Adevărul: RELATIV sau ABSOLUT?

Dincolo de tărâmul faptelor simple şi verificabile, certitudinea că „eu am dreptate si tu greşeşti” reprezintă un element periculos în relaţiile personale şi în interacţiunile dintre naţiuni,triburi, religii şi aşa mai departe.

Dar dacă credinţa „eu am dreptate; tu greşeşti” este una dintre modalităţile prin care egoul se consolidează, dacă a vă da vouă dreptate şi a-i acuza pe ceilalţi de eroare reprezintă o disfuncţie mentală care perpetuează separarea şi conflictul dintre fiinţele umane, înseamnă că nu se poate spune că există comportamente bune şi comportamente greşite, acţiuni sau credinţe bune ori greşite? Şi n-ar fi atunci vorba despre acel relativism moral pe care unele dintre învăţăturile creştine contemporane îl văd ca pe cel mai mare rău al timpurilor noastre? Istoria creştinismului reprezintă, desigur, un exemplu de mare elocvenţă al modului în care credinţa că tu deţii singurul adevăr, cu alte cuvinte că tu ai dreptate, îţi poate corupe acţiunile şi comportamentul până la limita nebuniei.

Secole de-a rândul, torturarea şi arderea de vii a acelora care aveau opinii ce difereau chiar şi în cea mai mică măsură de doctrina Bisericii sau de interpretările înguste ale scripturii („Adevărului”) erau considerate justificate, deoarece victimele „se înşelau”. Se înşelau atât de mult încât trebuiau omorâte. Adevărul era considerat mai important decât viaţa oamenilor. Şi ce era Adevărul? O poveste în care trebuia să crezi, adică un mănunchi de gânduri. Între cei un milion de oameni a căror ucidere a ordonat-o dictatorul nebun al Cambodgiei, Pol Pot, se aflau toţi cei care purtau ochelari. De ce? După părerea lui, interpretarea marxistă a istoriei reprezenta adevărul absolut şi, conform versiunii sale proprii, cei care purtau ochelari aparţineau clasei educate, burgheziei, exploatatorilor ţăranilor. Era necesar ca aceştia să fie eliminaţi pentru a face loc unei noi ordini sociale. Adevărul său era de asemenea un mănunchi de gânduri.

Biserica catolică şi celelalte Biserici au dreptate atunci când identifică relativismul, anume credinţa că nu există un adevăr absolut care să ghideze comportamentul uman, ca fiind unul dintre relele vremurilor noastre. Numai că nu veţi găsi adevărul absolut nici dacă îl căutaţi acolo unde nu poate fi găsit: în doctrine, ideologii, seturi de reguli sau povestiri. Ce au toate acestea în comun? Sunt generate de gândire. Gândirea poate, în cel mai bun caz, să indice către adevăr, dar ea nu este niciodată adevărul. De aceea spun budiştii: „Degetul care arată către lună nu este luna”.

Toate religiile sunt în egală măsură false şi adevărate, în funcţie de cum vă raportaţi la ele. Le puteţi folosi în slujba egoului sau le puteţi folosi în slujba Adevărului. Dacă sunteţi de părere că doar religia voastră reprezintă Adevărul, o folosiţi în slujba egoului. Folosită în acest mod, religia devine ideologie şi creează un sentiment iluzoriu de superioritate, o scindare şi un conflict între oameni. Folosite în slujba Adevărului, învăţăturile religioase reprezintă indicatoare de direcţie sau hărţi lăsate în urma lor de cei treziţi, pentru a vă fi de ajutor în trezirea spirituală, adică în eliberarea de identificarea cu forma.

Nu există decât un singur Adevăr Absolut, iar toate celelalte adevăruri provin din el. Când veţi găsi acel Adevăr, acţiunile voastre vor fi conforme cu el. Acţiunile oamenilor pot reflecta Adevărul sau pot reflecta iluzia. Poate fi Adevărul exprimat în cuvinte? Da, dar cuvintele nu sunt, desigur,totuna cu el. Ele doar indică spre el. Adevărul este inseparabil de ceea ce sunteţi. Da, voi sunteţi Adevărul. Dacă îl căutaţi în altă parte vă veţi amăgi de fiecare dată. Însăşi Fiinţa voastră este Adevărul. Este exact ceea ce Iisus a încercat să transmită când a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”. Dacă sunt înţelese corect,cuvintele lui Iisus reprezintă un indicator către Adevăr, unul dintre cele mai directe şi cu cel mai puternic impact. Dacă sunt interpretate greşit însă, vorbele acestea devin un mare obstacol.

Iisus vorbeşte despre cel mai lăuntric Eu Sunt, identitatea esenţială a fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, a fiecărei forme de viaţă, de fapt. El vorbeşte despre viaţa care e unul şi acelaşi lucru cu voi. Unii mistici creştini au denumit-o Cristosul din interior; budiştii o numesc natura de Buddha; pentru hinduşi esteAtman, Dumnezeul din interior.

Atunci când sunteţi în legătură cu acea dimensiune din interiorul vostru — şi a fi în legătură cu ea reprezintă starea voastră firească, nu vreo realizare miraculoasă — toate acţiunile şi relaţiile voastre vor reflecta unitatea cu întreaga viaţă pe care o simţiţi adânc înăuntrul vostru. Aceasta este iubirea. Legile, poruncile, regulile şi normele sunt necesare pentru cei care sunt separaţi de Adevărul din interiorul lor, de ceea ce sunt ei în realitate.Acestea împiedică cele mai rele excese ale egoului, dar câteodată nici măcar ele nu reuşesc s-o facă.

„Iubeşte şi fă ce vrei”– spunea Sf. Augustin. Cuvintele nu se pot apropia de Adevăr mai mult de-atât.

Eckhart TOLLE

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate chiar acum!