Jean Klein – Aforismele înțelepciunii

• Dorinţa de a investiga viaţa vine din viaţa însăşi. Din acea parte a existenţei care e încă tăinuită. Viaţa ne provoacă să întrebăm. Ea vrea să fie admirată. Şi atâta timp cât nu este, întrebarea rămâne: „Cine sunt eu?”.

• În receptivitatea superioară toate obiectele se desfăşoară şi sunt transmutate în iubire.

• Nu există întâmplare în viaţă, pentru că tot ce se petrece aparţine întregului. Din punct de vedere personal poate să pară accidental sau coincidenţă, dar în ochiul divin al infinitului există numai simultaneitate.

• Descoperirea naturii tale reale nu se poate produce cu ajutorul memoriei. Ea vine prin atenţia multidimensională ce apare firesc atunci când memoria este absentă. Această vigilenţă înnăscută este ascultare.

• Te simţi în vastitate, în imensitatea în care nu există ascultător sau privitor. Numai în ascultare se poate produce transmutaţia de la stadiu de „cunoştinţe” la „cunoaştere ca fiinţă”. Înseamnă să fii deschis la toate expresiile vieţii. Pot exista analogii, dar niciodată repetiţii. Ascultarea înseamnă acceptarea vieţii fără vreo referinţă la ceva cunoscut.

• Presimţirea vine întotdeauna de la ceea ce este presimţit.

• Spontaneitatea răsare din liniştea meditativă, din cea mai înaltă inteligenţă şi integrare. Este trăirea clipă de clipă în suprema artă a auto-renunţării, unde conflictul nu este cunoscut… Sfârşitul procesului de devenire este începutul spontaneităţii. Este un izvor de energie. Este iubire.

• Plăcerea este întotdeauna în umbra durerii. În beatitudine nu există o contraparte; este fără cauză sau obiect. Plăcerea menţine persoana (ego-ul, n.r.), pe când beatitudinea o anihilează. Plăcerea este fracţionară. Beatitudinea este multidimensională, atotcuprinzătoare. Este sursa tuturor fracţiunilor, nu sinteza lor. Plăcerea are un început şi un sfârşit. Beatitudinea este continuă…

• Viaţa nu are nevoie de o raţiune de a fi. Aceasta-i splendoarea ei.

• Ceea ce se numeşte norocul începătorului este de fapt libertatea începătorului faţă de ideile despre sine însuşi.

• Mintea poate modifica toată mobila dintr-o cameră, dar pereţii vor rămâne. De ce să trăieşti limitat de pereţi? Fiinţa ta, pacea şi împlinirea ultimă sunt libere de orice limitare.

• Mintea este o cursă, dar când priveşti cu adevărat nu poţi descoperi niciun prizonier.

• Adevărata cale Bhakti înseamnă abandonul desăvârşit în faţa propriei tale linişti.

• Întrebările reale vin din răspunsul însuşi. De aceea tu poţi găsi răspunsul doar în tine însuţi. Tu însuţi eşti răspunsul oricărei întrebări.

• Orice frică reprezintă inevitabilul preţ al izolării. Atâta timp cât persistă iluzia unui ego separat nu putem evita teama. Singurul remediu definitiv împotriva fricii este realizarea unei conştiinţe globale şi unificatoare.

• Autoritatea reală vine din înţelepciunea impersonală, nicidecum de la persoană.

• Tu nu eşti proprietarul a ceea ce posezi, ci doar un administrator. În această postură te comporţi complet diferit deoarece te simţi liber faţă de bunuri. Le vei utiliza potrivit fiecărei situaţii, dar nu în vederea acumulării. Când ajungi să te cunoşti profund, descoperi ierarhia reală a lucrurilor.

• Sinele este ca o sursă luminoasă ale cărei raze alcătuiesc mentalul nostru şi, în consecinţă, lumea. Fiinţele şi lucrurile, sub aspectul lor cel mai divers, cel mai eterogen, nu sunt decât fragmentări ale aceluiaşi Tot, precum scânteile care sar dintr-un foc sau firele plasei unui păianjen.

• Când totul s-a absorbit în vigilenţă fără alegere, apare înţelegerea. Ea se iveşte fără efort. Ceea ce e lipsit de orice atingere a voinţei este un dar.

---

Acordă-i lui Dumnezeu primul loc în viaţa ta!

Trebuie să îi dai aproape întotdeauna lui Dumnezeu primul loc în tot ceea ce faci, şi care este important. În cazul în care nu-i dai aproape întotdeauna primul loc lui Dumnezeu, care este locul  esenţial în existenţa ta, pierzi în felul acesta posibilitatea de a-i simţi mereu prezenţa sau altfel spus nu mai ai posibilitatea de a-i savura omniprezenţa. În felul acesta pierzi posibilitatea de a beneficia fără încetare de ajutorul Lui sau nu beneficiezi de omnipotenţa sa. Totodată atunci pierzi posibilitatea de a fi ghidat şi inspirat fără încetare de Dumnezeu Tatăl în tot ceea ce ai stringent nevoie, atât pentru tine, cât şi în situaţia în care urmăreşti să-i ajuţi pe ceilalţi. În situaţia în care nu-i dai aproape întotdeauna lui Dumnezeu primul loc în existenţa ta, atunci nu mai beneficiezi de omniscienţa sa, care fără îndoială ţi-ar fi putut oferi soluţii creatoare, absolut noi, geniale, care nu numai că te pot ajuta pe tine, dar totodată ele îi pot ajuta în mod eficient şi pe ceilalalţi oameni care au nevoie de ajutor. În concluzie se poate spune că atunci când nu îi oferi lui Dumnezeu primul loc în existenţa ta nu poţi beneficia de ajutorul Său pentru toate problemele dificile care implică fie ajutorul său tainic, fie o soluţie înţeleaptă şi divin inspirată.

Cere şi ţi se va da!

Este de asemenea esenţial ca în relaţia noastră tainică şi inefabilă cu Dumnezeu Tatăl să beneficiem fără încetare de fundamentala lege divină ce a fost exprimată într-un mod cât se poate de clar de Iisus astfel: Cere-i întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl cu umilinţă şi credinţă şi astfel toate cele bune El ţi le va da. Caută cu ajutorul lui Dumnezeu tot ceea ce aspiri să descoperi şi procedând în felul acesta poţi să fii sigur că astfel vei găsi. Bate, fiind plin de speranţă şi credinţă la «porţile» cele tainice ale cunoaşterii şi astfel ele ţi se vor deschide şi vei putea descoperi adevărul sau anumite taine care îţi vor fi dezvăluite.

Înţelegerea cât mai  profundă şi punerea neîncetată în practică a acestui adevăr fundamental ce este exprimat în această lege divină o va ajuta imens pe fiinţa umană care este suficient de credincioasă să beneficieze fără încetare de această lege. Pentru aceasta este însă esenţial ca fiinţa umană să ceară şi să acţioneze cu umilinţă, respect şi iubire faţă de Dumnezeu Tatăl. Procedând în felul acesta fiinţa umană care beneficiază de această lege Divină fundamentală va descoperi totodată în scurt timp atotputernicia lui Dumnezeu.

Sincronicitatea exprimă misterul omniprezenţei divine

Atunci când suntem plini de umilinţă şi manifestăm o candoare şi o mare credinţă care este caracteristică unor copii divini ai lui Dumnezeu, îi putem cere lui Dumnezeu să ne îndrume (ghideze) şi să ne inspire prin intermediul anumitor mesaje sau semne (de exemplu cu ajutorul celor 64 de hexagrame din Yi King – Cartea Transformărilor). Procedând în felul acesta vom putea interpreta tot ceea ce apare atunci când formulăm în minte întrebarea noastră într-un mod clar, simplu, cu o intenţie fermă. Tot ceea ce apare atunci nu este altceva decât necesitate şi nu întâmplare.Procedând în acest mod putem primi semnele sau ghidarea de care avem nevoie şi pe care providenţa lui Dumnezeu ni le transmite prin această modalitate. Pentru a fi înţeles aşa cum trebuie acest aspect care este revelat aici trebuie să fie intim corelat cu principiul tainic al sincronicităţii, care nu este altceva  decât  o expresie accesibilă  posibilităţilor noastre omeneşti de înţelegere a misterului copleşitor al omiprezenţei şi atotputerniciei permanente  a lui Dumnezeu. Atunci când urmărim să primim această ghidare de la Dumnezeu Tatăl este foarte important să realizăm în prealabil consacrarea fructelor respectivei acţiuni lui Dumnezeu Tatăl şi totodată este necesar să realizăm trei binecuvântări ale spaţiului în care ne aflăm atunci când realizăm această acţiune.

Suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Tatăl

Aşa cum se spune în Geneză, omul a fost creat de Dumnezeu Tatăl bărbat şi femeie în acelaşi timp. Altfel spus el este în stare potenţială un androgin divin care însă trebuie să fie trezit şi conştientizat ca atare. Tot în Geneză ni se revelează că în realitate omul a fost creat la începuturi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Tatăl. Aceasta indică existenţa fiecărui om ca fiind un veritabil microcosmos în miniatură care nu este altceva decât o sui-generis copie în miniatură a întregului Macrocosmos. Fiinţa fiecărui om este prin urmare o fidelă copie a întregului Macrocosmos.Acest adevăr fundamental este exprimat de înţelepciunea ezoterică orientală prin dictonul: «Ceea ce există aici în fiinţa noastră (în microcosmosul tainic al fiinţei  noastre) se află totodată pretutindeni (în întregul  Macrocosmos, care în realitate este corpul cel tainic al lui Dumnezeu). Ceea ce nu există în fiinţa noastră (în microcosmosul fiinţei  noastre) nu există nicăieri (în întregul Macrocosmos).»

Această  revelaţie ne arată că de fapt fiecare fiinţă umană  este în realitate o parte componentă din marele Tot al manifestării lui Dumnezeu. Altfel spus fiecare microcosmos al unei fiinţe umane conţine şi reflectă în el într-un mod  tainic şi totodată analogic Totul sau cu alte cuvinte întregul Macrocosmos. Această revelaţie ne dezvăluie un adevăr spiritual fundamental şi anume că Totul se află “oglindit” în fiecare parte a sa, şi la rândul ei fiecare parte a sa (altfel spus microcosmosul fiecărei fiinţe umane) se află integrată  într-un mod perfect în marele Tot (Macrocosmosul sau altfel spus întreaga  manifestare a lui Dumnezeu).Prin urmare putem spune că întotdeauna fiecare parte componentă a sa se află fără încetare integrată în marele Tot, iar Totul se află integrat şi totodată se oglindeşte în fiecare parte. Deci, în concluzie putem spune că fiecare parte există fiind integrată în Tot, iar Totul există fiind integrat şi oglindit în fiecare parte componentă a sa. Acest adevăr esenţial ne dezvăluie că de fapt întregul Macrocosmos este (am putea spune) o gigantică hologramă, iar microcosmosul fiecărei fiinţe umane este de asemenea o hologramă minusculă care în realitate este o parte componentă din gigantica hologramă în care el (microcosmosul) se află inclus ca parte constitutivă a acestei holograme gigantice.

Totul este rezonanţă

În lumina acestei revelaţii se poate spune că fiecare fiinţă umană (care este o parte componentă în cadrul acestui gigantic Tot) este deci o minusculă hologramă care este în permanenţă integrată în gigantica hologramă a Totului sau altfel spus în Macrocosmosul creaţiei lui Dumnezeu Tatăl. Acest aspect tainic este fără încetare corelat cu Legea Ocultă a Rezonanţei, care implică faptul că în realitatea fundamentală a întregii manifestări a lui Dumnezeu  absolut totul  este în permanentă rezonanţă. Întreaga creaţie a lui Dumnezeu se bazează pe o mulţime de fenomene de rezonanţă.

Există nenumărate frecvenţe distincte de vibraţie care fac să apară felurite procese de rezonanţă  atunci când sunt întrunite toate condiţiile necesare care fac să se declanşeze anumite procese de rezonanţă. Legea ocultă a Rezonanţei şi Principiul Holografic Ocult sunt perfect complementare cu fizica cuantică, şi ele împreună reprezintă baza care va face posibilă apariţia Religiei Superioare a secolului XXI în care omul va face paşi imenşi către cunoaşterea directă, nemijlocită şi superioară, a lui Dumnezeu Tatăl de către toţi oamenii. În felul acesta va apare o Ştiinţă Spirituală care va fi perfect complementară  cu religia şi astfel cele două se vor putea ajuta una pe celalaltă. Noua religie a secolului XXI va fi am putea spune cu ajutorul Legii Oculte a Rezonanţei, cu ajutorul  Principiului Holografic Ocult şi cu ajutorul fizicii cuantice o religie a ştiinţei spirituale. Cunoaşterea spirituală care va apare în felul acesta va putea fi probată şi fundamentată cu ajutorul ştiinţei şi aceasta va face cu putinţă un salt imens în ceea ce priveşte cunoaşterea de sine şi revelarea  Esenţei Divine care există în fiecare fiinţă umană.

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

În practica yoga, atenţia focalizată amplifică procesele de rezonanţă

În lumina acestor revelaţii putem să întelegem că atunci când spre exemplu efectuăm o anumită Asana ne branşăm în realitate într-un anume mod (prin intermediul atitudinii noastre  trupeşti, psihice şi mentale) holograma fiinţei noastre  în gigantica hologramă în care fără încetare existăm (chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta datorită stării de ignoranţă în care ne aflăm) şi în felul acesta atunci avem instantaneu acces la anumite informaţii subtile care fac să apară în noi o anumită aptitudine care este clară şi bine definită. Această manifestare se declanşează atunci fulgerător datorită proceselor de rezonanţă ocultă care apar în microcosmosul fiinţei noastre care se branşează  imediat, prin intermediul atenţiei noastre care trebuie să fie focalizată ferm şi continuu.

Miracolele devin posibile prin credinţă

Credinţa puternică în Dumnezeu Tatăl este în realitate o rezonanţă puternică, ea poate astfel să facă posibile multe miracole. În această direcţie Iisus spune: Dacă veţi avea credinţă cât un bob de muştar şi nu vă veţi îndoi deloc veţi putea muta chiar şi un munte din loc. Toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu pe care le veţi cere în rugăciunea voastră crezând cu tărie că le veţi dobândi, toate acestea voi le veţi primi. (Mesaj transmis în Noaptea Anului Nou)

sursa-yogaesoteric.net

---

Sclavia modernă si Noua Ordine Mondială

Ce anume îi împiedică pe români (şi pe majoritatea oamenilor de pe planetă) să vadă şi să înţeleagă adevărul şi situaţia reală din jurul lor, adică ce îi împiedică să vadă Noua Ordine Mondială de factură satanică şi Sistemul de exploatare în care suntem ţinuţi pe post de sclavi muncitori moderni (neo-sclavi)?

Este vorba de cei mai puternici, influenţi şi bogaţi oameni de pe planetă, cei pe care nu îi vedem niciodată, nu ştim cine sunt şi unde se află, dar care conduc lumea din umbră (vedem efectele deciziilor lor, mecanismele prin care conduc lumea și instrumentele lor – oameni, instituții, corporații, companii etc). Aceştia urmăresc (şi în mare măsură au reuşit) să instaureze o Nouă Ordine Mondială, în care oamenii să fie sclavi muncitori docilizaţi, care doar muncesc (muncă modernă, nu pe câmp), oameni care habar nu au şi cărora nu le pasă că sunt sclavi. Scopul este exploatarea maselor de oameni (popoarelor) de către o Elită profitoare (cei care conduc lumea), care să aibă controlul total al omenirii prin nenumărate metode şi instrumente subversive, malefice, mai mult sau mai puţin ascunse, aplicate toate în cadrul Sistemului de exploatare din fiecare țară. De ce nu pot vedea oamenii ce se petrece cu adevărat în jurul lor? Detalii concrete în continuare:Ce îi împiedică pe români şi pe ceilalţi oameni de pe planetă să vadă adevărul, situaţia reală din jur:

– Distrugerea conştiinţei (premeditată şi continuă) – oamenii sunt supuşi continuu unui proces de distrugere premeditată a conştiinţei, unor tehnici şi metode prin care creierul omului este pur şi simplu distrus, limitat, îndobitocit. Fără un creier vivace şi o conştiinţă pătrunzătoare nu te poţi prinde în legătură cu ce se petrece în jurul tău. Aşa că se urmărește ca acestea două să îţi fie anihilate.

Distrugerea creierului are loc în plan fizic – adică se lucrează la râncezirea creierului, la limitarea capacităţii biologice, anatomice a creierului de a funcţiona la capacitate optimă – şi în plan psihic, mental, intelectual etc. – pentru a limita capacitatea de a înţelege lumea în care trăim, pentru a te înregimenta în nişte tipare nocive, prestabilite, de funcţionare, dar ideale pentru Sistemul de exploatare, pentru a nu-ţi pune întrebări, pentru a nu căuta răspunsuri, pentru a nu face faţă psihic adevărului, pentru a respecta autoritatea, pentru a fi obedient etc. Pe scurt, pentru a fi sclavul perfect.

Metodele de distrugere mentală sunt multiple, cele mai importante fiind următoarele:

• Şcoala (educaţia formală) – îndoctrinare, înregimentare, obedienţă faţă de autorităţi, tipare de funcţionare, lipsa prezentării adevărului istoric, lipsa prezentării adevărului despre lumea reală, distrugerea potențialului, pierdere de timp, pregătirea pentru viața de sclav.
• Mass media (principalele ziare, site-uri de ştiri, posturi radio şi în special televizorul) – îndobitocire, lipsa prezentării adevărului istoric, lipsa prezentării adevărului despre lumea reală, dependență, manipulare, pierdere de timp, distrugerea creierului etc.
• Poluarea (apă, aer) – fluor, metale grele, noxe auto, chemtrails etc.
• Mâncarea otravă din supermarket – chimicale, pesticide, aditivi, E-uri, conservanţi, arome, MSG (monoglutamat de sodiu), hormoni, OMG (organisme modificate genetic), dulciuri, ciocolată, bomboane, jeleuri chimice, acadele, sucuri colorate, mezeluri, salam, parizer, margarină, brânză topită, ketchup, supă la plic, delicat, zahăr în exces, sare în exces, grăsimi, prăjeli, gumă de mestecat şi alte dulciuri cu aspartam etc. etc. etc.
• Vaccinurile – mercur, formaldehidă etc.
• Pastilele – foarte multe au efecte secundare grave, chiar și dacă sunt folosite pe termen scurt, marea majoritate de fapt nu prea funcționează, țintesc doar simptomele, nu cauzele bolii și introduc chimicale în trup.
• Chiar şi Biserica într-o anumită măsură – detalii imediat mai jos, la „Mulţumirea cu puţin”.

Distrugerea mentală duce la multiple fenomene/caracteristici care ne împiedică să vedem Sistemul de exploatare în care suntem sclavi moderni:

– Mulţumirea cu puţin – suntem prostiţi să credem că dacă trăim în sărăcie şi suntem amărâţi, e cumva bine şi moral. Aici o mare parte din vină o are Biserica, care te invită la non-acţiune împotriva Sistemului de exploatare care îi foloseşte pe oameni drept sclavi. Biserica ne învaţă „să ne mulţumim cu puţin”, „toţi avem o cruce, să ne ducem crucea”, „să fii bogat este de rău” (deci e de bine să fii sărac – fii sărac, acceptă sărăcia ca pe ceva bun!), „nu partea materială contează, ci sufletul” – deci ignoră orice ţine de „lumesc”, că nu e important! Biserica ne invită la răbdare veşnică şi la rezistenţă veşnică, „fiecare să-şi poarte crucea”. Fiţi săraci! Fiţi umili! Mulţumiţi-vă cu puţin! Acceptaţi relele care vi se petrec! Veţi ajunge în Rai! Toate acestea invită omul să fie docil, să respecte autoritatea, să fie supus, să accepte tot ce i se petrece, să fie sclav!

Fotografie de ugurlu photographer pe Pexels.com

Dacă ne mulţumim cu puţin și nu ne interesează să ducem o viaţă mai bună, acceptăm viaţa mizeră pe care o avem acum, adică ne acceptăm condiția de sclavi muncitori în Sistemul de exploatare. Împăcarea cu sclavia nu ne mai oferă niciun motiv să căutăm să înţelegem Sistemul de exploatare, pentru că ne mulţumim să trăim în el ca nişte sclavi. Astfel de oameni sunt perfecţi pentru cei care conduc lumea din umbră.

– Renunţarea la banul public – dacă nu ne interesează ce se petrece cu banii munciţi de noi care ajung la bugetul statului, atunci logic că nu ne interesează nici cine şi cum îi foloseşte, deci, implicit, nu ne interesează faptul că pe munca şi spinarea noastră este alimentat sistemul de exploatare.

– Obedienţa faţă de autoritate, încrederea în autoritate şi nepunerea la îndoială a informaţiilor primite de la autoritate şi nici a bunei credinţe a autorităţii – „Statul îţi vrea binele”, „Nu gândi cu propriul creier, gândim noi pentru tine! Stai liniştit! Ai încredere în noi că îţi vrem binele!”, „FNI veghează!” etc.

– Gândirea pe termen scurt – noi, cei mai mulţi români şi ceilalţi oameni care se află într-un astfel de Sistem de exploatare se luptă să supravieţuiască de pe o zi pe alta, de la o lună la alta. Aşa este gândit sistemul. Din cauza asta, noi nu suntem învăţaţi, setaţi să gândim pe termen lung. Noi gândim pe termen scurt: „ce gătesc când ajung acasă?”, „cu ce mă îmbrac diseară?”, „am ce să mănânc mâine?”, „am cu ce să plătesc salariile angajaţilor săptămâna viitoare?”, „am bani de concediu luna viitoare?”, „am bani să plătesc rata / chiria luna viitoare?”, „am bani să plătesc taxa la facultate semestrul viitor?” etc.

Fotografie de Skitterphoto pe Pexels.com

Noi gândim în termeni de zile, săptămâni, luni şi maxim un an – doi înainte. Doar prin excepţie există oameni-sclavi în Sistemul de exploatare care îşi planifică viaţa pe mai mult de un an. Noi, oile care gândim pe termen scurt, suntem „educaţi” să gândim pe termen scurt încă din şcoală. În contradicţie cu noi, se află cei care conduc lumea din umbră, cei care au pus în aplicare Sistemul de exploatare, care l-au gândit şi care îl gestionează în prezent. Ei gândesc tot timpul pe termen lung, adică în ani, zeci de ani şi sute de ani înainte! Ei fac ceva azi, aici, pentru ca peste 10, 20 de ani se se petreacă ceva în altă parte. Ei gândesc pe termen lung şi foarte lung. Total diferit față de noi! Noi gândim pe termen scurt şi foarte scurt. Din cauza acestei diferenţe nouă ne este greu să pricepem lumea reală în care trăim, pentru că ea funcţionează după regulile lor, ale celor care acţionează din umbră şi gândesc pe termen lung.

Fotografie de Brett Sayles pe Pexels.com

Din cauza asta noi nu putem pricepe că ne aflăm într-un Sistem de exploatare şi că suntem sclavi. Pentru că pur și simplu nu-l putem înțelege, cuprinde, cu judecata noastră distrusă premeditat. Din cauza asta adevărul din jurul nostru nu ne este clar, pentru că suntem limitaţi în gândire, în înţelegere a ceea ce se petrece, pentru că gândim pe termen scurt. E o mare problemă. Dacă vrem să pricepem cum acționează cei care conduc lumea din umbră, este necesar să începem să „ne punem în papucii lor”, să ne imaginăm că suntem ei și să vedem imaginea de ansamblu și cum funcționează lumea, pe termen lung!

– Lipsa de interes – din cauza distrugerii conştiinţei lor, oamenii nu sunt capabili să discearnă ce este relevant pentru viaţa lor şi ce nu, aşa că nu sunt interesaţi de subiecte precum Noua Ordine Mondială, conspiraţii planetare, conducători din umbră, guvernul mondial, cipuri, supravegherea totală a omului, sclavia modernă etc., pentru că au impresia că nu îi vizează, deşi, în realitate, aceste aspecte le afectează viaţa enorm! Lipsa de interes apare şi din cauza fenomenului numit disonanţă cognitivă. Este vorba despre faptul că oamenii nu pot face faţă psihic adevărului, aşa că îl ignoră.

– Egoism – în mod premeditat, Sistemul de exploatare în care trăim este făcut de aşa natură încât oamenii să se lupte pentru binele lor şi eventual al familiei lor, dar atât! Restul nu mai contează, pe restul oamenilor îi calci în picioare ca să ajungi tu cât mai sus şi să-ţi fie ţie cât mai bine. Se cheamă Legea junglei şi reglementează viaţa noastră a românilor în prezent. Din păcate unii oameni bogaţi sunt atât de cretini încât cred că pe ei nu îi afectează Sistemul de exploatare.

– Valori morale distruse şi lipsă de patriotism – fără valori morale societatea o ia razna şi este mai uşor de exploatat, controlat, distrus. În mod premeditat ne sunt atacate Biserica, religia şi credinţa, ne este atacată familia tradiţională, iar patriotismul dispare o dată cu distrugerea identităţii naţionale.

– Nevoie de dovezi clare negru pe alb – oamenii distruşi în sfera conştiinţei nu mai pot gândi cu propriul creier, nu mai pot lega informaţiile, nu le mai pot pune cap la cap, nu mai pot rezolva singuri puzzle-ul ca să priceapă imaginea de ansamblu – ei au nevoie de „ajutor” extern, de dovezi concrete, ceva palpabil, dar nu sunt dispuşi nici măcar să caute (e greu să citeşti pe internet). De multe ori însă, privind realitatea reală în care trăim, dovezile nu sunt clare, pentru că aspectele relevante se petrec pe ascuns, deciziile se iau din umbră, iar efectele se simt pe termen lung, nu imediat. Din păcate însă, mulţi dintre oamenii care au nevoie de dovezi concrete, hârtii semnate, contracte clare, ştampile, înregistrări video, audio etc., ca să creadă ceva anume, nu vor crede nici măcar când sunt puşi în faţa dovezilor clare – vezi, de exemplu, filmuleţul cu Băsescu care îi dă o palmă unui copil (+ prima lui reacţie la filmuleţ) şi pe românii naivi care l-au crezut pe mincinosul Băsescu în loc să creadă ce le spun ochii şi creierul: un ins dă un dos de palmă unui copil. Oamenii ăştia care au nevoie de dovezi sunt cei care susţin afirmații de genul „conspiraţiile sunt doar teorii”, fără să fie dispuşi să caute să citească mai multe detalii ca să vadă dacă sunt doar teorii sau sunt chiar teribila realitate. Sunt aceiaşi oameni care spun „şi ce, dacă mă supraveghează ăia şi ştiu totul despre mine, care e problema? Atâta timp cât nu fac nimic rău…” Din păcate sunt mulţi care gândesc aşa.

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

– Renunţarea la luptă şi demoralizarea – „nimic nu se mai poate face!”, „nu poţi transforma lumea!”, „nu poţi tu să transformi Sistemul, îţi pierzi timpul degeaba!” etc. – toate aceste concluzii la care ajungem pentru că suntem supuşi în fiecare zi distrugerii în sfera conştiinţei, sau care ne sunt inoculate în creier prin mass-media, au un singur scop: să renunţăm la luptă încă dinainte de a începe cu adevărat – exact ce-şi doresc cei care patronează Sistemul de exploatare – să nu ne răsculăm niciodată. Faptul că „nimic nu se mai poate face” este doar una dintre multele iluzii în care trăiesc românii astăzi.

Alte aspecte care ne împiedică să vedem adevărul dur din jurul nostru:

– Lupta zilnică pentru supravieţuire – nu ai timp/chef să te ocupi de probleme de ansamblu, de binele cetăţii când tu eşti muritor de foame. Primează interesul personal în faţa a orice. Ordinea priorităţilor este ceva de acest gen: bunăstarea persoanei – bunăstarea familiei ei – bunăstarea grupului din care face parte – bunăstarea Comunităţii din care face parte – bunăstarea Patriei din care face parte – bunăstarea omenirii – bunăstarea planetei şi a întregii creaţii. Cei mai mulţi oameni de pe planetă sunt ţinuţi premeditat la nivelul la care să se chinuie să îşi asigure bunăstarea personală și a familiei, dar fără să o obţină vreodată ca să treacă la nivelurile următoare, pentru că atunci ar deveni periculos pentru Sistem. Aici de bază este sărăcia – dacă ţii oamenii săraci, le tai orice elan de a lupta împotriva Sistemului. De asta românii sunt ţinuţi aşa săraci (şi popoarele în general, nu doar românii). Ca să se lupte non stop (eventual între ei) ca să supravieţuiască de la o zi la alta. O astfel de situaţie este ideală pentru cei care conduc lumea din umbră.

Lupta pentru supravieţuire duce la alt fenomen care ne împiedică să vedem adevărul: Lipsa de chef şi mai ales lipsa de timp pentru a te informa, pentru a căuta adevărul – timpul este printre cele mai importante elemente pe care este necesar să le folosim cu înţelepciune. Şi cei mai mulţi dintre români au timp, doar că nu îl folosesc în mod util. Pierderea de timp şi risipa timpului sunt ideale pentru cei care conduc lumea din umbră, aşa că ei ne „oferă” nenumărate moduri prin care să ne irosim timpul, orice ca să nu căutăm adevărul despre Sistemul de exploatare. Orice ca să nu înţelegem ce se petrece în jurul nostru şi să rămânem ignoranţi.

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Iată câteva moduri prin care timpul românilor şi, în general, al oamenilor de pe planetă este irosit premeditat:

– gunoi mediatic la TV, pe internet, în ziare şi reviste, programe tv cretine, emisiuni imbecile, sport ce ne abrutizează, filme și cărţi proaste şi muzică năroadă de relaxat („anesteziat”) creierul, pornografie, site-uri banale de socializare, băutură, pariuri, jocuri pe calculator etc. – de astea se scapă relativ uşor, dacă eşti conştient că sunt lăsate să existe în jurul nostru special ca să ne pierdem cam tot timpul şi să ne distrugem creierul (şi viaţa de familie);

– birocraţie, mii de acte ca să primeşti ceva, dosare peste dosare necesare pentru un nimic, ani de zile ca să îţi rezolvi o problemă în instanţă, mii de taxe şi impozite, mii de controale de la mii de instituţii, cozi la orice – la instituţii publice, la plata impozitelor şi taxelor, la plata facturilor, la bănci, la supermarketuri, la benzinării, ambuteiaje în trafic, aglomeraţie în trafic – vezi Bucureşti, lipsă locuri de parcare – pierzi timp până găseşti unde să laşi maşina etc. De toate acestea se scapă greu, pentru că ele sunt adânc înrădăcinate în Sistem, putând fi îmbunătățite doar după eliberarea funcţiilor de conducere ale statului de mafioţii criminali care ne conduc acum, urmată de înlocuirea lor cu oameni de bună credinţă, patrioţi.

Alt motiv din cauza căruia românii nu pot vedea adevărul:

– Bunătatea nativă a poporului român – faptul că suntem un popor foarte vechi (de peste 7000 de ani pe acelaşi teritoriu) ne-a făcut să avem astăzi dezvoltată în noi o bunătate nativă şi nişte caracteristici (genetice) de oameni buni, sedentari, statornici, care zic „hai, treacă de la mine” când cineva le greşeşte, şi sunt dispuşi să ierte foarte mult doar ca să nu fie ceartă şi să fie pace. Alte caracteristici dezvoltate de poporul nostru sunt: cooperare, colaborare, împărţirea resurselor – de aceea când noi muncim şi alţii se bucură şi ei de munca noastră, nu ne supărăm aşa uşor („treacă de la mine”). Bunătatea nativă, treacă de la mine, împărţirea resurselor etc. au dus la o rezistenţă pe termen lung la nedreptăţi şi greutăţi + acceptarea lor – poporul român este veşnic răbdător. Dacă această bunătate nu este dublată de discernământ, suntem naivi şi credem că şi ceilalţi oameni din jurul nostru sunt tot aşa, buni ca şi noi, când de fapt unii sunt nişte lupi malefici care abia aşteaptă să ne sfâşie dacă le oferim ocazia. Iar noi… le oferim ocazia în fiecare zi (prin lipsa de reacţie)… iar ei… profită! Pentru că noi suntem buni, ne este greu să vedem răul în alţi oameni, mai ales atunci când aceştia se dau drept „de-ai noştri” (vezi politicienii care sunt la conducerea României și care nu sunt ai noștri!)Noi, oamenii buni, nu putem concepe să facem crime, rele, chestii grave, să facem comunităţi întregi de oameni să sufere, să furăm fără jenă de la un popor întreg etc. Din cauza asta ne este greu să conştientizăm că astfel de acțiuni chiar sunt făcute premeditat de către alţi oameni. Noi nu putem să înţelegem că unii oameni sunt chiar într-atât de răi, pentru că noi nu suntem aşa şi avem impresia greşită că toţi oamenii sunt ca noi. Noi nu putem pricepe că suntem conduşi de oameni pur şi simplu răi, criminali (la propriu!), noi le acordăm o şansă, şi încă o şansă, şi încă o şansă, chiar şi după multe multe greşeli şi crime împotriva poporului. Noi, pentru că suntem buni și naivi, subestimăm gravitatea acțiunilor pe care conducătorii politici le fac – „lasă, mă, o fi greşit şi el” / „n-o fi ştiut şi el ce se petrece în subordinea lui” / „eh, nu cred că a furat chiar aşa mult” / „eh, a mai făcut şi fapte bune” etc. Mare greșeală să acorzi atâtea șanse și atâta bunăvoință acestor criminali care ne conduc astăzi!

Recapitulare: Acestea sunt principalele aspecte care îi împiedică pe oameni să vadă lumea reală din jurul lor: şcoala, mass-media, televizorul, poluarea, mâncarea otravă, vaccinurile, pastilele, biserica (într-o anumită măsură), distrugerea mentală, mulţumirea cu puţin, renunţarea la banul public, obedienţa faţă de autoritate, încrederea în autorităţi, gândirea pe termen scurt, lipsa de interes, egoismul, valori morale distruse, lipsa de patriotism, nevoia de dovezi clare, renunţarea la luptă şi demoralizarea, lupta zilnică pentru supravieţuire, lipsa de chef pentru a te informa, lipsa de timp pentru a căuta adevărul, gunoi mediatic, birocraţie, cozi, aglomeraţia din trafic şi… bunătatea nativă a poporului român – o calitate minunată a românilor, dar care pare că ne sapă mormântul în prezent.

sursa-yogaesoteric.net

---

Era aberantă a necredinţei

De 200 de ani omenirea, cel puţin pe versantul ei euro-atlantic, a păşit într-o eră necredincioasă, cum o defineşte Eagleton, şi totuşi examinarea profilului fenomenologic al unei asemenea bizare epoci este destul de timidă. Pe fondul acestei timorări a spiritului uman se accentuează latura agresivă a timpului necredinţei şi a apostolilor lui.

În această dizabilitate a spiritului putem diagnostica o slăbiciune nu a „credincioşilor”, câţi au mai rămas într-o lume necredincioasă, ci a „ştiinţificilor”. Când religiosul coboară, ştiinţificul este cel chemat să se confrunte cu universul gol, vidat de sens şi deci de Dumnezeu (cu lumea fără de religie). Știinţificul ar fi necesar să dovedească, prin vocaţia lui, ne spune Max Weber, „curajul să-şi aţintească privirea în vid”. O face el astăzi? Mult prea puţin, fiindcă epoca l-a dezputernicit pe el însuşi, ca tipologie umană, l-a preschimbat într-un şchiopătat Ahasver al spiritului ştiinţific.

În lumea fără de Dumnezeu se instalează absurdul

Dacă ar fi să ne asumăm chemarea de-a arunca o privire în vidul lumii fără de sens (căci este fără de Dumnezeu), ce-am putea descoperi? Cum arată, la o atare privire, cât de fragilizată, epoca necredinţei şi ce efecte psihospirituale poate să genereze ea? Terry Eagleton ne sugerează că examinarea fenomenologică a epocii fără de credinţă ne descoperă un deficit al sensului existenţei sub forma vidului îndoit. Epoca necredinţei este cea în care, pe de o parte, existenţa întreagă este vidată de sens, căci Dumnezeu nu este în miezul ei, şi, pe de altă parte, lucrurile toate şi toate entităţile sociale ajung să fie vidate de sens.

Pentru abundenţa de necredincioşi, odată cu „moartea lui Dumnezeu” în inimile şi sufletul lor, moare şi sensul diferitelor aspecte și fenomene. Raţiunea, arta, cultura, Spiritul, naţiunea, umanitatea sunt acolo pentru ei, dar fără de vlagă, fiindcă sensul nu se mai aprinde, nu mai arde în miezul aspectelor şi al entităţilor tocmai înşirate. Sunt „obiecte” moarte. Credinţa în ele şi arderea pentru aceste entităţi nu este neapărat un surogat al Fiinţei Supreme decât dacă acestea sunt ridicate mai presus de Dumnezeu, ca în idolatriile de orice fel.

Fotografie de bruce mars pe Pexels.com

Epocile credincioase au fost epoci în care lumea şi lucrurile, universul şi entităţile erau pline de sens, ca într-o copleşitoare explozie florală. Epoca credincioasă este epoca florală a tuturor acelor entităţi denumite popoare, naţiuni, raţiune, umanitate, artă, cultură, limbile pământului, satul şi burgul, capitala şi ţinutul etc. Toate sunt copleşite de sensuri florale, universul şi lumea strălucesc într-o varietate florală de sensuri şi credinţe.

Epoca modernă, ca eră a necredinţei, este una în care toate aceste entităţi intră într-un ciclu de ofilire, sensurile se ofilesc, petalele sensurilor florale ale fiecărui aspect cad, se descompun, apar apostolii viziunii infectate, care aruncă asupra entităţilor ieri înfloritoare grămezi de epitete fetide, preschimbând peisajul lumii, care, din luminos şi înmiresmat devine dezgustător şi greţos. În locul bucuriei şi al iubirii apostolii vidului propun scârba, greaţa, dispreţul. Preţuirea entuziasmată lasă locul dispreţuirii plictisite şi agasate. Peste lumea cu entităţile ei se aşterne pâcla unui plictis dens, sufocant, care face locul acela de sub petecul de cer sub care te afli un loc al pustiului şi al pustiirii, un hotel de fugitivi.

Cine se mai arată mândru de locul lui, de clasa lui, de familia lui? Totul capătă caracter tranzitoriu şi anonim, adresele devin interimare, identităţile se schimbă mai uşor decât o haină. Lumea toată devine anonimă şi insul nu mai poate străbate de-atâta străinătate: legile şi instituţiile îi par mult prea abstracte şi cu totul rupte de sufletul lui, de înţelegerea lui, de nevoile lui cele de toate zilele. Pierderea credinţei în Dumnezeu aduce după sine retragerea sensurilor din lucruri, din lume şi din alcătuirile ei, iar vidarea de sens aduce după sine, la rândul ei, nesimţirea cea împietrită şi uitarea de Dumnezeu. Dumnezeirea existenţei şi sensurile din textura lumii sunt ca vasele comunicate. Este Dumnezeu în sufletele noastre, este sens în lume şi în lucruri. L-am alungat pe Dumnezeu din sufletele noastre, s-au ofilit şi sensurile din ţesătura vieţii. În lumea fără de Dumnezeu se instaurează nu tragedia, ci ceva mai grav decât tragedia, absurdul însuşi. Lumea devine absurdă, fără de sens şi atunci, la pragul maximei absurdităţi, se petrece ceva neaşteptat: ne amintim de Dumnezeu, dar nu cu frică, nici cu regret, nici cu ruşine, nici cu pocăinţă, ci cu duşmănie.

Lumea fără Dumnezeu este o lume moartă

Faza a doua a necredinţei este amintirea cu duşmănie de Dumnezeu. Îl învinuim pe Dumnezeu de toată neputinţa noastră, de toată anarhia din vieţile noastre, de toată nevolnicia lumii, de toată boala şi necazul, de toate nenorocirile care ne lovesc, uitând că Dumnezeu n-a mai fost de mult în lumea noastră, în vieţile noastre, în sufletele noastre, în trupurile noastre, din care am făcut casa spurcăciunilor, a pornografiei, a viciilor celor cu multă patimă. Uităm că noi am stricat pragurile de avertizare pe care înţelepciunea lui Dumnezeu le-a pus în tot şi în toate, că am ridicat toate stăvilarele, ba chiar le-am distrus, căci ni s-a părut nedrept să fim noi, noimea noastră cea fără de Dumnezeu, opriţi de la ceva, de la orice.

Am uitat că de 200 de ani am folosit libertatea, darul cel mai mare de la Dumnezeu, atât împotriva firii, cât şi împotriva lui Dumnezeu. Că am stricat, am stricat, am stricat! Și-n faţa celor stricate, a lumii devastate, în loc să ne cuprindă spaima şi părerea de rău, ne lăsăm copleşiţi de o altă răbufnire drăcească, de furia împotriva lui Dumnezeu, de duşmănirea lui Dumnezeu. În starea noastră de adâncă imbecilitate şi idioţenie sufletească strigăm: „De ce Doamne? De ce ai făcut asta Doamne?!” uitând că noi am săvârşit nemernicia, că a noastră este pustiirea şi dezastrul, fiindcă pe Dumnezeu l-am alungat din sufletul nostru, din trupurile noastre, din familiile noastre, din lucrurile noastre, sălbăticindu-ne pe noi şi lumea noastră, dezdumnezeind existenţa şi toată alcătuirea ei.

Eul nostru s-a gonflat cu tot vidul dinlăuntrul lui, pe care psihologii îl denumesc trufie, mândrie de sine. Toată închipuirea aceasta se preschimbă într-o penibilă egolatrie, forma cea mai de jos, absolut mediocră a idolatrizării. Iar când cineva ori ceva ne aminteşte totuşi că suntem ai lui Dumnezeu, ni se face ruşine şi-n loc să recunoaştem cu teamă şi nădejde că suntem creştini, respingem cu făţărnicie din documentele pe care voim să le punem la temelia Europei adevărul simplu şi salvator: că suntem creştini. Aşa s-a conceput ineficientul Tratat de la Lisabona, un petic de hârtie pe care elitele Europei au refuzat să scrie: „creştini”. Să nu-i supărăm pe fraţii noştri musulmani şi pe fraţii noştri atei, au şoptit minţile mari ale Europei dezbisericite. Câtă făţărnicie! Atunci s-a schiţat planul unei case fără temelie, fără de profunzime, zidită pe nisip. Căci, precum spune Eagleton: „Abolirea înțelesurilor date implică distrugerea ideii de profunzime, care la rândul ei înseamnă înlăturarea rădăcinilor ființelor ca fiind Dumnezeu care se adăpostește acolo”. „Nu poţi afecta fundaţiile şi apoi să te aştepţi ca edificiul să reziste. (…) Concepţiile noastre despre adevăr, virtute, identitate, autonomie, sensul asupra istoriei ca fiind armonioasă şi coerentă, toate au rădăcini teologice profunde. Este fără temei să-ţi imaginezi că ele pot fi rupte de aceste rădăcini şi să rămână intacte” (T. Eagleton).

Omul acesta nou, fără de Dumnezeu, este un om plat ca şi societatea lui, căci suprafaţa n-are profunzime, cum credea Nietzsche. Vidul lumii rămâne vid căci nu-l poate umple „profunzimea suprafeţei”, ne spune acelaşi filosof şi bioetician creştin. Weber are dreptate să pună concluzia că lumea fără Dumnezeu şi deci fără de sensuri este moartă, dar ratează să adauge că este moartă şi este fără de sensuri doar lumea celor pentru care „Dumnezeu este mort”. Pentru aceştia lumea este vidă, moartă, şi moartea însăşi este fără de sens. Pentru creştini, însă, lumea e plină de sens şi moartea este cea mai încărcată de sens, cum remarcă acelaşi teoretician britanic. Filosoful lumii în care „Dumnezeu a murit” este Nietzsche, dar el, nefericitul, a fost victima unei teribile iluzii, autoînşelări. El a confundat lumea însăşi şi mersul istoriei universale, cu civilizaţia obosită şi nihilistă a modernităţii, care este doar un fragment de lume şi numai un ciclu din marea istorie a omenirii de mâine. „El a sesizat că civilizaţia este în proces de alungare a divinităţii în timp ce încă se agăţa de valorile religioase” (ibidem) lăsând să răzbată unei minţi lucide concluzia unei „rele credinţe”, a unei fariseice credinţe, şi atunci a pus înfricoşătoarea sa concluzie pentru tot destinul omenesc: „Dumnezeu a murit!”.

Sentinţa aceasta era accesibilă şi cumva potrivită pentru peisajul unei civilizaţii istorice care l-a alungat pe Dumnezeu din miezul ei, dar cine să aibă îndreptăţire să se considere pe sine aşezat pe scaunul de la marginea lumii însăşi ca să poată formula asemenea sentinţe? Numai un om nebun, un mare paranoic. Nietzsche se mutase ori fusese transmutat de dinamismele secrete ale civilizaţiei moderne pe simbolicul continent Paranoia şi o parte a scrierilor lui sunt aidoma unor Scrisori din Continentul Paranoia (Paul Anghel), mărturiile unei stranii şi absurde maladii sufleteşti care a şi devenit epidemia lumii moderne şi postmoderne.Lumea omului modern şi postmodern este una vidată de sens, cu toate ale ei coborâte în ruină, fiindcă cerul ei este unul gol de Dumnezeu. Peste lumea aceasta s-a aşternut un ger sufletesc pe care nu-l va putea alunga decât căldura binefăcătoare a unei lumi respiritualizate, care l-a rechemat pe Dumnezeu în sufletul locuitorilor ei, pe toate căile, cu toată pocăinţa şi nădejdea. Dar căile spre limanul acesta restaurat este nevoie să fie încă cercetate, iar fioroşii gardieni ai porţilor de scăpare din lumea şi din anotimpul gerului sufletesc este necesar să fie încă studiaţi ca să ştim cum sunt şi să putem deosebi chipul lor repetat în numărul uriaş de replicaţii pe toată întinderea vieţii noastre.

sursa-yogaesoteric.net

---

Frica noastră cea de toate zilele

Ceea ce este uluitor în ziua de azi, și chiar controversat, este faptul că în ultimele veacuri, oamenii au respins cu tot mai mult dispreț și infatuare înțelepciunea anticilor, a mayașilor, a chinezilor, a indienilor, a budiștilor în general, și au crezut fiecare după propria conştiinţă că poate să rezolve problemele umanității fără să le coreleze cu cele ce străpung dincolo de noi. Fără să includă înțelepciunea spirituală în orânduirea lor, în viața lor, în special când vine vorba de guvernatori și conducători ai oamenilor, idealiști mai cu seamă! Și totuși, acei oameni au fost cu mult mai fericiți, în bula vremurilor respective, pe care o critică mulți ispășitori ai progresismului tehno-umanoid azi.

Şi în loc să modificăm direcţia absurdă în care ne îndreptăm, și să dăm măcar un pic posibilitatea ideilor mari să fie adevărate, citim în acest secol, în bătaie de joc mai mult, despre ce mai zic sfinții, calendarele chinezești și, bolnavi cum suntem, ne batem joc și de leacurile naturiste, și alte ajișderea, ca și cum noi, dăștepții militanți ai pământului, am avea de fapt leacul la orice. Să nu subestimăm nicio știință, fiecare își are obârșia, dar și sfârșitul ei. Însă tradiţia spirituală veritabilă ne spune că în lume sunt taine mai presus de firea neînțelegătoare, duală și supusă căderii, a omului.

Iată un mic exemplu: te doare capul? Bagi o pastilă. Ți se face rău când asculți hard-rock dizarmonic? Precis ai mâncat ceva stricat. Dă-le încolo de zgomote, ele nu au impact, nu au cum să aibă impact asupra stării de spirit. Evoluații care vor ca noi să evoluăm, nu admit mișcări de așa amploare! Ai migrene de fiecare dată când apare o persoană în preajma ta? Sigur ești stresat de la muncă. Visezi că te strigă morții în somn? Fuga repede la manualul de simbolistică a lui Jung și interpretează-ți visul, în loc să iei fenomenul simplu, ca atare, și să vezi conținutul de bază declanșator în tot ceea ce există: frică vs. dragoste (sau nu neapărat dragoste pură, ci „chestii pozitive”, mă-nțelegi?…) Și alte mizerii pe care ni le spunem, ele nefiind altceva decât ceea ce au ajuns să devină: niște SUPERSTIȚII pe care mizăm, crezând că avem dreptate. Dorindu-ne de fapt să avem dreptate. Fără să vedem evoluția la care suntem chemați să aderăm, prin răcnetul informatic care bate via internet dar și delicat în conștiință, credem răspicat că știm noi mai bine.Da, am evoluat, din multe puncte de vedere. Doar cei rămași în urmă, uneori mai conduc. Și o fac foarte prost. Hrăniți cu frică, inclusiv frica de a nu greși, dorindu-ne un paradis pierdut aici, la noi, într-un temporar acasă, ne învârtim în jurul cozii sau mai grav, al aceluiași pattern existențial, fără să fim capabili să punem STOP. Personal, social. Mânați de emoții declanșate și manipulate de branduri, de dictate sociale așternute pe imbecilitate și ignoranță crasă, făurite de te-miri-cine-și-ce mai de sus (din susul jos, nu din Susul mai de SUS), ne temem să ne afirmăm independența și mai cu seamă suveranitatea înaintea oricăror forme de idiocratizare în masă. Ne doare capul? Pac, băgăm o pastilă. Ni se petrece să trecem mereu prin aceleași încercări? Asta-i viața, frate, ne zicem încarcerați în autodispreț și lentoare cât cuprinde. Nimic nu-i întâmplător, nu era doar o superstiție, ci o întreagă teză de doctorat în metafizică, dar n-avem noi timp de explicații de-astea „religioase”.

Frica!

Și apropo de aceste frici induse social, care activează mecanismul obedienței supreme la om, îmi aduc aminte când undeva prin vară, la telefon, mă sunase un agent de vânzări de la o companie de asigurări. Discuția începea pe un ton de vânzător persuasiv galant deosebit de bine antrenat, așa: Bună ziua, mă numesc Popoviciatu și vă sun din partea companiei de asigurări. Spuneți-mi vă rog, în acest moment beneficiați de asigurare personală privată? Răspunsul meu firesc era de obicei: „știți pe cine ați sunat/ de unde aveți acest număr de telefon?”, dar cumva, potolită de flerul priceput al acestui om, am cedat cu politețe: – NU, și nu doresc nicio ofertă, mulțumesc!Prilej cu care agentul, măscărit și mai cu sârg, începe și rupe: – V-ați gândit vreodată ce se petrece cu dvs. în cazul în care vă îmbolnăviți? Dar haideți să vă imaginați că aveți o boală și rămâneți fără bani, sau că cineva vă moare… sau că dvs. aveți accident… Frică, FRICĂ MAI MARE, PALPITAȚII, FRICĂ.. bla bla bla. Am oprit mizeria ordinară care începea și discursul apocaliptic și i-am urat o zi frumoasă.

Iată frica! n-ecce homo!

Vedeți dvs., niciun om de pe lumea asta nu și-ar mai face asigurare la vreun obiect, dacă ar avea credința aia sfântă tare, prin care să se asigure în cel mai colosal și imperial mod posibil, acolo sus la Dumnezeu, că nimic rău nu i se va petrece vreodată. Sigur, e o extremă fabuloasă ce spun. Dar chiar și așa: discursul acestui priceput în ale inducerii de mesaje ale fricii, deci manipulare, a mers cu siguranță bine la foarte multă lume. Nu înseamnă că o asigurare nu este bună, dar disperarea de a-ți asigura bunurile, și pe tine, și viața din frica de a nu păți ceva vreodată și ca și cum banii ar putea compensa cumva suferința, tot disperare și gest reactiv – provenit din frică – rămâne!

Se spune că ceea ce semeni, aia culegi. Păi dacă am semănat o investiție din frică, nu e firesc să culeg… roadele ei? Iată chintesența!…Și cu acestea suntem păcăliți. Tratamente minune – care mizează tot pe frică – frica de a fi respins de către ceilalți, vaccinuri, nevoia de coaching și dezvoltare personală, nevoia de a fi la unison cu ceilalți, nevoia bolnavă de comuniune și conectare cu oamenii, nu cumva să ne dăm răgaz să mai zăbovim și singuri. (Nevoia de a fi plăcut – care provine din frică – frica de a nu fi plăcut – și tot așa…)

Cel mai crunt exemplu este legat de vaccinare. Cei nevaccinați sunt marginalizați cu totul din societate, li se interzice accesul la școli, la grădinițe, la coafor…! Și deși niciun muritor militantist închinător la știința care se poate demonstra nu a probat cu propria minte și cu propriul creier utilitatea vaccinului sau pericolul lui, toți cred la unison în una și aceeași idee: ele funcționează! În altă ordine de idei, știți unde bat. Iată noua religie – declanșatoare de frică și isterie în masă.Acum, pe de altă parte, imaginați-vă o persoană fericită bucuroasă, mergând pe stradă. Și la un moment dat, cineva îi bușește mașina. Zâmbește, își dă mâna amiabil cu vinovatul, nădăjduiește și crede mai departe cu tărie că problema o va rezolva. Nu se ceartă, nu lovește cu ură în vinovat, pur și simplu tratează problema ca atare, având în sine schema benefică a unui om care ȘTIE și CREDE că situaţiile:
1. Pot fi rezolvate și cu zâmbetul pe buze și că sunt trecătoare;
2. Calmitatea și echilibrul pe termen lung sunt mai presus decât dominația agresivă de moment;
3. Dumnezeu este prezent, oricum!
4. Nu și-a dat sufletul făcând banii de mașină – fiindcă este un om echilibrat;
5. Nu se teme de pierderea suferită! Asta e, o repar. Și e ca nouă. Sau privește partea plină a paharului: era timpul să-și ia alta;
6. Nu urăște un imbecil doar pentru că a fost neatent! – îi spune „imbecilule” – și gata!

Isaia 43:2: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, și flacăra nu te va aprinde.”Dar cum se potrivește idealul acesta de om antrenat psihic și sufleteşte să facă față cu brio la vârtejurile și acostările parșive ale vieții, care încearcă să smulgă calmul și echilibrul fiecăruia dintre noi, tactic? Nu prea! Dacă nu îți arăți nevroza la impactul cu măcelul social și ignoranța și imbecilitatea crasă, practic ai putea fi catalogat un om rece, indiferent. Nici asta nu-i o etichetă faină socială! Chiar dacă tu ești zen!

De ce bebelușii zâmbesc și chicotesc tot timpul? Ei încă mai sunt conectați dincolo.
De ce dacă un adult zâmbește când totul pare să se năruie în jur, este considerat nebun?Iată, programați social să tremurăm de frica de orice, asaltați de triggeri emoționali pe toate gardurile, ne temem nu cumva să cădem în disprețul maselor. Și inadecvare! Care nici măcar nu reprezintă vreun public, ci e doar un aplaudat mai mult sau mai puțin în mintea noastră. Ființa socială – omul ca persoană adunată laolaltă cu altele-n mulțime – este o forță dinamică a vieții pe care nu o putem nega. Frica de singurătate este reversul ei. Dorind repede adaptarea, cu riscul pierderii propriei stabilități și identități de sine, ne îmbăiem în frica de a nu fi respinși, și astfel oferim un curs iute-curgător minții noastre de a declanșa discursuri și monoloage, spre a ne convinge pe noi că e ok. Că totul e sub control și că e spre binele nostru, să ne dregem pașii spre o acțiune sau alta.

Ați văzut vreodată o floare răsărind prin asfalt, din pământ? Așa sparge și gândul bun și proactivitatea zidul de îndrăzneală și frică, personal sau al tuturor. Excepție când îndrăzneala izbucnește din ură.

Frică vs. orice altceva!

„Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire constructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie. (…)
Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson şi demenţă.” – Dumitru Constantin Dulcan, Inteligența materiei.

Vedeți, noi, ca oameni, avem nevoie întotdeauna de dialectică. Sau cum să ne exersăm mintea să creadă toate balivernele, vorbind adesea cu noi înșine foarte logic de altfel, pentru a da crezare unei idei sau alteia, care de fapt e proastă! Ne scuzăm frica, o justificăm prin dialog interior, de fiecare dată când ea apare, găsind elemente, sau născocind iluzoric, prin tulburări mai mult sau mai puți pregnante, mentale. Filtrele gravitaționale acționează atunci ca un bumerang: tot ceea ce vezi rău, se întoarce împotriva ta și a scopului original, proiectat din iubire, căci noi suntem niște fiinţe reflexive prin definiție. Dar este mai ușor pentru mintea umană să-și găsească rost în a declanșa idei pentru a crea probleme. Și ce probleme? Unele dintre acelea d-ale lumii care au fost declanșate tocmai de mintea omului autodivinizat. Îmbolnăvit fără să știe de dorința sa crâncenă de a stăpâni peste toate, de a distruge și de a fi, înclinat în partea de jos a balansoarului din care e alcătuit metafizic, spre întunecimile propriei nefericiri.

Fotografie de Engin Akyurt pe Pexels.com

Și deși refuzăm vehement explicații provenite dintr-un palier mai înalt al gândirii, mai înalt decât psihologia ființei însăși, care este tot o știință de fapt, în sine, deși refuzăm explicațiile strămoșilor noștri, maeștrilor cei buni și sfinților, revenim în bula noastră de ignoranță evoluată, și cu știința materialistă în mână, luptăm de atâta amar de ani cu eternitatea, propovăduind fără să știm, mai departe, de dragul banilor și de dragul unor drepturi foarte parșiv înțelese – libertatea cauzatoare de moarte. Moarte umană! Căci am fost descriși în original că NU VOM UCIDE (prin porunca SĂ NU UCIZI), dar zilnic făuritorii civilizației ucid sufletul omului și chibzuiala lui, prin nechemarea sa sau excluderea sa programată din clanurile celor puțini care au înțeles, au știut, au văzut și s-au convins, prin experiență sau nu, ce mai e de fapt și cu lumea asta, dincolo de niște mediocre (dar utile) simțuri, generând în schimb maselor, și chiar și nouă, românilor, credințe false, iluzorice, menite să te facă să consumi și să vrei să ai și mai mult! Subjugarea omului de către om.

Dacă ateii au dreptate, și cei închinăcioși la știința materialistă, anihilând din fașă noile tipare de gândire bazate pe anihilarea fricii, prin exemplificarea de mai sus, închinându-se industriilor farma (e cel mai relevant exemplu) și a altor industrii materialiste de tot felul, atunci noi ca oameni suntem foarte foarte proști! Și comozi, că nu vrem sau refuzăm să înțelegem o dată schimbarea de paradigmă la care suntem chemați.

Vrem sau nu vrem, ne place sau nu, suntem chemați, prin vremurile drastice pe care le trăim, înaintea cărora suntem martori dar și pioni abili, la o conștiință mai elevată, la o cunoaștere mai bună a aspectelor sensibile cu care ne confruntăm și care ne confruntă pe toate palierele ființei, spre a cunoaște nu doar sensul și proveniența lor, ci și a vedea rezolvarea, în cel mai scurt și propice timp posibil! Autor: io`HA

---