” Cel mai frumos discurs din lume „


Aceasta este transcrierea textului citit de Steve Jobs, CEO al Apple Computer, la 12 iunie 2005, la ceremonia de absolvire a studentilor Universitatii Stanford.

http://bit.ly/2Cz43uZ

„Sunt onorat sa fiu cu voi astazi, in ziua plecarii voastre de la una dintre cele mai bune universitati din lume. Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevarul fie spus, acum e momentul in care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Si vreau sa va spun astazi trei povesti din viata mea. Atat. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.

Prima poveste este despre unirea unor puncte.Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv. De ce am renuntat?

Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara, absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita. Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: „Avem un baietel care poate fi adoptat. Il doriti?”. Au spus „Bineinteles!”. Mama mea biologica a aflat mai tarziu ca mama adoptiva nu absolvise niciodata facultatea si ca tatal meu adoptiv nu absolvise liceul. Asa ca a refuzat sa semneze actele de adoptie. S-a razgandit doar cateva luni mai tarziu, cand parintii mei adoptivi i-au promis ca o sa ma trimita la facultate.Citat-Jobs

Si, 17 ani mai tarziu, chiar m-au trimis. Dar am ales in mod naiv o facultate care era aproape la fel de scumpa ca si Stanford si toate economiile parintilor mei s-au evaporat pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai vazut valoare in acele studii. N-aveam nicio idee despre ce sa fac cu viata mea si nicio idee despre cum m-ar putea ajuta facultatea in viata. Si m-am vazut la facultate, cheltuind toti banii pe care parintii mei ii stransesera in toata viata lor. Asa ca m-am hotarat sa renunt si sa am incredere ca pana la urma toate lucrurile se vor dovedi a fi ok. Eram cam speriat la acea vreme, dar privind inapoi imi dau seama ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in toata viata mea. Minutul in care am renuntat m-a ajutat sa nu mai merg la cursurile care nu ma interesau si sa merg la cele care mi se pareau utile.

N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o camera in care sa dorm, asa ca dormeam pe podeaua camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola pentru cei 5 centi pe care ii primeai inapoi pentru returnarea unei sticle. Si am mers in fiecare duminica seara cei 7 kilometri pana in partea cealalta a orasului, doar pentru a beneficia de o masa gratuita la Templul Hare Krishna. Mi-a placut la nebunie. Si toate lucrurile acelea care mi-au starnit curiozitatea si intuitia s-au dovedit a fi nepretuite in viitor. Sa va dau un exemplu.

Facultatea Reed avea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din SUA. In tot campusul, orice poster, orice titlu si orice indicator erau superb caligrafiate. Pentru ca renuntasem si nu mai eram obligat sa merg la cursurile normale, am decis sa merg la cursul de caligrafie si sa invat cum sa scriu frumos. Am invatat despre tipurile de fonturi, despre varierea cantitatii de spatiu dintre mai multe combinatii de litere, despre ce face caligrafia sa fie o arta. Era frumos, demn de tinut minte, subtil artistic intr-un mod in care stiinta nu poate explica. Si am gasit acest lucru fascinant.

Bineinteles ca, la acea vreme, cursul in sine nu avea niciun fel de aplicatie practica in viata mea. Dar 10 ani mai tarziu, cand am dezvoltat primul Machintosh, mi-am amintit toate acele lucruri. Si le-am integrat in Mac. A fost primul computer care a folosit fonturi extraordinare. Daca n-as fi renuntat la celelalte cursuri si daca nu as fi avut astfel timp sa merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi avut niciodata mai multe tipuri de fonturi si un scris atat de bine proportionat. Si din moment ce Windows doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca niciun fel de computer sa nu fi avut astfel de fonturi. Daca n-as fi renuntat, n-as fi facut niciodata cursul de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi avut fonturi atat de frumoase ca acum. Bineinteles ca la acel moment, tanar fiind, era imposibil sa unesc punctele. Dar cativa ani mai tarziu, imaginea a fost cu mult mai clara.

Asa ca, nu poti uni punctele daca privesti in viitor. Poti sa le unesti doar daca te uiti inapoi in viata ta. Asa ca trebuie doar sa ai incredere ca punctele se vor uni cumva in viitor. Trebuie sa ai incredere in ceva – instinctul tau, destinul tau, viata ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu m-a lasat niciodata balta si a facut diferenta in toata viata mea.91.-steve-jobs-vocea-interioara

A doua poveste este despre dragoste si pierderi. Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind. Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in garajul parintilor mei cand aveam 20 de ani. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in care munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai noua creatie (computerul Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva, despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fi divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el. Asa ca, la 30 de ani, am fost dat afara de la Apple. Si a fost o poveste publica. Singurul lucru care contase in toata viata mea de adult se dusese pe apa sambetei. Si eu eram devastat.

Cateva luni n-am stiut ce sa fac. Am aflat ca dezamagisem o intreaga generatie de antreprenori, ca scapasem bastonul de maresal tocmai atunci cand eram foarte aproape sa-l primesc. M-am intalnit cu David Packard si Bob Noycesi, am incercat sa ma scuz pentru ca o dadusem in bara atat de urat. Eram un esec public si toate gandurile mele imi spuneam sa fug din Vale ([n.r.] Sillicon Valley ). Dar, incet-incet, a inceput sa ma cuprinda un nou gand. Inca imi placea ce fac. Si intamplarea de la Apple nu schimbase lucrurile foarte mult. Eram respins, dar eram inca indragostit. Asa ca am decis sa o iau de la capat. N-am vazut atunci, dar s-a dovedit ca a fi concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Povara pe care o porti atunci cand ai succes a fost inlocuita cu usurarea pe care o simti cand o iei din nou de la capat, mai putin sigur de ce o sa ti se intample. M-am eliberat de stres si am avut astfel sansa sa intru intr-una dintre cele mai creative perioade din viata mea.

In timpul urmatorilor cinci ani, am pornit o companie numita NeXT, o alta companie numita Pixar si m-am indragostit de o femeie extraordinara, care a devenit sotia mea. Pixar a creat Toy Story si este astazi (in 2005) una dintre cele mai de succes intreprinderi de animatie din lume. Intr-o schimbare remarcabila a sortii, Apple a cumparat NeXT, eu m-am intors la Apple si tehnologia pe care o dezvoltasem la NeXT a stat la baza renasterii Apple. Iar Laurene si cu mine avem o familie frumoasa impreuna.Citat-Steve-Jobs

Sunt foarte sigur ca nimic din toate aceste lucruri nu s-ar fi intamplat, daca n-as fi fost concediat de la Apple. A fost un medicament greu de inghitit, dar cred ca pacientul avea nevoie de el. Uneori viata te loveste in cap cu o caramida. Nu-ti pierde increderea. Sunt convins ca singurul lucru care m-a ajutat sa-mi pastrez directia a fost faptul ca imi placea ce fac. Trebuie sa gasesti lucrurile care-ti plac. Si asta e valabil atat pentru munca ta, cat si pentru partenerul tau de viata. Munca ta o sa-ti umple o parte insemnata din viata si singurul mod in care vei fi cu adevarat satisfacut este sa crezi ca faci o munca extraordinara. Si singurul mod in care poti face o munca extraordinara este sa-ti placa ce faci. Daca n-ai reusit inca, continua cautarea. Nu te multumi cu putin. Asa cum e si cu partenerul de viata, vei sti atunci cand l-ai intalnit. Si, la fel ca in orice alta relatie extraordinara, lucrurile vor merge din ce in ce mai bine pe masura ce trec anii. Asa ca nu te opri din cautare. Nu te multumi cu putin.

A treia poveste este despre moarte. Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: „Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un moment dat vei avea dreptate”. Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat: „Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac astazi?”. Si atunci cand raspunsul a fost „Nu” pentru mai multe zile la rand, am stiut ca trebuie sa schimb ceva.

Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai importante alegeri in viata. Pentru ca aproape orice – toate asteptarile noastre, tot orgoliul, toate fricile referitoare la esec – toate aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori este cel mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima.

Cu aproape un an un urma, am fost diagnosticat cu cancer. Am facut un CT la 7.30 dimineata si a aratat in mod clar o tumora in pancreasul meu. Habar n-aveam ce e un pancreas la acea vreme. Doctorii mi-au spus ca acest tip de cancer e aproape sigur incurabil si ca n-ar trebui sa ma astept la mai mult de 3 pana la 6 luni de viata. Doctorii mei m-au sfatuit sa merg acasa si sa-mi pun lucrurile in ordine, un fel de a spune ca ar trebui sa ma pregatesc pentru moarte. Si esti pus in situatia in care incerci sa le spui copiilor tai, in doar cateva luni, toate lucrurile pe care ai fi vrut sa le spui in ultimii 10 ani. Si esti fortat sa te asiguri ca toate lucrurile sunt puse in ordine astfel incat sa fie cat de simplu se poate pentru familia ta in viitor. Esti fortat sa-ti iei ramas bun.

Am trait cu acel diagnostic toata ziua. Mai tarziu, am facut o biopsie, mi-au bagat un endoscop pe gat pana in stomac si intestine, mi-au facut o punctie in pancreas si mi-au luat cateva celule din tumora. Am fost sedat, dar sotia mea, care era acolo, mi-a spus ca, atunci cand s-au uitat la celule sub microscop, doctorii s-au intristat pentru ca se dovedea a fi o forma foarte rara de cancer pancreatic, incurabila cu chirurgia clasica. Am facut acea operatie si acum sunt bine.picatura de zen - mesaj Steve Jobs

Acest moment a fost cel care m-a apropiat cel mai tare de moarte si sper sa fie la fel si pentru urmatorii ani. Faptul ca am supravietuit ma face sa va spun cuvintele urmatoare cu ceva mai multa experienta decat atunci cand credeam ca moartea e un concept pur intelectual.

Nimeni nu vrea sa moara. Chiar si oamenii care vor sa mearga in Rai nu vor sa moara pentru a ajunge acolo. Si, totusi, moartea este singura directie clara spre care ne indreptam cu totii. Nimeni nu poate scapa de moarte. Si asa trebuie sa fie, pentru ca Moartea este in mod sigur cea mai buna inventie a vietii. Este agentul de schimbare al vietii. Elimina vechiul pentru a face loc noului. Chiar acum, voi sunteti noul, dar peste o vreme, nu departe de acest moment, veti deveni incet-incet vechiul. Si veti fi eliminati. Scuze ca sunt atat de dramatic, dar e adevarat.

Timpul vostru e limitat, asa ca nu va pierdeti vremea traind viata altcuiva. Nu va inglobati in dogme – traind cu rezultatul gandirii altor oameni. Nu lasati zgomotul opiniilor altora sa va ascunda vocea voastra interioara. Si cel mai important, trebuie sa aveti curajul sa va urmati inima si intuitia. Ele stiu deja ce va doriti cu adevarat sa deveniti. Toate celelalte lucruri sunt secundare.

Cand eram tanar, exista o publicatie uimitoare care se numea Catalogul Intregii Lumi. Un soi de biblie a generatiei mele. A fost creata de un om pe nume Stewart Brand, nu departe de locul unde ne aflam acum, si el a adus-o la viata punandu-i un strop de atingere poetica. Asta se intampla la inceputul anilor 1960, inainte de aparitia computerelor si a publishing-ului digital, asa ca revista era construita cu masini de scris, foarfeci si camere polaroid. Era un soi de Google in forma printata, cu 35 de ani inainte sa apara Google. Era idealist si mustea de notiuni extraordinare si instrumente utile.

giphy

Stewart si echipa lui au scos mai multe editii ale Catalogului, dupa care lucrurile au inceput sa nu mai mearga bine, asa ca au fost nevoiti sa scoata ultimul numar. Era la mijlocul anilor 70, iar eu aveam varsta voastra. Pe ultima coperta a ultimului numar era o fotografie a unui drum de tara in zori, genul de drum pe care te gasesti atunci cand pornesti intr-o aventura extraordinara. Sub poza erau cuvintele „Ramai flamand. Ramai naiv”. Asta era mesajul lor de adio. Ramai Flamand. Ramai Naiv. Si eu mi-am dorit intotdeauna sa raman asa. Iar astazi, cand voi absolviti si incepeti o viata noua, va doresc asta si voua.

Ramaneti flamanzi. Ramaneti naivi. Multumesc mult. „


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg

Părintele minimalist sau revenirea la bunul simț


În ultimii ani, diverse curente de parenting au apărut ca ciupercile după ploaie, majoritatea încercând să ofere cam aceleași sfaturi părinților, dar, din motive de marketing, sub denumiri diferite; altele pervertind educația copiilor în mod periculos, prin demonizarea unor concepte vechi și sănătoase, dar greșit aplicate.
***
De cele mai multe ori, astfel de sfaturi îi fac pe cititori să se simtă vinovați că nu au știut să fie „părinți danezi”, sau „necondiționali”, sau „leneși”, sau cine știe cum, când, de fapt, nu există pe lumea aceasta decât părinți care își asumă răspunderea creșterii copiilor și părinți care fug de această răspundere…Happy-Family
Unul dintre cele mai importante aspecte este să ne amintim că niciun om nu este perfect și că avem cu toții câte ceva de învățat întreaga viață, că nu există niciun om care să nu știe nimic, tot așa cum nu există niciun om care să le știe pe toate. „Busola” noastră internă – alcătuită din experiența noastră de viață, principiile, valorile, convingerile și credințele noastre – ar trebui să constituie principalul nostru instrument de „navigație” în creșterea și educarea copiilor, iar informațiile pe care le deținem le putem completa cu ajutorul specialiștilor în pedagogie și psihologie validați și activi, nu cu ajutorul bloggerilor care au căutat mai degrabă să devină celebri peste noapte.
Întoarcerea la bunul simț și dreapta măsură este calea cea mai adecvată de educare a copiilor. Tocmai la aceasta ne îndeamnă curentul minimalist din parenting…
***

Cum să nu creștem copiii lui Gordon Gekko

Acum 31 ani, celebrul regizor Oliver Stone lansa un film care prevestea o eră a lăcomiei fără precedent în istoria lumii: „Wall Street”. Personajul central, finanțistul Gekko, are drept slogan: „Lăcomia e bună”. Gekko este lipsit de scrupule, lipsit de omenie, stăpânit de patima banilor și a puterii iluzorii pe care banii o aduc dimpreună cu toate plăcerile materiale satisfăcute fără întârziere. Gekko sfârșește în închisoare, pierzându-și soția și înstrăinându-și fiica, unicul copil. În octombrie 2008, premierul australian Kevin Rudd ține un discurs – „Copiii lui Gordon Gekko” –, referindu-se la criza financiară mondială din 2007-2010, criză care a afectat grav economia mondială și, implicit, viața tuturor. „Poate că a venit timpul să recunoaștem că nu ne-am însușit prea bine învățămintele ideologiei lăcomiei. Și, iată, astăzi trebuie să curățăm mizeria pe care au făcut-o copiii lui Gordon Gekko.”

subconstiemt

Un an mai târziu, cardinalul italian Tarciso Bertone susținea în fața Senatului un discurs în care afirma că economia de piață a fost înlocuită de „economia lăcomiei”, deoarece lăcomia, ca și mentalitatea care își are originea în lăcomie, este răspunzătoare de criza economică din anii 2007-2010.

  • Există două mari întrebări pe care ar fi necesar să ni le punem:
    1. Cum au ajuns oare niște copii nevinovați să se transforme în adulți stăpâniți de duhul lăcomiei, insațiabili, dornici să-și schimbe autoturismul la fel de repede ca telefonul mobil și garderoba la fiecare anotimp, mereu cu gândul la bani, și gata să sacrifice orice pentru asta, inclusiv libertatea? Cine și cum i-a crescut?
    2. Ce fel de copii vor educa, la rândul lor, acești adulți stăpâniți de lăcomie încă din tinerețe?

Răspunsurile nu sunt deloc simple, deși par evidente: părinții lacomi cresc copii lacomi. La o privire mai atentă, vezi că, adesea, oameni săraci, dar preocupați excesiv de cum să facă bani ca să scape de sărăcie, cresc copii lacomi și excesiv de preocupați să facă bani, nemilostivi, zgârciți și hrăpăreți. Alteori, oameni bogați, lacomi și lipsiți de omenie, le provoacă propriilor copii niște răni atât de adânci, încât aceștia ajung să fugă toată viața de bani, știind prea bine ce răni adânci și câtă suferință le pot aduce.

Uneori, părinții își justifică propria patimă pentru bani prin însăși grija lor față de copii: „Pentru ei muncesc, să le rămână lor, să nu sufere de lipsuri!”, chiar și atunci când, în realitate, ei sunt cei care se bucură din plin de avere și, prin exemplul personal, își educă și copiii să facă din bani singurul scop în viață.

Cei mai mulți părinți nu vorbesc direct despre aceste aspecte, nu le spun copiilor, ca Gordon Gekko, că „Lăcomia e bună”, nici că „Banii aduc fericirea” – dimpotrivă, se străduiesc să-i educe cât mai bine. Uită însă că cei mici învață din ceea ce văd, nu din ceea ce aud, iar atașamentul față de posesiuni materiale vine încă din pruncie, atunci când primesc jucării fără număr, hăinuțe și dulciuri, când li se fac toate poftele si se află permanent în centrul atenției, învățând astfel că toți din jurul lor nu există decât cu un singur scop: de-a le face lor pe plac.

1. Nu cumpărați jucării și haine în exces!

Copiii nu le vor mai aprecia, se vor plictisi repede de ele și vor dori mereu altele noi, mai scumpe și mai sofisticate, în caz contrar nu vor mai resimți nicio plăcere, iar voi, ca părinți, veți ști fără întârziere aceasta. Aici se află originea nevoii insațiabile a viitorilor adulți de a avea cât mai multe posesiuni.

2. Cumpărați puțin și cu semnificație!

De preferință, cumpărați copiilor doar câteva jucării pe an, adaptate vârstei, variate și, desigur, observându-le preferințele (păpuși, mașinuțe, avioane, mingi etc.). Este de preferat ca fiecare nouă jucărie să fie legată de un eveniment anual, precum ziua de naștere, onomastica, Crăciunul.Christmas-Present-red

Procedați la fel și pentru alte obiecte sportive, precum bicicletă, role, skateboard etc. Lăsați copilul să aștepte un obiect sau jucărie nouă, nu vă grăbiți să o cumpărați de îndată, chiar dacă vă permiteți. Așteptarea crește dorința și, atunci când copilul primește obiectul dorit, îl va aprecia mai mult, după cum va aprecia mai mult și dărnicia părintească, pe când dacă primește imediat obiectul dorit, nici nu-l apreciază, nici nu vă apreciază – și, în scurtă vreme, va dezvolta convingerea că i se cuvine să îi fie satisfăcute toate mofturile, ajungând astfel nu doar nerecunoscător, ci și arogant.

3. Nu dați copiilor sume mari ca bani de buzunar!

Aceasta îi învață că li se cuvine să aibă pe mână bani mulți și nemunciți. Evident, banul nemuncit de tine, ca și cel câștigat pe căi necinstite, e cel mai lesne de cheltuit. Acest prost obicei are și consecințe negative imediate – copiii își vor cumpăra dulciuri, fast food și sucuri, ori alte lucruri la fel de nefolositoare. În plus, vor ajunge aroganți față de ceilalți copii, ba chiar și față de adulții pe care îi percep ca fiind mai săraci.money-finance-bills-bank-notes.jpg

Pe termen lung, consecințele sunt încă și mai devastatoare – își vor dori bani mulți, dar fără să-i muncească, obișnuiți să-i obțină fără efort, așa încât vor fi profitori, exploatându-și prietenii, familia, partenerii de viață, serviciile de asistență socială. De asemenea, vor fi înclinați spre fraudă, delapidare, afaceri oneroase și alte activități ilegale care să le aducă câștiguri mari cu eforturi minime. Nu uitați că primii de care copilul dumneavoastră va profita și cei pe care îi va exploata cel mai mult veți fi chiar voi, cei care l-ați deprins așa. Nu puține sunt cazurile în care fiii au vândut toate proprietățile părinților, lăsându-i pe drumuri, sau au distrus afaceri mari, rămase moștenire.

Este de preferat să nu le dați copiilor bani în loc de cadou, pentru că se învață să primească (și să dea) cadou bani – or, când dai cuiva bani să-și ia ce vrea înseamnă că nu îl cunoști suficient de mult încât să găsești un cadou potrivit pentru el, un cadou cu semnificație. Banii sunt impersonali, iar cei care se obișnuiesc să-i aibă învață că orice are un preț, dar nimic nu are valoare.

4. Învățați-i să economisească și să investească!

Acesta este un comportament financiar prudent, chibzuit. Economiile încep cu celebra pușculiță care, la vârsta adolescenței, se poate transforma în cont bancar. Aici, copiii pot economisi bănuți de buzunar, burse, alocații și bani proveniți din alte mici surse, pe care îi putem ajuta să-i investească cu chibzuință, în loc să-i cheltuiască compulsiv. Astfel, anumite obiecte sau excursii, vizite, concerte, hăinuțe, cărți etc. pot fi achiziționate cu mândrie de către copiii noștri din resursele personale, iar altele pot fi dobândite în regim de co-plată, ei contribuind într-o anumită măsură, iar părinții completând suma necesară. Dacă nu-i învățăm să economisească și să-și chivernisească cu prudență banii, îi vor irosi fără niciun folos și-și vor irosi totodată și propria viață, pentru că, se știe, „Time is money” (Timpul înseamnă bani)…

money pink coins pig
Fotografie de Skitterphoto pe Pexels.com

5. Dăruiți copiilor mai multe experiențe de viață decât cadouri în obiecte!

Aceasta se poate face lesne atunci când punem accentul mai puțin pe cadouri în obiecte și mai mult pe cadouri în amintiri de neuitat. De pildă, de ziua copilului, în loc să-i luați nu știu câte hăinuțe sau jucării, mai bine mergeți împreună cu toată familia într-un parc de distracții, la un miting aviatic, la un picnic, într-o drumeție etc. În acest fel, copilul va învăța că experiența trăită alături de cei dragi și transformată în amintire este mult mai de preț decât cadourile de care se bucură de unul singur și pe care, de cele mai multe ori, le va uita pentru totdeauna. Abundența de obiecte îi învață pe copii să se lege exclusiv de cele materiale, ceea ce îi face să le prețuiască în exces și să se irosească în perpetua lor căutare. Pot deveni zgârciți și complet nefericiți, fără măcar să știe de ce.

sursa-yogaesoteric.net


cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg

Taina Fericirii. Povestea lui Paulo Coelho!


Un negustor oarecare şi-a trimis fiul să înveţe Taina Fericirii de la cel mai înţelept dintre toţi înţelepţii. Băiatul a umblat patruzeci de zile prin deşert până a ajuns la un frumos castel, în vârful unui munte. Acolo trăia înţeleptul pe care îl căuta._Castle

 

Însă în loc să întâlnească un sfânt, eroul nostru s-a trezit într-o încăpere unde a văzut o vânzoleală extraordinară: era un du-te vino de negustori, oameni care stăteau de vorbă prin colţuri, o mică orchestră cânta melodii suave, şi mai era şi o masă plină cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii, înţeleptul vorbea cu toată lumea, iar băiatul a trebuit, să aştepte două ore până să-i vină şi lui rândul.

Înţeleptul ascultă cu atenţie motivul vizitei, dar îi spuse că în acel moment nu avea timp să-i explice Taina Fericirii. Îi sugeră băiatului să dea o raită prin palat şi să se întoarcă peste vreo două ore.

 ― Dar până atunci, vreau să te rog ceva, a completat înţeleptul, dând băiatului o linguriţă în care picură doi stropi de untdelemn. Cât mergi, poartă această linguriţă fără să verşi untdelemnul din ea.

Băiatul a început să suie şi să coboare scările palatului, cu ochii aţintiţi la linguriţă. După două ore, s-a prezentat iar în faţa înţeleptului.

― Vasăzică, începu înţeleptul, ai văzut tapiseriile persane din sufragerie? Ai văzut grădina care i-a luat Maestrului grădinar zece ani ca s-o creeze? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?clear-min-man-profile-sky-1-800x800

Ruşinat, băiatul mărturisi că nu văzuse nimic. Singura lui preocupare fusese să nu verse picăturile de untdelemn pe care i le încredinţase înţeleptul.

― Atunci întoarce-te şi cunoaşte minunile lumii mele, îi spuse înţeleptul. Nu poţi avea încredere într-un om dacă nu-i cunoşti casa.

Mai  liniştit de această dată, băiatul luă linguriţa şi reîncepu să se plimbe prin palat, de data aceasta observând toate operele de artă care atârnau de tavane şi pe pereţi. A văzut grădinile, munţii din jur, gingăşia florilor, rafinamentul cu care fiecare operă de artă fusese aşezată la locul ei. Întors la înţelept, îi relată amănunţit tot ce văzuse.

― Dar unde sunt cele două picături de untdelemn pe care ţi le-am încredinţat? a întrebat înţeleptul.

Privind linguriţa, băiatul văzu că o vărsase.

 ― Acesta este singurul sfat pe care ţi-l pot da, spuse înţeleptul înţelepţilor: Taina Fericirii stă în a privi toate minunile lumii şi a nu uita niciodată de cele două picături de untdelemn din linguriţă.”

 Alchimistul de Paulo Coelho


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg