Antrenează-ți mintea să vadă binele în orice situație!


 

  • Îl poți vindeca pe cel de lângă tine iubindu-l!
  • Tu bucură-te că vezi răsăritul și nu mai complica tot ce este simplu! Semnat, Timpul
  • Să nu uit. Când inima îngheață, pune lemne pe foc. Lemnele dragostei. Încălzește-te și gustă din dulceața rugăciunii. Vorbe rotunde și calde, de drag. Zâmbește, mâine va fi mai bine! Vezi-ți de drumul tău, curat, demn și fericit. Dumnezeu îți prețuiește dragostea, bunătatea, reușitele, mulțumirea, seninătatea, omenia. Asta e tot ce contează. Fii împăcat și rămâi în pace.
  • Câte inimi care bat, atâtea feluri de dragoste. Există mereu timp pentru iubire… există mereu timp pentru iertare…
  • Gesturile mici fac diferența. Prezența ta să aducă bucurie!

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

http://bit.ly/2Cz43uZ

Efectul Dunning-Kruger: paradoxul ignoranței și iluzia superiorității


http://bit.ly/2Cz43uZ

Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti cu umilință propria ignoranţă.” – Socrate

Trăim vremuri în care una dintre marile probleme ale omenirii este aceea că ignoranţii sunt foarte siguri de ei şi de cunoştinţele lor, în vreme ce oamenii cu adevărat inteligenţi sunt plini de dubii.

Drept urmare, vom întâlni în viaţa cotidiană deseori persoane total incompetente sau puţin pregătite într-un anumit domeniu, dar care adoptă un comportament paradoxal. Au tendinţa de a vorbi pe un ton autoritar şi chiar de a impune celorlalţi ideile proprii, cu un sentiment de automulţumire greu de explicat. Şi acestea nu sunt pure întâmplări, nu este vorba despre mici derapaje întâmplătoare personale ale celor despre care discutăm, ba dimpotrivă, respectivii sunt absolut convinşi că deţin „adevăruri absolute” sau au înţelegeri cu mult superioare tuturor celor ce le sunt prin preajmă.

Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

Dar de unde vine această supraevaluare a propriilor competenţe în cazul acestor persoane? Credeţi ori ba, este vorba despre un fenomen cunoscut în psihologie sub numele de Efectul Dunning-Kruger şi constă de fapt într-o distorsiune cognitivă care generează în mintea persoanelor puţin pregătite într-un anumit domeniu, o supraevaluare a propriilor abilităţi.

Denumirea derivă de la asocierea numelor celor doi psihologi americani care au descoperit şi cercetat fenomenul, pentru ca în anul 1999 să publice o lucrare pe această temă: David Alan Dunning, profesor de psihologie la Universitatea din Michigan, şi Justin Kruger, profesor de psihologie la New York University Stern School of Business. Fenomenul a fost testat pentru prima dată într-o serie de experimente, ale căror rezultate au fost publicate în 1999. Cei doi psihologi s-au bazat şi pe studii mai vechi care arătau că aprecierea greşită a competenţei se datorează ignorării standardelor de competenţă. Acest tipar a fost observat în studii foarte diferite, privind, de exemplu, capacitatea de a înţelege un text citit, conducerea unui autovehicul sau în cazul practicării sporturilor, cum ar fi, de exemplu, şahul sau tenisul.

chess-strategy-chess-board-leadership-40796.jpeg

Dunning şi Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenţi:
1. Au tendinţa de a-şi supraestima propriul nivel de competenţă.
2. Nu reuşesc să recunoască înalta competenţă a celor cu adevărat competenţi.
3. Nu realizează dimensiunile atinse de propria ignoranţă.
4. Reuşesc să accepte propria incompetenţă anterioară decât după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul respectiv.

Cei doi psihologi au testat cele patru ipoteze menţionate mai sus pe un grup de studenţi de la cursurile de psihologie de la Universitatea Cornell. Într-o serie de studii, ei au notat aprecierile subiecţilor despre ei înşişi în ceea ce priveşte abilităţile de raţionament logic, cunoştinţele gramaticale şi umorul. După ce li s-au arătat rezultatele testelor proprii, subiecţilor li s-a cerut să estimeze poziţia lor în lot: cei competenţi şi-au estimat poziţia corect, iar cei incompetenţi şi-au supraestimat poziţia. Pe parcursul a patru studii, Dunning şi Kruger au observat că subiecţii clasaţi în ultimul sfert la testele privind umorul, gramatica şi logica şi-au supraestimat cu mult posibilităţile. Deşi testele îi situau la nivelul de 12% (în al patrulea sfert), ei s-au estimat la nivelul de 62% (în sfertul al doilea). În acelaşi timp, cei pricepuţi au avut tendinţa să-şi subestimeze propria competenţă. În general, subiecţii care au considerat testele uşoare, au estimat greşit că aceste teste sunt uşoare şi pentru ceilalţi.

Un studiu ulterior sugerează că subiecţii foarte incompetenţi au reuşit să estimeze mai bine nivelul lor după un mic instructaj într-un domeniu în care nu se pricepeau, în timp ce estimările în domeniile în care n-au fost instruiţi au rămas aceleaşi ca cele dinainte.

Dunning-Kruger-effect3

La polul opus s-ar afla cei care, având un bagaj bogat de cunoştinţe asupra unui anumit domeniu, se simt mai nesiguri decât primii. Şi dacă ne gândim la citatul din Socrate cu care debutează articolul, putem înţelege că aceia care au vaste cunoştinţe şi o pregătire solidă privind un anumit domeniu, cu cât ei intră mai mult în meandrele cunoaşterii umane, îşi vor da seama de imensa vastitate a aspectelor existente şi încă necunoscute lor. Ca urmare, cei care fac analize precise şi studii aprofundate asupra unui anumit fenomen, de exemplu, ori asupra unei anumite teme, vor deveni treptat conştienţi de toate detaliile posibile ce lipsesc din imaginea de ansamblu la care au reuşit să ajungă.

Întrebarea, desigur, este: ce putem face? Desigur, nu există soluţii imediate, dar după cum pare, primul pas l-ar avea de făcut chiar profesorii şi învăţătorii, în general cei din domeniul pedagogic, care, asemenea lui Socrate, să îşi educe elevii şi studenţii mai mult în spiritul unei autoperfecționări neîncetate decât în cel al mulţumirii de sine.

Suntem conştienţi de faptul că este o cale complexă, care cere timp, răbdare şi multă hotărâre, deoarece înseamnă analiza critică, punerea în joc a certitudinilor adesea iluzorii pe care de multe ori se bazează existenţa noastră, dar care în realitate pot constitui o barieră fermă în calea elevării personale. Până la urmă este un efort pe care fiecare dintre noi este dator să îl facă, dacă nu dorim ca ignoranţii, supraestimându-se la infinit, să preia frâiele întregii societăţi.

sursa-yogaesoteric.net


http://bit.ly/2Cz43uZ

Te simţi adeseori copleşit de viaţă? Nu ai niciodată timp liber? Află de ce


Suntem mereu ocupaţi, pe fugă, suprasolicitaţi, stresaţi, ne simţim efectiv copleşiţi de viaţă, cu sentimentul constant de a nu fi în măsură să ne oferim nici măcar o pauză. Când am început să fim atât de ocupaţi? Şi cine a declanşat capcana? Observăm că acum orele zboară cât ai clipi, la aceasta adăugându-se şi percepţia noastră că nu avem timp, ceea ce înrăutăţeşte lucrurile. Este adevărat că suntem împovăraţi de multe angajamente, dar cei care studiază planificarea timpului susţin că suntem mai puţin ocupaţi decât credem.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Am avea oportunităţi de a face ceea ce ne place, cu condiţia să le recunoaştem şi să nu le pierdem. Tocmai acesta este punctul de plecare al unei cărţi, intitulată Overwhelmed(Copleşiţi), care face subiectul acestui articol. A fost scrisă de către Brigid Schulte, reporter de la Washington Post care, la fel ca mulţi dintre noi, face eforturi pentru a concilia viaţa de familie şi munca; a rămas foarte surprinsă atunci când un expert i-a spus că de fapt are timp liber: dacă l-ar calcula, ar descoperi că are suficient. 30 de ore pe săptămână, în medie. Aceasta este cifra calculată pentru femei de către John Robinson de la Universitatea din Maryland.

Ca urmare, Schulte a început să noteze într-un jurnal activităţile desfăşurate în timpul zilei, făcând aceasta un an întreg. Prin jurnalul ei şi-a dat seama că multe ocupaţii nu erau legate de profesie, dar nici activităţi de petrecere a timpului liber, de exemplu, să asculte ştiri la televizor sau să supravegheze copiii în timp ce aceştia se joacă. Este ca şi cum timpul a devenit poros, nu este atât de uşor de tras o linie între datorie şi plăcere. Poate că ceea ce lipseşte nu este timpul liber, ci ceea ce fiecare dedică pentru sine. Timpul pentru a se bucura de farmecul unui moment.

No-Stress

Schulte a participat la conferinţe pe teme de sociologie şi psihologie, a vizitat ţara în care oamenii au mai mult timp liber (Danemarca), a strâns apoi multe probe. Când a postat în reţea anunţul „Caut mame cu timp liberˮ, răspunsurile femeilor din America au fost sarcastice: „Dacă găseşti una, ar trebui să o expui într-un muzeu, împreună cu un unicorn, cu o sirenă şi cu un politician cinstitˮ.

De fapt, statisticile arată că femeile sunt mai ocupate decât bărbaţii, aceasta nefiind doar o chestiune de matematică. Timpul care rămâne după lucru şi după ce s-au ocupat de casă şi copii este, atât calitativ cât şi cantitativ, mai mic decât cel al bărbaţilor; ar fi mai mult decât aveau femeile în anii ʼ60, dar este fragmentat, întrerupt în mod constant de cerinţele celorlalţi şi de gândurile cu privire la sarcinile viitoare.
În ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, cei tineri, care doresc să se mai dedice şi familiei, au început de asemenea să simtă că timpul este scurt.

Măsurarea modului în care oamenii folosesc cele 1.440 de minute care alcătuiesc o zi constituie o activitate ştiinţifică destul de recentă. Înainte, zilele curgeau şi gata; erau cei câţiva norocoşi ocupaţi să facă ceea ce voiau, şi ceilalţi, implicaţi în ceea ce aveau de făcut. Apoi au venit ceasurile, revoluţia industrială, cursa pentru a maximiza productivitatea în fabrici. Timpul înseamnă bani, şi astfel ziua de lucru s-a prelungit, cel puţin până în anii ʼ50.

Pentru puţin timp am avut iluzia că viitorul ne va aduce mai mult timp liber: în 1930, economistul John Maynard Keynes se aştepta ca în 2030 o săptămână de lucru să fie de 15 ore, în timp ce preşedintele Nixon îşi imagina pentru 1990 un an de lucru de şase luni şi o vârstă medie pentru pensionare de 38 de ani. Dar nu s-a concretizat nimic din toate aceste visuri. Cine mai are încă un loc de muncă plătit lucrează multe ore. Cine nu-l are, îi vine greu să numească timp liber orele petrecute pentru a-şi găsi un loc de muncă. Tehnologiile ne-au eliberat de muncile grele, dar au făcut să fim din ce în ce mai accesibili, mereu disponibili, mereu gata să ne umplem intervalele de timp cu o anumită activitate pe smartphone, sau au ajuns chiar să ne înlocuiască.

smarthponesjan

Să fii foarte ocupat a devenit aproape o obligaţie socială. Ne plângem că avem prea multe angajamente, dar există, de asemenea, o concurenţă pentru a vedea cine are cele mai multe, spune cercetătoarea Ann Burnett. A fi ocupat este o stare care ne face să ne simţim importanţi.

Pentru a câştiga timp liber putem începe de aici, tăind obligaţiile pe care ni le-am stabilit noi înşine. Pentru restul, este util să ne amintim că fiecare perioadă istorică ne-a rezervat un anumit tip de stres. În trecut, erau războaie, foamete, ciumă. În occidentul de azi, există anxietatea legată de timpul care nu ne mai ajunge şi de modul cum să-l folosim pe cel care ne rămâne.

sursa-yogaesoteric.net


http://bit.ly/2Cz43uZ

Sfatul psihologilor: „încetează să-ți mai pese de ce cred ceilalți oameni despre tine


De foarte multe ori dai importanță părerile societății despre ceea ce faci. Așteptând de fiecare dată să primești o apreciere de la cei din jur, te vei pierde într-o bună zi. „Prea repede te-ai căsătorit” sau „E timpul să faci copii”, „Acest lucru nu e pentru tine” – ai auzit aceste fraze, nu-i așa? Nici nu ne dăm seama cum am ajuns să trăim viața cuiva. 
***
http://bit.ly/2Cz43uZ
***
Iată doar 10 motive pentru care ar trebui să încetezi să-ți mai pese de ce cred cei din jurul tău:

1. Vei trăi după propriile reguli. De la început vei face ceea ce îți aduce satisfacție în special ție, dar nu familiei tale sau prietenilor. Evenimentele care se vor întâmpla vor scoate în evidență personalitatea ta, dar nu faptul că faci tot posibilul să fii cuiva pe plac.

2. Vei deveni mai curajos. Îți amintești toate acele momente de îndoială și frică atunci când luai vreo decizie? Dacă nu te vei gândi la ceea ce vor spune ceilalți, atunci deciziile vor fi mai ușor de luat.

3. Vei atrage persoanele potrivite. Un prieten adevărat este cel care nu te judecă, chiar dacă părerile voastre nu coincid. Cel pentru care contezi cu adevărat și care niciodată nu va renunța să te susțină doar din cauza că nu e de acord cu tine. Vor dispărea oameni din viața ta.friends-reporter-online

4. Vei realiza influența negativă pe care o au alți oameni asupra ta. Atunci când acorzi prea multă atenție părerilor celorlalți, încetezi să te asculți pe tine și să înțelegi ce simți. Prin urmare, cineva poate să te convingă să faci ceea ce îți aduce insatisfacție.

5. Vei înceta să cauți de fiecare dată argumente. Viața ta se va schimba radical atunci când vei înțelege că o decizie nu poate corectă sau incorectă, ci că ea este decizia ta.

6. Vei avea mai multe șanse să reușești. Atunci când nu îți este frică să riști, când cu adevărat îți place stilul de viață, atunci trăiești cu adevărat. Vei avea mai mult entuziasm și astfel succesul îți este garantat.

7. Nimeni nu va reuși să te indispună. Oamenilor le va fi mai greu să întristeze prin intermediul comentariilor lor. Dacă poți să te protejezi de această critică distructivă, de ce să nu o faci?

How-Happy-Secrets-Happy-People

8. Vei fi mai liber. Atunci când cauți sfaturi de la mai multe persoane, trăiești o viață străină. Vei observa cum vei deveni mai liber atunci când te vei elibera de aceste „sfaturi”.

9. Vei începe să-ți schimbi viața. Îți va fi mai ușor să-ți găsești drumul în viață și să îți realizezi visele. Odată ce vei ieși din zona de confort, vei descoperi lucruri noi atât în tine cât și în lumea din jurul tău.

10. Vei înțelege că, de fapt, celor din jur nu le pasă. Până la urmă vei înțelege că oamenii din jurul tău au viața lor pe care o controlează și nu sunt interesați de a ta. Așa că puține sunt șansele ca sfaturile lor să fie efective. Va trebui să îi identifici pe cei care cu adevărat le pasă de tine.

ccc

Oamenii deștepți au puțini prieteni și evită discuțiile fără sens


Fără îndoială omul are nevoie de prieteni, iar comunicarea are avantajele sale. Savanții au decis să răspundă la o întrebare: oare comunicarea chiar este necesară pentru fericire și împlinire?

A fost făcută o cercetare specială. Au participat 15 000 de oameni de la 18 la 28 de ani, care trăiesc în locuri diferite și comunică diferit. O revistă de psihologie a publicat rezultatele care au uimit, dar care s-au dovedit decisive în înțelegerea eu-lui propriu.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Trei concluzii principale ale studiului: Psihologii-evoluționiști Satoshi Kanazawa de la școala londoneză de economie și Norman Lee de la Universitatea din Singapore au analizat rezultatele studiului, și au făcut câteva concluzii.

  • În primul rând, oamenii care trăiesc în zone dens populate, de obicei se simt mai puțin fericiți.
  • În al doilea rând, marea majoritate a oamenilor pentru a se simți fericiți au nevoie de comunicare cu cei care le înțeleg preocupările. Cu cât există mai multă comunicare personală, cu atât mai mare este nivelul fericirii.
  • În al treilea rând, oamenii cu un intelect ridicat deseori sunt excepție de la regulă.

Cu cât mai înalt este nivelul IQ-ului, cu atât mai puțin omul are nevoie de comunicare permanentă. Intelectualii simt o plăcere mai mică de la viață atunci când sunt activi din punct de vedere social. Lor nu le place să fie ”veșnicul suflet al petrecerii”. Oamenii cu un nivel ridicat al intelectului au un cerc mic de comunicare. Creierul omului cu un intelect ridicat este construit în felul său. Și se referă inclusiv la comunicare. 

the-importance-of-eq-emotional-intelligence-in-business

Nu e ușor să fii inteligent. În interiorul intelectualului este o lume aparte.

Activitatea socială pentru oamenii cu capacități intelectuale medii, este mai degrabă o măsură silită decât sensul vieții. Majoritatea super-geniilor sunt singuratici. Ei nu sunt înțeleși și acceptați de oricine. Dar pentru ei asta nu este o problemă. Din contră, cu cât mai mulți oameni deștepți comunică, cu atât mai puțin fericiți se simt.

Intelectualii sunt preocupați mai mult cu treburile lor decât cu comunicarea

Oamenii deștepți folosesc o mare parte din timp pentru a-și atinge scopul propus. Intelectualii primesc plăcere din lucrurile care au un rezultat concret. Doctorul care lucrează asupra unui medicament care să vindece o boală sau scriitorul unui roman de succes, nu au nevoie de comunicarea cu alți oameni. Pentru că asta îi sustrage de la lucrurile importante, deci influențează negativ asupra fericirii lor și le strică armonia interioară.

Brain

Motivele se ascund în trecutul îndepărtat

Există noțiunea ”teoria fericirii din savană”. Potrivit ei, noi nu suntem doar gene, ci și memoria străbunilor noștri. Stilul de viață al vânătorilor medievali ,care au pus bazele istoriei, ne influențează viața și chiar modul în care simțim fericirea. Ne simțim fericiți exact în aceleași circumstanțe și situații în care se simțeau oamenii cu mii de ani în urmă. Strămoșii noștri eram cam 150 de grupe. Și trăiau în sate, unde pe un metru pătrat era un singur om. Ei se țineau împreună pentru a fi puternici. Acum noi trăim în era tehnologii și a mulțimii de oameni din jur. De parcă corpul ar exista într-un mediu, iar sufletul în altul. Corpul este în megapolis, iar creierul în pustiu.

Intelectul ridicat permite adaptarea la noi condiții

Intelectualii, spre deosebire de oamenii cu capacități medii, au reușit la o anumită etapă a evoluției să treacă peste divergențele memoriei trecutului și să trăiască prezentul. De aceea oameni deștepți pot ușor să trăiască după propriile lor legi. Intelectul îți permite să nu te bazezi în permanență pe alți oameni, ci să te miști spre scopul tău. Oamenii deștepți sunt în armonie cu ei înșiși, și doar uneori au nevoie de comunicare.

Sursa: eustiu.com


ccc