32 citate din Eckhart Tolle


eckhart_tolle_fiimplinit.ro_1. Ființa nu se află doar dincolo, ci și înăuntrul fiecărei forme de viață, ca esență invizibilă și indestructibilă.

2. Începutul libertății e înțelegerea faptului că nu sunteți ”gânditorul”. În momentul în care începeți să observați gânditorul, un nivel superior de conștiință devine activ.

3. Obișnuiți-vă să vă întrebați: ”Ce se întâmplă în mine în acest moment?” Întrebarea vă va indica direcția corectă. Dar nu analizați, observați numai.

4. Urmăriți apariția oricărui sentiment defensiv. Ce apărați? O identitate iluzorie, o imagine din mintea dumneavoastră, o entitate fictivă.

5. Dați-vă seama că momentul prezent este tot ce aveți. Transformați clipa Acum în principalul focar de atenție al vieții dumneavoastră. Spuneți mereu ”da” momentului prezent.

6. Puneți capăt vechiului tipar de negare a clipei Acum și de rezistență față de momentul prezent. Faceți un obicei din a vă retrage atenția din trecut și viitor ori de câte ori nu vă mai sunt necesare.

7. Prezența este cheia spre libertate, deci numai acum puteți fi liber.

8. Folosiți-vă pe deplin simțurile. Fiți acolo unde vă aflați. Uitați-vă în jur. Priviți numai, nu interpretați.

9. Când creați o problemă, creați durere. Este nevoie doar de o simplă alegere, o simplă decizie: ”Orice s-ar întâmpla, nu-mi voi mai provoca durere. Nu voi mai crea probleme.”

10. Nu vă preocupați de rezultatul acțiunii dumneavoastră, ci acordați atenție acțiunii în sine. Rezultatele vor veni de la sine. Aceasta este o puternică practică spirituală.

11. Lăsați trecutul să moară în fiecare clipă. Nu aveți nevoie de el. Faceți referire la trecut numai atunci când acest lucru este absolut relevant pentru situația prezentă. Simțiți puterea acestui moment și plinătatea Ființei. Simțiți propria prezență.

12. Conștientizați-vă respirația. Simțiți aerul intrând și ieșind din corp.

13. Renunțați la așteptare ca stare mentală. Când vă surprindeți alunecând în așteptare… ieșiți repede din ea. Intrați în momentul prezent. Fiți, pur și simplu, și bucurați-vă de sentimentul vieții.

14. În viața dumneavoastră, nu acordați niciodată 100% din atenție lumii exterioare și minții. Păstrați o parte în interior.

15. Observați-vă rezistența interioară. Observați-vă atașamentul față de durere. Observați ciudata plăcere pe care o derivați din sentimentul de nefericire. Observați impulsul de a vorbi și de a vă gândi la aceasta. Rezistența va ceda când conștientizați aceste lucruri.

16. Indiferent dacă trăiți singur sau aveți un partener, cheia rămâne aceasta: să fiți prezent și să vă intensificați prezența printr-o și mai profundă concentrare a atenției în clipa Acum.

17. Când știți că nu aveți pace, conștiința acestui lucru creează un spațiu de liniște care înconjoară lipsa dumneavoastră de pace într-o îmbrățișare iubitoare și afectuoasă, care transforma apoi lipsa de pace în pace.

18. În fiecare moment, păstrați conștiința momentului, mai ales conștiința stării dumneavoastră interioare.

19. Învățați să exprimați ceea ce simțiți fără să învinovățiți

20. Tot ceea ce trebuie să faceți este să acceptați pe deplin momentul prezent. Atunci vă veți simți bine aici și acum și veți fi împăcat cu propria persoană.

21. Nu mai opuneți rezistență vieții. Astfel veți găsi pacea.

22. Observați orice plantă sau orice animal și lăsați-le să vă învețe ce înseamnă acceptarea a ceea ceeste și abandonarea de sine în clipa Acum.

23. Ori de câte ori simțiți negativismul apărând în interiorul dumneavoastră, acordați atenție lui Aici și lui Acum. Fiți prezent.

24. Nu căutați pacea. Nu căutați nici o altă stare decât cea în care sunteți acum. Pentru că astfel veți crea conflict interior și rezistență inconștientă.

25. Nu este nevoie să acceptați o situație de viață neplăcută. Recunoașteți pe deplin că vreți să ieșiți din respectiva situație. Apoi restrângeți-vă atenția la momentul prezent fără a-l eticheta mental în nici un fel.

26. Dacă situația dumneavoastră de viață vi se pare nesatisfăcătoare sau chiar intolerabilă, numai prin abandonare veți putea să spargeți tiparul de rezistență inconștientă care perpetuează situația.

27. Dacă întreagă situație de viață este nesatisfăcătoare sau neplăcută, extrageți din ea numai acest moment și abandonați-vă în fața a ceea ce este.

28. Dimensiunea spirituală devine o realitate vie în viața dumneavoastră numai când vă abandonați.

29. Când spuneți ”NU” unei persoane sau unei situații, lăsați răspunsul să vină din înțelegere, și nu dintr-o reacție. Lăsați-l să fie un ”nu” liber de reacție, un ”nu” de o calitate înaltă, liber de orice negativism, pentru a nu crea astfel o nouă suferință.

30. Iluminarea aleasă în mod conștient înseamnă să renunțați la atașamentul pentru trecut și viitor și să transformați clipa Acum în principalul focar de atenție al vieții dumneavoastră. Înseamnă să alegeți să rămâneți în starea de prezență, și nu în timp.

31. Nu puteți ierta cu adevărat, nici pe alții, nici pe dumneavoastră înșivă, atât timp cât sentimentul dumneavoastră de identitate derivă din trecut. Numai având acces la puterea lui Acum, care este propria dumneavoastră putere, poate exista iertare adevărată.

Și în ultimul rând fraza care mie mi-a plăcut în mod special…

32. Adevărul este că singura putere care există e conținută în momentul prezent: puterea propriei dumneavoastră prezențe.

Alege-le pe cele cu care rezonezi și aplică-le în viața ta. După ce reușești să bifezi una poți trece la următoarea și tot așa. Recomandarea mea ca prim pas, ar fi să alegi pentru început un punct care îți place și să îl introduci în viața ta. Observă-i rezultatele, și treci mai apoi la următorul.

Anunțuri

4 gânduri despre „32 citate din Eckhart Tolle

  1. Povestea si càrtile acestui autor, mi-au fost recomandate cu trei-patru ani in urmà de o fiintà dragà mie, care dacà n-ar fi apelat la tranchilizante, astàzi ar fi fost in viatà. Imi era greu sà le citesc, nu intelegem nimic, dar citind si recitind, mintea mi s-a limpezit!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s