Leguma minune care restabilește vederea, reduce inflamațiile și întărește inima


Țelina nu este numai delicioasă, ci și foarte utilă! Merită să includeți în meniul vostru această legumă uimitoare! Țelina este una dintre cele mai răspândite legume și, în același timp, una dintre cele mai sănătoase. În plus, ea conține puține calorii. Pot fi consumate toate părțile țelinei – începând de la semințe și terminând cu frunzele. Această legumă sănătoasă conține multe minerale și vitamine, are un conținut ridicat de acid folic și potasiu – tot ceea ce are nevoie organismul pentru a-și îndeplini în mod optim funcțiile. Conținutul ridicat de vitamina C întărește sistemul imunitar.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Iată principalele motive care vă vor arăta de ce este necesar să includeți țelina în dieta zilnică:

1. Tratează infecțiile vezicii urinare
Țelina poate ajuta la eliminarea calculilor biliari din organism și vindecarea infecțiilor vezicii urinare, datorită proprietăților sale diuretice și antiinflamatorii.

2. Îmbunătățește sănătatea articulațiilor
Țelina poate ajuta la vindecarea gutei, artritei și artritei reumatoide, datorită proprietăților sale antiinflamatorii și de combatere a edemelor și durerilor. În acest scop este indicat să se consume un pahar de suc de țelină zilnic.

3. Reduce inflamația
Țelina are proprietăți antiinflamatoare uimitoare. Substanța cea mai utilă este luteolina, care reduce inflamația în hipocampus – o zonă a creierului asociată cu memoria.

4. Menține în limite normale tensiunea arterială
Potasiul din țelină poate fi util în scăderea tensiunii arteriale. Ftalidele pe care le conține au tendința de a relaxa mușchii din jurul arterelor și de a permite vaselor de sânge să se dilate, reducând astfel tensiunea arterială.Illustration of electrical activity of the human heart

5. Reduce nivelul de colesterol
Ftalidele pot reduce, de asemenea, nivelul colesterolului nefast (LDL) din organism. Pentru aceasta este necesar să fie consumate doar două tulpini de țelină pe zi.

6. Este un diuretic natural
Conținutul ridicat de minerale, în special de potasiu și sodiu, din țelină, fac această legumă un diuretic puternic. Astfel, poate ajuta la eliminarea toxinelor și la reglarea nivelului lichidelor din trup.

7. Îmbunătățește digestia
Țelina este bogată în apă și fibre insolubile și, din acest motiv, previne constipația și stimulează digestia.

8. Îmbunătățește sănătatea ochilor
Nutrienții din țelină protejează și îmbunătățesc starea de sănătate a ochilor. Doar o tulpină de țelină conține aproximativ 10% din doza zilnică recomandată de vitamină A, care este esențială pentru sănătatea ochilor.

Beautiful-Eyes

9. Posedă proprietăți anti-îmbătrânire
Țelina conține antioxidanți puternici, precum și vitaminele A, D și C și alți nutrienți. Vitamina E hidratează pielea, iar antioxidanții împiedică îmbătrânirea pielii și o protejează de substanțele nocive.

sursa-yogaesoteric.net


ccc

Mâncarea fără măsură ne poate fi fatală!


Mâncarea este o obsesie când nu mâncăm în mod controlat şi cu bun-simţ. Burta care „cugetă”, pântecele care ne salvează de cotidianul tern… În aşteptarea meselor, suntem ostaticii ciugulelii. Cetăţeanul rumegător se umflă pe zi ce trece. Statelor Unite li se cuvin laurii grăsimii. Franţa vine şi ea rapid din urmă. Un studiu realizat de Nutrition Santé în 2006 constata că 57% dintre bărbaţi, 41% dintre femei şi 18% dintre copii au rotunjimi în exces. Un adult din şase este obez, proporţia fiind de 3,5% la cei mici.ccc
Din 2004 încoace, AFSSAPS (Agenția franceză pentru siguranța alimentelor) ne asaltează cu recomandări privind consumul de fructe şi legume. Cu toate acestea, familiile, invocând preţurile prohibitive, rămân fidele regimurilor grase, cu produse lactate, cartofi prăjiţi, carne cât cuprinde (cotlet, pulpă, muşchi, mezeluri), cantităţi enorme de zahăr, produse de patiserie, dulciuri, băuturi carbogazoase. Asta ca să vă faceţi o idee despre amploarea catastrofei.

Nu vă bazaţi pe medici, crezând c-or să vă lumineze, căci ei ignoră preceptul „suntem ceea ce mâncăm”. În maratonul lor universitar de 8 ani petrecuţi în amfiteatre [în Franța, n.n.], nutriţia are parte de numai câteva ore de curs. Această eroare originară este una dintre căile prin care ne ucide medicina. În faţa trupului gelatinos, respirând cu dificultate, practicianul decide să măsoare tensiunea, după care cere efectuarea unui set de analize. Laboratoarele îi dau o mână de ajutor, socotesc globulele, nivelul colesterolului, caută semnele diabetului – orice indiciu care să ajute la prescrierea armatei de substanţe chimice.

Doctorul e un fin strateg în lupta contra bolii, e stăpânul câmpului de bătălie – pacientul – care nu-şi mai aparţine, rămânând pasiv până la sfârşitul încleştării. În aceste condiţii, restricţia sau moderația alimentară constituie o frustrare intolerabilă. Micile plăceri ale gurii susţin moralul, astfel că în spitale, în Franța, mesele cuprind felurile cunoscute şi apreciate: la trezire, croasant, cafea cu lapte, iaurt; la prânz şi la cină carne, produse lactate, pâine albă, produse de patiserie. Un echilibru perfect între proteine şi glucide, certificat de dieteticieni sau medici nutriţionişti, e treabă serioasă, departe de ghiveciul servit până acum un deceniu.

Nimic de zis, doar că trebuie să ne punem întrebări despre modul în care sunt formaţi aceşti profesionişti care se lăfăie pe copertele mult prea numeroaselor cărţi de regimuri din librării. În teoriile lor există nişte contradicţii abisale, şi asta indiferent de meseria autorilor. Să precizăm că în Franța, diploma de dietetician se obţine după terminarea a doi ani de facultate, fiind aşadar o profesie paramedicală, pe când nutriţioniştii sunt medici specializaţi în acest domeniu. Niciuna dintre aceste diplome nu are valoare naţională, deoarece fiecare universitate propune un program propriu. Se predă o teorie flexibilă, pe baza căreia, cu părtinirea dată de apartenenţa la lobby-uri (cel agroalimentar, al laptelui, al industriei zahărului), fiecare alcătuieşte regimul ideal, cartea vânzându-se cu atât mai bine, cu cât autorul beneficiază înainte de publicare de o comandă consistentă din partea unuia dintre organismele pentru care lucrează. Interesele acestuia sunt servite „ştiinţific” de studiile citate în lucrare.

Impactul comercial al mormanului de titluri din librării şi apariţia reţetelor „sănătoase”, care îi pot satisface şi pe gurmanzii exigenţi, atrag atenţia mass-media. Specialistul care nu numai că deculpabilizează plăcerea, dar atribuie alimentelor pe care le recomandă o doză de magneziu, de calciu, de potasiu, ori – că tot e la modă – virtuţi antioxidante, este ridicat în slăvi şi invitat să se exprime peste tot. Teza expertului este necontestată, chiar binevenită, căci înveseleşte cu veşti optimiste actualitatea sinistră.

Recunosc, asemenea confraţilor mei, m-am lăsat păcălit acum 10 ani, când mi-am început la radio emisiunile pe tema vieţii sănătoase. Hotărât să-i descos pe misionarii hranei şi să-i provoc la contradicţie, i-am invitat fără discernământ. Interlocutorii profitau însă de șansa oferită şi-şi desfăşurau predicile avansând, la orice obiecţie, lista cazurilor de ameliorare a sănătăţii, adevărate miracole… Deşi nu încetam să le contest argumentele, aveam senzaţia că mă transformasem în agentul lor de presă. Aş fi putut să adopt metoda utilizată în profesia noastră pentru a rezolva acest tip de problemă: dezbaterea. Unul pro, unul contra, arbitrajul revenindu-mi mie. Dar această pantomimă de bâlci e o ticăloşie intelectuală. Prin urmare, interviul rămânea singura modalitate acceptabilă din punct de vedere deontologic. Totuşi, pentru a evita inducerea publicului în eroare, am eliminat, după lectură, cărţile care deviau grav de la bunul-simţ. În felul acesta, toate best-seller-urile specialiştilor reputaţi au ajuns la coş, ataşamentul lor mercenar faţă de interesele comerciale fiind prea ostentativ.

În grămezile care se adunau în fiecare zi pe biroul meu căutam teoriile originale, însă de obicei găseam numai aiureli, precum regimul în funcţie de grupa sanguină. Şi cartea respectivă ar fi zburat la tomberonul pentru reciclarea hârtiei, dacă n-aş fi primit sute de scrisori de la ascultătorii care-mi cereau să abordez subiectul. Până în ziua de azi îmi reproşez cedarea la presiuni. În mod paradoxal, faptul că l-am bombardat sistematic pe autor cu argumente ce dovedeau că teoria lui miroase a mesaj sectar a fost pentru el o adevărată mană cerească. Da, aţi citit bine, căci publicul nu face deosebirea între discurs şi cel care îl enunţă, astfel că asaltul meu legitim a fost perceput ca o ambuscadă, atrăgând imediat simpatia pentru victima mea, care, în plus, era femeie. Centrala telefonică mai avea puţin şi lua foc. În câteva minute sunt pus la zid, tratat drept mitocan, ticălos, agresiv.

Poziţia mea îi supăra pe mulţi în cadrul postului. Prudenţa mă sfătuia să stau cuminte, să-mi limitez temele la homeopatie, uleiuri esenţiale, puterile terapeutice ale argilei, și să abordez subiecte exotice – medicină chineză, ayurvedică, virtuţile ginsengului, numai bune să racolez pensionarii. Profesia mă obligă la parcurgerea tuturor scrierilor pe un anumit subiect. Le prefer pe acelea care, încă din titlu, îşi afirmă opoziţia faţă de concepţia mea. Mă reped la ele ca un uliu, iritat, dar bucuros la gândul că voi putea demonta punct cu punct erorile din teza lor.

În aceste condiţii, imaginaţi-vă cum am făcut într-o bună zi când, devorator de brânză ce sunt, am scos dintr-un plic o lucrare intitulată Le lait, une sacrée vacherie (Laptele – o mare porcărie), un volum subţirel cât o broşură. Fac parte dintre copiii pe care naţiunea i-a hrănit cu lapte încă de la grădiniţă. Comori de proteine și calciu, diversele sortimente de brânză se regăseau la fiecare masă: camembert, brânză cu mucegai albastru, cantal, comté – ah, pe ăsta din urmă îl ronţăiam până la coajă! Ras, transformat în tăiţei de bunica, un deliciu princiar. Comté-ul era plăcerea mea vinovată! La maturitate am umblat prin toată capitala ca să găsesc cele mai bune soiuri, dospite vreme de 17 luni. Mă delectam cu ele la prânz şi seara, după care urma iaurtul, care nu lipsea nici de la micul dejun. Pe scurt, eram total dependent de lactate, lucru la care contribuise glorificarea lor oficială.

În concluzie, ştiam deja cum aveam să distrug cărţulia modestului doctor Nicolas Le Berre, aşa că am deschis-o imediat. Asemenea boxerului prea sigur pe el în faţa adversarului pe care-l crede învins din oficiu, am fost trimis în corzi de la primele pagini. Nu era nimic senzaţional acolo, doar enumerarea dovezilor incontestabile care-mi făceau praf convingerile. Nu-mi venea să cred, și iată că izbucnesc împotriva forţei de îndoctrinare a sistemului care ne privează de cel mai elementar bun-simţ. Orice tolomac poate verifica logica doctorului Le Berre, anume faptul că în natură nicio creatură vertebrată nu consumă lapte ca să se aprovizioneze cu calciu, pentru întreţinerea scheletului. Şi totuşi, de la şoricelul minuscul până la mastodonţii de felul balenei sau elefantului, niciun animal nu se sfărâmă la aterizarea dintr-un salt, ori după nu ştiu ce acrobaţie. Cât despre oameni, există popoare întregi care ignoră produsele lactate, printre ele chinezii şi japonezii (sunt martor, căci am avut onoarea de a intra în contact cu ei în cursul călătoriilor mele), niciunul dintre triburile ascunse prin pădurile amazoniene, nici măcar pigmeii din Africa n-au habar ce bine e să bei lapte.

Cât despre noi ăștilalți, occidentalii, consumul este recent, după cum arată, în Bio Contact nr. 170 din aprilie 2008, Alain Drouard, profesor de istorie şi cercetător principal la CNRS (Centre national de la recherche scientifique – Centrul național pentru cercetare științifică). Atât grecii antici, cât şi populaţiile din Evul Mediu, acuzau laptele că ar provoca tulburări şi boli. Iată, de altfel, ce spunea Enciclopedia din 1765: „Din acest mic număr de observaţii asupra proprietăţilor dietetice ale laptelui, concluzia evidentă este aceea că acesta este un aliment care nu corespunde organelor digestive ale adultului, şi pe care educaţia și obiceiurile nu l-au putut integra”. Ei, şi? vor mormăi unii pe bună dreptate, anticii nu le ştiau pe toate! Am locui şi acum în peşteri, culegând fructe din copaci, scormonind pământul în căutare de larve şi vânând cu pietre şi săgeţi, pe scurt, ar fi vai de capul nostru fără agricultură şi creşterea animalelor. Cu atât mai bine dacă inteligenţa ne ameliorează condiţiile de trai şi ne oferă noi plăceri. Lăsaţi-ne în pace! „Ospătar, adu platoul cu soiuri savuroase de brânză! Să ne ospătăm!”

După surpriza provocată de primele rânduri din Le lait, une sacrée vacherie, am început să mă revolt. Ţineam la gustul delicios al brânzei, n-aveam de gând să renunţ la comté doar pentru că aşa propovăduia un paseist. De altfel, nu avem la dispoziţie toate aceste bunătăţi decât grație aparatelor frigorifice, altă inovaţie formidabilă a modernităţii. Trăiască progresul! Sunt tot mai pornit împotriva lui Le Berre, e clar că e un sectant. Acuzaţia lui este excesivă, pune toate relele pe seama lactatelor: probleme ale tranzitului intestinal, colon iritabil, faringite, otite, sinuzite, bronşite, candidoză, dermatoze, dureri articulare… mai grav, ar fi la originea arteriosclerozei, a cancerului de sân şi de prostată – autorul le înşiră dintr-un foc, dovezile lui fiind însă anemice. E abil, totuşi, domnu’ doctor, seamănă îndoiala, făcând referire la unele realități incontestabile, de pildă regimurile cretan şi japonez, care nu conţin produse din lapte de vacă: populaţiile respective sunt afectate de cancer şi boli cardiovasculare într-o proporţie mult mai mică şi au o soliditate osoasă remarcabilă, bilanţ aureolat de o longevitate în plină formă, care le permite să bată recordul mondial în materie de centenari.

Mda, nu pot scăpa atât de uşor de cartea asta. Argumentele sunt suficient de bine expuse ca să mă facă să renunţ la comté măcar o vreme, pentru a vedea ce se întâmplă. Experimentul e greu, dar necesar. E ridicol, absurd să rămânem sub tirania unei propagande nocive numai ca să ne bucurăm simţurile. Gustul e o bagatelă. Esenţiale sunt sănătatea şi vitalitatea, or, deşi am o viaţă cumpătată, nu mă simt întotdeauna bine, aşa că voi aplica principiul precauţiei, măsură care mă plasează, ca profesionist, în centrul unei dileme. Mă furnică palmele să denunţ sistemul, dar misiunea prezintă riscuri fatale. Sunt prea mic în faţa acestor instituţii, iar teza lui Le Berre nu are un aparat critic demn de luat în seamă. Perspectiva de a sfârşi cu un seppuku mă îndeamnă să iau în considerare abandonul întregului demers. Ca să mă îmbărbătez, cer părerea unor colegi de redacţie. Îi pufnește râsul, brânza face parte din patrimoniul nostru, este deliciul suprem, n-are rost să mă vâr în necaz gratuit, cruciadele jurnalistice sunt bune, dar ar trebui să lupt, ca mii de confraţi din întreaga lume, pentru libertate, pentru drepturile omului, cauza mea e un fleac, o bravadă de cercetaş.

Sfaturile lor au efectul invers asupra mea, în primul rând pentru că democraţia se apără în fiecare detaliu, şi apoi pentru că este vorba de o enormă impostură, aşa că nu mai ezit, mă pun pe treabă şi-l invit pe Le Berre în emisiune. Apariţia lui stârneşte tumultul pe care mi-l imaginasem, nu doar un val de indignare ce sufocă telefoanele, ci şi zeci de scrisori virulente, unele trimise la conducere. Textele sunt asasine, îmi cer concedierea. Printre ele, epistola unui profesor şef de secţie la un mare spital parizian şi o alta venind de la o mare organizaţie vizată de scandal, care ameninţă cu anularea unei campanii publicitare – ceea ce va şi face. Balamucul nu mă afectează în niciun fel, boss-ul, Jerome Bellay, mormăie doar: „Urcarea ta în sondaje mă costă cam scump”. Deznodământul bătăliei e ironic, n-a fost marele război de care mă temeam, ci o simplă încăierare. Ce decepţie! Niciun ziar n-a preluat disputa. Imaginea lactatelor este prea luminoasă, prea bine ancorată în conştiinţa publică, ele sunt simboluri ale sănătăţii.

Şi totuşi, publicaţiile care le demonstrează nocivitatea se înmulţesc în toată lumea. Iată câteva dintre informaţiile pe care le-am adunat cu sârguinţă. Voi începe cu cercetările profesorului Massimo Montineri, care arată că pereţii intestinali deterioraţi permit peptidelor morfinice din produsele lactate să treacă în sânge şi de acolo să se acumuleze în organe. În cazul alterării barierei hemato-encefalice care protejează creierul, peptidele distrug reţelele neuronale. La rândul său, profesorul Karl Reichelt a constatat că acest fenomen provoacă tulburări psihice, pierderi ale memoriei şi concentrării, hipoactivitate, melancolie, depresie etc. Profesorul Boyd Halley a demonstrat că laptele inhibă eliminarea unor toxine de felul mercurului, iar ficatul încărcat, obosit de produsele lactate, nu-şi mai îndeplinește funcţia de curăţare, ceea ce generează patologii ale intestinului. Acelaşi cercetător a descoperit că laptele degradează peretele intestinal şi inhibă o serie de enzime, printre care peptidaza, singura care permite digerarea cazeinei. Aceşti doi factori determină dureri de cap, tulburări de vedere, dermatoze (eczeme, acnee juvenilă), artroză, artrită, oboseală cronică, osteoporoză şi afecţiuni ORL – bronşite, rinite, otite, astm.

Scandalul a izbucnit iarăşi în momentul în care profesorul Joyeux a anunţat pe post că laptele și produsele lactate provoacă osteoporoză şi bronşite, rinite şi otite repetate la sugari şi copii. Încăpăţânat, nu mă cuminţisem după balamucul ce urmase primei emisiuni, dar aşteptam să găsesc un interlocutor mai presus de orice critică. Prezenţa în studio a unei somităţi, cancerolog, şef de secţie la spitalul din Montpellier, a conferit subiectului respectabilitate. Nimeni n-a îndrăznit să comenteze spusele marii personalităţi, în schimb, apelurile telefonice şi scrisorile şi-au revărsat veninul asupra mea.

Degeaba se tot adună dovezile, adepţii fanatici ai produselor lactate continuă să vocifereze. Au şi circumstanţe atenuante, cum ar fi frecventele campanii care le întăresc convingerile; de pildă, conferinţa organizată pe 2 aprilie 2008 la Paris de către academiile de medicină şi de agricultură s-a încheiat cu următoarea concluzie proclamată în cele patru zări: „Se recomandă consumul de produse lactate la orice vârstă, pentru a se reduce riscul de osteoporoză, obezitate, diabet, hipertensiune şi boli cardiovasculare”.

Verdictul, odios, este denunţat pe dată de Thierry Souccar, jurnalist, editor, autor al volumelor Santé, mensonges et propagande (Sănătate, minciuni și propagandă) şi Lait, mensonges et propagande (Lapte, minciuni și propagandă), cărţi-manifest, care prezintă rezultatele unor cercetări indiscutabile, ultima fiind reeditată de mai multe ori şi îmbogăţită cu cele mai recente informaţii ştiinţifice. În plus, tot mai multe cercetări corelează ingerarea lactatelor cu riscul îmbolnăvirii de cancer de prostată, ovarian, mamar, boala Parkinson, diabet de tip I şi infarct.

Din nefericire, toţi putem verifica aceste generalităţi raportându-ne la amintirile personale. Printre cunoştinţele mele profesionale se găseau doi informatori de vreo 50 de ani, activi şi plini de bunăvoinţă, pe care-i încurajam să-mi furnizeze informaţii confidenţiale, invitându-i deseori la prânz. Amândoi erau adevărate modele de cumpătare: beau vin bun pe post de medicament, maximum trei pahare, dintre care unul la brânză, asociere primordială pentru plăcere şi pentru prelungirea vieţii până la 100 de ani, conform recomandărilor oficiale ale nutriţioniştilor. Stupoare, s-au prăbuşit la scurt timp unul după celălalt, deşi respectaseră scrupulos sfaturile cele mai autorizate. Aici trebuie să mă pretind savant ca să vă explic mecanismul aterosclerozei care provoacă drama: totul începe cu acumularea depozitelor de grăsimi sub formă de ateroame pe pereţii arterelor; cu timpul, acestea se îngroaşă şi în cele din urmă obstrucționează circulaţia. De unde provin grăsimile? Din produsele lactate, carne şi mezeluri. Alcoolul corodează membranele și favorizează formarea ateroamelor, împiedicând trimiterea nutrienților spre țesuturi.

Pentru unul dintre cei doi cunoscuţi ai mei, cheagul a intervenit într-un moment foarte prost, pe scări la 10 seara, oră la care toată lumea stă în faţa televizorului. Portarul l-a găsit a doua zi, zăcea ca un beţiv pe preșul de la intrare. Al doilea a avut noroc, blocarea arterei s-a produs în plină şedinţă, colegii s-au repezit să cheme ambulanţa şi să-l ducă la urgenţe. După două luni îmi povestea totul în cursul unei mese festive, mândru de artera lui elastică. După antricotul cu fasole verde (ţinea regim!) tradiţionalul duo de brânză şi vin roşu, paşaport pentru longevitate, după cum continuă să-i spună medicul său, mai atent ca oricând. N-am avut de lucru şi am îndrăznit să-i sugerez o modificare a dietei. A sărit ca ars. S-ar zice că voiam să-l asasinez. Cu toate astea, i-am împărtăşit experienţa mea, faptul că renunţarea la sacrosanctul comté şi orice alt produs lactat m-a regenerat în trei săptămâni. Oboseala cronică este o amintire îndepărtată, mi-am regăsit somnul, am o digestie mai bună şi, în plus, nu mai sufăr de flatulenţă.

Oricât m-am străduit să expun o argumentaţie credibilă, n-am avut succes. Cuvintele mele îl agasau, le percepea ca pe un atac războinic, nu mai era o simplă conversaţie, ci o admonestare, de parcă voiam să-i interzic toate plăcerile. Îl vedeam cum se luptă să-şi păstreze bunele maniere, dar pe un ton coborât mă făcea în toate felurile, intolerant, dictator, ayatollah. Sunt obişnuit cu asta, încasez critici care mai de care mai virulente de când mi-am însușit principiul informării. Sunt însă neputincios în faţa gândirii ermetice, transformată în convingere. Ideile mele sunt oripilante… Nu-i chiar aşa, şi eu condamn privaţiunile, dar dacă renunţarea la un element îmbunătăţeşte starea fizică şi psihică nu mai e vorba de un sacrificiu, ci dimpotrivă!

Trebuie să facem deosebirea între satisfacţie şi plăcere. Satisfacţia este senzaţia instantanee, superficială, simpla potolire a unei pofte, şi nu presupune niciun efort. Plăcerea înseamnă vibraţie, iradiere, pătrunde în profunzime şi se prelungeşte dincolo de manifestarea ei. Accesul la această gamă de senzaţii este favorizat de eliminarea tuturor substanţelor care îngreunează şi blochează organismul. De-asta nu regret delicatesele lactate. Sunt mai tonic, spiritul mi-e mai vioi, fac gimnastică şi jogging ca un puşti care se zbenguie în curtea şcolii. Ca răsplată, mi-am redobândit energia. Ca să-mi păstrez câştigurile, am decretat ruptura definitivă de bunătăţile lactate. Nicio derogare, pentru ca nu cumva, inconştient, să caut un pretext de a recurgere la o mică gustare, acel „din când în când” care măreşte senzaţia de privaţiune până la obsesie.

Nu umblu cu jumătăţi de măsură, nu cedez, unde e libertatea mea dacă nu sunt în stare să-mi respect propriile decizii? Pot lăsa ca un vulgar gol în stomac să mă deturneze de la opţiunea mea de viaţă? Înseamnă că nu mă mai controlez. Pierd satisfacţia angajamentelor asumate. Provocările întăresc şi formează caracterul. Rezistenţa la plângerile pântecelui contribuie la afirmarea personalităţii şi, cu timpul, hotărârea învinge tentaţia. În prezent, platoul de brânză, a cărui vedere mi-ar fi dat altădată frisoane pavloviene, mă lasă indiferent. Într-o seară, de pildă, după un urcuş pe munte, m-am trezit, la o fermă izolată, că gazdele încercau să mă întremeze cu produse locale, mezeluri şi brânză. Obligat să mănânc o bucăţică de comté – excelent, bio, de 15 luni – n-am mai simţit nicio plăcere, încă o dovadă a relativităţii gustului.

Modificarea obiceiurilor alimentare nu este o tragedie şi nu înseamnă asceză. Maleabilitatea gustului e o șansă, un cadou din partea naturii. Nu suntem ostaticii unei plăceri predeterminate, ci liberi, avem posibilitatea să identificăm alimentele benefice organismului, pe acelea care dinamizează sistemul imunitar şi interacţiunile celulare. Nu trebuie decât să ne educăm papilele pentru a ne delecta cu noile savori. Iar înainte de a ne implica într-o acţiune, să ne gândim la consecinţe: e oare o plăcere senzaţia care, în contrapartidă, se plăteşte printr-o stare negativă?

Ce face medicina? Întrucât orice boală trebuie combătută cu medicamente, ea se încăpăţânează să caute noi molecule, dar rezultatul e doar o luptă contra simptomelor. Medicina ne cere să fim pasivi şi supuşi. Cât de liniştitoare sunt anunţurile privind crearea unor tratamente revoluţionare pentru obezitate, oboseala cronică, anxietate, palpitaţii, crampe musculare, dureri de cap, ameţeli, parestezii, diabet! Câte necazuri provoacă aceste boli, şi totuşi ele nu există ca atare, sunt declanşate de consumul regulat al unor produse cu indice glicemic ridicat – zahăr rafinat și făină albă, produse industriale lipsite de calităţi energetice, dar cu o nocivitate extraordinară.

Voi îmbrăca halatul alb al biologului, pentru a încerca să ofer o explicaţie. În primul rând, trebuie ştiut că organismul funcţionează cu ajutorul zaharurilor naturale. Acestea modifică şi determină interacţiunile şi mişcările celulare, se aglomerează pe membrane şi le penetrează atunci când devin poroase sub acţiunea insulinei secretate de pancreas. Când în organism intră elemente cu un indice glicemic ridicat, acestea excită glandele suprarenale, ceea ce obligă pancreasul la o supraproducţie de insulină; mecanismul îşi măreşte ritmul de funcţionare, celulele cu membrana poroasă absorb tot şi, ca reacţie, glicemia sanguină scade. Astfel, marele consumator de glucoză, creierul, se găseşte în deficit, consecinţele fiind enervarea, oboseala, starea generală proastă. Este vorba de hipoglicemie, care se traduce prin necesitatea absolută de a absorbi noi nutrienţi. Acest ciclu infernal epuizează organismul, iar dereglarea conduce la bolile enumerate mai sus, în principal la diabet, însă efectele pot fi și mai dramatice, putându-se ajunge chiar la cancer.

Aşadar, gata cu dulciurile, foietajele, pâinea albă şi, întrucât produce efecte comparabile, să diminuăm drastic şi cantitatea de sare ingerată! Singura otravă pe care n-o voi aborda aici, condamnată în unanimitate, cu toxicitatea expusă pe larg în presă, este tutunul. Voi remarca totuşi că rareori este arătată acţiunea lui nocivă asupra organelor sexuale, cărora le deteriorează reţeaua de irigaţie, determinând o pierdere considerabilă a plăcerii. Condamnarea dulciurilor îmi întăreşte imaginea de propovăduitor al interdicţiilor, de guru ticălos. Cartea mea promite moartea de plictiseală în perfectă sănătate! Atrăgătoare soartă, n-am ce zice! La rândul meu, mă mobilizez în faţa tuturor obiecţiilor şi afirm că boala nu este o fatalitate, denunţ sistemul care ne plasează încă din leagăn sub tutela medicamentelor şi chem la stoparea obiceiurilor nocive, astfel încât să avem cu toţii o viaţă frumoasă.

Fragment din cartea Medicina ne ucide, de Marc Menant.


ccc

Orice boală are o cauză, iar anularea cauzei face sa dispară efectul (boala)


Când suntem întrebați ce ne dorim cel mai mult de la viață, majoritatea dintre noi răspundem „sănătate”. Cu toate acestea, pe câți dintre noi ne preocupă cu adevărat sănătatea? Numai atunci când e prea târziu și ne îmbolnăvim intrăm în panică. Evident că cel mai bine ar fi să ne trăim viața evitând îmbolnăvirea. E necesar doar să știm că fiecare boală are o cauză, uneori chiar mai multe. Cunoscând cauzele bolilor putem să evităm îmbolnăvirea și să ne menținem starea de sănătate.

Deoarece dogmele vechii școli de nutriție persistă și în prezent, este greu de acceptat că de fapt bolile apar din cauza deficitului cronic de nutrienţi naturali (cauzat de producerea industrială a alimentelor). Se crede în mod eronat că foarte multe boli au drept cauză excesul de grăsimi din alimentație. Astăzi, persoanelor supraponderale li se induce ideea că s-au îngrășat din cauză că au mâncat prea mult şi prea gras. În realitate, obezitatea este o boală metabolică ce apare atunci când se consumă substanţe şi alimente procesate în locul celor naturale.

În afară de făina rafinată şi zahărul rafinat, grăsimile procesate „moarte”, cum ar fi margarina şi uleiurile rafinate, au și ele un rol nefast. Dacă ne gândim că e nevoie să mâncăm cel puţin 1,5 kg de sfeclă de zahăr pentru a obţine echivalentul a 100 g de zahăr alb rafinat, este clar cum, cu astfel de nutrienţi foarte concentraţi care nu se găsesc în natură, obezitatea apare foarte uşor, fără a mânca mult. Cele 100 g de zahăr fabricat pot fi uşor ascunse în alimente, fără ca noi să ne dăm seama. În schimb, un om poate mânca alimente naturale în cantităţi nelimitate fără ca greutatea sa să crească, deoarece aceste alimentele nu conţin substanţe concentrate, ci toţi nutrienţii vitali pentru asimilarea lor completă de către organism.

Grăsimea nu îngrașă

Este foarte important de ştiut că surplusul de grăsime al unei persoane obeze nu este consecința ingerării de grăsimi. Omul are un metabolism complex, astfel încât alimentele se transformă atunci când sunt ingerate şi apoi sunt eliminate. Este la fel de absurd să spui că grăsimea ingerată se transformă înapoi în grăsime, ca şi dacă ai afirma că spanacul ingerat devine din nou spanac! Sau dacă ai spune că unei persoane chele poate să-i crească părul la loc pur şi simplu mâncând păr! Părul nu este făcut din păr, la fel cum nici ţesutul adipos din organism nu creşte din grăsimea ingerată.cccRecomandarea ca o persoană obeză să-şi reducă aportul de grăsimi e greşită. O persoană obeză are nevoie să mănânce suficiente grăsimi, însă naturale. Grăsimile naturale conţin vitamine liposolubile şi acizi graşi nesaturaţi. Acestea vor fi digerate ușor şi descompuse în produsele finale: acid carbonic şi apă. Prin urmare, consumul de grăsimi naturale (untul, uleiul presat la rece) este important. E necesar ca grăsimile obținute prin rafinare – uleiurile din supermarket, margarina şi/sau grăsimile artificiale – să fie evitate cu stricteţe.

Colesterolul cel de toate zilele

Colesterolul din grăsimi nu cauzează infarctul! Ce este valabil pentru obezitate este, în principiu, valabil şi pentru prevenirea şi tratarea altor boli moderne legate de nutriţie, în special atacurile de cord, care nu apar de la consumul de alimente ce conţin colesterol, aşa cum se credea până nu demult. Dimpotrivă, colesterolul este o substanţă indispensabilă, produsă chiar de organism. Prin urmare, sănătatea omului nu depinde de cantitatea de colesterol ingerat. Dar dacă ingerăm o cantitate considerabilă de alimente ce conţin colesterol, organismul se reechilibrează, producând mai puţin. Depozitele patologice de colesterol care apar la infarct şi arterioscleroză au la fel de puţin de-a face cu colesterolul din alimentație precum are de-a face conţinutul în calciu al alimentelor cu depunerile de calciu. Astfel de depozite rezultă dintr-o lipsă cronică de substanţe nutritive naturale, cauzată de consumul de alimente procesate și de un aport prea mare de proteine animale.

Alimentaţia greşită ne îmbolnăveşte!

Ne îmbolnăvim din cauza alimentaţiei greşite. În ziua de azi, citim şi auzim peste tot că oamenii se îmbolnăvesc pur şi simplu din cauza supra-alimentării. Este o afirmaţie ce poate fi contrazisă printr-o simplă observaţie, şi anume că oamenii au mâncat dintotdeauna cu plăcere. Natura ne-a înzestrat cu foame şi cu apetit. Oamenii au urmărit mereu să-şi satisfacă instinctele: foamea, setea, dorința sexuală… Este stupid să presupunem că abia în timpurile moderne oamenii au descoperit bucuria de a mânca şi mănâncă prea mult. Acest fapt nu poate fi explicaţia bolilor. Diferenţa între prezent şi „pe vremuri” este că astăzi avem producţie industrială și alimente concentrate, care nu au existat niciodată „pe vremuri”. Şi tocmai aceste alimente cauzează boală.

Proteina vegetală este sănătate!

Faptul că este în continuare luată în considerare teoria depășită conform căreia omul nu ar putea supraviețui fără să se hrănească cu proteine animale este un factor responsabil de starea precară de sănătate a multor oameni. Opinia că alimentele provenite din vegetale nu ar fi complete ca valoare nutritivă, deoarece nu ar conţine toţi aminoacizii esenţiali vieţii a fost infirmată. O proteină are o valoare nutritivă completă atunci când conţine toţi aminoacizii esenţiali. Compoziţia proteinelor în diferiţi aminoacizi variază considerabil în fiecare aliment care conţine proteine. Întrucât omul nu trăieşte dintr-un singur fel de mâncare, aminoacizii se completează reciproc într-un mod minunat. În special combinaţia de proteine din cereale şi alte vegetale garantează o aprovizionare suficientă cu proteine. Condiţia este ca o anumită cantitate din proteinele ingerate să fie crudă.healthy-foods-hd-wallpapers-1-2Deşi de mult timp este cunoscut din cercetările în chimie faptul că proteinele vegetale au o valoare nutritivă completă, din păcate, pe scară largă se afirmă exact opusul. Aceasta se explică prin faptul că durează mai mult decât o viaţă de om să transformi dogmele false. Adevărul este însă că proteinele vegetale au aceeași valoare nutritivă ca și proteinele animale.

Nu avem nevoie de proteinele animale!

În Germania de azi, oamenii mănâncă de opt ori mai multă carne decât acum 100 de ani. În 1890, consumul mediu de carne pe cap de locuitor era de numai 12 kilograme. În 1980 crescuse la 90 de kilograme! Acest supraconsum de proteine este în mare parte responsabil pentru creşterea incidenţei bolilor care afectează aparatul locomotor. În Germania, peste 20 de milioane de oameni suferă de tulburări reumatice – artroză, artrită, hernie de disc, probleme cu coloana etc. Reumatismul a devenit chiar o maladie naţională. De asemenea, creşterea numărului de alergii poate fi asociată cu consumul excesiv de carne, pește şi mezeluri. Iar laptele este cel mai mare vinovat în cazul infecţiilor frecvente. Evitând proteinele animale, putem elimina sensibilitatea la astfel de boli. Conform cercetărilor prof. Kollath, proteina încălzită îşi pierde proprietăţile naturale. Devine „ne-naturală” (sau procesată). De aceea este bine să mâncăm zilnic proteine neîncălzite, cel mai simplu fiind să consumăm proteine crude, adică vegetale! Dacă privim regnul animal, vedem că toate animalele, indiferent dacă sunt carnivore sau erbivore, consumă hrană crudă şi mor atunci când sunt alimentate doar cu mâncare gătită. Înainte, se credea că distrugerea vitaminelor prin încălzirea alimentelor ar fi cauza, dar acum ştim că, de fapt, și denaturarea proteinelor prin încălzire este cauza.

closeup photo of bunch of fruits
Photo by rawpixel.com on Pexels.com

Pentru a obţine suficiente proteine naturale şi vitale, e necesar să fie consumate zilnic alimente vegetale netrecute prin foc – fructe, legume și cereale integrale. Dacă acest aport este îndeplinit, nu mai este nevoie să ne facem griji cu privire la necesarul de proteine. Este important să reţinem că omul are nevoie de mult mai puţine proteine decât se crede, adică de doar de 2% din aportul său zilnic de alimente. Cu toate acestea, dacă examinăm aportul mediu de proteine al omului modern, vom vedea că acesta este cu mult mai mare decât avem, practic, nevoie.

Laptele matern conţine cantitatea ideală de proteine

Laptele matern este cea mai bună unitate de măsură a cantității necesare de proteine pentru organismul uman. Acesta este atât de complex şi complet, încât, în mai puţin de un an, un bebeluş îşi poate dubla greutatea – semn clar că laptele mamei este alimentul perfect, care conţine tot ce este necesar creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului. Cu toate acestea, laptele matern conţine doar 2% proteine! Astfel, putem presupune pe bună dreptate că un adult – care, la urma urmei, nu mai creşte – se poate descurca foarte bine cu mai puţin de 2% proteine. Dar este important să fim prudenţi chiar şi aici, pentru că este necesar ca aceste proteine să provină din regnul vegetal și să nu fie denaturate prin încălzire.

Laptele pasteurizat

Pentru a fi pasteurizat, laptele este încălzit la 70°-80°C, cu scopul de a ucide bacteriile. Prin urmare, îşi pierde total valoarea nutritivă de lapte crud. În cazul în care e nevoie ca laptele să reziste o perioadă mult mai lungă de timp înainte de a fi consumat, este încălzit până la 150°C. În consecinţă, acesta nu este doar denaturat, ci și lipsit de vitamine. Ar fi bine să nu-l consumăm, deoarece este la fel de dăunător pentru sănătate ca şi alimentele fabricate industrial.

Setea determină cantitatea de apă pe care e necesar să o bem

Aşa cum foamea determină cantitatea potrivită de mâncare pe care o mâncăm, şi setea determină cantitatea necesară de lichide pe care o ingerăm. Instinctul reglează admirabil aceste procese. Există astăzi o teorie conform căreia omul ar fi bine să bea 2-3 litri de lichide pe zi. Respectarea acestui sfat creează probleme, pentru simplul fapt că, prin mâncare, care oricum conţine 70-80% apă, omul consumă deja 1-2 litri zilnic. În cazul în care bem o cantitate în plus fără să ne fie sete, îngreunăm funcţionarea rinichilor, inimii, circulaţiei şi ficatului. Rinichii nu sunt o sită prin care fluidele curg pur şi simplu. Nu pot fi clătiţi. Rinichii muncesc din greu ca să elimine fiecare picătură. În cazul pietrelor la rinichi, dacă bem prea mult, are loc o diluare a aşa-numiţilor coloizi protectori care, de fapt, ne protejează de formarea pietrelor.

Patru alimente ar fi necesar să le evitam şi alte patru ar fi util ba chiar benefic să le consumăm zilnic

Cele patru alimente care este necesar să fie evitate sunt:
1. Produsele făinoase rafinate
2. Zaharurile rafinate
3. Toate grăsimile rafinate (margarină, uleiurile rafinate)
4. Pentru cei cu sensibilitate la stomac, intestine, ficat şi vezica biliară: toate sucurile obţinute din fructe sau legume, indiferent dacă sunt de casă sau cumpărate, compoturi sau fructe uscate.

Alimentele care este binevenit să fie consumate zilnic sunt:
1. Pâinea de casă integrală, dacă este posibil, de diferite tipuri(din cereale proaspăt măcinate)
2. Trei linguri de cereale proaspăt măcinate, ca terci
3. Un fel de mâncare din alimente proaspete – fructe crude, salate şi legume crude
4. Grăsimi naturale, cum ar fi untul şi uleiurile presate la rece (de primă presă).fruits

Orice boală are o cauză

Pe vremuri, oamenii obișnuiți nu știau nimic despre calorii, proteine, grăsimi sau carbohidrați. Erau sănătoși, deoarece mâncau doar ceea ce producea pământul. Adevărul trist este că în ultimele decenii sunt tot mai multe persoane bolnave. Motivul pentru creșterea enormă a îmbolnăvirilor constă în faptul că știința medicală se ocupă exclusiv de tratarea simptomelor bolii și neglijează investigarea și eliminarea cauzei. Cu alte cuvinte, medicul nu știe cauza reală a bolii pacientului, nici chiar atunci când bolnavul suferă de mai mulți ani. Și cum se poate vindeca o persoană de vreo boală atâta timp cât nu-i cunoaște cauzele? De aceea este foarte important ca pacienții să fie informați de către medic în această privință.

Potrivit noii școli de nutriție, valoarea nutritivă a alimentelor nu se mai măsoară în funcție de conținutul lor caloric, ci în funcție de vitalitatea și naturalețea lor. Acest fapt înseamnă că cine mănâncă „alimente naturale” nu e nevoie să se îngrijoreze de numărul de calorii sau de cantitățile de grăsimi, proteine și carbohidrați ingerate.

blueberry raspberry dragon fruit
Photo by rawpixel.com on Pexels.com

Școala modernă a demonstrat în mod clar că aceste substanțe nutritive se găsesc doar în alimentele naturale, care conțin substanțe biologice active, asimilabile de către organism: vitamine, minerale, grăsimi, oligoelemente, enzime (substanțe care se formează în celule prin fermentație), acizi grași nesaturați, arome și fibre. Numai atunci când substanțele nutritive naturale sunt menținute în proporții corecte în produsele alimentare putem vorbi de o valoare nutritivă completă, iar aceasta este condiția pentru a avea o stare bună de sănătate. Deși acest fapt sună simplu, se impune să facem următoarea precizare: substanțele nutritive conținute în alimentele naturale pot fi foarte ușor modificate, deteriorate sau distruse prin procesare – degenerare cauzată de încălzire, conservare sau/și prelucrare. De aceea, este foarte important ca alimentele să fie clasificate în funcție de valoarea lor biologică și nu în funcție de calorii și substanțe nutritive, așa cum impune legislația în vigoare privind etichetarea.

sursa-yogaesoteric.net


ccc

Cea mai periculoasă otravă din lume


Ca om modern, ești supus zilnic ingerării şi inhalării de toxine. Fie din alimente, fie din aer, fie din apa de băut. Mici cantități de substanțe menite să conserve, să sterilizeze, să ne protejeze, ne pot intoxica treptat. La care unii dintre noi mai adaugă țigările, alcoolul, medicamentele și tot felul de alte substanțe. Însă otrava cea mai periculoasă pentru noi este propriul hormon de stres pe care îl fabrică propriile noastre glande, la comanda propriului nostru creier!

ccc

Cu alte cuvinte, noi ne intoxicăm, fără să vrem, cu substanțe toxice pe care tot noi le fabricăm! Mai mult, pe măsură ce ajungem să avem propriul sânge inundat de hormonide stres, devenim, la rândul nostru, toxici pentru cei din jur! Îi contaminăm, fără să le dăm efectiv din sângele nostru. Le transmitem doar emoțiile noastre perturbatoare, nefaste și ei, la rândul lor, preiau involuntar tiparul și încep să se autosaboteze fabricând, de asemenea, hormoni de stres care le inundă sângele, otrăvindu-l. Este ca o boală, însă transmisă sub forma unui program comportamental și nu prin contact direct!

Cu alte cuvinte, cineva poate să fie în altă țară, pe un alt continent, și totuşi poate să contamineze cu afecțiunea lui persoane aflate la mii de kilometri distanță! Prin contaminare emoțională, starea unei persoane se poate transmite celor din jur, din anturajul ei, sau celor cu care a comunicat la un moment dat, fie și la telefon! Sau prin radio, televiziune și internet!night-television-tv-theme-machines.jpgPutem spune că nu există o toxină mai puternică decât cea pe care o primești zi de zi, picătură cu picătură, din interior, sub influența unor factori manipulativi din exterior! Și este suficient să pierzi controlul (dacă l-ai avut vreodată) asupra sursei de toxine proprii, ca mai apoi să începi să le amplifici. Cu cât ai mai multe astfel de toxine în trup, cu atât devii mai dependent de ele și le ceri în cantitate şi mai mare! Le fabrici continuu și în același timp constați că nivelul lor este deja insuportabil. Fapt pentru care încerci să le contracarezi cumva și, culmea, le produci în continuare! Iar metodele prin care vrei să scapi de efectul lor devin imperative ale vieții tale și nu le mai poți controla.

Devin surogate, devin tehnici subțiri, complet ineficiente, prin care tu vrei să fugi, să evadezi dintr-o realitate incomodă, să ieși din starea de (auto)intoxicare în care te-ai scufundat singur. Iar când suferința este maximă, orice surogat este acceptat ca fiind bun, din lipsă de altceva. Astfel, se poate ajunge la situaţia în care în locul unui autocontrol eficient, o țigară, un pahar de alcool, o dependență, oricare ar fi ea, devine un pansament temporar pentru o rană infectată profund.

woman s face on white liquid
Fotografie de Bennie Lukas Bester pe Pexels.com

Pansamentul doar ascunde rana pentru un moment, ca să nu poată fi văzută, dând falsa impresie că nu este chiar atât de gravă. Deși puroiul din profunzime este tot acolo. Și atunci devenim foarte grijulii, dar nu cu rana, ci cu pansamentele. Pe care le consumăm în exces, le adăugăm, le cosmetizăm cu mare grijă, pentru că ele, doar ele, ne pot îndepărta complet privirea de la cât de urâtă este propria rană! Și în aceste condiții, orice pansament pare a fi bun!stres

Însă rana este provocată de tine, de propriul tău hormon de stres, de propriile tale gânduri, care există, au o formă energetică și primesc o formă fizică în trupul tău, prin intermediul propriilor tale secreții de hormoni de stres, care în cantități excesive te otrăvesc și te distrug din interior. Orice exces, orice dependență, orice surogat folosit pentru a pansa temporar o rană sufletească și orice amânare a rezolvării cauzelor profunde ale problemei vor duce doar la adâncirea rănii și la propagarea infecției!No-Stress

Soluția este oprirea autointoxicării cu propriile tale toxine, iar acest proces necesită un anumit efort. Cei mai mulţi sunt dispuşi să îl facă doar dacă limita autointoxicării la care s-a ajuns a devenit insuportabilă. Uneori, nici atunci. Însă această decizie îţi aparţine în totalitate şi o poți lua chiar acum, în cunoștință de cauză.

Este important de știut că otrava interioară poate fi contracarată ușor. Are un antidot provenit tot din interior, sub forma hormonilor secretați tot de tine, care sunt meniți să îți creeze stările de bucurie, fericire, relaxare, extaz… Tu alegi categoria hormonilor care să fie produși și care să predomine în trupul tău. Odată secretaţi, ei vor acţiona apoi să prefigureze, să proiecteze, să direcționeze, să creeze viața ta!


ccc

Depresia poate fi rapid gestionată prin intermediul acestei metode foarte simple


Un studiu realizat pe 2.000 de femei de vârstă mijlocie a demonstrat faptul că un exerciţiu fizic moderat, ce implică numai 200 de minute de mers pe jos în fiecare săptămână, poate îmbunătăți în mod considerabil calitatea vieții persoanelor care suferă de depresie. Potrivit cercetărilor, sunt suficiente 30 de minute de mers pe jos, în fiecare zi, pentru ca persoanele ce suferă de depresie să simtă că au mai multă energie și că dobândesc o încredere mult mai mare în propriile forțe.

Specialiștii apreciază că până în anul 2030 depresia va deveni, în țările dezvoltate, principala cauză a ceea ce este cunoscut sub numele de „povara bolii”. Aceasta se referă la impactul unor boli sau afecţiuni asupra populației după un tratament sau chiar după eforturile de prevenire a evoluției unor boli. Depresia s-a răspândit într-un mod alarmant la nivel mondial, afectând spre exemplu în prezent unul din șapte australieni și peste 40 de milioane de americani. În SUA, pentru tratarea tulburărilor de anxietate se cheltuie anual aproximativ 42 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproape o treime din cheltuielile totale din această ţară pentru sănătatea psiho-mintală. În conformitate cu US National Institute of Mental Health (Institutul Național al Sănătății Mintale din Statele Unite), probabilitatea ca femeile să sufere de depresie, într-un anumit moment al vieții, este cu 70% mai mare decât în cazul bărbaților.cccSimilar altor tulburări fiziologice, depresia nu poate fi prevenită sau vindecată, iar eficacitatea tratamentelor actuale variază foarte mult de la o persoană la alta. În consecință, cercetătorii urmăresc, într-un mod constant, să găsească alte soluţii, independente de medicaţia antidepresivă, doar pentru a ameliora simptomele cele mai grave ale pacienţilor.

După ce, în urma unor atente cercetări anterioare, a constatat că mersul pe jos poate îmbunătăți sănătatea fizică și emoțională a femeilor care nu sunt depresive, Kristiann Heesch, de la School of Public Health and Social Work (Facultatea de Sănătate Publică și Activitate Socială) din cadrul universităţii de Tehnologie Queensland (QUT), a decis să cerceteze efectul mersului pe jos şi în cazul femeilor depresive. Cercetătorii din echipa lui Heesch nu au intenţionat doar să arate că activitatea fizică simplă determină o ameliorare a simptomelor de depresie, ci au vrut de asemenea să știe, în special, ce activitate fizică ar fi necesar să facă o persoană, în fiecare zi, pentru ca această modalitate să fie eficientă în tratarea depresiei.

Datele analizate de cercetători au provenit de la 1904 femei, născute între 1946 și 1951, care au fost chestionate cu privire la sănătatea lor fizică și mintală în decursul unei perioade de șapte ani. Începând cu anul 2001, toate femeile au raportat simptome de depresie ușoară până la moderată, iar cercetătorii au studiat starea de sănătate a acestora până în anul 2010, pentru a vedea evoluția acesteia în decursul timpului.

Heesch a declarat pentru Reuters că femeile care au efectuat, în medie, 150 de minute de exerciţiu fizic moderat, incluzând golf, tenis, înot, dans, sau mers pe jos timp de 200 de minute în fiecare săptămână „au avut apoi mai multă energie, au socializat mai mult, s-au simțit mai bine emoțional și nu au mai suferit de depresie. Vestea cea bună în această direcție este că o activitate fizică, chiar dacă este mai puţin intensă, poate să îmbunătăţească mult starea celor ce sunt suferinzi de depresie”. Rezultatele acestor cercetători au fost publicate în revista de specialitate American Journal of Preventive Medicine.

sursa-yogaesoteric.net


ccc