Planeta VENUS în semnele zodiacale


Planeta Venus guvernează principiul iubirii şi al apropierii de ceilalţi. În fiinţa umană, ea guvernează potenţialul afectiv şi felul în care reuşim să ne exteriorizăm sentimentele, precum şi modul în care trăim emoţiile, mai ales în dragoste. Sfera de forţă a planetei Venus este în legătură cu atracţiile voluptoase rafinate şi cu amorul împărtăşit, iar poziţia acestei planetei într-unul din semnele zodiacale este cea care ne oferă informaţii cu privire la modul în care nativul trăieşte plăcerile, precum şi tipul de plăceri spre care este înclinat.

VENUS ÎN ZODIA BERBECULUI

1Specificul: „Dragoste la prima vedere”

Caracterisitici: Pasionalitate în iubire. Plini de entuziasm şi voioşie, nativii cu Venus în zodia Berbecului sunt competitivi când urmăresc să obţină afecţiunea celorlalţi. Fiind sub influenţa lui Marte, sentimentele lor pot fi impulsive, explozive, dar instabile; cu alte cuvinte, se aprind repede, dar la fel de repede se sting. Pot fi violenţi în exprimarea emoţională. Femeile care prezintă acest aspect în astrogramă au tendinţa de a cuceri ele bărbatul şi nu de a fi cucerite.

Mod de exprimare a trăirilor afective: cuceritor, aventurier, spontan, pasional.

Aspecte negative: lipsa de maturitate afectivă, pretenţii, agresivitate, egoism.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe că iubirea cere responsabilitate şi constanţă.

VENUS ÎN ZODIA TAURULUI

2Specificul: „dragostea ce oferă siguranţă”

Caracteristici: Afectivitatea nativului este constantă şi trainică, pentru el contează siguranţa şi stabilitatea în iubire. Caută frumuseţea în dragoste şi în natură. De asemenea, acordă o deosebită atenţie frumuseţii personale. Senzitivitatea sa este foarte puternică şi trăieşte intens contactul fizic cu perosoana iubită, fiind înzestrat cu senzualitate şi rafinament.

Mod de exprimare a trăirilor afective: senzual, devotat, profund, fidel, armonios.

Aspecte negative: posesivitatea, căutarea plăcerilor fizice, ataşamentul, încăpăţânarea, complacerea în relaţii inferioare.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe să iubească fără a poseda persoana iubită şi să conştientizeze că iubirea trebuie exprimată, nu doar trăită.

VENUS ÎN ZODIA GEMENILOR

3Specificul: „Iubirea adolescentină, jucăuşă”

Caracteristici: Acest aspect conferă varietate în viaţa afectivă, deoarece curiozitatea faţă de oameni face ca aceşti nativi să nu se angreneze doar într-o singură relaţie. De aceea, adeseori nu sunt capabili de devotament şi constanţă. Simt nevoia să spună, să exprime ceea ce simt; de altfel, comunicarea este modul lor de a iubi. Apare nevoia de a explica iubirea („De ce mă iubeşti?”) şi de a raţionaliza sentimentele. Adeseori au nevoie de demonstraţii afective (să li se spună tot timpul „te iubesc”). Iubirea lor este jucăuşă, spontană.

Mod de exprimare a trăirilor afective: jucăuş, îi place flirtul, prietenos, spontan.

Aspecte negative: tendinţa de a raţionaliza sentimentele, sunt înşelători, au pretenţii afective, se complac.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe să exprime iubirea dincolo de cuvinte , prin trăiri, fără a face compromisuri între sentiment şi raţiune.

VENUS ÎN ZODIA RACULUI

4Specificul: „Iubirea maternă, devotată”

Caracteristici: Acest aspect conferă sentimente profunde, sensibilitate şi senzitivitate extreme. Sentimentele şi trăirilor acestor nativi sunt foarte vulnerabile, de aceea ei simt nevoia de protecţie şi siguranţă afectivă. Au emoţii puternice, nu se joacă cu iubirea, ci o trăiesc şi o manifestă. Adeseori o pot copleşi fiinţa iubită cu afecţiunea lor. Au nevoie de garanţie pentru iubire, de aceea vor căuta să-şi întemeieze o familie sau să aibă o viaţă stabilă din punct de vedere afectiv. Femeile cu acest aspect astrologic sunt înzestrate cu o feminitate specială, iar bărbaţii ar putea chiar să înlocuiască o mamă în relaţiile cu copiii.

Mod de exprimare a trăirilor afective: matern, intim, profund, visător.

Aspecte negative: influenţabilitate şi instabilitate emoţională, neîncredere, refugiul în trecut.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe să  nu-i fie frică să iubească şi să nu-şi ascundă iubirea, trebuie să înveţe să nu depinde de iubirea celuilalt.

VENUS ÎN ZODIA LEULUI

5Specificul: „Iubirea arzătoare, dar şi iubirea regală”

Caracteristici: La aceşti nativi, iubirea se manifestă prin sentimentele stabile, arzătoare. Apare tendinţa de a da iubirii o notă de fastuozitate, de măreţie şi chiar de regalitate, pentru că simt nevoia de a trezi admiraţie în orice situaţie. Fiinţa iubită este privită ca o parte a propriei persoane, de aceea ea trebuie să fie plină de eleganţă, distinsă şi curată sufleteşte. Sunt capabili de o mare generozitate, emană mereu farmec şi eleganţă. Se manifestă aptitudinile pentru arta dramatică şi tendinţa spre distracţii şi aventuri.

Mod de exprimare a trăirilor afective: nobil, generos, plin de căldură, cuceritor.

Aspecte negative: tendinţa de dominare, teatralitate, aventura, orgoliul.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe că iubirea este umilinţă, că este un dar divin şi astfel să iubească omul aşa cum este, fără a-i cere să se conformeze propriilor cerinţe.

VENUS ÎN ZODIA FECIOAREI

6Specificul: „Iubirea pură, feciorelnică”

Caracteristici: La aceşti nativi apare tendinţa de a supraanaliza emoţiile. Ei încearcă să înţeleagă frumuseţea trăirilor, despicându-le şi analizându-le, neconştientizând că, de fapt, iubirea este unică şi fascinantă sub toate aspectele sale. Afectivitatea este lipsită de demonstraţii romantice, se manifestă într-un mod disciplinat, în conformitate cu principiile lor despre dragoste. Aceşti nativi sunt capabili de o mare fidelitate şi responsabilitate în relaţiile afective, fiind demni de încredere şi capabili chiar de sacrificiu în favoarea celorlalţi.

Mod de exprimare a trăirilor afective: practic, simplu, pur, inocent, devoţional.

Aspecte negative: atitudine critică, raţională, pragmatică, lipsă de imaginaţie.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe să se abandoneze iubirii şi să trăiască plenar satisfacţiile ei, pentru că iubirea întotdeauna purifică şi înalţă.

VENUS ÎN ZODIA BALANŢEI

7Specificul: „Iubirea romantică”

Caracteristici: Acest aspect conferă nativilor reale aptitudini artisitice, un simţ al frumosului şi al armoniei foarte bine dezvoltate. De aceea, aceste fiinţe vor acorda o deosebită importanţă frumuseţii exterioare, îmbrăcăminţii şi comportamentului, fiind caracterizate de un rafinament deosebit. Nativii cu acest aspect astrologic sunt foarte sociabili şi preocupaţi de relaţiile cu ceilalţi. Sunt romantici şi afectuoşi, comunicativi şi curtenitori.

Mod de exprimare a trăirilor afective: armonios, romantic, artistic, estetic.

Aspecte negative: superficialitatea, nehotărârea, pretenţiile afective şi gelozia.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe să aprecieze sentimentele celorlalţi şi să ridice iubirea la nivel de artă.

VENUS ÎN ZODIA SCORPIONULUI

8Specificul: „Dragostea profundă şi plină de mister”

Caracteristici: Nativii ce prezintă acest aspect astrologic sunt pătimaşi în dragoste, pentru ei iubirea este o pasiune arzătoare, un mister. Iubirea este trăită la cote maxime, ea nu poate rămâne fără răspuns. Totuşi nu îşi afişează sentimentele, având tendinţa de a testa fiinţa iubită, care trebuie să fie plină de curaj, lipsită de banalitate, pentru că nu-şi pot permite să fie într-o relaţie cu un muritor de rând. Emană un tainic mister, erotism şi au un magnetism cu totul aparte. În concluzie, vor totul sau nimic şi pretind celorlalţi să fie impecabili şi în armonie cu principiile lor.

Mod de exprimare a trăirilor afective: intens, magic, erotic, nestăvilit, ritualic.

Aspecte negative: obsesii, pasiuni extreme, pretenţii, tendinţa de a exploata fiinţa iubită, înclinaţie spre suferinţă, autodistrugere.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe că iubirea este dăruire şi abandon şi că, prin sublimare şi transmutare, chiar şi pasiunile nestăvilite pot sacraliza fiinţa.

VENUS ÎN ZODIA SĂGETĂTORULUI

9Specificul: „Iubirea filosofică sau idealistă”

Caracteristici: Emoţiile şi trăirile afective ale acestui nativ sunt exprimate cu francheţe. În comportamentul afectiv se bazează pe principii etice, filosofice sau religioase. El trăieşte intens emoţia iubirii şi are un simţ al aventurii cu totul aparte. Se manifestă cu nobleţe şi generozitate faţă de fiinţa iubită, dar uneori are atitudini dominatoare şi impunătoare în relaţii, încercând să convertească fiinţa iubită la propriile principii şi legi interioare.

Mod de exprimare a trăirilor afective: idealism, tendinţa de sacralizare a iubirii, cuceritor, aventurier.

Aspecte negative: instabilitate, fuga de responsabilităţi afective, minciuni.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe corectitudinea (adevărul) mai ales faţă de sentimentele celorlalţi, să fie constant în exprimarea sentimentelor.

VENUS ÎN ZODIA CAPRICORNULUI

Sexy Woman as Capricorn Zodiac SignSpecificul: „Iubirea matură, responsabilă”

Caracteristici: Emoţiile şi trăirile afective ale acestor nativi sunt sincere şi constante. Ei pot avea o atitudine mai retrasă, deoarece trăiesc izolaţi. De aceea îşi manifestă sentimentele cu dificultate, uneori dând celorlalţi senzaţia că sunt lipsiţi de sentimente. Extrem de serioşi, ei nu se aventurează niciodată, iar când se implică într-o relaţie de cuplu, dau dovadă de multă responsabilitate şi maturitate afectivă, fiind loiali şi statornici faţă de fiinţa iubită. Au tendinţa de a privi iubirea ca pe o datorie, lipsindu-le adeseori jucăuşenia şi simţul umorului.

Mod de exprimare a trăirilor afective: stabil, serios, fidel, conservator, tradiţionalist.

Aspecte negative: răceală afectivă, nu ştie să manifeste iubirea, izolare şi individualism.

Lecţia iubirii: Trebuie să înveţe să se abandoneze trăirilor şi sentimentelor afective, să-şi cultive romantismul şi voioşia.

VENUS ÎN ZODIA VĂRSĂTORULUI

11Specificul: „Iubirea fraternă, liberă”

Caracteristici: În cazul acestui nativ, trăirile afective îmbracă haina prieteniei, de aceea adeseori el confundă prietenia cu dragostea. Libertatea şi independenţa sunt valori esenţiale pentru aceşti nativi. Preferă gândirea logică şi nu se abandonează întru totul trăirilor afective. Sunt înzestraţi cu un spirit protector şi umanitarist. Nu le place rutina, de aceea iubitele (iubiţii) lor trebuie să aducă mereu un element nou în relaţie pentru a o menţine vie.

Mod de exprimare a trăirilor afective: liber, independent. Prietenos, manifestă iubirea universală.

Aspecte negative: excentric, iresponsabil, superficial, exagerat.

Lecţia iubirii: Trebuie să înveţe că iubirea există, chiar dacă nu e întotdeauna palpabilă, să respecte sentimentele celorlalţi, înţelegând ce înseamnă libertatea de a iubi sau iubirea detaşată.

VENUS ÎN ZODIA PEŞTILOR

12Specificul: „Iubirea devoţională”

Caracteristici: Emoţiile afective sunt trăite de aceşti nativi cu o intensitate copleşitoare, putând ajunge până la compasiune şi sacrificiu pentru fiinţa iubită. Iubirea este privită ca o punte de legătură între om şi Dumnezeu. Au mare capacitate de a empatiza cu ceilalţi. Sunt sensibili şi romantici. Adeseori, emoţiile intense pot sta în calea perceperii obiective a realităţii.

Mod de exprimare a trăirilor afective: devoţional, profund, compasiv, romantic.

Aspecte negative: naivi, nesiguri, dependenţă emoţională, rupţi de realitate.

Lecţia iubirii: trebuie să înveţe că iubirea nu e niciodată vinovată pentru suferinţa lor, ci doar visele lor himerice. Nu trebuie să ceară fiinţei iubite să fie asemenea idealului lor, ci mai degrabă să caute în fiinţa iubită acest ideal, pentru că fiecare om este un întreg, iar întregul conţine şi partea.

Articol preluat din Revista Misterelor

Anunțuri

2 gânduri despre „Planeta VENUS în semnele zodiacale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s