Cum să-ți păstrezi echilibrul emoțional în perioada izolarii sociale


În această perioadă de izolare socială experimentăm tot felul de stări emoționale noi, nemaiîntâlnite până acum. Cum reușim să gestionăm aceste emoții? Cum ne putem păstra optimismul și starea de bine? Iată 10 recomandări din partea unui psiholog, membru al comunității VVV, care ne este alături și în această perioadă.cccSper că citești acest articol din confortul casei tale. Îmi doresc ca cele scrise de mine să te ajute să treci mai ușor peste perioada aceasta de izolare, care este nouă pentru noi toți. Și, ca orice lucru nou, ne sperie. De aceea, vin în întâmpinarea ta cu câteva recomandări. 

O să îți vorbesc despre emoțiile din spatele confortului de acasă, emoții care ar trebui să fie pozitive, atunci când vorbim despre casă, cămin, familie. Însă nu e chiar așa. Știm cu toții că trăim vremuri nemaiîntâlnite și fiecare dintre noi se adaptează interdicțiilor și situațiilor particulare în felul în care poate. Mulți oameni au fost nevoiți să lucreze de acasă, unii au suferit pierderi salariale, alții au închis firme și au dat oameni în șomaj tehnic, copiii învață de acasă, și lista poate continua. Pentru că e greu pentru toată lumea să înțeleagă ce se întâmplă acum, de ce nu e ușor să stai în casă. De ce gândurile ne zboară către cele mai sumbre scenarii? Ce se întâmplă cu emoțiile noastre și de ce ajung să ne controleze? emotions1

În acest tablou general al izolării sociale – adoptată ca măsură de prevenție a răspândirii unui virus ce poate avea implicații letale asupra unora dintre noi – ne întrebăm ce putem face ca să ne fie mai ușor din punct de vedere psihic. Ce putem face pentru a ne ajuta starea emoțională ce trece zilnic prin tot spectrul emoțiilor umane, de la îngrijorare la panică sau de la nemulțumire la furie? Iată câteva recomandări, te rog să iei din ele ceea ce se potrivește pentru tine.

1. Păstrează o rutină zilnică

Rutina este importantă, iar dacă nu ai deja una, e momentul potrivit să începi o rutină zilnică în care să incluzi activități ce îți fac bine. Începe cu aerisirea camerei, strânsul patului, îmbrăcarea în haine de casă, nu pijamale. Sunt studii care au demonstrat că păstrarea unei rutine zilnice a activităților ne da o stare de bine, creierul nostru are nevoie de siguranță, iar siguranța vine din lucruri pe care le facem repetitiv.

2. Limitează accesul la știri 

Nu te îndepărta de tot de indicațiile pe care le primim prin intermediul mass-media. Poți încerca să te uiți o dată pe zi, timp de câteva minute, pentru a vedea ce recomandări noi sunt pentru tine și familia ta. La fel îți recomand să faci și cu mesajele din mediul online. Dacă eșți părinte, această sarcină devine obligatorie pentru a expune cât mai puțin copiii la știri negative. Bombardând creierul cu informații negative, te vei expune constant fricii, emoție care destabilizează și conduce către acțiuni iraționale. Schimbă canalul de știri cu unul cu muzică. night-television-tv-theme-machines.jpg

3. Atenție la gânduri! 

Notează într-un jurnal (sau în telefon) gândurile de îngrijorare care îți vin în minte, dar nu vrei să le spui cu voce tare, pentru că vrei să îi protejezi pe cei dragi. Gândurile noastre pot crea o realitate aparte, iar dacă observi că gândurile tale merg către un scenariu negativ, sporind sentimentul de teamă, acțiunile tale vor fi conform cu această realitate internă. Doar eliberându-te de aceste gânduri, scoțându-le din minte, vei putea să le analizezi și să vezi că nu au o fundație reală. Dacă simți că nu poți face asta singur, apelează la un specialist, terapia este una din activitățile pe care le poți face pentru a depăși o perioada de criză.Thinking.44121810

4. Fă mișcare

Fă câteva minute de mișcare fizică, chiar dacă nu eșți un sportiv de performanță sau nu obișnuieșți să mergi la sala. În această perioada, mișcarea, exercițiile fizice sunt obligatorii, indiferent de mărimea spațiului pe care îl ai. Dacă ești părinte, poți face din asta o activitate amuzantă împreună cu copiii, fie că e dans, sport, yoga, etc. Legătura dintre sport și starea de bine este recunoscută, corpul eliberează endorfine – acești hormoni ai stării de bine.

5. Fii optimist

Caută să vezi jumătatea plină a paharului, deoarece gândurile pozitive ajută la menținerea sănătății, a unui sistem imunitar puternic, și la îndepărtarea anxietății și a depresiei. pastila-de-optimism

6. Ventilează emoțiile

Știm că emoțiile sunt răspuns la stimuli din exterior, adică pot simți teamă pentru că am auzit că s-au îmbolnăvit mai mulți oameni și mă tem că mi se va întâmplă și mie. Gândul acesta crește în tine frica. Însă nu uita că fiecare om e unic, iar faptul că cineva a întâmpinat o problemă nu este o garanție că se va întâmpla și ție. Combate gândurile negative și nu le da voie să îți creeze panică.

7. Fă un lucru bun pentru cineva

Voluntariatul, faptele bune sunt un factor important prin care oamenii simt starea de fericire. Chiar dacă e greu în perioada asta, nu uita să faci ceva bun pentru cineva, fie că este un prieten căruia i-ar prinde bine un telefon și o încurajare de la tine, fie că e vorba de un vecin care ar aprecia să duci și pungă lui de gunoi.

8. Unde este recunoștință nu este frică

Practică recunoștința ca un obicei zilnic și observă cum ți se transformă starea. În corp se eliberează serotonină, starea ta se schimbă în bine. Poți să cauți zilnic 3 motive pentru care ești recunoscător și să le exprimi cu voce tare. Poate fi orice lucru din viața ta, de la pâinea de pe masă, acoperișul de deasupra capului sau prietenul din copilărie, până la lucrurile pe care le luăm de la sine, precum libertatea, familia, sănătatea. Dacă ești părinte, învață-i pe copii să facă acest lucru și vei crește adulți empatici, care vor ști să aprecieze viața și vor fi mai fericiți. 21-mesaj-recunostinta2

9. Alege izolare fizică, dar conectare emoțională

Nu renunța la oameni, chiar dacă nu poți fi fizic lângă ei. Acum, mai mult decât înainte, avem nevoie să știm că suntem aproape unul de altul din punct de vedere emoțional. Sprijinul prietenilor, suportul emoțional al familiei, al celor dragi, este mai important decât până acum, ne ajută să trecem mai ușor de această perioadă, când nu îi putem îmbrățișa, atinge. Nu uita să le dai un telefon, să fii în contact cu ei și să faceți din asta un motiv de bucurie.

10. Fă-ți planuri de viitor

Fie că e vorba de vacanța viitoare sau petrecerea de Revelion, planificarea unor activități plăcute readuce încrederea, speranța că lucrurile vor reveni la normal. Atunci când stabilim obiective, facem planuri de viitor, corpul eliberează dopamină, un alt hormon al stării de bine.

couple walking on seashore wearing white tops during sunset
Fotografie de Ibrahim Asad pe Pexels.com

Dincolo de sfaturile practice pe care ți le-am scris mai sus, îți recomand să fii indulgent cu tine, să ai înțelegere față de ceea ce faci, gândești, simți în această perioadă, deoarece noutatea ei aduce și noutate în reacțiile noastre. Este o perioadă nouă și încărcată emoțional cu teamă, însă provocarea constă în felul în care ne raportăm la această teamă, ce acțiuni vom face pentru a ne fi mai bine. Ceea ce vom face acum, zilnic, ne va menține o stare psihică de echilibru sau ne va accentua teama. Rezultatele acestor acțiuni zilnice le vom vedea pe termen lung și e nevoie să apelăm acum la resursele noastre interne pentru a fi sprijin pentru noi și pentru alții în această perioadă. Dacă ai nevoie de mine, tu sau cineva apropiat ție, mă găsești aici.

Articol scris de Florina Haritonov – sursa-viataverdeviu.ro


ccc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.