Misiunea noastră pe Pământ este de a face cunoscut necunoscutul din noi, adică de a face cunoscut pe Dumnezeul din noi.
Pentru ca să împlinim această menire este nevoie să lucrăm mult şi conştient cu noi, pentru a discerne, a judeca corect ce alegeri facem în viaţa de zi cu zi, clipă de clipă, moment de moment. În primul rând este necesar să fim conştienţi şi responsabili că fiecare gând, vorbă, sentiment sau faptă ne scrie realitatea viitoare. În sensul că odată emis ceva, merge în univers, se încarcă cu energie de aceeaşi vibraţie şi revine la creator.
De aceea se spune că Dumnezeul central (Tatăl Ceresc) a lăsat omul stăpân peste, animale, păsări şi toate vietăţile pentru a fi creator. Prin aceasta omenirea a înţeles creaţia doar ce se vede: un copil, o casă, doar lucruri fizice materiale, adică văzute de simţurile noastre din spectrul vizibil; dar de mii de ori sunt mai multe şi mai importante lucrurile care nu se văd în spectrul nostru, cu ochii fizici. Noi toţi vedem aceste realităţi energetice şi informaţionale prin simţământ şi apoi prin trăire. Aici intervine discernământul sau dreapta judecată, înainte de a emite ceva.
După ce am emis este prea târziu. În acest caz mai putem şterge prin rugăciuni, concentrare, meditaţii directe asupra a ceea ce am creat. Adică noi am făcut, noi putem desface. Vorba părintelui Ieronim de la schitul Bucium (fostul meu duhovnic – decedat în 2001): „Uite Niculina vin la mine şi îmi dau acatiste să mă rog ca să li se rezolve o anumită problemă, dar ei nu fac nimic; eu îi pot ajuta doar 10 la sută dar dacă ei nu fac inversul la ce au făcut nu se întâmplă mare lucru”. Din păcate foarte mulţi din necunoaştere aşteaptă să le dezlege altcineva ce au facut ei. Chiar dacă de multe ori vrem să responsabilizăm pe altcineva să dezlege pentru noi (preoţi, duhovnici, maeştri), nu vor avea succes, deoarece creaţia se întoarce la creator, aşa cum noi ne întoarcem în sânul Tatălui Ceresc. Una este să lucrăm cu noi şi să mai cerem ajutorul cuiva (duhovnici, vindecători, prieteni, parteneri, maeştri) şi una este să lăsăm la voia întâmplării aceste lucruri.
Astfel emitem diverse prostii (emisii necorespunzătoare) şi apoi spunem, cum vrea Dumnezeu să se întâmple una ca asta? Ce nu înţelegem de multe ori este că Dumnezeu este Iubire, Bucurie, Pace, şi nu el ne dă acea experienţă ci noi am creat-o cândva atunci când nu am avut discernământul necesar să emitem responsabil pentru a ne crea o realitate fericită. Adică Dumnezeu îngăduie, deoarece avem liber arbitru, asta e legea pe care ne-a lăsat-o, o lege peste care nici el nu trece. Prin libertatea nostră de a alege am creat ceva şi acel ceva se întoarce la creator. De ex: atunci când critici, judeci, înşeli pe cineva mai devreme sau mai târziu vei atrage în viaţa ta situaţii prin care vei fi criticat, judecat, înşelat. Pentru a nu mai întâlni astfel de situaţii este bine să fii responsabil şi conştient de tot ceea ce faci. Este un drept al tău să primeşti ceea ce vrei, Dumnezeu îţi dă conştiinţă şi energie şi prin câmpul cuantic se materializează ceea ce vrei.
Un maestru spunea: “Conştiinţa şi energia creează natura realităţii.”
De exemplu optimiştii, care au o încredere totală că totul va fi bine şi vor căpăta ce vor – aşa li se întâmplă; versus pesimiştii care cred în rău şi ghinioane şi atrag în realitatea lor acele rele în care cred. Astfel gândul concentrat aduce după sine materializarea a ceea ce am gândit. Dacă gândim corect fără să încălcăm demnitatea cuiva, atunci vom avea parte doar de experienţe care duc la pace şi bucurie. Avem nevoie de discernământ atunci când ne confruntăm cu reguli şi norme impuse de familia de bază şi de societate, care sunt spre binele nostru şi care nu. Iar ca să discerni trebuie să cunoşti.
Cunoaşterea este ingredientul cel mai important pentru a putea avea opţiuni în ceea ce priveşte calitatea vieţii noastre. Partea cea mai grea în a ne cunoaşte este cu educaţia pe care am primit-o în cei 7 ani de acasă. Aici e greul pentru a reuşi să ne cunoaştem şi a vedea ce s-a implementat în mintea noastră, în concordanţă cu fiinţa noastră divină şi ce nu era în concordanţă cu noi. Pentru aceasta va recomand o carte deosebită: “Drumul către tine însuţi” de M. Skott Peack, de la editura Curtea Veche.
De ce am spus că aici e greul? Deoarece noi în acea perioadă am preluat de la cei din jur (familia de bază, grădiniţa) tot din comportamentul, atitudinile, modul de a soluţiona problemele, mod de gândire. Acestea s-au implementat în creierul nostru liber ca nişte programe în calculator, au devenit obişnuinţe au intrat în mintea subconştientă şi acum sunt ca o a doua natură a noastră. Atunci ni s-a implementat scenariul de viaţă. De aceea nu ştim prea bine dacă unele atitudini sunt ale noastre şi le alegem noi sau vin ca urmare a informaţiilor din programare. De aceea cunoaşterea raţională şi cunoaşterea spirituală fac casă bună pentru a ne redescoperi şi regăsi fiinţa divină.
Dezvoltarea discernământului ne duce la pace şi linişte sufletească în sensul că nemailuând decizii prin care să ne călcăm sufletul, fiinţa noastră divină nu mai are de suferit, suntem mereu bucuroşi şi fericiţi şi devenim mai responsabili în a ne realiza misiunea de a face cunoscut necunoscutul din noi.
Autor articol: Ph. Niculina Gheorghiță
ASTRODEVA 