SEMNIFICAŢIA PLANETELOR ÎN CASE


Casa Soarelui 
Reprezintă locul central al astrogramei, deoarece în acest sector se exprimă cel mai intens sufletul omului. În acest loc şi prin mecanismele oferite de acest domeniu reuşim să devenim conştienţi de rostul nostru aici şi acum. Prin energia acestui loc realizăm primul transfer de la material la spiritual. În această casă se desfăşoară cele mai importante evenimente ale vieţii noastre. Dacă ne întrebăm: “ce să fac pentru a-mi trezi sufletul?”, direcţia casei soarelui (elementul corespondent şi planeta guvernatoare) reprezintă calea pentru a ajunge la sufletul nostru.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Dacă vom respecta legea acestei case, de fapt ne respectăm pe noi înşine. Este de asemenea un loc unde liberul nostru arbitru este foarte puternic, deoarece în conformitate cu principiile acestui loc reuşim cel mai uşor să ne trezim şi să ne amplificăm voinţa, încrederea în sine şi aspiraţia spirituală. Această casă simbolizează o oglindă ce reflectă adevărata noastră identitate; este ca un barometru care ne indică cât de autentici şi de naturali suntem, în ce măsură ne identificăm cu valorile noastre sufleteşti sau cu ego-ul.

Casa Lunii
Descrie acel teritoriu unde omul acţionează într-un mod instinctual. Casa soarelui simbolizând un domeniu conştient este un domeniu ascuns, adeseori greu de înţeles pentru că simbolizează un secret, poate o prejudecată sau ceva ce nu vrem să acceptăm sau ceva ce nu am acceptat încă de mai multe vieţi.

Casa Lunii este o casă a viselor, a diferitelor iluzii, dar şi locul nostalgiilor şi amintirilor. Însă tot aici fiinţa găseşte resursele necesare pentru a se desprinde de lumea exterioară, materială, pentru a explora tainele subconştientului. Orice lucru care ne deranjează este o proiecţie a subconştientului, iar Luna oglindeşte cauza acestor deranjamente. Această casă ne trădează acele potenţialuri ascunse pe care din diferite motive nu vrem sau nu reuşim să le exprimăm, arată fobii, poate de vieţi şi vieţi, dar şi modul prin care reuşim să adaptăm acestea la evoluţia noastră actulală.

moon-zodiac

Casa lunară arată locul predominant de exprimare a femeii interioare, precum casa soarelui arată bărbatul interior. Aici regăsim sursa multor obiceiuri şi chiar ataşamente, legături formate încă din alte existenţe. Precum casa soarelui ne arată calea de acces la conştiinţa divină, tot astfel casa Lunii este poarta de acces la energia divină.

Casa lui Mercur
Este locul unde se află motivaţia dorinţei noastre de a învăţa, de a cunoaşte, aici ne exprimăm cel mai bine manifestând naturaleţe în tot ceea ce facem, iar curiozitatea este împinsă la maxim. Este locul unde inteligenţa noastră se poate foarte uşor materializa, din această cauză este un loc care necesită atât întrebări cât şi răspunsuri, iar aşa cum spunea un mare înţelept:”rostul nostru în lume depinde în foarte mare măsură de întrebările pe care le punem”.

spiritual-caduceus

Prin intermediul mecanismelor casei mercuriene reuşim cel mai uşor să ne facem de înţes şi să ne înţelegem pe noi înşine, reuşim cu uşurinţă să ne exprimăm, să spunem, dar să şi ascultăm, să reţinem. Este şi o casă unde se pot manifesta idei fixe, minciună, împrăştiere şi iresponsabilitate. Este recomandat să privim casa lui Mercur ca fiind un domeniu esenţial în educaţia noastră, atât socială cât şi spirituală.

Casa lui Venus
Este sectorul cel mai important din punct de vedere al relaţiilor cu ceilalţi, orice relaţie fie de iubire, de prietenie, de interes se bazează pe armonia şi frumuseţea văzută sau nevăzută a lui Venus. În acest loc ne dăm testele afective sau relaţionale; adeseori aşa ne şi îndrăgostim, creem relaţii, ne exprimăm calităţile artistice şi urmărim să dăruim celorlaţi tot ceea ce este mai frumos în fiinţa noastră. Este locul, unde ne amplificăm încrederea în propriile noastre sentimente, unde flirtăm cu plăcere, cucerim bătând din palme şi iubim cu multă pasiune. Este locul unde ne găsim tot timpul faţă în faţă cu noi înşine pentru că fiinţa iubită oglindeşte tot timpul adevăratele noastre aspiraţii.

venus-mars

Casa lui Marte
Reprezintă acel loc unde ne exprimăm foarte uşor la nivel fizic, ceea ce arată, de fapt “stilul predominant de acţiune”. Trebuie să învăţăm să ne dozăm cât mai bine resursele la nivelul acestei case pentru că Marte are tendinţa de a consuma multă energie. Este de fapt domeniul unde luptăm cu propriile noastre arme în lupta demarată de noi înşine ce are adeseori repercursiuni autodistructive. Autodistrugerea este un real pericol, dacă nu învăţăm lecţia superioară a casei marţiene. Este un teritoriu de manifestare a anumitor frici, a căror origine în general o cunoaştem.

Dacă semnul lui Marte indică ce stil de luptă ne place casa v-a indica ce câmp de luptă preferăm. Unde se află Marte apar de obicei tensiuni, greutăţi, agitaţie, dar dacă trecem testul acestei case înseamnă că reuşim să ne stăpânim dorinţele. Acest loc ne transpune pe un tărâm adeseori duşmănos, dar care are drept scop trezirea armoniei cu noi înşine, deoarece principiile casei marţiene ne împing spre a depăşi tiparele obişnuite ale societăţii pentru a ne regăsi adevărata identitate. Casa lui Marte este cel mai bun loc pentru a înţelege tendinţele noastre agresive, agitaţia şi dorinţele care ne alimentează mintea.Casa lui Marte ne permite să înţelegem răul din noi înşine, fiind în acelaşi timp o cale excepţională de a ne schimba comportamentul nostru.

Casa lui Jupiter
Este considerată a fi cu cea mai mare încărcătură spirituală din astrogramă, unde ni se cere să manifestăm energia Jupiteriană, acolo într-adevăr există posibilităţi obiective de trezire spirituală. Influenţa Marelui Benefic are rolul de a sacraliza sectorul respectiv, dacă prin acesta omul îi conferă şansa de exprimare reală. În acest sector ne simţim foarte bine pentru că optimismul, şansele, bogăţia şi generozitatea oferită de Jupiter face să depăşim cu uşurinţă limitările materiale. Dacă vom da o importanţă cuvenită casei jupiteriene vom descoperi una din cele mai mari atuuri ale noastre.. Jupiter cere dreptate, sinceritate, bunăvoinţă, credinţă, iar casa unde se află va oferi toate instrumentele şi condiţiile necesare ca aceste calităţi deosebite să poată fi exprimate. Aici omul va învăţa să trăiască în conformitate cu diferite legi morale şi etice, respectând ceea ce spunea şi Iisus: “să dai Cezarului ceea ce este a Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu “.

dr-jupiter

Aici creştem, ne îmbogăţim, aspirăm şi credem, aici realizăm că într-o primă etapă totul depinde de voinţa noastră. Fiind octava superioară a Soarelui, Jupiter exprimă în casa în care se află aspiraţiile izvorâte din suflet şi care adeseori au rolul de a-i ajuta pe cei din jur. Înţelegănd profunzimea acestei case vom deţine o cheie a succesului şi a reuşitei în orice domeniu, fie spiritual, fie material. Trebuie să privim acest sector ca pe un loc sfinţit unde ne putem reculege, medita şi ruga; este direcţia care ne revelează cea mai înaltă cunoaştere ce ne va ajuta în transformarea noastră spirituală.

Simbolizează modalităţile de raportare la Maestrul nostru Spiritual. Ştim că zodia lui Jupiter ne arată gradul de pregătire şi de maturitate a aspiranţilor la spiritualitate, iar într-o fază superioară, reflectă condiţia de discipol. Astfel casa lui Jupiter este o reală cale la împlinirea aspiraţiilor noastre spirituale. Această casă oferă un răspuns în legătură cu ce să facem pentru a întălni un maestru, a ne integra pe o cale spirituală, a respecta legile spirituale şi nu în ultimul rând a conştientiza graţia divină, manifestată prin graţia Maestrului. Deasemena atunci când repectăm casa lui Jupiter se conturează în fiinţa noastră forţa Maestrului lăuntric.

Casa lui Saturn
Este locul predominant de manifestare a repercursiunilor karmice. Saturn în semnele zodiacale arată tipologia karmică predominantă pe care o moştenim (karma de posesivitate, ataşament, ignoranţă, violenţă), iar casa lui Saturn în acest context are două funcţii:- este locul cel mai propice de dizolvare a karmei pe care suntem obligaţi să o ardem în viaţa actuală, casa saturniană oferindu-ne cele mai potrivite mecanisme şi instrumente necesare reuşitei noastre;- este locul în care suntem predispuşi la formarea unei karme în strânsă legătură cu domeniul respectiv.

Este locul unde ne simţim săraci şi limitaţi, nemulţumiţi şi frustraţi, pesimişti şi zgârciţi, unde avem impresia că toată lumea este împotriva noastră. Evident aceste aspecte negative se manifestă doar în cazul fiinţelor care se complac în sfera materialului. Pentru cei care doresc să se transforme, casa lui Saturn este un mare test şi o lecţie spirituală, acest sector devenind factorul principal de disciplinare a fiinţei şi transcendere a ego-ului. În această casă trebuie să fim foarte responsabili şi conştienţi de noi înşine, deoarece va fi necesar să suportăm consecinţele greşelilor noastre din trecut şi de asemenea trebuie să înţelegem că majoritatea acestor probleme nu pot fi nici ocolite, nici amânate.saturn-2554489_960_720

Aici ne aflăm faţă în faţă cu destinul nostru şi din această cauză trebuie să învăţăm să acceptăm cerinţele casei saturniene, deoarece astfel, chiar şi fără să ne dăm seama ne acceptăm pe noi înşine. Este posibil să ne îndoim vis-à-vis de principiile casei, să n-avem încredere în noi atunci când ne manifestăm în acel domeniu. Aici nu prea merge cu compromisuri: ori refuzăm şi fugim crezând cu naivitate că am scăpat de probleme ori avem curajul şi ne asumăm responsabilitatea de a face ordine în viaţa noastră şi cu perseverenţă şi aspiraţie ne dedicăm rezolvării obiective a problemelor care s-au ivit.

Dacă vom urmări să îndeplinim legea casei lui Saturn este posibil să trecem prin trei etape majore:
1. Apariţia blocajelor, a piedicilor, a neajunsurilor care ne limitează şi pe care le observăm în primul rând la ceilalţi.
2. Necesitatea de a face ceva pentru ameliorarea stărilor noastre negative, fiind nevoiţi să învăţăm să fim conştienţi de greşelile noastre iar apoi să acţionăm pentru a ne corecta. Destinul ne va oferi multiple posibilităţi (majoritatea în conformitate cu rezonanţele casei saturniene) pentru a ne debarasa de vechile legături şi obiceiuri, de care ne agăţăm uneori cu disperare, considerând că sunt singurele lucruri bune. Este foarte important să înţelegem că cerinţa esenţială a casei saturniene este în legătură cu revizurirea sistemului nostru de valori.
3. Rezolvarea problemelor create este o provocare majoră a vieţii noastre. Astfel unii îşi dau seama că suferinţa este un mare maestru, iar alţii constată cu uimire că egoismul şi ignoranţa i-au menţinut într-o stare de complacere şi prostie. În ambele situaţii se ajunge la înţelegerea că “a greşi e omenesc, iar a persevera în greşală e diabolic”. Observăm, astfel, că testele casei saturniene sunt foarte importante în evoluţia noastră spirituală şi materială. Saturn simbolizând timpul, în casa lui Saturn vom da marile teste ale răbdării, perseverenţei, punctualităţii şi responsabilităţii faţă de noi înşine.


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

ccc

7 erori de gândire


7 erori de gândire, într-o singură zi, pare a fi un fapt deconcertant, dacă avem în vedere capacităţile extraordinare ale creierului uman, structura cea mai complexă şi performantă din universul pe care îl cunoaştem noi.
http://bit.ly/2Cz43uZ
Miliarde de neuroni şi reţele neuronale, un adevărat centru de comandă care susţine funcţiile conştiente sau subconştiente, remodelate continuu de experienţele noastre, de trăirile noastre – întrebări, reflecţii, curiozitate, voinţă, afecţiune, creativitate, dorinţă de progres etc.


Erorile de gândire, pe care specialiştii în domeniu le-au identificat de-a lungul îndelungatelor experimente şi studii, intervin, pe de o parte, deoarece creierul nostru încearcă în mod constant să prezică felul în care funcţionează lumea, iar, pe de altă parte, este foarte posibil ca modelele de gândire, reprezentările noastre despre lume, pe care le construim în funcţie de percepţiile, educaţia, aşteptările, subiectivitatea noastră, să nu corespundă realităţii.


La modul cel mai general, când cineva spune: „Nu sunt bun de nimic”, „Sunt prost”, „Nimic nu-mi reuşeşte”, „Nimeni nu mă iubeşte” etc., este vorba de o eroare de gândire, de o falsă convingere, repetabilă, o percepţie falsă, excesivă, exagerată, care dăunează progresului personal, dar şi în relaţiile cu ceilalţi.
minddddd
Se petrece oricui să aibă erori de gândire, care generează emoţii dezagreabile – tristeţe, teamă, furie, culpabilitate, anxietate, frustrare etc. – dar este important să conştientizăm că, deşi sunt adesea bine ancorate în modul nostru de gândire, acestea nu reprezintă realitatea, decât rareori şi, mai grav, ne pot condiţiona comportamentul într-o manieră nefavorabilă sau se pot transforma în depresii.
Iată 7 erori de gândire identificate de oamenii de ştiinţă, care întreţin emoţiile nefaste, şi pe care, dacă le cunoaştem, le putem corecta prin ceea ce în psihologie se numeşte restructurare cognitivă, care presupune înlocuirea erorilor printr-o gândire mai realistă şi mai adaptată diverselor situaţii de viaţă.


7 erori de gândire, dovedite ştiinţific
Paradoxul alegerii- Paradoxul alegerii este una dintre cele 7 erori de gândire frecvente şi se referă la faptul că oamenii, în general, şi în mod surprinzător, preferă să aibă mai puţine opţiuni. Atunci când există mai multe opţiuni, capacitatea de luare a deciziilor este paralizată. Un foarte simplu experiment făcut de doi psihologi de la Universitatea Stanford – cunoscut ca experimentul „jam” – a arătat că atunci când au fost oferite la vânzare mai multe sortimente de gem, doar 3% dintre clienţi au cumpărat un borcan, iar atunci când oferta a fost limitată, 30% dintre clienţi au cumpărat.
La un alt nivel, dar pe aceeaşi idee a paradoxului alegerii, psihologul american Barry Schwartz, autorul unei celebre cărţi – The Paradox of Choice – Why More Is Less (Paradoxul alegerii – De ce mai mult înseamnă mai puţin) – arată că un mecanism al gândirii asemănător are loc şi când este vorba de alegere şi de fericire.


În nenumăratele conferinţe ţinute pe tema cărţii menţionate anterior, Barry Schwartz sublinia că, în epoca actuală, „doctrina” oficială a societăţilor occidentale dezvoltate porneşte de la premisa că maximizarea nivelului de bunăstare a oamenilor presupune maximizarea nivelului de libertate individuală, deoarece libertatea este intrinsec valoroasă, esenţială pentru om, iar a maximiza libertatea înseamnă a maximiza alegerile. Iar această idee, spune psihologul american, este atât de bine înrădăcinată în sistemul nostru de gândire, încât nimănui nu-i trece prin cap să o pună la îndoială.
the_healing_mind_hd-1280x720
Într-un astfel de context se manifestă paradoxul alegerii, pentru că, aşa cum se petrece şi în cazul în care alegerea vizează aspecte materiale, şi când este vorba de fericire, o alegere făcută în condiţiile multor opţiuni se asociază cu un mai accentuat regret că poate o altă alegere ar fi fost mai bună. Cu alte cuvinte, caracteristicile atrăgătoare ale alternativelor respinse, chiar dacă ai făcut o alegere bună, vor genera un sentiment mult mai puternic de părere de rău pentru ceva ce poate ai „ratat”, implicit de nefericire, pentru că, spune Schwartz, „toate celelalte lucruri pot avea o mulţime de trăsături atrăgătoare si asta va face ceea ce faci tu mai puţin atractiv”.


Paradoxul profetului- Paradoxul profetului, ca bias cognitiv, este una dintre cele 7 erori de gândire care pot altera comportamentul uman. Este, de fapt, reversul cunoscutului efect Pygmalion, cunoscut şi sub denumirea de efectul Rosenthal&Jacobson, după numele celor care l-au definit. Acesta se referă la o „profeţie”, o declaraţie mai mult sau mai puţin recurentă care influenţează comportamentul astfel încât „profeţia” să se împlinească. Ceea ce, la un moment dat, este doar o posibilitate, se poate transforma în realitate prin „autoritatea” celui care afirmă „profeţia”. Dacă aceasta conduce la o transformare în bine a unei persoane, este un factor de progres.
Reversul însă, profeţia autodistructivă (în engleză, self-defeating prophecy) sau paradoxul profetului, se produce atunci când „predicţia” distruge şansele de realizare ale unui aspect favorabil, benefic. Şi nu este vorba, evident, de o fatalitate sau ceva independent de voinţa unei persoane, ci de situaţiile în care persoanele cred în profeţia respectivă, autodistrugându-şi şansele de reuşită.
Thinking.44121810
Fiecare dintre noi este necesar să ţină seama de ceea ce îşi repetă despre sine, despre o anume situaţie de viaţă, despre planurile pe care vrea să le urmeze şi să le împlinească, dar foarte important, din perspectiva acestei erori de gândire, este, de exemplu, felul în care profesorii se implică şi relaţionează cu elevii/studenţii lor. Elevii se străduiesc şi obţin rezultate bune, chiar performante, atunci când profesorii lor îi încurajează, când „predicţiile” sunt favorabile, nu când elevii sunt discreditaţi.


Efectul de focalizare- Efectul de focalizare se mai numeşte şi „bias de ancorare” şi este o eroare de gândire, o prejudecată potrivit căreia deciziile noastre sunt influenţate semnificativ de elemente-cheie din experienţele trecute, doar pentru că au fost parcurse, înlăturându-se astfel incertitudinea, astfel că alte informaţii sunt pur şi simplu ignorate.
Este vorba, de asemenea, de dificultatea de a depăşi puterea primei impresii. Focalizarea pe prima informaţie sau prima valoare sau orice alt fel de prim element împiedică spiritul nostru să aprecieze sau să ia în considerare informaţii şi valori noi sau să aibă în vedere alt fel de alegeri.


Groupthink- Groupthink este un fenomen psiho-sociologic de pseudo-consens care survine când un grup se reuneşte pentru a lua o decizie. Este una dintre cele 7 erori de gândire care întreţine de fapt o iluzie – aceea că grupul, oricare ar fi, gândeşte şi ajunge la o soluţie bună, când, în realitate, gândirea individuală şi colectivă sunt paralizate de mecanismele nocive ale dinamicii grupului, care caută prioritar doar o formă de acord, şi nu rezolvarea adecvată şi realistă a problemei.
crowd-of-people-1024x638
O ilustrare metaforică a conceptului de groupthink se găseşte în romanul lui Geroge Orwell 1984, în care scriitorul inventează termenii de „dublăgândire” (doublethink) şi „nouvorbă” (newspeak), prin care indică, într-o lume alterată, fără adevăr şi fără valori, tendinţa indivizilor depersonalizaţi de a accepta simultan două puncte de vedere opuse, care anulează orice spirit critic.


Pareidolia- Pareidolia este o eroare de gândire determinată de percepţia eronată a unui stimul vizual sau auditiv, când ni se pare că identificăm o formă familiară într-un peisaj, în conturul unui nor etc., deoarece creierul are tendinţa de a transforma mereu informaţia în funcţie de ceea ce cunoaştem deja. Când astfel de percepţii devin exagerate, ele pot altera în mod major relaţia unei persoane cu realitatea, trecând în zona tulburărilor psihice.


Teama de a pierde –Dintre cele 7 erori de gândire menţionate în acest articol, teama de a pierde este una dintre cel mai des întâlnite. Pentru foarte multe persoane, teama de a pierde în diverse împrejurări de viaţă, de la cele comune, la cele importante, este mai puternică decât satisfacţia pe care ar putea-o avea de la un câştig echivalent. Este principalul motiv pentru care mulţi oameni nu sunt tentaţi de lucruri noi şi, de asemenea, este principala explicaţie pentru faptul că ameninţarea cu o pedeapsă este adesea mai motivantă decât o posibilă recompensă.
frica_10442000
Biasul de autocompătimire/autopărtinire- Biasul de autocompătimire/autopărtinire este o eroare de gândire pe care o putem constata cu uşurinţă la majoritatea oamenilor, constând în tendinţa de a pune eşecurile pe seama unor circumstanţe exterioare şi de a atribui succesul exclusiv propriilor merite. Şi autocompătimirea şi autopărtinirea sunt însă la fel de neproductive, mascând o falsă imagine de sine, fie una exagerat de scăzută, fie una exagerat de bună.


Cele 7 erori de gândire evidenţiate în acest articol reprezintă doar o parte dintre vulnerabilităţile posibile ale personalităţii noastre în relaţie cu lumea şi cu noi înşine.
Creierul uman este un univers fascinant şi derutant în acelaşi timp, iar dacă avem în vedere că, în fiecare zi, prin mintea noastră trec peste 50 de mii de gânduri, cum spun specialiştii în neuroștiințe, cu atât mai mult este necesară o atenţie permanentă la ceea ce suntem, cum gândim, cum ne manifestăm, să putem să conştientizăm şi să eliminăm, pe cât posibil, erorile şi să descătuşăm resursele de inteligenţă, creativitate, echilibru, adică partea luminoasă din noi.
sursa-yogaesoteric.net


ccc


Osho despre furie


Dacă altcineva reușește să te insulte, înseamnă că ești dispus să te lași insultat. Dacă nu te simți insultat, niciun gest exterior nu ți se va părea o insultăCum ar putea fi gestul o insultă dacă tu nu te simți insultat?  Dacă cineva este furios, nu îi poți percepe furia decât dacă aceasta te tulbură. Dacă nu te tulbură, nu o vei percepe ca atare.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Calitatea se schimbă odată cu interpretarea, căci tu ești diferit. Dacă cineva te urăște, nu poți percepe ura decât dacă aceasta te tulbură. Dacă nu te tulbură în niciun fel, cum ai putea-o numi ură? Vei percepe vibrația, dar nu o vei numi ură, căci vechea minte a dispărut, așa că vechile nume nu se mai potrivesc.

În loc să te simți afectat, vei simți mai degrabă că îți pare rău de el, că îl compătimești. Te vei gândi: ”Ce s-a întâmplat cu acest om? Cât de mult trebuie să sufere, dacă se comportă în acest fel, și cât de inutil mi se pare totul!” Îl poți chiar ajuta să iasă din această stare, știind că atunci când se înfurie, omul își otrăvește propriul corp.

Într-un fel este un om bolnav. De aceea, vei simți nevoia să îl ajuți să iasă din această stare. Atunci când cineva este bolnav de cancer, nu simți nevoia să te cerți cu el. Mai degrabă îl ajuți, îl duci la spital…

couple yelling at each otherÎn viziunea lui Buddha, a unui om ca Sosan, mintea omului furios este bolnavă de cancer. De aceea, el simte nevoia să îl ajute; simte o stare de compasiune față de acesta. Dacă această lume ar deveni ceva mai iluminată, nimeni nu s-ar mai putea înfuria fără ca familia și prietenii să îl ducă imediat la spital.

Oamenii furioși au nevoie de medic. Este inutil să le ripostezi și să te înfurii la rândul tău. Este o prostie, căci acești oameni sunt deja bolnavi; cum poți să continui să îi lovești, în loc să-i ajuți? Noi manifestăm compasiune doar în fața bolilor fizice, nu și în fața celor mentale.

Atunci când cineva este bolnav din punct de vedere fizic, noi nu ne simțim ofensați, orice ne-ar zice. […] Dacă nu te simți tulburat, totul se schimbă, căci întreaga ta atitudine este alta. Ești un om diferit, iar acest lucru este suficient pentru ca întreaga lume să se schimbe. Ea încetează să mai existe în vechea ei ipostază.

Când în minte nu mai apar gânduri care discriminează, vechea minte încetează să mai existe. Discriminarea între bine și rău, între preferințe și antipatii, este însuși fundamentul minții. Atunci când discriminarea dispare, mintea cade într-un abis, iar omul ajunge la sursă. Ființa ajunge la sursa ei și descoperă întreaga semnificație a vieții, binecuvântarea, extazul. Destul pentru astăzi…”

Osho, Cartea despre nimic


http://bit.ly/2Cz43uZ

Efectul Dunning-Kruger: paradoxul ignoranței și iluzia superiorității


http://bit.ly/2Cz43uZ

Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti cu umilință propria ignoranţă.” – Socrate

Trăim vremuri în care una dintre marile probleme ale omenirii este aceea că ignoranţii sunt foarte siguri de ei şi de cunoştinţele lor, în vreme ce oamenii cu adevărat inteligenţi sunt plini de dubii.

Drept urmare, vom întâlni în viaţa cotidiană deseori persoane total incompetente sau puţin pregătite într-un anumit domeniu, dar care adoptă un comportament paradoxal. Au tendinţa de a vorbi pe un ton autoritar şi chiar de a impune celorlalţi ideile proprii, cu un sentiment de automulţumire greu de explicat. Şi acestea nu sunt pure întâmplări, nu este vorba despre mici derapaje întâmplătoare personale ale celor despre care discutăm, ba dimpotrivă, respectivii sunt absolut convinşi că deţin „adevăruri absolute” sau au înţelegeri cu mult superioare tuturor celor ce le sunt prin preajmă.

Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

Dar de unde vine această supraevaluare a propriilor competenţe în cazul acestor persoane? Credeţi ori ba, este vorba despre un fenomen cunoscut în psihologie sub numele de Efectul Dunning-Kruger şi constă de fapt într-o distorsiune cognitivă care generează în mintea persoanelor puţin pregătite într-un anumit domeniu, o supraevaluare a propriilor abilităţi.

Denumirea derivă de la asocierea numelor celor doi psihologi americani care au descoperit şi cercetat fenomenul, pentru ca în anul 1999 să publice o lucrare pe această temă: David Alan Dunning, profesor de psihologie la Universitatea din Michigan, şi Justin Kruger, profesor de psihologie la New York University Stern School of Business. Fenomenul a fost testat pentru prima dată într-o serie de experimente, ale căror rezultate au fost publicate în 1999. Cei doi psihologi s-au bazat şi pe studii mai vechi care arătau că aprecierea greşită a competenţei se datorează ignorării standardelor de competenţă. Acest tipar a fost observat în studii foarte diferite, privind, de exemplu, capacitatea de a înţelege un text citit, conducerea unui autovehicul sau în cazul practicării sporturilor, cum ar fi, de exemplu, şahul sau tenisul.

chess-strategy-chess-board-leadership-40796.jpeg

Dunning şi Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenţi:
1. Au tendinţa de a-şi supraestima propriul nivel de competenţă.
2. Nu reuşesc să recunoască înalta competenţă a celor cu adevărat competenţi.
3. Nu realizează dimensiunile atinse de propria ignoranţă.
4. Reuşesc să accepte propria incompetenţă anterioară decât după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul respectiv.

Cei doi psihologi au testat cele patru ipoteze menţionate mai sus pe un grup de studenţi de la cursurile de psihologie de la Universitatea Cornell. Într-o serie de studii, ei au notat aprecierile subiecţilor despre ei înşişi în ceea ce priveşte abilităţile de raţionament logic, cunoştinţele gramaticale şi umorul. După ce li s-au arătat rezultatele testelor proprii, subiecţilor li s-a cerut să estimeze poziţia lor în lot: cei competenţi şi-au estimat poziţia corect, iar cei incompetenţi şi-au supraestimat poziţia. Pe parcursul a patru studii, Dunning şi Kruger au observat că subiecţii clasaţi în ultimul sfert la testele privind umorul, gramatica şi logica şi-au supraestimat cu mult posibilităţile. Deşi testele îi situau la nivelul de 12% (în al patrulea sfert), ei s-au estimat la nivelul de 62% (în sfertul al doilea). În acelaşi timp, cei pricepuţi au avut tendinţa să-şi subestimeze propria competenţă. În general, subiecţii care au considerat testele uşoare, au estimat greşit că aceste teste sunt uşoare şi pentru ceilalţi.

Un studiu ulterior sugerează că subiecţii foarte incompetenţi au reuşit să estimeze mai bine nivelul lor după un mic instructaj într-un domeniu în care nu se pricepeau, în timp ce estimările în domeniile în care n-au fost instruiţi au rămas aceleaşi ca cele dinainte.

Dunning-Kruger-effect3

La polul opus s-ar afla cei care, având un bagaj bogat de cunoştinţe asupra unui anumit domeniu, se simt mai nesiguri decât primii. Şi dacă ne gândim la citatul din Socrate cu care debutează articolul, putem înţelege că aceia care au vaste cunoştinţe şi o pregătire solidă privind un anumit domeniu, cu cât ei intră mai mult în meandrele cunoaşterii umane, îşi vor da seama de imensa vastitate a aspectelor existente şi încă necunoscute lor. Ca urmare, cei care fac analize precise şi studii aprofundate asupra unui anumit fenomen, de exemplu, ori asupra unei anumite teme, vor deveni treptat conştienţi de toate detaliile posibile ce lipsesc din imaginea de ansamblu la care au reuşit să ajungă.

Întrebarea, desigur, este: ce putem face? Desigur, nu există soluţii imediate, dar după cum pare, primul pas l-ar avea de făcut chiar profesorii şi învăţătorii, în general cei din domeniul pedagogic, care, asemenea lui Socrate, să îşi educe elevii şi studenţii mai mult în spiritul unei autoperfecționări neîncetate decât în cel al mulţumirii de sine.

Suntem conştienţi de faptul că este o cale complexă, care cere timp, răbdare şi multă hotărâre, deoarece înseamnă analiza critică, punerea în joc a certitudinilor adesea iluzorii pe care de multe ori se bazează existenţa noastră, dar care în realitate pot constitui o barieră fermă în calea elevării personale. Până la urmă este un efort pe care fiecare dintre noi este dator să îl facă, dacă nu dorim ca ignoranţii, supraestimându-se la infinit, să preia frâiele întregii societăţi.

sursa-yogaesoteric.net


http://bit.ly/2Cz43uZ

Te simţi adeseori copleşit de viaţă? Nu ai niciodată timp liber? Află de ce


Suntem mereu ocupaţi, pe fugă, suprasolicitaţi, stresaţi, ne simţim efectiv copleşiţi de viaţă, cu sentimentul constant de a nu fi în măsură să ne oferim nici măcar o pauză. Când am început să fim atât de ocupaţi? Şi cine a declanşat capcana? Observăm că acum orele zboară cât ai clipi, la aceasta adăugându-se şi percepţia noastră că nu avem timp, ceea ce înrăutăţeşte lucrurile. Este adevărat că suntem împovăraţi de multe angajamente, dar cei care studiază planificarea timpului susţin că suntem mai puţin ocupaţi decât credem.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Am avea oportunităţi de a face ceea ce ne place, cu condiţia să le recunoaştem şi să nu le pierdem. Tocmai acesta este punctul de plecare al unei cărţi, intitulată Overwhelmed(Copleşiţi), care face subiectul acestui articol. A fost scrisă de către Brigid Schulte, reporter de la Washington Post care, la fel ca mulţi dintre noi, face eforturi pentru a concilia viaţa de familie şi munca; a rămas foarte surprinsă atunci când un expert i-a spus că de fapt are timp liber: dacă l-ar calcula, ar descoperi că are suficient. 30 de ore pe săptămână, în medie. Aceasta este cifra calculată pentru femei de către John Robinson de la Universitatea din Maryland.

Ca urmare, Schulte a început să noteze într-un jurnal activităţile desfăşurate în timpul zilei, făcând aceasta un an întreg. Prin jurnalul ei şi-a dat seama că multe ocupaţii nu erau legate de profesie, dar nici activităţi de petrecere a timpului liber, de exemplu, să asculte ştiri la televizor sau să supravegheze copiii în timp ce aceştia se joacă. Este ca şi cum timpul a devenit poros, nu este atât de uşor de tras o linie între datorie şi plăcere. Poate că ceea ce lipseşte nu este timpul liber, ci ceea ce fiecare dedică pentru sine. Timpul pentru a se bucura de farmecul unui moment.

No-Stress

Schulte a participat la conferinţe pe teme de sociologie şi psihologie, a vizitat ţara în care oamenii au mai mult timp liber (Danemarca), a strâns apoi multe probe. Când a postat în reţea anunţul „Caut mame cu timp liberˮ, răspunsurile femeilor din America au fost sarcastice: „Dacă găseşti una, ar trebui să o expui într-un muzeu, împreună cu un unicorn, cu o sirenă şi cu un politician cinstitˮ.

De fapt, statisticile arată că femeile sunt mai ocupate decât bărbaţii, aceasta nefiind doar o chestiune de matematică. Timpul care rămâne după lucru şi după ce s-au ocupat de casă şi copii este, atât calitativ cât şi cantitativ, mai mic decât cel al bărbaţilor; ar fi mai mult decât aveau femeile în anii ʼ60, dar este fragmentat, întrerupt în mod constant de cerinţele celorlalţi şi de gândurile cu privire la sarcinile viitoare.
În ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, cei tineri, care doresc să se mai dedice şi familiei, au început de asemenea să simtă că timpul este scurt.

Măsurarea modului în care oamenii folosesc cele 1.440 de minute care alcătuiesc o zi constituie o activitate ştiinţifică destul de recentă. Înainte, zilele curgeau şi gata; erau cei câţiva norocoşi ocupaţi să facă ceea ce voiau, şi ceilalţi, implicaţi în ceea ce aveau de făcut. Apoi au venit ceasurile, revoluţia industrială, cursa pentru a maximiza productivitatea în fabrici. Timpul înseamnă bani, şi astfel ziua de lucru s-a prelungit, cel puţin până în anii ʼ50.

Pentru puţin timp am avut iluzia că viitorul ne va aduce mai mult timp liber: în 1930, economistul John Maynard Keynes se aştepta ca în 2030 o săptămână de lucru să fie de 15 ore, în timp ce preşedintele Nixon îşi imagina pentru 1990 un an de lucru de şase luni şi o vârstă medie pentru pensionare de 38 de ani. Dar nu s-a concretizat nimic din toate aceste visuri. Cine mai are încă un loc de muncă plătit lucrează multe ore. Cine nu-l are, îi vine greu să numească timp liber orele petrecute pentru a-şi găsi un loc de muncă. Tehnologiile ne-au eliberat de muncile grele, dar au făcut să fim din ce în ce mai accesibili, mereu disponibili, mereu gata să ne umplem intervalele de timp cu o anumită activitate pe smartphone, sau au ajuns chiar să ne înlocuiască.

smarthponesjan

Să fii foarte ocupat a devenit aproape o obligaţie socială. Ne plângem că avem prea multe angajamente, dar există, de asemenea, o concurenţă pentru a vedea cine are cele mai multe, spune cercetătoarea Ann Burnett. A fi ocupat este o stare care ne face să ne simţim importanţi.

Pentru a câştiga timp liber putem începe de aici, tăind obligaţiile pe care ni le-am stabilit noi înşine. Pentru restul, este util să ne amintim că fiecare perioadă istorică ne-a rezervat un anumit tip de stres. În trecut, erau războaie, foamete, ciumă. În occidentul de azi, există anxietatea legată de timpul care nu ne mai ajunge şi de modul cum să-l folosim pe cel care ne rămâne.

sursa-yogaesoteric.net


http://bit.ly/2Cz43uZ