La câte drepturi suntem dispuși să renunțăm în numele luptei împotriva coronavirusului?! Pe fondul isteriei generale ce domnește în multe țări, este greu să mai faci diferența între legalitate și abuz, între ceea ce e rațional și ce nu. Între demnitatea umană și spiritul de turmă!
Pentru a vedea ce ne-ar putea aștepta în zilele următoare, este suficient să analizăm situația din Italia, unde, oricum ai lua-o, vorbim de milioane de oameni care sunt, practic, în arest la domiciliu. Un exemplu banal, amplu dezbătut zilele trecute pe rețelele sociale din Peninsulă, este cel al unui cetățean oprit pe stradă la un post de control și întrebat unde merge. „La cumpărături și la ziare.” La care polițistul se scarpină o vreme după ceafă și decide doct: „Ziarul nu-ți trebuie, fă-ți cumpărăturile și du-te acasă”. Aceasta în condițiile în care chioșcurile de presă erau deschise, conform legii.
Desigur, mulți au criticat acest abuz și tâmpenia polițistului respectiv, dar, din nefericire, există numeroși cetățeni care vădesc un apetit pentru dictatură de neimaginat până la debutul acestei crize. Oameni care aplaudă extaziați un abuz comis de un agent oarecare, învestit peste noapte cu puteri decizionale.
Nu este nici pe departe singurul caz. La Milano, un alt agent s-a gândit el să aplice legea pe un om al străzii, amendat pentru că… nu stă în casă. La Napoli, un pensionar care era aşezat pe o bancă s-a trezit că trece patrula poliției și unul dintre aceştia, învestit cu puteri mult peste măsura propriului chipiu, a început să urle la megafon, spunându-i să plece imediat acasă!
De la simpla necesitate de a ne feri de infectare, în câteva săptămâni am ajuns într-un univers paralel unde așa-ziși experți se consideră îndreptățiți să-și dea cu părerea dacă ai sau nu voie să ieși la plimbare – aparent da, dar depinde peste ce agent dai. S-a pus chiar întrebarea dacă ai voie să mergi alături de nevastă. Teoretic și asta e voie, deși în presa din Italia unii specialiști au sfătuit populația să păstreze distanța chiar și în casă…
Întrebarea care se pune este: suntem oare atât de speriați de acest virus, care nu este totuși ciumă, încât am ajuns să cerem voie de la stat pentru cele mai banale gesturi?
Nu e vorba doar de Italia. În presa noastră a apărut o știre despre un copil de un an din Bacău depistat pozitiv cu coronavirus și transferat la Iași. Iar doctorii și ziariștii remarcau cu oarecare mirare că mama și-a exprimat dorința de a se interna alături de bebeluș. Ce chestie! Chiar suntem nebuni de-a binelea? Ce mamă ar lăsa un copil de un an singur în spital?
Fotografie de Two Dreamers pe Pexels.com
Din păcate, memoria colectivă e scurtă.Puțini își mai amintesc de isteria de după 11 septembrie, când, speriați că o să-i omoare teroriștii, oamenii au renunțat rapid și fără regrete la o serie de drepturi și libertăți. Așa s-a ajuns să avem camere de supraveghere pe toate străzile, așa s-au implementat controalele aberante din aeroporturi, așa s-a ajuns ca în SUA autoritățile să poată intercepta telefoane – totul în numele luptei împotriva terorismului și a binelui colectiv! La câte drepturi suntem dispuși să renunțăm în numele luptei împotriva coronavirusului?!
sursa-yogaesoteric.net
Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să îl distribui pe conturile tale. Mulțumesc!
Este agresiv. Chiar și efortul de a schimba un singur individ este agresiv. Cine ești tu să hotărăști ce e bine pentru o anumită persoană? Cine ești tu să hotărăști ca lumea, dacă va fi schimbată după placul tău, va fi un loc mai bun? Înseamnă să-ți asumi rolul de mântuitor, iar acesta este un mod inconștient de a-i domina pe oameni. Este pentru binele lor, desigur, astfel încât ei nici măcar nu se pot răscula.
Fiecare părinte face asta pentru copiii lui. „Pentru binele lor” îi disciplinează, îi silesc să facă lucruri pe care aceștia nu vor să le facă, le impun o anumită religie fără consimțământul lor. În orice mod posibil, libertatea acestora este îngrădită. Mai puțină libertate, mai puțină individualitate… iar în momentul în care copilul devine sută la sută ascultător, a murit. În neascultarea lui stă libertatea copilului. În rebeliunea lui constă ființa lui.
Și nu poți să spui că intențiile părinților sunt greșite. Eu n-am suspectat niciodată intențiile cuiva. Dar nu asta e problema. Problema este: care-i rezultatul? Intenția este ceva din tine, poți avea numai intenții bune sau numai intenții rele, dar ține-le pentru tine. Din clipa în care începi să acționezi asupra lor, intențiile bune devin mult mai primejdioase decât intențiile rele. O intenție rea poate fi imediat curmată, condamnată, nu doar de către persoana asupra căreia o impui, dar și de către cei care îi sunt martori. Dar o intenție bună este primejdioasă.
Ambele fac același lucru – distrug libertatea individului de a fi el însuși – așa că natura lor nu e nicidecum diferită de ceea ce vrei tu. Rebeliunea este posibilă față de o intenție rea și este susținută de toată lumea, dar împotriva unei intenții bune rebeliunea devine imposibilă. Toată lumea va susține intențiile bune care distrug individul. Nimeni nu va veni în sprijinul individului.
Nu e treaba noastră să salvăm lumea. În primul rând, nu noi am creat-o. Nu e treaba noastră încotro se îndreapta și ce se întâmplă cu ea. Singura noastră responsabilitate este ca, atâta vreme cât ne aflăm aici, să trăim viața plină de bucurie, de iubire, de beatitudine. Atâta vreme cât ne aflăm aici, treaba noastră este să știm cine suntem și ce e cu viața asta. Iar miracolul obținut făcând asta este că deja schimbăm lumea fără să fim agresivi. În mintea ta nu există nicio idee despre a schimba lumea, deci nu se ridică problema agresiunii. N-ai niciun gând vag măcar de a schimba lumea și de a o face în concordanță cu tine. Pur și simplu îți trăiești viața al cărui stăpân ești. Încerci s-o trăiești cât mai intens și total posibil, pentru că viața e scurtă, iar următorul moment este atât de nesigur, încât ar trebui să considerăm fiecare moment ca și când ar fi ultimul.
Chiar și numai ideea – că acesta ar putea fi ultimul moment – te transformă. Apoi, nu mai ai de ce să fii gelos, de ce să fii furios. În ultimul moment al vieții, cine vrea să fie gelos și furios, trist și nefericit? În ultimul moment, toate ranchiunele și toate nefericirile legate de viață dispar. Dacă fiecare moment este considerat a fi ultimul, având în vedere că tot ce urmează acestuia este nesigur, te schimbi, iar schimbarea va fi molipsitoare. Ar putea schimba întreaga lume, cu toate că tu nu ai intenționat asta. Acesta este modul meu de a schimba lumea fără a fi agresiv.
Osho– fragment din Putere, politică și schimbare
Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să îl distribui pe conturile tale. Mulțumesc!
ASTRODEVA 