Gândurile au inteligență și magnetism


Cuvântul „intrapsihism” se referă la activităţi psihice care constau în dezvoltarea unui al şaselea simţ, pe care toţi oamenii îl au, dar de care nu toată lumea este conştientă. Acest al şaselea simţ sălăşluieşte în sistemul nostru nervos ca întreg, fiind controlat de o anumită parte a creierului – acest organ care reprezintă încă un mare mister.

Oamenii de ştiinţă spun că ne folosim doar o mică parte din capacitatea creierului, cu toate că în activităţile noastre ne străduim să îl folosim cât mai bine. Chiar şi aşa, nu putem explica rezultatele minunate pe care le obţinem odată cu dezvoltarea intrapsihismului, şi ne mulţumim doar să le le folosim pentru a-i ajuta pe cei care ne cer aceasta.cccAceastă facultate „cerebrală” pe care o dezvoltăm ţine de domeniul paranormalului. Utilizarea ei este o metodă de psihocunoaştere, în care fenomenele nu mai sunt tributare legilor fizice obişnuite, de unde rezultă că aceste efecte pot uneori să preceadă cauzele. Printre altele, activitatea creierului constă în transmiterea de impulsuri nervoase de la şi între diferite zone ale creierului, între creier şi trup, furnizând astfel baza fiziologică pentru funcţionarea minţii şi, implicit, elaborarea de gânduri; puterea de a gândi şi de a ne folosi de gânduri este cea mai mare putere care ne-a fost dată.

Omul este un gând al lui Dumnezeu

Dat fiind că am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, gândurile omului au la rândul lor puterea de „gândi”, cu alte cuvinte au calitatea de a prolifera, de a se multiplica şi de a se răspândi. De asemenea, au capacitatea de a se explica, adică de a-şi răspunde lor însele şi de a crea simultan şi problema, şi soluţia. De îndată ce un gând este emis, el se propagă instantaneu până la distanţe fabuloase. Dacă este în acord cu ceea ce întâlneşte, gândul este captat şi se stabileşte un contact; în caz contrar, gândul se pierde şi călătoreşte până îşi epuizează forţa.

focused-mind-energy[1]-710228

Avem puterea să emitem gânduri noi, fie în acelaşi sens, pentru a amplifica şi a întări un gând anterior, fie în sens contrar, pentru a frâna şi a atenua un gând precedent. Aşa se explică de ce gândurile contradictorii nu duc nicăieri, în timp ce un şir de gânduri coerente poate să fie foarte puternic. Învăţăturile ezoterice orientale arată că gândul produce un turbion energetic (se deplasează în spirală) care atrage din univers tot ce este necesar pentru ca acel gând să se materializeze. Ştiinţa admite că turbionul, vortexul sau spirala se află la baza materiei.

Gândurile au chiar substanţă și dinamism

Ele atrag implacabil gânduri de aceeaşi natură, iar această aglomerare de gânduri are o putere enormă, în bine sau în rău, în funcţie de natura lor. Este esenţial să nu uităm niciodată că gândul are putere creatoare pe toate planurile, inclusiv în planul fizic. Un gând produce în corpul astral sau în cel mental un vârtej vibrator de particule aparţinând acestor corpuri, apoi o formă-gând este expulzată din aură şi pluteşte în spaţiul subtil. Dacă acest gând are un scop precis, el va fi proiectat rapid spre acel scop. Forma-gând persistă atât timp cât primeşte un impuls de la sursa care i-a dat naştere. Dacă puterea de emisie încetează, forma-gând se dizolvă lent, restituind planului de care aparţine elementele care au servit la formarea ei.Mind-bodyConnection

Spiritele Naturii

În afara aurei, formele-gând sunt animate de „elementele planului respectiv”. Acestea sunt forţe semi-inteligente care au rolul de a manifesta diversele energii ale acelui plan. Pentru ca o formă-gând să „acţioneze”, ea este necesar să fie animată de elementele esenţiale ale planului. Deva (o categorie de fiinţe zeieşti) dirijează Spiritele Naturii, deşi acestea au o anumită libertate de acţiune. Numărul lor este considerabil. Rezumând, forma-gând începe printr-o vibraţie tumultoasă, urmează apoi exteriorizarea ei şi pluteşte în spaţiul subtil, apoi elementele se unesc şi îi dau viaţă. Gândurile puternice răzbat foarte departe, acţionează cu tenacitate asupra corpului mental sau astral al altcuiva, trezind, în funcţie de natura lor – şi dacă întâlnesc rezonanţă – aceleaşi sentimente, aceleaşi impulsuri pe care le poartă în ele.Thinking.44121810

Fiecare gând urmează legea karmei

Gândurile pe care le-am emis se întorc întotdeauna la noi, amplificate în mod specific în rău sau în bine, în funcţie de natura lor iniţială. Cu toţii avem posibilitatea de a beneficia de substanţa universală a spiritului, care este pretutindeni şi care pur şi simplu aşteaptă momentul în care să se manifeste prin intermediul unui act deliberat al minţii noastre – un gând benefic orientat, plin de forţă. sursa-yogaesoteric.net


ccc

Afirmații și gânduri puternice de la Louise Hay


Afirmatiile si gandurile pozitive sunt un instrument puternic pentru a declansa schimbarile pe care ti le doresti in viata ta, ajutandu-te sa construiesti un prezent si un viitor minunat. Iata 24 de afirmatii si citate by Louise Hay, celebra autoare motivationala si fondatoarea Hay House, care te vor ajuta sa iti vindeci inima si viata pentru a te deschide posibilitatilor infinite de dragoste, abundenta si fericire.ccc

Louise Hay este autoarea mai multor carti inspirationale precum „Poti sa-ti vindeci viata” sau „Afimatiile pozitive. Experimenteaza chiar acum tot ce poate fi mai bun in viata ta”.

1.Daca vrem o viata vesela, trebuie ca gandurile noastre sa fie vesele. Daca vrem o viata prospera, trebuie sa elaboram ganduri prospere. Daca vrem o viata plina de iubire, gandurile noastre trebuie sa fie pline de iubire. Orice trimitem mental sau verbal in univers va veni inapoi la noi intr-o forma asemanatoare.

Modern cyber soldier with target matrix eye
2.Nu pot schimba o alta persoana. Il las pe altii sa fie cine sunt, iar eu iubesc pur si simplu ceea ce sunt.
3.Daca mama ta nu a stiut cum sa se iubeasca pe ea insasi sau tatal tau nu a stiut cum sa se iubeasca pe sine insusi, atunci este imposibil ca ei sa te invete cum sa te iubesti pe tine insuti/insati. Au facut tot ce le-a stat in putinta cu ceea ce au fost la randul lor invatati in copilarie.
4.Aleg sa imi vad viata miscandu-se in directii diferite, toate fiind in mod egal la fel de bune. Unele lucruri sunt chiar mai bune acum decat erau in tineretea mea.
5.Am observat ca Universul iubeste gratitudinea. Cu cat esti mai recunoscator, cu atat mai multe “bunataturi” primesti. Si cand spun “bunataturi”, nu ma refer la lucruri materiale, ci la toti oamenii, locurile si experientele care fac viata atat de minunata.
6.Ma dezvolt spiritual cand accept responsabilitatea pentru viata mea.
7.Fii dispus sa faci primul pas indiferent cat de mic este. Concentreaza-te pe faptul ca esti dispus sa inveti. Miracole se vor intampla.Paulo-Coelho-Miracolele-nu-au-o-explicatie-dar-apar-in-viata-celor-care-cred-in-ele8.Poate ca nu stii cum sa ierti si poate ca multi dintre noi nici nu vor sa ierte; insa simplul fapt ca esti dispus sa ierti initiaza procesul iertarii.
9.In infinitatea vietii in care ma aflu, totul este perfect, intreg si complet si nu mai aleg sa cred in limitari vechi si in lipsuri. Aleg acum sa incep sa ma vad pe mine asa cum ma vede Universul – perfect, intreg si complet.
10.Dragostea este contagioasa. Cand impartasesc dragoste, vine inapoi la mine multiplicata. Dragostea deschide orice usa.
11.Pacea incepe cu mine. Cu cat mai linistit sunt in interiorul meu, cu atat mai multa pace am de impartasit cu ceilalti. Pacea in lume incepe cu adevarat cu mine.Pigeon-Peace-HD-Wallpaper12.O data pe zi, asaza-te linistit intr-un loc si du o mana la inima. Trimite-i dragoste si permite-ti tie insuti sa simti dragostea pe care inima ta o are pentru tine. Ea bate pentru tine inca de dinainte de a te naste. Inima ta este dragoste si sangele care iti curge prin vene este bucurie. Inima ta pompeaza acum cu dragoste bucurie de-a lungul intregului tau corp. Totul este bine si este in siguranta.
13.Imi vad parintii ca pe niste copiii mici care au nevoie de dragoste. Am compasiune pentru copilariile parintilor mei. Stiu acum ca i-am ales pe ei fiindca erau perfecti pentru ceea ce trebuia sa invat. Ii iert si ii eliberez si ma eliberez si pe mine.
14.Daca vrei sa iti intelegi parintii mai bine, fa-i sa vorbeasca despre copilariile lor; si daca asculti cu compasiune, vei invata de unde vin fricile si tiparele lor rigide. Acei oameni care au facut “toate acele lucruri pentru tine” erau la fel de inspaimantati si infricosati ca si tine.Family clip art15.Emite ganduri care te fac fericit. Fa lucruri care te fac sa te simti bine. Fii cu oameni care te fac sa te simti bine. Mananca lucruri care iti fac corpul sa se simta bine. Mergi intr-un ritm care te face sa te simti bine.
16.Aminteste-ti: te-ai criticat ani de zi si nu a functionat. Incearca sa te aprobi pe tine insuti si vezi ce se intampla.
17.Dragostea este pretutindeni, iubesc si sunt iubita. A repeta aceasta afirmatie adesea si a crede in ea face ca ea sa devina adevarata pentru tine. Chiar in acest moment, oameni iubitori vin in viata mea, iar oamenii care exista deja in viata mea devin si mai iubitori fata de mine, iar eu imi exprim dragostea cu usurinta fata de ceilalti.
18. A blestema este o afirmatie, a te ingrijora este o afirmatie si a uri este o afirmatie.
19. Iertarea este un dar pe care mi-l fac mie insumi. Iert si ma eliberez pe mine.
20. Nu te incurajez sa iti invinovatesti parintii. Suntem cu totii victime ale victimelor si nu au putut sa te invete ceva ce nu au stiut.
21. Respira adanc si spune-ti urmatoarea afirmatie in fiecare zi, cat de des poti: “Banii vor curge usor si fara efort in viata mea.” Lucrurile vor incepe sa se schimbe dupa o luna. Daca esti convins ca esti in siguranta din punct de vedere financiar, atunci te deschizi catre schimbare.

money pink coins pig
Fotografie de Skitterphoto pe Pexels.com

22. Toate evenimentele pe care le-ai experimentat de-a lungul vietii tale pana in acest moment au fost create de gandurile si convingerile pe care le-ai avut in trecut. Au fost create de gandurile si cuvintele pe care le-ai intrebuintat ieri, saptamana trecuta, luna trecuta, anul trecut, acum 10, 20, 30, 40 sau si mai multi ani, in functie de ce varsta ai.
23. Imi pare ca toti oamenii cu care am lucrat sau pe care ii cunosc sufera intr-o masura sau alta de ura de sine sau de sentimentul de invinovatire. Cu cat mai multa ura de sine si auto-invinovatire avem, cu atat mai putin lucrurile functioneaza in viata noastra. Cu cat mai putina ura de sine si invinovatire fata de noi insine, cu atat mai bine vor functiona vietile noastre, la toate nivelele.
24. Sa stii ca te afli la varsta perfecta. Fiecare an este special si pretios caci il vei trai o singura data. Simte-te confortabil cu ideea de a îmbătrâni.

sursa-garbo.ro


CELE 5 ATITUDINI ALE OMULUI CONȘTIENT


Despre atitudinile la care face referire acest articol este destul de probabil să mai fi auzit. Acest text există însă pentru a le aduna pe toate în același loc. Având perspectiva de ansamblu care se va forma citind articolul, îți va fi mult mai ușor să îți dai seama ce faci și ce nu faci, unde mai ai de lucrat și ce este deja parte din tine.cccAșadar, hai să vedem care sunt aceste atitudini:

1. Omul conștient recunoaște puterea cuvintelor și le folosește înțelept. Faptul că aceste semne pe care le citești pe ecran și pe care le numim cuvinte au o anumită vibrație în forma lor scrisă sau rostită, este un lucru știut deja de mii de ani. Este aproape surprinzător că omul zilelor noastre, încă folosește cuvinte de vibrație joasă care îl țin departe de armonie, în detrimentul cuvintelor de vibrație înaltă care au puterea să îl apropie tot mai mult de Dumnezeu. Nu o să vezi niciun om conștient care să înjure, sau să folosească anumite fraze sau expresii doar fiindcă așa face toată lumea. Un om care trăiește conștient simte imediat vibrația și intenția din spatele unui cuvânt sau a unei formulări și folosește cuvintele pentru a sculpta cu ele în materie simboluri ale iubirii și nu ale absenței acesteia.why-are-bad-words-bad

2. Omul conștient știe că o relație cu un alt om îi reflectă aspecte din el însuși. Relațiile dintre Sufletele care vin în acest plan sunt întotdeauna alese în așa fel încât să constituie un mediu propice evoluției. Un om care trăiește conștient, știe că un alt Suflet nu apare niciodată în realitatea lui în mod întâmplător. Iar dacă cineva apare în realitatea lui și pare că „îl calcă pe nervi”, imediat intervine și întrebarea: „Ce aspecte din mine, adânc îngropate, reprimate sau suprimate ies acum la suprafață prin intermediul relației mele cu celălalt?”. Fiecare relație privită în acest fel susține creșterea. Iar o astfel de atitudine aduce în timp satisfacție și împlinire.pexels-photo-356147.jpeg3. Omul conștient învață atât din experiențele care îi plac cât și din cele care nu îi plac. Oamenii se grăbesc în general să pună etichete și să împartă lumea în bine și rău, corect și greșit și așa mai departe. Un om conștient știe că dacă a experimentat ceva, acel ceva a fost alegerea lui și că poate să învețe măcar o lecție de acolo, pentru ca în viitor să facă alegeri mai înțelepte. A nu rămâne închistat în evenimentul concret și a extrage de acolo lecțiile armonioase la nivel macro este una din atitudinile omului conștient.pexels-photo-683381.jpeg4. Omul conștient alege unde își îndreaptă atenția. Și asta pentru că acolo unde este atenția ta este și energia ta. Fizica cuantică ne spune că observatorul modifică realitatea observată. Cercetările din același domeniu ne spun că intenția observatorului colapsează potențialul și îl transformă în realitate experimentată. Nu o să vezi niciodată un om conștient canalizându-și atenția și implicit energia spre bârfă, emisiuni de vibrație joasă, filme care prezintă violență și așa mai departe. O să recunoști omul conștient citind o carte bună, vorbind despre ceea ce îi face plăcere și nu despre ceea ce nu îi face plăcere. O să îl poți observa canalizându-și atenția în general pe ceea ce are o vibrație înaltă și nu invers. A-și concentra atenția pe lucruri de vibrație joasă este văzut ca fiind un gest prin care energia se irosește inutil. Universul are capacitatea de a ne oferi energie în mod nelimitat, dar asta nu înseamnă că trebuie să o irosim.pexels-photo-905913.jpeg5. Omul conștient își asumă responsabilitatea pentru experiența sa de viață. El știe că o experiență pe care o are acum este într-un fel sau altul creația sau alegerea lui. Un om conștient nu o să dea vina pe oamenii sau situațiile din jurul său pentru ceea ce simte, are sau este el. Și asta pentru că el se recunoaște ca fiind sursa experienței sale de viață.Citat-Osho

Acum că ai cele cinci atitudini ale omului conștient în același loc, ar trebui să îți fie foarte ușor să îți dai seama pe care le conții și la care mai ai de lucrat. Invitația cu care închei articolul este aceea de a le integra treptat pe fiecare în parte pentru o experiență de viață care să îți aducă împlinire.

Cu recunoștință, Cosmin-Constantin Cîmpanu, fiimplinit.ro


ccc

Efectul placebo – triumful minţii asupra corpului


Unul dintre termeni cei mai frecvent folosiţi în limbajul medical este cuvântul placebo. „Efectul placebo” este folosit ca o scală evaluativă a eficacităţii noilor medicamente. Ce este de fapt efectul placebo şi care sunt consecinţele sale asupra structurii deterministe a medicinii occidentale? Efectul placebo a fost de multe ori folosit în mod abuziv de către profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru a desemna şi stigmatiza o fraudă sau o greşeală. Terapiile alternative au fost de multe ori caracterizate ca fiind pur şi simplu numai placebo.ccc

Efectul placebo nu este un fenomen fraudulos, inutil sau nefavorabil. El apare independent de intenţiile şarlatanilor sau a profesioniştilor din domeniul sănătăţii. Este un fenomen spontan şi foarte real care se referă la modalităţile de tratament bine observate, dar necatalogate şi contingente sau la ameliorări ale stării de sănătate care apar în absenţa unei substanţe active chimic sau farmacologic.

Medicamentele simulate – medicamentele care nu conţin nici o substanţă activă chimic – acţionează deseori ca şi medicamentele reale, producând asupra pacientului efecte terapeutice atunci când sunt administrate.placebo.1

În urma multor testări efectuate asupra unor medicamente, producătorii constată cu tristeţe că produsul lor nu este în nici un fel superior efectului placebo. Dar aceasta nu înseamnă că un placebo nu declanşează nici un răspuns în organismul uman. Dimpotrivă un placebo indică existenţa unor stimuli non-chimici care motivează puternic organismul către vindecare. Aceasta înseamnă că efectul placebo nu este dependent de eficacitatea medicamentului, ci nu mai de intenţia terapeutică şi de aşteptări.

Efectele modului de gândire pozitiv şi al celui negativ

Efectul placebo a fost adesea greşit înţeles drept un fenomen exclusiv psihologic şi extrem de subiectiv. Pacientul fiind convins de eficacitatea tratamentului îşi ignoră simptomele sau le percepe foarte slab ca intensitate, fără a exista o îmbunătăţire substanţială asupra stării sale de sănătate; ceea ce înseamnă că pacientul se simte mai bine, dar nu este mai sănătos. Poate oare aspectul psihologic, subiectiv al efectului placebo să explice toate proprietăţile lui terapeutice? Răspunsul este limpede: efectul placebo, se referă la un mecanism de vindecare alternativ ce este inerent entităţii umane, este motivat de intenţia terapeutică sau de încrederea în potenţialul terapeutic al tratamentului şi implică răspunsuri biochimice şi reacţii la stimuli reprezentat de intenţia terapeutică sau de încredere.

Placebo-urile nu sunt însă întotdeauna folositoare: ele pot avea de asemenea şi reacţii adverse. De exemplu, administrarea unei substanţe inactive din punct de vedere farmacologic unor pacienţi poate uneori provoca deteriorări neaşteptate a stării de sănătate.

O recenzie făcută asupra a 109 studii „dublu-orb” a estimat că la 19% dintre cei care au primit placebo-uri s-a manifestat efectul nocebo: deteriorări neaşteptate ale stării de sănătate. Într-un experiment asemănător, cercetătorii au declarat în mod fals voluntarilor că un curent electric de slabă intensitate le va trece prin cap; deşi nu a existat nici un curent electric 70% dintre voluntari (care erau studenţi la medicină) s-au plâns în urma experimentului de dureri de cap.

La un grup de pacienţi suferind de arterioscleroză a arterei carotide prognoza şi evoluţia bolii s-au înrăutăţit atunci când starea lor psihică era rea (erau afectaţi de depresie şi lipsă de speranţă). Într-un alt grup suferind de aceeaşi boală, prognoza şi evoluţia bolii s-au înrăutăţit nu doar din cauza lipsei de speranţă, ci şi datorită prezenţei unei stări de ostilitate. În cazul pacienţilor care sufereau de o afecţiune la nivelul arterelor coronare lipsa de speranţă a fost un factor de risc determinant. Izolarea socială, stresul la locul de muncă şi ostilitatea au reprezentat factori de risc adiţionali. Gândirea pozitivă sau cea negativă par a fi un factor de risc decisiv în acest tratament, poate chiar mai important decât intervenţia medicală propriu-zisă. Efectul nocebo pare a avea un substrat biologic specific.pillsUn grup de 15 bărbaţi a căror soţii au suferit de cancer în fază terminală au participat la un mic studiu de perspectivă. După moartea soţiilor lor bărbaţii au resimţit o suferinţă puternică care a dus la imunodeficienţe. Pentru o perioadă de timp după moartea soţiilor, limfocitele lor au avut un răspuns slab la miogene. Durerea resimţită le-a atacat sistemul imunitar. Studiul a sugerat că suferinţa (mâhnirea) şi imunodeficienţa apărută din cauza mâhnirii au dus la un nivel ridicat de mortalitate în cadrul respectivului grup.

O scurtă istorie a unui mic miracol

Termenul de placebo (cu înţelesul de „îi voi face voia”) a fost utilizat în rugăciunile din perioada medievală în contextul expresiei Placebo Domino („Îi voi face voia Domnului”) şi îşi are originea într-o traducere biblică din secolul V d.C. În secolul al XVIII-lea termenul a fost adoptat de medicină şi era folosit pentru a desemna preparatele lipsite de valoare terapeutică care erau administrate pacienţilor drept „medicamente false”.
În anul 1920 termenul a început să se modifice (Graves), a trecut prin diferite faze intermediare (Evans and Hoyle, 1933; Gold, Kwit and Otto, 1937: Jellinek, 1946) pentru a fi în întregime transformat în anul 1995 când, în final, a ajuns să desemneze o importantă parte a efectului terapeutic în general.

În ziarul său The Powerful Placebo din 1995, Henry K. Beecher a atribuit un procent brut de 30% din toate beneficiile terapeutice, efectului placebo. În anumite studii de mai târziu efectul placebo a fost estimat diferit, atribuindu-i-se 60% din beneficiile terapeutice. Într-o recenzie recentă efectuată asupra a 39 de studii privind eficacitatea medicamentelor antidepresive, psihologul Guy Sapirstein a concluzionat că 50% din efectele terapeutice se datorează efectului placebo, doar un mic procentaj de 27% fiind atribuit intervenţiei medicamentoase (fluoxetina, sertalina şi paroxetina). Trei ani mai târziu, Sapirstein, împreună cu un coleg psiholog Irving Kirsch au analizat datele provenite de la 19 studii „dublu-orb” referitoare la depresie şi au ajuns să atribuie efectului placebo un procentaj şi mai mare din efectele terapeutice: 75% dintre ameliorările depresiei au fost induse prin placebo! Hrobjartsson şi Gotzsche (2001, 2004) a pus la îndoială eficacitatea fenomenului placebo, atribuind efectele sale terapeutice exclusiv factorilor subiectivi ai psihologiei umane.

Într-adevăr există un aspect major al efectului placebo care este într-un strâns raport cu psihologia. În cazul a două studii în care au fost administrate exclusiv placebo-uri, efectul placebo pare să fi fost influenţat de percepţia subiectului asupra terapiei aplicate, de exemplu două pastile au funcţionat mai bine decât una, pastilele mai mari au fost mai bune decât cele mai mici iar injecţiile au fost chiar şi mai bune. Placebo a indus o reacţie nu doar asupra procesului terapeutic, ci şi asupra formei acestuia, sugerându-se că fenomenul placebo este modelat în funcţie de universul simbolic personal al pacientului. Înainte ca răspunsul placebo-ului să apară, percepţia umană a interpretat deja terapia aplicată şi a pregătit deja un anumit răspuns la ea. S-ar părea că nu numai stimulii chimici dar şi stimulii non-chimici participă la motivarea organismului uman înspre vindecare.mind-pillEste oare reacţia la placebo doar un fenomen exclusiv psihologic sau are efecte somatice suplimentare, tangibile? Unul dintre cele mai dramatice evenimente legate de terapia placebo a fost raportat în 1957 când un nou medicament miraculos, Krebiozen, promitea a fi soluţia finală împotriva cancerului. Un pacient care prezenta tumori maligne în metastază şi retenţie de lichid la nivelul plămânilor şi care avea nevoie de administrare zilnică de oxigen şi de folosirea măştii de oxigen, a auzit de Krebiozen. Medicul lui participase la cercetările asupra medicamentului lui Krebiozen şi a fost implorat de către acesta să-i administreze revoluţionarul medicament. Convins de disperarea pacientului medicul a acceptat şi a asistat la o miraculoasă însănătoşire a acestuia. Tumorile lui au dispărut şi pacientul s-a reîntors la un stil de viaţă aproape normal. Însănătoşirea nu a durat însă prea mult timp. Pacientul a citit nişte articole despre Krebiozen unde se menţiona că acesta nu este pe măsura aşteptărilor în tratarea cancerului. Pacientul a avut o recidivă; tumorile revenind. Medicul său, profund afectat de agravarea bolii a recurs la un truc disperat. I-a spus pacientului său că este în posesia unei versiuni noi, îmbunătăţite, a medicamentului Krebiozen. Era vorba pur şi simplu despre apă distilată. Pacientul s-a vindecat complet în urma tratamentului placebo şi a rămas sănătos pentru două luni. Verdictul final legat de Krebiozen a fost publicat în presă, dovedindu-se totala ineficacitate a medicamentului. Acesta a fost pentru pacient lovitura de graţie, el murind câteva zile mai târziu.

În ciuda aerului melodramatic al cazului legat de Krebiozen, nu există nici măcar un singur caz sau mărturie personală care să indice sau să demonstreze eficacitatea unei terapii. Studii statistice şi nu mărturii personale pot verifica eficacitatea unei terapii propuse şi studii bine planificate care sunt capabile să arate că fenomenul placebo are proprietăţi somatice. Un astfel de studiu a fost realizat în anul 1997. Cele două grupuri de studiu au constat din pacienţi care prezentau hipertrofie prostatică benignă. Unui grup i s-a administrat medicaţia reală pentru această afecţiune, iar celuilalt grup i s-a dat un tratament placebo. Pacienţii cărora li s-a administrat placebo au relatat o ameliorare a simptomelor şi chiar o ameliorare a funcţiei urinare. Un placebo a fost de asemenea raportat ca acţionând ca un bronhodilatator în cazul pacienţilor cu astm sau ca având efectul invers – criză respiratorie – aceasta depinzând de descrierea efectelor farmacologice care a fost dată de către cercetători pacienţilor şi prin urmare şi prin urmare de efectul anticipat de pacienţi.

Un placebo s-a dovedit a fi extrem de eficient împotriva alergiilor alimentare şi apoi impresionant de eficient în reducerea efectului unor biotehnologii pe piaţă. Cum este posibil acest lucru? Peptide Therapeutics Group o campanie biotehnologică se pregătea să lanseze pe piaţă un nou vaccin pentru alergiile alimentare. Primele rapoarte au fost încurajatoare. Când vaccinul experimental a ajuns în faza de testare clinică, purtătorul de cuvânt al companiei s-a lăudat că vaccinul s-a dovedit eficient în 75% dintre cazuri – un procent care este de obicei suficient pentru a demonstra eficacitatea unui medicament. Dar veştile bune nu au ţinut mult timp. Grupul de control căruia i s-a administrat un placebo s-a comportat aproape la fel de bine: 7 pacienţi din 10 au raportat că au scăpat de alergiile alimentare. Valoarea acţiunilor companiei a scăzut cu 33 de procente. Efectul placebo asupra alergiilor alimentare au creat un efect nocebo asupra pieţei.placebo-marketing

Într-un alt caz de medicamente pentru inimă proiectate genetic şi care a trezit mari speranţe pentru Genetecha fost învins de către un placebo. Aşa cum l-a definit istoricul de ştiinţă Anne Harrington, placebo-urile sunt: „fantome care bântuie obiectivitatea noastră biomedicală şi demască paradoxurile şi fisurile din definiţiile noastre auto-create despre factorii reali şi activi ai unui tratament. Comportamentul farmacomimetic al unui placebo poate chiar imita efectele secundare al unui medicament.”
Într-un studiu din anul 1997 asupra unui grup de pacienţi care prezentau hipertrofie prostatică benignă, câţiva dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo s-au plâns de diferitele efecte secundare: de la impotenţă şi reducerea apetitului sexual la greaţă, diaree şi constipaţie. Un alt studiu a raportat şi el apariţia unor efecte secundare în urma administrării unui placebo, incluzând dureri de cap, vomitat, greaţă şi alte simptome.

Efectul placebo în chirurgie

Cât de mult poate oare efectul placebo încălca graniţele bine definite ale medicinii? În mod sigur nu poate ţine piept forţei  de impact a medicinii; nu poate concura cu chirurgia. Sau poate? În 1939, un chirurg italian numit Davide Fieschi a inventat o nouă metodă de tratament a anghinei pectorale (dureri de piept datorate ischemiei sau incapacitatea sângelui sau oxigenului de a ajunge la muşchii inimii datorată în general obstrucţionării arterelor coronariene).
Gândindu-se că mărind fluxul de sânge care ajunge la nivelul inimii aceasta va duce la reducerea durerilor pacientului, el a executat mici incizii la nivelul  pieptului acestora şi a realizat suturi pe două artere mamare interne. Trei sferturi dintre pacienţi au prezentat îmbunătăţiri; un sfert dintre ei s-au vindecat complet. Această intervenţie chirurgicală a devenit procedura standard în vederea tratării anghinei pentru viitorii 20 de ani.

Dar în anul 1959, Leonard Cobb, un tânăr cardiolog, a supus procedura lui Fieschi unui test. El a operat 17 pacienţi: la 8 dintre ei el a urmat procedura standard; la ceilalţi 9 el a realizat doar incizii fine, lăsându-i pe pacienţi să creadă că au avut parte de procedura reală. Rezultatul a fost cu adevărat deranjant: cei care ai beneficiat de procedura chirurgicală falsă au fost la fel de bine ca cei care au beneficiat de procedura Fieschi. Aceasta a fost sfârşitul utilizării procedurii lui Fieschi şi începutul studiului documentat asupra efectului placebo în cazul operaţiilor chirurgicale. În 1994 chirurgul J. Bruce Moseley a efectuat experimente asupra efectului placebo. El a împărţit un grup mic de pacienţi suferind de osteoartrită la genunchi în două grupe egale. Ambele grupe li s-a spus că li s-a spus că li se va efectua  o intervenţie chirurgicală artroscopică, dar doar primului grup i s-a efectuat intervenţia reală. Celălalt grup a fost lăsat practic netratat, realizându-se de către un medic doar incizii fine pentru a face scenariul artroscopiei credibil. Rezultate similare au fost raportate de ambele grupe. Moseley, uimit de rezultat a decis să realizeze un test pe un eşantion mai mare din punct de vedere statistic, în scopul de a ajunge la nişte concluzii mai sigure. Rezultatele au fost răsunătoare: chirurgia artroscopică a avut un rezultat egal din punct de vedere terapeutic cu efectul placebo. Placebo „şi-a făcut drum” în sălile de operaţie.

surgeons performing surgery
Fotografie de Павел Сорокин pe Pexels.com

Poate cel mai impresionant aspect al chirurgiei placebo a apărut într-un studiu răsunător efectuat în anul 2004. În inovatorul domeniu de cercetare al celulelor stem a fost iniţiat un nou mod de abordare al bolii Parkinson. Neuroni dopaminergici aflai într-un stadiu embrionar au fost implantaţi prin găuri foarte mici în creierul pacienţilor. Din nou rezultatele au fost încurajatoare. Şi din nou procedura a eşuat în a avea rezultate mai bune decât un placebo. În acest caz placebo-ul s-a aplicat prin realizarea unor mici incizii la nivel cranian, fără a se implanta însă celule stem. Aşa cum au declarat cercetătorii: efectul placebo s-a manifestat puternic în cadrul acestui studiu. Cum poate fi posibil ca doar expectativa unor efecte terapeutice singură, să producă adesea rezultate egale cu cele ale unei intervenţii chirurgicale reale? Se pare că minte poate să exercite un anumit control asupra proceselor somatice, inclusiv asupra bolilor. „Urmele” biochimice ale acestui tip de influenţă (de tip placebo) de abia acum încep a fi definite. Cercetările moderne indică existenţa – în cazul efectului placebo – a unui substrat biologic, tangibil.

Căi somatice

La mijlocul anului 1990 cercetătorul Fabrizio Benedetti a condus un experiment original în cadrul căruia au fost induse pacienţilor dureri ischemice ce au fost apoi calmate prin administrarea de morfină. Când morfina a fost înlocuită cu o soluţie de apă cu sare, placebo-ul a prezentat proprietăţi analgezice. Atunci când naloxona (un antagonist al opiului) a fost adăugat în soluţia salină, proprietăţile analgezice ale apei au fost blocate. Benedetti a ajuns la concluzia că proprietăţile analgezice ale placebo-ului au fost un rezultat al unor trasee biochimice specifice. Naloxona a blocat nu numai morfina ci şi opioizii endogeni – amelioratorii durerii fizice. Opioizii endogeni, endomorfinele, au fost descoperite în anul 1974 şi se comportă ca neutralizatori ai durerii. Opinia lui Benedetti – eliberarea de endorfine indusă prin intermediul unui placebo a fost susţinută de către rezultatele obţinute prin intermediul unor scanări cu aparatele MRI şi PET. Eliberarea de endorfine indusă prin intermediul unui placebo afectează de asemenea rata bătăilor  inimii şi activitatea respiratorie.

Ca şi cercetător, Jon-Kar Zubieta a afirmat ”…această descoperire dă o nouă lovitură teoriei care susţine că efectul placebo este un fenomen pur psihologic şi nu unul fiziologic”. În plus, alte descoperiri susţin ideea că efectul placebo prezintă un substrat biochimic atât în cazul depresiei cât şi a boli Parkinson. Analizând rezultatele obţinute în urma unor scanări PET, cercetătorii au evaluat metabolismul glucozic din creierul pacienţilor suferind de depresie. Sub influenţa efectului placebo metabolismul glucozic a prezentat diferenţe care au fost similare cu cele cauzate în urma administrării de antidepresive ca fluoxetina. În cazul pacienţilor care prezentau afecţiunea Parkinson o injecţie placebo a crescut secreţia de dopamină în acelaşi mod în care aceasta este cauzată de administrarea de amfetamină. Benedetti a demonstrat că efectul placebo a provocat, în cazul pacienţilor care sufereau de boala Parkinson, o reducere a activităţii la nivelul neuronilor simpli din nucleul subtalamic.7d1122f8ba00dcdc1a29a65846f0d2fe5277f912-7ea2b1fca50bd97480a5cee105eefdad-hero_image-resize-260-620-fillÎn urma a numeroase cercetări ştiinţifice, este logic şi mai degrabă sigur a se concluziona că efectul placebo are un substrat biochimic. Dar ce este mai intrigant la acest lucru este relaţia sa cu percepţia. S-ar părea că percepţia, codurile şi simbolurile pe care computerul viu, creierul, le utilizează în vederea procesării informaţiei interne şi externe determină puternic eficacitatea şi forma şi răspunsul placebo.
Într-un studiu recent, pacienţii au fost în mod intenţionat dezinformaţi că au fost infectaţi cu nişte bacili  periculoşi şi că urmează a li se administra un tratament. Însă nu a fost vorba de nici un bacil, iar tratamentul administrat a fost un placebo. Ghiciţi ce s-a întâmplat? Unii dintre subiecţii studiaţi au dezvoltat condiţii asemănătoare cu o infecţie, care nu a fost tratabile cu medicaţia placebo. Mintea a interpretat bacilul fictiv ca fiind un bacil periculos şi a dat instrucţiuni corpului să răspundă acestora ca şi cum ar fi fost reali. În ciuda eficacităţii efectului placebo şi a importanţei sale asupra unei noi percepţii a conceptului de sănătate în cadrul căreia corpul  şi mintea interacţionează puternic, un număr mare de oameni de ştiinţă continuă să privească efectul placebo ca pe o eroare sistematică, insignifiantă, un nimic obositor.

În conformitate cu cercetătorul în domeniul cancerului Gershom Zajicek: „Nu există nimic în teoria farmaco-kinetică care să justifice efectul placebo. În scopul menţinerii consistenţei teoriei efectul placebo este privit ca o eroare întâmplătoare sau un zgomot care poate fi ignorat.” Unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai efectului placebo a fost Stewart Wolf, „părintele medicinii psihosomatice” care încă din 1949 a oferit o descriere completă a acestuia. Wolf nu numai că a susţinut că efectul placebo este un fenomen non-fictiv şi foarte „real” ci a şi descris comportamentul farmacomimetic al acestuia. El fost poate primul cercetător care a corelat efectul placebo nu doar cu psihologia şi predispoziţia ci şi cu percepţia. Cu mai mult de jumătate de secol în urmă, el a afirmat că „mecanismele corpului sunt capabile să reacţioneze nu doar la stimularea fizică şi chimică directă ci de asemenea şi la stimuli simbolici, la cuvinte şi evenimente care într-un anume fel au dobândit o semnificaţie specială pentru individ.” În acest context, o pastilă nu este doar o substanţă activă ci şi un simbol terapeutic, în acest fel organismul este capabil să răspundă nu doar la conţinutul chimic, ci de asemenea şi la conţinutul simbolic.shutterstock_79172263În acelaşi fel un bacil, dincolo de caracteristicile sale fizice, dobândeşte şi proprietăţi simbolice care pot cauza o reacţie a organismului chiar şi în absenţa bacilului. Ar trebui de asemenea studiată prezenţa şi extinderea efectului nocebo în legătură cu rezistenţa la medicamente. Poate că rezistenţa la medicamente este un fenomen mulţi factorial care implică nu doar abilităţile evolutive microbiene, ci de ademenea şi mecanismele psihicului uman. Fenomenele placebo şi nocebo s-ar putea dovedi fundamentale nu doar la nivel personal, ci şi în arena sănătăţii publice. Ele ar putea chiar constitui piatra de temelie pentru un nou model de sănătate, o nouă medicină care a fost prevăzută de Wolf în ani 50: „…în viitor medicamentele vor fi evaluate nu doar ţinându-se cont de acţiunea lor farmaceutică ci şi de alte forţe implicate în joc şi de circumstanţele în care sunt administrate”.

Cu cinci secole în urmă alchimistul şi medicul elveţian Paracelsus (1493-1541) a scris : „Trebuie să ştiţi că voinţa este un puternic adjuvant al medicinii.” Se pare că aroganţa noastră ştiinţifică ne-a făcut orbi în faţa învăţăturilor din trecut.
de Peter Arguriou


ccc

În timpul somnului îţi poţi dezvolta anumite abilităţi. Știi care sunt acestea?


Somnul este benefic atunci când vrei să înveţi lucruri noi – cu toate că poate părea o contradicţie – şi, mai ales, atunci când vrei să îţi perfecţionezi abilităţile. Mai jos se află o listă cu astfel de situaţii.

ccc

Învăţatul unei limbi străine

În cadrul unui experiment recent, cercetătorii i-au rugat pe germanii nativi să înveţe limba olandeză şi să înceapă prin memorarea unor cuvinte uzuale. Ulterior, i-au trimis să se culce, iar în timp ce aceştia dormeau, cercetătorii pronunţau, în continuare, acele cuvinte unui grup care se odihnea, în timp ce alt grup nu a beneficiat de aceste facilităţi. În momentul în care le-au fost testate cunoştinţele, membrii grupului căruia i-au fost spuse cuvintele în timpul nopţii au fost capabili să identifice cuvintele şi să le traducă. Pentru a se asigura că participanţii la acest studiu dormeau, într-adevăr, iar memorarea cuvintelor nu a fost doar un rezultat al faptului că aceştia le-au auzit, au realizat, cu ajutorul altui grup, un alt experiment: cercetătorii au repetat aceste cuvinte când membrii acelui grup întreprindeau alte activităţi, iar aceştia nu au reţinut atât de bine cuvintele precum cei care dormeau.

Abilităţi muzicale

În cadrul altui studiu, cercetătorii i-au învăţat pe membrii unui grup să cânte la chitară folosind o tehnică împrumutată din jocul video Guitar Hero. După aceea, voluntarii s-au culcat, în afară de un singur grup, iar după ce s-au trezit, toţi au trebuit să reproducă melodia. Cei care au dormit au reuşit să o reproducă, spre deosebire de ceilalţi.healing_music-1280x720

Poziţionarea unui obiect

În cadrul unui studiu efectuat în 2013, cercetătorii au lucrat cu 60 de adulţi, care au folosit un computer pentru a plasa un obiect virtual într-o anumită locaţie de pe ecran. Atunci când au ales un loc şi au plasat acolo obiectul, au auzit o melodie specifică. Ulterior, cercetătorii au demarat 2 experimente, iar în cazul ambelor, participanţii au dormit o oră şi jumătate după aceea. Atunci când au adormit prima oară, în jurul lor a fost linişte deplină, dar când au adormit a doua oară, melodia care s-a auzit când au plasat obiectele pe ecranul computerului a început să fie redată din nou, dar nimeni nu şi-a adus aminte dacă au auzit-o sau nu. Însă, după ce au fost rugaţi să doarmă a treia oară, au început să îşi amintească acest lucru.

Păstrarea amintirilor

Cercetătorii sunt de părere că, în cazul creierului nostru, acesta foloseşte un sistem de stocare care separă amintirile importante de cele mai puţin importante. Amintirile semnificative sunt stocate, pe când cele nesemnificative sunt înlocuite cu altele mai importante, iar cercetătorii sunt de părere că trebuie găsită o metodă prin care acest sistem să fie utilizat în folosul nostru. În urma unui studiu recent, s-a descoperit că oamenii care ascultau o melodie care era strâns legată de un moment pe care şi-l aduceau aminte, chiar dacă nu foarte important, au fost capabili să îşi reamintească acea melodie.

Precum în cazul studiului precedent, voluntarilor li s-a cerut să plaseze pe ecranul unui computer un anumit obiect, iar când acest lucru se petrecea, se auzea un sunet specific. După aceea, ei au fost trimişi să se culce. În timp ce voluntarii dormeau, a fost lăsată să se audă melodia care a fost redată în timp ce au întreprins acea activitate, iar în cazul altui grup nu s-a procedat în acest fel. Rezultatul? Persoanele care au ascultat acele melodii în timpul somnului au fost capabile să îşi aducă aminte ce imagine au poziţionat pe ecran.

Ce efecte benefice are somnul asupra creierului?

Activitatea creierului nostru este încetinită pe timpul nopţii, iar mulţi dintre noi petrecem mult timp în ceea ce se cheamă slow-wave sleep, fază a somnului în timpul căreia cercetătorii sunt de părere că amintirile înregistrate pe termen scurt se stochează în locul în care sunt localizate amintirile înregistrate pe termen lung, şi anume în cortexul prefrontal. În cadrul acestor studii, cercetătorii au descoperit că persoanele care au ascultat melodiile în timpul somnului au tendinţa de a petrece mai mult timp în etapa slow-wave sleep. Cu alte cuvinte, cu cât creierul nostru se află mai mult în etapa slow-wave sleep, cu atât mai mult sunt perfecţionate abilităţile noastre.

sursa-yogaesoteric.net


ccc

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

Fie ca Drumul să iasă în întâmpinarea Fiecăruia dintre Noi!

Meteoedu

Amanece un nuevo dia

Victor Ilina

O încercare

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

SCRIPTEUM

Blog de escritura

mayyadahali

Just another WordPress.com site

%d blogeri au apreciat: