Suntem cu toţii în căutarea păcii supreme, dar chiar o simţim cu adevărat? Este temporară? Este condiţionată? Dacă este temporară sau condiţionată atunci nu este pace adevărată. Trăind în acest fel, înseamnă doar că ne convingem pe noi înşine că suntem “fericiţi” sau “liniştiţi”, însă continuam să luptăm şi să ne străduim prin efort să atingem acest rezultat. În fapt, totul se reduce la sistemele de convingeri.
Convingerile că, dacă continuăm să facem ceea ce facem, în cele din urmă pacea va veni. Am adoptat ideea că, pentru a ne găsi pacea, avem nevoie să fim în “modul supravieţuire”, să consumăm şi să obţinem mai multe lucruri în exterior care să ne aducă pacea; însă pacea vine prin opusul acestui concept atunci când renunţăm la lucruri şi ne observăm vieţile, în loc să obţinem sau să ne străduim să obţinem, conduşi fiind de poveştile din minţile noastre. Prin renunţare şi observare, câştigăm claritate despre noi înşine şi despre realitatea noastră. Problema este ca cei mai mulţi dintre noi suntem captivi, iar viaţa ne este dirijată de poveşti.
Pe măsură ce renunţăm la nevoi în toate formele, ne deschidem şi ne dăm seama că suntem deja fiinţe întregi şi nu avem nevoie de nimic pentru a ne simţi bine. Poveştile din mintea, din interiorul nostru, sunt cele care ne deconectează de la lumina noastră, esenţa noastră ca pace şi iubire şi, în schimb, căutăm în afară ca să le simţim, în loc să mergem înăuntrul nostru. Adevărata putere şi vieţuirea din esenţă a cine suntem înseamnă să trăim din inimă şi să experiementam şi să ne jucăm fără să avem nevoie să fim sau să devenim ceva. Este pur şi simplu doar o stare de a fi!
Putem să ne distrăm şi să ne jucăm cu experienţa de a avea nevoie de lucruri, nu e nimic în neregulă cu asta, dat fiind este o frumoasă experienţa de creştere şi de învăţare; dar sunt poveştile cele care ne dirijează viaţa? Suntem prinşi în capcana de a avea mereu nevoie de ceva pentru ca să ne simţim bine? Asta este ceea ce trebuie să ne întrebăm şi să observăm.
Cât de repetitive au devenit vieţile noastre? Unde suntem ”prinşi”? Chiar şi dintre cei care pot vedea dincolo de repetitivitate şi de limitările societăţii, mulţi sunt încă prinşi în iluzie. Iluzia că avem nevoie să luptăm sau să ne opunem pentru a fi în pace. Iluzia că există un duşman. Iluzia că avem nevoie să ne temem sau să ne simţim în siguranţă. Goană după putere prin poveştile şi experienţele emoţionale clădite pe o identitate imaginară a ceea ce credem că suntem şi trebuie să fim. Iluzia ne-a lăsat într-o stare de confuzie şi ne-a închistat în frică, fără să ştim cine suntem sau de ce suntem aici.
Adevărata pace vine din re-conectarea cu adevărata esenţă a ceea ce suntem dincolo de toate nevoile, aşteptările, categorisirile, judecăţile şi fricile pe care le-am ataşat pentru a crea iluzia de separare şi această falsă identitate. Pacea este starea noastră naturală. Nu este nevoie să facem eforturi pentru ea sau să o căutăm. Este pur şi simplu o recunoaştere şi un sentiment de conexiune dincolo de minte şi de poveştile ei. Un sentiment de unitate cu tot ceea ce este. O mulţime de oameni se referă la pace ca fiind o stare a ”nimicului” de dincolo de definiţii false şi, într-un fel, acest lucru este adevărat pentru că este o stare liniştită, neutră.
Însă, a ne îmbrăţişa adevărata esenţă, alături de o minte redusă la tăcere, înseamnă să fim într-o stare de totalitate sau de unime. Un sentiment atât de puternic, în care iubirea necondiţionată nu poate fi clintita. Asta este cine suntem cu adevărat şi, cu cât mai mult alegem să trăim astfel, cu atât mai puternici vom deveni. Cu cât dăruieşti mai multă iubire, cu atât mai puternică creşte inima ta. Viaţa aici este un joc care să ne înveţe să ne recunoaştem iubirea şi să o împărtăşim unii cu alţii. Să ne iluminăm şi să atingem această stare magnifică de pace, în care nu există nici o limitare.
Jucam aceste jocuri ale minţii pentru că suntem convinşi că suntem mintea noastră şi trebuie să ne definim prin ea, dar n-o facem. Însă asta se schimbă acum pe măsură ce ne re-trezim şi dăm la o parte valurile. Dacă alegerile, acţiunile, gândurile şi sentimentele noastre nu vin dintr-un loc de neutralitate, pace şi iubire necondiţionată, nu suntem cu adevărat noi înşine. Nu trebuie să judecăm dacă nu se întâmplă aşa; e doar o chestiune de a fi conştienţi de asta şi de a ne pune întrebări. Văzând lucrurile aşa cum sunt. Văzându-ne limitările şi întrebându-ne: “Vrem să continuăm jocurile minţii sau să creăm un nou joc, fără limite?”
Nu vom deveni pe deplin luminaţi sau vom simţi pacea 100% din timp, peste noapte. Este un proces de integrare care implică munca internă necesară pentru a ne simţi în pace şi una cu totul. Prin toate experienţele noastre, avem mereu opţiunea de a merge mai departe, iar oportunităţile de a ajunge la această stare sunt cu mult mai evidente acum decât oricând înainte, întrucât ne aflăm într-un proces de masă de curăţare şi epurare. Tot ceea ce este vechi şi nu ne mai serveşte vine către suprafaţă, pentru că noi să le abordăm şi să le dăm voie să plece. Avem de ales între a ne debarasa de vechi, a merge înainte şi a pluti în energii mai înalte, şi a ne opune, a ţine de vechi şi a ne scufunda.
Simplu spus, suntem pace, aceasta este starea noastră naturală, cum am explicat. Dacă vrei să simţi adevărata pace, începe prin a observa şi a renunţa la “lucrurile” cu care simţi că nu mai ai nevoie să te joci, cum ar fi ataşamentele emoţionale şi poveştile noastre despre limitare, separare şi frică. Suntem dispuşi să renunţăm la ele? Alegerea este a noastră. Când vom decide să facem alegerea, lumea se va schimba. Sufletele noastre şi lumina strălucitoare vor să strălucească, să înflorească şi să danseze cu Universul. Când aruncam o privire la ceea ce ne opreşte din a face acest lucru, vom fi capabili să renunţăm!
Matthew Christodoulou
ASTRODEVA 