Eliberat chiar în această viaţă


47402Există fiinţe care au ve nit pe pământ pentru noi. Simpla lor prezenţă trezeşte în suflet cele mai profunde sentimente de fericire, de pace şi de iubire. Ele aduc la lumină tot ceea ce este mai frumos în fiecare. Ele ne arată cum să ne împlinim cel mai mare dor a inimii. Ele ne deschid poarta desăvârşirii spirituale şi ne ghidează în fiecare clipă. Ele sunt permanent în comuniune cu Dumnezeu.
„Starea de iluminare este descrisă astfel: există o conştiinţă continuă a unităţii dintre Sinele Suprem Atman  al fiinţei şi Dumnezeu. Nu mai există nici o urmă din identificarea lui Atman cu învelişurile sale. Orice simţ al dualităţii este cu desăvârşire şters. Există o conştiinţă pură, unificată. Omul care este ferm stabilit pe acest nivel de conştiinţă, se spune că este iluminat.
Un om este eliberat chiar în această viaţă atunci când este pe deplin şi permanent stabilit în starea de iluminare. Beatitudinea sa este fără de sfârşit. Chiar dacă mintea sa este dizolvată în Dumnezeu, el este complet conştient, eliberat de ignoranţă. Este complet lucid dar este eliberat de dorinţă. Un astfel de om se spune că este eliberat chiar în această viaţă.
Pentru el, suferinţele acestei lumi s-au sfârşit. Deşi posedă un corp finit, el rămâne unit cu Infinitul. Inima sa nu cunoaşte neliniştea. Un astfel de om se spune că este eliberat chiar în această viaţă. Deşi el trăieşte în trup, acesta este mai degrabă o umbră care îl urmează. El nu mai este tulburat de gândul lui „Eu” şi „Al meu”. Acestea sunt caracteristicile unui om care este eliberat chiar în această viaţă. El nu mai este legat de trecut. Nu mai este înlănţuit de viitor. Este detaşat faţă de prezent. Iată cum poţi recunoaşte omul care este eliberat chiar în această viaţă.
Binele şi răul par să existe pretutindeni în lume. Oamenii şi obiectele par să fie distincte. Cu toate acestea, el priveşte totul din punctul de vedere al egalităţii şi unităţii, deoarece Îl vede pe Supremul Dumnezeu în toate. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.
Buddha_by_cyclingplatypusDestinul bun sau rău poate veni asupra lui. El le priveşte pe amândouă cu detaşare şi calm lăuntric, rămânând neatins de vreunul din ele. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă. Deoarece mintea sa este în mod continuu topită în beatitudinea lui Dumnezeu, el priveşte în mod egal lumea interioară şi lumea exterioară. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă. Viaţa se scurge: el o priveşte ca un martor detaşat. Nu se identifică cu corpul, organele de simţ, etc.  El a trecut dincolo de ideea de datorie şi obligaţie. Iată cum poţi să îl recunoşti pe omul eliberat în această viaţă.
Cu ajutorul cuvintelor vii ale scripturilor, a realizat unirea cu Dumnezeu. El nu mai este constrâns să renască. Iată cum poţi să îl recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă. Nu se identifică niciodată cu corpul sau cu organele de simţ.El nu mai are nici un sentiment de posesivitate. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă. Prin luciditatea sa transcendentală a realizat că Dumnezeu este totul. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.
Oamenii sfinţi pot să îl glorifice, oamenii răi pot să îl insulte – sentimentele sale faţă de ei sunt aceleaşi. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă. Râurile se varsă în ocean, dar oceanul nu se învolburează din această cauză. Obiectele simţurilor curg în mintea sa, dar el nu simte nici o reacţie, deoarece el are conştiinţa Realităţii unice. El este eliberat cu adevărat, chiar în această viaţă.
Din Viveka Chudamani de Shankaracharya


http://bit.ly/2Cz43uZ

 

Există o vreme


bbbExistă o vreme pentru lacrimi… dar și una pentru zâmbet.
Există o vreme pentru a sta… dar și una pentru a merge mai departe.
Există o vreme pentru ploaie… dar și una pentru soare.
Există o vreme pentru coborâre… dar și una pentru urcare.
Există o vreme pentru agitatie… dar și una pentru meditație.
Există o vreme pentru pasul liniștit… dar și una pentru alergare.
Există o vreme pentru ploaie… dar și una pentru soare.
Există o vreme pentru tinerețe… dar și una pentru bătrânețe.
Există o vreme pentru greșeli… dar și una pentru a învăța din ele.
Există o vreme pentru schimbare… dar și una pentru consolidare.
Dar, oricum ar fi viața, trebuie sa ai mereu timp pentru iertare, compasiune, un cuvânt bun si întotdeauna pentru IUBIRE.

sursa: http://filedelumina.ro/2013/07/27/exista-un-timp/#ixzz2aEkyvo1g