Am învățat de la Dalai Lama că atitudinea corectă față de tragedie este nu mila, ci compasiunea. Care este diferența?… Compasiunea este o atitudine activă. De a face ceva ca să ajuți. Dacă vezi un câine slab pe stradă, nu zici ”vai, sărăcuțul de el”. Te oprești la prima alimentară și îi iei ceva de mâncare. Asta e diferența. Așa încât, în marea de dramatizare care ocupă orice eveniment de tipul ”plecări bruște”, cu toate posturile profitând jenant, aducând copii proaspăt orfani, în stare de șoc, în fața camerelor și filmând sicrie, putem face ceva diferit.
Este vorba de susținere, ajutor, speranță și păstrarea unui echilibru care să armonizeze stresul traumatic, nu să îl amplifice. Dacă lucrezi în media, gândește-te ce faci ca să aduci speranță într-o zonă scufundată în disperare. Bucuria într-o jale cumplită. Centrarea, într-un mediu confuz din cauza acestei traumatizări excesive. Dacă ești un om obișnuit și nu cunoști pe nimeni care să aibă nevoie de ajutor direct, pune mâna pe digipass și trimite câțiva lei în contul Crucii Roșii (mie mi se pare organizația cea mai titrată, are obișnuința lucrului cu dezastrul) sau unde crezi tu că e mai bine.
Dacă acceptăm ideea că fiecare dintre noi este un câmp electromagnetic (și aici nu mai vorbim de speculații ezoterice, ci de fapte demonstrate științific) și că există interferență între câmpuri, cu alte cuvinte, energia câmpului se modifică la contactul cu un alt câmp, înțelegem că, atunci când intenționăm Bine, se întâmplă Bine. Cu alte cuvinte, nu ne ajută să jelim la comanda presei vizuale, audio, scrise, ci să susținem activ, cu decizia de a fi o Sursă care împrăștie Binele.
Există o rezonanță stranie, pe care unii dintre noi o înțeleg, și pe care o poți folosi activ, disciplinat, încăpățânat, hotărând să fii tu cel care ține lumina aprinsă într-o cameră întunecată. Mulți dintre cei cu care am avut onoarea de a lucra au aplicat metoda în medii încărcate de negativitate, competiție, asuprire, ură, invidie, furie. Funcționează, fără greș, de fiecare dată.
Dacă ar fi să aleg o fotografie de profil pentru azi, aș alege Soarele. E cea mai înțeleasă sursă de lumină, căldură, viață. Intenționând ca lumina aceea să creeze o diferență azi.
Între victima socială, prizonieră în stări afective amplificate prin șantaj emoțional, și cel care trăiește conștient există o diferență mică, dar de mare impact: a alege în fiecare secundă ce să faci, atent la ce ți se întâmplă și ce se întâmplă cu tot ceea ce percepi împrejur. E un fel de măiestrie în arta de a trăi. Și asta nu înseamnă să defilezi insensibil la ceea te înconjoară. Înseamnă să alegi să faci ceva cu durerea, suferința, tristețea și să devii tu lumina care lipsește, iubirea care lipsește, protecția afectuoasă sau alinarea.
De aceea, astăzi nu pun un pătrat negru la fotografia de profil, dar voi face un drum la bancă. Și mă voi îmbrăca în roz pentru asta, fiindcă e o culoare iubitoare. De iubire avem nevoie acum, nu de mai multă dramă.
‘Vorba bună, zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului.’ Nicolae Iorga
sursa- aici
ASTRODEVA 