Lucruri despre care Dumnezeu nu te întreabă


1. Dumnezeu nu te întreabă ce fel de maşină ai condus, dar te întreabă câţi oameni ai condus cu ea atunci când aveau nevoie de un mijloc de transport;

2. Dumnezeu nu te întreabă câţi metri pătraţi are casa ta, dar te întreabă câţi oameni au fost bine primiţi în casa ta;

3. Dumnezeu nu te întreabă despre hainele la moda pe care le ai în dulap, dar te întreabă pe câţi oameni nevoiaşi i-au îmbrăcat aceste haine;

4. Dumnezeu nu te întreabă ce poziţie socială ai avut, dar te întreabă cum te-ai comportat cu ceilalţi;

5. Dumnezeu nu te întreabă cate proprietăţi şi bunuri materiale ai avut, dar te întreabă cum ţi-au condus acestea viaţa;flacara-turdanews-net

6. Dumnezeu nu te întreabă care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te întreabă ce ai făcut pentru a-l obţine;

7. Dumnezeu nu te întreabă cat de mult ai muncit peste program la serviciu, dar te întreabă cât de mult ai “muncit peste program” pentru familie şi pentru cei dragi;

8. Dumnezeu nu te întreabă câtă lume te-a recomandat, dar te întreabă pe câţi ai recomandat tu la rândul tău;

9. Dumnezeu nu te întreabă ce meserie ai avut, dar te întreabă dacă ai schimbat meseria după cea mai buna abilitate a ta;

10. Dumnezeu nu te întreabă ce ai făcut să te ajuţi, dar te întreabă ce ai făcut sa îi ajuţi pe ceilalţi;

11. Dumnezeu nu te întreabă câţi prieteni ai avut, dar te întreabă pentru câţi oameni ai fost un adevărat prieten;

12. Dumnezeu nu te întreabă cum ţi-ai apărat drepturile, dar te întreabă cum ai apărat drepturile altora;

13. Dumnezeu nu te întreabă ce vecini ai avut, dar te întreabă ce fel de vecin ai fost tu pentru ceilalţi;

14. Dumnezeu nu te întreabă ce culoare a avut pielea ta, dar te întreabă ce fel de caracter ai avut;Self-confidence (2)

15. Dumnezeu nu te întreabă de câte ori vorbele tale au spus adevărul, dar te întreabă de cate ori nu l-a spus.

16. Dumnezeu nu te întreabă dacă ai fost o persoană iubită, dar te întreabă dacă ai iubit cu adevărat. din toată inima.

Autor: necunoscut sursa: filedelumina.
muzic

2 gânduri despre „Lucruri despre care Dumnezeu nu te întreabă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s