Tată Bogat , Tată Sărac


Aşa cum povesteşte Robert Kiyosaki

Am avut doi taţi, unul bogat şi unul sărac. Unul avea multă şcoală şi era foarte inteligent; avea doctoratul şi făcuse patru ani de studiu în mai puţin de doi ani. După care mersese la Universitatea Stanford, la Universitatea din Chicago şi la Universitatea Northwestern pentru masterat, peste tot beneficiind de burse integrale. Celălalt tată n-a terminat nici opt clase.

citate-robert-kiyosaki

Amândoi reuşiseră în carieră muncind din greu toată viaţa. Amândoi aveau venituri substanţiale. Şi totuşi, unul s-a luptat cu probleme financiare toată viaţa. Celălalt a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Hawaii. Unul a murit lăsând zeci de milioane de dolari pentru familie, societăţi de binefacere şi biserică, celălalt a lăsat datorii. Amândoi erau puternici, carismatici şi aveau un cuvânt greu de spus. Amândoi ne-au dat sfaturi, dar nu aceleaşi sfaturi. Ambii credeau cu tărie în educaţie, dar nu recomandau acelaşi traseu al studiilor.

Dacă aş fi avut un singur tată, ar fi trebuit să accept sau să-i resping sfatul. Faptul că aveam doi taţi care să mă sfătuiască mi-a oferit ocazia să aleg între puncte de vedere diferite; ale unui om bogat şi ale unui om sărac. În loc să-1 accept sau să-1 resping pur şi simplu pe unul sau pe celălalt, mi-am dat seama că de fapt pot reflecta mai mult, comparând posibilităţile şi alegând de unul singur. Problema era că la vremea aceea cel bogat nu era încă bogat iar cel sărac nu era încă sărac. Amândoi erau la început de drum şi se zbăteau între problemele financiare şi cele de familie. Aveau însă puncte de vedere foarte diferite în privinţa banilor.

De exemplu, unul dintre ei spunea: „Banul este ochiul dracului.” Celălalt zicea: „Lipsa banului este ochiul dracului.”

Ca puşti, având doi taţi cu caracter puternic, era greu să mă las influenţat de amândoi la fel. Vroiam să fiu un fiu bun şi să-i ascult, doar că taţii mei nu spuneau acelaşi lucru. Diferenţa între punctele lor de vedere mai ales în privinţa banilor era atât de mare, încât acest lucru m-a făcut curios şi m-a intrigat. Am început să mă gândesc tot mai mult la ce vroia de fapt să spună fiecare. Când eram singur reflectam mai tot timpul, întrebându-mă, de exemplu: „De ce a spus asta?” Apoi îmi puneam întrebări în privinţa afirmaţiei celuilalt tată. Ar fi fost mult mai simplu să spun doar aşa: „Mda, are dreptate. Sunt de acord.” Sau să resping pur şi simplu un punct de vedere, zicând: „Bătrânul nu ştie ce vorbeşte.” În schimb, faptul că aveam doi taţi pe care îi iubeam m-a obligat să reflectez şi în final să aleg o modalitate de a gândi eu însumi. Procesul alegerii s-a dovedit a fi mult mai valoros pe termen lung decât o simplă acceptare sau respingere a unui singur punct de vedere.Best-top-desktop-money-wallpapers-hd-money-wallpaper-picture-image-3

Unul dintre motivele pentru care cei bogaţi se îmbogăţesc tot mai mult, cei săraci sărăcesc tot mai mult, iar clasa de mijloc se zbate în datorii este faptul că despre bani se învaţă acasă, şi nu la şcoală. Cei mai mulţi dintre noi află despre bani de la părinţi. Deci, ce poate un părinte sărac să-i spună copilului său despre bani? Doar: „Vezi-ţi de şcoală şi învaţă serios.” Copilul poate termina cu note excelente, dar având o slabă pregătire financiară. Lucrurile acestea i-au fost inoculate pe când
era mic.

Despre bani nu se învaţă la şcoală. Şcolile se concentrează asupra obiectelor de studiu şi a formării profesionale, dar nu şi asupra capacităţii de rezolvare a problemelor financiare. Acest lucru explică de ce bancheri, doctori şi contabili foarte deştepţi, care au avut note excelente la şcoală, se zbat toată viaţa pentru a-şi rezolva problemele financiare. Veşnica noastră datorie naţională este produsă în mare parte de politicieni cu multă şcoală şi reprezentanţi guvernamentali care iau hotărâri financiare fără să aibă o pregătire în privinţa banilor.

Adesea mă gândesc la noul mileniu şi mă întreb ce se va întâmpla când vom avea milioane de oameni care vor avea nevoie de sprijin financiar şi medical. Ei vor depinde de familiile lor sau de
stat pentru a beneficia de asistenţă financiară. Ce se va întâmpla când Asigurările Medicale şi
Sociale vor rămâne fără bani? În ce fel poate o naţiune să supravieţuiască, atâta vreme cât abordarea problemei banilor continuă să fie lăsată în grija părinţilor – care în majoritate vor fi sau sunt deja săraci?

Cum aveam doi taţi cu un cuvânt greu de spus, am învăţat de la amândoi. A trebuit să reflectez la sfatul fiecăruia şi făcând asta am reuşit să descopăr un punct de vedere asupra puterii şi efectului gândirii fiecăruia asupra propriei lui vieţi. De exemplu, unul dintre taţi avea obiceiul să spună: „Nu-mi pot permite.” Celălalt interzicea folosirea acestei exprimări. El insista să spun: „Cum aş putea face să-mi permit asta?” Una este o afirmaţie, iar cealaltă este o întrebare. Una te lasă de
izbelişte, iar cealaltă te obligă să gândeşti.featured_money@wdd2x

Tatăl meu care în-curând-va-fi-bogat ar explica faptul că dacă spui automat: „Nu-mi pot permite” creierul încetează să mai funcţioneze. Punând întrebarea „Cum aş putea face să-mi permit asta?” creierul e pus la muncă. Asta nu însemna că dorea să spunăcă poţi să-ţi cumperi tot ce vrei. Dar avea un adevărat fanatism în privinţa exersării minţii, acest cel mai puternic calculator din lume. „Creierul meu este zilnic tot mai puternic pentru că îl exersez. Cu cât este mai puternic, cu atât câştig mai mulţi bani.” El era convins că dacă spunem automat „Nu-mi pot permite”, acesta este un semn al unei leneviri intelectuale. Deşi ambii taţi munceau din greu, am observat că unul dintre ei avea obiceiul să nu-şi pună mintea la contribuţie atunci când era vorba de bani, în vreme ce celălalt şi-o exersa din plin.

Rezultatul pe termen lung a fost că unul dintre ei a avut o creştere financiară puternică, în vreme ce
celălalt una slabă. E asemeni diferenţei dintre o persoană care merge să facă sport în mod regulat şi
una care stă pe canapea şi se uită la televizor. Exerciţiul fizic bine făcut sporeşte şansa de a fi sănătos, iar exerciţiul mental bine făcut sporeşte şansa de a fi bogat. Lenea aduce prejudicii atât
sănătăţii, cât şi averii.

Cei doi taţi ai mei aveau sisteme de gândire opuse. Unul dintre ei credea că oamenii bogaţi trebuie să plătească mai multe impozite ca să aibă grijă de cei mai puţin norocoşi. Celălalt spunea: „Impozitele îi pedepsesc pe cei care produc şi îi răsplătesc pe cei care nu produc.” Unul dintre taţi mi-a recomandat: „învaţă serios ca să găseşti o companie bună la care să lucrezi.” Celălalt mi-a sugerat: „învaţă serios ca să găseşti o companie bună pe care s-o cumperi.” Unul mi-a zis: „Motivul pentru care nu sunt bogat este că vă am pe voi, copiii.” Celălalt a spus: „Motivul pentru care trebuie să fiu bogat este că vă am pe voi, copiii.” Unul încuraja conversaţiile despre bani şi afaceri în timpul mesei, celălalt interzicea acest subiect la masă. Unul spunea: „Când e vorba de bani, nu îţi asuma riscuri.” Celălalt zicea: „învaţă să stăpâneşti riscurile.” Unul credea: „Căminul nostru este cea mai mare investiţie şi cel mai mare activ al nostru.” Celălalt credea: „Casa mea este un pasiv şi când propria-ţi casă devine cea mai importantă investiţie înseamnă că ai încurcat-o.” Ambii taţi îşi plăteau facturile la timp, unul însă şi le plătea primele, iar celălalt la urmă. Unul dintre taţi credea într-o companie sau într-un guvern care să se îngrijească de tine şi de nevoile tale, era mereu preocupat de creşterea salariului, de planurile de pensii, de avantajele medicale, de concediul de boală, de zilele de vacanţă şi de alte asemenea.gold1

Era impresionat de doi dintre unchii săi care intraseră în armată şi se aleseseră cu o pensie şi o grămadă de alte avantaje pe viaţă după douăzeci de ani de serviciu activ. Agrea ideea de asigurări medicale plătite şi privilegiile pe care le acordă armata pensionarilor săi. De asemenea, iubea sistemul de funcţii definitive valabil în universităţi. Uneori, ideea protejării locului de muncă pe viaţă şi alte avantaje păreau mai importante decât slujba propriu-zisă. Adesea spunea: „Am muncit din greu pentru stat şi merit toate aceste drepturi.”

Celălalt credea într-o independenţă financiară totală. El era împotriva mentalităţii „drepturilor”, socotind că duce la slăbiciuni şi la existenţa persoanelor nevoiaşe din punct de vedere financiar. El era foarte categoric în ceea ce priveşte competenţa financiară pe care trebuia s-o aibă fiecare şi asigurarea prin propriile puteri a acesteia. Unul dintre taţi se zbătea să pună deoparte câţiva dolari. Celălalt pur şi simplu crea investiţii. Unul dintre taţi m-a învăţat cum să scriu un CV impresionant ca să îmi găsesc o slujbă bună. Celălalt m-a învăţat cum să fac planuri de afaceri şi financiare serioase astfel încât să pot crea locuri de muncă. Fiind produsul a doi taţi puternici, mi-am putut permite luxul să observ efectele pe care nişte idei diferite le pot avea asupra vieţii cuiva.

Am constatat că oamenii într-adevăr îşi modelează viaţa prin gânduri. De exemplu, tatăl meu cel sărac spunea mereu: „Nu voi fi niciodată bogat.” Şi această profeţie s-a transformat în realitate. Tatăl meu cel bogat, pe de altă parte, când vorbea despre el spunea întotdeauna că este bogat. Zicea cam aşa: „Sunt un om bogat şi oamenii bogaţi nu fac asta.” Chiar şi când era lefter după un recul financiar major, continua să vorbească despre el ca despre un om bogat. Se descria astfel: „Există o diferenţă între a fi sărac şi a fi lefter. A fi lefter e o situaţie temporară, a fi sărac e o situaţie veşnică.” Tatăl meu cel sărac mai spunea: „Nu mă interesează banii” sau „Banii nu contează.” Tatăl meu cel bogat spunea întotdeauna: „Banii înseamnă putere.”

Puterea gândurilor noastre nu poate fi măsurată sau apreciată, dar mi-a fost limpede încă din copilărie că trebuie să-ţi conştientizezi gândurile şi felul în care te exprimi. Am observat că tatăl
meu cel sărac nu era sărac din pricina sumei pe care o câştiga şi care era considerabilă, ci din pricina gândurilor şi faptelor lui.

Copil fiind şi având doi taţi, mi-am dat seama foarte bine că trebuie să am grijă ce gânduri aleg să fie ale mele. Pe cine să ascult — pe tatăl meu cel bogat sau pe cel sărac?

robert_kiyosaki_tata_bogat_tata_sarac
Deşi amândoi aveau un enorm respect faţă de învăţământ, nu se înţelegeau deloc în privinţa lucrurilor cu adevărat importante ce trebuie aflate. Unul vroia să studiez serios, să-mi iau o diplomă şi o slujbă şi să muncesc pentru bani. Vroia să învăţ ca să ajung un profesionist, să fiu avocat sau contabil sau să urmez şcoala oamenilor de afaceri şi să îmi dau masteratul. Celălalt m-a încurajat să studiez ca să fiu bogat, să înţeleg cum e cu banii şi cum să-i fac să acţioneze în favoarea mea. „Eu nu muncesc pentru bani” – erau vorbele pe care le repeta mereu, „banii muncesc pentru mine!” La 9 ani am hotărât să-1 ascult şi să învăţ de la tatăl meu cel bogat cum e cu banii. Procedând astfel, am ales să nu-1 mai ascult pe tatăl meu cel sărac, deşi el avea toate diplomele din lume.

descarca aici cartea-Robert Kiyosaki – Tata bogat, tata sarac

Afirmatii puternice care iti schimba viata


In cazul in care crezi cu tarie ca esti intr-o foarte mare masura ceea ce gandesti, atunci situatia ta de viata izvoraste cu adevarat din gandurile tale. Cu toate acestea, nu ne putem baza in totalitate numai pe ganduri; cu scopul de a ne manifesta intentiile noastre, este necesar sa transformam gandurile in cuvinte si in cele din urma in actiuni. Cu alte cuvinte, este foarte important sa lucram foarte atent cu cuvintele noastre, sa alegem ganduri si cuvinte care lucreaza spre beneficiul nostru personal. Afirmatiile ne pot purifica gandurile si pot contribui la crearea unor noi canale neuronale, astfel incat sa incepem sa credem cu adevarat ca nimic nu ne este imposibil.exercitii-pentru-creier

Etimologia cuvantului “afirmatie” provine din latinescul “affirmare”, cuvant care inseamna “a echilibra, a consolida”. Afirmatiile intr-adevar au puterea de a ne intari si echilibra convingerile pozitive, ajutandu-ne sa credem in potentialul actiunilor de a se manifesta in plan fizic.

Atunci cand ne afirmam verbal visele si ambitiile noastre, suntem in mod instantaneu coplesiti certitudinea ca propriile noastre cuvinte pot deveni realitate.

Afirmatiile sunt metode dovedinte de auto-imbunatatire datorita capacitatii lor de a contribui la formarea unor noi canale neuronale. Asemenea exercitiilor fizice, acestea contribuie si la cresterea nivelurilor de hormoni benefici si stimuleaza productia de noi “neuroni ai gandirii pozitive”.

gandirea-pozitiva1

Iata care sunt cele 35 de afirmatii care iti pot schimba viata:

  • 1. Eu sunt arhitectul vietii mele; eu sunt cel care construieste fundatia si tot eu sunt cel care alege continutul sau.
  • 2. Astazi sunt plin de energie si eman bucurie in jurul meu.
  • 3. Trupul meu este sanatos; mintea mea este agila si sufletul meu este linistit.
  • 4. Sunt deasupra gandurilor negative si deasupra actiunilor nesemnificative.
  • 5. Am primit de la divinitate talente infinite pe care incep sa le folosesc chiar de astazi.
  • 6. Ii iert pe toti cei care m-au ranit in trecutul meu si ma detasez pasnic de ei.
  • 7. Un rau de compasiune imi spala mania si o inlocuieste cu dragoste.Compasiune (Adina Amironesei)
  • 8. Sunt ghidat la fiecare pas pe care-l fac de sufletul meu care ma conduce spre ceea ce este cel mai bine pentru mine.
  • 9. (Daca esti casatorit-a-) Casatoria mea devine din ce in ce mai puternica, mai profunda si mai stabila cu fiecare zi care trece.
  • 10. Detin calitatile necesare pentru a fi un om de succes.
  • 11. (Pentru propietarii de afaceri) Afacerea mea este in crestere, se extinde si infloreste cu fiecare zi care trece.
  • 12. Valuri de energie creativa curg prin mine si dau nastere unor idei noi si stralucitoare.
  • 13. Fericirea este o alegere. Imi intemeiez fericirea binecuvantarile pe care le-am primit si pe actiunile pe care aleg sa le desfasor.Fericirea vindeca - Marquez
  • 14. Capacitatea mea de a cuceri provocarile in viata este nelimitata, iar potentialul meu de a reusi este infinit.
  • 15. (Pentru cei care cauta un loc de munca) Merit sa fiu angajat si platit bine penru timpul, efortul si ideile mele. Cu fiecare zi care trece, mai apropi din ce in ce mai mult de locul de munca ideal.
  • 16. Sunt curajos si imi sustin ideile cu incredere.
  • 17. Gandurile mele sunt pline de optimism si viata mea este un izvor de prosperitate.
  • 18. Astazi abandonez vechile obiceiuri si adopt unele noi, mult mai pozitive.
  • 19. Oamenii ma privesc si imi recunosc valoarea. Sunt admirat.
  • 20. Sunt binecuvantat cu o familie frumoasa si cu prieteni minunati.friends-reporter-online
  • 21. Imi recunosc propria mea valoare. Increderea mea in mine creste din ce in ce mai mult cu fiecare zi care trece.
  • 22. Sunt plin de energie creatoare care ma ajuta sa creez ceea ce-mi doresc.
  • 23. Perioadele dificile exista, dar sunt doar o foarte scurta etapa a vietii.
  • 24. Viitorul meu este o proiectie ideala a ceea ce imi imaginez chiar acum.
  • 25. Eforturile mele sunt sustinute de univers; visele mele devin realitate in fata ochilor mei.
  • 26. (Pentru care nu au un partener de viata) Partenerul meu de viata o sa apara in viata mea mult mai repede decat ma astept.
  • 27. Eman frumusete, farmec si gratie in jurul meu oriunde ma duc.Beautiful-Eyes
  • 28. Organismul meu vibreaza de sanatate si sistemul meu imunitar este extrem de puternic.
  • 29. Tot ceea ce se intampla acum in viata mea se intampla pentru binele meu suprem.
  • 30. Obstacolele se muta din calea mea sculptata spre maretie.
  • 31. In fiecare zi ma trezesc cu tarie in inima si cu o claritate puternica in minte.
  • 32. Temerile mele de maine au disparut deja de ieri.
  • 33. Sunt impacat cu tot ceea ce s-a intamplat, cu tot ceea ce se intampla si cu ce se va intampla.
  • 34. Natura mea este una divina. Sunt o fiinta spirituala si onorez aceasta latura, in mine si in cei din jurul meu.
  • 35. Fiecare zi a vietii mele este un nou inceput.
  • astrograma completa
  • sursa-aici

Nikola Tesla – 20 de citate pline de intelepciune!


Desi un om de stiinta in adevaratul sens al cuvantului, exista numerosi oameni care il considera pe Nikola Tesla ca fiind un om din viitor, un mistic dintr-un viitor indepartat, nascut in corpului unui inventator din secolul al XIX-lea. Cel putin de catre cei care l-au cunoscut, asa era privit. Tesla vorbea fluent opt limbi straine, poseda o memorie fotografica extraordinara, dormea aproximativ doua ore pe noapte si a dat nastere unor inventii atat de uimitoare incat cuvantul “magic” nu poate descrie pe deplin multe dintre inventiile sale. De asemenea, Tesla folosea terminologia sanscrita veche pentru a descrie unele dintre fenomenele naturale si a avut o asociere cu marele intelept estic Swami Vivekananda.

Cu toate acestea, Tesla a fost un personaj tragic, datorita propriilor sale tendinte altruiste. Cea mai mare dorinta a sa a fost aceea de a-si folosi geniul in slujba umanitatii – unul dintre marile sale vise ale sale a fost acela de a oferi omenirii energie electrica gratuita fara fir – si astfel a ajuns sa plateasca un pret pe care multi oameni cu o mentalitate similara l-au platit anterior. Din pacate, a fost persecutat de catre puternicii brokeri ai vremurilor sale, de Thomas Edison si de JP Morgan. Multe dintre ambitiile sale au fost zdrobite si o mare parte din munca sa a fost furata, lasandu-l fara nici un ban, singur si in pragul nebuniei totale in ultimii ani ai batranetii sale.

Indiferent, nu este cu mult mai putin adevarat ca, din punct de vedere tehnologic, lumea moderna pe care o cunoastem ar fi cu mult diferita, in sens negativ, fara Tesla. Multe dintre fundatiile societatii in care traim au luat nastere in mintea acestui om stralucit.

6

Iata care sunt cele 20 de citate despre viata, minte, suflet, trup si existenta oferite de Nikola Tesla:

1. “Mintea este mai clara si mai agila in izolare si in singuratate neintrerupta. Nu ai nevoie de un laborator urias in care sa gandesti. Originalitatea prospera in izolare, fara influentele exterioare care paralizeaza mintea creativa. Stai singur, acesta este secretul inventiilor; stai singur, atunci se nasc ideile.”

2. “Toata lumea ar trebui sa-si considere propriul corp ca fiind un cadou de nepretuit primit de la cineva pe care-l iubeste mai presus de toate… o lucrare minunata de arta, de o frumusete de nedescris si un mister dincolo de conceptia umana si atat de delicat incat un cuvant, o respiratie, o privire, ba chiar si un cuvant il poate rani.”

3. “Dintre toate rezistentele produse de frictiune, cea care distruge cel mai mult libera circulatie a oamenilor este ignoranta, ceea ce Buddha a numit “cel mai mare rau din lume”. Frictiunea rezultata din ignoranta poate fi redusa doar prin raspandirea cunostintelor si prin unificarea elementelor eterogene ale umanitatii. Nici un efort nu ar putea fi mai bine cheltuit.”

4. “…instinctul este ceva ce transcede cunoasterea. Avem, fara indoiala, anumite fibre fine care ne permit sa percepem adevarurile atunci cand deductia logica, sau orice alt efort intentionat a creierului, este inutil.”

5. “Darul puterii mentale vine de la Dumnezeu, de la Divinitate, iar daca ne concetram mintea noastra asupra acestui adevar, noi intram in ton cu aceasta mare putere.”

6. “Virtutile si defectele noastre sunt inseparabile, precum materia si energia. Cand acestea se separa, omul nu mai exista.”

7. “Simturile noatre ne permit sa percepem o portiune minuscula din lumea exterioara. Auzul nostru se extinde pe o distanta mica. Vederea noastra este impiedicata de corpurile si de umbrele care intervin. Pentru a ne cunoaste este necesar sa ajungem dincolo de sfera perceptiilor noastre senzoriale.”

8. “Ceea ce vrem cel mai mult este o mai buna intelegere intre oameni si intre comunitati peste tot pe pamant si eliminarea acelui devotament fanatic fata de acele idealuri sublime nascute din egoism national si din mandrie, care pot intotdeauna sa impinga lumea intr-un barbarism primordial si in cearta.”

9. “O noua lume trebuie sa se nasca, o lume care ar putea sa justifice sacrificiile oferite de umanitate. Aceasta lume noua ar trebui sa fie o lume in care nu ar trebui sa existe exploatarea celor slabi de catre cei puternic, a binelui de catre rau; o lume in care nu va exista umilirea saracilor de violenta bogatilor; o lume in care produsele intelectului, stiintei si artei vor servi societatea pentru binele si infrumusetarea vietii si nu indivizii pentru acumularea de avere. Aceasta lume noua nu va fi o lume a natiunilor asuprite si umilite, ci a natiunilor libere si a oamenilor liberi egali in demnitate si respectuosi fata de om.”

tesla

10. “Cunoasterea vine din univers, iar viziunea noastra este structura sa cea mai perfecta. Avem doi ochi: pamantesti si spirituali.  De preferat este ca cei doi sa devina unul singur.”

11. “Convingerea mea ferma este intr-o lege a compensarii. Adevaratele recompense sunt intotdeauna in proportie cu munca si cu sacrificiile facute.”

12. “Oamenii de stiinta din ziua de azi gandesc profund in loc de clar. Unul trebuie sa fie sanatos pentru a gandi clar, dar unul poate gandi profund si poate fi destul de nebun.”

13. “De milenii aceasta idee a fost proclamata in invataturile intelepte ale religiilor, probabil nu numai ca un mijloc de asigurare a pacii si a armoniei intre oameni, ci ca un adevar profund intemeiat. Budistii au exprimat aceasta idee intr-un fel, crestinii intr-un alt fel, dar ambele spun acelasi lucru: suntem cu totii unul.”

14. “Sa lasam viitorul sa spuna adevarul si sa evalueze pe fiecare in functie de munca si de realizarile sale. Prezentul este al lor; viitorul pentru care am muncit cu adevarat, este al meu.”

15. “Individul este efemer, rasele si natiunile vin si se duc, dar umanitatea ramane.”

16. “In secolul XXI, robotul va prelua locul pe care il ocupau sclavii in cadrul civilizatiilor antice.”

17. “Tot ceea ce era grozav in trecut era ridiculizat, condamnat, combatut, suprimat – doar ca sa iasa la iveala cu si mai multa putere si cu atat mai mult victorios din lupta.”

18. “Pacea nu poate veni decat ca o consecinta a iluminarii umanitatii.”

tesla-nikola-image

19. “Cu siguranta, unele planete nu sunt locuite, dar altele sunt si intre acestea trebuie sa existe viata in toate conditiile si etapele de dezvoltare.”

20. “Nu exista dubiu ca mancarea vegetala, precum sunt fulgii de ovaz, este mai economica decat carnea si superioara ei atat de punct de vedere al performantelor fizice cat si a celor mentale obtinute. In plus, o astfel de mancare, ne taxeaza organele digestive mai putin si ne face mai multumiti si mai sociabili, producand o cantitate de bine care este mai dificil de estimat.”

sursa-aici 

Omul sfinţeşte locul


Prezenţa noastră poate constitui o binecuvântare, prin emisiile energetice delicate, asemenea unor adieri parfumate şi unor raze scânteietoareThe_Human_Body_of_Light

Spaţiul fizic este aidoma unui burete, absorbind radianţa tuturor făpturilor care îl cutreieră. Şi, cel mai probabil, incintele prin care ne deplasăm, în fiecare zi, au fost străbătute de numeroşi oameni. Nu avem cum să ştim dacă dârele energetice ale antecesorilor noştri ne vor înviora sau ne vor secătui. În schimb, deţinem controlul asupra propriilor emisii energetice, care îi vor influenţa pe semenii noştri. Prin invocarea Graţiei şi protecţiei Divine asupra fiecărui lăcaş în care ne poartă paşii, noi orchestrăm o transmutare, o transsubstanţiere a energiilor, sublimându-ne nu numai propriile trăiri, ci şi ale celor care ne vor urma. Deşi s-ar putea să nu percepem noi înşine efectele propriilor binecuvântări, ne putem mângâia şi bucura, la gândul că am invocat Graţia, ce îi va învălui pe cei care ne vor urma.

_solitude__by_Xandox


Atunci când binecuvântezi o încăpere sau chiar o întreagă clădire, tu transmiţi, realmente, un mesaj de Iubire şi Lumină, tuturor celor care îţi vor urma. Binecuvântările tale exercită, prin urmare, miriade de efecte binefăcătoare asupra mediilor pe care le străbaţi. Energia reziduală, stagnantă, este purificată şi eliberată, creând un vid, în care poate pătrunde şi prin care va circula energie proaspătă, revigorantă. Spaţiul îşi va regăsi, aşadar, armonia şi încărcătura energetică pozitivă, devenind o sursă din care se propagă simţăminte luminoase. Intenţia reprezintă componenta esenţială a binecuvântărilor pe care le emiţi, în stare de trezie. Împletirea intenţiei cu lumina propriei conştienţe, drept mijloc de a-ţi răspândi graţia, harul, cu dragoste şi abnegaţie, va conferi forţă şi precizie, binecuvântărilor tale. Indiferent dacă preferi să-ţi reverşi binecuvântările, de unul singur, sau dacă doreşti să-ţi invoci ghizii spirituali, cu scopul de a te inspira şi susţine, vizualizează purificarea de toxine, haos şi negativitate, a oricărui spaţiu în care păşeşti, pe când invoci Graţia şi protecţia lui Dumnezeu. După aceea, imaginează substituirea vidului rezultat, cu o lumină albă, pură, tămăduitoare şi cu energia iubirii. Un singur gând, emis conştient, în numele dragostei, este suficient pentru a binecuvânta un lăcaş.

dalai-lama-apr-fb-s


Acest fel de binecuvântare este cumulativă şi se va intensifica, cu fiecare nou gest binevoitor. Invocă Graţia şi protecţia divină, asupra oricărui cămin, birou sau a fiecărei companii, prin care te poartă paşii, urmărind repercusiunile actului tău de bunăvoinţă. Transmisia ta energetică pozitivă îţi va însenina clipele existenţei, pe când vei contempla impactul binecuvântărilor, atât asupra semenilor, cât şi asupra mediului.

de Madisyn Taylor


Prezenţa deplină în Acum


Prezenţa deplină, fiinţarea  în momentul prezent

ne aduce, în mod firesc,  darul însufleţirii, vioiciunii

şi dragostei de viaţă.

Dream-Life-538x218

Atunci când suntem pe deplin prezenţi, ne oferim, în mod integral, pe noi înşine, Sinele nostru, stării sau îndeletnicirii din clipa de Acum. Atenţia, integritatea şi integralitatea, precum şi energia noastră sunt revărsate în momentul prezent şi sunt concentrate asupra activităţii curente. Este o experienţă intensă; şi, când ne aflăm în această stare, ne simţim întru totul vii şi învioraţi, debordând de forţă vitală. Acest fel de însufleţire ne cuprinde cu uşurinţă şi naturaleţe, atunci când suntem absorbiţi în îndeletnicirea preferată sau în divertisment; cu toate acestea, ne este accesibilă în fiecare moment şi ne-o putem insufla, o putem regăsi în orice clipă, în fiecare activitate. Ne stă în putere să infuzăm chiar şi îndatoririle care nu ne stârnesc o deosebită plăcere, cu lumina deplinei noastre prezenţe. Cu cât participăm mai intens, cu cât suntem mai prezenţi, cu atât mai expresivă şi valoroasă devine existenţa noastră.

Citat-Mahatma-Gandhi1

Data viitoare când te vei surprinde pe deplin implicat în momentul prezent, indiferent de natura activităţii săvârşite – creaţie artistică, dezlegare a unei enigme, rezolvare a unui puzzle sau convorbire cu cel mai bun prieten, ar fi bine să îţi acorzi răgazul de a conştientiza ceea ce simţi. Vei constata, poate, că nu te mai gândeşti, cu anxietate, la viitor, că trupul tău freamătă, în armonie cu ritmul Vieţii, ori că mintea ta lucrează la capacitate maximă. În timp ce te delectezi cu simţământul de a fi pe deplin ancorat în clipa de Acum, îţi poţi aduce la cunoştinţă că vei dori să evoci, să retrăieşti această stare, mai târziu. Ai putea să o reînvii, în timp ce străbaţi drumul spre casă sau te pregăteşti de odihnă, îngăduindu-ţi să fii la fel de implicat în acea experienţă, după cum ai fost, anterior.

Baby_Colours_Wallpaper_1920x1200_wallpaperhere


Cu cât ne canalizăm energia şi ne concentrăm atenţia asupra momentului prezent, cu atât onorăm darul Vieţii, precum şi oamenii din preajma noastră. Atunci când suntem pe deplin prezenţi, nu numai oferim, dar şi primim forţă vitală. În cursul zilei de azi, încearcă să fii pe deplin prezent în activităţile cotidiene şi vei asista la deschiderea porţilor unei noi şi fascinante realităţi!

de Madisyn Taylor