Paştele – Sărbătoarea Învierii, a miracolului, a luminii şi iubirii divine

Motto: „După aceea, Mi-am luat rămas bun de la ei,
explicându-le că de atunci înainte nu Mă mai vor vedea în trup,
dar că vor rămâne totuşi, clipă de clipă, în legătură cu Mine în spirit.”
Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber

---

Paştele este cea mai importantă sărbătoare anuală creştină. Ea comemorează evenimentul fundamental al creştinismului – Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic. Această sărbătoare durează trei zile şi începe, conform deciziei Conciliului de la Niceea din anul 325, în duminica de după prima Lună plină după echinocţiul de primăvară.

Farmecul deosebit al Sărbătorii Paştelui este dat atât de semnificaţia spirituală („…învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toţi cei care Mă urmează.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber) cât şi de tradiţii (oul pictat, masa cu mâncăruri tradiţionale, slujba de sâmbătă seara cu primirea luminii). Paştele este un moment de pace sufletească, de interiorizare, de împăcare, de bucurie.

Miracolul luminii divine
Un miracol care se petrece cu regularitate în fiecare an, aşteptat cu sufletul la gură şi uimind totuşi de fiecare dată, este apariţia luminii divine la Sfântul Mormânt din Ierusalim în noaptea de Înviere a Paştelui ortodox. Este darul pe care Iisus ni-l face, amintindu-ne de lumina strălucitoare care i-a umplut mormântul în momentul Învierii Sale. Este modul Său de a ne transmite că este mereu alături de noi.Acest foc imaterial de culoare albăstruie şi care poate fi atins fără să ardă este aşteptat cu toate luminile stinse. El apare atunci într-un mod supranatural din Sfântul Mormânt aprinzând candela aşezată special acolo. Apoi Patriarhul ortodox aprinde cele două mănunchiuri de câte 33 de lumânări pe care le are pregătite şi începe să împartă Lumina Sfântă miilor de pelerini care aşteaptă plini de emoţie.

Focul cel viu însă acţionează şi de unul singur, strălucind ca un fulger şi aprinzând din zbor candelele de la intrarea în biserică, precum şi lumânările unora dintre pelerini. Acest eveniment se petrece în fiecare an în faţa a mii de martori vizuali. Nu poate fi negat de nimeni. De aceea efectul său este foarte puternic, contribuind la întărirea credinţei în Dumnezeu.

Săptămâna Mare

Ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este o perioadă importantă de interiorizare şi comemorare. Acum se rememorează Patimile lui Iisus, chinurile prin care a trecut, de la trădarea Lui de către Iuda, până la răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, moartea şi Învierea Sa. Săptămâna începe cu Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim şi se încheie cu Duminica Paştelui, ziua Învierii Sale. Ziua de miercuri este ziua în care Iuda l-a trădat, iar cea de vineri ziua în care a fost răstignit. De aceea aceste două zile au devenit zile de post de-a lungul întregului an. Joia este ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani şi a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă.

„Trufia cea mai mare poate fi nimicită doar prin umilinţa cea mai profundă. De aceea, este necesar să Mi se petreacă Mie aceasta. Dar voi să nu vă înspăimântaţi atunci, căci nu voi rămâne în mormânt, nici nu mă voi descompune, ci voi învia în a treia zi şi voi veni din nou la voi, exact la fel ca acum! Abia aceasta va fi mărturia cea mai mare şi mai adevărată pentru sufletele voastre a misiunii Mele divine şi ea vă va întări pe deplin în credinţa voastră.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber

„Aceasta va constitui o judecată extrem de supărătoare pentru aceşti oameni răi şi îndărătnici, iar pentru ai Mei va reprezenta apogeul iubirii Mele, în timp ce învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toţi cei care Mă urmează.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber

Sărbătoarea bucuriei
„…un astfel de act, oricât de înspăimântător ar părea el a fi pentru ochiul omenesc, este totuşi necesar pentru ca, în timp, toate creaturile să revină la pura viaţă divină, liberă şi independentă…”– Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre fiinţa umană şi Creatorul său. Celebrarea ei în fiecare an duce la retrezirea aspiraţiei către îndumnezeire, la transfigurarea vieţii pământeşti într-o viaţă impregnată de prezenţa lui Dumnezeu. De aceea Paştele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. Iar salutul care se obişnuieşte cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”.

Tradiţii populare

Ca şi alte sărbători creştine, Paştele este însoţit de numeroase obiceiuri populare care îşi au originea în tradiţiile străvechi (considerate azi de mulţi a fi păgâne) şi de credinţe şi superstiţii legate de ciclul anotimpurilor şi treburilor gospodăreşti.

În Vinerea Mare se obişnuieşte să fie duse flori la biserică pentru Iisus. În timpul slujbei se trece pe sub masă de trei ori ca simbol al poticnirilor lui Iisus atunci când şi-a dus crucea. Tot în această zi, numită şi Vinerea Seacă se obişnuieşte să se ţină post negru. Se mai spune că dacă va ploua în această zi, anul va fi unul roditor şi îmbelşugat, iar dacă nu va ploua va fi un an secetos. Un alt obicei spune că cel care se va scălda în apă rece de trei ori în această zi, aşa cum Ioan Botezatorul boteza în apele Iordanului, va fi sănătos pe tot parcursul anului.

În Sâmbăta Mare se prepară pasca şi cozonacul ce vor fi duse la biserică pentru a fi sfinţite în noaptea de Înviere. Seara, toată lumea merge la biserică pentru a asista la slujba de Învierea Domnului, pentru a lua lumina, pentru a lua tradiţionalele Sfinte Paşti precum şi flori sfinţite, dintre cele care au fost duse în Vinerea Mare la biserică. În după amiaza zilei de sâmbătă se încheie postul de 40 de zile şi clopotele încep să bată din nou. Cel mai important moment al zilei este sfinţirea apei botezătoare la biserică. Se spune că prima persoană care urmează să fie botezată cu această apă „nouă” va avea noroc toată viaţa.

În Duminica Învierii este obiceiul să fie purtate haine noi ca semn de înnoire a trupului şi a sufletului. Dimineaţa se pune într-un ibric apă rece, un ou şi un ban de argint. Cine se spală cu această apă va fi rumen în obraji ca oul, tare ca banul şi va avea o viaţă îmbelşugată.

În noaptea de Înviere cei care merg la biserică au câte o lumânare pe care o vor aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al victoriei vieţii asupra morţii, a luminii divine asupra întunericului ignoranţei. Unii obişnuiesc să păstreze restul de lumânare rămas, pe care îl aprind în cursul anului când au vreo problemă gravă. O credinţă răspândită este aceea că, timp de o săptămână, începând cu noaptea Învierii, porţile raiului rămân deschise. Astfel încât sufletele celor decedaţi în timpul Săptămânii Luminate ajung cu siguranţă în rai.

Ouăle roşii simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa. De aceea atunci când se sparg ouăle prin ciocnire se obişnuieşte să se spună: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!” Aceste formule se pot folosi ca formule de salut timp de patruzeci de zile, până la Înălţarea Domnului. Există credinţa că cei care ciocnesc ouă se întâlnesc pe lumea cealaltă. Culoarea roşie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus. În unele zone se obişnuieşte să se picteze ouăle. În funcţie de zona în care se fac ele se numesc ouă încondeiate, închistrate, muncite, picate (cu ceară) etc.

Circulă şi numeroase legende despre ouăle roşii. În unele, Maica Domnului, hăituită, fie face ouă roşii pe care le aruncă în spate pentru a-i deruta pe urmăritori, fie transformă pietrele pe care le aruncau aceştia în ouă roşii.

Altă legendă povesteşte că, la răstignirea lui Hristos, Sfânta Maria pune un coş cu ouă sub cruce ca să-i îmbuneze pe soldaţi, iar acestea sunt înroşite de sângele Mântuitorului. Se mai spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roşii. O altă legendă povesteşte că vestea Învierii lui Iisus a fost primită cu neîncredere de unii: o precupeaţă care vindea ouă în piaţă a zis că ea va crede doar atunci când ouăle se vor înroşi, iar ouăle s-au înroşit pe loc.

Ouăle simbolizează şi reîntinerirea, primăvara. Ouăle împodobite sau colorate erau dăruite primăvara, ca simbol al renaşterii, încă din era precreştină. În Egiptul antic, oul era simbolul legământului vieţii şi reprezenta totodată sicriul ori camera mortuară. În tradiţia populară românească, ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, au capacităţi protectoare.

Pasca este o prăjitură specifică Paştelui, de formă rotundă, cu o cruce la mijloc şi aluat împletit pe margini, umplută cu brânză de vaci. În momentul în care se pune în cuptor, femeile de la ţară fac semnul crucii cu lopata pe pereţii cuptorului. Despre originea ei există o legendă care spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit la un om foarte generos. Acesta le-a pus în traistă la plecare, fără ştirea lor, pâine pentru drum. Apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paştele, iar el le-a răspuns că atunci când vor găsi pâine în traistă. Au căutat şi au găsit pâinea. De atunci e obiceiul să se coacă pască de Paşti.

Alte obiceiuri:

* Primii creştini numeau prima săptămână după Paşti, „Săptămâna Albă”, deoarece cei care se botezau atunci purtau veşminte albe, simbol al reînnoirii.
* Austriecii împodobesc ouăle cu frunze sau flori, apoi le introduc în vopsea legate într-un ciorap, modelul păstrându-se alb. Românii folosesc şi ei frunze de pătrunjel sau leuştean pentru decorarea ouălor.
* În a doua zi de Paşti, fetele din Ardeal sunt stropite cu parfum.
* Polonezii încondeiază şi ei asemenea românilor ouăle, obiceiul fiind denumit „pisanski” (de la verbul pisac, a scrie).
* Bulgarii ciocnesc, în noaptea de Înviere, un ou de zidul bisericii.
* În Italia preotul binecuvântează toate ouăle de Paşti aşezate la loc de cinste în mijlocul mesei de duminică.
* Germanii adună toţi pomii de Crăciun pe care îi aprind apoi în „Focul de Paşti”, simbol al trecerii iernii şi venirii primăverii.
* În Spania, „Semana Santa” (Săptămâna Mare) este sărbătorita prin procesiuni de care alegorice, care amintesc de festivalurile de dinainte de creştinism.
* A doua zi de Paşti galezii urcă pe munte pentru a întâmpina primele raze ale Soarelui care vestesc Învierea.
* În Mexic, în „Semana Santa” (Săptămâna Mare) sunt organizate spectacole având ca subiect patimile lui Iisus Hristos, actorii purtând veşminte ca acum 2000 de ani.

sursa-yogaesoteric.net

---

TEST psihologic: DRAGOSTE SAU DEPENDENŢĂ?

Acest test este orientativ şi poate să îţi dea indicii clare dacă în relaţia în care te afli s-a păstrat vie şi curată iubirea sau datorită unor răni emoţionale nevindecate din trecut ea a devenit dependenţă. Oricare ar fi rezultatul acestui test, soluţiile îţi sunt mereu la îndemână.Urmăreşte să răspunzi cât se poate de sincer cu DA sau NU la următoarele întrebări:

• 1. Ai fost adesea în situaţia de a realiza că este necesar să pui capăt unei relaţii care este pentru tine în mod evident chinuitoare, tensionantă şi lipsită de fericire şi totuşi nu ai avut forţa să o faci?
• 2. Atunci când ai ieşit dintr-o astfel de relaţie preponderent tensionantă şi chinuitoare de cuplu ai urmărit imediat după aceea să începi o nouă relaţie de cuplu, chiar şi atunci când noua relaţie era în mare măsură asemănătoare cu relaţia de cuplu căreia tocmai i-ai spus stop?
• 3. Atunci când încă din primele luni de relaţie sesizezi că relaţia este în mare măsură asemănătoare cu relaţia de cuplu căreia tocmai i-ai spus stop, ai tendinţa de a face supraeforturi pentru a o face să meargă?
• 4. S-a manifestat adeseori în tine tendința de a consuma mai multă sau mai puţină mâncare decât în mod normal, atunci când „sufereai din dragoste”?
• 5.Te-ai gândit fie şi o singură dată să te sinucizi în urma unei suferinţe care a apărut din dragoste?
• 6. Se petrece adesea să te simţi în mod excesiv responsabil/responsabilă pentru ceilalţi, uitând totodată în felul acesta aproape complet de tine?
• 7. Te simţi vinovat/vinovată atunci când în mod firesc obţii sau ţi se oferă atenţia, bunătatea sau iubirea pe care o meriţi şi care ţi se cuvine?
• 8. Simţi o teamă pregnantă şi iraţională că vei fi abandonat/abandonată de fiinţa iubită sau chiar părăsit/părăsită?
• 9. Ţi-ai pierdut chiar şi pentru câteva zile capacitatea de a simţi sau de a-ţi exprima emoţiile afective sau de a mai trăi iubirea, în urma unei suferinţe din dragoste?
• 10. Ai rămas vreodată într-o relaţie lipsită de iubire, din motive cum ar fi vina sau frica de a fi singur/singură?
• 11. Ai acceptat să intri în relaţii în care ştiai de la bun început că nu te fac fericit/fericită?
• 12. Te simţi atras/atrasă de persoane care au probleme cu alcoolul, drogurile, violenţa, persoane care se află într-o relaţie de cuplu, căsătorite sau care nu sunt disponibile din punct de vedere emoţional şi afectiv?
• 13. Ai fost adesea în situaţia de a fi preocupat/preocupată mai mult de faptul de a face relaţia să meargă, decât de starea ta de bine şi echilibru?

Interpretarea testului:

1. Dacă răspunsul este DA la 5 sau mai multe întrebări, aceasta evidenţiază că te afli într-o stare de dependenţă afectivă.
2. Dacă răspunsul este DA la 7 sau mai multe întrebări, aceasta evidenţiază că starea de dependenţă afectivă este în cazul tău cronică.
3. Dacă răspunsul este DA la 10 sau mai multe întrebări, aceasta evidenţiază în cazul tău o mare carenţă afectivă şi este posibil chiar să trăieşti în acest moment o stare de gol lăuntric.
   

   ---

   O relaţie de dependenţă afectivă perturbă întreaga fiinţă, poate dizolva propria personalitate, poate pune în pericol sănătatea şi de cele mai multe ori pot apărea consecințe grave. Dacă sesizezi că te afli în această stare este necesar să-ți dai seama că este în primul rând necesar să te vindeci emoţional şi apoi să înveți să iubești și să fii iubit/iubită. Dacă indicele acestui test este destul de mare ar fi indicat să cauţi ajutorul unui psihoterapeut sau chiar un grup de suport pe această temă. Îți urez mult succes în a face alegerile care îţi îndreaptă paşii spre fericirea şi iubirea pe care le meriţi.

   Dacă doreşti să ne împărtăşeşti experienţa ta sau simţi că ai nevoie de un grup de suport pentru a te desprinde de obiceiurile nesănătoase te rugăm scrie-ne pe adresa de email  nadia.cupsa@venus.org.ro

sursa-venus.org.ro

---

Semnificaţia profundă a Crăciunului

Sărbătoarea Crăciunului vine la numai trei zile după solstiţiul de iarnă, moment în care soarele se ocultează cel mai mult, lăsând loc nopţii celei mai lungi. Această perioadă ne invită la introspecţie. Este momentul să ne orientăm către lumina din interior, pentru a ne redescoperi pe noi înşine, luminând astfel acele aspecte ale noastre pe care le conştientizăm mai puţin.

Deloc întâmplător, naşterea lui Ioan Botezătorul se sărbătoreşte la două zile după solstiţiul de vară, în 24 iunie. Acesta este momentul de maximă expansiune a luminii, de culminaţie a Soarelui în drumul său anual. Sunt două momente complementare, Crăciunul şi Naşterea Botezătorului, cele două extreme pe care ziua şi noaptea, lumina şi întunericul le ating în jocul lor etern. Pentru ca una să crească, cealaltă trebuie să scadă. Despre lumină şi întuneric ne vorbeşte Evanghelia lui Ioan, cea mai simbolică şi totodată cea mai plină de înţelesuri scriere despre viaţa Mântuitorului.

“Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n-a biruit-o.” (Ioan, 1, 5) Aici evenimentul naşterii are amploarea unui act cosmic de coborâre a lui Dumnezeu în manifestare. “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan, 1, 1) “Şi Cuvântul s-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan, 1, 14) Putem privi acum naşterea lui Hristos ca reprezentând, la cel mai profund nivel, întruparea Logosului Divin, proces tainic prin care Tatăl îşi revarsă iubirea nemărginită asupra tuturor copiilor săi.

El vine în întâmpinarea noastră luând chip de om. Dar pentru a-l primi cu adevărat în inimile noastre, trebuie să ne purificăm în prealabil de necredinţă, de îndoială, de gânduri rele şi de dorinţe inferioare, de tot ceea ce ne opreşte să primim minunatele daruri pe care Dumnezeu ni le oferă în fiecare clipă. Din această perspectivă, soarta oamenilor se aseamănă cu cea a seminţelor din parabola semănătorului (Matei, 3, 13-23).

Un ţăran seamănă boabe de grâu care cad în diferite locuri: pe drum, pe un teren stâncos, printre mărăcini şi, unele, pe un teren fertil. Seminţele sunt de fapt învăţătura despre Adevăr a Domnului, iar diversele locuri unde acestea au căzut îi reprezintă pe receptorii acestei învăţături. Astfel, seminţele care au căzut pe drum ilustrează analogic situaţia acelor oameni al căror suflet nu s-a trezit deloc şi care trăiesc numai prin intermediul şi pentru satisfacerea simţurilor. Ele nu vor da roade, fiind în final ciugulite de păsări. La fel, oamenii care aud Cuvântul despre Împărăţia Cerurilor şi nu-l înţeleg, vor sfârşi prin a fi înghiţiţi de o existenţă banală, ignorându-şi adevărata natură divină până la sfârşitul vieţii.

Seminţele care au căzut pe terenul pietros nu vor trăi, ci se vor usca din cauza pământului puţin care nu poate nici hrăni şi nici susţine rădăcinile lor firave. Această situaţie corespunde oamenilor care au o oarecare deschidere faţă de adevărurile spirituale, pe care le urmează, însă doar până la primul obstacol. Mai departe, mărăcinii care sufocă seminţele de grâu corespund gândurilor negative, dorinţelor inferioare, ambiţiilor meschine, teoriilor seci şi temerilor care ne împiedică să ne trezim definitiv sufletul, sufocând în noi aspiraţia către Dumnezeu şi făcând din nou Cuvântul neroditor.

În final, singurii oameni în care învăţătura despre Împărăţia divină rodeşte sunt aceia care aud Cuvântul şi-l înţeleg. Ei sunt asemenea pământului fertil în care seminţa rodeşte. Au inimile pure, credinţă, umilinţă şi stăruinţă în cele bune, fiind deja pregătiţi să-l primească pe Iisus în inimile lor. Să fim şi noi aidoma lor, pentru a-L întâmpina cum se cuvine pe Pruncul ce ni-L aduce pe Dumnezeu.

sursa-yogaesoteric.net

---

SEMNE CARE IȚI ARATA CA SACRIFICI PREA MULTE ÎNTR-O RELAȚIE

O relație sănătoasă necesita incredere si dragoste in inimi. Fiecare cuplu de succes isi face timp pentru viata privata si pentru timpul personal, nimeni nu cere “spațiu”… exista deja si partenerul te respecta suficient pentru a -ti oferi timp in mod regulat.

Menținerea unei relatii este un proces bidirecțional. Este vorba doar despre a avea grija de tine si de partenerul tau. Intr-o relatie sanatoasa deciziile se iau impreuna si fiecare se ingrijeste de nevoile celuilalt.Este un parteneriat perfect, fara egoism cand fiecare cauta mai mult sa ofere decat sa primeasca. Daca te simți secatuit de relatia ta sau simti ca partenerul tau mai mult primeste decat ofera probabil faci prea multe compromisuri ca relatia sa mearga.

Iata cateva semne clare care iti arata ca sacrifici prea multe in relatia in care esti:

FERICIREA PARTENERULUI TĂU ESTE O CORVOADA CONSTANTA

Daca partenerul tau nu stie cum sa fie fericit si singur automat isi va indrepta atentia catre tine ca fiind sursa lui de fericire. Asta înseamnă ca tu nu numai ca trebuie sa iti pastrezi fericirea proprie la cote inalte …tu iti vei face griji privitoare la mentinerea starii de fericire a partenerului tau.Este firesc ca intr-o relatie ambii parteneri sa caute sa se faca fericiti unul pe celalalt ,dar devine o problema atunci cand se bazeaza pe ceva din exteriorul lor,cand nu stiu cum sa cultive singuri fericirea.

TE SACRIFICI PREA MULT

Partenerii care iti cer asta nu vad relatia ca pe o strada cu sens unic. Ei se asteapta ca tu sa faci totul pentru ei dar ei nu sunt dispusi sa faca asta pentru tine. Poate ca nu a fost asa de la inceput dar oamenii isi pot schimba comportamentul in timp- mai ales daca au avut o promovare mare la locul de munca sau au trecut prin schimbari majore de viata.

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Daca de ex partenerul tau are o oportunitate de a se muta cu serviciul in alt oras sau tara si nu ia in considerare sentimentale tale in primul rand ar trebui sa iti dea de gandit ca poate nu valorezi suficient pentru el. Sau poate iti cere sa faci sacrificii mai mici gen:sa renunti la locul preferat de vacanta in favoarea celui unde doreste el sa calatoreasca. In cazul in care nu face un efort sa iti indeplineasca dorintele cauta sa evaluezi daca aceasta relatie este sanatoasa sau nu.

SIMTI IN INTERIORUL TAU CA NU ESTI FERICIT(A)

Nu trebuie sa iti compromiti propria fericire doar pentru a face o relatia sa mearga caci asta nu se poate.Cand stai intr-o relatie doar ca iti este mai confortabil si nu pentru ca acea relatie te face fericit(a) nu faci decat sa iti prelungesti nemultumirea.

Ia decizia curajoasa si sanatoasa de a parasi orice relatie care nu iti aduce bucurie si care nu iti face inima fericita.mPoate la inceput te vei simti ranit,dezamagit…singur…dar iti va intari increderea in tine si vei intalni sigur pe cineva care iti va imbogati viata.

AI GRIJA DE EMOTIILE PARTENERULUI TAU PREA DES

Ascultând zilnic vaicareala partenerului cand trece prin situații diferite de viata te va secătui de energie . Daca partenerul tau este si obisnuit sa faca din tantar armasar, exagerarile si neputinta de a-si echilibra propriile emotii, faptul ca niciodata nu se considera responsabil pentru ceea ce este in afara lui ar trebui sa te puna pe ganduri daca vreodata va fi responsabil pentru ceva in relatia voastra.

TI SE CERE SA FACI SCHIMBARI MAJORE LEGATE DE TINE

Cresterea personala este minunata dar nici o relatie nu va merge cand vei fi obligat(a) sa te schimbi la cererea partenerului tau. Chiar daca tu iubesti cu adevarat acea persoana e clar ca daca iti cere sa te schimbi nu adora persoana care tu esti deja. O relatie in care nu ti se permite sa fii autentic(a) nu iti onoreaza Sinele Interior. Fa-ti promisiunea de a iesi dintr-o astfel de relatie.

NU SUPORTI STILUL DE VIATA AL PARTENERULUI TAU

Fumeaza, bea sau este dependent de droguri ori medicamente sau duce un stil de viata nesanatos? Daca tu nu impartasesti stilul partenerului tau de viata este evident ca relatia va fi plina de turbulente. Poate tu doar iti doresti ca la sfarsit de saptamana sa stai linistit(a) si sa vizionezi filme si partenerul tau isi doreste sa mergeti sa petreceti cu prietenii lui pana tarziu in noapte.

Ori poate tu ai adoptat o dieta bazata doar pe plante si vezi cum partenerul tau continua sa mănânce nesanatos ca si cand nu i-ar pasa deloc de sanatate. Iti doresti si meriti sigur un partener care sa mearga in aceeasi directie cu tine,nu te multumi niciodata cu mai putin .

II ARĂȚI MEREU DRAGOSTEA SI APRECIEREA DAR ASTA NU ESTE SI RECIPROC VALABILA

Intotdeauna am sustinut ca este bine sa oferim fara sa ne asteptam la nimic in schimb…dar cand este vorba de o relatie suferi cand partenerul de viata nu iti arata ca te iubeste , ca ii pasa de tine. Atunci cand esti intr-o relatie in care dragostea nu este manifestata permanent prin cuvinte si gesturi…te intrebi mereu cat valorezi pentru persoana cealalta. Este adevarat ca sunt foarte multi oameni introvertiți,care nu isi arata la fel de mult sentimentele dar ar trebui sa faca un efort de a arata tot timpul persoanei iubite cat valoreaza.Daca tu iti arati continuu aprecierea pentru partenerul tau dar acesta nu face continuu efortul de a iti reintoarce gesturile…este timpul sa iesi din acea relatie. E bine ca o relaţie sa iti îmbogățească viata,nu te lasa călcat(a) in picioare ,nu lasa pe nimeni sa iti spuna cine esti , nu lasa pe nimeni sa abuzez in vreun fel de tine,nici măcar emoțional.

Acorda-ti timp suficient ca sa alegi o persoana iubitoare, iertătoare,fidela,onesta si dedicata. Alege o persoana alaturi de care iubirea si bucuria sa se impleteasca intr-un mod fericit zi de zi. Fii cu cineva alaturi de care te vezi imbatranind cu bucurie. Sa va fie de folos, Doamne ajuta!

Preluat  de pe http://www.powerofpositivity.com

---

 

Universaliile iubirii în cuplu

Tabloul simţurilor în iubirea în cuplu

Dacă am vrea să adâncim dezbaterea şi să discutăm despre iubirea în cuplu în toată complexitatea ei, dacă am vrea să ne oprim pe rând şi să luăm în considerare toate conexiunile şi toate multiplele ei aspecte, ar trebui să nu mai punem capăt niciodată acestei lucrări; căci, oricât de multe lucruri am putea spune, nu vom ajunge niciodată să afirmăm că am spus totul.

Trebuie deci ştiut mai întâi că fiecărei specii de iubire îi corespunde un anumit simţ, după cum fiecăruia dintre simţurile noastre îi corespunde un anumit fel de iubire care îi este propriu.

• Vederea este simţul prin care iubirea percepe formele pentru plăcerea de a admira, iar bucuria acestui tip de iubire este dată de ordine, de simetrie şi de frumuseţe.
• Auzul este simţul prin care iubirea percepe sunetele pentru plăcerea de a asculta, iar bucuria acestui tip de iubire se află în melodicitatea acordurilor muzicale şi în farmecele armoniei.
• Mirosul este simţul prin care iubirea caută în ambianţă raporturile care o pot satisface, iar mulţumirea ei se află în răspândirea de miresme plăcute şi în delicateţea parfumurilor.
• Gustul este simţul prin care iubirea veghează la menţinerea vieţii noastre, punând în acord mijloacele care o desfată cu cele care o conservă; satisfacţia acestui tip de iubire se află în banchete, în fineţea mâncărurilor şi în alegerea hranei.
• Pipăitul este simţul propriu al acelui tip de iubire care caută să distingă în diferitele obiecte neajunsurile fiecăruia sau raporturile lor cu celelalte obiecte, pentru a le respinge sau pentru a şi le însuşi, iar satisfacţia ei, în acest caz infinit superioară tuturor celorlalte, constă în senzaţiile delicioase, în înfiorarea care produce în toate părticelele corpului nostru un sentiment de intensă plăcere; aceste senzaţii, filtrate prin ţesătura subtilă de legături nervoase în care Creatorul a învelit suprafaţa organelor noastre, devenite prin acest fapt încă şi mai subtile, pătrund până în adâncul sufletului nostru.

Prin capacitatea sa de a prelua cu acuitate tot ce-i vine din partea simţurilor, sufletul îşi impune puterea, îşi subordonează toate celelalte senzaţii şi determină în câteva clipe convulsiunile naturii şi frisoanele plăcerii.

Acesta este tabloul simţurilor în iubirea în cuplu, tablou a cărui completare şi înfrumuseţare o las pe seama îndrăgostiţilor. Aşa se prezintă corespondenţa dintre înclinaţiile şi dorinţele noastre şi simţurile care le sunt proprii. În sfârşit, acesta este singurul astru călăuzitor care ne poate conduce către Adevăr şi către cunoaşterea de noi înşine, ajutându-ne să urcăm până la izvorul prim al pasiunilor noastre. Iubirea în cuplu este Binele suprem în asemenea măsură, încât suntem siliţi să-i recunoaştem superioritatea până şi în rugăciunile pe care le adresăm Divinităţii pentru ca durata ei să fie cât mai lungă.

• Există oare vreo stare pe pământ pe care fericirea iubirii să nu o întreacă în intensitate?

  Regii înşişi, se bucură ei oare cu adevărat de satisfacţiile regalităţii? Sclavi încă din leagăn ai unor ceremonialuri trufaşe, cărora vanitatea le înalţă măreţia la dimensiunile unui adevărat eşafod, chinuiţi în copilărie şi înşelaţi mereu la vârstele maturităţii, îmbătaţi de tămâia cădelniţărilor de tot felul, obosiţi, descurajaţi şi dezgustaţi de viaţă, regii duc cu ei în mormânt nu atât dorinţa de a mai trăi, cât regretul de a fi trăit. Şi ce aţi regreta voi, monarhi fără putere, care răsuflaţi încă de la naştere răsuflarea minciunii de pe buzele curtenilor voştri? Ce aţi avea de regretat, sclavi încoronaţi? Un sceptru, adesea putrezit în mâinile voastre corupte din cauza ignoranţei miniştrilor şi a neruşinării favoriţilor voştri? Ce aţi avea de regretat chiar şi voi, regi înţelepţi şi generoşi, principi prieteni ai omenirii, voi care, după ce aţi străpuns norul de iluzii care vă înconjoară pentru a vă recunoaşte obligaţiile şi datoriile, nu găsiţi dincolo de el decât o mare greutate care vă subjugă, o povară care vă covârşeşte şi care, în ciuda onorurilor de care vă bucuraţi, vă sileşte să vă detestaţi până şi gloria, datorită sângelui a cărui revărsare a provocat-o?

Care este deci omul care, mulţumit de soarta sa, ar dori  să-şi vadă perpetuată starea aceasta de mulţumire până în ultima clipă a vieţii? Mai mult încă, cine ar vrea să-şi vadă prelungită această stare până la sfârşitul timpurilor? Nu există aşadar nimic în afară de iubirea în cuplu care să ne poată da ideea unei fericiri inepuizabile. Doar iubirea în cuplu, aşa cum ar trebui ea să fie, este în stare să facă suportabilă ideea eternităţii; căci, nedeterminată şi nedefinită ca şi eternitatea, doar iubirea în cuplu poate face faţă imensităţii deziluziilor noastre şi golului din inimile noastre.

Separarea fiinţelor vii în două sexe se confirmă şi prin relaţiile dintre ele, ca şi prin distanţa între calităţile proprii fiecărui sex. Bărbatul este aspru, dur şi nestăpânit în comportament, iar la femei el apreciază blândeţea, eleganţa şi cuminţenia. La bărbat, muşchii mai încordaţi, arterele mai viguroase, tenul mai palid vădesc o alcătuire mai completă, mai bine articulată şi mai nervoasă. Cu toate acestea, spre ce i se îndreaptă privirile pentru a căuta şi a regăsi frumuseţea, dacă nu spre femeie?

Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

Să observăm şi să studiem înclinaţiile celor două sexe, începând chiar cu privirile nevinovate ale copilăriei. Vom recunoaşte mereu vioiciunea, neastâmpărul şi forţa la unul dintre sexe, subjugate, dominate şi conduse de candoarea, slăbiciunea şi gingăşia celuilalt sex, cu toate că în privirile copiilor nu răzbate decât promisiunea principiului care se va dezvolta mai târziu. Un băiat de şapte ani se va înfrunta şi se va certa cu semenii lui, ba chiar le va face rău dacă i-ar sta în puteri, dar va ceda în faţa unei fete de aceeaşi vârstă, care ar avea încă şi mai puţină putere să i se împotrivească; este ca şi cum armonia destinată să aducă fericirea celor două sexe ar fi prima lecţie trăită de instinctul lui.

Este dincolo de orice îndoială faptul că plăcerile iubirii în cuplu, în măsura în care presupun trăiri interioare, ţin de orizontul spiritualităţii tot atât cât şi capacitatea noastră de înţelegere, voinţa şi ideile noastre; şi, întrucât este la fel de evident că sufletul nostru împarte cu această spiritualitate beţia fecundării, nu putem şi nu trebuie să o privim ca fiind neutră şi pasivă în procesul reproducerii speţei noastre. Doar prin intervenţia spiritualităţii împărtăşite de cei doi iubiţi ia naştere o nouă substanţă, asemănătoare în întregime sau în parte cu ea şi care poartă cu sine mişcarea, căldura şi viaţa, revărsând-o apoi în rodul iubirii.

În sfârşit, Voinţa Creatorului a fost ca, aşezând fericirea perfectă în legăturile iubirii în cuplu, să sădească în adâncul inimilor noastre dorinţele, înclinaţiile şi tendinţele care vădesc în noi nevoia de a iubi şi confirmă deopotrivă necesitatea de a ne uni, fie pe pământ, când Dumnezeu ne îngăduie să ne întâlnim cu obiectul iubirii noastre, care ne aşteaptă, fie în diferitele lumi subtile care ne rămân de străbătut, atunci când nu am avut fericirea de a-l fi întâlnit pe pământ.

Fotografie de luizclas pe Pexels.com

• Dreptatea, înţelepciunea şi adevărul nu au decât un singur izvor, pe când eroarea şi minciuna au mii de izvoare

Într-o zi, pe când eram cufundat în meditaţie asupra tainelor care îmi fuseseră revelate, m-am văzut întrerupt de un zgomot subteran şi am vrut să-i înţeleg cauza. Am ieşit afară şi, îndreptându-mi privirile spre Cer, am încercat mai întâi să aflu dacă zgomotul pe care tocmai îl auzeam nu era pentru mine un nou avertisment. Nişte glasuri care păreau să iasă din măruntaiele pământului m-au atras pe marginea unei prăpăstii a cărei adâncime nu o puteam bănui. Îmboldit de curiozitate, am coborât o vreme până ce am auzit mai multe voci care strigau: –O, cât suntem de drepţi! O, cât suntem de învăţaţi! O, cât suntem de înţelepţi! Dorinţa de a-i vedea pe aceşti corifei ai dreptăţii, ai erudiţiei şi ai înţelepciunii m-a îmboldit să înaintez până la ei. Şi ce am văzut? Arbori desfrunziţi, grote, caverne, vizuini cum sunt cele în care se ascund fiarele sălbatice din ţinuturi nelocuite de oameni. Şi ce mi-a mai fost dat să aud? Sentinţe nedrepte, toate erorile datorate ignoranţei şi superstiţiei, toate nebuniile, toate aiurelile, toate sacrilegiile.

Pentru a mă lămuri pe deplin de sminteala acestor oameni, m-am adresat unuia dintre cei care îşi proslăviseră atotştiinţa, spunându-i:
–N-aş putea discuta cu voi ca să învăţ câte ceva?
–Cu plăcere, mi-a răspuns omul locului, nu există nimic care să poată depăşi cuprinderea cunoaşterii şi amploarea luminilor noastre.
–În acest caz, am reluat eu, lămuriţi-mă dacă este cu putinţă să devii fericit prin venerarea Divinităţii.
–Trebuie să începem, continuă interlocutorul meu, prin a diviza şi a subdiviza chestiunea.
Mai întâi trebuie să ştim dacă există o venerare a Divinităţii, apoi trebuie dovedită existenţa fericirii. În al treilea rând, dacă admitem că există o venerare a lui Dumnezeu,  trebuie să excludem toate celelalte ipoteze posibile. În al patrulea rând, să ne întrebăm dacă, pentru a exista fericirea, mai este loc pentru suferinţă şi pentru plăcere. A cincea întrebare este dacă, pentru ca fericirea să fie perpetuată în veşnicie, este nevoie să ne asigurăm nişte plăceri nemuritoare.

Savantul era pe cale să adauge noi diviziuni la cele deja enunţate dar, temându-mă să nu mă pierd în vălmăşagul raţionamentelor lui, l-am întrerupt rugându-l să le scurteze şi să le trateze mai multe la un loc adunându-şi ideile, ca să nu mă întorc pe pământ fără să fi învăţat nimic.
–Cât timp, m-a întrebat interlocutorul meu, cât timp ai la dispoziţie pentru a ne asculta?
–Dar cât timp vă trebuie, i-am răspuns eu, ca să-mi daţi un răspuns la întrebarea mea?
–Dacă ne-am aduna cu toţii, reluă el, ne trebuie, ca să-ţi dăm satisfacţie şi să-ţi lămurim toate îndoielile, cel puţin o sută de ani.
–O, smintiţilor, le-am replicat cu milă, ce altceva este ştiinţa voastră decât o nebunie izvorâtă din orgoliu şi din vanitate? Aţi contestat până acum venerarea Fiinţei supreme şi vă mai trebuie încă un secol doar pentru a-i dezbate necesitatea? Dacă tot ceea ce se află în jurul vostru vă seamănă, atunci nu-mi rămâne decât să fug de nebunia ştiinţei voastre, de nelegiuirea drepţilor voştri şi de netrebnicia înţelepţilor voştri!

La aceste cuvinte ale mele, i-a cuprins imediat furia. Am luat-o la fugă, înspăimântat să nu ajung victimă a turbării lor, când iată că a apărut dintr-o dată îngerul meu şi, printr-o singură privire, a întors împotriva lor propriile lor porniri violente. O nouă prăpastie s-a deschis în fundul prăpastiei lor şi i-am pierdut din vedere.

Photo by energepic.com on Pexels.com

Aducând mulţumiri îngerului care îmi sărise în ajutor atât de prompt, i-am mărturisit marea mea uimire în legătură cu ceea ce tocmai văzusem şi auzisem. Îngerul mi-a răspuns: –O, fiule, ai văzut tu oare altceva decât ceea ce poţi vedea zilnic printre locuitorii lumii tale? Ce sunt în lumea voastră oamenii socotiţi drepţi, savanţi şi înţelepţi? Dreptatea, înţelepciunea şi adevărul nu au decât un singur izvor, pe când eroarea şi minciuna au mii de izvoare. Câţi sunt cei care se vor dezice astăzi de părerile lor, ca să adopte doctrina pe care ai învăţat-o de la noi? Câţi sunt cei care vor sacrifica fie şi numai una dintre prejudecăţile lor, în schimbul principiilor pe care vii să le propui? Câţi sunt, o, fiule, aceia care te-au crezut când le-ai vorbit? Nu au socotit oare semenii tăi înţelepciunea cu care le vorbeai drept o nebunie, iar luminile pe care le-ai primit de la noi drept aiureli ale unei imaginaţii rătăcite sau visuri smintite ale unui nebun? Chiar şi dacă ai avea harul de a face minuni şi tot nu vei reuşi să-i convingi, dacă cel Veşnic nu le va deschide inima către Adevăr.

Dar, pentru a face acest gest, cel Veşnic este îndreptăţit să aştepte din partea lor un semn că doresc să cunoască Adevărul. Du-te, întoarce-te pe pământ pentru a păstra vie sămânţa Adevărului printre oameni, fiindcă din ei se vor naşte copii care nu vor semăna părinţilor lor.

Fragment din cartea Despre iubirea în cuplu, de Emanuel Swedenborg,

---