Intentia de vindecare


Cercetatorii au dorit sa afle daca intentia de vindecare are putere asupra celulelor cerebrale – iata ce s-a intamplat! Pentru realizarea studiului, oamenii de știință au recrutat patru practicanti experimentați în Johrei. Practicienii Johrei consideră că simpla intenție de vindecare determina schimbari pozitive la nivelul fizic și energetic al organismului. Aceasta terapie își are originea în Japonia și este similară în multe privințe cu alte terapii, cum ar fi Reiki si Qigong, pentru a enumera doar câteva.

„Johrei susține ideea potrivit căreia există o energie universală sau o forță spirituală care poate fi cultivată și direcționată prin puterea intenției. Când se concentrează asupra corpului uman, Jorhei poate crește vibrațiile spirituale, sau poate realiza purificarea spirituală și astfel poate îmbunatăți sănătatea pentru a-i permite naturii să se manifeste corespunzător. Practica Jorhei presupune, prentru ca vindecarea optimă să se manifeste, tratamente repetate cu scopul de a sprijini organismul în depășirea stării de inerție în care se află. Se presupune că aceste efecte nu sunt limitate exclusiv la nivelul organismului, dar pot afecta și modifica împrejurimile fizice.”

Este minunat să participăm la examinarea științifică a intențiilor de vindecare într-un cadru științific. Aceste studii pot oferi practicilor alternative o validare și un potențial mult mai mare atât în fața comunității medicale cât și a celei științifice de pretutindeni.

În cadrul acestui studiu, efectele intenției de vindecare au fost studiate atât asupra sistemelor vii, cât și a celor lipsite de viață. Mai precis, în acest caz, sistemele vii au fost reprezentate de celulele creierului uman, astrocitele umane, cele mai abundente celule ale creierului uman. Cercetatorii au studiat aceste celule cu scopul de a vedea dacă intenția de vindecare indreptată spre ele are puterea de a produce schimbări sau de a le face să se multiplice.
De cealaltă parte, sistemele lipsite de viață au fost reprezentate de ceea ce este cunoscut sub denumirea de GNA, sau generator de numere aleatoare. Cercetătorii au dorit să afle dacă distribuirea numerelor ar putea fi alterată ca urmare a expunerii la intenția de vindecare.

reiki-self-healing

„Experimentele anterioarea sugerează că exprimarea numerică a GNA, care prin design tinde spre o stare de entropie maximă devine ordonată neașteptat atunci cand este expus unor stări mentale coerente, inclusiv unor intentii de vindecare sau a atentiei concentrate.”
Generatoarele de numere aleatoare au fost folosite și înainte cu scopul de a examina efectul conștiinței umane asupra lumii noastre fizice, unul dintre cele mai importante experimente fiind cel desfășurat de către cercetătorii de la Universitatea Princeton, numit Global Conscousness Project.

Cum a fost efectuat acest studiu?
Oamenii de știință au pus 16 celulele ale creierului uman în vase dreptunghiulare sigilate și le-au pus apoi în incubatoarele de culturi celulare ale celor de la Centrul California Pacific Medical. Acestea au fost lăsate să se dezvolte vreme de 48 de ore, după care au fost selectate în mod aleatoriu pentru ca mai apoi să fie plasate în locații diferite. Dintre cele 16 celule, 12 dintre ele au fost plasate în interiorul unor recipiente de plastic izolate termic și au fost transportate către un laborator din cadrul Institutului de Științe Noetice, acolo unde au fost protejate electromagnetic și acustic. Acesta este locul în care urma să aibă loc experimentul în sine.

Efectele intenției de vindecare
Practicienii Johrei au fost așezați la 20 de centimetri distanță de recipientele din plastic. Aceștia și-au îndreptat intenția de vindecare către aceste recipiente timp de 25 de minute. În decursul unei perioade de trei zile, au fost realizate mai multe sesiuni de vindecare. De asemenea, cei patru practicanți au intrat în camera supravegheată video pentru a cânta timp de 75 de minute, practică care avea scopul de a purifica camera de orice ar fi putut împiedica desfășurarea corectă a procesului.
Rezultatele studiului nu au întârziat să apară, sugerând faptul că efectele intețiilor de vindecare sunt slabe, dar cumulative. Cu alte cuvinte, aplicațiile repetate pot avea consecințe măsurabile, dar o singură „lovitură” nu ar putea fi detectabilă. Aceasta a fost concluzia finala a oamenilor de stiinta.
Rezultatele studiului au arătat că repetata aplicare a intențiilor de vindecare pot avea consecințe măsurabile, atât în cazul celulelor creierului, cât și în cazul generatoarelor de numere aleatoare. Ca urmare a acestor constatări, viitoare studii sunt cu sigurantă garantate. concluzia cercetătorilor ridică o întrebare foarte importantă – care ar fi rezultatul în cazul în care un colectiv gigant format din zece milioane de oameni, de exemplu, și-ar direcționa intenția de vindecare către o vietate?healthy-22.jpg

„Punctul important pentru prezentul studiu este acela că atât culturile de celule tratate și GNA au arătat abateri semnificative de la așteptări în decursul câtorva ore, unul față de altul, iar acele abateri erau în concordanță cu ipoteza condiționării spațiului. Coincidența unor astfel de abateri apărută atât la sistemele vii cât și la cele lipsite de viață susține probabilitatea unui fenomen fizic veritabil asociat cu intenția. „

Nici un studiu bun nu vine fără propriile-i limitări. Puteți citi ce limitări posibile ar fi creat un conflict atunci când s-a ajuns la rezultatele din cadrul studiului ăn discuție. Puteți accesa, de asemenea, o expunere mai detaliată a metodelor utilizate ca acest articol este doar rezumat

NU ESTE UNICUL STUDIU CARE A EXAMINAT CONSECINȚELE MĂSURABILE ALE VINDECĂRII LA DISTANȚĂ

Multiple studii au fost efectuate, într-un cadru științific, referitoare la consecințele vindecării la distanță.
Unul dintre ele se referă la următorul fapt: dacă ceaiul binecuvântat cu intenții bune de către călugării budiști ar putea avea vreo consecință măsurabilă. Ceaiul binecuvântat cu bune intenții, de fapt, a îmbunătățit starea de spirit a participanților la studiu, care l-au consumat, comparativ cu doar un ceai obișnuit.  Într-un alt studiu s-a constat că o motivație puternică pentru a vindeca o persoană, dar și pentru a se vindeca ea însăși intensifică acest fenomen.
S-a concluzionat: orientarea intenției de vindecare către o persoană aflată la distanță este asociată cu activarea sistemului nervos al persoanei respective, in acest caz, folosind măsurători de conductibilitate a pielii.

Sursa: http://earthweareone.com/scientists-observe-brain-cells-while-healing-intention-is-directed-towards-them-heres-what-happened/

MUZIC