Renunţarea la roluri


Lecţia esenţială în cadrul artei de a trăi pe care fiecare dintre noi se află aici ca să o învețe este aceea de a face orice se cere de la voi să faceţi în fiecare situaţie, fără ca sarcina să se transforme într-un rol cu care vă identificaţi.
Căpătați cea mai mare putere în tot ceea ce faceţi dacă orice întreprindeți are ca scop acţiunea în sine şi nu constituie un mijloc pentru a vă proteja sau amplifica identitatea oferită de rol sau pentru a vă conforma acesteia.  Fiecare rol reprezintă un sentiment de sine fictiv, iar prin acesta totul devine personalizat și, în consecinţă, corupt şi deformat de „micul eu” fabricat de minte și de rolul, oricare ar fi el, pe care se petrece să-l joace.
+++
Majoritatea oamenilor care se află în poziţii privilegiate în această lume, aşa cum sunt politicienii, personalitățile de la televizor, liderii din sfera afacerilor și cei religioși sunt complet identificaţi cu rolul lor, cu puţine excepții notabile. Pot fi considerate VIP-uri, dar nu sunt de fapt altceva decât jucători inconștienţi în jocul egoului, un joc ce pare atât de important, dar care, în ultimă instanță, este lipsit de un scop real. ccc
Dacă drama egocentristă de pe pământ are vreun scop, acesta este unul indirect: creează tot mai multă şi mai multă suferință pe planetă, iar suferința, deşi în cea mai mare măsură creată de ego, duce în final la distrugerea egoului. Este focul în care egoul se arde singur în totalitate.
***
Într-o lume de personalităţi ce interpretează roluri, acei câțiva oameni care nu proiectează o imagine fabricată de minte – şi există câțiva chiar şi la televizor, în mass-media și în lumea afacerilor – ci funcţionează din nucleul mai adânc al Fiinţei lor, aceia care nu încearcă să pară mai mult decât sunt, ci sunt pur şi simplu ei înşişi, se disting ca oameni remarcabili şi sunt singurii care aduc într-adevăr o transformare în lumea aceasta.
Ei sunt cei care aduc noua conștiință. Orice fac ei primeşte forţă, deoarece acţiunea lor este conformă cu scopul întregului. Influenţa lor trece mult dincolo de ceea ce fac, mult dincolo de funcţia lor. Simpla lor prezență – curată, naturală, fără pretenţii — are un efect transformator asupra oricui vine în contact cu ei.mask
Când nu jucaţi roluri înseamnă că nu mai există ego în ceea ce faceţi. Nu există un plan secundar: protejarea sau consolidarea propriei personalităţi. Drept rezultat, acţiunile au mult mai multă putere. Atenţia voastră este total îndreptată asupra situaţiei. Deveniţi una cu ea. Nu încercaţi să fiţi cineva anume.
Beneficiaţi de cea mai mare putere, de cea mai mare eficienţă atunci când sunteţi complet voi înşivă. Dar nu încercați să fiţi voi înșivă. Acesta este încă un rol. Se numeşte „eu cel natural, spontan”. De îndată ce încercaţi să fiţi într-un fel sau într-altul, interpretaţi un rol. „Fii tu însuţi şi atât” este un sfat bun deşi ar putea induce şi în eroare. Mintea va interveni spunând: „Ia să vedem, cum aş putea fi eu însumi?”. Apoi mintea va elabora o strategie referitoare la: „Cum să fiu eu însumi.” Un alt rol. „Cum pot fi eu însumi?” este, de fapt, o întrebare greşită. Ea implică faptul că este nevoie să faci ceva pentru a fi tu însuţi. Dar „cum” nu-şi are locul aici, deoarece voi sunteți deja voi înşivă. Doar încetaţi să atașați tot felul de impresii care nu sunt necesare la ceea ce sunteți deja. „Dar nu știu cine sunt. Nu știu ce înseamnă să fiu eu însumi.” Dacă puteți fi complet în largul vostru cu faptul că nu știți cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi – Fiinţa din spatele formei umane, un câmp al potenţialităţii pure şi nu ceva deja definit.
two men and two women standing on green grass
Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com
Încetaţi să vă mai definiţi – faţă de voi înşivă şi față de ceilalţi. Nu veţi muri. Veţi reveni la viață. Şi nu vă preocupaţi de modul în care vă definesc ceilalţi. Atunci când vă definesc se limitează pe ei înşişi, aşa că este problema lor. Ori de câte ori interacționaţi cu oamenii, nu fiţi acolo în primul rând ca o funcţie sau ca un rol, ci ca un câmp de Prezenţă conştientă.
De ce joacă egoul roluri? Din cauza unei supoziţii neverificate, a unei erori fundamentale, a unui gând inconştient. Gândul sună astfel: „nu sunt suficient”. Lui îi urmează şi alte gânduri inconștiente: „e nevoie să joc un rol ca să obţin ceea ce îmi este necesar pentru a fi în întregime eu însumi; e nevoie să obțin mai mult ca să pot fi mai mult”. Dar nu puteţi fi mai mult decât sunteţi, deoarece dincolo de forma fizică şi psihomentală sunteţi una cu Viaţa însăși, una cu Fiinţa. La nivel de formă, sunteți şi veţi fi totdeauna inferiori unora, superiori altora.
***
În esență, nu sunteți nici inferiori, nici superiori nimănui. Adevăratul respect de sine şi adevărata smerenie se naşte din această înţelegere. Din perspectiva egoului, respectul de sine și umilința sunt contradictorii. În realitate, ele sunt unul și același lucru.
Fragment din cartea Un pământ nou, de Eckhart Tolle


ccc

Rugăciune tăcută


“In inima mea, eu accept Ființa mea perfecta.
Accept ca bucuria pe care am intenționat-o, exista deja in viata mea.
Accept ca iubirea pentru care m-am rugat, este deja in mine.
Accept ca pacea pe care am cerut-o, este deja in realitatea mea.
Accept ca abundenta pe care mi-am cautat-o, deja imi umple viata.
In adevarul meu, imi accept Fiinta mea perfecta.
Preiau responsabilitatea pentru propriile creatii,
Si toate lucrurile care sunt in viata mea.
Recunosc puterea Spiritului care este in mine,
Si stiu ca toate lucrurile sunt, asa cum ar trebui sa fie.
In intelepciunea mea, accept perfectiunea Fiintei mele.
Lectiile mele au fost alese cu grija, de Sinele meu.
Iar acum trec printre ele, in plina experienta .
Calea mea ma duce intr-o calatorie sacra, cu un tel divin.act-like-men-praying-graphic
Experientele devin parte, din Tot Ce Este.
Prin cunoasterea mea, accept Fiinta mea perfecta.
In acest moment, stau pe scaunul meu de aur
Si stiu ca Eu Sunt un inger al luminii.
Ma uit la tipsia de aur darul Spiritului
Si stiu ca toate dorintele mele, au fost deja implinite
Din iubire pentru Sinele meu, accept Fiinta mea perfecta.
Nu fac judecati si nu impovarez cu nimic Sinele meu.
Accept ca totul din trecutul meu, mi-a fost dat din iubire.
Accept ca totul din acest moment, provine din iubire.
Accept ca totul din viitorul meu, va rezulta in imensa iubire.
In Fiinta mea, imi accept perfectiunea.
Si asa este !”


ccc


 

 

A trăi în curaj


Zilele trecute o prietenă m-a rugat să scriu câteva rânduri despre curaj. Un moment potrivit să meditez la o virtute rezervată eroilor lumii.Este oare curajul doar apanajul celor care dau dovadă de acte eroice în fața cărora întreaga lume se înclină? Nicidecum. Oricine poate să își garnisească viața cu podoabe de curaj. Atunci când renunță la lașitate și frică. Este o opțiune pe care o avem la fiecare cotitură a drumului alambicat și plin de provocări al vieților noastre.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Ce este curajul? Este sursa invincibilității? Sau rezultatul ei? Și una și alta. Dacă îți permiți să ai curaj devii invincibil, iar dacă vei învăța să devii tangent la invincibilitatea dumnezeiască, curajul va înflori iar și iar în inima ta. Poate mă întrebi ce este curajul. Nu vreau să caut prin dicționare definiții și teorii ca să dau un răspuns. Caut în inima mea o descriere înscrisă de viață și îngeri: Curajul este acel ceva care te ajută să nu te clintești atunci când îți înfrunți fricile, să le privești drept în față și să mergi mai departe pe drumul vieții zâmbind cu bucurie.curajos-cel-ce-nu-are-frica-care-stie-sa-si-invinga-frica-sa-600x317

Curajul nu înseamnă absența fricii. Curajul este acea putere interioară care îți arată atunci când frica apare cum să o ocolești, să o înțelegi, cum să o eviți și să acționezi apoi fără a te lăsa influențat de ea. Ne-am născut oameni și pentru aceasta am dat dovadă de curaj înainte de a ne naște, fie că vrem să credem aceasta sau nu. Cred că ești de acord cu mine: a fi om nu este deloc simplu. Așa cum spunea Seneca: „Uneori, chiar și să trăiești e un act de curaj.”

Trebuie să ai curaj să te încarnezi pe o planetă unde oamenii încă ucid pentru putere. Unde oamenii își uită principiile și fără scrupule calcă peste ele pentru a obține ce vor. Unde iubirea este lăsată prea ușor în urma dorințelor și confortului personal. O lume în care falsitatea este promovată și căutată și în care aproape totul tinde să te îndepărteze de suflet, de spirit și de Preaînalt, o lume în care valorile divine sunt inversate, în care banul este recunoscut ca un zeu, deși în realitate este doar o falsă convenție. Chiar simplul fapt că ne aflăm aici, pe pământ, arată că purtăm în ființa noastră încrustată pecetea curajului.Curajul-inseamna-a-crede-in-tine

Fiecare zi pe care o trăim ne cere curaj. Trăim mii și mii de clipe de curaj în fiecare zi. Curajul de a-ți încredința inima unei alte persoane cu riscul că ar putea să te dezamăgească sau să te abandoneze. Curajul de a ierta, a zâmbi și a merge mai departe, chiar și atunci când aceasta deja ți s-a petrecut. Curajul de a rămâne în iubire și a visa la idealuri pe care poate doar cei ce vor veni după tine le vor împlini. Curajul de a merge împotriva curentului sau de a fi altfel decât majoritatea. Curajul de a spune nu, atunci când ți se impune să spui da. De a trăi curat într-o lume murdară. Curajul de a fi bun și dulce într-o lume amară.curaj_categor_450(2)

Curajul se bazează pe credință. Acum când scriu aceste rânduri mă aflu într-un avion împreună cu alte 200 de persoane, călătorind spre Germania. Toți acești oameni și-au găsit curajul de a zbura cu un obiect pilotat de un necunoscut, spre a împlini ce și-au propus mai departe. Toți acești oameni l-au învestit cu încredere pe un om pe care nici nu l-au văzut măcar. Și facem deseori aceasta în viața de zi cu zi: trăim în curaj, trăim în credință, chiar dacă suntem sau nu conștienți de toate acestea. Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață, chiar dacă uneori viața te poartă prin umbre și nu este chiar ceea ce ți-ai dori ? Este curajul de a trece prin întuneric având credința ascunsă că la capăt vei găsi lumina. Cu toții am trecut prin momente umbroase și întunecate, pentru ca apoi să savurăm și mai mult pacea și frumusețea iluminate.curajul-6_55d93b76abffdb

Trebuie să crezi în ceva mai presus de forțele proprii pentru a înfrunta greul, răul, opoziția, indiferența sau respingerea. Chiar dacă nu știi să exprimi exact în ce crezi, sursa acestei credințe este adânc împlântată în tine. Fiecare clipă în care te ridici din pat și zâmbești vieții este un act de curaj și credință. În orice luptă am fi, putem fi răniți, îngenunchiați, uneori chiar răpuși. Totuși ceea ce contează cu adevărat este cum înfruntăm toate acestea. Ca o victimă sau ca un erou? Este alegerea noastră. De aceea, îți propun să faci un exercițiu: imaginează-ți că deja ai murit. Ce ar scrie cei care te-au cunoscut pe frontispiciul mormântului tău? Erou sau laș? Fă astfel încât să lași celorlalți o urmă care să îi încânte. Trăiește-ți viața cu ochii larg deschiși, plin de curaj și voie bună.1375385214_dkfactor_ushahidi_crowdsourcingAm învățat de la viață că tot ce vine spre mine are un înțeles, o lecție, un mister ce abia așteaptă să fie sondat, explorat, înțeles. Mi-a plăcut foarte mult o replică dintr-un film care spune așa: “Uneori atunci când pierzi, de fapt câștigi.”  Am avut de multe ori acest sentiment că viața vrea să îmi ia ceva și de fiecare dată a fost dureros. Dar am învățat să accept surprizele vieții, deși nu sunt mereu atrăgătoare și încântătoare. Dacă înveți să te detașezi de legături omenești efemere și îți regăsești curajul de a spune da vieții care te așteaptă în față, acea aparentă pierdere poate să devină sursa unor câștiguri mai mari și mai profunde. Important este să nu fugi sau să rămâi în deplângerea rănilor unui cer înnorat, ci să-ți ridici cu curaj privirea mai sus, spre cerul ce ascunde curcubeul. Să cauți culorile ce se ascund în fiecare provocare, în dezamăgiri și tristeți ce ascund o sigură transformare. self-healing-couple-large-2A trăi în curaj înseamnă să primești cu candoare fiecare oportunitate a vieții, să o îmbrățișezi ca pe ceva prețios și să o lași să te facă mai bun, mai autentic, mai aproape de ceea ce ești cu adevărat. A trăi în curaj înseamnă să spui pe gură ceea ce inima îți șoptește, să poți apoi să îți susții afirmațiile și să trăiești conform cu idealurile tale, chiar dacă ești judecat, acuzat sau criticat de cei ce nu vor să te înțeleagă sau să te accepte.  Să iubești mâna celui care te-a îngenunchiat azi,  pentru că ți-a arătat care îți sunt limitele pe care le vei depăși mâine căci așa vei fi mai mult și mai presus.

Să privești frica ca pe un prieten bun care îți arată punctele slabe asupra cărora să te apleci, dar pe care să nu îl lași să îți creioneze viața, ci doar să te acompanieze pe cărările întortocheate ale transformării inevitabile și continue.  Așadar… fie să ne trăim viețile în curaj!

sursa-venus.org.ro


ccc

ANUNȚ IMPORTANT !


Subsemnatul,va aduc la cunoștință intenția irevocabila de a demisiona oficial din funcția de adult pe care o dețin acum abuziv.

ccc

  • Dupa o analiza detaliata a situației, m-am hotărât sa ma retrag si sa preiau atribuțiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si îndatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renunțat cu prea mare ușurință.
  • Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanți spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii așteaptă.little child baby
  • Vreau sa fiu mândru de trotineta mea cea roșie, fără sa ma intereseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
  • Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
  • Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulții nu fac la fel.
  • Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.motherchild
  • Vreau înapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de puține lucruri stiam, pentru ca nici nu știam cat de putine stiam.
  • Vreau sa cred, ca odinioară, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu prețul unei inghetate la pahar.
  • M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
  • Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie si purificari etnice, copii abuzați si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati învrăjbiți fara bani, ura, barfa.
basket blur boy child
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com
  • Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
  • Ce s-a întâmplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar împărații batrani mor ca sa faca loc pe tron prinților tineri, căsătoriți cu prințese castigate in urma ultimului turnir?
  • Vreau sa ma reîntorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotrăvită, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.
  • Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului „Speranta”, navigand cu „Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
  • Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericita!Happy-Family
  • Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atribuțiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile cățărându-ma in copaci, călărind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba înjghebată din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.
  • Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurări pentru mașini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netăiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pusa in încurcătură atunci cand o sa fiu intrebata: „Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

primit pe e-mail


ccc

Minuni care se petrec în fiecare clipă


Să ne trăim viaţa cu atenţie

În viaţă sunt momente, clipe, când în inimă se aprinde recunoştinţa, şi dacă am avea puterea să o păstrăm, treptat, zi cu zi, întâmplare cu întâmplare, această recunoştinţă ar putea creşte într-o mare, adâncă bucurie spirituală. Însă noi nu putem apăra recunoştinţa şi bucuria noastră de răceala vieţii, de dureri şi de diferite aspecte cu mult mai puţin importante decât suferinţa: de iritare, supărări şi, până la urmă, pur şi simplu de uitare. Astfel, în memoria noastră rămân multă amărăciune şi suferinţă, iar bucuria păleşte şi se stinge…

Cu această stare este nevoie să ne luptăm din toate puterile noastre pentru că rodul vieţii, în ultima instanţă, este bucuria şi recunoştinţa, dar o recunoştinţă care, la rândul ei, are puterea să rodească. Pentru aceasta este necesar să ne trăim viaţa cu atenţie. Atâtea lucruri din viaţa noastră le considerăm fireşti: e firesc să ai sănătate, un trup puternic, e firesc ca viaţa să curgă şi să aducă bucuriile ei… Însă toate acestea nu sunt fireşti, sunt minuni care se petrec în fiecare clipă.

Adevărul acesta îl ştiu, de exemplu, oamenii care sunt bolnavi mult timp şi pentru care unele clipe sunt minuni nemaiîntâlnite: iată că a trecut durerea, iată că nu mă mai chinuie insomnia, dintr-o dată mişcările care păreau imposibile pentru totdeauna au devenit posibile… Şi primeşti toate acestea ca pe o minune, şi mulţumeşti şi te smereşti. Şi apoi uiţi. Şi uiţi de cele mai multe ori nu pentru că necazul sau durerea şi suferinţa se întorc din nou, ci pentru că te obişnuieşti cu binele.

Nimic din ce avem nu este al nostru

De aceea Hristos pune ca piatră de încercare pentru intrarea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu, sărăcia. Nu sărăcia materială; se poate să fii foarte sărac material şi totuşi să nu fii sărac cu duhul. Sărăcia cu duhul înseamnă conştientizarea că nimic din ce avem nu este al nostru. Nimic din ce există nu am putea să spunem că e al nostru. Trupul – de Dumnezeu ne este dat, cu sănătatea lui sau cu boala lui. Simţurile? Câteodată am vrea să răspundem la bucuria sau durerea aproapelui nostru dar inima stă în piept asemenea unei pietre: nu o poţi trezi, nu se va mișca.chained_heart_v2_by_aad345-d4uelf8 Dar mintea? Am dori să găsim un gând bun cu care să alinăm necazul unui om şi niciun gând din acesta nu apare, e pustiu şi frig în mintea noastră… Şi tot aşa, cu prietenii, cu situaţiile de viaţă. Noi nu avem nimic ce ar depinde doar de noi, ce am putea reţine sau refuza să dăm. Lui Dumnezeu Îi vom da sufletul, pământului – trupul. Împrejurările vieţii ne pot îmbogăţi sau sărăci definitiv. Dacă viaţa noastră ar însemna doar aceasta, am avea parte numai de plictiseală, tristeţe, supărare şi neîncredere. Însă, chiar dacă nimic nu ne aparţine cu adevărat, suntem atât de bogaţi!

Suntem bogaţi prin viaţa care ne-a fost dată în dar, bogaţi prin trupul, sufletul, prietenii, rudele noastre, avem atât de multe de care ne putem bucura. Şi toate acestea sunt semnul iubirii dumnezeieşti şi omeneşti. Dacă noi am putea să ne însuşim ceva, să numim ceva al nostru, în aşa fel încât acel ceva să nu depindă nici de Dumnezeu, nici de oameni, atunci am păşi nu într-o Împărăţie a bucuriei şi vieţii, ci într-o îngrozitoare împărăţie unde nu a mai rămas iubire. Tot ce îmi aparţine nu ar mai fi atunci minunea pe care Dumnezeu mi-a dat-o direct sau prin om, prin iubirea Sa de oameni. De aceea sărăcia cu duhul este prima condiţie pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, în Împărăţia Iubirii.Hands_of_God_and_Adam

Dacă doar am conştientiza că nimic din ceea ce numim al nostru nu ne aparţine, şi în acelaşi timp am înţelege că toate ne sunt date de Dumnezeu şi de oameni, în jurul nostru ar începe să se clădească Împărăţia lui Dumnezeu.

Doar recunoştinţa poate naşte iubirea

Vecinul nostru, aproapele nostru, nu ar fi un străin, ci un vestitor al lui Dumnezeu; el îţi poate dărui un cuvânt bun, un zâmbet, o bucată de pâine, un acoperiş, poate să te ţină de mână sau să te încurajeze. Dacă am fi cu adevărat atenţi la ce se petrece în viaţa noastră, din toate am putea culege, asemenea albinei care culege mierea, recunoştinţa. Recunoştinţa pentru fiecare mişcare, fiecare respiraţie, pentru cerul albastru, pentru relaţiile cu aproapele. Şi viaţa ar deveni din ce în ce mai bogată, când aparent ea sărăceşte din ce în ce mai mult. Pentru că atunci când omului nu-i mai rămâne nimic şi el înţelege că cele importante în viaţă sunt compasiunea şi iubirea, atunci a intrat în Împărăţia lui Dumnezeu.multumire-si-recunoastereRodul vieţii este recunoştinţa, dar recunoştinţa este necesar să aducă şi ea roade. Dacă am înţelege cine este Dumnezeu, cine ne este aproapele, atunci am putea trăi hrănindu-ne numai cu bucurie şi recunoştinţă. Am putea trăi împlinit, am putea trăi chiar atunci acea viaţă a învierii care va să vină.

Recunoştinţa, numai ea, poate trezi în noi actul iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Simţul datoriei, responsabilităţii, poate să nu găsească în noi puterea de a ne face capabili de înalta jertfă a iubirii. Dar recunoştinţa va găsi.

sursa-yogaesoteric.net


ccc