Adevărul ultim divin


În viziunea celor înţelepţi, nu se poate vorbi niciodată despre un Adevăr divin (ultim) care să fie străin de Principiul Suprem. Pentru a înţelege această afirmaţie, este necesar să enunţăm succint ce este în realitate Principiul Suprem. Principiul Suprem este Originea originilor, Unitatea cea fără început, Eternul Absolut sau, altfel spus, Dumnezeu Tatăl, care se află atât dincolo de Manifestare, cât şi dincolo de Nemanifestare. Principiul Suprem este o ipostază a lui Dumnezeu Tatăl, care se situează dincolo de orice înţelegere obişnuită şi care, totodată, este non-dual (lipsit de dualitate) și în viziunea marilor înţelepţi, el are o importanţă metafizică fundamentală.


http://bit.ly/2Cz43uZ

Prin urmare, se poate spune că Principiul Suprem este ceea ce înţelepţii Orientului numesc BRAHMAN (Dumnezeu), sau Principiul Suprem care există dincolo de orice distincţie, fiind în mod absolut necondiţionat. Principiul Suprem este Originea tuturor originilor, Unitatea misterioasă cea fără început, Eternul Absolut sau, altfel spus, ceea ce există atât dincolo de Manifestare, cât şi dincolo de Nemanifestare și care există dincolo de orice înțelegere obișnuită, reprezentând ceea ce este non-dual (Unul cel Unic fără al doilea).

Atunci când se vorbeşte despre Adevărul divin ca atare, se face întotdeauna, în mod inevitabil, referinţă directă la Principiul Suprem, căci în afara Principiului Suprem, nimic – fără excepţie – nu deţine propriul său fundament. Această referire la Principiul Suprem primar implică, în mod necesar, că orice relaţie a noastră cu Adevărul ultim, divin, primar trebuie să treacă prin recunoaşterea subordonării noastre la imperativele obiective, tainice ale imuabilelor legi principiale şi supraumane.

Iată pentru ce se spune că numai Adevărul ultim, atunci când este revelat în propriul nostru univers lăuntric, ne face cu adevărat să devenim liberi din punct de vedere spiritual. Acest aspect fundamental este subliniat de apostolul Ioan în Evanghelie, unde el afirmă citându-l pe Iisus: „Cunoaşteţi Adevărul, şi atunci Adevărul vă va elibera“.christ-portrait-moDupă cum ştim, Principiul Suprem este Unul şi el este Unic. Aşa cum ne putem da seama cu uşurinţă, în realitate nu pot să existe niciodată două Principii Supreme, căci, chiar dacă, prin reducere la absurd, am presupune că ar putea exista o asemenea alternativă, atunci unul l-ar exclude fără îndoială pe celălalt. Pentru aceleaşi raţiuni, se înţelege aproape de la sine că nu este cu putinţă să existe două „Absoluturi“ sau două „Toturi“. Tot aşa, este absolut imposibil să existe două sau mai multe „Infinituri”. În conformitate cu aspectele pe care le-am prezentat anterior, ne putem da astfel seama, chiar şi intuitiv, că şi Adevărul ultim sau, altfel spus, Adevărul divin este întotdeauna Unul şi tocmai de aceea se poate vorbi de caracterul unic al Adevărului ultim, căci, în esenţa sa, el este fără încetare absolut identic cu Principiul Suprem, care este nediferenţiat de această Unitate originară.

Cei înţelepţi afirmă că, de fapt, Adevărul ultim nu a fost şi nu va fi vreodată o creaţie a minţii umane. Adevărul divin deține în veşnicie o existenţă enigmatică ce există prin ea însăşi, independentă de noi. Rolul nostru, care totodată este una dintre menirile noastre fundamentale (pe primul loc fiind cunoaşterea directă şi nemijlocită, în propriul nostru univers lăuntric, a realităţii lui Dumnezeu Tatăl), implică prin urmare să cunoaştem prin revelaţie directă şi nemijlocită Adevărul ultim divin. Este, de asemenea, esenţial să ne dăm seama că, în afara acestei cunoaşteri (prin revelaţie, directă şi nemijlocită) în propriul nostru univers lăuntric a Adevărului ultim divin, în fiecare dintre noi nu subzistă decât eroarea.christianity

Pentru unele fiinţe umane, acest aspect este dificil de înţeles la prima vedere, dar dacă analizăm cu atenţie ceea ce am expus anterior, ne putem da seama cu uşurinţă că numai cunoaşterea directă şi nemijlocită în propriul nostru univers lăuntric prin revelație a Adevărului ultim divin este singura modalitate care face într-adevăr să înceteze starea de eroare în care ne aflăm cu toţii, fără excepţie, atâta timp cât nu am ajuns să cunoaştem prin revelaţie directă şi nemijlocită Adevărul ultim divin. Abia atunci când în fiinţa noastră începe să se reveleze în mod gradat Adevărul ultim divin, noi ieşim totodată din starea de eroare, pentru că în fiinţa noastră apare pentru prima oară sclipirea mirifică, esenţială a „Luminii eterne a Adevărului ultim divin”, care ne conferă accesul la adevărata cunoaştere, ce ne permite să înţelegem realitatea, atât cea lăuntrică, cât şi cea înconjurătoare, din perspectiva tainică a Adevărului ultim divin al lui Dumnezeu Tatăl. Prin urmare, cunoaşterea Adevărului ultim divin în propriul nostru univers lăuntric face să apară o esenţială transformare a viziunii şi a perspectivei asupra realităţii.CHRISTCONSCIOUSNESS01În locul viziunii personale şi eronate asupra realităţii (atât asupra realităţii fiinţei noastre, cât şi asupra realităţii înconjurătoare) în care ne-am aflat, fără îndoială, până atunci, în fiinţa noastră se instalează şi rămâne pentru totdeauna o nouă şi fundamentală viziune, care aparţine Adevărului ultim divin. Această transformatoare viziune a Adevărului ultim divin ne oferă jaloanele divine de care avem nevoie pentru a privi aşa cum trebuie, cu înţelepciune, atât asupra realității fiinţei noastre, cât şi asupra întregii realități înconjurătoare. Prin urmare, cunoaşterea Adevărului ultim divin face să apară în noi o fundamentală transformare a viziunii care înlocuiește viziunea eronată, egotică de dinainte cu o nouă viziune adevărată, divină, care este lipsită de eroare.

Este evident că această cunoaştere a Adevărului ultim divin în propriul nostru univers lăuntric, despre care a vorbit Iisus, nu numai că ne ajută să ne eliberăm din punct de vedere spiritual, ci totodată ea ne eliberează de această viziune eronată care există în noi, înainte de revelarea directă şi nemijlocită a Adevărului ultim divin în fiinţa noastră. Acesta este secretul fundamental care este criptat în cuvintele pline de înţelepciune ale lui Iisus: „Cunoaşteţi Adevărul şi atunci Adevărul vă va elibera“.

Toţi marii înţelepţi, toţi yoghinii avansaţi şi toţi marii sfinţi care au atins suprema realizare divină au reuşit într-o anumită etapă a evoluţiei lor spirituale să-şi reveleze în propriul lor univers lăuntric Adevărul ultim divin. Numai în felul acesta, prin revelarea Adevărului ultim divin în propria lor fiinţă, ei au reuşit cu adevărat să-L cunoască pe Dumnezeu Tatăl şi totodată au reuşit să-şi transforme viziunea personală, eronată într-o nouă şi fundamentală viziune divină, eternă şi universal valabilă. Cunoașterea Adevărului ultim divin în propriul nostru univers lăuntric face să dispară eroarea. Este evident că acolo unde există doar eroare, ființei umane în cauză îi lipsește Adevărul ultim și această lipsă o face să nu cunoască deloc care este Adevărul. Atunci când ființa umană cunoaște Adevărul ultim divin, ea încetează să mai existe în eroare. Începutul cunoașterii Adevărului ultim divin în propriul nostru univers lăuntric prin revelație directă și nemijlocită marchează, de fapt, începutul sfârșitului stării de eroare în care am trăit până atunci. Iată de ce unii înțelepți afirmă că „Orice început este un sfârșit și orice sfârșit este un nou început”. treeoflife-fulloflightCei înţelepţi spun că, de fapt, Adevărul ultim divin „aparţine sferei gigantice, misterioase a înţelepciunii pure a lui Dumnezeu”. Despre el (Adevărul ultim divin) se poate spune că este propriul „obiect“ al înţelepciunii veritabile. Este, de asemenea, necesar să știm că prin percepţie esenţială, spirituală, fundamentală, imediată şi directă ajungem la Adevărul ultim. Numai intuiţia intelectuală supramentală (atunci când este trezită suficient de mult) ne permite să intrăm cu uşurinţă în contact cu sfera supraumană care este în mod precis domeniul propriu al Principiului Suprem. Principiul Suprem este, am putea spune, perceput în universul nostru lăuntric prin ceea ce se numeşte „cunoaşterea cea misterioasă a inimii“ – aşa cum o numesc înţelepţii Orientului şi yoghinii avansaţi.

Este evident că Adevărul ultim divin ne este transmis în conformitate cu ordinea sa şi după natura sa. Este însă esenţial să reţinem că: „Numai Adevărul ultim este acela care face să fie atras în universul nostru lăuntric Adevărul ultim care există în Macrocosmos“.

În lumina acestor revelaţii, ne putem da seama că pentru aceasta este foarte important să ne punem într-o stare lăuntrică de perfectă disponibilitate şi deschidere faţă de el sau, altfel spus, să intrăm într-o stare de inefabilă rezonanță ocultă care face ca Adevărul ultim divin să fie imediat atras în noi prin intermediul Adevărului ultim divin care deja a fost trezit (revelat) în universul nostru lăuntric. Pentru a atrage în universul nostru lăuntric Adevărul ultim divin trebuie, înainte de toate, să abandonăm mai ales acele mecanisme care se bazează pe convingerile noastre limitate ale „vechiului om”, pentru a ne deschide, cât mai repede şi aşa cum se cuvine, manifestării „luminii tainice şi clare” a Adevărului ultim divin.bible-by-candlelightAtât ştiinţa înţelepciunii orientale, cât şi întreaga cunoaştere metafizică fundamentală nu au, nu au avut şi nu vor avea o altă sursă. Toate acestea nu sunt alimentate de un alt canal în afara canalului Adevărului ultim divin. Adevărul ultim originar sau Adevărul Adevărului reprezintă Adevărul ultim divin asupra originilor. El este Adevărul ultim divin asupra a ceea ce este în realitate Principiul Suprem.

Adevărul ultim divin este cel mai profund nucleu, este Adevărul Esenţial sau Adevărul Total în cazul căruia toate adevărurile parţiale nu sunt decât nişte firimituri și ne apar ca fiind nişte sclipiri palide. Fiind un sinonim al Absolutului, Adevărul ultim divin transcende şi totodată depăşeşte toate aporiile şi limitările contingenței lumii manifestate (aporie = dificultate de ordin raţional care, cel mai adesea, este foarte greu sau chiar imposibil de rezolvat). Atemporalitatea Adevărului ultim divin îi conferă întotdeauna un statut enigmatic de universalitate, care îi permite să lumineze toate epocile şi toate tradiţiile. Adevărul ultim divin luminează acele tradiţii care se deschid preluării şi asimilării luminilor suverane ale Realităţii Esenţiale Misterioase.adevarul-colectia-completa-adevarulŞtiind toate acestea, ar merita să ne întrebăm acum câţi, mai ales printre aceia care păstrează o orientare spirituală tradiţională şi autentică, iau în considerare Adevărul ultim divin prin el însuşi, într-un mod complet dezinteresat, situându-se dincolo de toate ataşamentele afective şi de spiritul îngust de grup? Din nefericire, putem observa cu uşurinţă că răspunsul la această întrebare indică cel mai adesea că este vorba de un foarte mic număr, care constituie cercul extrem de închis al prietenilor cei sinceri ai Adevărului ultim. Un asemenea grup spiritual este grupul celor puţini şi aleşi, în cadrul căruia este păstrată şi transmisă comoara inestimabilă a Eternei Înţelepciuni. Acesta este, am putea spune, depozitul cel atemporal şi universal al Adevărului ultim divin.

Extras din glosarul de termeni realizat de profesor yoga Gregorian Bivolaru.


ccc

IUBIRE cu condiționare și IERTARE fără de uitare


Aud destul de des expresii ca: „…iubesc foarte mult pe…(părinți, partener/ă, copii)… dar nu pot să-i iert pentru ce mi-au făcut și cum s-au comportat…”; sau clasicul, de acum, „eu iert dar nu uit niciodată!”. Și stau să mă întreb până când vom mai încerca să ne mințim, mințindu-i pe ceilalți?

http://bit.ly/2Cz43uZ

Ai auzit și tu sau ai folosit aceste sintagme în timpul unor povești la o cafea de vorbă,nu-i așa? Eu sigur am făcut-o; am și auzit și am și folosit expresiile până când am înțeles ce se ascunde în spatele vorbelor

Ai spus sau ai auzit vreodată că ierți dar nu poți uita? Sau că iubești dar nu poți ierta? Dragul meu cititor, te anunț oficial că dacă ai iertat cu adevărat, așa cum spui – repet, cu ADEVĂRAT și nu din vârful buzelor – situația care te-a afectat dispare, se șterge, pur și simplu, din memorie. Pe cuvânt! Ți-o spun din experiența proprie, și nu din vreo teorie emanată de mintea mea.

Dar, dacă nu ai iertat ci doar susții verbal asta ori de câte ori ai ocazia, nu vei păcăli pe nimeni decât pe tine. Pentru că undeva, adânc îngropată în sufletul și în codul tău genetic stă acea nedreptate pe care ai suferit-o și care iese la suprafață atunci când întâlnești aceeași persoană sau aceeași situație.iertarea

Când susții sus și tare că ai iertat pe cineva care, să zicem, te-a abuzat indiferent cum – fizic, verbal, emoțional – ghici cum vei reacționa când vezi sau auzi despre abuzuri similare? Ești revoltat(ă), iei atitudine, povestești non-stop despre ce și cum ai face tu dacă ai fi în locul persoanei abuzate.

Sau în cazul cuiva care te-a înșelat, te-a trădat, te-a atacat pe nedrept, etc. Răspunsurile sunt aceleași. Poți să înțelegi trecutul unei persoane văzându-i reacțiile la diferite persoane sau situații care, aparent, nu au nicio legătură cu existența sa.

De ce te identifici atât de mult cu o situație străină ție? Pentru că una similară s-a întâmplat la un moment dat ție sau cuiva la care ții mult, și încă nu s-a șters din memoria ta; doar crezi asta. Mai spui și că „nu vreau să-mi mai amintesc!”. Aha! Și dacă nu vrei să-ți amintești, înseamnă că nu mai există, că s-a șters din memorie? Mda! Și ce boli zici că ai? Pentru că situațiile nerezolvate și doar îngropate în memorie lasă urme adânci în sănătatea fizică, psihică și emoțională, precum și în energia care susține viața.iertarea

Lucrurile și situațiile făcute uitate, dar nerezolvate, sunt ca niște motoare ce nu se opresc niciodată, ci consumă non-stop combustibil – energia vitală. De ce alegi să te minți spunând că ierți dar nu uiți, sau că iubești, dar nu poți ierta? Chiar nu vezi câte minciuni ajungi să fabrici, și care se vor îngroșa, în timp, fiecare repetare a neadevărului adăugând o cărămidă în plus la zidul care te va izola de realitate, de adevăr, de viață?

Dragul meu cititor, tu nu o persoană nu poți ierta, ci felul în care te-a făcut să te simți atunci. Nu poți ierta faptul că te-ai simțit trădat(ă), pentru că te-ai simțit folosit(ă), pentru că s-a folosit de încrederea pe care ai acordat-o, de vulnerabilitatea ta. Nu poți să ierți că ai permis să se ajungă la acea situație, care te-a făcut să suferi atât de mult.

NU TE POȚI IERTA PE TINE!

Despre asta este vorba, de fapt, atunci când vorbești despre iertare și uitare, mai ales în iubire. Poți să ierți întreaga planetă aplicând toate tehnicile de care ai auzit, citit sau pe care le-ai învățat la cursuri. E foarte bine s-o faci.  Doar că mai rămâne să te ierți pe tine.

  • Când te vei ierta că ai fost neputincios, ca și copil, și că nu a fost vina ta că părinții tăi doar așa au știut să te iubească?
  • Când te vei ierta că ai acceptat să intri într-o relație care a fost sortită eșecului din start?
  • Când te vei ierta că ai amânat să schimbi ceva în viața ta, pe motiv că ai așteptat ca celălalt să o facă mai întâi?
  • Când te vei ierta că, din frica de a nu deveni ca părinții tăi, de a nu face aceleași greșeli față de partener(ă) și copii, te-ai transformat exact în copia lor fidelă?
person wearing black zip hoodie sitting in front of gray wooden plank wall during nighttime
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com
  • Când te vei ierta că nu ai sau nu ai avut puterea de a pune punct unei relații sau unei situații de viață pe motiv de comoditate, frică sau lașitate?
  • Când te vei ierta că ai irosit atât de mult timp din viața ta fără să obții nimic palpabil pentru sufletul și pacea ta?
  • Când te vei ierta că îți folosești și bruma de energie care ți-a mai rămas pentru a „croșeta” scuze, motive de ce să nu faci ceva, în loc să găsești soluții pentru a rezolva?
  • Când te vei ierta pentru că ai fost surd(ă) la toate semnalele pe care viața și Universul ți le-au trimis, alegând să le ignori considerându-le, atunci, neimportante?
  • Când te vei ierta pentru că ai fi vrut să fii ceva sau cineva, dar nu ai fost?

Și când vei înțelege că niciodată nu este prea târziu pentru a face toate cele de mai sus, și că timpul este doar în mintea ta liniară?

analysis blackboard board bubble
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com
  • Niciodată nu este prea târziu să repari o situație, să spui ce ai pe suflet, indiferent de vârstă.
  • Niciodată nu e prea târziu să scapi de balastul din suflet care îți consumă energia și nu îți aduce nimic bun.
  • Niciodată nu e prea târziu să te ierți, să faci pace cu tine, cu trecutul tău, și să te reatașezi la viață.
    Astfel, bolile vor dispărea pentru că au dispărut și cauzele care le-au creat.

Când te ierți și faci pace cu tine însuți/însăți, nimic din trecutul tău nu te mai poate afecta. E ca și cum ai fi închis definitiv o ușă. Iar când sufletul tău este liniștit, inundat de pace, nu mai are nicio importanță ce s-a întâmplat, ce-a fost în trecut. Ai uitat, pur și simplu, și nu mai simți nevoia să repeți tuturor fraze standard și clișee ca cele pomenite la începutul articolului. Dacă ai iertat, dacă te-ai iertat, liniștea obținută nu simte nevoia să fie exprimată verbal.  Doar când sufletul e agitat, gura nu mai tace. Pentru că larma interioară trebuie vorbită, povestită.

Când te ierți, faci pace cu tine. Abia atunci apare IUBIREA FĂRĂ CONDIȚIONARE ȘI IERTAREA PLINĂ DE UITARE. Asta e comoara. Restul sunt doar vorbe goale. Pe cuvânt!

Dr. Edith Kadar Sursa: vibratiavindecarii.blogspot.com

ccc


 

Ce este iubirea necondiționată?


Este iubirea daruita fara a astepta sa primesti nimic in schimb – nici macar iubire. Este iubirea care recunoaste, accepta si apreciaza totul – chiar si lucrurile pe care nu le poate intelege.

http://bit.ly/2Cz43uZ
Este iubirea care ne indeamna sa ne raspandim Lumina stralucitoare, chiar si atunci cand nu se uita nimeni. Este felul in care trebuie sa ne iubim pe noi insine si singurul fel de iubire care poate fi impartasita liber cu ceilalti. Iubirea neconditionata este cea mai puternica forta din univers si nimic din ea nu inseamna slabiciune si neputinta, pentru ca ea este energie si nu trebuie confundata cu emotia iubirii.

Cuvantul „iubire”, pe care il folosim pentru a ne descrie relatiile cu aceia despre care vrem sau gandim ca ar trebui sa ne placa si sa ne accepte, reprezinta o energie tri-dimensionala. Ea se supune, asadar, tuturor nuantelor, indoielilor si fricilor care fac parte din lumea noastra 3D.

In iubirea emotionala, putem fi slabi si vulnerabili, nesiguri si confuzi. Ne iubeste cineva cu adevarat, sa ii iubim si noi – merita ei sau meritam noi, iubire? Emotiile isi au originile in trecut – iubim in conformitate cu karma noastra, cu ADN-ul emotional, cu istoria si dinamica grupului de suflet. Iubirea emotionala este conditionata si indoielnica, iubirea neconditionata nu.love-yourselfIubirea neconditionata nu are nicio legatura cu ceea ce simtim in legatura cu ceilalti. Pentru ca e „iubire”, o putem confunda cu un sentiment. Dar daca ne gandim la ea, ca fiind similara aerului pe care il respiram, devine mult mai usor de inteles si de abordat.

Aerul este pretutindeni, este esential pentru viata, folosit de toata lumea si aflat liber la dispozitia tuturor. Nu judeca, nu condamna, nu limiteaza si nu critica. El binecuvanteaza si hraneste viata, fara sa puna vreo intrebare. Putem sa ne conectam la aer sau nu, e alegerea noastra, la fel cum altii se pot conecta la noi sau nu, sau noi la ei – totul este o alegere. Insa atunci cand suntem atenti in mod constient, la fiintarea cu aceasta vibratie, atragem intotdeauna cele mai inalte aspecte ale celei de-a treia dimensiuni, pentru ca ele se afla la acest nivel de vibratie.self-love2Atunci cand suntem la nivelul iubirii neconditionate, ne aflam la cea mai inalta vibratie a noastra si, daca indepartam conexiunile emotionale, suntem deschisi sa dam si sa primim aceasta energie. Cu fiecare inspiratie, primim iubire neconditionata si, cu fiecare expiratie, o impartasim cu lumea.

Atunci când iubirea trece prin campul nostru vibrational, ne binecuvântează si ne inalta. Si cand o daruim liber celorlalti, le permitem sa impartaseasca si ei aceasta binecuvantare. Cand ducem iubirea neconditionata la acest nivel de simplificare, ea nu mai necesita niciun efort si, fiind constienti de aceasta vibratie, atragem in acelasi timp toata iubirea emotionala pe care ne-o dorim.

Copyright ©2012 by Jennifer Hoffman and Enlightening Life OmniMedia, Inc. www.urielheals.com


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

ccc

 

Iubirea nu se vede doar din ceea ce dai, ci și din modul în care dai


Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el, glăsuieşte cu putere apostolul iubirii”, Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 17).

Iubirea este floarea cea mai frumoasă din gradina feluritelor virtuţi, culoarea cea mai puternică a curcubeului ceresc, mărgăritarul cel mai scump din coroana credinţei, cheia care deschide toate porţile existenţei omeneşti, medicamentul care vindecă toate bolile sufletului şi ale trupului, cântarea evanghelică a raiului.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Un sfânt spunea: „Doamne, dă-mi să ajut şi să nu fiu ajutat, să iubesc şi să nu fiu iubit, să înţeleg şi să nu fiu înţeles”. Iubirea, aşa cum ne-a învăţat Domnul, nu cea falsificată de oameni, este expresia jertfei, „miros de bună miresmă duhovnicească”, rodul inimii şi al jertfei de bunăvoie.

Iubirea nu se vede doar din ceea ce dai, ci și din modul în care dai. Dragostea nu este întinderea mâinii, ci dăruirea inimii. Dacă ştii să te împarţi pe tine însuţi, atunci ştii să iubeşti.

Dumnezeu iubeşte pe cel care dă de voie bună” (II Corinteni 9, 7), ne spune Apostolul Pavel. El iubeşte pe cel milostiv, care dă cu faţă veselă şi de bunăvoie, dar şi în deplină libertate. Milostenia care se aduce „la tristeţe sau la nevoie” nu este primită şi nici folositoare. Rădăcina milosteniei se află în inimă, începe de aici şi se încheie în mână. Ea se încălzeşte de focul iubirii şi fără iubire este rece şi tristă, ca un trup mort, fără soare şi lumină, floare fără miros şi frumuseţe. Când dăruieşti fără iubire ofensezi, pentru că ce valoare are darul cel mai scump şi cel mai frumos, când îl oferi fără zâmbet?

pasiune-iubire

Iisus ne-a cerut sa luăm aminte la milostenie şi a osândit milostenia ostentativă şi din mândrie. Cât de multe ne învaţă şi sfinţii despre acest aspect! Minunat şi vestit a rămas în istorie ajutorul dat celor trei fete sărace de către Sfântul Nicolae, nu atât prin cantitatea banilor – deşi este important şi acest aspect –, ci mai mult prin discreţia gestului. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că „sărăcia este înfricoşătoare”, ea îl orbeşte pe om şi face fapte necuviincioase. Cele trei fete erau în pericol să fie împinse la desfrâu. Tatăl lor ajunsese la disperare, dar Sfântul Nicolae, plin de iubire şi de discreţie, se grăbeşte şi ajunge la momentul potrivit. Îşi ia toate măsurile ca fapta lui să rămână necunoscută şi ascunsă oamenilor, punând în practică cuvintele Domnului: să nu ştie stânga ce face dreapta ta (Matei6, 3). Fără să întârzie, ia o pungă plină cu monede de aur şi vine târziu în noapte, pe furiş, aruncă preţiosul dar pe fereastră şi se îndepărtează în grabă. Tatălui celor trei fete nu-i venea să-şi creadă ochilor. Când Sfântul Nicolae a aflat că tatăl şi-a căsătorit prima fată, s-a dus şi a aruncat altă pungă cu bani, în acelaşi mod. Mulţumirile şi laudele părintelui sărac erau fierbinţi faţă de bunul Dumnezeu şi aşa a căsătorit-o şi pe cea de-a doua. Trebuia, însă, să nu-i scape printre mâini binefăcătorul. El presimte că va reveni şi rămâne treaz, încât la auzul celui mai mic zgomot care-i va trăda prezenţa să alerge, să-l prindă, să vadă cine este acest om atât de bun, care l-a salvat pe el şi pe fetele lui. Aşa s-a şi petrecut. Sfântul iubitor de oameni şi de săraci n-a reuşit în a treia lui încercare tainică, căci tatăl, alergând, l-a recunoscut şi i-a mulţumit că a salvat prin fapta lui trei suflete de la pieire. Sfântul Nicolae i-a vorbit cu multă iubire poruncindu-i să nu mai spună nimănui cele petrecute.

Sfântul Ioan cel Milostiv, acest mare lucrător fără seamă al iubirii, a cercetat mult vieţile sfinţilor şi o impresie deosebită i-a făcut viaţa Sfântului Serapion din Sidonia, încât deseori povestea următoarea întâmplare din viaţa lui.

9e8d4-iubirea

Odată, Sfântul Serapion, cunoscut prin nevoinţa şi neagoniseala lui, a întâlnit un om foarte sărac. Atât de mult i-a fost milă de el, încât şi-a scos haina şi i-a dat-o. Înaintând mai încolo, l-a văzut pe altul că tremura de frig şi, ce să facă? Fără să întârzie, şi-a scos şi cămaşa şi i-a dat-o. Atunci a rămas gol ţinând în mână Sfânta Evanghelie. Când l-a văzut gol, un cunoscut oarecare l-a întrebat:
– Cine te-a dezbrăcat, sfinte al lui Dumnezeu?
– Acesta de aici, i-a răspuns Serapion, arătându-i Sfânta Evanghelie.
N-a trecut mult, însă, şi a vândut şi această Evanghelie, iar banii i-a dat săracilor. Un ucenic l-a întrebat:
– Părinte, unde este mica Evanghelie pe care o aveai?
El i-a răspuns:
– N-a zis Domnul: „Vinde toate câte ai şi împarte-le săracilor?”. Acestei porunci m-am supus şi eu, m-am gândit că nu trebuie să mă întristez nici de aceasta carte în care sunt scrise poruncile Domnului, ci s-o vând spre folosul săracilor.

Un om al lui Dumnezeu a zis: „Fiecare suflet câştigat prin iubire este deja raza de lumină a lui Dumnezeu”. Iubirea are lumină şi răspândeşte lumină, iar cel ce iubeşte pe fratele său rămâne în lumină (I Ioan 2, 10).

Praying Woman

Cu cât te apropii de Dumnezeu, cu atât te luminezi şi străluceşti, şi cu cât Îl iubeşti pe Dumnezeu, cu atât mai mult îl iubeşti pe om. „L-ai văzut pe fratele tău? Pe Dumnezeu L-ai văzut!”, spunea Avva Isaac Sirul.

Ce folos, într-adevăr, dacă am cuceri lumea, dar n-am câştigat pe fraţii noştri cu iubirea? La ce folos studiul şi descoperirea noilor galaxii, dacă n-am reuşit să descoperim „steaua” din Betleem, pe Dumnezeul iubirii. Ce lumi noi aşteptăm să ne arate telescoapele, când ignorăm legea cea nouă a iubirii? Fără dragoste toate sunt zadarnice, urâte şi nefericite. „Suferinţa noastră este fără iubire”, striga Sfântul Tihon din Zadonsk. Toate lucrările şi reuşitele omului dobândesc valoare doar prin ea.

Dar iubirea este şi discernământ, care la rândul lui este o artă. Dacă nu ştii arta iubirii, nu ştii să iubeşti. Iubirea trece cu vederea capriciile fratelui, îi iartă greşelile, îi suportă scăpările, cedează la invidie, ignoră ironia, risipeşte suspiciunile, nu ia seama la înjurături, nu osândeşte şi nu bârfeşte în public. Ea acoperă toate lipsurile într-un mod nobil şi cu largheţe sufletească.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.” (I Corinteni 13, 4-5), glăsuieşte Sfântul Pavel.

te iubesc (6)

Iubirea, prin simplitatea şi sinceritatea ei, nu ştie ce este răul, este curată şi limpede ca apa cristalină a unui lac pe care n-o tulbură niciun val sălbatic, de răutate şi viclenie. Omul iubirii este cel mai mare învingător în lupta duhovnicească. El biruieşte prin zâmbet şi bunătate şi, dacă în alte situaţii cedarea este înfrângere, prin iubire ea devine biruinţă. „Prin iubirea de oameni învingem”, ne spune Sfântul Grigorie Teologul.

Trofeele iubirii sunt strălucitoare, iar coroana iubirii de oameni este nepreţuit de scumpă. De altfel, să nu uitam că orice iubire mare este una răstignită. Ea urcă cu nobleţe pe toate treptele Golgotei, simte durerea, ca Cel care a suferit pe cruce. Orice dăruire este o jertfă care are valoarea ei.

Domnul ne spune: „Şi cel ce va da de băut unuia din aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa.” (Matei 10, 42). Iubirea se poartă cu bunătate şi cu cel înfometat, cu cel însetat şi străin, dispreţuit şi închis şi „cu tot sufletul îndurerat”. Şi cei din temniţă sunt fraţii noştri, de aceea dumnezeiescul Pavel ne porunceşte: „Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei” (Evrei 13, 3), adică să simţim închisoarea lor ca şi cum ar fi a noastră, la fel şi tânguirea fratelui nostru.

prayer-on-my-knees

Cineva a spus: „Durerea din lume este atât de mare, încât dacă ai vrea să aduni lacrimile care se scurg în fiecare zi din ochii oamenilor, te-ai afla înaintea celui mai mare fluviu de pe pământ”. n„Iubirea nu înseamnă doar să te bucuri cu cei ce se bucură, ci şi să plângi cu cei ce plâng.” (Romani 12, 15)

Dacă fiecare stat are imnul lui naţional, creştinismul are Imnul Iubirii pe care Marele Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel, l-a redat într-un mod excepțional în capitolul 13 din Epistola I către Corinteni.
Acest imn melodios să fie pe buzele şi în sufletul nostru. Amin.

  • Extras din Ne vorbeşte Stareţul Efrem Filotheitul – Meşteşugul mântuirii

    ccc

Universaliile iubirii în cuplu


Tabloul simţurilor în iubirea în cuplu

Dacă am vrea să adâncim dezbaterea şi să discutăm despre iubirea în cuplu în toată complexitatea ei, dacă am vrea să ne oprim pe rând şi să luăm în considerare toate conexiunile şi toate multiplele ei aspecte, ar trebui să nu mai punem capăt niciodată acestei lucrări; căci, oricât de multe lucruri am putea spune, nu vom ajunge niciodată să afirmăm că am spus totul.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Trebuie deci ştiut mai întâi că fiecărei specii de iubire îi corespunde un anumit simţ, după cum fiecăruia dintre simţurile noastre îi corespunde un anumit fel de iubire care îi este propriu.

  • Vederea este simţul prin care iubirea percepe formele pentru plăcerea de a admira, iar bucuria acestui tip de iubire este dată de ordine, de simetrie şi de frumuseţe.
  • Auzul este simţul prin care iubirea percepe sunetele pentru plăcerea de a asculta, iar bucuria acestui tip de iubire se află în melodicitatea acordurilor muzicale şi în farmecele armoniei.
  • Mirosul este simţul prin care iubirea caută în ambianţă raporturile care o pot satisface, iar mulţumirea ei se află în răspândirea de miresme plăcute şi în delicateţea parfumurilor.
  • Gustul este simţul prin care iubirea veghează la menţinerea vieţii noastre, punând în acord mijloacele care o desfată cu cele care o conservă; satisfacţia acestui tip de iubire se află în banchete, în fineţea mâncărurilor şi în alegerea hranei.
  • Pipăitul este simţul propriu al acelui tip de iubire care caută să distingă în diferitele obiecte neajunsurile fiecăruia sau raporturile lor cu celelalte obiecte, pentru a le respinge sau pentru a şi le însuşi, iar satisfacţia ei, în acest caz infinit superioară tuturor celorlalte, constă în senzaţiile delicioase, în înfiorarea care produce în toate părticelele corpului nostru un sentiment de intensă plăcere; aceste senzaţii, filtrate prin ţesătura subtilă de legături nervoase în care Creatorul a învelit suprafaţa organelor noastre, devenite prin acest fapt încă şi mai subtile, pătrund până în adâncul sufletului nostru.

Prin capacitatea sa de a prelua cu acuitate tot ce-i vine din partea simţurilor, sufletul îşi impune puterea, îşi subordonează toate celelalte senzaţii şi determină în câteva clipe convulsiunile naturii şi frisoanele plăcerii.

In Love Couple 1600X1200 Love Friendship Wallpaper

Acesta este tabloul simţurilor în iubirea în cuplu, tablou a cărui completare şi înfrumuseţare o las pe seama îndrăgostiţilor. Aşa se prezintă corespondenţa dintre înclinaţiile şi dorinţele noastre şi simţurile care le sunt proprii. În sfârşit, acesta este singurul astru călăuzitor care ne poate conduce către Adevăr şi către cunoaşterea de noi înşine, ajutându-ne să urcăm până la izvorul prim al pasiunilor noastre. Iubirea în cuplu este Binele suprem în asemenea măsură, încât suntem siliţi să-i recunoaştem superioritatea până şi în rugăciunile pe care le adresăm Divinităţii pentru ca durata ei să fie cât mai lungă.

  • Există oare vreo stare pe pământ pe care fericirea iubirii să nu o întreacă în intensitate?

    Regii înşişi, se bucură ei oare cu adevărat de satisfacţiile regalităţii? Sclavi încă din leagăn ai unor ceremonialuri trufaşe, cărora vanitatea le înalţă măreţia la dimensiunile unui adevărat eşafod, chinuiţi în copilărie şi înşelaţi mereu la vârstele maturităţii, îmbătaţi de tămâia cădelniţărilor de tot felul, obosiţi, descurajaţi şi dezgustaţi de viaţă, regii duc cu ei în mormânt nu atât dorinţa de a mai trăi, cât regretul de a fi trăit. Şi ce aţi regreta voi, monarhi fără putere, care răsuflaţi încă de la naştere răsuflarea minciunii de pe buzele curtenilor voştri? Ce aţi avea de regretat, sclavi încoronaţi? Un sceptru, adesea putrezit în mâinile voastre corupte din cauza ignoranţei miniştrilor şi a neruşinării favoriţilor voştri? Ce aţi avea de regretat chiar şi voi, regi înţelepţi şi generoşi, principi prieteni ai omenirii, voi care, după ce aţi străpuns norul de iluzii care vă înconjoară pentru a vă recunoaşte obligaţiile şi datoriile, nu găsiţi dincolo de el decât o mare greutate care vă subjugă, o povară care vă covârşeşte şi care, în ciuda onorurilor de care vă bucuraţi, vă sileşte să vă detestaţi până şi gloria, datorită sângelui a cărui revărsare a provocat-o?

sea-beach-vacation-couple.jpg

Care este deci omul care, mulţumit de soarta sa, ar dori  să-şi vadă perpetuată starea aceasta de mulţumire până în ultima clipă a vieţii? Mai mult încă, cine ar vrea să-şi vadă prelungită această stare până la sfârşitul timpurilor? Nu există aşadar nimic în afară de iubirea în cuplu care să ne poată da ideea unei fericiri inepuizabile. Doar iubirea în cuplu, aşa cum ar trebui ea să fie, este în stare să facă suportabilă ideea eternităţii; căci, nedeterminată şi nedefinită ca şi eternitatea, doar iubirea în cuplu poate face faţă imensităţii deziluziilor noastre şi golului din inimile noastre.

Separarea fiinţelor vii în două sexe se confirmă şi prin relaţiile dintre ele, ca şi prin distanţa între calităţile proprii fiecărui sex. Bărbatul este aspru, dur şi nestăpânit în comportament, iar la femei el apreciază blândeţea, eleganţa şi cuminţenia. La bărbat, muşchii mai încordaţi, arterele mai viguroase, tenul mai palid vădesc o alcătuire mai completă, mai bine articulată şi mai nervoasă. Cu toate acestea, spre ce i se îndreaptă privirile pentru a căuta şi a regăsi frumuseţea, dacă nu spre femeie?

man stretching arms in front of ocean
Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

Să observăm şi să studiem înclinaţiile celor două sexe, începând chiar cu privirile nevinovate ale copilăriei. Vom recunoaşte mereu vioiciunea, neastâmpărul şi forţa la unul dintre sexe, subjugate, dominate şi conduse de candoarea, slăbiciunea şi gingăşia celuilalt sex, cu toate că în privirile copiilor nu răzbate decât promisiunea principiului care se va dezvolta mai târziu. Un băiat de şapte ani se va înfrunta şi se va certa cu semenii lui, ba chiar le va face rău dacă i-ar sta în puteri, dar va ceda în faţa unei fete de aceeaşi vârstă, care ar avea încă şi mai puţină putere să i se împotrivească; este ca şi cum armonia destinată să aducă fericirea celor două sexe ar fi prima lecţie trăită de instinctul lui.

Este dincolo de orice îndoială faptul că plăcerile iubirii în cuplu, în măsura în care presupun trăiri interioare, ţin de orizontul spiritualităţii tot atât cât şi capacitatea noastră de înţelegere, voinţa şi ideile noastre; şi, întrucât este la fel de evident că sufletul nostru împarte cu această spiritualitate beţia fecundării, nu putem şi nu trebuie să o privim ca fiind neutră şi pasivă în procesul reproducerii speţei noastre. Doar prin intervenţia spiritualităţii împărtăşite de cei doi iubiţi ia naştere o nouă substanţă, asemănătoare în întregime sau în parte cu ea şi care poartă cu sine mişcarea, căldura şi viaţa, revărsând-o apoi în rodul iubirii.

În sfârşit, Voinţa Creatorului a fost ca, aşezând fericirea perfectă în legăturile iubirii în cuplu, să sădească în adâncul inimilor noastre dorinţele, înclinaţiile şi tendinţele care vădesc în noi nevoia de a iubi şi confirmă deopotrivă necesitatea de a ne uni, fie pe pământ, când Dumnezeu ne îngăduie să ne întâlnim cu obiectul iubirii noastre, care ne aşteaptă, fie în diferitele lumi subtile care ne rămân de străbătut, atunci când nu am avut fericirea de a-l fi întâlnit pe pământ.

affection art backlit couple
Fotografie de luizclas pe Pexels.com
  • Dreptatea, înţelepciunea şi adevărul nu au decât un singur izvor, pe când eroarea şi minciuna au mii de izvoare

Într-o zi, pe când eram cufundat în meditaţie asupra tainelor care îmi fuseseră revelate, m-am văzut întrerupt de un zgomot subteran şi am vrut să-i înţeleg cauza. Am ieşit afară şi, îndreptându-mi privirile spre Cer, am încercat mai întâi să aflu dacă zgomotul pe care tocmai îl auzeam nu era pentru mine un nou avertisment. Nişte glasuri care păreau să iasă din măruntaiele pământului m-au atras pe marginea unei prăpăstii a cărei adâncime nu o puteam bănui. Îmboldit de curiozitate, am coborât o vreme până ce am auzit mai multe voci care strigau: –O, cât suntem de drepţi! O, cât suntem de învăţaţi! O, cât suntem de înţelepţi! Dorinţa de a-i vedea pe aceşti corifei ai dreptăţii, ai erudiţiei şi ai înţelepciunii m-a îmboldit să înaintez până la ei. Şi ce am văzut? Arbori desfrunziţi, grote, caverne, vizuini cum sunt cele în care se ascund fiarele sălbatice din ţinuturi nelocuite de oameni. Şi ce mi-a mai fost dat să aud? Sentinţe nedrepte, toate erorile datorate ignoranţei şi superstiţiei, toate nebuniile, toate aiurelile, toate sacrilegiile.

communications

Pentru a mă lămuri pe deplin de sminteala acestor oameni, m-am adresat unuia dintre cei care îşi proslăviseră atotştiinţa, spunându-i:
–N-aş putea discuta cu voi ca să învăţ câte ceva?
–Cu plăcere, mi-a răspuns omul locului, nu există nimic care să poată depăşi cuprinderea cunoaşterii şi amploarea luminilor noastre.
–În acest caz, am reluat eu, lămuriţi-mă dacă este cu putinţă să devii fericit prin venerarea Divinităţii.
–Trebuie să începem, continuă interlocutorul meu, prin a diviza şi a subdiviza chestiunea.
Mai întâi trebuie să ştim dacă există o venerare a Divinităţii, apoi trebuie dovedită existenţa fericirii. În al treilea rând, dacă admitem că există o venerare a lui Dumnezeu,  trebuie să excludem toate celelalte ipoteze posibile. În al patrulea rând, să ne întrebăm dacă, pentru a exista fericirea, mai este loc pentru suferinţă şi pentru plăcere. A cincea întrebare este dacă, pentru ca fericirea să fie perpetuată în veşnicie, este nevoie să ne asigurăm nişte plăceri nemuritoare.

Savantul era pe cale să adauge noi diviziuni la cele deja enunţate dar, temându-mă să nu mă pierd în vălmăşagul raţionamentelor lui, l-am întrerupt rugându-l să le scurteze şi să le trateze mai multe la un loc adunându-şi ideile, ca să nu mă întorc pe pământ fără să fi învăţat nimic.
–Cât timp, m-a întrebat interlocutorul meu, cât timp ai la dispoziţie pentru a ne asculta?
–Dar cât timp vă trebuie, i-am răspuns eu, ca să-mi daţi un răspuns la întrebarea mea?
–Dacă ne-am aduna cu toţii, reluă el, ne trebuie, ca să-ţi dăm satisfacţie şi să-ţi lămurim toate îndoielile, cel puţin o sută de ani.
–O, smintiţilor, le-am replicat cu milă, ce altceva este ştiinţa voastră decât o nebunie izvorâtă din orgoliu şi din vanitate? Aţi contestat până acum venerarea Fiinţei supreme şi vă mai trebuie încă un secol doar pentru a-i dezbate necesitatea? Dacă tot ceea ce se află în jurul vostru vă seamănă, atunci nu-mi rămâne decât să fug de nebunia ştiinţei voastre, de nelegiuirea drepţilor voştri şi de netrebnicia înţelepţilor voştri!

La aceste cuvinte ale mele, i-a cuprins imediat furia. Am luat-o la fugă, înspăimântat să nu ajung victimă a turbării lor, când iată că a apărut dintr-o dată îngerul meu şi, printr-o singură privire, a întors împotriva lor propriile lor porniri violente. O nouă prăpastie s-a deschis în fundul prăpastiei lor şi i-am pierdut din vedere.

design desk display eyewear
Photo by energepic.com on Pexels.com

Aducând mulţumiri îngerului care îmi sărise în ajutor atât de prompt, i-am mărturisit marea mea uimire în legătură cu ceea ce tocmai văzusem şi auzisem. Îngerul mi-a răspuns: –O, fiule, ai văzut tu oare altceva decât ceea ce poţi vedea zilnic printre locuitorii lumii tale? Ce sunt în lumea voastră oamenii socotiţi drepţi, savanţi şi înţelepţi? Dreptatea, înţelepciunea şi adevărul nu au decât un singur izvor, pe când eroarea şi minciuna au mii de izvoare. Câţi sunt cei care se vor dezice astăzi de părerile lor, ca să adopte doctrina pe care ai învăţat-o de la noi? Câţi sunt cei care vor sacrifica fie şi numai una dintre prejudecăţile lor, în schimbul principiilor pe care vii să le propui? Câţi sunt, o, fiule, aceia care te-au crezut când le-ai vorbit? Nu au socotit oare semenii tăi înţelepciunea cu care le vorbeai drept o nebunie, iar luminile pe care le-ai primit de la noi drept aiureli ale unei imaginaţii rătăcite sau visuri smintite ale unui nebun? Chiar şi dacă ai avea harul de a face minuni şi tot nu vei reuşi să-i convingi, dacă cel Veşnic nu le va deschide inima către Adevăr.

Dar, pentru a face acest gest, cel Veşnic este îndreptăţit să aştepte din partea lor un semn că doresc să cunoască Adevărul. Du-te, întoarce-te pe pământ pentru a păstra vie sămânţa Adevărului printre oameni, fiindcă din ei se vor naşte copii care nu vor semăna părinţilor lor.

Fragment din cartea Despre iubirea în cuplu, de Emanuel Swedenborg,


ccc