Observaţi puţin viaţa oamenilor şi veţi vedea că, indiferent de domeniul de activitate: social, politic, economic, personal, greutăţile vin din faptul că oamenii, în majoritatea lor, se orientează mereu greşit. Normele lor, regulile, idealurile sunt acelea de a acumula mereu, adică de a lua. Scopul culturii şi al civilizaţiei este aceia de a lua. Oriunde am merge, dorim să luăm ceva. Studiem, muncim, ne căsătorim, ne întâlnim doar pentru a lua, gândul ne este mereu orientat în această direcţie. De aceea,oamenii nu mai iradiază nici lumină, nici căldură, nici viaţă: s-au obişnuit doar să ia. Chiar în iubire, bărbatul şi femeia se caută gândindu-se fiecare cum să ia.
Această tendinţă de acaparare este caracteristica cea mai importantă a personalităţii. Şi, aşa cum v-am spus deja, personalitatea este o trinitate inversată în raport cu individualitatea, din moment ce se compune din trei facultăţi: înţelegere, iubire şi dorinţă, dar în modul lor inferior de manifestare. Dacă acestea întâlnesc în calea lor foiţe ce ar putea deveni obstacole în realizarea tendinţelor lor egoiste, îşi mobilizează toate resursele intelectuale, afective şi voluntare, pentru a le învinge şi a-şi atinge scopul.
Dimpotrivă, natura superioară doreşte să lumineze, să însufleţească, să strălucească… Ea vrea să dăruiască, să ajute, să susţină.. . Ea nu se gândeşte decât să protejeze, să-şi manifeste generozitatea, abnegaţia. Iată de ce ea nu reţine ceea ce posedă şi nu este iritată dacă cineva vine şi îi ia bogăţiile ,din contră, ea este fericită să vadă că datorită ei, alţii se hrănesc, îşi potolesc setea, se luminează. Şi cum individualitatea este tot o trinitate în care se manifestă inteligenţa, inima şi voinţa, putem spune că inteligenţa are ca scop să lumineze, inima să încălzească, iar voinţa să însufleţească şi să elibereze întreaga fiinţă.
O calitate formidabilă a naturii superioare este aceea de a da. De altfel, virtuţiile nu sunt altceva decât strălucire, o proiecţie a centrului către periferie, o nevoie de a smulge, de a sacrifica ceva din tine însuţi, asemenea soarelui.In timp ce, personalitatea ia, aşa cum ia şi pământul. Pământul nu dăruieşte nimic cosmosului. Este posibil să-l vedem strălucind puţin în spaţiu: dacă locuitorii planetelor Jupiter sau Saturn au telescoape, văd poate bietul pământ, micuţ, emanând o slabă licărire ca luna sau ca alte planete, dar această lumină nu îi aparţine. Pământul este incapabil să producă lumina, pentru că el este egoist iar cei egoişti nu pot proiecta nici o lumină… Lumina este ceva ce ar trebui să o desprindem, să o smulgem din noi înşine, fiind o manifestare a iubirii şi a abnegaţiei. Soarele este ilustrarea tendinţei de dăruire, în timp ce pământul este ilustrarea tendinţei de acaparare. Aceasta nu înseamnă că pământul nu dăruieşte nimic. Cu ceea ce primeşte, el dă naştere florilor, fructelor, dar o face pentru el.
Credeţi oare că alte stele beneficiază de aceste flori sau fructe?. Nu, el le păstrează pentru el însuşi, sau pentru copiii săi, care de asemenea îi aparţin. Şi personalitatea face ceva cu ceea ce ia, dar păstrează totul pentru ea. în timp ce, tot ceea ce soarele produce, trimite departe în spaţiul infinit, pentru ca multe alte creaturi să profite. Iată deci cele două legi: a absorbţiei şi a emisiei sau a radiaţiei. Iar soarele este modelul tipic al legii radiaţiei, al însufleţirii.
Dimineaţa, când soarele răsare, veţi vedea manifestarea cea mai frumoasă a individualităţii, a spiritului, a Divinităţii: această însufleţire, această generozitate reprezintă un dar în sine….
Voi priviţi doar, priviţi, şi cum nimeni nu v-a explicat vreodată ceea ce se întâmplă, nici cum să interpretaţi, chiar
dacă veţi privi întreaga voastră viaţă răsăritul soarelui, veţi continua să luaţi. Dar când veţi înţelege ceea ce reprezintă un răsărit de soare, veţi simţi puterea, grandoarea, imensitatea acestui act de a dărui, veţi munci pentru a schimba totul în voi, şi veţi fi fericiţi să progresaţi puţin câte puţin, în fiecare zi, până când veţi reuşi să fiţi asemenea soarelui.
Da, trebuie să învăţaţi să dăruiţi, fără să aşteptaţi recompense,aşa cum Soarele dă şi nu aşteaptă nimic în schimb. Mulţi oameni care fac mici sacrificii aşteaptă mereu să primească ceva în schimb, cel puţin o mulţumire, un compliment, un elogiu şi întreaga lume găseşte acest lucru foarte normal. Da, dar acestea sunt legile pământului, nu cele solare.
Egoismul acţionează mereu asupra omului într-un mod dăunător. Când nu dăruim nimic, când păstrăm totul pentru noi, în interior, anumite canale încep să se astupe. Şi ştiţi deja ce înseamnă să se astupe canalele sau să sece un izvor: se produc fermenţi ce dau naştere unor mirosuri de nesuportat, atrăgând viermii. Ei da, pur şi simplu, pentru că izvorul şi-a oprit curgerea. Acelaşi lucru se petrece şi în fiinţa umană, căci personalitatea este ca o apă stătătoare.
fragment din- Omraam Mikhael Aivanhov – Natura umana si natura divina
descarca aici cartea-Omraam Mikhael Aivanhov – Natura umana si natura divina
ASTRODEVA 