„Vreau să cumpăr o oră cu tine”…


http://www.aimgroup.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=111&url=12Un om a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos, găsindu-şi băiatul de cinci ani aşteptând la uşă.
– Tati, pot să te întreb ceva?
– Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
– Tati, câţi bani câştigi pe oră?
– Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri, spuse omul nervos.
– Doar vreau să ştiu…Te rog, tati, spune-mi, cât câştigi pe oră?
– Dacă trebuie neapărat să ştii, câştig 100 de lei pe oră.
– Ah, a răspuns micuţul, cu capul plecat. Ce trist! 100 de lei? Așa mult? Ai putea sa imi imprumuti 50 de lei? Te rog, tati! Te rog!
Tatăl s-a înfuriat și a început să țipe la copilul său:
– Dacă singurul motiv pentru care m-ai intrebat cât câștig este ca să îmi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucărie prostească, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Gândeşte-te de ce eşti aşa egoist! Nu lucrez din greu în fiecare zi doar pentru a-ți face mofturile copilărești!Best-top-desktop-money-wallpapers-hd-money-wallpaper-picture-image-3
Micuţul a mers în linişte, aproape plângând, în camera şi a închis uşa. Omul s-a enervat cumplit pentru întrebarea și cererea băiatului. Cum a putut să pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani, după o zi de muncă atât de grea?!
Și a început să mănânce! După o oră, omul s-a calmat şi a început să gândească: „Totuși, poate am greșit că am țipat la el. Poate era ceva de care chiar avea nevoie. Și apoi mi-a cerut doar 50 de lei. Și cred că e prima dată când îmi cere…”. Cuprins de remușcări, omul a mers la uşa băiatului:
– Dormi? a întrebat…
– Nu, tati, sunt treaz, a răspuns baiatul.
– M-am gândit că poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 50 de lei! Iartă-mă!
Micuţul a sărit, zâmbind. Și-a îmbrățișat tatăl, strigând din toată inima: „Mulţumesc, mulțumesc tati!”. Apoi a scos dintr-un sertar o mulțime de monede pe care a început să le numere.
Când a văzut că băiețelul avea deja alți bani, tatăl s-a enervat din nou.
– De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? i-a spus tatăl. Chiar nu-ți dai seama că muncesc din greu pentru banii ăștia? De ce mi-ai cerut dacă deja aveai?
– Pentru că nu am avut destui, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 100 de lei. Pot să cumpăr o oră cu tine? Te rooog! Vreau să cumpăr o oră cu tine și să vii mai repede acasă mâine. Vreau sa mănânc cu tine la cină.
Tatăl a izbucnit în lacrimi. Şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să îl ierte.Laughing-Child
De multe ori între noi și Dumnezeu este tocmai invers: el este Tatăl care vrea să „cumpere” timpul nostru, care ne cere să stăm mai mult cu el. Când noi cerem, Dumnezeu ne dăruiește, însă când cere Dumnezeu, noi cum răspundem? Dar când ne cer prietenii? Cât și cum dăruim din ceea ce suntem?

Vă veţi întoarce  şi veţi vedea deosebirea dintre cel drept şi cel răzvrătit,dintre cel care-l slujeşte pe Dumnezeu şi cel care nu-l slujeşte”, dintre cel care dăruiește și cel care nu dăruiește (cf. Mal 3,18). Sursa- aici
..
astrograma completa
Anunțuri

POVESTEA UNEI IUBIRI


http://www.aimgroup.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=111&url=12
Subconstientul este cheia succesului tau !

Iubirea, oricât de minunată ar fi, nu este suficientă pentru ca doi parteneri care se iubesc să rămână într-o relaţie de lungă durată.  Calitatea comunicării, bogăţia schimburilor, vitalitatea lucrurilor împărtăşite în comun  sunt cele care vor hrăni şi vor menţine relaţia vie.

El se numea Tăcere, iar ea se numea Vorbă. Aveau douăzeci de ani şi încă nu descoperiseră iubirea. S-au întâlnit pe insula unde trăia ea, unde se născuse şi unde îşi petrecuse toată copilăria.
La început au schimbat doar câteva priviri şi lungi momente de tăcere, pline de aşteptări, încărcate de entuziasm, de vibraţiile dorinţei lor care se năştea. Îşi ofereau zâmbete dulci ca mierea şi pline de tandreţe, pe care dansau soarele şi cerul întreg. Îndrăzneau să se apropie unul de altul, încet, în momente pline de frumuseţe, acompaniate de suspinele lor. Fiecare dintre ei îşi depunea speranţele, emoţiile şi partea secretă din vise în mâinile celuilalt. Apoi au învăţat, treptat să îmblânzească spaţiul dintre corpurile lor, să simtă cu toate simţurile şi să-şi lase gesturile să se mişte libere.
Apoi, foarte repede, toate acestea au izbucnit, în săruturi pline de lumină şi în mângâieri pline de culoare, în parfumul abandonului lor, pentru a se pierde şi a se topi în sărbătoarea corpurilor lor, care i-a dus apoi departe, în cele mai profunde locuri ale fiinţei lor. S-au iubit reciproc, lucru care se întâmplă mai rar decât credem. Vreau să spun, prin reciprocitate, că iubirea unuia rezona şi se acorda cu iubirea celuilalt.
Tânăra femeie, care se numea Vorbă, a început în mod firesc, foarte repede, să vorbească despre sentimentele ei, despre emoţiile şi simţămintele ei cele mai intime. Avea o creativitate inepuizabilă şi generoasă pentru a vorbi, pentru a-i împărtăşi tânărului, Tăcere, ceea ce simţea, pentru a-i murmura, a-i şopti celui pe care îl iubea, tot ceea ce trăia în adâncurile fiinţei ei, îi povestea despre trecutul ei, despre prezent şi despre viitorul pe care şi-1 imagina alături de el. Un viitor comun cu care îşi dorea ca şi el să fie de acord, pentru a-l construi împreună.
Pentru Tăcere însă, era mai complicat, mai dificil. El nu ştia să vorbească despre el sau, mai degrabă, păstra din experienţele lui anterioare o prudenţă sau o inhibiţie, care îl împiedicau să exprime în cuvinte ceea ce trăia, ceea ce simţea. Chiar dacă uneori avea impresia că, tot ceea ce nu putea exprima, se agita în el asemenea unei furtuni.
Îi era frică să nu pară slab, mai puţin viril, dacă vorbea despre intimitatea lui şi, cel mai adesea, credea că de fapt nu este necesar să vorbeşti despre astfel de lucruri, că era inutil şi doar un timp pierdut şi că ar putea fi chiar periculos să şi exprime sentimentele, ceea ce trăia în interior. Se simţea mai în largul lui, asemenea multor bărbaţi, în acţiune, îi plăcea să facă propuneri, să organizeze ieşiri în diverse locuri. Şi, în primul rând, nu se putea abţine să nu o atingă pe iubita lui, să o ia în braţe, să îi arate dorinţa lui. Lucru pe care şi Vorbă îl dorea foarte mult, dar nu era singurul lucru pe care şi-1 dorea.
Să nu credeţi cumva că Tăcere era mut.  Nici vorbă! Vorbea chiar mult, cu uşurinţă şi îndrăzneală, cu umor, avea o calitate în a face analize şi sinteze, un simţ critic ascuţit în tot ceea ce se referea la teoriile economice sau sociale, la problemele lumii, la univers, la sport şi la spectacole. Însă vorbea tot timpul despre ceilalţi, despre evenimentele din jurul lui. Nu vorbea niciodată despre modul în care trăia el toate aceste lucruri, despre ce simţea, ce îl emoţiona în adâncul lui.
Îi plăcea să comenteze aspecte legate de afaceri, de societate şi comportamentul oamenilor politici, îi plăcea mult să dezvolte un subiect propus de el sau de altcineva. Imediat se lansa într-un discurs în care îi plăcea să strălucească dar uneori se mai şi rătăcea într-o logoree nesfârşită, se repeta, devenea puţin steril şi îşi pierdea sensul frazei. Excela în controverse, în a cultiva arta disputelor, întreţinea cu iubita lui, Vorbă sau cu prietenii dezbateri întregi despre sport, despre filme, despre cărţile citite, despre călătoriile pe care le-a făcut, despre experienţele de viaţă pe care le-a avut. De fapt, diferenţa dintre cei doi iubiţi consta în faptul că ea vorbea despre ea, în timp ce el vorbea despre ceilalţi şi despre ce a făcut el, fără să vorbească cu adevărat despre el însuşi, despre ce simte, ce trăieşte. Şi ignora faptul că, ceea ce menţine împreună, în timp doi parteneri, nu este doar iubirea care putea să îi lege şi să-i ataşeze unul de altul, ci calitatea schimbului şi a comunicării dintre cei doi.
Un schimb echilibrat, pe baza ştiinţei de a da şi de a cere şi a îndrăznelii de a primi şi de a refuza. Un schimb care putea fi reciproc sau nu….
Cei doi nu ştiau încă faptul că se aflau la începutul unui drum care avea să îi îndepărteze unul de altul, mai mult decât orice neînţelegere care ar fi putut să-i facă să se contrazică sau să se rănească reciproc. Ar fi putut ca, rămânând pe acel drum al lipsei de înţelegere, în care cererile unuia nu îşi găseau ascultare şi răspunsuri în comportamentele celuilalt, să se îndepărteze unul de altul, fără ca măcar să ştie acest lucra. Riscau să se părăsească încet, în mod iremediabil, fără ca măcar să presimtă incapacitate lor de a crea, dincolo de iubire, o relaţie vie, creativă, stimulantă pentru amândoi. O relaţie care le-ar fi hrănit iubirea cu tot ceea ce era mai bun în ei, cu cele mai neaşteptate resurse pe care le aveau, dacă ar fi ştiut să-­şi împărtăşească trăirile şi simţămintele.
Şi toate astea, bineînţeles cu dăruire, de o parte şi cu receptivitate deschisă, de cealaltă parte şi, mai ales cu reciprocitate, printr-un dialog al sentimentelor şi al trăirilor celor mai personale, mai intime. O relaţie în care fiecare ar fi putut să-şi împărtăşească aşteptările, aporturile şi, mai ales să-şi exprime zonele de intoleranţă, de fragilitate, de furie sau chiar de violenţă, legate de rănile lui din copilărie.
Trebuie să vă mai spun că, Vorbă a fost crescută în familia Îndrăznesc să spun, o familie în care se practica de mult învăţarea comunicării, adică a învăţa cum să pui ceva în comun. O metodă care propunea să nu vorbeşti despre celălalt, ci să îi vorbeşti celuilalt despre tine, o metodă care invita la renunţarea la injuncţii, la judecăţi de valoare, la descalificări şi devalorizări, la ameninţări şi la şantaj, la culpabilizări, la menţinerea raportului dominant-dominat. Era o familie şi un mediu în care copiilor li se propuneau încă de când erau foarte mici reguli de igienă relaţională simple, accesibile oricui,  instrumente  concrete,  transmisibile,  pentru a comunica mai bine.
Vorbă, în educaţia ei, îşi însuşise resurse care îi permiteau o mai bună poziţionare, autonomie şi afirmare a propriei persoane, creativitate şi libertate de a fi…
Tăcere, cât despre el, crescuse într-un mediu în care a fost învăţat să nu vorbească despre ceea se trăia şi simţea, în care practica opoziţia şi nu apoziţia, înfruntarea, în loc de confruntare, confuzia între sentimente şi relaţie, ne-diferenţierea între dorinţe şi nevoi. Fusese crescut în familia Astanusespune. O familie cum sunt milioane de familii de pe planeta Tăcerii, care practică într-un mod foarte natural, un sistem relaţional foarte răspândit, care este surd şi orb în faţa lucrurilor esenţiale, este pernicios şi pervers şi, mai ales, energetivor.
O familie în care nu era convenabil să vorbeşti despre sine, să te dezvălui aşa cum eşti, în care se puneau întrebări intruzive sau cererilor li se răspundea prin conformism sau supunere. O familie şi un anturaj în care se vorbea despre ceilalţi, în care ceilalţi erau definiţi, catalogaţi şi etichetaţi prin judecăţi de valoare definitive,copiii erau culpabilizaţi dacă nu îndeplineau dorinţele părinţilor, erau ameninţaţi, pedepsiţi şi chiar alungaţi dacă afirmau credinţe diferite sau dorinţe de independenţă şi de afirmare diferite de ale lor…
În astfel de familii, copiii nu au posibilitatea de a-şi dezvolta încrederea şi iubirea de sine, iniţiativa şi creativitatea. Au foarte puţine alterative pentru a se împlini în iubire şi respect de sine, pentru a se întări în faţa imprevizibilului vieţii… au ca model doar comportamente stereotipe şi conservatoare, repetitive şi foarte puţin adaptate la realitate. Cei care sunt crescuţi într-un astfel de sistem au puţine posibilităţi de a exista.
Sau se afirmă şi se realizează la nivelul faptelor, al acţiunii, al cuceririi, al luptei.
Fie se dau bătuţi, fug, se supun, se pun în serviciul exploatatorilor lor, se lasă manipulaţi. Sau se inhibă, se închid în tăcere, într-o activitate ecran, încercând să scape de imprevizibil şi făcându-se uitaţi. Unii, mai puţini, se vor realiza marginalizându-se, prin creaţie sau prin schimbare…
Nu ştiu cum va evolua relaţia dintre Vorbă şi Tăcere şi nu ştiu cum va supravieţui sau se va amplifica iubirea lor. Ştiu doar, drumul pe care fiecare dintre ei îl are de parcurs, pentru a-şi propune, dincolo de iubire, o relaţie vie şi stimulatoare, dacă vor să-şi construiască un viitor împreună.
Ştiu, de asemenea, că se vor confrunta cu renunţarea la imaginile lor ideale, cu recunoaşterea mai clară a aşteptărilor lor, a aporturilor fiecăruia şi a zonelor lor de intoleranţă, cu descoperirea vulnerabilităţii fiecăruia. Vor avea de învăţat, dacă vor să construiască o relaţie de durată, să comunice cu privire la contradicţiile din interiorul fiecăruia, la diferenţele care există între ei şi la asemănări. Vor avea de negociat antagonismele, de clarificat partea întunecată din trecutul lor. Le doresc să poată porni pe acest drum, urmând calea inimii şi a unei cunoaşteri deschise.
Sursa-aici
❤ ❤ ❤
http://www.aimgroup.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=111&url=12

5 sfaturi care vă pot transforma dintr-un pesimist într-un optimist


http://www.aimgroup.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=111&url=13
Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate chiar acum!

Cercetări ample arată că optimismul, convingerea ca toate încercările vieții se vor sfarsi cu bine, este legat direct de un risc mai redus de a dezvolta afecțiuni psihice, comcomitent cu creșterea șanselor de a avea o viață mai lungă.

Unul dintre cele mai mari studii a fost efectuat pe 70.000 de femei din Statele Unite de Școala de Sănătate Publică a Universității Harvard, iar concluziile sunt spectaculoase. Optimistele au un risc cu pana la 40% mai mic de a muri de accident vascular și boli de inimă, cu 38% mai mic de a muri de boli respiratorii, risc redus la jumatate ca o infectie sa le fie fatala și cu 16% mai mică probabilitata de a pieri din cauza cancerului.

Medicii americani considera ca oamenii isi pot imbunatati perspectiva de viata facand cateva modificari simple in rutină. Este nevoia de un pic de voință, dar acesta este secretul unei sanatati de invidiat.

Un prim sfat este de a accentua aspectele pozitive ale vietii. Intr-un mic jurnal, puteți sublinia lucrurile bune care s-au intamplat, precum și lucrurile care v-au bucurat. Ganditi-va la ceea ce le-a generat și cum pot fi repetate. Apoi, daca va aflați intr-o pasă negativă care dureaza de ceva vreme, recurgeti la un scurt-circuit: ascultati muzica preferată, recitiți o carte de dragoste cu final fericit sau luați legătura cu un bun prieten.

Mai departe: nu vă mai incruntati cand nu puteti schimba turnura lucrurilor globale, tendintele negative din societate. In schimb puteti face ceva ce poate insemna o mică schimbare pozitivă, cum ar fi donarea de haine pentru o organizație nonguvernamentala, plantati un copac sau inscrieti-va intr-un club de voluntariat intr-un program after-school.

Concentrati-va în mod intenționat atenția asupra momentului prezent și acceptati-l, fara planuri pe termen lung și scenarii asupra a ceea ce ar putea sa nu mearga bine. Exista o multime de cărți și înregistrări video care va pot ghida. Si, cel mai important, iubiti-va mai mult!

Aveti grija mai mare de corpul dumneavoastra, alegeti hrana de calitate, faceti 10 minute de miscare pe zi daca sunteti un sedentar prin definitie si dormiti suficient. Pe urma, faceti bilantul acestor 5 sfaturi si veti vedea ca puteti merge mai departe considerandu-va o persoana optimista.

Sursă: REALITATEA.NET

http://www.aimgroup.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=111&url=12