Paştele – Sărbătoarea Învierii, a miracolului, a luminii şi iubirii divine

Motto: „După aceea, Mi-am luat rămas bun de la ei,
explicându-le că de atunci înainte nu Mă mai vor vedea în trup,
dar că vor rămâne totuşi, clipă de clipă, în legătură cu Mine în spirit.”
Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber

---

Paştele este cea mai importantă sărbătoare anuală creştină. Ea comemorează evenimentul fundamental al creştinismului – Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic. Această sărbătoare durează trei zile şi începe, conform deciziei Conciliului de la Niceea din anul 325, în duminica de după prima Lună plină după echinocţiul de primăvară.

Farmecul deosebit al Sărbătorii Paştelui este dat atât de semnificaţia spirituală („…învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toţi cei care Mă urmează.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber) cât şi de tradiţii (oul pictat, masa cu mâncăruri tradiţionale, slujba de sâmbătă seara cu primirea luminii). Paştele este un moment de pace sufletească, de interiorizare, de împăcare, de bucurie.

Miracolul luminii divine
Un miracol care se petrece cu regularitate în fiecare an, aşteptat cu sufletul la gură şi uimind totuşi de fiecare dată, este apariţia luminii divine la Sfântul Mormânt din Ierusalim în noaptea de Înviere a Paştelui ortodox. Este darul pe care Iisus ni-l face, amintindu-ne de lumina strălucitoare care i-a umplut mormântul în momentul Învierii Sale. Este modul Său de a ne transmite că este mereu alături de noi.Acest foc imaterial de culoare albăstruie şi care poate fi atins fără să ardă este aşteptat cu toate luminile stinse. El apare atunci într-un mod supranatural din Sfântul Mormânt aprinzând candela aşezată special acolo. Apoi Patriarhul ortodox aprinde cele două mănunchiuri de câte 33 de lumânări pe care le are pregătite şi începe să împartă Lumina Sfântă miilor de pelerini care aşteaptă plini de emoţie.

Focul cel viu însă acţionează şi de unul singur, strălucind ca un fulger şi aprinzând din zbor candelele de la intrarea în biserică, precum şi lumânările unora dintre pelerini. Acest eveniment se petrece în fiecare an în faţa a mii de martori vizuali. Nu poate fi negat de nimeni. De aceea efectul său este foarte puternic, contribuind la întărirea credinţei în Dumnezeu.

Săptămâna Mare

Ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este o perioadă importantă de interiorizare şi comemorare. Acum se rememorează Patimile lui Iisus, chinurile prin care a trecut, de la trădarea Lui de către Iuda, până la răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, moartea şi Învierea Sa. Săptămâna începe cu Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim şi se încheie cu Duminica Paştelui, ziua Învierii Sale. Ziua de miercuri este ziua în care Iuda l-a trădat, iar cea de vineri ziua în care a fost răstignit. De aceea aceste două zile au devenit zile de post de-a lungul întregului an. Joia este ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani şi a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă.

„Trufia cea mai mare poate fi nimicită doar prin umilinţa cea mai profundă. De aceea, este necesar să Mi se petreacă Mie aceasta. Dar voi să nu vă înspăimântaţi atunci, căci nu voi rămâne în mormânt, nici nu mă voi descompune, ci voi învia în a treia zi şi voi veni din nou la voi, exact la fel ca acum! Abia aceasta va fi mărturia cea mai mare şi mai adevărată pentru sufletele voastre a misiunii Mele divine şi ea vă va întări pe deplin în credinţa voastră.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber

„Aceasta va constitui o judecată extrem de supărătoare pentru aceşti oameni răi şi îndărătnici, iar pentru ai Mei va reprezenta apogeul iubirii Mele, în timp ce învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toţi cei care Mă urmează.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber

Sărbătoarea bucuriei
„…un astfel de act, oricât de înspăimântător ar părea el a fi pentru ochiul omenesc, este totuşi necesar pentru ca, în timp, toate creaturile să revină la pura viaţă divină, liberă şi independentă…”– Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre fiinţa umană şi Creatorul său. Celebrarea ei în fiecare an duce la retrezirea aspiraţiei către îndumnezeire, la transfigurarea vieţii pământeşti într-o viaţă impregnată de prezenţa lui Dumnezeu. De aceea Paştele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. Iar salutul care se obişnuieşte cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”.

Tradiţii populare

Ca şi alte sărbători creştine, Paştele este însoţit de numeroase obiceiuri populare care îşi au originea în tradiţiile străvechi (considerate azi de mulţi a fi păgâne) şi de credinţe şi superstiţii legate de ciclul anotimpurilor şi treburilor gospodăreşti.

În Vinerea Mare se obişnuieşte să fie duse flori la biserică pentru Iisus. În timpul slujbei se trece pe sub masă de trei ori ca simbol al poticnirilor lui Iisus atunci când şi-a dus crucea. Tot în această zi, numită şi Vinerea Seacă se obişnuieşte să se ţină post negru. Se mai spune că dacă va ploua în această zi, anul va fi unul roditor şi îmbelşugat, iar dacă nu va ploua va fi un an secetos. Un alt obicei spune că cel care se va scălda în apă rece de trei ori în această zi, aşa cum Ioan Botezatorul boteza în apele Iordanului, va fi sănătos pe tot parcursul anului.

În Sâmbăta Mare se prepară pasca şi cozonacul ce vor fi duse la biserică pentru a fi sfinţite în noaptea de Înviere. Seara, toată lumea merge la biserică pentru a asista la slujba de Învierea Domnului, pentru a lua lumina, pentru a lua tradiţionalele Sfinte Paşti precum şi flori sfinţite, dintre cele care au fost duse în Vinerea Mare la biserică. În după amiaza zilei de sâmbătă se încheie postul de 40 de zile şi clopotele încep să bată din nou. Cel mai important moment al zilei este sfinţirea apei botezătoare la biserică. Se spune că prima persoană care urmează să fie botezată cu această apă „nouă” va avea noroc toată viaţa.

În Duminica Învierii este obiceiul să fie purtate haine noi ca semn de înnoire a trupului şi a sufletului. Dimineaţa se pune într-un ibric apă rece, un ou şi un ban de argint. Cine se spală cu această apă va fi rumen în obraji ca oul, tare ca banul şi va avea o viaţă îmbelşugată.

În noaptea de Înviere cei care merg la biserică au câte o lumânare pe care o vor aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al victoriei vieţii asupra morţii, a luminii divine asupra întunericului ignoranţei. Unii obişnuiesc să păstreze restul de lumânare rămas, pe care îl aprind în cursul anului când au vreo problemă gravă. O credinţă răspândită este aceea că, timp de o săptămână, începând cu noaptea Învierii, porţile raiului rămân deschise. Astfel încât sufletele celor decedaţi în timpul Săptămânii Luminate ajung cu siguranţă în rai.

Ouăle roşii simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa. De aceea atunci când se sparg ouăle prin ciocnire se obişnuieşte să se spună: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!” Aceste formule se pot folosi ca formule de salut timp de patruzeci de zile, până la Înălţarea Domnului. Există credinţa că cei care ciocnesc ouă se întâlnesc pe lumea cealaltă. Culoarea roşie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus. În unele zone se obişnuieşte să se picteze ouăle. În funcţie de zona în care se fac ele se numesc ouă încondeiate, închistrate, muncite, picate (cu ceară) etc.

Circulă şi numeroase legende despre ouăle roşii. În unele, Maica Domnului, hăituită, fie face ouă roşii pe care le aruncă în spate pentru a-i deruta pe urmăritori, fie transformă pietrele pe care le aruncau aceştia în ouă roşii.

Altă legendă povesteşte că, la răstignirea lui Hristos, Sfânta Maria pune un coş cu ouă sub cruce ca să-i îmbuneze pe soldaţi, iar acestea sunt înroşite de sângele Mântuitorului. Se mai spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roşii. O altă legendă povesteşte că vestea Învierii lui Iisus a fost primită cu neîncredere de unii: o precupeaţă care vindea ouă în piaţă a zis că ea va crede doar atunci când ouăle se vor înroşi, iar ouăle s-au înroşit pe loc.

Ouăle simbolizează şi reîntinerirea, primăvara. Ouăle împodobite sau colorate erau dăruite primăvara, ca simbol al renaşterii, încă din era precreştină. În Egiptul antic, oul era simbolul legământului vieţii şi reprezenta totodată sicriul ori camera mortuară. În tradiţia populară românească, ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, au capacităţi protectoare.

Pasca este o prăjitură specifică Paştelui, de formă rotundă, cu o cruce la mijloc şi aluat împletit pe margini, umplută cu brânză de vaci. În momentul în care se pune în cuptor, femeile de la ţară fac semnul crucii cu lopata pe pereţii cuptorului. Despre originea ei există o legendă care spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit la un om foarte generos. Acesta le-a pus în traistă la plecare, fără ştirea lor, pâine pentru drum. Apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paştele, iar el le-a răspuns că atunci când vor găsi pâine în traistă. Au căutat şi au găsit pâinea. De atunci e obiceiul să se coacă pască de Paşti.

Alte obiceiuri:

* Primii creştini numeau prima săptămână după Paşti, „Săptămâna Albă”, deoarece cei care se botezau atunci purtau veşminte albe, simbol al reînnoirii.
* Austriecii împodobesc ouăle cu frunze sau flori, apoi le introduc în vopsea legate într-un ciorap, modelul păstrându-se alb. Românii folosesc şi ei frunze de pătrunjel sau leuştean pentru decorarea ouălor.
* În a doua zi de Paşti, fetele din Ardeal sunt stropite cu parfum.
* Polonezii încondeiază şi ei asemenea românilor ouăle, obiceiul fiind denumit „pisanski” (de la verbul pisac, a scrie).
* Bulgarii ciocnesc, în noaptea de Înviere, un ou de zidul bisericii.
* În Italia preotul binecuvântează toate ouăle de Paşti aşezate la loc de cinste în mijlocul mesei de duminică.
* Germanii adună toţi pomii de Crăciun pe care îi aprind apoi în „Focul de Paşti”, simbol al trecerii iernii şi venirii primăverii.
* În Spania, „Semana Santa” (Săptămâna Mare) este sărbătorita prin procesiuni de care alegorice, care amintesc de festivalurile de dinainte de creştinism.
* A doua zi de Paşti galezii urcă pe munte pentru a întâmpina primele raze ale Soarelui care vestesc Învierea.
* În Mexic, în „Semana Santa” (Săptămâna Mare) sunt organizate spectacole având ca subiect patimile lui Iisus Hristos, actorii purtând veşminte ca acum 2000 de ani.

sursa-yogaesoteric.net

---

Supravegherea în masă şi modelarea comportamentului în era digitală. Ce se mai poate face?

De obicei, când vorbesc despre viaţa privată şi importanţa ei, sunt primit cu reacţii care variază de la suspiciune („Eu nu am nimic de ascuns, de ce să mă intereseze subiectul?”) la uimire („Dar nu mai există viaţă privată în era digitală!”). În primul rând, viaţa privată nu înseamnă ceea ce vrei să ascunzi. Ci mai degrabă ce informaţie personală decizi să dezvălui, cui şi în ce context. Până şi cei care spun că nu au nimic de ascuns reacţionează imediat în mod negativ dacă le ceri datele cardului de credit. Sau gândiţi-vă doar la ultima informaţie legată de sănătatea dvs. – cu cine aţi împărtăşit această veste şi când? Aţi fi preferat să vă puneţi această informaţie pe frunte, pentru ca oricine să o poată citi?

Fotografie de David McEachan pe Pexels.com

În al doilea rând, există viaţă privată în era digitală. Doar că dezvoltarea tehnologică, odată cu cea a modelelor de business din ultimii zece ani – care îţi dau un serviciu ce pare gratuit, dar de fapt îl plăteşti cu datele tale personale – face ca, în practică, să ai diferite grade de viaţă privată în funcţie de uneltele digitale pe care le foloseşti. Partea bună este că există soluţii şi alternative pentru majoritatea problemelor referitoare la acest subiect. Partea proastă este că ele sunt extrem de puţin folosite sau chiar deloc şi că marele public foloseşte aplicaţiile cele mai intruzive, dar şi cele mai promovate.

Supravegherea privată în era digitală

Îmi zicea un amic din SUA, cu un zâmbet de tipul „ce ironie are viaţa astaˮ, că serviciile secrete americane s-au chinuit încă de la înfiinţare să strângă cât mai multe date personale despre cetăţenii americani. Iar apoi a venit Facebook şi toţi le-au dat de bunăvoie…

Această mirobolantă şi atotcuprinzătoare reţea socială a reuşit performanţa demnă de invidiat de a avea 1,5 miliarde de conturi (e încă neclar câţi oameni sunt pe Facebook şi câte conturi nu sunt reale) prin oferirea unei infrastructuri tehnice care le permite oamenilor să comunice unii cu alţii.

Ceea ce uită Facebook să îţi explice în detaliu la înscriere este că serviciul pare gratuit, dar plăteşti cu vârf şi îndesat cu datele tale personale. Şi nu doar cu cele pe care le dai când îţi deschizi contul, cu lista de prieteni, cu like-urile pentru subiectele tale de interes, cu identificarea gratuită a prietenilor din poze sau cu orice altă acţiune pe care o faci în mod vizibil. Ci şi cu datele şi informaţiile pe care le dai fără să-ţi dai seama. Cea mai simplă dintre ele ar fi faptul că Facebook ştie când vizitezi orice site care are implementat butonul de Like, chiar dacă tu nu îl apeşi.

Mai mult, studii recente (2015), ale cercetătorilor de la Universităţile din Cambridge şi Stanford demonstrează că un calculator poate determina personalitatea ta mai bine decât cei mai buni prieteni de familie doar prin analiza a mai mult de 150 de like-uri din Facebook. Dacă are peste 300 de like-uri pe care le poate analiza, dă rezultate mai bune decât propria ta soţie (sau soţ).

De asemenea, dacă scopul Facebook ar fi doar să vândă reclame pe baza profilului tău, poate nu ar fi o problemă atât de gravă. Doar că utilizările datelor Facebook merg dincolo de această metodă de a face bani şi merg în direcţii pe care nimeni nu le poate prezice.Un studiu al Facebook de anul trecut, care a stârnit un scandal imens, ne oferă o mică previzualizare a potenţialului viitor: în acest studiu secret, realizat pe 689.000 de utilizatori care nu au fost informaţi, lista însemnărilor prietenilor a fost modificată pentru a arăta mai mult conţinut pozitiv sau negativ. Astfel, potrivit acestui studiu, s-a influenţat comportamentul utilizatorilor pentru „prima demonstraţie experimentală de contagiune emoţională la scară mare, prin reţelele sociale”.

Şi problema scopului ascuns (sau neintuibil uşor de o persoană neavizată) nu se limitează doar la Facebook sau alte servicii de pe internet. În fond, ce trebuie să facă o păpuşă Barbie din era digitală? Să fie mai inteligentă când se joacă cu copilul tău? Sau să se conecteze la internet ca să-i spună producătorului ce profil are copilul care se joacă cu ea? Şi ce trebuie să facă un TV inteligent (Smart TV)? Să folosească „inteligenţa” pentru a consuma mai puţină energie? Sau pentru a deveni un fel de receptor ambiental care poate înregistra tot ce se vorbeşte în acea cameră? Puteţi înlocui păpuşa Barbie sau Smart TV-ul din întrebările de mai sus cu alt frigider, maşină, contor inteligent de electricitate sau, extrapolând, cu orice alt dispozitiv cu senzori, conectat la internet sau care transmite informaţii în alt mod.

Supravegherea statului în era digitală

Cele trei decizii ale Curţii Constituţionale din România din ultimul an care au privit în mod direct sau indirect acest subiect (legile legate de stocarea datelor de trafic, de înregistrarea obligatorie a cartelelor PrePay şi a conexiunilor WiFi şi, respectiv, de securitatea cibernetică), cât şi decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul directivei privind stocarea datelor de trafic, ar fi trebuit să fie baza discuţiei pentru criteriile oricărui sistem guvernamental ce implică colectarea, păstrarea sau accesarea unui sistem informatic care colectează datele personale ale cetăţenilor.

Trei noi măsuri propuse sau aplicate de diverse entităţi din Guvernul României ne arată că baza de discuţie nu există, iar noţiunile legate de viaţa privată, cât şi cerinţa ca asemenea decizii să fie adoptate doar prin legi, sunt ignorate în mod constant de autorităţi:

• • O nouă ordonanţă de urgenţă stabileşte un sistem naţional de înregistrare a datelor tuturor pasagerilor care zboară cu avionul. S-a creat deja o nouă structură în MAI (Ministerul Afacerilor Interne) pentru a supraveghea aceste date. Scop: prinderea teroriştilor;
• • O propunere de hotărâre de guvern creează un sistem naţional de evidenţă în care toate datele personale ale turiştilor vor fi înregistrate pentru o perioadă nedeterminată într-un sistem informatic integrat naţional (şi nu descentralizat şi pe hârtie, ca până acum – când, oricum, unităţile hoteliere trimiteau zilnic Poliţiei, potrivit uzanţei comuniste, evidenţele lor cu turiştii cazaţi). MAI va avea acces la baza de date în temeiul unui simplu protocol de colaborare. Scop: prinderea teroriştilor;

• ANAF se pare că a accesat anumite baze de date ale altor instituţii publice cu date personale pe baza unor simple protocoale. Deşi scandalul a apărut odată cu lista marilor îmbogăţiţi care nu îşi pot demonstra averile, povestea este mai veche, ajungând deja în faţa Curţii Europene de Justiţie, unde Avocatul General şi-a exprimat opinia în iulie 2015.

Din păcate, după cum se vede, o luăm de la capăt cu aceleaşi probleme şi întrebări, fără a dezbate public întrebarea-cheie: este acceptabil să supraveghem toată populaţia României (sau o categorie anume a ei) pentru a-i prinde pe X sau Y? Şi, dacă da, care este supravegherea maximă admisă?

Trebuie colectate toate datele de trafic din comunicaţii şi de pe internet pentru toţi cetăţenii? Putem cere tuturor celor care cumpără o cartelă PrePay să îşi dea datele din cartea de identitate? Pentru siguranţa noastră, nu ar fi mai bine ca ADN-ul nostru să fie colectat de la naştere şi pus într-o bază de date? Dacă tot ne dăm amprentele pentru paşapoartele biometrice, nu ar fi logic ca ele să fie stocate într-o bază de date comună care să fie folosită pentru identificarea infracţiunilor de omor? Şi, în fine: în aceste condiţii, nu pare absolut normală şi justificată măsura de a duce maşina de scris la serviciul de securitate pentru înregistrarea ei?

Este evident că poziţia noastră este clară: orice supraveghere în masă, care nu îl priveşte pe X sau pe Y (unde există indicii sau suspiciuni că ar comite o infracţiune), este pur şi simplu disproporţionată din start şi nu vedem cum o astfel de măsură ar putea să fie acceptabilă în sistemul actual de protecţie a dreptului la viaţă privată. Partea şi mai complicată este că statul are acces, în anumite condiţii care uneori sunt neclare, la toate datele colectate de privaţi, deci s-ar putea ca în majoritatea cazurilor să ne semnăm singuri deciziile de supraveghere.

Putem face ceva cu supravegherea în era digitală?

Da. În cazul acestei supravegheri private mai există soluţii: de la decizia de a nu cumpăra un produs sau aplicaţie de mobil care pare prea invaziv(ă) până la soluţii sau alternative tehnice. În cazul supravegherii publice, este mult mai complicat. Acţiunile noastre de a explica de ce este nevoie de o analiză serioasă a acestui domeniu înainte de adoptarea unor astfel de acte normative se lovesc de cele mai multe ori de un zid al prejudecăţilor şi dorinţei de securitate cu orice preţ. În cele mai rele cazuri, am primit şi o replică de genul: „Staţi liniştiţi şi nu vă mai zbateţi, oricum în câţiva ani vom fi cu toţii cipaţi.ˮ

Şi atunci, soluţia de a demonstra că astfel de măsuri sunt excesive şi încalcă drepturile fundamentale este găsită de obicei, în mare parte din cazuri, spre finalul traseului: publicare informaţii şi conştientizare publică – participare dezbatere publică – (după caz) atacare act normativ la Avocatul Poporului, instanţe de drept comun, Curtea Constituţională, CEDO sau Curtea Europeană de Justiţie.

---

Probabil că, dacă ar veni un angajat de la magazinul favorit de jucării al copilului dvs. și v-ar cere să facă o copie a agendei dvs. telefonice, nu l-ați lăsa să aibă acces la ea. Dar ați verificat permisiunile de acces pe care le oferiți aplicațiilor de pe mobil? Așa că răspunsul, pe scurt, la întrebarea din titlu ar fi: „mult mai multe decât credețiˮ.

Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

Să luăm exemplul Waze, o aplicație de navigare pe care o puteți folosi și pentru a evita traficul. Oare de ce o asemenea aplicație ar vrea acces la evenimentele din calendar, plus la informațiile confidențiale? Este asta esențial pentru funcționarea aplicației? Sau de ce vrea să poată citi și modifica contactele din agendă? Nu merge altfel? Sau Runkeeper, care vrea să aibă acces la lista de apeluri efectuate – pentru ce anume e de folos asta unei aplicații care măsoară câţi kilometri ați alergat?

Încă un test ar fi prin Panopticlick.eff.org. Aici puteți vedea cât de unică este configurația browser-ului și câte informații se trimit la o simplă accesare a unei pagini. Deși unele par a fi doar niște detalii tehnice, aceste informații pot spune foarte multe despre dvs. și, implicit, conduc la o serie de concluzii despre comportamentul dvs.

Vizionați și seria de videoclipuri scurte Do Not Track pentru mai multe informații.

Cum controlăm mai bine datele pe care le oferim despre noi?

De obicei, când instalăm o aplicație nouă (vezi și cel mai recent exemplu cu Windows 10 sau cu Bing pe telefon), apar o mulțime de informații, bucăți foarte mari de text despre care nu ne dăm seama tot timpul exact la ce se referă. Totuși, în procesul de instalare, luați o serie de decizii importante pentru interacțiunea cu aplicația și pentru protejarea intimității. De exemplu, permiteți aplicației să vă cunoască locația? Acceptați să aibă acces la cameră și microfon sau la numerele din agendă? Vreți să primiți ultimele noutăți?

De cele mai multe ori, suntem tentați să nu fim atenți la ce scrie (cine citește termenii și condițiile?!) și pur și simplu acceptăm toate setările, ca să se termine mai repede instalarea și să putem folosi programul.

Așadar, câteva sfaturi ar fi:
• Umblați la „Setările avansate / Advanced settings”. De obicei, acolo găsiți setările mai aprofundate care vă oferă mai mult control asupra programului pe care îl folosiți.
• Verificați aplicațiile și setările și de pe calculator și de pe telefon/tabletă. Mai ales dacă aveți programe care se sincronizează pe toate dispozitivele pe care le folosiți.

Online nu mai înseamnă doar calculator sau laptop, smartphone și tabletă. Înseamnă și televizor, jucării, frigider, mașină, contor inteligent și orice alt dispozitiv cu senzori, conectat la internet (Internet of Things).

Cum văd câtă informație este colectată despre mine?

Un prim pas ar fi citirea politicii de confidențialitate și verificarea termenilor și condițiilor site-urilor, dispozitivelor (vezi Smart TV sau Smart Barbie) sau ale programelor/aplicațiilorpe care le instalați (vezi Windows 10 sau Facebook sau Facebook Messenger). De obicei, anumite setări sunt selectate automat, iar pentru a le dezactiva trebuie să mergeți în meniu pentru a le personaliza în funcție de preferințele și nevoile dvs.

Apoi, Lightbeam arată, prin metode interactive de vizualizare a datelor, care e relația dintre diferite site-uri, cum interacționează site-ul primar pe care îl accesați cu site-uri terțe. Cel mai evident exemplu este atunci când sunt butoane de social media pe o pagină sau când există posibilitatea de a vă conecta la contul site-ului pe care îl vizitați prin Facebook sau Google; dar, în același timp, veți descoperi și relațiile mai puțin vizibile dintre site-uri. De exemplu, hotnews.ro e legat cu tradiționalele Facebook, Google, Twitter, dar și cu site-uri precum chargeplatform.com sau avandor.com. Ce fac site-urile acestea?

Cum să fim mai atenți la setările privind confidențialitatea?

• Sunt câteva lucruri la care putem fi atenți pentru un control mai bun asupra programelor pe care le instalăm și asupra comportamentului online.

• Selectați atent aplicațiile sau site-urile pe care le folosiți. Citiți termenii și condițiile / permisiunile de care au nevoie aplicațiile pe care le instalăm (geolocalizare, microfon, cameră, fotografii, agenda telefonică). Cu atât mai mult dacă serviciul este gratuit, fiindcă modelul de afaceri este posibil să fie bazat chiar pe vânzarea de baze de date personale.

• Nu spuneţi pe internet ce n-ați scrie pe gard. Când postați informații sau comentarii pe internet e ca și cum ați striga în gura mare în piață ca să vă audă toată lumea. Internetul este spațiu public, Facebook este spațiu public.

• Nu puneți excesiv de multe informații despre dvs. pe internet. Toate check-in-urile pe care le dați, toate postările în care indicați locul unde sunteţi sau ce urmează să faceți pot ajunge să ricoșeze împotriva dvs. Nu exagerați cu postările, e ca și cum chiar dvs. i-ați invita pe hoți să vă jefuiască.

• Nu presupuneți că sunteţi în siguranță dacă anumite setări vin pre-bifate. Pachetul implicit nu înseamnă că acea configurare este cea mai bună pentru dvs.; de cele mai multe ori, opțiunile deja selectate înseamnă mai multe date despre dvs. transmise și mai puțină transparență față de ceea ce se întâmplă cu datele dvs. Cine știe exact la ce se referă „avem nevoie de informațiile personale colectate pentru a îmbunătăți serviciul livrat”? Adică cum…?

Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

• Folosiți unelte care respectă viața privată – pentru browser, pe mobil sau pentru calculator. Există o serie de tutoriale și ghiduri care prezintă aplicații orientate către protejarea vieții private online pe care le puteți consulta. Aveți răbdare să testați aplicații în genul acesta pentru a identifica ce vi se potrivește mai bine.

• Luați în considerare folosirea sistemelor de operare și a programelor cu licență deschisă (open source). Fiind cu licență liberă, oricine poate avea acces la codul-sursă și verifica exact cum funcționează. Pe lângă sistemele Windows și Apple, mai există și Linux. Pe lângă Microsoft Office, mai există și Libre Office.

Modul implicit nu ar trebui să fie „Dă-mi datele tale personale pentru a-ți oferi un serviciu”. Nu ar trebui să încurajăm acest nou model de afaceri prin a fi nepăsători față de experiența digitală și a accepta absolut tot ce ni oferă. Ar trebui să avem întotdeauna o alegere și să fim foarte conștienți de cum anume se desfășoară totul. Altfel, o să întâlnim din ce în ce mai des derapaje și va fi poate prea târziu să le oprim.

Ce unelte tehnice putem folosi pentru a ne proteja viața privată?

• Folosiți motoare de căutare care nu păstrează date despre căutări. DuckDuckGo.com sau Startpage.com.

• Folosiți browsere care nu sunt legate de firme mari deja aflate pe alte piețe din zona digitală ‒ Firefox, Abrowser sau Icecat sunt variante mai bune.

• Folosiți plug in-uri suplimentare pentru a evita profilarea online și a bloca reclamele inutile, gen: Ghostery, Privacy Badger, Adblock Plus, Disconnect sau HTTPs everyware.

• Pentru un chat securizat, folosiți Cryptocat pe calculator sau Text Secure ori Chat Secure.

• Învățați să vă criptați fișierele sau întregul calculator ori telefon.

• Folosiți doar e-mail-uri cu conținut criptat dacă trimiteți chestiuni sensibile prin e-mail.

• Învățați să folosiți browser-ul ToR și sistemul de operare Tails pentru soluții complexe și aproape perfecte de protecție a vieții private pe internet.

Bibliografie

1. Despre supraveghere şi viaţa privată în era digitală
   de Bogdan Manolea, DilemaVeche
2. Câtă informație dau zilnic despre mine pe net?
   de Valentina Pavel, DilemaVeche

   ---

   

Oxitocina și legăturile de iubire

Dacă biochimia ar fi simplă, dar nu este, n-am avea nevoie decât de oxitocină, a cărei reputaţie în dezvoltarea legăturilor afective este evidentă din denumirile sub care mai este cunoscută: „drogul iubirii”, „substanţa chimică a îmbrăţişării” sau „hormonul încrederii”.

În urmă cu ceva vreme, oxitocina era cunoscută doar drept molecula care stimulează contracţiile uterine pe perioada travaliului, producerea laptelui pe perioada alăptării şi puternica legătură dintre mamă şi pui, la mamifere. Dacă injectăm oxitocină în creierul unui şobolan virgin, apare imediat comportamentul matern – mamele-şobolani sunt în stare să treacă printr-un grilaj electrificat pentru a-şi hrănii puii. Dacă se blochează oxitocina, mamele-şobolani îşi resping puii.

Însă cercetătorii care studiază femelele de şoareci de prerie au descoperit că oxitocina favorizează stabilirea unei legături emoţionale cu un partener mascul, în aceeaşi măsură în care vasopresina favorizează ataşamentul unui mascul faţă de o femelă. Deoarece creierul este plin de receptori de oxitocină în centrii recompensei şi pentru că nivelul oxitocinei creşte pe perioada împerecherii, femelele monogame de şoareci de prerie învaţă să asocieze sentimentul de plăcere cu perechea lor (aşa cum fac şi oamenii).Atunci când se blochează oxitocina, femelele de şoarecii de prerie, recunoscute drept monogame, nu mai dezvoltă ataşament faţă de partenerii lor.

Dacă cercetările pe animale au pus bazele înţelegerii importanţei oxitocinei în dezvoltarea legăturii într-un cuplu, cercetarea cuplurilor umane a transformat molecula într-o vedetă în afara cercurilor ştiinţifice.

În cadrul unui experiment, cercetătorii elveţieni au dat unui număr de 47 de cupluri un spray nazal care conţinea fie oxitocină, fie o substanţă placebo. Cuplurile au luat apoi parte la o discuţie conflictuală, înregistrată video. Cei care au primit oxitocină au demonstrat un comportament benefic şi mai puţin nefast, precum şi niveluri mai scăzute ale hormonului de stres cortizol.

Alte cercetări arată că oxitocină favorizează manifestarea stării de încredere. În cadrul unui experiment, subiecţii cercetării au primit o sumă de bani pe care s-o investească printr-un administrator. Jumătate dintre participanţi au primit înaintea experimentului un spray nazal cu oxitocină, iar cealaltă jumătate, cu o substanţă placebo. Subiecţii care au primit oxitocină au fost de aproape două ori mai dispuşi să-şi încredinţeze toţi banii administratorului.

Iar un studiu al Institutului Naţional de Sănătate Mintală a stabilit că subiecţii care au inhalat oxitocină, înainte de a privi nişte imagini cu figuri ameninţătoare, prezentau o activitate considerabil redusă în centrii cerebrali ai fricii. Având în vedere reputaţia de care se bucură acest produs, comercianţii de spray nazal şi picături sublinguale cu oxitocină s-au înmulţit considerabil pe internet (există chiar un produs care se numeşte „Încredere lichidă”).

Aceste produse care conţin oxitocină sunt comercializate unui larg grup de potenţiali consumatori, inclusiv persoane singure care îşi doresc o relaţie, cupluri învrăjbite care speră să îşi salveze relaţia şi comis-voiajori care doresc ca oamenii să aibă încredere în ei pe loc.

Dar cuplurile înţelepte, care cultivă relaţii bazate pe un înalt nivel de încredere şi legături armonioase, ştiu că îşi pot spori singuri nivelul oxitocinei într-un mod mult mai plăcut şi fără să cheltuiască niciun ban: prin sărut, mângâieri, îmbrăţişări şi fuziuni amoroase.

Bruce Lipton – Oxitocina: legăturile de iubire

---

Pericolul vaccinării obligatorii

Fiecare organism, fiecare om este diferit. Fiecare reacționăm în mod diferit atunci când intrăm în contact cu o substanță. Vaccinurile sunt produse de masă și în masă. Este necesar să știți că atunci când se face un vaccin, se face pentru un anumit gen de organism, iar cei care nu se încadrează în interval ‒ în ceea ce priveşte caracteristicile ce țin de trupul lor – sunt trecuți la „pierderi colaterale”. Asta este realitatea.

Vaccinurile care li se dau copiilor noștri nu au nicio legătură cu vaccinurile care ni s-au administrat nouă acum 20-30-40 de ani. Fostul ministru al Sănătății, Victor Costache, spunea că pe vremuri, înainte de 1989, „mergeam încolonați” să ne vaccinăm și era bine. Da, dar dl. Costache a omis un detaliu extrem de important: acele vaccinuri de dinainte de 1989 erau produse în România, de către români, pentru români. Ce înseamnă asta? Înseamnă că erau vaccinuri adaptate tipului/tipurilor de gene existente în România. Pentru că, genetic vorbind, copilul român nu este identic cu copilul danez, cu copilul francez, englez, rus etc.

Poate nu știați, dar vaccinurile care li se administrează copiilor noștri sunt făcute pentru francezi, americani, nordici etc. Orice medic știe că oamenii au particularitățile lor fizice în funcție de mediul în care trăiesc. Una este rezistența la ger a nordicului și alta a românului din București. Și încă ceva: vaccinurile făcute înainte de 1989 nu țineau cont de profit. Regimul comunist era primul interesat să aibă subiecți sănătoși, care să muncească și să poată arăta superioritatea „sistemului socialist”, așa cum se spunea pe vremea aceea. Azi, vaccinurile sunt produse de privați care sunt interesați în primul și în primul rând de profit. Adică să vândă cât mai mult, cât mai repede. Exemplu: dacă un vaccin produs de X are efecte secundare, de ce nu ai cumpăra și remediul pentru acele efecte secundare produs tot de X? Atunci, efectele adverse se spărgeau direct în capetele producătorului, adică Institutul Cantacuzino.

Dacă cei care au vrut această lege erau bine intenționați, puteau să aloce bani pentru angajarea celor mai buni cercetători la Cantacuzino care să ne facă vaccinuri pentru români. De ce nu fac asta? Simplu: pentru că este vorba doar de profit.

Vaccinarea copiilor, dar și a adulților, ar sta în pixul unui ministru al Sănătății. Serios, acum: aveți încredere în discernământul unei astfel de persoane din România de azi? Conform proiectului de lege avizat de Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, declararea unei epidemii naționale stă în voința Ministrului Sănătății. Și dacă el decide, suntem cu toții vaccinați, fără comentarii. E greu să ne închipuim că așa cum Microsoft, Bechtel, EADS etc. au mituit miniștrii, nu se va găsi o companie din Big Pharma care să „influențeze” un ministru al sănătății? V-ați dori ca un Andrei Caramitru sau alți acoliți de-ai lui să decidă că toți e nevoie să fim vaccinați? Decizia de a vaccina copiii este necesar să aparțină celui care va trage eventualele ponoase ale acestei decizii. Noi suntem cei care stăm cu ei atunci când au febră, când au frisoane sau, Doamne-ferește, mai rău.

Fotografie de cottonbro pe Pexels.com

Ni se spune că „statul are obligația de a asigura sănătatea cetățenilor” și de-aia ar fi nevoie să fim vaccinați cu toții. Serios? E vorba de același stat care le-a asigurat siguranța Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu? E cumva același stat care rămâne cu mâinile-n sân în timp ce mii de copii sunt victime ale traficului de carne vie și România a devenit o sursă principală de „materie primă” pentru prostituție și pornografie? Acestui stat doriți să-i încredințați decizia de a vă vaccina copiii la grămadă, ca pe vite?

Ni se spune că „cei care se opun vaccinării sunt niște troglodiți manipulați de ruși, oameni fără carte”. Fals! Majoritatea covârșitoare NU se opune vaccinării, ca procedeu medical în sine, ci obligativității ei. Ei sunt oameni pățiți, oameni ai căror copii au suferit efecte adverse grave post-vaccinale, inclusiv moartea celui mic. Majoritatea celor care refuză vaccinarea și/sau obligativitatea sunt oameni din marile orașe, oameni informați, oameni din tot felul de zone sociale. Mulți dintre cei nevaccinați sunt oameni care locuiesc în zone unde nu există medic, nu există servicii medicale minime sau sunt nomazi. Ăștia s-ar vaccina dacă ar avea cine s-o facă sau măcar să-i întrebe de sănătate. Dar în loc să facem asta, vrem să-i injectăm pe cei care beneficiază deja de servicii medicale.

Fotografie de Anna Shvets pe Pexels.com

Nu vi se pare ciudat că aceleași persoane, jurnaliști sau nu, care susțin că o persoană este liberă să-și aleagă sexul sau genul (chestiuni date de biologie, obiective), susțin însă că nu avem voie să alegem dacă injectăm în noi și în copiii noștri tot felul de substanțe, pe care nu le-ai pune nici la flori în grădină, darămite în organism? De ce se petrece asta? Pentru că unii dintre ei sunt agenți de influență ai unor companii farmaceutice, iar alții pur și simplu cred în tot ce vine din zona occidentală – pe logica: dacă nu crezi că marile corporații acționează doar cu gândul la pacient, ești vândut rușilor.

Jurnaliștii sunt un caz aparte: în afară de cei care fac parte din categoriile mai sus menționate, este util să mai să știți un aspect. Majoritatea covârșitoare a jurnaliștilor români de azi nu au o viață de familie și deci, nici copii. Pentru mulți dintre ei, distracție înseamnă ieșirea la băut sau drogat la final de săptămână. Din cauza acestui stil de viață profund corupt, simt nevoia să compenseze și să susțină pe cei care vor să „purifice” societatea. Inclusiv de corupție, printre altele.

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Pentru că nu au niciun Dumnezeu, ei își închipuie că dacă toți vom rămâne pasivi și vom face ce ne va spune autoritatea în care cred ei – Spitalul și Poliția – ei vor putea în continuare să trăiască dezordonat, fără să sufere vreo consecință pentru acțiunile lor nesăbuite. Știu asta pentru că am fost, ani de zile, printre ei. Nu vorbesc din povești, ci din realitate. Deci,de-acum, când veți citi un articol în care oameni normali sunt insultați în fel și chip – dacopați, vânduți rușilor, fanatici etc. – uitați-vă la numele celui care a scris articolul. Și apoi căutați și vedeți ce descoperiți despre el și dacă aveți ceva în comun. Cel mai probabil că nu.

Un ultim cuvânt despre medici

Nu cred că există vreun medic – chiar și de la țară – care să nu fi fost într-o „informare” despre cutare medicament, făcută pe banii vreunei companii pharma. Dacă o fi vreunul, cinste lui, dar nu cred să fie. Aceste „informări” sau „cursuri” sunt de fapt lobby pentru folosirea unui anume medicament, produs de o anumită companie. Unii medici au și comisioane din vânzări, alții primesc „donații” pe ONG-uri. Acești oameni sunt direct interesați ca vaccinul cutare să se vândă. Poate de aceea în România se petrece următoarea minune: la noi în țară, copiii vaccinați nu fac nici măcar efectele adverse prevăzute în prospectele vaccinurilor. Cum se poate? Păi așa:copiii fac aceste efecte adverse, dar medicii nu le raportează. Astfel, dacă Organizația Mondială a Sănătății raporta în 2016 că 1 din 1000 de copii prezenta reacții adverse după vaccinul BCG, în România, raportul era de 1 la 172.012! Ori suntem noi unici în lume, ori e o mare rețea de corupție, care leagă medicii de Big Pharma și este acoperită de Stat, pentru a vinde cât mai multe vaccinuri.

Mai doriți acum vaccinare obligatorie?

autor-Mihai Șomănescu  yogaesoteric.net 

---

Cel ce dăruiește, primeşte bucurie dumnezeiască

Există două feluri de bucurii: cea resimţită atunci când primești şi cea pe care o simţi atunci când dăruiești. Dar bucuria ce o simte cineva atunci când dăruiește nu se compară cu bucuria pe care o simte atunci când primește. Omul, ca să-şi dea seama dacă sporeşte cu adevărat duhovniceşte, este necesar ca la început să cerceteze dacă se bucură când dăruiește, iar nu când primește. După aceea, dacă lucrează corect duhovniceşte, atunci când face vreun bine, nu îşi mai aduce aminte niciodată de el, dar nu uită niciodată nici cel mai mic bine ce i s-a făcut lui. Nu-şi poate închide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlalţi.

Se poate ca el să-i fi dat cuiva o vie şi să fi uitat. Dar dacă celălalt îi dă un ciorchine de struguri din via pe care el i-a dăruit-o, nu-l mai uită niciodată. Sau poate să fi dat cuiva mai multe icoane sculptate şi să nu îşi mai aducă aminte. Dar dacă acela îi dă o iconiţă plastifiată, el este mişcat de această iconiţă, cu toate că este de mică valoare, şi drept recunoştinţă se gândeşte cum să-l răsplătească. Sau poate să dăruiască chiar şi toată biserica împreună cu terenul ei şi să uite. Altfel spus, călătoria duhovnicească este corectă atunci când cineva uită binefacerile pe care le săvârşeşte şi îşi aduce aminte de cele pe care i le fac ceilalţi. Și când omul ajunge în starea aceasta, atunci este cu adevărat om, om al lui Dumnezeu.

Dar dacă uită mereu faptele bune pe care i le-au făcut alţii şi îşi aduce aminte numai de cele bune pe care el le-a făcut lor, aceasta este lucrare potrivnică celeia pe care o cere Hristos. Iar când gândeşte: „Tu mi-ai dat atâta şi eu ţi-am dat atâta”, acesta este un mod de a gândi negustoresc. Eu caut să dau celui ce are nevoie mai mare. Nu socotesc negustoreşte: „Cutare mi-a dat cărţile acestea, iar eu acum îi datorez atâta. Aşadar e necesar să-i dau ca să mă achit”. Sau: „Dacă celălalt nu mi-a dat, nu-i voi da nici eu nimic”. Căci şi aceasta este o dreptate omenească.Cel ce primește ceva, primeşte bucurie omenească. Însă cel ce dăruiește, primeşte bucurie dumnezeiască. Bucuria dumnezeiască o primim prin a dărui. De pildă, cineva îmi dăruiește o carte. Atunci acela se bucură duhovniceşte, dumnezeieşte, iar eu care am primit cartea mă bucur omeneşte. Dar când şi eu voi dărui cartea, mă voi bucura şi eu dumnezeieşte, iar celălalt care o va primi, se va bucura omeneşte. Când şi acela o va dărui, se va bucura şi el dumnezeieşte, iar cel care o va primi se va bucura omeneşte. Dar dacă şi acesta la rândul său o va dărui altuia, şi el se va bucura dumnezeieşte. Vedeţi cum de un singur lucru mulţi oameni se pot bucura atât omeneşte, cât şi dumnezeieşte?Să vă învăţaţi să vă bucuraţi prin a dărui. Atunci când se bucură cineva prin a dărui, este bine întocmit, este în legătură cu Hristos, are Harul dumnezeiesc. Atunci când cineva dăruiește sau oferă ceva, bucuria pe care o simte are oxigen dumnezeiesc. Atunci când se bucură prin a primi sau prin a se jertfi alţii pentru el, bucuria aceasta are miros urât, asfixiază.

Astfel de oameni care dăruiesc fără să se gândească la ei înşişi ne vor judeca în Ziua cea de Apoi. Ce bucurie simt aceşti oameni! Însă cei mai mulţi oameni se bucură când primesc şi astfel se lipsesc de bucuria dumnezeiască şi de aceea sunt chinuiţi. Hristos este mişcat atunci când îl iubim pe aproapele nostru mai mult decât pe noi înşine şi ne umple de desfătare dumnezeiască. Vezi, El nu S-a limitat la: „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, ci S-a jertfit pentru om.

Extras din Trezire duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul

---