7 motive ca să renunţi la zahăr chiar de azi. Ce să faci ca să nu îi simţi lipsa


În momentul în care elimini zahărul din alimentaţie, vei observa efectele încă din primele zile, iar pe termen lung ai avantaje numeroase.

http://www.aimgroup.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=111&url=13
Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate chiar acum!

Zahărul este unul dintre cele mai nocive alimente pe care le poţi consuma. O persoană consumă, în medie, 300 de calorii zilnic din zahărul adăugat în produsele alimentare, fără să luăm în considerare linguriţele de zahăr cu care ne îndulcim ceaiul. Un studiu realizat în SUA arată că peste 20% dintre persoane consumă peste 700 de calorii pe zi din zahăr, adică echivalentul unei căni pline.

Consumăm atât de mult zahăr şi pentru că el se regăseşte în multe alimente, inclusiv în unele în care nu ne-am aştepta. Ştim deja că dulciurile şi sucurile sunt pline de zahăr, dar s-ar putea să te surprindă să îl descoperi şi în produse care ne sunt vândute drept sănătoase: sosul de roşii pentru paste, iaurtul sau dressingul pentru salate. Să renunţi la zahăr nu înseamnă că va trebui să te resemnezi cu ceaiul fără gust sau cu scoaterea din viaţa ta a deserturilor gustoase. Este suficient să îl înlocuieşti cu sirop de agave, un produs natural şi sănătos, pe care îl poţi folosi pentru a prepara orice desert, dar şi pentru a-ţi îndulci băuturile preferate.

Ce se petrece în organismul tău când renunţi la zahăr

Unul dintre pericolele ascunse ale zahărul este că, în timp, dă dependenţă. Acesta este motivul pentru care simţim nevoia acută de a mânca ceva dulce atât de des. Însă odată ce trupul tău se va obişnui, vei simţi din plin beneficiile renunţării la zahăr.

1. Scapi de problemele cu tenul

Zahărul are un efect inflamator asupra tegumentelor, iar inflamaţiile sunt unul dintre factorii care influenţează apariţia acneei. Un studiu publicat de Jurnalul American de Nutriţie a descoperit că atunci când persoanele care nu consumă în mod regulat băuturi carbogazoase încep să bea o cutie de suc zilnic, timp de trei săptămâni, nivelul inflamaţiei ţesuturilor creşte cu 87%. Să renunţi la sucurile îndulcite poate fi un prim pas spre a-ţi curăţa organismul şi a vedea rezultate care să te încurajeze să renunţi definitiv la zahăr.

2. Îţi îmbunătăţeşti sănătatea şi eviţi boli grave

Riscul bolilor cardiovasculare va fi de trei ori mai mic odată ce elimini zahărul din alimentaţie. Zahărul contribuie la creşterea nivelului de insulină din corp, care activează celulele nervoase ale sistemului simpatic, ceea ce duce la creşterea tensiunii şi a pulsului. Când treci la o dietă fără zahăr, în primele săptămâni, nivelul colesterolului „rău” din sânge scade cu 10%, iar nivelul trigliceridelor se reduce cu 20-30%. Pe de altă parte, zahărul favorizează depunerile de grăsime în jurul ficatului, care te fac rezistent la insulină şi diminuează activitatea pancreasului. Un studiu condus în 175 de țări arată că persoanele care mănâncă 150 de calorii de zahăr pe zi sunt de 11 ori mai predispuse să facă diabet de tipul II.

3. Vei adormi mai uşor, iar calitatea somnului va fi mai bună

Consumul de zahăr îţi dă un plus de energie pentru scurt timp, însă apoi te simţi obosit şi secat de energie. Și pentru că zahărul stimulează secreţia de cortizon, vei adormi mai greu, iar somnul tău va fi unul agitat şi întrerupt. Renunţarea la zahăr te ajută să fii mai energic ziua şi să adormi apoi mai repede seara, iar calitatea somnului va fi îmbunătăţită semnificativ.

4. Îţi vei îmbunătăţi memoria

Zahărul îţi afectează memoria şi poate fi responsabil de unele lapsusuri. Cei care consumă zahăr învaţă mai greu şi îşi amintesc greu, pentru că le este afectat sistemul de comunicare la nivel neuronal.

5. Vei slăbi văzând cu ochii

Zahărul conţine calorii „goale” şi îşi pierde nutrienţii prin procesare. Atunci când nu îl mai consumi, îţi reduci numărul de calorii consumate zilnic şi, chiar dacă le înlocuieşti cu cele din alte alimente, tot vei observa că începi să scazi în greutate. Astfel, poţi pierde până la 5 kilograme în 5-6 luni, fără nicio altă schimbare în dietă.

6. Vei scăpa de schimbările bruşte ale dispoziţiei

Aşa cum se petrece în cazul oricărei dependențe, renunţarea la zahăr va veni şi cu o perioadă de sevraj, în care este posibil să fii mai uşor iritabil şi tensionat. Însă odată ce vei trece peste acest hop, vei fi mai fericit şi mai binedispus. Un studiu al Universităţii Columbia a descoperit că femeile care consumă zahăr sunt mai predispuse stărilor de anxietate, iritabilităţii şi schimbărilor bruşte de dispoziţie.

7. Vei arăta mai tânără

Zahărul se lipeşte de colagenul din piele şi cauzează inflamaţii care reduc efectul benefic al colagenului şi elastinei, proteinele care ne ajută tenul să rămână neted şi tânăr. De altfel, o cercetare a demonstrat că diabeticii, al căror nivel de zahăr din sânge este ridicat pe o perioadă lungă de timp, arată mai în vârstă decât cei de o seamă cu ei. Mai mult decât atât, zahărul încetineşte şi metabolismul organismului, ceea ce favorizează îngrăşarea şi căderea părului, dar şi apariţia problemelor digestive sau chiar a depresiei.

Dacă te-ai decis să renunţi la zahăr, trebuie să mai ştii şi că durează doar 10 zile pentru ca organismul să se detoxifieze şi să dispară nevoia de a mânca dulciuri. Pe termen lung, ai beneficii incontestabile atât asupra stării generale de sănătate, dar şi asupra aspectului fizic şi a dispoziţiei, aşa că ai toate motivele să elimini acest aliment nociv, pentru totdeauna.

SURSA-aici

http://www.aimgroup.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=111&url=12
Fericirea incepe cu gandurile tale !
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s