Legea compensaţiei divine


„Ca expresie a perfecţiunii divine, universul se auto-organizează şi, totodată, se auto-corectează. Indiferent de gradul în care mintea voastră este aliniată la iubire, veţi primi compensaţia divină corespunzătoare lipsurilor existenţei voastre materiale. Din esenţa spirituală, apare manifestarea materială. Aceasta nu e doar o teorie – e un fapt. Este o lege după care acţionează universul. Eu o numesc Legea Compensaţiei Divine.”

tranquility-helps-beat-depression

De cum păşeşti într-o cameră, vezi că pe unii oameni este scris cuvântul „învingător”. Nu ştii neapărat care le e secretul, dar îţi doreşti să-l fi ştiut şi tu. Este vorba despre programarea din copilărie? Relaţiile de familie? Vreun talent extraordinar?

Pe cât de mulţi oameni de succes există în lume, există şi tot atâtea motivaţii pentru succes. Dar un anumit gen de abundenţă materială derivă dintr-o carismă ce vine parcă dintr-o altă lume, dintr-un simţ al magicului, pe care unii oameni îl poartă cu ei ca pe o aură a destinului. Ei pot să aibă, în trecutul lor, experienţe pe care noi le asociem în mod normal cu succesul material sau nu; succesul lor pare să derive din altceva.

succes

Această carte se referă la acel „altceva” – şi la puterea pe care ne-o conferă el. Se referă la o zonă spirituală, care nu are nimic de-a face cu locurile în care ne-am aflat, cu felul în care am fost sau nu educaţi, cu reuşita noastră de până acum sau cu eşecul nostru lamentabil. Această carte vorbeşte despre succesul fundamental şi despre perfecţiunea lui Dumnezeu -potenţiale aflate în noi toţi, indiferent dacă sunt manifeste sau nu, însă întotdeauna disponibile pentru a fi exprimate în plenitudinea lor. Fiecare dintre noi poartă, în interior, manifestarea acestei perfecţiuni, pentru că ea defineşte ceea ce suntem.

books

Această cale nu este un substitut al altor căi lumeşti spre succes, ci, mai degrabă, o cale interioară care le influenţează pe toate celelalte. Este o cale către abundenţa materială, prin mijloace imateriale – oferind un set de chei spirituale, spre puterea lumească. Însuşeşte-ţi oricare dintre principii-  sau pe toate – şi permite-le să-şi arate eficacitatea. Căile spiritului nu sunt căi ale sacrificiului, ci, mai curând, un mod prin care să te deschizi complet spre gloria infinită a universului.

Gloria există. Ea aşteaptă doar s-o accepţi. Ceea ce urmează, reprezintă o explicaţie a ceea ce este ea, a modului în care funcţionează şi a modului în care poţi să o accesezi.

Universul e programat să lucreze în favoarea noastră. Lumea nu este o expresie gigantică, insensibilă şi aleatoare a proceselor biologice – ci, mai curând, o reflectare vie a iubirii pentru tot ceea ce are viaţă. Universul, în sine, este miraculos.Desigur că nu e nevoie să crezi asta. Se poate să nu ţi se pară deloc astfel. Dar legile spirituale nu sunt denumite degeaba „veşti bune”. Adevărul spiritual lucrează constant, dincolo de ceea ce pot vedea ochii. El descrie o „altă lume”, invizibilă, care există într-un spaţiu aflat dincolo de împrejurările noastre muritoare.

Universul-raspunde

Interacţiunea noastră cu lumea spirituală este guvernată de propriile noastre gânduri. Când ştim acest adevăr şi ne aliniem gândurile, în mod conştient, cu el – uneori chiar în pofida modului în care ne simţim – îi activăm puterea spirituală. Ne transformăm împrejurările muritoare, aliniindu-ne gândurile despre ele, la o lume care există dincolo de ele.

În situaţia în care crezi că te afli sub influenţa unui univers aleatoriu, căruia nu-i pasă de tine, atunci îţi vei experimenta viaţa în acest fel. Dacă crezi, însă, că te afli sub influenţa unui univers iubitor, care are grijă de tine, atunci în acest fel îţi vei trăi viaţa.

Indiferent de ceea ce ni se întâmplă în viaţă, noi alegem modul în care vrem să considerăm lucrurile. Şi cel mai mare dar pe care ni-l putem oferi este dorinţa de a ne schimba mentalitatea. În ciuda a ceea ce poate părea cea mai tristă şi mai dificilă situaţie, avem puterea să credem că e posibil să fie altfel, că lucrurile se pot schimba, că se poate petrece un miracol.

Fragment din cartea Legea compensaţiei divine de Marianne Williamson

clik

astrograma completa