Asculta, fiul meu… Iti spun toate acestea in vreme ce dormi, tinandu-ti manuta sub obraz si avand carliontii blonzi ravasiti pe frunte. Am venit singur in camera ta: acum cateva clipe, pe cand ma asezam in biblioteca sa citesc, m-a coplesit parerea de rau si cu inima plina de vinovatie, m-am apropiat de patul tau. M-am gandit la o multime de lucruri: te-am chinuit atata…
Te-am certat atunci cand te imbracai sa mergi la scoala pentru ca in loc sa te fi spalat pe fata te-ai sters doar cu prosopul si pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Te-am dojenit cu asprime cand ai scapat ceva pe jos. Si la micul dejun am gasit ceva sa-ti reprosez: ca ai murdarit fata de masa; ca ai mancat de parca ai fi fost flamand de o saptamana; ca ai stat cu coatele pe masa; ca ti-ai pus prea mult unt pe paine…
Apoi, cand ai inceput sa te joci si eu am iesit din casa indreptandu-ma spre statie, te-ai intors spre mine si mi-ai facut cu mana strigand: ”Tai, tai, taticule!”, iar eu am ridicat din sprancene si ti-am raspuns doar: “Stai cu spatele drept!”
Apoi, am luat-o de la inceput dupa-amiaza, tarziu, pentru ca atunci cand m-am intors acasa, te-am gasit jucandu-te pe jos si am vazut ca-ti stricasesi pantofii. Te-am umilit de fata cu prietenii tai, trimitandu-te inauntru. Incaltamintea costa mult si daca ar trebui sa o cumperi tu, ai avea mai mare grija de ea. Iti amintesti cum mai tarziu ai intrat in camera de zi unde citeam, incetisor si avand in privire ceva care vorbea despre ofensa suferita? Atunci cand mi-am ridicat ochii de pe ziar, agasat de faptul ca m-ai intrerupt din lectura, ai ramas nehotarat in prag. M-am rastit atunci la tine: “Ce vrei?”. Tu nu mi-ai zis nimic, dar ai venit fuguta la mine si te-ai aninat cu bratele de gatul meu, sarutandu-ma, iar bratele tale de copil m-au strans cu iubirea pe care Dumnezeu a sadit-o in inima ta si care, desi nu primeste raspuns, nu seaca nicicand. Apoi ai plecat topaind pe scari.
Ei bine, fiul meu, imediat dupa aceasta, ziarul mi-a alunecat din mana si m-a cuprins o cumplita disperare. Ce se intampla oare cu mine? Mi-am facut un obicei din a-ti cauta vina cu lumanarea si a te mustra; aceasta iti este rasplata pentru ca esti copil si nu om mare? Ti-am spus destul pentru noaptea aceasta, fiule. Am venit langa patutul tau si am ingenuncheat, foarte rusinat. Nu e mare lucru ca am venit astfel sa-ti cer iertare, dar stiu ca nu ai intelege aceste lucruri daca ti le-as spune cand esti treaz. Maine , insa, iti voi fi cu adevarat tata. Iti voi tine tovarasie plangand cand plangi tu, razand cand razi tu si muscandu-mi limba atunci cand as fi tentat sa-ti spun cuvinte necugetate. Imi voi repeta fara incetare, ca un cuvant magic: “Este inca un copil, este doar un baietandru!”
Ma tem ca mereu te-am tratat ca pe un barbat. Dar, vazandu-te asa, cum stai ghemuit in patutul tau, inteleg ca esti inca un prunc. Mai ieri stateai in bratele mamei cu capsorul sprijinit pe umarul sau. Ti-am cerut intotdeauna prea mult, mult prea mult.
Pretindem intotdeauna prea mult… din partea celorlalti…
Regretele tatalui – fragmente din ” 365 POVESTIRI PENTRU SUFLET ” – Bruno Ferrero
ASTRODEVA 