Ce am înţeles eu despre umilinţă


Imaginează-ţi că ai libertate deplină în acest joc. Imaginează-ţi că nu mai ai nevoie să impresionezi pe nimeni, nici măcar pe tine însuţi. Nu mai trebuie să arăţi că eşti mai mare, mai de succes sau mai respectat decât ceilalţi. Imaginează-ţi că eşti sigur că tu ai deja tot, tot ceea ce ai nevoie şi că nimic nu se mai poate adăuga sau lua sentimentului profund al completitudinii care există în interiorul tău.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Imaginează-ţi că nu mai eşti atras de hipnotizantul ego; că te-ai trezit din vrajă şi eşti liber. O astfel de libertate nu este rezultatul vreunei călătorii ultra-psihice, ci mai degrabă rezultatul simplei umilinţe. O astfel de umilinţă ascunde în ea însăşi un imens şi totodată teribil secret spiritual. Cel care va descoperi acest secret nu va mai fi niciodată legat de eu-l său inferior. Această umilinţă neutralizează efectul egolului şi este ingredientul esenţial care dă meditaţiei profunzimea şi liniştea, iar rugăciunii iubirea crescândă, care deschide cerurile.

Secretul umilinţei nu este să-ţi imaginezi cât eşti de mare, ci mai degrabă cât eşti de mic, nu să te agiţi în legătură cu lucrurile pe care le meriţi şi ar trebui să le ai, ci mai degrabă să fii recunoscător pentru ceea ce ai deja.

O astfel de umilinţă era vie în cel care a fost Mahatma Gandhi, căci, chiar şi după ce ajunsese un avocat de succes şi liderul comunităţii indiene din Africa de Sud, el continua să spele toaletele pe care le foloseau numeroşii săi oaspeţi, călătorea cu trenul numai la clasa a treia unde era întotdeauna mare aglomeraţie, pentru a-şi păstra spiritul supus şi umil.multumire-si-recunoastereDar nu este necesar să mergem până în India pentru a găsi umilinţa. Nu doar hinduismul valorizează această nestemată spirituală care este umilinţa. În iudaism, de exemplu, se spune că trebuie să-ţi depăşeşeti mândria şi dorinţa sexuală, apoi vei găsi umilinţa, iar o dată cu ea şi pacea interioară. Un cerşetor care trăieşte pe străzi poate nu are multă mândrie, dar mai are dorinţa sexuală, şi din această cauză el nu are pace sau umilinţă. Un călugăr care trăieşte departe de lume şi-a redus poate dorinţa sexuală, dar dacă este mândru de identitatea lui spirituală, în el nu există, nici umilinţă, nici pace interioară. De aceea a spus Ramakrishna că „mândria omului obişnuit va dispărea într-o bună zi, dar mândria pe care o are o fiinţă spirituală în legătură cu sfinţenia sa, aceasta este foarte greu de lepădat.”

Adevărata umilinţă nu se obţine prin austeritate sau prin recitarea unor mantre, ea vine din pierderea lucidă a interesului faţă de toate tentaţiile oferite de către ego. Este o cale simplă, omenească a bunului simţ, care este inocentă şi lipsită de orice pervertire. În ea înţelegi cu putere că egoul nu are nimic esenţial de oferit.ego

O astfel de umilinţă se găseşte în credinţa că fericirea nu vine de la bani, de la confort, din satisfacerea dorinţelor sexuale sau din obţinerea faimei. Atunci când această înţelegere este trăită în adâncul fiinţei, când ea te pătrunde până la oase, ego-ul nu mai are nimic altceva de oferit şi atunci se ofileşte şi cade precum o bucată de piele uscată. Atunci, într-adevăr spiritul din om nu mai este înlănţuit în jocurile sale meschine.
O astfel de umilinţă aduce într-adevăr pacea interioară. Trecutul şi viitorul îşi pierd atracţia magnetică, iar atenţia este atrasă în mod spontan, fără efort, către momentul prezent, aici şi acum. O astfel de umilinţă îndepărtează tot ceea ce este fals şi astfel revelează şi dă viaţă puterii adevărate ce există în om.

Oamenii care trăiesc în umilinţă au o înfăţişare foarte simplă. Pe chipul lor se citeşte calmul, privirea este fără ascunzişuri; sunt direcţi, iar atunci când vorbesc, cuvintele lor izvorăsc dintr-o înţelepciune sobră, plină de simplitate. Ei nu joacă jocul care, pentru majoritatea dintre noi, este centrul vieţii. Datorită umilinţei lor, de cele mai multe ori ei nici nu sunt conştienţi că e ceva special în legătură cu ei.

A fi un canal de manifestare al Divinului

Moise a fost ales să conducă poporul evreu, să facă mari miracole şi să stabilească o religie care urma să influenţeze destinul omenirii timp de mii de ani. Dar de ce a fost el cel ales şi nu altcineva? Nu era cel mai bun orator sau politician şi avea chiar un defect de vorbire. Marele Moise a fost ales pentru acea misiune spirituală măreaţă, doar pentru că el era cel mai umil. El nu juca jocul egoului şi avea în inimă o pace care îi permitea să audă vocea lui Dumnezeu, ce l-a ales şi care vorbea către el şi prin el. Acel spaţiu plin de pace din inima lui l-a făcut pe Moise să fie un canal de manifestare al Divinului, să facă voia lui Dumnezeu, fără a interfera sau a-I distorsiona mesajul.act-like-men-praying-graphic

La prima vedere, poate părea că umilinţa creează o stare pasivă căreia îi lipseşte motivaţia, dar, în realitate, umilinţa nu este nici pasivă, nici activă şi cu toate acestea ea acţionează cu mult mai multă uşurinţă deoarece nu mai există nimeni care să opună rezistenţă acţiunilor corecte. O persoană umilă întâmpină greutăţile vieţii fără a le opune rezistenţă sau a le ocoli. Ea îşi foloseşte puterea pentru a reuşi în ceea ce face, nu pentru a-şi crea o identitate prin ceea ce face, ci pur şi simplu pentru că aceasta este încercarea cu care se confruntă acum.

În acest fel, o fiinţă umilă care trebuie, de exemplu, să producă un film, îşi va aduna pentru această misiune toată puterea pe care o are, pentru a face un film bun, care să exprime ceea ce este necesar ca el să exprime. Şi nu pentru a obţine faimă sau pentru a-şi crea o identitate de producător de film. El are deja un sentiment profund şi misterios al propriei identităţi interioare, care nu are nevoie de aprobarea celor din jur sau a propriilor sale gânduri.

Dacă în el apare întrebarea: „Cine sunt eu?”, nu are nevoie să răspundă la ea cu argumente ale acestei lumi. El nu are vreun obiect de care se agaţă, spunând: sunt un regizor de film, sunt un absolvent al unei universităţi, sunt un om de cultură, sunt aceasta sau aceea. Dar, cu toate acestea, are un sentiment acut al existenţei, care nu are nevoie de nicio validare. O persoană umilă nu-şi va schimba „liniştea de diamant” pentru câteva frânturi de glorie sau de faimă.tu-stii-cine-esti-anca-mizumschi-medic-scriitoare-si-psihoterapeut-la-asta-i-viata-126120

Lepădarea de imaginea de sine

Într-una din întâlnirile cu prietenii mei apropiaţi, am făcut un exerciţiu în care fiecare am scris pe o hârtie ce fel de imagine personală dorim să ne creăm faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine. Apoi ne-am citit reciproc, ca un fel de confesiune, care erau imaginile (despre noi înşine) pe care doream fiecare să le „vindem” lumii. În timp ce citeam ceea ce scrisesem, cu toţii am simţit o mare uşurare şi o stare de pace după ce am adus la lumină, împărtăşindu-ne unii altora, această latură a ego-urilor noastre.

A deveni conştient de mândria ta este un pas important pe calea către atingerea umilinţei. Următorul pas pe care l-am făcut a fost acela de a conştientiza care este preţul menţinerii imaginii respective despre noi înşine. Cu toţii a trebuit să recunoaştem că aceasta ne costa spontaneitatea, libertatea interioară, simţul umorului şi cel mai mare preţ pe care trebuia să-l plătim era faptul că imaginea pe care ne-o creasem despre noi înşine ne ţinea departe de ceea ce eram cu adevărat, departe de natura noastră reală, esenţială.selfie-portrait-picture-photo.jpg

Menţinerea unei imagini de sine este un spectacol constant care nu are nicio realitate în spatele lui, fapt pentru care consumă mereu o mare cantitate de energie. În schimb, umilinţa este întocmai ca energia liberă (free energy), funcţionează singură, deoarece ea permite ca ceea ce este real să fie văzut; ea îşi are baza în realitate şi de aceea este plină de forţă şi durabilă, fiind sursa unei puteri extraordinare.

Umilinţa ca aceea a lui Gandhi sau Moise, atunci când este însoţită de încredere în sine şi o experienţă spirituală autentică, creează împreună cheia triplă a charismei spirituale. Puterea lui Mahatma Gandhi nu stătea în puterea fizică, ci în disponibilitatea lui de accepta tot ceea ce era necesar, de a suferi mari dificultăţi în procesul împlinirii misiunii sale şi în a-şi admite public greşelile. Dorinţa lui de a fi umil l-a ferit de orice falsitate şi a permis calităţilor reale deosebite ale sufletului său să fie manifestate plenar. Forţa lui stătea în faptul că se considera ultimul dintre oameni şi de aceea oamenii din jurul lui l-au făcut primul dintre ei, liderul şi sursa inspiraţiilor lor. Charisma lui nu era rezultatul talentului de a da impresia că pune interesele poporului său înaintea alor lui. Ci din faptul că el credea cu adevărat şi cu multă umilinţă că interesele poporului său erau cu adevărat mult mai importante decât interesele sale personale. Indienii au recunsocut această sinceritate şi l-au făcut liderul lor spiritual şi părintele naţiunii lor.praying-the-rosary-724621

Iată o minunată povestire sufită, care arată umilinţa unui lider:  “În palatul unui rege trăia un sclav pe care regele îl iubea foarte mult şi căruia i-a oferit poziţii din ce în ce mai înalte în regatul său, până când l-a făcut ministrul trezoreriei regale. Regele i-a spus însă să nu uite niciodată de unde a venit. De când a devenit ministru, sclavul obişnuia să se încuie în ficare zi, timp de o oră, în camera trezoreriei. Ceilalţi miniştri, fiind invidioşi pe el, i-au spus regelui că acolo se petrecea ceva dubios. În ziua următoare, regele s-a dus la camera trezoreriei şi s-a uitat înăuntru printr-o crăpătură din perete pentru a vedea ce făcea sclavul său acolo în fiecare zi. Nu mică i-a fost mirarea, când l-a văzut pe acesta dezbrăcându-se de straiele regale şi punându-şi înapoi zdrenţele şi lanţurile de sclav. Astfel, el se privea în fiecare zi în oglindă, timp de o oră, pentru a nu uita de unde plecase. Regele a intrat în cameră şi l-a îmbrăţişat pe ministrul său care fusese sclav, spunându-i: „Prietene, frate, îţi multumesc că mi-ai amintit că şi eu sunt doar un simplu sclav al Regelui Regilor.”

În timp ce scriu aceste cuvinte, îmi este foarte greu. Se pare că datorită incursiunii mele în tainele umilinţei, ceva din interiorul meu vrea parcă să dea afară unele lucruri, pe care ar fi trebuit să le scot deja cu mult timp în urmă.  Precum un câine care aleargă după fiecare os pe care i-l arunci, aşa sar şi eu afară din liniştea mea interioară, în jocul ego-ului. Alerg, lupt şi mă murdăresc tot. Iar apoi, după ce mi-am atins „scopul”, zac obosit la pământ, cu osul între dinţi şi înţeleg din nou că nu aceasta era ceea ce căutam, ci pacea sacră şi plină de iubire care era acolo înainte ca eu să încep să alerg şi care este şi acum aici, chiar în spatele uşii, la ieşirea din camera de joacă a ego-ului.

sursa-yogaesoteric.net


ccc

Cel mai bun mod de a începe și de a încheia ziua


Cum îţi începi de obicei ziua? Te dai jos din pat, îţi verifici telefonul şi intri pe reţelele de socializare să vezi ce noutăţi au apărut peste noapte? Sau te trezeşti pus pe treabă, grăbit să te organizezi pe tine şi pe cei dragi, ca să ajungă fiecare unde trebuie şi la timp?
Indiferent de scenariul care ţi se potriveşte – sau poate te afli undeva între ele – există o cale mult mai bună în care îţi poţi începe dimineaţa. Este o afirmaţie curajoasă, aşa este. Dar vorbim despre o rutină practicată şi rafinată de-a lungul anilor şi care dă rezultate! În plus, este simplă şi are un impact profund.

Începe ziua cu 10 şi termină ziua tot cu 10

Pentru mulţi oameni numărul magic este 10. Începe şi termină ziua enumerând 10 motive pentru care te simţi recunoscător. Se pot repeta? Da. Este vreo problemă dacă se repetă? În niciun caz! Este posibil ca la început să identifici cu greu chiar şi 3 motive pentru care să te simţi recunoscător. Dar, cu timpul, vei descoperi cu uşurinţă 10 motive.multumescConcepe o listă chiar acum! Identifică motive specifice sau generale, după cum doreşti.Un exemplu general: Sunt recunoscător că trăiesc. Un exemplu specific: Sunt recunoscător pentru faptul că pisica mea Micky doarme lângă mine în fiecare noapte. Indiferent cât de dificilă a fost sau este viaţa ta, întotdeauna există motive pentru care să ne simţim recunoscători şi faptul că ne aducem aminte de ele ne ajută să ne simţim puternici.

Nu îţi ia mult timp

Poate te gândeşti că este ceva în plus ce trebuie să faci dimineaţa (pe lângă toate celelalte) şi ţi se pare că nu vei avea timp, însă tot ce contează este să-ţi pui în ordine priorităţile. Dacă ai timp să te uiţi la serialul tău preferat sau să citeşti un articol ca acesta, înseamnă că vei putea să-ţi faci timp şi pentru un alt lucru cel puţin la fel de important pentru tine. Iar această rutină, dacă o faci de două ori pe zi, nu îţi va răpi mai mult de câteva minute, poate chiar mai puţin, pe măsură ce devine o obişnuinţă.

Secretul fericirii

Să fie exprimarea zilnică a recunoştinţei secretul fericirii? Cu siguranţă este unul dintre ele. Această practică este extrem de utilă pentru a contracara tiparele de gândire nefaste şi convingerile în care cei mai mulţi dintre noi ne blocăm deseori.multumire-si-recunoastereManifestarea recunoştinţei la începutul fiecărei zile crează o fundaţie solidă pe care se poate construi o perspectivă mai bună asupra zilei în curs. Iar exprimarea recunoştinţei la finalul zilei ajută, cu siguranţă, la formarea unei mentalităţi mai sănătoase, decât obişnuitele gânduri pline de stres cu care, de multe ori, ne ducem la culcare.sursa-yogaesoteric.netcropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg

Graba ne scurtează viaţa


După cum ştim cu toţii, trăim într-o continuă mișcare şi toate se petrec foarte repede, atât de repede că uneori nici nu ne dăm seama când trec anii. Nu mai realizăm ce este bine şi ce nu, alegerile noastre sunt pripite, condiţionate întotdeauna de aşa-zisele priorităţi. În asemenea viteză, nu mai suntem capabili să ne dăm seama dacă ceea ce numim „priorităţi” constituie cu adevărat priorităţi pentru noi.

Suntem într-o continuă schimbare

Da, ne schimbăm mereu, noi cei de azi nu mai suntem cei de ieri, iar aceasta ne forțează permanent să ne adaptăm pasul. Ne grăbim când mâncăm, ne grăbim când lucrăm, ne grăbim când suntem cu familia. Ne sărutăm copiii în fugă şi le vorbim în grabă. Nimic nu ne mai poate opri, de parcă am fi în maraton.

Dar toate astea unde credeţi că ne vor duce, în final? Ne fac să ne îndepărtăm încet-încet de menirea noastră şi ajungem să ne trăim viaţa între două decizii luate în pripă, fără să ne întrebăm dacă acest ritm este sau nu în armonie cu ființa noastră profundă.
Bineînţeles că nu este şi această fugă continuă ne va distruge sufletele. Ne neglijăm complet sentimentele şi punem preţ pe lucruri, pe bani, pe funcţii, uitând să apreciem o floare sau un răsărit de soare.

Toată această tevatură ne va micşora din măreţia cu care am fost înzestraţi, tot ce ne-a fost dăruit se ascunde în spatele unei vieţi lipsite de sens şi apoi ne întrebăm de ce apar atâtea boli, mai cu seamă cele psihice.

Când se trece dincolo de pragul de adaptare la acest ritm nebunesc, sufletul îşi cere drepturile şi ne impune să reducem viteza cu care ne trăim viaţa. Dacă nu înţelegem de bunăvoie, intervin blocajele şi apoi bolile.

Cu cât ne grăbim mai mult, cu atât ne îndreptăm spre sfârşit

În momentul în care conştientizăm că partea materială trebuie să rămână pe plan secundar şi că trebuie să acordăm atenţie sufletului nostru, Sinelui nostru superior, începem procesul de transformare. Important este să ne dăm seama că nu mai putem continua în ritmul acesta trepidant şi că este necesar să încetinim pasul, acordând prioritate laturii spirituale a vieții.

O dată realizat acest prim pas, toate se transformă. Până şi modul în care respirăm. Percepţiile noastre asupra vieţii se transformă şi ele, deciziile pe care le vom lua vor fi cele mai bune, adică în concordanţă cu voinţa Sinelui nostru. Abia atunci suntem pe drumul cel bun şi abia atunci ne dăm seama că şi timpul devine cu mult mai valoros.

Reducând viteza, treptat vom ajunge să ne trăim viaţa în ritmul său natural, într-o stare de armonie şi culoare, în acord cu întregul univers. Nu ne mai grăbim spre moarte, trăim clipa cu tot ce are mai valoros în ea.

Creatorul a decis ca fiecare să aibă ritmul său propriu. Fiecare dintre noi avem o viaţă pe care suntem chemați să o trăim plenar, să oferim cu generozitate tot ceea ce avem noi mai de preţ, de la inteligenţă până la compasiune, de la iubire până la devotament. Greșim atunci când ne irosim timpul care ne-a fost pus la dispoziţie; el este necesar să fie folosit într-un mod creativ, spre binele şi armonia întregii creaţii.

Aşadar, să nu ne mai grăbim spre sfârşit, să oprim timpul pentru a ne putea bucura de fiecare clipă prezentă şi să dăm universului tot ce este mai bun şi mai frumos în noi!


cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg

DE VORBĂ CU DUMNEZEU


– „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
– Da.
– De ce mă întrerupi? Nu vezi că mă rog?
– Bine, dar M-ai chemat.
– Te-am chemat? Eu nu Te-am chemat, eu mă rog: „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
– Vezi? Iarăși M-ai chemat.
– Cum adică Te-am chemat? Ce vrei să spui?
– M-ai chemat. Ai spus: „Tatăl nostru care ești în ceruri…” act-like-men-praying-graphic
Iată-Mă! Sunt aici. La ce te gândești acum?”
– La nimic. Am vrut doar să spun o rugăciune. Îmi place să spun „Tatăl nostru”. Întotdeauna mă simt bine după aceea, așa, ca și când mi-aș fi îndeplinit o datorie.
– Bine, atunci continuă.
– „Sfințească-se Numele Tău…”
– Stai! Ce vrei să spui prin asta?
– Prin ce?
– Prin „Sfințească-se Numele Tău…”
– Oh… (surprins)… nu știu ce înseamnă. De unde să știu? Face parte din rugăciune. Chiar așa – ce înseamnă?
– Înseamnă „[sa] fie onorat, cinstit, făcut sfânt”.
– Da, are sens! Niciodată nu m-am gândit ce-ar putea să însemne acest „sfințească-se”. Acum trebuie să continui: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ…”
– Chiar crezi ce-ai spus?
– Desigur? De ce nu?
– Bine, și-atunci ce faci cu privire la aceasta?
– Cum ce fac?… Păi, ce-aș putea face? Nu fac nimic… Mă gândesc doar, că ar fi minunat dacă Tu ai deține controlul peste toate lucrurile, mari și mici, de aici, de pe pământ, așa cum fără îndoială deții controlul acolo sus, în ceruri.
– Dețin Eu controlul peste viața Ta?
– Peste viața MEA? Bine… eu merg la biserică…
– Nu, nu asta te-am întrebat. Ce poți să spui despre poftele firii pământești cu care te lupți? Ce faci cu temperamentul tău, mai ales când – cum spui tu – te calcă cineva pe bătătură? Știi prea bine că asta este una dintre problemele tale… Și amintește-ți ce fel de cărți citești, ce programe TV urmărești…discipline-of-prayer-the
– Oprește-Te! Nu mă mai critica! Nu sunt eu nimic mai rău decât ceilalți din biserică!
– Oh, iartă-Mă, te rog. Credeam că te rogi ca voia Mea să se facă pe pământ precum în cer. Iar aceasta nu se poate face decât dacă începe cu cei care se roagă pentru aceasta. Deci… cu TINE.
– Bine, recunosc că am unele cusururi și, pentru că Tu ai menționat câteva dintre ele, mă gândesc că aș mai putea adăuga și altele.
– Cred și Eu că ai mai putea adăuga și altele…
– Știi, adevărul e că nu m-am prea gândit la ele până acum, dar mi-ar plăcea să mă las de unele obiceiuri rele. Și așa, treptat, aș fi cu adevărat LIBER!
– Bine, acum ești pe drumul cel bun. Vom lucra împreună: Tu și cu Mine. Nici nu bănuiești câte biruințe vom avea! Mă bucur pentru tine.
– Ascultă, Doamne, acum trebuie să închei. Rugăciunea asta mi-a luat mai mult timp ca de obicei. „Pâinea noastră cea de toate zilele, dăne-o nouă astăzi”
– Rugăciunea este un lucru periculos. Poți sfârși prin a fi complet schimbat – știai asta, nu-i așa? Tocmai asta vreau Eu, să alegi tu pentru viața ta. M-ai chemat și iată-Mă, sunt aici. Acum este prea târziu să te oprești. Continuă-ți rugăciunea, mergi mai departe.
– Mi-e frică!
– Frică? De ce ți-e frică?
– Pentru că știu deja ce vei spune.
– Haide, pune-Mă la încercare și-ai să vezi.
– „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri…”
– Ce se întâmplă cu TINE și OANA?
– Vezi? Am știut! Am știut c-o să-mi amintești de ea! Doamne, Oana împrăștie numai minciuni despre mine și nici până în ziua de azi nu mi-a plătit datoria. Mi-am promis solemn s-o pun la punct o dată pentru totdeauna!
– Dar ruga ta cum a fost ? cum te-ai rugat?
– Nu asta am vrut să spun!
– Bine, cel puțin ești sincer. Dar cred că nu este deloc ușor să porți povara amărăciunii în inima ta…praying_hands
– Nu-mi pasă! Cel puțin mă voi simți mai bine, după ce mă voi răzbuna pe ea. Oh, planul e gata, până în cel mai mici amănunte! O să-i pară rău de absolut tot ce mi-a făcut!!!
– Te înșeli, dragul meu. Nu te vei simți deloc mai bine, ci va fi mai rău. Răzbunarea doar pare dulce. Gândește-te numai cât de nefericit ești deja. Dar știi ceva? Eu pot schimba totul.
– Tu poți schimba totul? Cum?
– Iart-o pe Oana și atunci Eu te iert pe tine. Ura și păcatul vor rămâne problema Oanei după aceea, nu a ta. S-ar putea să pierzi banii ăia cu care spui că-ți este datoare, dar cel puțin vei avea pace în inima ta.
– Dar, Doamne, NU POT s-o iert!
– Atunci nici Eu nu pot să te iert.
– … Bine, ai dreptate. Mai mult decât să mă răzbun pe Oana, vreau să am pace în inimă. Bine, o iert! Ajut-o să găsească și ea calea cea dreaptă în viață. Doamne, știu că se simte mizerabil acum – și oricine ar face ca ea s-ar simți la fel. Într-un fel sau altul, Te rog, arată-i calea.
– Foarte bine! Minunat! Cum te simți acum?
– Hmmm, bine, chiar foarte bine. Știi, cred că deseară nu voi merge la culcare atât de încordat ca de obicei… parcă nici nu mai sunt atât de obosit.
– Dar nu ți-ai terminat încă rugăciunea. Continuă…
– Ai dreptate! „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău…”
– Bine, am să fac și asta, numai nu te pune singur în locul unde poți fi ispitit.
– Ce vrei să spui cu asta?
– Schimbă-ți prieteniile, renunță să mai mergi în locurile în care ai mers până acum, nu te mai uitat la filme murdare, nu mai asculta discuții păcătoase, nu te mai pune în situații îndoielnice. Unii dintre prietenii tăi au deja o influență mult prea mare asupra ta. Vor să te implice în lucruri incorecte, nu te lăsa păcălit de ei! Te mint ca să se distreze pe seama ta, dar în cele din urmă prietenia cu ei te va ruina. Și încă ceva: nu face din Mine țapul tău ispășitor. Prayer_by_Bluwi

– Nu înțeleg! Ce vrei să spui?
– Înțeleg prea bine! Așa procedezi mereu – te bagi în probleme și apoi fugi de Mine : Doamne, ajută-mă să ies din încurcătura asta și Îți promit că nu mai fac alte prostii!… Iti-aduci aminte de câte ori te-ai târguit cu Mine?
– Da, Doamne… Mi-e atât de rușine… Îmi pare rău. Te rog să mă ierți.
– Te iert. Mergi mai departe, termină-ți ruga.
– „Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin.”
– Știi TU ce Mi-ar aduce Mie slavă? Ce M-ar face cu adevărat bucuros?
– Nu știu, Doamne, dar vreau să știu! Vreau să-iti găsești plăcerea în mine. văd cât de mizerabilă a fost viața mea până acum, dar vreau atât de mult să fiu unul din urmașii Tăi.
– Iată și răspunsul la întrebarea Mea!
– Da?
– Da, asta Îmi aduce Mie slavă : să am oameni ca TINE pe pământ, care Mă iubesc și care caută voia Mea în viața lor.
– Doamne, abia aștept să văd ce poți face Tu din mine! Facă-se voia Ta în viața mea !!
– Amin?
– Amin, Doamne.
– Așa să fie!

DE VORBĂ CU DUMNEZEU – autor necunoscut; preluat din ziarul Viață și sănătate


cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg

De ce există greutăţi care ne împiedică să ne atingem țelul ?


Aspirantul îl întreabă pe ghidul său spiritual:  – De ce există greutăţi care ne împiedică să ne atingem țelul şi unele ne abat de la calea pe care am ales-o?
– Ceea ce tu numeşti „greutăţi” – i-a răspuns ghidul spiritual – reprezintă de fapt o parte a țelului tău. Încetează să rezişti. Imaginează-ţi că tragi cu arcul. Ținta este departe şi nu se vede, fiindcă pe pământ s-a lăsat o ceaţă groasă. Oare te vei lupta cu ceața? Nu. Ci vei aştepta să sufle vântul şi s-o destrame. Acum ţinta se vede, dar vântul modifică felul în care zboară săgeata. Oare te vei lupta cu vântul? Nu. Ci pur şi simplu vei ţine seama de direcţia şi felul în care suflă, şi vei trage sub un alt unghi. Arcul tău este greu şi nu ai putere să întinzi coarda. Oare te vei lupta cu arcul? Nu. Ci îţi vei antrena muşchii, şi de fiecare dată vei avea tot mai mult succes.sagittarius-woman
– Dar există oameni care trag din arcuri uşoare şi flexibile pe vreme senină şi fără vânt – a spus supărat aspirantul. De ce doar eu am de înfruntat atâtea piedici? Nu cumva cineva mi se împotriveşte dinadins?
– Nu te uita niciodată la alţii – a zâmbit ghidul spiritual. Fiecare are arcul său, ţinta sa şi trage la vremea sa. Țelurile sunt însă diferite: unul vrea să tragă cât mai precis, altul să înveţe să tragă.
Ghidul spiritual, coborând glasul, s-a aplecat apoi către ucenic:
– Și o să-ţi mai dezvălui o taină importantă, dragul meu. Ceața nu se lasă pe pământ ca să te împiedice pe tine să tragi la țintă, vântul nu suflă ca să abată săgeata ta şi arcul nu este greu de încordat ca să te simţi tu slab. Toate acestea există de sine stătător. Tu eşti cel care ai decis că în condiţiile date vei putea nimeri ţinta. Aşadar, ori încetează să te mai plângi de greutăţi şi învaţă să tragi cu măiestrie, ori smerește-ţi trufia şi alege o ţintă accesibilă.
sursa-yogaesoteric.net


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul


cropped-2560x1440-white-solid-color-background1.jpg