Iubirea adevărată şi transcenderea dualităţii în relaţiile cu ceilalţi


Interviu cu Eckhart Tolle, realizat de Kim Eng
***

Kim Eng l-a întâlnit pe Eckhart Tolle în 1998. Născută în Vancouver, Canada, căutările spirituale ale lui Kim au început încă din anii ’80 şi au atins apogeul după întâlnirea cu Tolle. Ea este în prezent iubita şi asociata lui Tolle, purtându-i învăţăturile prin toată lumea. 

După şapte ani de antrenament spiritual intens şi de experienţe spirituale deosebite, Kim a  început să-i înveţe şi pe alţii cum să-şi descopere propriul învăţător şi vindecător interior. În calitate de consilier şi purtător de cuvânt, precum şi de mediator al workshop-urilor „Presence through Movement” („Existenţă prin Mişcare”), Kim şi-a dezvoltat propriile sale modalităţi de predare, urmărind procesul transformării conştiinţei prin integrarea spiritului, minţii şi a trupului.

***

În cadrul conferinţelor mele, una dintre întrebările cele mai frecvente este „Cum este să fii într-o relaţie de cuplu cu o fiinţă care are stări de iluminare?” De ce această întrebare? Probabil pentru că oamenii au o idee sau o imagine despre relaţia ideală şi vor să ştie cât mai multe despre aceasta. Probabil că mintea lor vrea să se proiecteze într-un viitor în care şi ei se vor afla într-o relaţie ideală prin intermediul căreia se vor putea regăsi.


http://bit.ly/2Cz43uZ


Cum este să fii în relaţie de cuplu cu o fiinţă care are stări de iluminare spirituală?

Atâta vreme cât am în minte ideea că „Am o relaţie” sau „Sunt într-o relaţie” nu contează cu cine, voi suferi. Acesta este un lucru pe care l-am învăţat. O dată cu conceptul de „relaţie” apar şi aşteptările, amintirile relaţiilor trecute, precum şi alte concepte mentale personale şi culturale condiţionate despre cum ar trebui să fie o „relaţie”. Noi vom încerca mai mereu să modelăm realitatea conform acestor concepte. Dar nu vom reuşi niciodată aceasta. Şi astfel vom suferi din nou. De fapt, adevărul este că nu există relaţii. Există numai momentul prezent, iar în momentul prezent există doar relaţionare. Modul în care relaţionăm cu ceilalţi sau, mai degrabă, cât de mult îi iubim pe ceilalţi, depinde de cât de goliţi suntem de idei, concepte şi aşteptări.

De curând l-am rugat pe Eckhart să ne spună câteva cuvinte despre căutarea „relaţiilor de iubire” de către ego. Conversaţia noastră a devenit repede una profundă, atingând unele dintre cele mai adânci aspecte ale existenţei umane.

Eckhart Tolle: Ceea ce în mod convenţional numim „iubire” este o strategie a ego-ului de a evita abandonul de sine. Cauţi pe cineva care să-ţi dăruiască ceva ce nu poţi avea decât în starea de abandon. Ego-ul foloseşte acea persoană ca înlocuitor pentru a evita necesitatea de a se abandona. Limba spaniolă este cea mai onestă în acest sens. În spaniolă se foloseşte acelaşi verb te quiero, atât pentru „Te iubesc”, cât şi pentru „Te doresc”. Pentru ego, a iubi şi a dori este acelaşi lucru, în timp ce iubirea adevărată nu are în ea dorinţă, ea nu doreşte să-şi posede şi nici să-şi transforme iubitul/iubita.

Ego-ul găseşte o fiinţă pe care o personalizează şi apoi o „face” specială. El foloseşte acea persoană pentru a-şi acoperi sentimentul constant de fundal de lipsă de conţinut, de „insuficient”, de mânie şi ură, care sunt strâns legate între ele. Acestea sunt faţete ale unui sentiment profund, înrădăcinat în fiecare fiinţă umană, care este inseparabil de starea egotică.
couple yelling at each other
Atunci când ego-ul personalizează ceva şi spune „iubesc” aceasta sau aceea, este vorba despre o încercare inconştientă a sa de a acoperi sau de a îndepărta sentimentele înrădăcinate care însoţesc întotdeauna ego-ul: lipsa de conţinut, nefericirea, sentimentul de insuficienţă, care este atât de familiar. O perioadă, această iluzie chiar funcţionează. Apoi, inevitabil, la un moment dat, persoana pe care am personalizat-o sau pe care am făcut-o specială în ochii noştri, încetează să mai funcţioneze ca o acoperire pentru durerea, ura, lipsa de conţinut sau nefericirea noastră, care îşi au toate originea în acel sentiment al insuficienţei sau incompletitudinii. Apoi, sentimentul care a fost ascuns iese la suprafaţă şi este proiectat asupra persoanei care a fost personalizată şi făcută specială – care am crezut că ne va „salva”. Dintr-o dată, iubirea se transformă în ură. Ego-ul nu realizează că ura este o proiecţie a suferinţei universale pe care o simţim în interior. Ego-ul crede că acea persoană ne cauzează durerea. El nu realizează că durerea este sentimentul universal de a nu fi conectat cu nivelul cel mai profund al fiinţei noastre – de a nu fi ceea ce suntem cu adevărat.
Obiectul iubirii este interschimbabil, la fel de interschimbabil ca şi obiectul dorinţei egotice. Unii oameni au multe relaţii. Ei se îndrăgostesc şi se „dezîndrăgostesc” de multe ori. Ei iubesc o persoană pentru un timp, până când acest lucru nu mai funcţionează, deoarece nicio persoană nu ne poate acoperi permanent suferinţa.
LONELINESS
Numai abandonul îţi poate da ceea ce cauţi în obiectul iubirii tale. Ego-ul spune că abandonul nu este necesar, pentru că „eu iubesc această persoană”. Acesta este un proces inconştient. În momentul în care acceptăm complet ceea ce se petrece, ceva din interiorul nostru scoate la iveală ceea ce a fost acoperit de dorinţa egotică. Este o pace interioară, intimă, o stare de nemişcare, de linişte, de tăcere şi sentimentul de a fi viu.

Esenţa fiinţei noastre este necondiţionată. Este ceea ce căutăm în obiectul iubirii noastre. Suntem noi înşine. Atunci când se petrece aceasta, apare o iubire complet diferită, care nu mai este subiectul iubirii/urii.Ea nu personalizează lucrurile sau persoanele, făcându-le speciale. Este absurd chiar şi să folosim acelaşi cuvânt pentru a o denumi. Se poate petrece ca şi în cazul unei relaţii normale de iubire/ură, să intrăm ocazional în starea de abandon. Uneori aceasta se poate petrece pentru perioade scurte de timp; putem  experimenta o iubire profundă, universală şi o stare de acceptare totală, care apare uneori la suprafaţa conştiinţei, chiar şi în relaţiile egotice. Dacă această stare de abandon nu este susţinută, ea va fi acoperită din nou cu vechile şabloane egotice. Deci, eu nu spun că iubirea adevărată, profundă nu poate fi prezentă ocazional, chiar şi într-o relaţie obişnuită de iubire/ură. Dar ea este rară şi de obicei durează foarte puţin.

Întotdeauna când acceptăm ceea ce se petrece, apare ceva mai profund. Altfel, suntem prinşi în capcana celor mai dureroase dileme, exterioare sau interioare, a celor mai dureroase sentimente sau situaţii; însă în momentul în care acceptăm ceea ce este, trecem dincolo de toate manifestările, le transcendem. Chiar dacă simţim ură, în momentul în care acceptăm că asta este ceea ce simţim, noi transcendem acest sentiment. El mai poate exista, dar dintr-o dată noi ne aflăm într-un „loc” mai profund, în care aceasta nu mai contează atât de mult. Întregul univers fenomenal există datorită tensiunilor dintre contrarii. Cald-rece, creştere-descreştere, câştig-pierdere, succes-eşec, aceste polarităţi fac parte din existenţă şi, desigur, din orice relaţie.

2yinyangill

Kim Eng: Atunci este corect să spunem că nu putem scăpa niciodată de polarităţi?

Eckhart Tolle: Nu putem scăpa de polarităţi la nivelul formei. Totuşi, le putem transcende prin abandon. Atunci când ne abandonăm fluxului vieţii, intrăm în legătură cu un nivel mai profund din interiorul fiinţei noastre, unde polarităţile nu există. Ele continuă însă să existe la nivelul exterior. Totuşi, chiar şi la acest nivel, ceva se modifică în modul în care polarităţile se manifestă în viaţa noastră atunci când ne aflăm într-o stare de acceptare sau abandon. Atunci polarităţile se manifestă mult mai blând.

Cu cât suntem mai inconştienţi, cu atât ne identificăm mai mult cu forma. Esenţa inconştienţei este aceasta: identificarea cu forma, fie că este o formă exterioară (o situaţie, un loc, un eveniment sau o experienţă), o formă gând sau o emoţie. Cu cât ne ataşăm mai mult de formă, cu atât ne abandonăm mai greu momentului prezent, vieţii şi cu atât mai extremă, violentă sau dură devine experimentarea de către noi a polarităţilor. Există oameni pe această planetă care trăiesc literalmente în iad şi, pe aceeaşi, planetă există simultan oameni care trăiesc vieţi relativ liniştite. Şi cei care au o stare de linişte interioară experimentează polarităţile, dar într-un mod mult mai blând, şi nu într-un mod extrem şi violent cum sunt ele experimentate încă de către multe fiinţe umane. Deci, modul în care este percepută manifestarea polarităţilor se modifică. Polarităţile nu pot fi îndepărtate, dar am putea spune că, atunci când ne abandonăm vieţii, întregul univers devine mai binevoitor. Nu mai este atât de ameninţător. Lumea nu mai este percepută ca fiind ostilă, aşa cum este ea este văzută de către ego.

Foto-Gelb-Idee-Fotolia_27538467_XS

Kim Eng: Dacă iluminarea sau existenţa în starea de trezire a conştiinţei nu modifică ordinea naturală a lucrurilor, dualitatea, tensiunea dintre contrarii, ce se petrece atunci când trăim în această stare? Afectează ea lumea în care trăim sau doar experimentarea subiectivă a ei de către cel cu conştiinţa trează?

Eckhart Tolle: Atunci când ne trăim viaţa într-o stare de abandon, ceva trece şi se manifestă prin noi în lumea dualităţii, ceva care nu aparţine acestei lumi.Kim Eng: Aceasta modifică efectiv lumea exterioară?

Eckhart Tolle: Interiorul şi exteriorul sunt în esenţă unul şi acelaşi. Atunci când nu mai percepem lumea ca fiind ostilă, frica dispare; şi când nu mai există frică, gândim, vorbim şi ne comportăm diferit. În fiinţa noastră răsare iubirea şi compasiunea, iar ele au impact asupra lumii. Chiar şi atunci când ne aflăm într-o situaţie conflictuală, există un flux de pace în manifestarea polarităţilor. Astfel, atunci ceva într-adevăr se transformă.
Există anumite învăţături care afirmă că nimic nu se modifică, nimic nu se transformă. Nu este aşa. Ceva foarte important se transformă. Ceea ce este dincolo de formă străluceşte prin intermediul formei, eternul străluceşte în formă, în această lume a formei.

armonie_by_scoiattolina-d4rkmth

Kim Eng: Este corect să spunem că lipsa „reacţiei împotrivă”, acceptarea contrariilor din această lume, aduce modificări în modul în care se manifestă contrariile?

Eckhart Tolle: Da. Contrariile continuă să se manifeste, dar ele nu mai sunt alimentate de noi. Ceea ce ai spus tu este un aspect foarte important: „lipsa reacţiei” înseamnă că polarităţile nu sunt alimentate. Aceasta înseamnă că experimentăm un colaps al polarităţilor, cum sunt cele care apar, de exemplu, în situaţiile conflictuale. Nicio persoană şi nicio situaţie nu mai este transformată într-un „duşman”.

Kim Eng: Deci, astfel, contrariile, în loc să devină mai puternice, devin mai slabe. Şi probabil în acest fel ele încep să se dizolve.

Eckhart Tolle: Exact. Viaţa trăită în acest mod înseamnă începutul sfârşitului lumii, aşa cum este ea percepută acum de noi.

SURSA-yogaesoteric.net


ccc

Dictatorii din casă


Cele mai mari tristeţi, accidente, le-am văzut la oamenii care au crezut că au autoritate asupra celorlalți oameni. Este foarte important să înțelegem că sensul nostru pe pământ nu este să-i schimbăm pe ceilalți, ci să-i răbdăm pe ceilalți. Eu nu ştiu vreun om care să se schimbe în urma tensiunilor provocate de un alt om.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Nebun e omul care-şi închipuie că poate să schimbe pe alții în jurul lui; eu sunt duhovnic, câteodată mai frizez nebunia şi mă gândesc că omul se poate schimba, dar în cele mai multe cazuri pare o alergare după vânt. Când ai impresia că omul s-a schimbat puțin, când ai impresia că lucrurile au intrat pe un făgaș normal al vieții, atunci se rupe totul. Omul este cea mai mare surpriză pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ şi, mai mult decât atât, nu celălalt, ci chiar noi înșine.

E important să înțelegem mecanismul lucrurilor. Vine omul la spovedanie şi zice, săracu’: “eu sufăr numai din pricina celuilalt, mă scoate din minți, mă enervează…”, toți sunt vinovați în jurul tău numai tu eşti drept şi bun. Nimeni nu te poate face să suferi decât dacă tu eşti dezechilibrat adânc în sufletul tău! Ceilalți din jur nu sunt “animale de companie” care să te scoată din plictiseală, nu folosi oamenii în interesele tale.

adult alone backlit dark
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Nu există pe pământul acesta preocupare mai plină de sens, decât căutarea lui Dumnezeu! Restul lucrurilor sunt surogate, mai devreme sau mai târziu ajungi la capătul lor… te saturi şi de un om, şi de o situație, şi de profesie. Nu există un alt lucru care să ne dea nouă un sens adânc, care să ne preocupe întreaga viață. De aceea cred că avem nevoie de spiritualitate, de credință, pentru că doar credința este singura, în măsura să ne scoată din îmbolnăvirea sufletească. Ortodoxia propune căsătoria ca şi cale pe care păşeşti ca să topești ego-ul din tine, un exercițiu zilnic care te ajută să renunți la orgoliile şi ambițiile tale, căci acolo unde începe topirea ego-ului, coboară Dumnezeu. Omul începe să sfințească sufletul lui. Într-un om care luptă permanent cu el şi cu patimile lui încape Dumnezeu.

Sunt foarte mulți oameni care, din păcate, trăiesc împreună, dar în totală singurătate. Dacă închei viața lângă un om pe care aproape că-l consideri străin, să ştii că acolo e un eșec, nu o virtute. E ca şi cum în inima ta ai fi divorţat demult, chiar dacă nu ai semnat actele de divorț. Nu ţi-ai asumat omul de lângă tine, nu l-ai iubit, n-ai avut milă de el, doar l-ai învinovățit de nefericirea ta.
Când însă vezi căsătoria ca pe o cale de desăvârșire ştii că sunt necesare micile certuri, sunt necesare toate conflictele minore, pentru că în ele îmi manifești tăierea voii. Dacă vrei să pornești în căsnicie un demers al dreptății, tocmai pornești spre un eșec.couple-fighting-2-lg-80931497Trăim frustrări şi eșecuri monstruoase pentru că nu plecăm la drum cu “temele făcute”, pentru că ni se vând iluzii teribile despre dragoste şi despre căsnicie. Ştiu cupluri care o ţin în ceartă şi jigniri de dimineață până seara. Eu nu cred că asta înseamnă să-ţi porți crucea, să-ţi asumi un om, că asta înseamnă căsnicie. Domnul nu a făcut aşa! El i-a privit pe toți cu milă şi iubire. Se mai poate repara ceva ce cu timpul s-a rupt între doi oameni? Da, dar efortul este unul foarte mare şi ambii soți trebuie să înțeleagă că încep un proces de vindecare. Majoritatea oamenilor divorțează pentru că nu au un duhovnic. Eu aşa cred. Mântuirea este un act de cunoaștere, de împărtășire reciprocă, omul se trezește la conștiința veșnică.

https://www.aimgroup.ro/afiliere2/idevaffiliate.php?id=110&url=4
Avem nevoie de credință. La biserică nu vei găsi oameni drepți, fără păcate, ci în biserică intră oamenii ce înțeleg sensul vieții lor, oamenii ce au o dorință de desăvârșire şi care vor să lupte în fiecare zi pentru asta. Un om care crede în Dumnezeu, care şi-a așezat viața în Dumnezeu, chiar de are căderi, este un om care odihnește mulți alți oameni din jurul său, care aduce pace în casa sa, în viața sa. Un om însă care de dimineață până seara se plânge numai şi numai de durerea lui, de viața lui tristă, de problemele lui, care vorbește numai despre el, este un om care plictisește, obosește pe ceilalți din jur.

act-like-men-praying-graphic
Egoismul este de două feluri: un egoism barbar, primitiv în care îi iei mâncarea celuilalt din faţă ca să o mănânci tu şi un egoism fin, subțire în care tu te consideri buricul durerii, al suferinței, nu te interesează de nimeni şi de nimic în afară de suferința ta. Toată ziua te plângi de cât de rău o duci, de cât de răi sunt oamenii şi de cât de urât se poartă cu tine şi de cât de grea e viața ta… aici este o formă demonică de egoism, în care nu ajuți pe nimeni, nu odihnești niciun om, nu ieși deloc din tine să întâmpini pe cineva.

peaceofmindPacea lui Dumnezeu odihnește omul şi e mare lucru să te poți odihni lângă un om. Așadar, când vă căsătoriți, căutați în primul rând un om lângă care să te odihnești şi pe care să-l poţi odihni, având ca punct de plecare PACEA. N-o poți controla în celălalt, dar în tine sigur poți pune pace.

Sunt convins că nimeni nu fuge de omul păcii, de omul care tot timpul e vesel, cu chipul vesel, cu firea veselă… eu cred că Mântuitorul aşa era, foarte viu, vesel cu inima…

autor-preot Visarion Alexa


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

ccc

Nu înceta să te rogi


Nu înceta să te rogi până nu primeşti ceea ce doreşti
rugaciune
Să ia aminte la cuvintele mele cei care se roagă fără vlagă şi se revoltă atunci când Domnul întârzie să le împlinească cererile. Eu le zic: „Rugaţi-vă la Dumnezeu”, iar ei îmi răspund: „Ne-am rugat o dată, de două ori, de trei, de zece, de douăzeci de ori şi n-am primit nimic”. Nu înceta să te rogi până ce nu primeşti ceea ce doreşti. Sau mai degrabă, nici când primeşti răspuns la cererea ta să nu încetezi să te rogi. Înainte să primeşti răspuns, să te rogi, iar după aceea, să mulţumeşti.

Mulţi oameni intră în biserică, spun câteva rugăciuni şi apoi ies. Ies din biserică fără să ştie ce au spus. Buzele lor se mişcă, dar urechile lor nu ascultă. Dacă tu însuţi nu asculţi rugăciunea pe care o rosteşti, cum vrei să o asculte Dumnezeu? Zici: „Am îngenuncheat”. Da, ai îngenuncheat, dar numai cu trupul, căci gândul tău zbura prin alte părţi. Cu gura rosteai rugăciunea, iar cu mintea socoteai dobânzi, încheiai contracte, vindeai mărfuri, cumpărai proprietăţi, te întâlneai cu prietenii tăi. Aceasta se petrece pentru că diavolul, care ştie că prin rugăciune putem să dobândim multe, tocmai atunci vine şi ne seamănă gânduri în minte. De multe ori, stăm în patul nostru şi nu ne gândim la nimic; ne ducem la biserică să ne rugăm şi atunci mii de gânduri ne trec prin minte. În felul acesta, pierdem roadele rugăciunii noastre, plecând din locul de unde ne-am rugat cu mâna goală.act-like-men-praying-graphic

De aceea, în ceasul rugăciunii noastre, de fiecare dată când ne dăm seama că gândul nostru s-a îndepărtat de Dumnezeu şi s-a apropiat de problemele de zi cu zi, să-l aducem înapoi şi să-l silim să rămână atent şi nedezlipit de înţelesurile rugăciunii. Dacă ne-am pierdut atenţia, să spunem rugăciunea din nou, de la capăt, şi dacă iarăşi gândul nostru se îndepărtează, să spunem rugăciunea şi a treia oară, şi a patra oară.

Să nu ne oprim din rugăciune până când nu am reuşit să o spunem toată, de la un capăt la celălalt, având cuget treaz şi netulburat. Iar când diavolul va înţelege că nu depunem armele, atunci va renunţa şi el să mai lupte cu noi.

Sfântul Ioan Gură de Aur, extras din lucrarea Problemele vieţii


http://bit.ly/2Cz43uZ

Bucuria de a dărui durează mai mult decât satisfacția de a primi


Nivelul de fericire al oamenilor care obişnuiesc să ofere se menţine constant, sau scade într-un ritm mult mai lent, spre deosebire de situaţia în care ei ar fi beneficiarii darurilor respective, conform concluziilor unei cercetări efectuate recent la Facultatea de afaceri Booth a Universităţii Chicago, citată de Xinhua.
http://bit.ly/2Cz43uZ

Pentru a analiza gradul de fericire, oamenii de ştiinţă au realizat două experimente. În cadrul unuia dintre ele, participanţii – studenţi ai universităţii – au primit câte cinci dolari în fiecare zi, timp de cinci zile, şi li s-a solicitat ca de fiecare dată să cheltuiască suma pe acelaşi lucru.

Participanţii au fost împărţiţi în mod aleator în două grupuri – unii au cheltuit suma în beneficiul propriei persoane, iar ceilalţi i-au dăruit, spre exemplu lăsând banii într-un recipient pentru bacşiş la o cafenea sau oferind în fiecare zi donaţii online aceleiaşi organizaţii caritabile. La sfârşitul zilei participanţii şi-au împărtăşit impresiile cu privire la aceste experienţe şi la gradul general de satisfacţie.

Informaţiile colectate de la un număr total de 96 de participanţi – cu un nivel iniţial similar de fericire – au demonstrat că gradul de bucurie al celor care au cheltuit sumele primite pentru propria persoană s-a diminuat constant pe parcursul perioadei de cinci zile. Însă, în cazul celor care au oferit banii altor persoane nivelul de fericire s-a menţinut.

joy

Oamenii de ştiinţă au desfăşurat apoi un al doilea experiment, online – 502 participanţi au jucat zece runde ale unui joc puzzle din cuvinte. La fiecare rundă ei au câştigat câte cinci cenţi, pe care fie îi puteau păstra sau îi puteau dona pentru un scop caritabil. După fiecare rundă, participanţii au dezvăluit gradul de bucurie resimţit. Din nou, nivelul autoraportat de fericire al celor care şi-au donat câştigul a scăzut într-un ritm mult mai lent în comparaţie cu cel al participanţilor care au păstrat banii obţinuţi.

Potrivit cercetătorilor, atunci când oamenii se concentrează asupra rezultatului, cum ar fi obţinerea unei plăţi, ei sunt mai înclinaţi să compare efectele, ceea ce le diminuează sensibilitatea faţă de fiecare experienţă. Însă, atunci când se concentrează asupra acţiunii, precum donarea către o organizaţie caritabilă, oamenii sunt mai puţin preocupaţi de comparaţia rezultatelor şi, în schimb, trăiesc fiecare act de dăruire ca pe un eveniment unic aducător de fericire.

Give me your heart

De asemenea, conform studiului, oamenii se adaptează într-un ritm mai lent la fericirea generată de acţiunea de a dărui deoarece aceasta contribuie la menţinerea reputaţiei prosociale consolidând sentimentul de conexiune socială şi de apartenenţă, notează Xinhua. Concluziile cercetării au fost publicate în jurnalul Psychological Science.

sursa-yogaesoteric.net


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

ccc

8 aspecte esențiale despre viață pe care omenirea le-a uitat


Locul nostru în natură.
În ultimele sute de ani ne-am detașat destul de mult de natură, dorind să nu mai depindem de aceasta. Am cunoscut-o, am consumat aproape tot ce am putut și am încercat să constrângem natura în așa fel încât să ne ofere doar ce ne mulțumește pe noi, într-o acțiune extrem de egoistă. Am uitat să ascultăm și să înțelegem ritmurile naturale și ciclurile Pământului, ne-a fost mai ușor să ignorăm mesajele venite de la mediul natural decât să trăim în echilibru.

***

http://bit.ly/2Cz43uZ

***

Am uitat vechea înțelepciune antică.
Am uitat și ne-am îndepărtat de înțelepciunea noastră strămoșească. În încercarea de a obține cunoștinte științifice cu scopul de a-i oferi minții noastre raționamentele potrivite, am uitat înțelepciunea care apare prin deschiderea inimii. Ne-am uitat vechile povești și tradiții, trecând prea ușor la o societate bazată pe consum.

Am uitat de visele noastre.
Îndepărtându-ne de la calea noastră interioară, am uitat să visăm. Mai mult, am uitat că avem puterea de a contribui enorm la îndeplinirea visurile noastre.

Am uitat adevăratul scop în viață.
Cu atât de mult „senzațional”, surse de distragere a atenției și zgomot din jurul nostru, am ajuns să uităm care este adevăratul motiv pentru care ne aflăm aici. Suntem prinși într-o rutină cotidiană din care am pierdut din vedere adevărata autenticitate, acea scânteie interioară care ne poate conduce către fericire și către auto-realizare / auto-cunoaștere.Happy-Woman-2

Am uitat că totul este iubire.
Acesta este, probabil, cel mai profund mister dintre toate, mister pe care foarte puțini au ajuns să-l înțeleagă cu adevărat. Însă, acest adevăr este ascuns în profunzimea ființei noastre. Am uitat faptul că în cele din urmă totul este energie și conștiință și că dragostea este materialul fundamental al existenței care trece prin fiecare celulă a noastră.

Am uitat să iertăm.
Fiind făcuți să credem că suntem separați și deconectați de ceilalți și de orice altceva, am uitat să iertam. În cel mai profund sens al său, iertarea este actul de reamintire a realității că suntem unul cu toată lumea și că nu există o victimă și un agresor. Cu toții ne mișcăm într-o „existență” numită viață.

iertarea

Am uitat de adevărata noastră putere.
Condițiile de viață dominate de frică ne-au făcut să uităm cine suntem cu adevărat. Ne-am uitat adevărata putere, puterea de a ne folosi de intenție și de voința noastră cu scopul de a ne transforma realitatea. Am fost atrași de somnambulismul celor care au trăit înaintea noastră și astfel am ajuns să adoptăm aceleași tipare de gândire fără să ne îndoim de aceste automatisme periculoase.

Am uitam să fim simpli.
Viața a devenit din ce în ce mai complicată. Suntem seduși de strălucirea lui „mai mult” și nu de puterea lui „mai puțin”. Am uitat sensul simplității și am uitat să fim simpli. De fapt, viața este simplă, noi suntem cei care ne-o complicăm. Simplicitatea implică eliberarea de toate lucrurile și aspectele neesențiale și de ideile care nu ne folosesc în îndeplinirea adevăratului scop al vieții.

http://www.yogaesoteric.net


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

ccc