Desiderata


Treci cu calm prin zgomote și graba si adu-ti aminte cum ar putea fi pacea in liniște. Pe cât posibil împacă-te bine cu toată lumea, fără a fi însă supus.

http://bit.ly/2Cz43uZ

  • Rostește-ti adevarul încet si clar si asculta-i pe ceilalți chiar si pe cei plicticoși si pe cei ignoranți caci ai si ei povestea lor.
  • Evita persoanele gălăgioase si agresive, ele sunt insulte aduse spiritului.
  • Daca te compari cu ceilalți poti deveni înfumurat si acru căci întotdeauna vor fi persoane mai bune si mai rele decat tine.
  • Bucura-te atat de realizările cat si de planurile tale.
  • Fii întotdeauna interesat de cariera ta, oricât de umila ar fi; ea e adevărata avere in norocul schimbător al vietii.
  • Învață sa fii precaut in afaceri, caci lumea e plina de înșelăciune.
  • Dar asta sa nu te împiedice sa vezi virtutea acolo unde exista, multe persoane se zbat pentru idealuri inalte si peste tot viata e plina de eroism.

peace and quiet SS

  • Fii tu însuți. Si mai ales nu te preface ca ții la cineva.
  • Nu fi cinic in iubire, caci ea este perena ca iarba, in fata tuturor deșertăciunilor si deziluziilor.
  • Aduna cu grija experiența anilor si renunță de bunăvoie la tinerețe.
  • Întărește-ti spiritul ca sa te apere in fata nenorocirii. Dar nu te lasa amăgit de iluzii.
  • Multe temeri se nasc din oboseala și singurătate.
  • Dincolo de disciplina necesara, fii blând cu tine însuți.

kindness-heart-image-orgspring

  • Ești un copil al universului, asa cum sunt copacii si stelele; ai dreptul sa fii aici.
  • Si chiar daca iti este sau nu clar, nu exista nici o îndoială ca universul se desfășoară asa cum trebuie.
  • Fii in relații bune cu Dumnezeu, oricare ar fi forma sub care ti-L imaginezi si oricare ar fi munca si aspirațiile tale, păstrează-ti sufletul curat in agitația confuza a vieții.
  • Lumea e totuși frumoasa, cu toate perfidiile ei, cu toate înșelăciunile si visele ei sfărâmate.
  • Fii atent. Încearcă sa fii fericit.

Autor-Max Ehrmann


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

ccc

Nemulțumirea atrage greșeala. Este ca şi cum omul s-ar sabota pe el însuşi


– Părinte, cui se datorează cârtirea şi cum poţi scăpa de ea?
– Ea se datorează ticăloşiei omului şi este alungată cu doxologie. Cârtirea naşte cârtire, iar doxologia naşte doxologie. Când cineva nu cârteşte pentru o greutate pe care o întâmpină, ci slăveşte pe Dumnezeu, atunci diavolul plesneşte şi se duce la altul care cârteşte, pentru a-i încurca aceluia şi mai mult lucrurile. Deoarece, cu cât cârteşte cineva mai mult, cu atât se distruge pe sine.
http://bit.ly/2Cz43uZ
Uneori ne fură aghiuţă şi ne face să nu ne mulţumească nimic, în timp ce te poţi bucura de toate duhovniceşte cu doxologie, primind astfel binecuvântarea lui Dumnezeu. Iată, cunosc pe cineva acolo în Sfântul Munte care, atunci când plouă şi îi spui „iarăşi plouă”, începe: „Da, plouă mereu. O să putrezim de atâta umezeală”. Dacă după puţin timp se opreşte ploaia şi îi spui: „Ei, nu a plouat atât de mult”, acela începe iarăşi: „Da, ploaie a fost asta? O să se usuce pământul”. Şi nu se poate spune că nu este sănătos la minte, ci pur şi simplu s-a obişnuit să cârtească. Să fie om raţional şi să gândească astfel de neghiobii!


Cârtirea atrage blestemul. Este ca şi cum omul s-ar blestema pe sine însuşi, după care vine urgia lui Dumnezeu. În Epir am cunoscut doi ţărani. Unul era familist şi avea vreo două ogoraşe, şi întotdeauna pe toate le încredinţa lui Dumnezeu. Lucra cât putea, fără stres. „Voi face atât cât voi apuca”, spunea el. Uneori o parte din snopii de grâu ce rămâneau pe câmp putrezeau din pricina ploii pentru că nu apuca să îi strângă, iar pe alții îi împrăştia vântul. Dar pentru tot ce se petrecea spunea: „Slavă Ţie, Dumnezeule!” şi toate îi mergeau bine. Celălalt avea multe terenuri, vaci, etc. şi nu avea nici copii. Dacă îl întrebai „Cum îţi merge?”, răspundea: „Lasă-mă, nu mă întreba!”, niciodată nu spunea: „Slavă Ţie, Dumnezeule!”, ci mereu cârtea. Şi să vedeţi ce i se petrecea, uneori îi murea vaca, alteori pătimea altceva. Le avea pe toate, dar procopseală nu făcea.
basket blur boy child
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com
De aceea spun că doxologia este un lucru mare. Depinde de noi să gustăm sau nu binecuvântările pe care ni le dă Dumnezeu. Dar cum să le gustăm, dacă atunci când Dumnezeu ne dă, de pildă, banane, noi ne gândim ce mâncare bună mănâncă cutare bogătaş? Câţi oameni nu mănâncă numai posmag, dar zi şi noapte slavoslovesc pe Dumnezeu şi se hrănesc cu dulceaţă cerească! Aceşti oameni dobândesc o sensibilitate duhovnicească şi cunosc mângâierile lui Dumnezeu. Dar noi nu le înţelegem pe acestea, deoarece inima noastră ni s-a învârtoşat şi nimic nu ne mai satisface.
Nu înţelegem că fericirea o aflăm în veşnicie şi nu în deşertăciune.
Sfântul Paisie Aghioritul


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

ccc

Universaliile iubirii în cuplu


Tabloul simţurilor în iubirea în cuplu

Dacă am vrea să adâncim dezbaterea şi să discutăm despre iubirea în cuplu în toată complexitatea ei, dacă am vrea să ne oprim pe rând şi să luăm în considerare toate conexiunile şi toate multiplele ei aspecte, ar trebui să nu mai punem capăt niciodată acestei lucrări; căci, oricât de multe lucruri am putea spune, nu vom ajunge niciodată să afirmăm că am spus totul.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Trebuie deci ştiut mai întâi că fiecărei specii de iubire îi corespunde un anumit simţ, după cum fiecăruia dintre simţurile noastre îi corespunde un anumit fel de iubire care îi este propriu.

  • Vederea este simţul prin care iubirea percepe formele pentru plăcerea de a admira, iar bucuria acestui tip de iubire este dată de ordine, de simetrie şi de frumuseţe.
  • Auzul este simţul prin care iubirea percepe sunetele pentru plăcerea de a asculta, iar bucuria acestui tip de iubire se află în melodicitatea acordurilor muzicale şi în farmecele armoniei.
  • Mirosul este simţul prin care iubirea caută în ambianţă raporturile care o pot satisface, iar mulţumirea ei se află în răspândirea de miresme plăcute şi în delicateţea parfumurilor.
  • Gustul este simţul prin care iubirea veghează la menţinerea vieţii noastre, punând în acord mijloacele care o desfată cu cele care o conservă; satisfacţia acestui tip de iubire se află în banchete, în fineţea mâncărurilor şi în alegerea hranei.
  • Pipăitul este simţul propriu al acelui tip de iubire care caută să distingă în diferitele obiecte neajunsurile fiecăruia sau raporturile lor cu celelalte obiecte, pentru a le respinge sau pentru a şi le însuşi, iar satisfacţia ei, în acest caz infinit superioară tuturor celorlalte, constă în senzaţiile delicioase, în înfiorarea care produce în toate părticelele corpului nostru un sentiment de intensă plăcere; aceste senzaţii, filtrate prin ţesătura subtilă de legături nervoase în care Creatorul a învelit suprafaţa organelor noastre, devenite prin acest fapt încă şi mai subtile, pătrund până în adâncul sufletului nostru.

Prin capacitatea sa de a prelua cu acuitate tot ce-i vine din partea simţurilor, sufletul îşi impune puterea, îşi subordonează toate celelalte senzaţii şi determină în câteva clipe convulsiunile naturii şi frisoanele plăcerii.

In Love Couple 1600X1200 Love Friendship Wallpaper

Acesta este tabloul simţurilor în iubirea în cuplu, tablou a cărui completare şi înfrumuseţare o las pe seama îndrăgostiţilor. Aşa se prezintă corespondenţa dintre înclinaţiile şi dorinţele noastre şi simţurile care le sunt proprii. În sfârşit, acesta este singurul astru călăuzitor care ne poate conduce către Adevăr şi către cunoaşterea de noi înşine, ajutându-ne să urcăm până la izvorul prim al pasiunilor noastre. Iubirea în cuplu este Binele suprem în asemenea măsură, încât suntem siliţi să-i recunoaştem superioritatea până şi în rugăciunile pe care le adresăm Divinităţii pentru ca durata ei să fie cât mai lungă.

  • Există oare vreo stare pe pământ pe care fericirea iubirii să nu o întreacă în intensitate?

    Regii înşişi, se bucură ei oare cu adevărat de satisfacţiile regalităţii? Sclavi încă din leagăn ai unor ceremonialuri trufaşe, cărora vanitatea le înalţă măreţia la dimensiunile unui adevărat eşafod, chinuiţi în copilărie şi înşelaţi mereu la vârstele maturităţii, îmbătaţi de tămâia cădelniţărilor de tot felul, obosiţi, descurajaţi şi dezgustaţi de viaţă, regii duc cu ei în mormânt nu atât dorinţa de a mai trăi, cât regretul de a fi trăit. Şi ce aţi regreta voi, monarhi fără putere, care răsuflaţi încă de la naştere răsuflarea minciunii de pe buzele curtenilor voştri? Ce aţi avea de regretat, sclavi încoronaţi? Un sceptru, adesea putrezit în mâinile voastre corupte din cauza ignoranţei miniştrilor şi a neruşinării favoriţilor voştri? Ce aţi avea de regretat chiar şi voi, regi înţelepţi şi generoşi, principi prieteni ai omenirii, voi care, după ce aţi străpuns norul de iluzii care vă înconjoară pentru a vă recunoaşte obligaţiile şi datoriile, nu găsiţi dincolo de el decât o mare greutate care vă subjugă, o povară care vă covârşeşte şi care, în ciuda onorurilor de care vă bucuraţi, vă sileşte să vă detestaţi până şi gloria, datorită sângelui a cărui revărsare a provocat-o?

sea-beach-vacation-couple.jpg

Care este deci omul care, mulţumit de soarta sa, ar dori  să-şi vadă perpetuată starea aceasta de mulţumire până în ultima clipă a vieţii? Mai mult încă, cine ar vrea să-şi vadă prelungită această stare până la sfârşitul timpurilor? Nu există aşadar nimic în afară de iubirea în cuplu care să ne poată da ideea unei fericiri inepuizabile. Doar iubirea în cuplu, aşa cum ar trebui ea să fie, este în stare să facă suportabilă ideea eternităţii; căci, nedeterminată şi nedefinită ca şi eternitatea, doar iubirea în cuplu poate face faţă imensităţii deziluziilor noastre şi golului din inimile noastre.

Separarea fiinţelor vii în două sexe se confirmă şi prin relaţiile dintre ele, ca şi prin distanţa între calităţile proprii fiecărui sex. Bărbatul este aspru, dur şi nestăpânit în comportament, iar la femei el apreciază blândeţea, eleganţa şi cuminţenia. La bărbat, muşchii mai încordaţi, arterele mai viguroase, tenul mai palid vădesc o alcătuire mai completă, mai bine articulată şi mai nervoasă. Cu toate acestea, spre ce i se îndreaptă privirile pentru a căuta şi a regăsi frumuseţea, dacă nu spre femeie?

man stretching arms in front of ocean
Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

Să observăm şi să studiem înclinaţiile celor două sexe, începând chiar cu privirile nevinovate ale copilăriei. Vom recunoaşte mereu vioiciunea, neastâmpărul şi forţa la unul dintre sexe, subjugate, dominate şi conduse de candoarea, slăbiciunea şi gingăşia celuilalt sex, cu toate că în privirile copiilor nu răzbate decât promisiunea principiului care se va dezvolta mai târziu. Un băiat de şapte ani se va înfrunta şi se va certa cu semenii lui, ba chiar le va face rău dacă i-ar sta în puteri, dar va ceda în faţa unei fete de aceeaşi vârstă, care ar avea încă şi mai puţină putere să i se împotrivească; este ca şi cum armonia destinată să aducă fericirea celor două sexe ar fi prima lecţie trăită de instinctul lui.

Este dincolo de orice îndoială faptul că plăcerile iubirii în cuplu, în măsura în care presupun trăiri interioare, ţin de orizontul spiritualităţii tot atât cât şi capacitatea noastră de înţelegere, voinţa şi ideile noastre; şi, întrucât este la fel de evident că sufletul nostru împarte cu această spiritualitate beţia fecundării, nu putem şi nu trebuie să o privim ca fiind neutră şi pasivă în procesul reproducerii speţei noastre. Doar prin intervenţia spiritualităţii împărtăşite de cei doi iubiţi ia naştere o nouă substanţă, asemănătoare în întregime sau în parte cu ea şi care poartă cu sine mişcarea, căldura şi viaţa, revărsând-o apoi în rodul iubirii.

În sfârşit, Voinţa Creatorului a fost ca, aşezând fericirea perfectă în legăturile iubirii în cuplu, să sădească în adâncul inimilor noastre dorinţele, înclinaţiile şi tendinţele care vădesc în noi nevoia de a iubi şi confirmă deopotrivă necesitatea de a ne uni, fie pe pământ, când Dumnezeu ne îngăduie să ne întâlnim cu obiectul iubirii noastre, care ne aşteaptă, fie în diferitele lumi subtile care ne rămân de străbătut, atunci când nu am avut fericirea de a-l fi întâlnit pe pământ.

affection art backlit couple
Fotografie de luizclas pe Pexels.com
  • Dreptatea, înţelepciunea şi adevărul nu au decât un singur izvor, pe când eroarea şi minciuna au mii de izvoare

Într-o zi, pe când eram cufundat în meditaţie asupra tainelor care îmi fuseseră revelate, m-am văzut întrerupt de un zgomot subteran şi am vrut să-i înţeleg cauza. Am ieşit afară şi, îndreptându-mi privirile spre Cer, am încercat mai întâi să aflu dacă zgomotul pe care tocmai îl auzeam nu era pentru mine un nou avertisment. Nişte glasuri care păreau să iasă din măruntaiele pământului m-au atras pe marginea unei prăpăstii a cărei adâncime nu o puteam bănui. Îmboldit de curiozitate, am coborât o vreme până ce am auzit mai multe voci care strigau: –O, cât suntem de drepţi! O, cât suntem de învăţaţi! O, cât suntem de înţelepţi! Dorinţa de a-i vedea pe aceşti corifei ai dreptăţii, ai erudiţiei şi ai înţelepciunii m-a îmboldit să înaintez până la ei. Şi ce am văzut? Arbori desfrunziţi, grote, caverne, vizuini cum sunt cele în care se ascund fiarele sălbatice din ţinuturi nelocuite de oameni. Şi ce mi-a mai fost dat să aud? Sentinţe nedrepte, toate erorile datorate ignoranţei şi superstiţiei, toate nebuniile, toate aiurelile, toate sacrilegiile.

communications

Pentru a mă lămuri pe deplin de sminteala acestor oameni, m-am adresat unuia dintre cei care îşi proslăviseră atotştiinţa, spunându-i:
–N-aş putea discuta cu voi ca să învăţ câte ceva?
–Cu plăcere, mi-a răspuns omul locului, nu există nimic care să poată depăşi cuprinderea cunoaşterii şi amploarea luminilor noastre.
–În acest caz, am reluat eu, lămuriţi-mă dacă este cu putinţă să devii fericit prin venerarea Divinităţii.
–Trebuie să începem, continuă interlocutorul meu, prin a diviza şi a subdiviza chestiunea.
Mai întâi trebuie să ştim dacă există o venerare a Divinităţii, apoi trebuie dovedită existenţa fericirii. În al treilea rând, dacă admitem că există o venerare a lui Dumnezeu,  trebuie să excludem toate celelalte ipoteze posibile. În al patrulea rând, să ne întrebăm dacă, pentru a exista fericirea, mai este loc pentru suferinţă şi pentru plăcere. A cincea întrebare este dacă, pentru ca fericirea să fie perpetuată în veşnicie, este nevoie să ne asigurăm nişte plăceri nemuritoare.

Savantul era pe cale să adauge noi diviziuni la cele deja enunţate dar, temându-mă să nu mă pierd în vălmăşagul raţionamentelor lui, l-am întrerupt rugându-l să le scurteze şi să le trateze mai multe la un loc adunându-şi ideile, ca să nu mă întorc pe pământ fără să fi învăţat nimic.
–Cât timp, m-a întrebat interlocutorul meu, cât timp ai la dispoziţie pentru a ne asculta?
–Dar cât timp vă trebuie, i-am răspuns eu, ca să-mi daţi un răspuns la întrebarea mea?
–Dacă ne-am aduna cu toţii, reluă el, ne trebuie, ca să-ţi dăm satisfacţie şi să-ţi lămurim toate îndoielile, cel puţin o sută de ani.
–O, smintiţilor, le-am replicat cu milă, ce altceva este ştiinţa voastră decât o nebunie izvorâtă din orgoliu şi din vanitate? Aţi contestat până acum venerarea Fiinţei supreme şi vă mai trebuie încă un secol doar pentru a-i dezbate necesitatea? Dacă tot ceea ce se află în jurul vostru vă seamănă, atunci nu-mi rămâne decât să fug de nebunia ştiinţei voastre, de nelegiuirea drepţilor voştri şi de netrebnicia înţelepţilor voştri!

La aceste cuvinte ale mele, i-a cuprins imediat furia. Am luat-o la fugă, înspăimântat să nu ajung victimă a turbării lor, când iată că a apărut dintr-o dată îngerul meu şi, printr-o singură privire, a întors împotriva lor propriile lor porniri violente. O nouă prăpastie s-a deschis în fundul prăpastiei lor şi i-am pierdut din vedere.

design desk display eyewear
Photo by energepic.com on Pexels.com

Aducând mulţumiri îngerului care îmi sărise în ajutor atât de prompt, i-am mărturisit marea mea uimire în legătură cu ceea ce tocmai văzusem şi auzisem. Îngerul mi-a răspuns: –O, fiule, ai văzut tu oare altceva decât ceea ce poţi vedea zilnic printre locuitorii lumii tale? Ce sunt în lumea voastră oamenii socotiţi drepţi, savanţi şi înţelepţi? Dreptatea, înţelepciunea şi adevărul nu au decât un singur izvor, pe când eroarea şi minciuna au mii de izvoare. Câţi sunt cei care se vor dezice astăzi de părerile lor, ca să adopte doctrina pe care ai învăţat-o de la noi? Câţi sunt cei care vor sacrifica fie şi numai una dintre prejudecăţile lor, în schimbul principiilor pe care vii să le propui? Câţi sunt, o, fiule, aceia care te-au crezut când le-ai vorbit? Nu au socotit oare semenii tăi înţelepciunea cu care le vorbeai drept o nebunie, iar luminile pe care le-ai primit de la noi drept aiureli ale unei imaginaţii rătăcite sau visuri smintite ale unui nebun? Chiar şi dacă ai avea harul de a face minuni şi tot nu vei reuşi să-i convingi, dacă cel Veşnic nu le va deschide inima către Adevăr.

Dar, pentru a face acest gest, cel Veşnic este îndreptăţit să aştepte din partea lor un semn că doresc să cunoască Adevărul. Du-te, întoarce-te pe pământ pentru a păstra vie sămânţa Adevărului printre oameni, fiindcă din ei se vor naşte copii care nu vor semăna părinţilor lor.

Fragment din cartea Despre iubirea în cuplu, de Emanuel Swedenborg,


ccc

Iubirea adevărată şi transcenderea dualităţii în relaţiile cu ceilalţi


Interviu cu Eckhart Tolle, realizat de Kim Eng
***

Kim Eng l-a întâlnit pe Eckhart Tolle în 1998. Născută în Vancouver, Canada, căutările spirituale ale lui Kim au început încă din anii ’80 şi au atins apogeul după întâlnirea cu Tolle. Ea este în prezent iubita şi asociata lui Tolle, purtându-i învăţăturile prin toată lumea. 

După şapte ani de antrenament spiritual intens şi de experienţe spirituale deosebite, Kim a  început să-i înveţe şi pe alţii cum să-şi descopere propriul învăţător şi vindecător interior. În calitate de consilier şi purtător de cuvânt, precum şi de mediator al workshop-urilor „Presence through Movement” („Existenţă prin Mişcare”), Kim şi-a dezvoltat propriile sale modalităţi de predare, urmărind procesul transformării conştiinţei prin integrarea spiritului, minţii şi a trupului.

***

În cadrul conferinţelor mele, una dintre întrebările cele mai frecvente este „Cum este să fii într-o relaţie de cuplu cu o fiinţă care are stări de iluminare?” De ce această întrebare? Probabil pentru că oamenii au o idee sau o imagine despre relaţia ideală şi vor să ştie cât mai multe despre aceasta. Probabil că mintea lor vrea să se proiecteze într-un viitor în care şi ei se vor afla într-o relaţie ideală prin intermediul căreia se vor putea regăsi.


http://bit.ly/2Cz43uZ


Cum este să fii în relaţie de cuplu cu o fiinţă care are stări de iluminare spirituală?

Atâta vreme cât am în minte ideea că „Am o relaţie” sau „Sunt într-o relaţie” nu contează cu cine, voi suferi. Acesta este un lucru pe care l-am învăţat. O dată cu conceptul de „relaţie” apar şi aşteptările, amintirile relaţiilor trecute, precum şi alte concepte mentale personale şi culturale condiţionate despre cum ar trebui să fie o „relaţie”. Noi vom încerca mai mereu să modelăm realitatea conform acestor concepte. Dar nu vom reuşi niciodată aceasta. Şi astfel vom suferi din nou. De fapt, adevărul este că nu există relaţii. Există numai momentul prezent, iar în momentul prezent există doar relaţionare. Modul în care relaţionăm cu ceilalţi sau, mai degrabă, cât de mult îi iubim pe ceilalţi, depinde de cât de goliţi suntem de idei, concepte şi aşteptări.

De curând l-am rugat pe Eckhart să ne spună câteva cuvinte despre căutarea „relaţiilor de iubire” de către ego. Conversaţia noastră a devenit repede una profundă, atingând unele dintre cele mai adânci aspecte ale existenţei umane.

Eckhart Tolle: Ceea ce în mod convenţional numim „iubire” este o strategie a ego-ului de a evita abandonul de sine. Cauţi pe cineva care să-ţi dăruiască ceva ce nu poţi avea decât în starea de abandon. Ego-ul foloseşte acea persoană ca înlocuitor pentru a evita necesitatea de a se abandona. Limba spaniolă este cea mai onestă în acest sens. În spaniolă se foloseşte acelaşi verb te quiero, atât pentru „Te iubesc”, cât şi pentru „Te doresc”. Pentru ego, a iubi şi a dori este acelaşi lucru, în timp ce iubirea adevărată nu are în ea dorinţă, ea nu doreşte să-şi posede şi nici să-şi transforme iubitul/iubita.

Ego-ul găseşte o fiinţă pe care o personalizează şi apoi o „face” specială. El foloseşte acea persoană pentru a-şi acoperi sentimentul constant de fundal de lipsă de conţinut, de „insuficient”, de mânie şi ură, care sunt strâns legate între ele. Acestea sunt faţete ale unui sentiment profund, înrădăcinat în fiecare fiinţă umană, care este inseparabil de starea egotică.
couple yelling at each other
Atunci când ego-ul personalizează ceva şi spune „iubesc” aceasta sau aceea, este vorba despre o încercare inconştientă a sa de a acoperi sau de a îndepărta sentimentele înrădăcinate care însoţesc întotdeauna ego-ul: lipsa de conţinut, nefericirea, sentimentul de insuficienţă, care este atât de familiar. O perioadă, această iluzie chiar funcţionează. Apoi, inevitabil, la un moment dat, persoana pe care am personalizat-o sau pe care am făcut-o specială în ochii noştri, încetează să mai funcţioneze ca o acoperire pentru durerea, ura, lipsa de conţinut sau nefericirea noastră, care îşi au toate originea în acel sentiment al insuficienţei sau incompletitudinii. Apoi, sentimentul care a fost ascuns iese la suprafaţă şi este proiectat asupra persoanei care a fost personalizată şi făcută specială – care am crezut că ne va „salva”. Dintr-o dată, iubirea se transformă în ură. Ego-ul nu realizează că ura este o proiecţie a suferinţei universale pe care o simţim în interior. Ego-ul crede că acea persoană ne cauzează durerea. El nu realizează că durerea este sentimentul universal de a nu fi conectat cu nivelul cel mai profund al fiinţei noastre – de a nu fi ceea ce suntem cu adevărat.
Obiectul iubirii este interschimbabil, la fel de interschimbabil ca şi obiectul dorinţei egotice. Unii oameni au multe relaţii. Ei se îndrăgostesc şi se „dezîndrăgostesc” de multe ori. Ei iubesc o persoană pentru un timp, până când acest lucru nu mai funcţionează, deoarece nicio persoană nu ne poate acoperi permanent suferinţa.
LONELINESS
Numai abandonul îţi poate da ceea ce cauţi în obiectul iubirii tale. Ego-ul spune că abandonul nu este necesar, pentru că „eu iubesc această persoană”. Acesta este un proces inconştient. În momentul în care acceptăm complet ceea ce se petrece, ceva din interiorul nostru scoate la iveală ceea ce a fost acoperit de dorinţa egotică. Este o pace interioară, intimă, o stare de nemişcare, de linişte, de tăcere şi sentimentul de a fi viu.

Esenţa fiinţei noastre este necondiţionată. Este ceea ce căutăm în obiectul iubirii noastre. Suntem noi înşine. Atunci când se petrece aceasta, apare o iubire complet diferită, care nu mai este subiectul iubirii/urii.Ea nu personalizează lucrurile sau persoanele, făcându-le speciale. Este absurd chiar şi să folosim acelaşi cuvânt pentru a o denumi. Se poate petrece ca şi în cazul unei relaţii normale de iubire/ură, să intrăm ocazional în starea de abandon. Uneori aceasta se poate petrece pentru perioade scurte de timp; putem  experimenta o iubire profundă, universală şi o stare de acceptare totală, care apare uneori la suprafaţa conştiinţei, chiar şi în relaţiile egotice. Dacă această stare de abandon nu este susţinută, ea va fi acoperită din nou cu vechile şabloane egotice. Deci, eu nu spun că iubirea adevărată, profundă nu poate fi prezentă ocazional, chiar şi într-o relaţie obişnuită de iubire/ură. Dar ea este rară şi de obicei durează foarte puţin.

Întotdeauna când acceptăm ceea ce se petrece, apare ceva mai profund. Altfel, suntem prinşi în capcana celor mai dureroase dileme, exterioare sau interioare, a celor mai dureroase sentimente sau situaţii; însă în momentul în care acceptăm ceea ce este, trecem dincolo de toate manifestările, le transcendem. Chiar dacă simţim ură, în momentul în care acceptăm că asta este ceea ce simţim, noi transcendem acest sentiment. El mai poate exista, dar dintr-o dată noi ne aflăm într-un „loc” mai profund, în care aceasta nu mai contează atât de mult. Întregul univers fenomenal există datorită tensiunilor dintre contrarii. Cald-rece, creştere-descreştere, câştig-pierdere, succes-eşec, aceste polarităţi fac parte din existenţă şi, desigur, din orice relaţie.

2yinyangill

Kim Eng: Atunci este corect să spunem că nu putem scăpa niciodată de polarităţi?

Eckhart Tolle: Nu putem scăpa de polarităţi la nivelul formei. Totuşi, le putem transcende prin abandon. Atunci când ne abandonăm fluxului vieţii, intrăm în legătură cu un nivel mai profund din interiorul fiinţei noastre, unde polarităţile nu există. Ele continuă însă să existe la nivelul exterior. Totuşi, chiar şi la acest nivel, ceva se modifică în modul în care polarităţile se manifestă în viaţa noastră atunci când ne aflăm într-o stare de acceptare sau abandon. Atunci polarităţile se manifestă mult mai blând.

Cu cât suntem mai inconştienţi, cu atât ne identificăm mai mult cu forma. Esenţa inconştienţei este aceasta: identificarea cu forma, fie că este o formă exterioară (o situaţie, un loc, un eveniment sau o experienţă), o formă gând sau o emoţie. Cu cât ne ataşăm mai mult de formă, cu atât ne abandonăm mai greu momentului prezent, vieţii şi cu atât mai extremă, violentă sau dură devine experimentarea de către noi a polarităţilor. Există oameni pe această planetă care trăiesc literalmente în iad şi, pe aceeaşi, planetă există simultan oameni care trăiesc vieţi relativ liniştite. Şi cei care au o stare de linişte interioară experimentează polarităţile, dar într-un mod mult mai blând, şi nu într-un mod extrem şi violent cum sunt ele experimentate încă de către multe fiinţe umane. Deci, modul în care este percepută manifestarea polarităţilor se modifică. Polarităţile nu pot fi îndepărtate, dar am putea spune că, atunci când ne abandonăm vieţii, întregul univers devine mai binevoitor. Nu mai este atât de ameninţător. Lumea nu mai este percepută ca fiind ostilă, aşa cum este ea este văzută de către ego.

Foto-Gelb-Idee-Fotolia_27538467_XS

Kim Eng: Dacă iluminarea sau existenţa în starea de trezire a conştiinţei nu modifică ordinea naturală a lucrurilor, dualitatea, tensiunea dintre contrarii, ce se petrece atunci când trăim în această stare? Afectează ea lumea în care trăim sau doar experimentarea subiectivă a ei de către cel cu conştiinţa trează?

Eckhart Tolle: Atunci când ne trăim viaţa într-o stare de abandon, ceva trece şi se manifestă prin noi în lumea dualităţii, ceva care nu aparţine acestei lumi.Kim Eng: Aceasta modifică efectiv lumea exterioară?

Eckhart Tolle: Interiorul şi exteriorul sunt în esenţă unul şi acelaşi. Atunci când nu mai percepem lumea ca fiind ostilă, frica dispare; şi când nu mai există frică, gândim, vorbim şi ne comportăm diferit. În fiinţa noastră răsare iubirea şi compasiunea, iar ele au impact asupra lumii. Chiar şi atunci când ne aflăm într-o situaţie conflictuală, există un flux de pace în manifestarea polarităţilor. Astfel, atunci ceva într-adevăr se transformă.
Există anumite învăţături care afirmă că nimic nu se modifică, nimic nu se transformă. Nu este aşa. Ceva foarte important se transformă. Ceea ce este dincolo de formă străluceşte prin intermediul formei, eternul străluceşte în formă, în această lume a formei.

armonie_by_scoiattolina-d4rkmth

Kim Eng: Este corect să spunem că lipsa „reacţiei împotrivă”, acceptarea contrariilor din această lume, aduce modificări în modul în care se manifestă contrariile?

Eckhart Tolle: Da. Contrariile continuă să se manifeste, dar ele nu mai sunt alimentate de noi. Ceea ce ai spus tu este un aspect foarte important: „lipsa reacţiei” înseamnă că polarităţile nu sunt alimentate. Aceasta înseamnă că experimentăm un colaps al polarităţilor, cum sunt cele care apar, de exemplu, în situaţiile conflictuale. Nicio persoană şi nicio situaţie nu mai este transformată într-un „duşman”.

Kim Eng: Deci, astfel, contrariile, în loc să devină mai puternice, devin mai slabe. Şi probabil în acest fel ele încep să se dizolve.

Eckhart Tolle: Exact. Viaţa trăită în acest mod înseamnă începutul sfârşitului lumii, aşa cum este ea percepută acum de noi.

SURSA-yogaesoteric.net


ccc

11 învățături spirituale care ne pot scoate din Matrix


Din nefericire, mulți trăim pe pilot automat…. Motivul pentru care mulți ne aflăm în această viață este pentru a ne hrăni sufletul cu tot felul de experiențe frumoase care, în Lumea Absolutului, nu le putem analiza decât la nivel de teorie. Din nefericire, mulți trăim deseori pe pilot automat, nu avem vise, nu avem ambiții, iar hrănirea corpului și satisfacerea ego-ului sunt singurele acțiuni cu care ne alimentăm rutina.


http://bit.ly/2Cz43uZ

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, oamenii sunt tot mai nefericiți deoarece au exclus complet spiritualitatea din viața lor și își conduc viața numai bazându-se pe experiențe exclusiv ale corpului fizic. “Din nefericire, oamenii au încetat să-și mai folosească mintea creativă, așa cum o faceau pe vremuri, oamenii au încetat să-și mai bucure sufletul prin detaliile mici de zi cu zi, iar lucrurile acestea se observă în jurul nostru: oameni sunt tot mai nefericiți, chiar dacă statistic vorbind trăim cea mai înfloritoare perioadă din câte a trăit omenirea.

Este timpul să ieșim din rutină, din Matrix, așa cum îmi place s-o numesc, și să începem să trăim cu adevărat, și prin suflet, nu doar prin intermediul corpului”, explică psihologul.

Iată 11 învățături spirituale care-ți vor deschide mintea și sufletul:

De tot ce am eu nevoie, este deja ȋn mine.

Puterea adevarată vine din găsirea echilibrului interior, nu este impusă sau forţată de către entitățile exterioare. Muncește la asta!

Toate lucrurile sunt făcute să treacă.

“Timpul este singurul absolut pe care îl știm, simțim și observăm zilnic. Orice apare, va dispărea, orice senzație va trece, ce este sus, este și jos. Ne putem bucura doar de ceea ce vrem să ne bucure”, spune specialistul.

Hand drawing unhappy and happy smileys on blackboard

Convingerile sunt ceva auxiliar.

“Convingerile sunt volanul. Anumite cărți, persoane, evenimente sau cursuri/școli, ni le șlefuiesc în măsura în care noi îi lăsam să o facă. Orice renunțare la convingeri puternice, judecăți sau etichete, m-a ajutat să trec mai ușor, mai vesel, mai clar prin ce am făcut. Am nevoie să nu stau în convingerile mele din trecut”.

Încrederea ȋnseamnă acceptare.

“A avea credinţă nu ȋnseamnă să susţii o dogmă, o promisiune, un viitor ȋn Rai. Credinţa ȋnseamnă acceptare și deschidere către ȋntreaga derulare a vieţii așa cum curge ea ȋn momentul prezent, aici, în fața mea”.

Renasc ȋn fiecare dimineaţă.

Ceea ce fac astăzi contează cel mai mult! Trecutul m-a adus aici, dar s-a terminat. Viitorul este total nesigur. Ȋmi concentrez prin efort, atenția pe momentul prezent, pe situația actuală și pe relațiile de viață pe care le cultiv cu mine și cu ceilalţi.

good-morning-image-hq-hd-wallpapers-lovershugs.com-99999839

Stăpânire de sine.

“Practic uneori liniștea absolută. Fără vorbit cu nimeni, fără telefon si fără laptop. Am invățat-o la budiști. Ei se pricep la asta. Îmi liniștește mintea si mă duce în mine. Am început de la o oră și am ajuns la 10 zile. Senzațiile se intensifică, gândurile inutile dispar și acceptarea îmi crește”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Fără de sine.

“Eu”-ul distinct ce pare a fi este doar o iluzie, o ficţiune, o poveste bine spusă. “Eu vreau aia, mie îmi place așa, eu am chef de asta…”. A renunţa la EU constituie o practică de moment, una extrem de eliberatoare. Începe prin a nu-l mai pune în propoziții. Devii propriul tău observator. Aici începe voința.

Suferinţa este rezultatul agăţării (de lucruri).

“În călătorii, afaceri, și multe situații de viața, cu cât mai mult pui dorință către nevoile sau interesele materiale, cu atât mai mult va crește nevoia și interesul către altele noi. În acest ritm, nevoile nu se vor termina. Acest timp de continuitate atrage suferința sau nemulțumirea cu ce ai”, explică Alexandru Pleșea.

Prietenia este cea mai ȋnaltă formă de iubire.

“Prietenia are nevoie de timp, are nevoie de încredere și de răbdare. Oferă ce aștepți într-o prietenie. Oferă ce crezi că îi face bine prietenului tău. Traseul prieteniei este calea spre căsătoriile de lungă durată, spre colaborările lungi, spre afaceri si relații de succes”, consideră specialistul.

friends-reporter-online

Oamenii dificili sunt cei mai buni profesori.

“Rezonabilul nu poate fi profesor desăvărșit. El este normalitatea, comportamentul obișnuit și nu poate ieși în evidență. Nerezonabilul poate fi un instructor, un trainer, un speaker, un profesor, tocmai din motivul viziunii neobișnuite și a dorinței de împărtașire a informațiilor în moduri cu totul și cu totul noi și diverse”, declară psihologul.

Poți fi recunoscător pentru oricine și pentru tot.

“Recunoștința este injecția spre fericirea ta. O poți oferi oriunde și oricând dorești. În timp ce ești recunoscător, corpul tău emană dopamină și serotonină, neurotransmițătorii asociați stării de bine și de fericire”.

* Alexandru Pleşea este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România.


http://bit.ly/2JBkCP6