Ce am înţeles eu despre umilinţă


Imaginează-ţi că ai libertate deplină în acest joc. Imaginează-ţi că nu mai ai nevoie să impresionezi pe nimeni, nici măcar pe tine însuţi. Nu mai trebuie să arăţi că eşti mai mare, mai de succes sau mai respectat decât ceilalţi. Imaginează-ţi că eşti sigur că tu ai deja tot, tot ceea ce ai nevoie şi că nimic nu se mai poate adăuga sau lua sentimentului profund al completitudinii care există în interiorul tău.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Imaginează-ţi că nu mai eşti atras de hipnotizantul ego; că te-ai trezit din vrajă şi eşti liber. O astfel de libertate nu este rezultatul vreunei călătorii ultra-psihice, ci mai degrabă rezultatul simplei umilinţe. O astfel de umilinţă ascunde în ea însăşi un imens şi totodată teribil secret spiritual. Cel care va descoperi acest secret nu va mai fi niciodată legat de eu-l său inferior. Această umilinţă neutralizează efectul egolului şi este ingredientul esenţial care dă meditaţiei profunzimea şi liniştea, iar rugăciunii iubirea crescândă, care deschide cerurile.

Secretul umilinţei nu este să-ţi imaginezi cât eşti de mare, ci mai degrabă cât eşti de mic, nu să te agiţi în legătură cu lucrurile pe care le meriţi şi ar trebui să le ai, ci mai degrabă să fii recunoscător pentru ceea ce ai deja.

O astfel de umilinţă era vie în cel care a fost Mahatma Gandhi, căci, chiar şi după ce ajunsese un avocat de succes şi liderul comunităţii indiene din Africa de Sud, el continua să spele toaletele pe care le foloseau numeroşii săi oaspeţi, călătorea cu trenul numai la clasa a treia unde era întotdeauna mare aglomeraţie, pentru a-şi păstra spiritul supus şi umil.multumire-si-recunoastereDar nu este necesar să mergem până în India pentru a găsi umilinţa. Nu doar hinduismul valorizează această nestemată spirituală care este umilinţa. În iudaism, de exemplu, se spune că trebuie să-ţi depăşeşeti mândria şi dorinţa sexuală, apoi vei găsi umilinţa, iar o dată cu ea şi pacea interioară. Un cerşetor care trăieşte pe străzi poate nu are multă mândrie, dar mai are dorinţa sexuală, şi din această cauză el nu are pace sau umilinţă. Un călugăr care trăieşte departe de lume şi-a redus poate dorinţa sexuală, dar dacă este mândru de identitatea lui spirituală, în el nu există, nici umilinţă, nici pace interioară. De aceea a spus Ramakrishna că „mândria omului obişnuit va dispărea într-o bună zi, dar mândria pe care o are o fiinţă spirituală în legătură cu sfinţenia sa, aceasta este foarte greu de lepădat.”

Adevărata umilinţă nu se obţine prin austeritate sau prin recitarea unor mantre, ea vine din pierderea lucidă a interesului faţă de toate tentaţiile oferite de către ego. Este o cale simplă, omenească a bunului simţ, care este inocentă şi lipsită de orice pervertire. În ea înţelegi cu putere că egoul nu are nimic esenţial de oferit.ego

O astfel de umilinţă se găseşte în credinţa că fericirea nu vine de la bani, de la confort, din satisfacerea dorinţelor sexuale sau din obţinerea faimei. Atunci când această înţelegere este trăită în adâncul fiinţei, când ea te pătrunde până la oase, ego-ul nu mai are nimic altceva de oferit şi atunci se ofileşte şi cade precum o bucată de piele uscată. Atunci, într-adevăr spiritul din om nu mai este înlănţuit în jocurile sale meschine.
O astfel de umilinţă aduce într-adevăr pacea interioară. Trecutul şi viitorul îşi pierd atracţia magnetică, iar atenţia este atrasă în mod spontan, fără efort, către momentul prezent, aici şi acum. O astfel de umilinţă îndepărtează tot ceea ce este fals şi astfel revelează şi dă viaţă puterii adevărate ce există în om.

Oamenii care trăiesc în umilinţă au o înfăţişare foarte simplă. Pe chipul lor se citeşte calmul, privirea este fără ascunzişuri; sunt direcţi, iar atunci când vorbesc, cuvintele lor izvorăsc dintr-o înţelepciune sobră, plină de simplitate. Ei nu joacă jocul care, pentru majoritatea dintre noi, este centrul vieţii. Datorită umilinţei lor, de cele mai multe ori ei nici nu sunt conştienţi că e ceva special în legătură cu ei.

A fi un canal de manifestare al Divinului

Moise a fost ales să conducă poporul evreu, să facă mari miracole şi să stabilească o religie care urma să influenţeze destinul omenirii timp de mii de ani. Dar de ce a fost el cel ales şi nu altcineva? Nu era cel mai bun orator sau politician şi avea chiar un defect de vorbire. Marele Moise a fost ales pentru acea misiune spirituală măreaţă, doar pentru că el era cel mai umil. El nu juca jocul egoului şi avea în inimă o pace care îi permitea să audă vocea lui Dumnezeu, ce l-a ales şi care vorbea către el şi prin el. Acel spaţiu plin de pace din inima lui l-a făcut pe Moise să fie un canal de manifestare al Divinului, să facă voia lui Dumnezeu, fără a interfera sau a-I distorsiona mesajul.act-like-men-praying-graphic

La prima vedere, poate părea că umilinţa creează o stare pasivă căreia îi lipseşte motivaţia, dar, în realitate, umilinţa nu este nici pasivă, nici activă şi cu toate acestea ea acţionează cu mult mai multă uşurinţă deoarece nu mai există nimeni care să opună rezistenţă acţiunilor corecte. O persoană umilă întâmpină greutăţile vieţii fără a le opune rezistenţă sau a le ocoli. Ea îşi foloseşte puterea pentru a reuşi în ceea ce face, nu pentru a-şi crea o identitate prin ceea ce face, ci pur şi simplu pentru că aceasta este încercarea cu care se confruntă acum.

În acest fel, o fiinţă umilă care trebuie, de exemplu, să producă un film, îşi va aduna pentru această misiune toată puterea pe care o are, pentru a face un film bun, care să exprime ceea ce este necesar ca el să exprime. Şi nu pentru a obţine faimă sau pentru a-şi crea o identitate de producător de film. El are deja un sentiment profund şi misterios al propriei identităţi interioare, care nu are nevoie de aprobarea celor din jur sau a propriilor sale gânduri.

Dacă în el apare întrebarea: „Cine sunt eu?”, nu are nevoie să răspundă la ea cu argumente ale acestei lumi. El nu are vreun obiect de care se agaţă, spunând: sunt un regizor de film, sunt un absolvent al unei universităţi, sunt un om de cultură, sunt aceasta sau aceea. Dar, cu toate acestea, are un sentiment acut al existenţei, care nu are nevoie de nicio validare. O persoană umilă nu-şi va schimba „liniştea de diamant” pentru câteva frânturi de glorie sau de faimă.tu-stii-cine-esti-anca-mizumschi-medic-scriitoare-si-psihoterapeut-la-asta-i-viata-126120

Lepădarea de imaginea de sine

Într-una din întâlnirile cu prietenii mei apropiaţi, am făcut un exerciţiu în care fiecare am scris pe o hârtie ce fel de imagine personală dorim să ne creăm faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine. Apoi ne-am citit reciproc, ca un fel de confesiune, care erau imaginile (despre noi înşine) pe care doream fiecare să le „vindem” lumii. În timp ce citeam ceea ce scrisesem, cu toţii am simţit o mare uşurare şi o stare de pace după ce am adus la lumină, împărtăşindu-ne unii altora, această latură a ego-urilor noastre.

A deveni conştient de mândria ta este un pas important pe calea către atingerea umilinţei. Următorul pas pe care l-am făcut a fost acela de a conştientiza care este preţul menţinerii imaginii respective despre noi înşine. Cu toţii a trebuit să recunoaştem că aceasta ne costa spontaneitatea, libertatea interioară, simţul umorului şi cel mai mare preţ pe care trebuia să-l plătim era faptul că imaginea pe care ne-o creasem despre noi înşine ne ţinea departe de ceea ce eram cu adevărat, departe de natura noastră reală, esenţială.selfie-portrait-picture-photo.jpg

Menţinerea unei imagini de sine este un spectacol constant care nu are nicio realitate în spatele lui, fapt pentru care consumă mereu o mare cantitate de energie. În schimb, umilinţa este întocmai ca energia liberă (free energy), funcţionează singură, deoarece ea permite ca ceea ce este real să fie văzut; ea îşi are baza în realitate şi de aceea este plină de forţă şi durabilă, fiind sursa unei puteri extraordinare.

Umilinţa ca aceea a lui Gandhi sau Moise, atunci când este însoţită de încredere în sine şi o experienţă spirituală autentică, creează împreună cheia triplă a charismei spirituale. Puterea lui Mahatma Gandhi nu stătea în puterea fizică, ci în disponibilitatea lui de accepta tot ceea ce era necesar, de a suferi mari dificultăţi în procesul împlinirii misiunii sale şi în a-şi admite public greşelile. Dorinţa lui de a fi umil l-a ferit de orice falsitate şi a permis calităţilor reale deosebite ale sufletului său să fie manifestate plenar. Forţa lui stătea în faptul că se considera ultimul dintre oameni şi de aceea oamenii din jurul lui l-au făcut primul dintre ei, liderul şi sursa inspiraţiilor lor. Charisma lui nu era rezultatul talentului de a da impresia că pune interesele poporului său înaintea alor lui. Ci din faptul că el credea cu adevărat şi cu multă umilinţă că interesele poporului său erau cu adevărat mult mai importante decât interesele sale personale. Indienii au recunsocut această sinceritate şi l-au făcut liderul lor spiritual şi părintele naţiunii lor.praying-the-rosary-724621

Iată o minunată povestire sufită, care arată umilinţa unui lider:  “În palatul unui rege trăia un sclav pe care regele îl iubea foarte mult şi căruia i-a oferit poziţii din ce în ce mai înalte în regatul său, până când l-a făcut ministrul trezoreriei regale. Regele i-a spus însă să nu uite niciodată de unde a venit. De când a devenit ministru, sclavul obişnuia să se încuie în ficare zi, timp de o oră, în camera trezoreriei. Ceilalţi miniştri, fiind invidioşi pe el, i-au spus regelui că acolo se petrecea ceva dubios. În ziua următoare, regele s-a dus la camera trezoreriei şi s-a uitat înăuntru printr-o crăpătură din perete pentru a vedea ce făcea sclavul său acolo în fiecare zi. Nu mică i-a fost mirarea, când l-a văzut pe acesta dezbrăcându-se de straiele regale şi punându-şi înapoi zdrenţele şi lanţurile de sclav. Astfel, el se privea în fiecare zi în oglindă, timp de o oră, pentru a nu uita de unde plecase. Regele a intrat în cameră şi l-a îmbrăţişat pe ministrul său care fusese sclav, spunându-i: „Prietene, frate, îţi multumesc că mi-ai amintit că şi eu sunt doar un simplu sclav al Regelui Regilor.”

În timp ce scriu aceste cuvinte, îmi este foarte greu. Se pare că datorită incursiunii mele în tainele umilinţei, ceva din interiorul meu vrea parcă să dea afară unele lucruri, pe care ar fi trebuit să le scot deja cu mult timp în urmă.  Precum un câine care aleargă după fiecare os pe care i-l arunci, aşa sar şi eu afară din liniştea mea interioară, în jocul ego-ului. Alerg, lupt şi mă murdăresc tot. Iar apoi, după ce mi-am atins „scopul”, zac obosit la pământ, cu osul între dinţi şi înţeleg din nou că nu aceasta era ceea ce căutam, ci pacea sacră şi plină de iubire care era acolo înainte ca eu să încep să alerg şi care este şi acum aici, chiar în spatele uşii, la ieşirea din camera de joacă a ego-ului.

sursa-yogaesoteric.net


ccc

Cele 10 legi simple ale iubirii în cuplu


Ce poți face concret, pentru a avea o viață de cuplu mai frumoasă și mai împlinită? Dr. Barton Goldsmith sintetizează 10 legi ale iubirii din perspectiva romantică și ne oferă tot atâtea modalități prin care putem să împrospătăm relațiile noastre.ccc

Dr. Barton Goldsmith este un cunoscut psihoterapeut în SUA unde este adesea invitat în emisiuni TV sau scrie pentru publicații cunoscute ca The Chicago Tribune, The Washington Post sau Cosmopolitan. Dr. Barton Goldsmith are și un blog la Psychology Today, cel mai cunoscut portal dedicat psihologiei, practicienilor și publicului, din întreaga lume. Când am descoperit cele 10 legi ale iubirii romantice din perspectiva acestui specialist, am simțit o stare de ușurătate, pentru că Dr. Goldsmith pune la dispoziția noastră observații mai degrabă nepretențioase cu privire la stabilitatea unui cuplu.

Veți simți și voi la fel ca mine, poate, că aceste legi sunt mai degrabă de domeniul bunului-simț. Totuși, nu veți nega că avem nevoie să ni le reamintim mereu și mereu, pentru că avem tendința de a le îngropa în noianul de griji și tensiuni ale vieții de zi cu zi.

cuplu, iubire, iubire in cuplu

Cele 10 legi simple ale iubirii în cuplu

  • 1.   Nu este niciodată prea târziu să avem o relație fericită, puternică și împlinită. Indiferent de toate prin câte ați trecut împreună, aveți mereu la îndemână posibilitatea să o luați de la început cu forțe proaspete.
  • 2.   Când cineva pe care iubești te rănește, nu răni înapoi. Este mai bine să îi arăți partenerului tău în ce mod ți-a rănit sentimentele, să îi ceri să își ceară scuze, dar să nu îî plătești cu aceeași monedă. Viața ta amoroasă va fi mult mai bună așa.
  • 3.   Diminuează drama din viața ta. Nu merită să ne supărăm chiar pentru fiecare lucru micuț care nu este la locul lui. Când îți pui fiecare fărâmă de energie în exteriorul tău, nu îți mai rămâne prea multă și pentru persoana pe care o iubești. Love-Couple-on-Beach
  • 4.   Nu te agăța de greșeli. Cu toții spunem sau facem tâmpenii, este o parte a lui „a fi uman”. Acceptă că nici tu și nici partenerul tău nu veți fi perfecți vreodată. Atunci când nu luați greșelile personal, reușiți să micșorați volumul tensiunii în relația voastră.
  • 5.   Dacă nivelul intensității sexuale dintre voi s-a mai stins, vorbiți și aflați cum se simte fiecare în această situație. Este bine dacă sunteți amândoi OK cu acest lucru, dar dacă unul dintre voi are nevoie de mai multă atenție fizică, ar trebui să adresați această problemă. Faptul că unul dintre voi se simte singur și neînțeles șubrezește conexiunea.
  • 6.  Petreceți-vă o seară pe canapea alintându-vă. Puteți să puneți niște muzica pe fundal, dar nu vă uitați la film sau la televizor. Stați îmbrățișați și bucurați-vă de afecțiune. Pentru mulți oameni, alintul este la fel cu a face dragoste.
  • 7.  Puneți preț pe momentele bune petrecute împreună. Când faceți acest lucru, este mult mai dificil ca micile neînțelegeri și greutățile vieții să vă pună în joc relația. Când aveți o legătură puternică, traficul aglomerat poate fi o sursă de amuzament și nu de stres între voi.sea-beach-vacation-couple.jpg
  • 8.  Acceptă că fiecare își dă silința pentru relație. Când vezi și apreciezi modul cum celălalt contribuie la relație, fără a-i scoate în evidență numai imperfecțiunile, îi demonstrați acestei persoane că este valoroasă în ochii voștri. Să  vă simțiți amândoi acceptați unul în ochii celuilalt vă dă putere și reziliență în momentele dificile.
  • 9.  Nu vă răstiți niciodată la partener. Nu îl jigniți. Când nu vă abțineți să îi spuneți ceva degradant persoanei cu care vă împărțiți viața, nu faceți decât să erodați legătura pe care o aveți unul cu celălat. Nu există absolut niciun motiv pentru care două persoane care se iubesc să nu reușească să treacă peste supărările normale și să găsesacă modalități pozitive și care nu rănesc, pentru a trece peste ele.
  • 10. Ai încredere că partenerul tău îți este aproape. Da, poate că ai fost dezamăgit/ă în trecut, dar respectul și felul în care vă cunoașteți acum a crescut în timp. Dacă nu aveți încredere unul în celălalt 100% este momentul să începeți să o faceți.

Toate cuplurile trec prin suișuri și coborîșuri. Dar atâta vreme cât învățăm, ne oferim posibilitatea de a merge mai departe cu relațiile noastre, concluzionează Barton Goldsmith.

sursa-garbo.ro


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

ccc


 

Momentul prezent şi călătoria vieţii


Atunci când porneşti într-o călătorie, e foarte bine să te uiţi la o hartă rutieră. Aceasta este o invenţie intelectuală, care te ajută să capeţi o idee generală despre modul în care trebuie să procedezi. Dar ea nu este şi nu poate fi niciodată o adevărată descriere a drumului. Nimeni nu-ţi poate spune cum va arăta acel drum. Numai experienţa ta poate face acest lucru.

Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

În orice situaţie apare un moment în care iau sfârşit pregătirile şi începe   experienţa. Faptul că ştii că te-ai pregătit bine, îţi poate da convingerea că totul va fi în regulă, dar reuşita apare numai atunci când te bizui pe tine însuţi. Convingerea este un lucrul important, la care trebuie să renunţi în cadrul experienţei. În felul acesta, faci un salt uriaş înspre credinţă.

Cu timpul, toată lumea trebuie să pună harta jos şi să fie prezentă în cadrul experienţei. Pe parcursul călătoriei apar întâmplări neaşteptate, abateri din drum, schimbare de vreme. A conduce o maşină este cu totul altceva decât a te uita pe o hartă.

Cel mai bun lucru pe care această gândire liniară şi secvenţială ţi-l poate da este o hartă a experienţei tale potenţiale. Dar ea nu te poate conduce pe parcursul acestei experienţe. Atunci când te afli în mijlocul experienţei, există semne care te ajută. Indicatorul de ocolire îţi spune că trebuie să schimbi direcţia. Indicatoarele de pe autostradă îţi spun cum s-o iei pe banda care trebuie, sau când să faci la stânga. Există indicatoare care-ţi arată unde se află locuri în care poţi să mănânci, să dormi sau să găseşti benzină. Dacă nu citeşti aceste indicatoare, nu poţi avea o experienţă reuşită. Indicatoarele vin din interfaţa dintre realitatea exterioară şi cea interioară. Ele sunt create prin conexiunea noastră intuitivă cu viaţa.

red stop sign
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Indicatoarele ne apar numai în momentul prezent. Nu găseşti unul care să-ţi spună „Mâine sau, cândva, luna viitoare, mergi drept înainte”. Indicatorul îţi spune să mergi drept înainte acum, sau foarte curând. El îţi arată cum să procedezi, aici şi acum. Indicatoarele sunt extrem de folositoare şi importante. Din nefericire, ele sunt aproape complet nebăgate în seamă de către emisfera stângă a creierului – mintea liniară.

Atunci când porneşti într-o călătorie, o hartă îţi poate fi de mare ajutor. Informaţia emisferei stângi a creierului te poate ajuta să te pregăteşti. Dar, o dată pornit, indicatoarele sunt absolut necesare. Dai tu oare atenţie indicatoarelor ce apar în viaţa ta, sau încerci să-ţi organizezi viaţa, folosind numai harta?

Fiecare dintre voi are acces la îndrumarea aflată la un nivel emoţional profund. Dacă „vei fi împreună” cu experienţa ta, vei simţi indicatoarele care apar. Ele îţi pot spune simplu că „asta e în regulă” sau “nu e bine ce faci” – iar aceasta este, adesea, singura informaţie de care ai nevoie. Pentru a primi îndrumare nu e nevoie să ai viziunea unui sfânt. Îndrumarea este marele tău aliat în viaţă. Atunci când te bazezi pe ea, poţi să mergi înainte cu un minim de planificare. Dar atunci când o ignori, oricât ai planifica, tot nu ajungi acasă.Thinking.44121810

Atunci când ştii unde vrei să mergi, te poţi baza pe îndrumarea din tine care te ajută să ajungi acolo. A încerca să-ţi dai seama pe plan intelectual „cum să ajungi acolo” este un exerciţiu inutil. Pur şi simplu, nu poţi să ştii dinainte. Dar, atunci când te vei afla în decursul experienţei, indicatoarele vor apare şi vei şti încotro să o apuci.

Cu cât ai mai mare încredere în îndrumările din tine, cu atât viaţa îţi devine mai spontană. Planurile sunt întotdeauna tentative care permit provocări şi daruri neanticipate. Dar aceasta nu înseamnă că nu eşti pe deplin implicat. În realitate, poţi să iei hotărâri plecând dintr-un loc mult mai profund. Iar când te implici total, o faci fără nici un fel de sacrificiu.

Schimbarea direcţiei

Adesea, pe parcursul vieţii, trebuie revizuit modul de implicare. Faci un plan pentru viitor, iar acesta nu se materializează. Oricât de tare te străduieşti să-l urmezi, el nu se împlineşte. Acesta e un indiciu că trebuie să te repliezi, să renunţi la ceea ce te aşteptai în funcţie de trecut şi să te deschizi spre ceea ce vrea să se întâmple în acest moment.

Renegocierea implicărilor nu este un semn de slăbiciune sau de inconsecvenţă, decât dacă se întâmplă în permanenţă. Atunci când ceva pare că nu iese aşa cum vrei, cel mai bun lucru de făcut este să spui adevărul celorlalţi oameni implicaţi. Cel mai adesea vei descoperi că ceilalţi au propriile lor rezerve în privinţa acelui plan. Prin urmare, revizuirea lui se face în interesul tuturor părţilor.

man sitting on blue mini cooper
Fotografie de antas singh pe Pexels.com

Uneori, e posibil să ceri o schimbare care nu va fi acceptată de către ceilalţi. Atunci, va trebui să te adaptezi lor şi să decizi dacă această schimbare este cu adevărat importantă pentru tine. Este oare realizarea planului cu adevărat importantă pentru cealaltă persoană? Poţi tu să faci ce ţi-ai propus – şi să-ţi păstrezi totuşi demnitatea? De obicei, dacă intenţia ta este să te respecţi pe tine însuţi şi pe ceilalţi, se poate găsi o soluţie reciproc acceptabilă. Menţinerea în permanenţă a ideii că binele tău cel mai mare nu intră în conflict cu binele cel mai mare al altora, facilitează descoperirea soluţiilor care îi respectă pe toţi în mod egal.

Abuzurile şi trădarea apar atunci când ţii cu dinţii de un plan sau, din cauza fricii, încalci înţelegeri. Dacă îţi asumi o obligaţie şi nu te simţi bine respectând-o, trebuie să comunici acest lucru persoanelor implicate. Important în acest caz nu este dacă se ţine o promisiune, ci dacă este comunicată modificarea ce s-a petrecut în inima ta, sau în hotărârea pe care ai luat-o. Întotdeauna îi respecţi cel mai bine pe ceilalţi, spunându-le adevărul despre propria ta experienţă.

Trădarea apare din cauza reacţiei celorlalţi. Se creează frică, iar aceasta nu este recunoscută şi nici comunicată. Comportamentul bazat pe frică, ce apare ca rezultat, este un atac împotriva altora. Alternativa e o comunicare cinstită. Când spui altuia „simt că mi-e frică şi nu sunt sigur că-mi pot ţine promisiunea”, ai respectat atât pe cealaltă persoană, cât şi pe tine însuţi. Dar dacă nu spui nimic şi te retragi din cauza fricii, sau acţionezi într-un mod ostil, pur şi simplu adânceşti frica pe care o trăieşti (şi pe care, probabil, o trăieşte şi cealaltă persoană).frica_10442000

Problema implicării reprezintă una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă fiinţele umane. Frica de a fi controlat, abandonat şi trădat se manifestă pretutindeni. Cei care pretind dragoste de la alţii sau cedează în faţa acelor pretenţii sunt, în cele din urmă, abandonaţi sau trădaţi. Acest lucru se întâmplă, deoarece ei se trădează pe ei înşişi. A spune DA sau NU unei alte persoane, reprezintă o comunicare clară. Dar a spune „nu”, atunci când vrei să spui da şi a spune „da”, atunci când vrei să spui nu, creează condiţii pentru abuzuri.

A înţelege că ai spus „da” – şi a şti că acum nu te simţi în largul tău în această privinţă – este primul pas înspre a te respecta pe tine însuţi. A-i spune partenerului tău – este al doilea pas. În cele din urmă, nimeni nu trebuie să ţină o altă persoană legată de o promisiune pe care a facut-o în trecut şi în privinţa căreia nu se mai simte în largul ei în prezent. Dacă nu poţi să dezlegi o altă persoană de trecut, cum te poţi dezlega pe tine însuţi?

Ceea ce contează nu este faptul că sunteţi împreună sau despărţiţi, ci dacă faceţi acest lucru într-un mod plin de corectitudine şi de respect mutual. Aceasta este cheia.

fragment din Liniștea inimii de Paul Ferrini


cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg
click aici

Cel mai bun mod de a începe și de a încheia ziua


Cum îţi începi de obicei ziua? Te dai jos din pat, îţi verifici telefonul şi intri pe reţelele de socializare să vezi ce noutăţi au apărut peste noapte? Sau te trezeşti pus pe treabă, grăbit să te organizezi pe tine şi pe cei dragi, ca să ajungă fiecare unde trebuie şi la timp?
Indiferent de scenariul care ţi se potriveşte – sau poate te afli undeva între ele – există o cale mult mai bună în care îţi poţi începe dimineaţa. Este o afirmaţie curajoasă, aşa este. Dar vorbim despre o rutină practicată şi rafinată de-a lungul anilor şi care dă rezultate! În plus, este simplă şi are un impact profund.

Începe ziua cu 10 şi termină ziua tot cu 10

Pentru mulţi oameni numărul magic este 10. Începe şi termină ziua enumerând 10 motive pentru care te simţi recunoscător. Se pot repeta? Da. Este vreo problemă dacă se repetă? În niciun caz! Este posibil ca la început să identifici cu greu chiar şi 3 motive pentru care să te simţi recunoscător. Dar, cu timpul, vei descoperi cu uşurinţă 10 motive.multumescConcepe o listă chiar acum! Identifică motive specifice sau generale, după cum doreşti.Un exemplu general: Sunt recunoscător că trăiesc. Un exemplu specific: Sunt recunoscător pentru faptul că pisica mea Micky doarme lângă mine în fiecare noapte. Indiferent cât de dificilă a fost sau este viaţa ta, întotdeauna există motive pentru care să ne simţim recunoscători şi faptul că ne aducem aminte de ele ne ajută să ne simţim puternici.

Nu îţi ia mult timp

Poate te gândeşti că este ceva în plus ce trebuie să faci dimineaţa (pe lângă toate celelalte) şi ţi se pare că nu vei avea timp, însă tot ce contează este să-ţi pui în ordine priorităţile. Dacă ai timp să te uiţi la serialul tău preferat sau să citeşti un articol ca acesta, înseamnă că vei putea să-ţi faci timp şi pentru un alt lucru cel puţin la fel de important pentru tine. Iar această rutină, dacă o faci de două ori pe zi, nu îţi va răpi mai mult de câteva minute, poate chiar mai puţin, pe măsură ce devine o obişnuinţă.

Secretul fericirii

Să fie exprimarea zilnică a recunoştinţei secretul fericirii? Cu siguranţă este unul dintre ele. Această practică este extrem de utilă pentru a contracara tiparele de gândire nefaste şi convingerile în care cei mai mulţi dintre noi ne blocăm deseori.multumire-si-recunoastereManifestarea recunoştinţei la începutul fiecărei zile crează o fundaţie solidă pe care se poate construi o perspectivă mai bună asupra zilei în curs. Iar exprimarea recunoştinţei la finalul zilei ajută, cu siguranţă, la formarea unei mentalităţi mai sănătoase, decât obişnuitele gânduri pline de stres cu care, de multe ori, ne ducem la culcare.sursa-yogaesoteric.netcropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg

Acţiunea de a observa este o poartă către Conştiinţa Supramentală


(Supramentalul în viziunea lui Sri Aurobindo)

Lumea în care trăim este un imperiu al simţurilor, în care esenţa divină a sufletului nostru, adevăratul Sine, a fost dat uitării de majoritatea oamenilor. Suntem precum nişte actori aflaţi pe marea scenă a vieţii, care nu mai ascultă indicaţiile Regizorului şi care se identifică într-atât cu rolurile lor încât nu-şi mai amintesc cine sunt ei de fapt. Turnul Babel nu mai este o metaforă ci o imagine a realităţii cotidiene. Pentru a transcende spectacolul iluziei cosmice, este necesar să fim totodată şi observatori detaşaţi  ai acestuia. Graţie observării atente, mintea se linişteşte. Abia aici începe TRANSFORMAREA…

man stretching arms in front of ocean
Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

În general, noi nu observăm, ci privim doar superficial, pentru a eticheta un anumit obiect, a-l accepta sau a-l respinge. Am fost educaţi să facem totul având o anumită motivaţie, în general egoistă, fără de care considerăm interior că acţiunea nu are sens. Pentru a regăsi puritatea  actului de percepţie originar, lipsit de implicare egotică, va trebui să învăţăm cum să privim, să ascultăm, să mirosim, să gustăm, să atingem fără să limităm prin raţionamente sterile, informaţiile primite de la simţuri.

Cum să observăm cu atenţie

În direcţia evoluţiei spirituale, prima necesitate fundamentală este aceea de a înţelege mentalul. Dar pentru o înţelegere directă, nemijlocită, trebuie să-i urmărim noi înşine mişcările, şi nu doar teoretic: acestea nu sunt simple speculaţii, ci exerciţii concrete, practice. Cum putem observa mintea, pe care în mod fals o considerăm a fi cea care observă realitatea? Suntem oare capabili să o observăm? Vom descoperi poate, consternaţi, că nu ştim cum să observăm cu atenţie, pentru că a fi atent sau a observa implică un autocontrol care să nu permită ca, după percepţie, să apară reacţii subiective amestecate cu percepţia propriu-zisă.

Ne vom antrena să percepem cum activitatea involuntară a creierului identifică obiectul şi îi dă un nume. Apoi vom impune o oprire totală a raţionamentelor minţii. Nu lăsăm să mai apară nicio reacţie de acceptare sau de respingere, de simpatie sau de antipatie, de preferinţe sau prejudecăţi care decurg din ceea ce am fost învăţaţi să percepem.

the_healing_mind_hd-1280x720

La început, vom obosi când vom urmări să învăţăm tainicul proces al observării lucide şi detaşate. Atunci, căutătorul spiritual sincer va descoperi că, în cursul efortului – impus de educaţia primită în societatea modernă – de a dezvolta aparatul mental, am pierdut simplitatea de a privi totul cu inocenţă, fie şi numai pentru o clipă.Astfel, ne vom antrena să observăm, să privim şi să contemplăm; pentru o clipă starea de martor detaşat se menţine, dar apoi recădem în eroarea analizării şi a comparării, după care, din nou, apare starea de martor detaşat. Astfel se desfăşoară ucenicia procesului de observare. Cât durează această ucenicie? Depinde de fiecare.

În noi se va produce o diviziune spontană, creată în vederea învăţării. Privim agitaţia mentalului şi suntem totodată conştienţi că observăm, dar această diviziune se va estompa gradat, şi starea de observare – o atenţie nereacţională – devine o dimensiune naturală a fiinţei noastre.

Observarea duce la încetarea fluctuaţiilor mentalului

La început, flacăra atenţiei este mai puternică, apoi conştiinţa faptului că noi observăm dispare şi ea. Nu mai există nici observator, nici observat şi tăcerea domneşte, suverană, în conştiinţa individuală. Tărâmul cuvintelor, al ideilor, al gândurilor şi al simbolurilor este părăsit. Am ajuns la frontiera cunoscutului şi ne aflăm acum în faţa Marelui Mister.

Mind-bodyConnection

Această atenţie lipsită de orice reacţie nu este, la prima vedere, atrăgătoare, ci mai degrabă foarte austeră şi revoluţionară. Dacă însă perseverăm şi nu abandonăm starea de martor în care dispare conştiinţa faptului că noi observăm, ni se revelează liniştea spaţiului interior şi a vacuităţii inefabile. Mintea îşi încetează orice activitate. Ego-ul şi toate schemele sale dispar ca prin farmec.

Dar aceste rezultate se obţin numai prin practică. Trebuie să experimentaţi, să exploraţi; numai astfel veţi descoperi singuri că există posibilitatea de a trăi în deplină libertate.

Liniştea interioară

Aspirantul nu mai este centrat în Ego pentru a rosti „eu observ”, căci flacăra atenţiei a produs în el transformări profunde. El devine un martor detaşat, dar plin de viaţă. Încetarea agitaţiei mentale generează o stare de relaxare totală. Prin această linişte sunt eliberate forţele vindecătoare latente în om, iar rănile şi cicatricile sufleteşti căpătate în decursul încercărilor vieţii sunt vindecate cu uşurinţă.

peaceofmind

Afirmaţia că o nouă Fiinţă se naşte în interior nu este nicidecum o metaforă, ci este purul adevăr. În această linişte interioară, netulburată de gânduri, este activată energia Supramentalului. Aceasta este o energie de natură subtilă, care nu face parte din energia cerebrală; ea nu este nici fizică, nici musculară şi nici cerebrală.

În spaţiul interior, energia ia naştere din tăcere

Energia activă a tăcerii, în această stare de martor detaşat, nu este nicidecum o consecinţă a fostelor noastre activităţi. În tărâmul Tăcerii, energia Supramentalului începe să se mişte şi să acţioneze; ea priveşte prin ochii noştri – un fel de nouă facultate a vederii utilizează creierul, cunoscutul, memoria. Supramentalul se manifestă printr-o inefabilă acţiune liniştită. Această acţiune pare a fi existat dintotdeauna, şi ea înalţă fiecare fiinţă din univers către propria sa perfecţiune, trecând cel mai adesea prin toate măştile imperfecţiunii.

Supramentalul este diferit de mişcarea mentalului care divizează viaţa în „eu” şi „non-eu”. El este acea inteligenţă care priveşte şi îmbrăţişează dintr-o dată totalitatea realităţii, şi este conştient de el însuşi ca făcând parte din această vastă totalitate. Niciodată el nu vede particularul separat. Acelaşi individ, care priveşte acum cu aceiaşi ochi, vede o lume diferită: o percepţie lucidă a totalităţii şi a particularului ca parte organică a ansamblului. Partea este în tot şi totul este în parte. Astfel, raporturile părţii cu totalitatea se transformă calitativ.

O simplă şi graţioasă spontaneitate

La nivel mental, percepţia ia naştere din dispoziţia minţii: dacă suntem deprimaţi, percepem obiectul în culori sumbre; în stare de entuziasm sau de bucurie, acelaşi obiect ne apare calitativ diferit. Dispoziţia noastră, starea mentalului, utilizează simţurile şi determină nivelul percepţiei noastre. Spre deosebire de mentalul inferior, Supramentalul nu are toane. Conţinutul Supramentalului este învăluit în tăcere. Este o flacără de luciditate, fără fum, care, odată aprinsă, luminează clar şi, în consecinţă, percepţia lumii se transformă, la fel ca toate reacţiile noastre.mindpower1

Acum există numai spontaneitate: a vieţii, a cunoaşterii, a puterii. În viaţa obişnuită, noi căutăm să cunoaştem ceea ce este bine sau drept şi, când credem că am aflat, încercăm cât de cât să ne materializăm gândul.

Conştiinţa Supramentală nu caută să cunoască, nu caută să ştie ce anume trebuie făcut şi ce nu trebuie făcut; ea este totdeauna perfect tăcută, imobilă şi trăieşte spontan, dar TOTAL, fiecare secundă a timpului. În cazul ei, în fiecare clipă, în liniştea deplină a conştiinţei, cunoaşterea dorită apare firesc precum o picătură de lumină; astfel putem cunoaşte aproape fulgerător ce anume trebuie făcut, ce anume trebuie spus, ce anume trebuie văzut, ce anume trebuie înţeles. Conştiinţa lucidă a totalităţii trezeşte iubirea, compasiunea, tandreţea. În consecinţă, răspunsurile sunt spontane; nu mai există calcul rigid, manipulare sau alte manevre ale ego-ului, ci o simplă şi graţioasă spontaneitate. Astfel, ne transformăm şi odată cu noi se transformă întregul univers în care trăim.

Teama cronică şi neîncetată de care suferă egoul dispare; atunci apar zorii unei vieţi lipsite de teamă, care duce la adevărata înţelegere a realităţii şi la deplina libertate. Astfel, cel care a atins plenar starea de conştiinţă supramentală nu acţionează şi nu trăieşte decât ca şi cum ar fi ghidat şi inspirat de Dumnezeu.


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul


cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg