La câte drepturi suntem dispuși să renunțăm în numele luptei împotriva coronavirusului?! Pe fondul isteriei generale ce domnește în multe țări, este greu să mai faci diferența între legalitate și abuz, între ceea ce e rațional și ce nu. Între demnitatea umană și spiritul de turmă!
Pentru a vedea ce ne-ar putea aștepta în zilele următoare, este suficient să analizăm situația din Italia, unde, oricum ai lua-o, vorbim de milioane de oameni care sunt, practic, în arest la domiciliu. Un exemplu banal, amplu dezbătut zilele trecute pe rețelele sociale din Peninsulă, este cel al unui cetățean oprit pe stradă la un post de control și întrebat unde merge. „La cumpărături și la ziare.” La care polițistul se scarpină o vreme după ceafă și decide doct: „Ziarul nu-ți trebuie, fă-ți cumpărăturile și du-te acasă”. Aceasta în condițiile în care chioșcurile de presă erau deschise, conform legii.
Desigur, mulți au criticat acest abuz și tâmpenia polițistului respectiv, dar, din nefericire, există numeroși cetățeni care vădesc un apetit pentru dictatură de neimaginat până la debutul acestei crize. Oameni care aplaudă extaziați un abuz comis de un agent oarecare, învestit peste noapte cu puteri decizionale.
Nu este nici pe departe singurul caz. La Milano, un alt agent s-a gândit el să aplice legea pe un om al străzii, amendat pentru că… nu stă în casă. La Napoli, un pensionar care era aşezat pe o bancă s-a trezit că trece patrula poliției și unul dintre aceştia, învestit cu puteri mult peste măsura propriului chipiu, a început să urle la megafon, spunându-i să plece imediat acasă!
De la simpla necesitate de a ne feri de infectare, în câteva săptămâni am ajuns într-un univers paralel unde așa-ziși experți se consideră îndreptățiți să-și dea cu părerea dacă ai sau nu voie să ieși la plimbare – aparent da, dar depinde peste ce agent dai. S-a pus chiar întrebarea dacă ai voie să mergi alături de nevastă. Teoretic și asta e voie, deși în presa din Italia unii specialiști au sfătuit populația să păstreze distanța chiar și în casă…
Întrebarea care se pune este: suntem oare atât de speriați de acest virus, care nu este totuși ciumă, încât am ajuns să cerem voie de la stat pentru cele mai banale gesturi?
Nu e vorba doar de Italia. În presa noastră a apărut o știre despre un copil de un an din Bacău depistat pozitiv cu coronavirus și transferat la Iași. Iar doctorii și ziariștii remarcau cu oarecare mirare că mama și-a exprimat dorința de a se interna alături de bebeluș. Ce chestie! Chiar suntem nebuni de-a binelea? Ce mamă ar lăsa un copil de un an singur în spital?
Fotografie de Two Dreamers pe Pexels.com
Din păcate, memoria colectivă e scurtă.Puțini își mai amintesc de isteria de după 11 septembrie, când, speriați că o să-i omoare teroriștii, oamenii au renunțat rapid și fără regrete la o serie de drepturi și libertăți. Așa s-a ajuns să avem camere de supraveghere pe toate străzile, așa s-au implementat controalele aberante din aeroporturi, așa s-a ajuns ca în SUA autoritățile să poată intercepta telefoane – totul în numele luptei împotriva terorismului și a binelui colectiv! La câte drepturi suntem dispuși să renunțăm în numele luptei împotriva coronavirusului?!
sursa-yogaesoteric.net
Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să îl distribui pe conturile tale. Mulțumesc!
Atunci când infracțiuni serioase sunt „studiate” pe forumuri publice, intră în acțiune un arsenal de metode – o lume a jumătăților de adevăruri, a minciunilor și a suprimării adevărului – prin care informațiile sunt abil manipulate pentru a se ajunge la rezultatul dorit. Din nefericire acest joc orchestrat din culise include mass-media, unul dintre cei mai cumpliți răufăcători atunci când este sursa dezinformării.
Redactat pe baza materialului Thirteen Techniques for Truth Suppression (Treisprezece tehnici pentru suprimarea adevărului) de David Martin, acest articol își propune să ajute la înțelegerea regulilor dezinformării.
Acolo unde infracțiunea implică o conspirație, sau invers, acolo unde are loc o conspirație pentru a fi acoperită o infracțiune, fără îndoială că va fi lansată o campanie de dezinformare împotriva celor care urmăresc să descopere și să dezvăluie apoi adevărul și/sau conspirația. Așa cum am spus, există tactici specifice pe care artizanii dezinformării tind să le aplice. Există însă și anumite trăsături comune pe care artizanii dezinformării le au. Aceste trăsături ne pot ajuta să identificăm jucătorii şi motivele care îi animă.Cu cât un anumit individ prezintă aceste caracteristici și se face vinovat de respectarea regulilor dezinformării, cu atât mai mult este posibil ca acesta să fie un artizan profesionist al dezinformării, având o motivație puternică. Oamenii pot fi cumpărați, amenințați, șantajați pentru a fi surse ale dezinformării, așa încât chiar și „băieții buni” pot fi suspecți în multe cazuri.
O persoană rațională care este interesată să descopere adevărul va evalua lanțul dovezilor și va conchide fie că indiciile sunt solide și concludente, fie că una sau mai multe piste sunt slabe și trebuie continuată cercetarea înainte de a se putea ajunge la o concluzie, fie că una sau mai multe piste pot fi eliminate, de obicei prin invalidarea argumentelor (dar nu neapărat, dacă deja există, sau pot fi descoperite piste paralele, sau dacă o anumită pistă era doar un suport, nu și o cheie în sine pentru a se ajunge la o înțelegere a faptelor).
Jocul se desfășoară prin evidențierea unor aspecte care fie întăresc, fie slăbesc aceste piste (preferabil până la punctul eliminării lor). Este slujba fiecărui artizan al dezinformării să interfereze cu aceste evaluări, cel puțin până în punctul în care face publicul să considere că pistele sunt slabe sau moarte, când de fapt acestea indică spre adevăr, sau să propună soluții alternative care îndepărtează cât mai mult publicul de realitate. Adesea, doar prin împiedicarea și încetinirea procesului de aflare a adevărului prin tactici de dezinformare, un anumit nivel al victoriei este asigurat pentru că apatia publicului față de respectivul subiect crește odată cu trecerea timpului și cu desfășurarea declamațiilor prezentate de canalele de dezinformare.
Ar părea adevărat în aproape toate cazurile că dacă nimeni nu poate rupe lanțul dovezilor care indică un anumit răspuns, revelarea adevărului se va produce. Dacă se dorește ruperea lanțului, fie trebuie oferită o nouă pistă, fie trebuie dezvoltat un întreg nou lanț, fie soluția trebuie invalidată și găsită una nouă… dar chiar și așa până la urmă adevărul va ieși la iveală. Nu este nicio rușine în a fi creatorul sau susținătorul unei soluții, a unui lanț sau a unei piste nereușite, dacă acestea se urmăresc cu onestitate, pentru a se afla adevărul. Aceasta este abordarea rațională. Deși este de înțeles că o persoană poate deveni implicată emoțional într-un anumit aspect al unei chestiuni în privința căreia se urmărește aflarea adevărului, de fapt nu contează cine are în final dreptate, atât timp cât adevărul iese la lumină.
Dar artizanul dezinformării va căuta să amplifice emoțiile audienței și să pedepsească public orice nereușită (indiferent dacă acuzațiile sunt reale sau falsificate), și va căuta ca prin mijloacele intimidării să prevină în general orice discuție asupra chestiunii respective.
Artizanul dezinformării și cei care trag sforile (aceia care ar avea de suferit în cazul în care s-ar afla că se fac vinovați de anumite fărădelegi) sunt cei care TREBUIE să împiedice orice examinare rațională, completă, a oricărui lanț de dovezi care i-ar putea incrimina. Și cum dezvăluirea faptelor și a adevărului atrag consecințe, acestea trebuie suprimate prin minciuni și înșelăciuni. În acest proces, cei care sunt profesioniști în arta de a minți și înșela, ca de exemplu lucrătorii serviciilor secrete sau infractorii profesioniști (adeseori sunt fie aceiași oameni, fie lucrează împreună), tind să se folosească de unelte foarte bine definite și ușor de observat. Totuși, publicul în general nu este prea bine înarmat pentru a putea face față acestor atacuri, și de cele mai multe ori este cu ușurință indus în eroare de aceste tactici a căror eficacitate a fost dovedită de-a lungul timpului. Este demn de remarcat că nici măcar mass-media sau organele de aplicare a legii NU AU FOST INSTRUITE pentru a putea face față acestor provocări. În cea mai mare parte, numai jucătorii înțeleg regulile jocului.
Pentru acești dezinformatori, scopul ultim este să evite discuțiile asupra legăturilor din lanțul dovezilor care pot fi zdrobite de adevăr și să folosească de fiecare dată înșelătorii sau minciuni pentru a face ca anumite legături să pară mult mai fragile decât sunt de fapt, pentru a crea iluzia unei lacune, sau, și mai bine, să facă în așa fel încât cei care iau în serios lanțul dovezilor să fie distrași de la aceasta în cât mai multe moduri cu putință, inclusiv prin metoda punerii la îndoială a legitimității celui care prezintă dovezile. Este important să înțelegem că faptele sunt fapte, indiferent de sursa care le dezvăluie. La fel, adevărul este adevăr, indiferent cine este acela care îl face public. De aceea infractorilor le este permis să depună mărturie unii împotriva altora. Acolo unde ar putea exista cu adevărat un motiv pentru a minți, doar dovada că mărturia în sine ESTE o minciună face ca aceasta să devină nulă. Dacă mărturia unui mincinos nu ar fi susținută de probe, sigur că ar fi de o valoare îndoielnică, dar dacă mărturia (argumentația) se bazează pe fapte verificabile sau demonstrabile, nu mai contează cine le prezintă sau ce motive are să facă aceasta, sau dacă a mințit în trecut, ori dacă are motive să mintă în împrejurările date – faptele sau legăturile dintre ele ar trebui și chiar e necesar să stea în picioare sau să pice pe cont propriu, prin ele însele, iar implicarea lor în tot restul chestiunii în cauză să fie doar aceea de susținere.
Mai mult, în special în ceea ce privește forumurile publice, cum ar fi scrisorile către editori în cazul ziarelor, sau grupurile de discuții sau de prezentare a știrilor de pe internet, dezinformatorul are un rol foarte important. Pe aceste forumuri, principalele subiecte de discuție sunt în general încercări ale anumitor indivizi de a îi convinge pe alții să devină interesați de poziția, ideea sau soluția pe care ei o susțin, și care se transformă destul de mult odată cu trecerea timpului.
De multe ori oamenii folosesc aceste medii de comunicare ca pe o tribună, dar și cu speranța de a îi ajuta să „polenizeze” conceptele, așa încât să-și poată forma apoi idei din ce în ce mai bune.
Atunci când aceste idei sunt critice la adresa guvernului sau a unor puternice grupuri de interese (în special dacă subiectele de discuție sunt implicațiile acestora în activități criminale), artizanul dezinformării are încă un rol – acela de a le înăbuși în fașă. De asemenea, el caută să fabrice înscenări pentru ca ideile, cel care le prezintă și susținătorii lor să nu pară câtuși de puțin credibili în cazul în care succesul lor ar putea conduce la confruntări pe forumuri publice cu o audiență mai mare. Adesea îi putem repera pe dezinformatori datorită „standardelor mai înalte” de discuție decât cele firești, pe care le solicită. Vor cere ca cei care își prezintă argumentele sau conceptele să susțină totul cu aceeași competență precum un profesor universitar, un cercetător sau un autor de scrieri de investigație. Dacă nivelul celui care prezintă ideile este câtuși de puțin mai scăzut decât cel solicitat de dezinformator, acesta din urmă va susține cu tărie că discuția este fără sens și fără valoare în opinia sa, iar toți cei care nu sunt de acord cu acest punct de vedere sunt evident proști – în general chiar aceștia sunt termenii folosiți.
Prin urmare, atunci când citiți astfel de discuții, în special pe grupurile care prezintă știrile pe internet (news groups – NG), decideți singuri când este prezentat un argument rațional și când sunt folosite dezinformarea, operațiunile psi (operațiuni de război psihologic) sau înșelătoriile. Demascați-le fără frică pe acestea din urmă. Atât cei care urmăresc în mod deliberat să vă inducă în eroare, cât și cei care sunt pur și simplu gânditori naivi sau conduși în eroare la rândul lor, o iau la goană de fiecare dată atunci când sunt expuși sau, cu alte cuvinte, ori înfruntă situația, ori încetează orice discuție (un rezultat perfect acceptabil în ambele cazuri, din moment ce aflarea adevărului este scopul final).
Acuzațiile nu ar trebui să fie folosite prea mult, rezervați-le pentru recidiviști și pentru cei care folosesc tactici multiple. Evitați răspunsurile care alunecă în capcane emoționale sau în piste informaționale lăturalnice, cu excepția cazului în care considerați că unii observatori ar putea să fie repede descumpăniți de înșelătorii. Aveți în vedere să citați întreaga regulă, și nu doar titlul ei, căci ceilalți nu au aceste referințe. Dacă vi se cere, oferiți cititorilor întregul set de reguli de mai jos.
Cele 25 de reguli ale dezinformării
Notă: În general, artizanul tradițional al dezinformării nu are abilitatea de a folosi în mod direct prima regulă și ultimele cinci (sau șase, depinde de situație). Ele sunt folosite mai ales de către cei care sunt la putere, de către jucătorii cheie sau de către cei care se ocupă cu planificarea conspirațiilor criminale sau a conspirațiilor menite să le acopere fărădelegile.
1.Nu vezi, nu auzi și nu vorbești nimic rău. În ciuda celor pe care le cunoști, nu discuta nimic despre acestea – cu atât mai mult dacă ești o figură publică, prezentator de știri etc. Dacă nu s-a relatat, nu s-a petrecut; și nu vei fi nevoit să ai de-a face cu subiectele respective.
2.Devino sceptic și indignat. Evită discutarea conceptelor cheie și focalizează-te în schimb pe subiecte adiacente care pot fi folosite pentru a prezenta subiectul ca fiind critic la adresa unui grup considerat sacrosant sau a unei teme sfinte. Aceasta se mai numește și mutarea „Cum îndrăznești?”
3.Creează distribuitori de zvonuri. Evită discuțiile la subiect prezentând în schimb toate acuzațiile, indiferent de unde vin și de câte probe există, ca fiind simple zvonuri și acuze în van. Alți termeni derogatori și care exclud adevărul în egală măsură ar putea funcționa de asemenea. Această metodă este cu atât mai eficientă cu cât presa este mai tăcută, întrucât în acest fel singurul mod prin care publicul poate afla despre faptele care nu se doresc a fi scoase la iveală este prin intermediul unor astfel de „zvonuri discutabile”. Dacă materialul poate fi asociat cu internetul, fă asta pentru a garanta că este doar un „zvon” lansat de „o mână de puști de pe internet”, care nu are nicio bază reală.
4.Folosește o sperietoare. Găsește sau creează un element asemănător cu argumentul adus de oponentul tău, pe care îl poți demonta cu ușurință pentru ca astfel să te pui într-o lumină cât mai favorabilă, iar oponentul tău să apară într-o lumină cât mai proastă. Fie inventează un subiect despre care poți sugera fără probleme că există cu adevărat, pe baza interpretării tale a situației/argumentelor expuse de oponent, fie selectează cel mai slab aspect al celor mai slabe acuzații. Amplifică-i apoi semnificația și distruge-l într-un mod care să pară a demonta toate acuzațiile, reale și fabricate deopotrivă, în timp ce de fapt eviți discutarea subiectelor cu adevărat importante.
5.Înlătură-ți oponenții cu ajutorul insultelor și a ridicolului. Această regulă mai este cunoscută și ca stratagema „Atacă mesagerul!”, deși sunt și alte metode socotite ca variante ale acestei abordări. Asociază-ți oponenții cu descrieri deloc populare, precum „țicniți”, „de dreapta”, „liberali”, „de stânga”, „teroriști”, „susținători ai teoriilor conspirațiilor”, „radicali”, „miliția”, „rasiști”, „fanatici religioși”, „deviați sexual” și așa mai departe. Aceasta va face ca susținătorii oponenților să se retragă, de teamă să nu fie etichetați în același mod și vei evita astfel să trebuiască să faci față unor dezbateri.
6.Lovește și fugi. Pe orice forum public, atacă oponentul sau poziția pe care acesta o deține și apoi dispari înainte ca răspunsul să apară, sau pur și simplu ignoră orice răspuns. Aceasta funcționează extraordinar de bine pe internet și în mediile de comunicare de tipul scrisorilor către editor, unde se poate crea un șir constant de noi identități, fără să fie nevoie să explici criticile aduse sau să argumentezi motivele din spatele lor. Pur și simplu fă o acuzație sau orice fel de astfel de atac; nu discuta niciodată subiectele reale și nici răspunsurile pe care le vei primi, pentru că aceasta ar întări punctul de vedere al oponentului.
7.Pune la îndoială motivele. Dă o altă întorsătură sau amplifică orice fapt pe care îl poți folosi pentru a sugera că oponentul acționează pe baza unei agende ascunse sau a oricăror motive personale. Astfel vei evita discuțiile asupra subiectelor reale și vei forța oponentul să adopte o poziție defensivă.
8.Invocă autoritatea. Susține că ești o autoritate în domeniu, sau asociază-te cu cineva care este și prezintă-ți argumentele cu suficienți termeni din jargonul specific și cu minuțiozitate pentru a ilustra astfel că ești unul dintre cei care „știu despre ce vorbesc”, apoi pur și simplu spune că „nu este așa”, fără să discuți subiectele, fără demonstrații concrete și fără să citezi surse.
9.Fă pe prostul. Indiferent ce dovezi sau argumente logice sunt oferite, evită să discuți subiectele. Doar neagă-le, pe motiv că nu au credibilitate, nu au sens, nu există dovezi care să le susțină, nu spun nimic, nu au logică, nu conduc spre vreo concluzie. Amestecă-le bine pentru un efect maxim.
10.Asociază acuzațiile oponentului cu știri vechi. O derivată a Sperietorii: adesea, într-o chestiune importantă, cu vizibilitate mare, se fac acuzații din timp asupra unor aspecte cu care s-a mai avut de-a face, sau care sunt ușor de gestionat – un fel de investiție pentru viitor, în cazul în care s-ar dovedi că acea chestiune nu este foarte ușor de înfrânat. Acolo unde se poate estima cum vor evolua lucrurile, ridică o problemă-sperietoare de partea ta și gestioneaz-o cât de repede, ca parte a planurilor de urgență inițiale. Acuzațiile care vor urma, indiferent cât sunt de valide sau cât de multe aspecte noi acoperă, pot fi apoi asociate deseori cu acuzația originală și pot fi respinse ca fiind doar o reiterare a vechii probleme, fără să abordezi subiectele noi – strategia va avea cu atât mai mult succes cu cât oponentul este, sau a fost implicat în problema-sperietoare.
11.Stabilește și bazează-te pe poziții alternative. Folosindu-te de un aspect minor sau de un element al faptelor expuse, lansează-te în discuție și „confesează-te” cu candoare că, privind în urmă, constați că s-a produs o greșeală inocentă și că pornind de la aceasta, oponenții au profitat pentru a o „umfla” cu mult dincolo de proporțiile inițiale pentru a sugera și alte fapte reprobabile cu mult mai grave – susține deci că „pur și simplu nu este așa”. Alții pot interveni mai târziu pentru a îți susține punctul de vedere, și chiar să solicite public „încetarea acestui nonsens”, pentru că deja ai făcut „ce trebuia”, recunoscându-ți nesemnificativa greșeală. Dacă metoda este aplicată cum se cuvine, poate genera multă simpatie și respect pentru că „îți recunoști greșelile” și „ți le asumi”, fără a aborda subiectele arzătoare.
12.Enigmele nu au soluții. Prezintă întreaga paletă de evenimente din jurul infracțiunii, cât și multitudinea de „jucători” implicați și de acțiuni, apoi reprezintă întreaga afacere ca fiind mult prea complexă pentru a putea fi rezolvată (pentru a se putea descoperi adevărul). Aceasta îi va face pe cei care până atunci erau interesați de respectiva chestiune să își piardă interesul destul de repede, fără să fii nevoit să răspunzi la întrebările cheie.
13.Logica „Alice în țara minunilor”. Evită discutarea subiectelor fierbinți urmând o logică „de-a-ndoaselea”, sau folosind o logică aparent deductivă care de fapt se ține departe de abordarea oricărui fapt legat de chestiunea în cauză.
14.Pretinde soluții complete. Evită subiectele pretinzându-le oponenților să rezolve infracțiunea complet (să afle/expună adevărul privitor la aceasta), manevră care funcționează cel mai bine atunci când sunt implicate subiecte care se pretează, de asemenea, la regula 10.
15.Potrivește faptele cu concluzii „de schimb”. Aceasta necesită o gândire creativă, mai puțin în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită după un plan care includea și concluziile contingente.
16.Fă să dispară dovezile și martorii. Dacă nu există, nu a fost înfăptuit, așa că nu vei fi nevoit să abordezi subiectul.
17.Schimbă subiectul. De obicei în conexiune cu una dintre celelalte manevre care au fost expuse aici, găsește un mod de a devia discuția cu ajutorul unor comentarii grosolane sau controversate sperând că vei atrage astfel atenția către un subiect nou, mult mai ușor de gestionat. Această tactică funcționează foarte bine mai ales dacă ești acompaniat de persoane care se „ceartă” cu tine pe seama noului subiect și care polarizează arena discuției așa încât să fie evitate subiectele cheie.
18.Stârnește-le emoțiile, atrage ripostele și ațâță-i pe oponenți. Dacă nu poți face nimic altceva, fă-i cu ou și cu oțet și ia-i peste picior pe oponenți, așa încât să le stârnești răspunsuri emoționale, care îi vor putea face să pară ridicoli și excesiv de motivați, și în general să facă ca argumentele lor să pară mai puțin coerente. Nu numai că astfel vei evita să discuți subiectele reale, dar chiar și dacă răspunsurile lor emoționale abordează chestiunea în cauză, poți evita discutarea acesteia focalizându-te pe „cât sunt de sensibili la criticism”.
19.Ignoră dovezile prezentate, pretinde dovezi imposibil de adus. Aceasta ar putea fi o variantă a regulii „Fă pe prostul”. Indiferent cât de zdrobitoare sunt argumentele aduse de oponent pe forumurile publice, pretinde că acestea sunt irelevante și solicită dovezi care sunt imposibil de adus (acestea ar putea exista, dar să nu fie la dispoziția oponentului, sau ar putea fi ceva despre care știi că este distrus sau ținut undeva în siguranță, cum ar fi, de exemplu, arma crimei). Pentru a evita complet discutarea subiectelor, ar putea fi necesar să negi categoric și să critici materialele apărute în mass-media sau cărțile publicate ca nefiind surse valide, refuză să admiți orice martor acceptabil și contestă chiar și declarațiile oficiale făcute de guvern sau de alte autorități, ca nefiind semnificative sau relevante.
20.Falsifică dovezile. Oriunde acest lucru este posibil, introdu noi fapte sau indicii fabricate pentru a intra în conflict cu prezentările oponenților – ca unelte folositoare pentru neutralizarea subiectelor sensibile sau pentru a împiedica ajungerea la adevăr în ceea ce privește chestiunea în cauză. Aceasta funcționează cel mai bine atunci când în planul de acțiune a respectivei infracțiuni au fost prevăzute aceste măsuri, iar faptele nu pot fi cu ușurință separate de măsluiri.
21.Cere un Mare Juriu, un Procuror Special, sau alte organe semnificative de anchetă. Răstoarnă procesul în favoarea ta și neutralizează eficient toate subiectele sensibile fără a se ajunge la o dezbatere publică. Odată ce ți s-au satisfăcut aceste cereri, este obligatoriu ca dovezile și mărturiile să rămână secrete, dacă sunt „manevrate” corespunzător. De exemplu, dacă „cumperi” procurorul, aceasta îți poate garanta că Marele Juriu nu va afla de nicio dovadă concludentă și că dovezile vor fi sigilate și de neatins pentru orice alți anchetatori care ar putea dori să investigheze cazul. Odată ce ai obținut un verdict favorabil, cazul poate fi considerat închis în mod oficial. De obicei această tehnică se folosește pentru ca cei vinovați să fie achitați, dar poate fi folosită, de asemenea, atunci când se urmărește obținerea unei condamnări pentru un nevinovat.
22.Fabrică un nou adevăr. Creează proprii tăi experți, grupuri, autori, lideri sau influențează-i pe cei reali care acceptă să falsifice datele și să fabrice astfel cercetări științifice, investigative sau sociale, ori mărturii care să fie în favoarea ta. Astfel, dacă nu poți evita abordarea subiectelor, le poți discuta cu autoritate.
23.Distrage atenția. Dacă cele descrise mai sus nu par să funcționeze pentru a distrage atenția publicului de la subiectele sensibile, sau pentru a preveni o eventuală acoperire media nedorită a evenimentelor care nu pot fi oprite, cum ar fi, de exemplu, procesele, creează subiecte de știri de proporții mult mai mari (sau tratează-le ca și cum ar fi astfel) pentru a distrage atenția mulțimii.
24.Redu-i la tăcere pe critici. Dacă nu ai sorți de izbândă cu ajutorul metodelor de mai sus, ia în considerare înlăturarea oponenților prin anumite soluții definitive, așa încât necesitatea de a răspunde întrebărilor cheie să fie înlăturată în totalitate. Aceasta se poate face prin uciderea lor, prin arestarea și încarcerarea lor, prin șantaj, prin distrugerea reputației lor prin publicarea informațiilor cu care sunt şantajabili, sau pur și simplu prin distrugerea lor financiară, emoțională ori prin afectarea gravă a sănătății lor.
25.Dispari. Dacă ești un personaj cheie care deține secretele sau din orice alt motiv ești excesiv de „cunoscător”, dacă simți că lucrurile se încing, ca să eviți problema, spală putina.
sursa-yogaesoteric.net
Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să îl distribui pe conturile tale. Mulțumesc!
Să fie oare o banală întâmplare faptul că ultimele epidemii bacteriologice au izbucnit în China? Amintirea SARS e încă vie printre locuitorii Beijingului, iar coronavirusul din 2019-2020 tinde să rămână în memorie drept un coșmar și mai mare.
Ce e diferit între cele două momente? Atitudinea populației a rămas aceeași, doar grija autorităților pentru control e alta. Controlul oamenilor, nu neapărat al gripei, atenție la nuanță! La cum se derulează evenimentele, această poveste a „coronavirusului ucigaș” are toate șansele să fie, de fapt, anticamera unui Big Brother global! Când o agenție de nivelul Reuters ridică semne de întrebare cu privire la controlul populației, este semn că ceva se petrece, undeva s-a produs o fisură a sistemului și pe acolo se scurg informațiile „sensibile”.
Prea speriați (de coronavirus, de Partidul Comunist, nici nu mai contează) pentru a mai protesta, chinezii acceptă sub o resemnare șocantă planul viclean care urmărește supravegherea lor totală. S-a convins de asta un bărbat din Hangzhou, al cărui caz a ajuns subiect de presă.
X files
Din motive de securitate, identitatea sa este protejată. Îi vom spune „X”. Revenit acasă după o vizită efectuată în orașul învecinat Wenzhou, acolo unde călătorise în interes de serviciu, „X” s-a pomenit la ușa apartamentului cu ofițeri de Poliție. Mașina lui a fost scanată la intrarea în oraș și, introducând numerele de înmatriculare în uriașa bază de date, oamenii legii au aflat că autovehiculul fusese depistat în trafic și în Wenzhou. Un oraș nu foarte aproape de Wuhan, epicentrul epidemiei, dar, totuși, la Wenzhou s-au înregistrat mai multe cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus decât la Hangzhou, așa că… „Cioc-cioc, bună ziua, 14 zile nu ieșiți din casă, stați în carantină! Preventiv. Mulțumim, la revedere!”.
Năucit de ce a avut parte, „X” a respectat „sfatul” polițiștilor. Doar 12 zile. S-a plictisit, așa c-a plecat să se plimbe pe malul unui lac, la vest de orașul lui. Acum nu l-a mai căutat Poliția, ci direct șeful său de la muncă. „X, ți s-a spus să stai în casă, ce cauți pe lac?!”. Mai ceva ca-n filmele SF, „X” a realizat abia la minute bune ce i s-a petrecut. A fost „descoperit” de o cameră dotată cu tehnologie de recunoaștere facială, iar polițiștii au decis să transmită un avertisment firmei la care era angajat!
„Recunosc că am fost puțin șocat de capacitatea, dar mai ales de eficiența acestei rețele de supraveghere a populației. Un Big Brother uriaș. Practic, autoritățile pot să ne depisteze mișcările cu ajutorul Inteligenței Artificiale, știu unde ne aflăm și ce facem în orice moment”, s-a plâns „X” jurnaliștilor de la Reuters.
China e pe primul loc și la Big Brother
Cine a ales China ca piață de testare a sistemului Big Brother a știut ce face. Țara cea mai populată de pe glob are și cel mai sofisticat sistem de supraveghere a oamenilor! Iar povestea coronavirusului a oferit autorităților șansa de a scoate la lumină tot ce presupune rețeaua Big Brother. Partidul Comunist nu se mai ferește, acum poate uza după bunul plac de acest sistem. Este o piață uriașă, cu o concurență acerbă între firmele care produc Inteligență Artificială. De exemplu, unele companii (Zhejiang Dahua și Megvii) se laudă că produc camere de supraveghere capabile să scaneze bulevarde întregi în căutarea oamenilor care au febră. Altele (SenseTime) plusează: camerele lor pot recunoaște chiar și acele fețe acoperite de măști sanitare, acuratețea informației fiind de 99%!
Toate metropolele din China sunt interconectate într-un gigantic sistem de supraveghere a populației. Există Big Brother peste tot – pe străzi, în magazine, spitale și mall-uri, în gări, trenuri și aerogări, la aeroporturi, în taxiuri etc. Telefoanele mobile au acum aplicații care îi avertizează pe posesori că în apropierea lor sunt persoane infectate cu coronavirus, iar hărțile prezente pe platformele Android și iOS arată clădirile în care locuiesc pacienți infectați!
„În actualele circumstanțe, populația este înclinată să vadă Big Brother ca pe ceva rezonabil, deși nu i s-a explicat în mod specific despre ce este vorba și care e pericolul”, spune Carolyne Bigg, un avocat din Hong Kong.
sursa-yogaesoteric.net
Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să îl distribui pe conturile tale. Mulțumesc!
Întreaga noastră clasă politică s-a unit în cuget și-n simțiri pentru a vă da un cadou: vaccinarea obligatorie. Văzând cât de mare vâlvă mediatică se face pe subiectul COVID-19, devine cât se poate de clar că avem de-a face cu o inducere a stării de panică în populație. Totul se face cu bani grei marcați mass-mediei, într-o operațiune de propagandă clasică. E nevoie doar să dați un ochi pe la Radu Tudor ca să înțelegeți cam despre ce e vorba.
După câte se pare, legea va ieși din Parlament și apoi va fi semnată cu ambele mâini de către Plăvan. Asta va asigura „gazul” șmecherilor din farma care, anual, vor vinde zeci de milioane de doze de vaccin. Imaginați-vă doar câți bani sunt la mijloc. Bani care vor pune presiune și mai mare pe sistemul de sănătate, subțiindu-l de fonduri și tăind de-acolo de unde e nevoie.
Da, de vaccin n-ai nevoie, dar îți este băgat pe gât. În schimb, de tratamente în spital vei avea nevoie și, cum ele nu vor exista din lipsa fondurilor, vei da fuguța la farmacia de peste stradă de unde ți le vei cumpăra singurel sau singurică. Așa că, până la urmă, fondurile care lipsesc de la stat vor fi compensate de tine „pe persoană fizică”, iar industria farmaceutică își va vedea bugetele crescând precum Făt Frumos.
Legea va servi și unui alt scop, anume instaurării terorii la nivel personal. Dacă ți se impune o practică medicală fără ca tu să fii de acord, înseamnă că nu mai dispui de propriul trup și că există o autoritate externă care poate dispune de el după cum consideră de cuviință.
O asemenea concepție nu-i doar imorală, ci și anticontituțională. În articolul 26, paragraful 2 se specifică destul de clar că: „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Cum vaccinarea, conform propagandiștilor, îi ajută pe cei care-o aplică pe propriul trup să nu se îmbolnăvească, înseamnă că am dreptul să-mi asum riscurile întrucât e vorba de a dispune de propriul trup. Drept pe care nu-l are nimeni altcineva în afară de mine. Așadar, indiferent de visele corifeilor progresismului multilateral dezvoltat, ideile lor deviante sunt profund anticonstituționale.
De asemenea, e bine de știut că statul nu are dreptul să impună copiilor o programă care contravine convingerii părinților sau tutorilor. Paragraful 6 al articolului 29 e cât se poate de clar în acest sens: „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”. Astfel, indiferent cât de îndârjiți sunt progresiștii, părinții este necesar să știe că introducerea unor materii dubioase – precum educația sexuală la vârste fragede – reprezintă inițiative absolut neconstituționale. În mod normal, părinții e nevoie să-și dea acordul pentru oricare dintre materiile pe care le face copilul.Există însă și un mare „dar” al acestor constatări. Cu toate că sunt scrise în Constituție, teroarea instaurată în țară tinde să le ignore și să le încalce cu brutalitate. Spre exemplu, cu toate că în Constituție se specifică în mod cât se poate de clar că „Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.”– Art. 19 (1), hacker-ul Marcel Lehel Lazăr, cunoscut sub numele de Guccifer, a fost extrădat în SUA. Într-adevăr, Constituția prevede că cetățenii pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale, dar numai pe bază de reciprocitate. Cum cetățenii SUA nu pot fi extrădați în România, devine limpede că nici Guccifer nu putea fi extrădat acolo.
Am amintit aceste aspecte pentru ca oamenii să înțeleagă că trăim într-o dictatură. Cei mai tineri n-au habar că, în perioada comunistă, codul legislativ, cu mici excepții, era cât se poate de corect, asigurându-ți-se toate drepturile. Cu toate acestea, justiția se făcea la mica înțelegere, în funcție de comenzile primite. Adică exact ca și acum, în sfidarea logicii, a bunului-simț și a normalității. Dacă vreți, așa puteți detecta diferența dintre dictatură și democrație: prin gradul de respectare și punere în aplicare a corpului legislativ, începând de la legea fundamentală în jos.
Abuzurile care se fac asupra noastră ne demonstrează cât se poate de clar că trăim într-o dictatură, iar dictatura nu poate fi răsturnată decât violent. Așa că luați-vă gândul de la politicianul providențial care vă va elibera în urma unui proces electoral, deoarece el pur și simplu nu există. La fel cum nu mai există nici alegeri libere.
sursa-yogaesoteric.net
Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să îl distribui pe conturile tale. Mulțumesc!
Privind cu atenţie ceea ce se petrece astăzi pe întreaga planetă, este inevitabil să te întrebi dacă nu cumva coronavirusul este doar un pretext pentru a stârni isteria la nivel mondial. Unii analişti sunt de părere acest virus, care nu este așa de mortal cum îl prezintă mass-media vândută, a fost creat în laboratoarele crimei organizate mondiale (așa-zisa Ocultă) și este răspândit peste toată planeta cu ajutorul dronelor.
Propaganda se serveşte de principiul că o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr pentru cel care o aude și apoi se transmite ca atare în memoria colectivă. Odată falsa problemă creată, oamenii vor intra în panică și își vor activa instinctul de supraviețuire. Și-atunci, ca de nicăieri, vor veni Ei, falșii buni samariteni, care vor oferi lumii, absolut „dezinteresat”, chipurile soluția, sub forma unui vaccin salvator, pentru care oamenii se vor părui la propriu ca să beneficieze cu prioritate de administrarea lui.
Unii susţin scenariul că abia după aceea vor începe problemele reale, căci respectivul „vaccin” va fi unul mortal, care îi va extermina pe cei care l-au primit în maxim 6-12 luni sau și mai devreme, dacă anumite componente ale lui vor fi activate electromagnetic prin microunde 5G sau direct din sateliții de joasă altitudine. Moarte la cererea victimelor, care va să zică, dacă vaccinarea obligatorie nu a funcționat cum se așteptau.
Iar România va fi unul dintre primele poligoane în care se va experimenta noul „vaccin”, despre care oficial se susţine că nici nu este creat, dar care în realitate ar fi stocat în miliarde de fiole, în depozite regionale de pe tot globul, așteptând desfășurarea pe etape a planului sinistru. Vaccin care ne va fi oferit de instituții internaționale și ONG-uri din spatele cărora va rânji cinic matusalemicul G. Soros, în timp ce isonul îi va fi ținut, printre alții, și de Bill Gates.
Vă sună cunoscut? Ar fi prea multă populație – după cum susţin elitele satanice – şi ar fi indicat să rămânem maxim 500 de milioane, pentru că atâta ar fi, chipurile, capabilitatea Terrei – în realitate asta ar fi capacitatea lor de a ne controla electronic, ca pe vite.
Până atunci, adică până la rarefierea demografică terestră, isteria va urca la paroxism și va genera o falsă criză de aprovizionare cu alimente, servicii, utilități și bunuri de consum, care va conduce la masive devalorizări monetare și deprecieri ale valorii caselor, imobilelor și pământurilor noastre, și astfel bruma de avere a fiecăruia va fi transferată aproape pe de gratis în mâinile aşa-zişilor „salvatori”. Aurul va ajunge și el la o valoare aproape de zero.
Singura soluție ar fi să nu mai fim așa creduli și să nu ne mai lăsăm manipulați. Să refuzăm să ne mai isterizăm, să reîncepem să ne comportăm normal. Și să refuzăm orice miracol pseudo-salvator creat de Ocultă. Dacă căscăm ochii cu toții, sau majoritatea, vor eșua. Prezenta criză coronavirusiană nu reprezintă soluția finală a ocultei, ci este o simplă simulare a unei viitoare soluții finale. În așteptarea unei noi oportunități criminale, asasinii economici, și acum și biologici, vor rămâne pe mai departe la pândă, hămesiți, ca să ne prindă pe picior greșit și să ne eutanasieze.
Acesta este un scenariu posibil; acum aveți informația, dar – după caz – prezentele rânduri le puteți trata fie ca pe un simplu eseu sau ca pe un biet pamflet. Sau nu! Pentru că nimic nu este ceea ce pare. Doar „Prietenii” știu de ce!
sursa-yogaesoteric,net
Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să îl distribui pe conturile tale. Mulțumesc!
Ar părea adevărat în aproape toate cazurile că dacă nimeni nu poate rupe lanțul dovezilor care indică un anumit răspuns, revelarea adevărului se va produce. Dacă se dorește ruperea lanțului, fie trebuie oferită o nouă pistă, fie trebuie dezvoltat un întreg nou lanț, fie soluția trebuie invalidată și găsită una nouă… dar chiar și așa până la urmă adevărul va ieși la iveală. Nu este nicio rușine în a fi creatorul sau susținătorul unei soluții, a unui lanț sau a unei piste nereușite, dacă acestea se urmăresc cu onestitate, pentru a se afla adevărul. Aceasta este abordarea rațională. Deși este de înțeles că o persoană poate deveni implicată emoțional într-un anumit aspect al unei chestiuni în privința căreia se urmărește aflarea adevărului, de fapt nu contează cine are în final dreptate, atât timp cât adevărul iese la lumină.
Mai mult, în special în ceea ce privește forumurile publice, cum ar fi scrisorile către editori în cazul ziarelor, sau grupurile de discuții sau de prezentare a știrilor de pe internet, dezinformatorul are un rol foarte important. Pe aceste forumuri, principalele subiecte de discuție sunt în general încercări ale anumitor indivizi de a îi convinge pe alții să devină interesați de poziția, ideea sau soluția pe care ei o susțin, și care se transformă destul de mult odată cu trecerea timpului.
Acuzațiile nu ar trebui să fie folosite prea mult, rezervați-le pentru recidiviști și pentru cei care folosesc tactici multiple. Evitați răspunsurile care alunecă în capcane emoționale sau în piste informaționale lăturalnice, cu excepția cazului în care considerați că unii observatori ar putea să fie repede descumpăniți de înșelătorii. Aveți în vedere să citați întreaga regulă, și nu doar titlul ei, căci ceilalți nu au aceste referințe. Dacă vi se cere, oferiți cititorilor întregul set de reguli de mai jos.
4. Folosește o sperietoare. Găsește sau creează un element asemănător cu argumentul adus de oponentul tău, pe care îl poți demonta cu ușurință pentru ca astfel să te pui într-o lumină cât mai favorabilă, iar oponentul tău să apară într-o lumină cât mai proastă. Fie inventează un subiect despre care poți sugera fără probleme că există cu adevărat, pe baza interpretării tale a situației/argumentelor expuse de oponent, fie selectează cel mai slab aspect al celor mai slabe acuzații. Amplifică-i apoi semnificația și distruge-l într-un mod care să pară a demonta toate acuzațiile, reale și fabricate deopotrivă, în timp ce de fapt eviți discutarea subiectelor cu adevărat importante.
10. Asociază acuzațiile oponentului cu știri vechi. O derivată a Sperietorii: adesea, într-o chestiune importantă, cu vizibilitate mare, se fac acuzații din timp asupra unor aspecte cu care s-a mai avut de-a face, sau care sunt ușor de gestionat – un fel de investiție pentru viitor, în cazul în care s-ar dovedi că acea chestiune nu este foarte ușor de înfrânat. Acolo unde se poate estima cum vor evolua lucrurile, ridică o problemă-sperietoare de partea ta și gestioneaz-o cât de repede, ca parte a planurilor de urgență inițiale. Acuzațiile care vor urma, indiferent cât sunt de valide sau cât de multe aspecte noi acoperă, pot fi apoi asociate deseori cu acuzația originală și pot fi respinse ca fiind doar o reiterare a vechii probleme, fără să abordezi subiectele noi – strategia va avea cu atât mai mult succes cu cât oponentul este, sau a fost implicat în problema-sperietoare.
15. Potrivește faptele cu concluzii „de schimb”. Aceasta necesită o gândire creativă, mai puțin în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită după un plan care includea și concluziile contingente.
21. Cere un Mare Juriu, un Procuror Special, sau alte organe semnificative de anchetă. Răstoarnă procesul în favoarea ta și neutralizează eficient toate subiectele sensibile fără a se ajunge la o dezbatere publică. Odată ce ți s-au satisfăcut aceste cereri, este obligatoriu ca dovezile și mărturiile să rămână secrete, dacă sunt „manevrate” corespunzător. De exemplu, dacă „cumperi” procurorul, aceasta îți poate garanta că Marele Juriu nu va afla de nicio dovadă concludentă și că dovezile vor fi sigilate și de neatins pentru orice alți anchetatori care ar putea dori să investigheze cazul. Odată ce ai obținut un verdict favorabil, cazul poate fi considerat închis în mod oficial. De obicei această tehnică se folosește pentru ca cei vinovați să fie achitați, dar poate fi folosită, de asemenea, atunci când se urmărește obținerea unei condamnări pentru un nevinovat.
Există însă și un mare „dar” al acestor constatări. Cu toate că sunt scrise în Constituție, teroarea instaurată în țară tinde să le ignore și să le încalce cu brutalitate. Spre exemplu, cu toate că în Constituție se specifică în mod cât se poate de clar că „Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.”– Art. 19 (1), hacker-ul Marcel Lehel Lazăr, cunoscut sub numele de Guccifer, a fost extrădat în SUA. Într-adevăr, Constituția prevede că cetățenii pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale, dar numai pe bază de reciprocitate. Cum cetățenii SUA nu pot fi extrădați în România, devine limpede că nici Guccifer nu putea fi extrădat acolo.
ASTRODEVA 