Ceșcuța de ceai sau cum să treci peste greutățile vieții


”A nu cunoaşte niciodată suferinţa – aceasta este sărăcia omului !” spune pe bună dreptate un vechi proverb chinezesc. Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele  Arsenie Boca are menirea să le aducă alinare celor aflaţi în suferinţă. CeaiPilda ceşcuţei de ceai, spusă de duhovnicul de la Prislop, le arată oamenilor ce pot face „dacă viaţa li se pare grea şi sunt loviţi, bătuţi şi împinşi aproape fără milă, când lumea pare că se învârteşte necontrolat şi când simt că se află într-o suferinţă îngrozitoare”.Una dintre cele mai frumoase vorbe de duh lăsate de fostul preot prigonit de regimul comunist este povestea ceşcuţei de ceai, o pildă menită să le aducă alinare suferinzilor.

Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca:

„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”. În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah!giphy

Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit.

Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!” Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”. O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”. Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu…Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

El mi-a vorbit blând:

-Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala povestirii este următoarea, arăta duhovnicul Arsenie Boca:

„Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie. Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”.(adevarul.ro )

Frumoasă lecție de viață , această  poveste a ceșcuței de ceai. Cu siguranță ați mai citit-o , dar merită , așa din când în când , să ne-o mai reamintim. Într-adevăr suferinţa este un mare învăţător, dar , din păcate nimeni nu vrea să fie elevul ei.

sursa- adevarul.ro


cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg

Taina Fericirii. Povestea lui Paulo Coelho!


Un negustor oarecare şi-a trimis fiul să înveţe Taina Fericirii de la cel mai înţelept dintre toţi înţelepţii. Băiatul a umblat patruzeci de zile prin deşert până a ajuns la un frumos castel, în vârful unui munte. Acolo trăia înţeleptul pe care îl căuta._Castle

 

Însă în loc să întâlnească un sfânt, eroul nostru s-a trezit într-o încăpere unde a văzut o vânzoleală extraordinară: era un du-te vino de negustori, oameni care stăteau de vorbă prin colţuri, o mică orchestră cânta melodii suave, şi mai era şi o masă plină cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii, înţeleptul vorbea cu toată lumea, iar băiatul a trebuit, să aştepte două ore până să-i vină şi lui rândul.

Înţeleptul ascultă cu atenţie motivul vizitei, dar îi spuse că în acel moment nu avea timp să-i explice Taina Fericirii. Îi sugeră băiatului să dea o raită prin palat şi să se întoarcă peste vreo două ore.

 ― Dar până atunci, vreau să te rog ceva, a completat înţeleptul, dând băiatului o linguriţă în care picură doi stropi de untdelemn. Cât mergi, poartă această linguriţă fără să verşi untdelemnul din ea.

Băiatul a început să suie şi să coboare scările palatului, cu ochii aţintiţi la linguriţă. După două ore, s-a prezentat iar în faţa înţeleptului.

― Vasăzică, începu înţeleptul, ai văzut tapiseriile persane din sufragerie? Ai văzut grădina care i-a luat Maestrului grădinar zece ani ca s-o creeze? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?clear-min-man-profile-sky-1-800x800

Ruşinat, băiatul mărturisi că nu văzuse nimic. Singura lui preocupare fusese să nu verse picăturile de untdelemn pe care i le încredinţase înţeleptul.

― Atunci întoarce-te şi cunoaşte minunile lumii mele, îi spuse înţeleptul. Nu poţi avea încredere într-un om dacă nu-i cunoşti casa.

Mai  liniştit de această dată, băiatul luă linguriţa şi reîncepu să se plimbe prin palat, de data aceasta observând toate operele de artă care atârnau de tavane şi pe pereţi. A văzut grădinile, munţii din jur, gingăşia florilor, rafinamentul cu care fiecare operă de artă fusese aşezată la locul ei. Întors la înţelept, îi relată amănunţit tot ce văzuse.

― Dar unde sunt cele două picături de untdelemn pe care ţi le-am încredinţat? a întrebat înţeleptul.

Privind linguriţa, băiatul văzu că o vărsase.

 ― Acesta este singurul sfat pe care ţi-l pot da, spuse înţeleptul înţelepţilor: Taina Fericirii stă în a privi toate minunile lumii şi a nu uita niciodată de cele două picături de untdelemn din linguriţă.”

 Alchimistul de Paulo Coelho


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg

Eliberați-vă pentru totdeauna de gelozie!


Există două categorii mari de oameni: cei geloşi şi cei care nu recunosc faptul că sunt geloşi. O a treia categorie aparţine fericitelor excepţii; sunt fiinţele atât de speciale, încât se ridică mult deasupra zonei de acces cotidian, fiinţele rare, îmbăiate permanent în iubire divină, pentru care gelozie a devenit un cuvânt inactiv. Nu despre ele este vorba în cele ce urmează. Ci despre mine, despre tine şi despre toţi cei care au simţit măcar o dată efectele nefaste ale acestui sentiment otrăvit.tips-to-stop-fights-healthy-relationship-advice

Cum se prepară o asemenea licoare letală? Teoretic, nimeni nu ştie formula. Practic însă, mulţi dintre noi suntem experţi în fabricarea sa: o puternică dorinţă sexuală ascunsă în spatele iubirii, o doză impresionantă de posesivitate, eterna comparaţie între tine şi celălalt şi ignoranţă cât cuprinde. Din această combinaţie lipseşte sinceritatea. Atenţie! Oricât de mică ar fi, doza ingerată are efect devastator pentru orice relaţie de cuplu şi în general pentru orice om.

Cu mască- ’’Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul’’, avertizează o vorbă celebră. Dacă te mai confrunţi cu problema geloziei, înseamnă că iubirea nu e decât o faţadă pentru dorinţa sexuală. Dar nu trebuie să-ţi faci griji din cauza instinctelor. Ceea ce simţi e perfect natural. A fost lăsat de Sus să existe atracţie între femei şi bărbaţi. Din punctul acesta de vedere totul e în regulă. Altceva îţi creează şi îţi alimentează drama: iubirea este confundată cu dorinţa sexuală. Şi atâta timp cât eşti condiţionat de această iluzie nu poţi face nimic împotriva geloziei. Funcţionează aici un principiu valabil şi în matematică. Nu obţii rezultatul corect, când operezi cu date false.Ce este totuşi de făcut acum, când ai ajuns în posesia acestui adevăr? Acceptă-l! Meditează asupra lui. Întoarce-l pe toate feţele şi dacă ai să fii sincer cu tine ai să ajungi la concluzia că gelozia pe care o experimentezi nu are nimic de a face cu iubirea, ci cu nesiguranţa, slăbiciunea, dependenţa, ataşamentul. Abia din acel moment ai şansa să transformi otrava în nectar..

Milk And Mocha ILove You GIF

Fără mască – Oricum ai privi gelozia, nu poţi observa decât un singur lucru: cât este de hidoasă. De fiecare dată când sufletul cuiva este atins de acestă  boală, cel în cauză suportă o adevărată operaţie… in-estetică: ochii îşi pierd căldura, strălucirea, iar liniile armonioase ale feţei se frâng în expresii chinuite. În plan subtil aura devine un butoi de pulbere pe care stǎ cocoţat suferindul, pândind momentul prielnic; un motiv, un pretext, orice, pentru ca energia lui gigantică, încordată ca un arc, să se repeadă spre celălalt.

Urmează un meci de categorie grea în cel puţin cinci reprize, în care gongul este înlocuit de câteva întrebări „profunde”: „Unde ai fost azi noapte? De ce ţii uşa închisă când vorbeşti la telefon? Al cui e rujul de pe cămaşă? De ce nu mă mai iubeşti? De ce nu-mi arăţi ce scrii în jurnalul intim? Te-am văzut cum îi zâmbeai, de ce nu recunoşti? …” Imediat ce a fost dezlănţuită, energia negativă asigură celor doi iubiţi coregrafia de luptă, care poate îmbrăca diverse forme: reproşuri care bat de departe scenariul la orice telenovelă sudamericană, investigaţii demne de Sherlock Holmes, farfurii nevinovate ajung cioburi şi spre ruşinea rasei umane, se mai lasă şi cu câte un Knock out. Neplăcut, dar asta-i realitatea… viaţa întrece filmul în cele mai multe situaţii.

Perspective

Există două unghiuri din care poţi aborda problema. În prima categorie intră etica, psihologia şi ştiinţa. Dar ele privesc, analizează şi înţeleg gelozia într-un mod fragmentat, divizat şi într-o mare măsură eronat. De aceea şi tentativele de a o trata eşuează întotdeauna.  Mulţi sunt de părere că gelozia nu-i lucru bun, dar la fel de mulţi cred că e ceva normal din punct de vedere uman (dacă nu se depăşeşte măsura), ba chiar mai mult, unii o văd ca pe o dovadă de iubire. Şi cu cât e mai gelos omul, cu atât se arată a fi mai mare iubirea (zice pseudoînvăţătura populară). Iar asta nu e decât o nuanţă care se referă la relaţia de cuplu.

Mai există cele care vizează grupul, societatea. Cineva este gelos pe vecin pentru că are succes în afaceri, pe cel mai bun prieten pentru că are o nevastă mai frumoasă, o maşină mai performantă sau pe colegul de serviciu care a fost promovat înaintea lui. Nici în situaţiile acestea gelozia nu este categorisită drept un defect, ci o trambulină spre progres. Competiţia! Acesta este cuvântul-cheie. Intrǎm în competiţie cu toată lumea şi suntem în stare sǎ sacrificǎm o prietenie pentru a ajunge în top. Greu de ajuns acolo, greu de menţinut …Love Heart GIF

Cel de-al doilea unghi din care putem privi problema este cel spiritual. Complet diferit de tot ceea ce am amintit mai devreme, deoarece presupune o abordare totală, o viziune unificatoare. Gelozia nu este nici bună, nici rea, nici patologică şi nici imorală; de aceea nu va fi nici catalogată şi nici interpretată. Pentru că simpla conceptualizare a fenomenului nu ar ajuta cu nimic; în viziunea înţelepciunii milenare yoga emoţiile negative, din care face parte şi gelozia, sunt fenomene subtile care îşi au rădăcina în acelaşi punct nevralgic: ignoranţa. Necunoaşterea de sine, necunoaşterea adevăratei iubiri divine, conduc la asemenea distorsiuni comportamentale, care nu vor fi înţelese şi transcense până când fiinţa umană nu păşeşte pe drumul căutării interioare.

Erori fundamentale

 * Confundăm dorinţa sexuală cu iubirea.
* Suntem convinşi că celălalt ne face să suferim, nu propriul nostru mod de gândire. În felul acesta obţinem două „avantaje” dintr-o singură mişcare. Pasăm responsabilitatea pe umerii lui, ceea ce ne scuteşte de conştientizarea şi asumarea problemei şi de transformare, iar pe de altă parte, culpabilizându-l, îl putem manipula emoţional.
* În loc să ne bucurăm la maximum de momentul actual, trăim cu teama unui viitor incert: dacă se duce cu altcineva? Dacă o să mă părăsească? Clipa prezenta este distrusă de o frică abisala: ce va face iubită (iubitul) mâine?
* Nu îl privim pe cel drag ca pe o fiinţă liberă, care are dreptul să acţioneze aşa cum îşi doreşte. Îl condiţionăm mereu, din ce în ce mai inventivi, până îl transformăm în sclavul nostru. În felul acesta însă nu facem decât să devenim şi noi sclavii dorinţelor noastre…
* Avem credinţă falsă că putem trăi iubirea doar în prezenţa celuilalt, ba mai mult decât atât, numai el poate să ne-o ofere. E adevărat că fiinţa iubită poate cataliză apariţia unor stări înălţătoare, dar în realitate toate sentimentele de dragoste vin de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.
* Între îndrăgostiţi există în permanenţă un schimb subtil de energii. Şi bune, şi rele. Un adevărat meci de ping-pong în invizibil. Dar atunci când lipseşte investigaţia interioară, când nici unul nu este cu adevărat atent, nu sunt sesizate „preluările” negative de la unul la altul. Uneori sămânţa geloziei nu este prezentă în aura unuia dintre iubiţi, dar fără vigilenţa şi un discernământ spiritual autentic, e atât de uşor ca el să se molipsească de la celălalt…
* Oamenii cred că ştiu ce este iubirea adevărată, că o trăiesc din plin şi că toate consecinţele confuziei lor sunt „chinurile dragostei”, suferinţele fatale în iubire (în această categorie intră şi gelozia). Aşa se spune în popor, aşa suntem învăţaţi de mici, de multe ori cu ideile acestea anapoda îmbătrânim. Doar că lucrurile nu stau chiar aşa. În locul unei dăruiri autentice, cei mai mulţi îndrăgostiţi recurg la un troc. Dacă tu îmi dai, îţi dau şi eu. Dacă nu-mi dai…
* Când iubim cu adevărat ne vine să sărim în sus de fericire, să luăm în braţe pe toată lumea, să chiuim cât ne ţin plămânii. Această veselie molipsitoare este barometrul spontan al iubirii. Dar, undeva, cândva, nu se ştie când, s-a produs o mutaţie, o pervertire a bucuriei. În zilele noastre nu mai suntem fericiţi doar când iubim, ci şi când posedăm pe cineva. O satisfacţie perversă, nefirească. Nu ne bucurăm pentru că celălalt există, ci pentru că este al nostru, este cu noi. Acest moment apare destul de repede în istoria unui cuplu. La început nu ne deranjează nimic din ce face iubitul sau iubita noastră. Trec câteva săptămâni, luni, şi dintr-o dată o mulţime de gesturi încep să ne scoată din sărite. Devenim suspicioşi, arţăgoşi sau geloşi. Sunt semne foarte clare că ne-am luat rămas bun de la iubire. Posesivitatea a trecut în fruntea orchestrei, iar noi dansăm după cum vrea ea.Love-Couple-on-Beach

Aprinde iubirea

Pentru a putea triumfa asupra geloziei este imperios necesar să uiţi de ea. Nu te lupta cu ea. Nu te gândi la ea. În fond cu cine ai putea să te lupţi? Cu închipuirea ta despre iubire? Cu himerele nopţii? Mai degrabă aprinde o lumânare. Analogic vorbind, aceasta este iubirea. După ce se aprinde cu adevărat, gelozia şi posesivitatea se topesc de la sine. E ca şi cum ai aprinde lumina într-o cameră şi te-ai întreba unde a dispărut întunericul. El nu poate exista la un loc cu lumina. La fel şi gelozia, nu poate respira acelaşi aer cu iubirea. Ori una, ori alta. De aceea e mai simplu să mergi pe calea luminii.
De fiecare dată când simţi că iubeşti, scufundă-te în acest sentiment divin. Permite-i să pătrundă în fiecare por al fiinţei tale, să te purifice şi să te înalţe deopotrivă. Si dacă e să gândeşti pozitiv până la capăt, poţi vedea în gelozie un mesaj divin; e semn că iubirea nu a apărut încă. Bucură-te! Măcar ştii  care este drumul cel bun…
sursa-yogaesoteric.net


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg