HOROSCOP 2020 RAC


Rac (22 Iunie – 23 Iulie)

Zodia Rac

Racii născuţi înainte de 1985 vor avea mari satisfacţii din partea copiilor şi în sfera intelectuală, iar cei singuri îşi vor găsi, probabil, sufletul-pereche. De asemenea, relaţiile cu colegii, partenerii de afaceri si prietenii vor fi cât se poate de bune si profitabile pentru toată lumea. Cei născuţi înainte de 1970 si după 1986 vor trebui să-si asume noi responsabilităţi dar şi satisfacţiile vor fi mai multe şi mai mari, mai ales în ceea ce priveşte câştigurile. Dacă vor sti să acorde atenţia cuvenită imaginii lor publice, mai ales din septembrie încolo, Racii vor izbuti să-şi facă noi cunoştinţe şi relatii, perspective promitătoare, deschizindu-se astfel în faţa lor.

Se poate spune că 2020 va fi un an în care Racii vor străluci în societate, fiind predestinaţi să se afle în centrul atenţiei celor care se ocupă de rubricile de cronică mondenă, scrise sau… nu tocmai oficiale. Nativii le vor da acestora mult „de lucru”, mai ales unora care, în lipsă de realizări proprii, preferă să le „monitorizeze” pe ale altora. Există însă aici şi o „parte plină a paharului”, pentru că Racii vor avea parte de succes pe mai multe planuri. Cei născuţi în perioada 1970-1977 şi parţial cei nascuţi după 1985 vor trebui să „transpire” ceva mai mult decât ceilalţi Raci pentru a-şi pune proiectele în practică, dar eforturile lor nu vor fi deloc zadarnice, dimpotrivă!026721-glossy-black-3d-button-icon-culture-astrology2-crab

Nativii acestei zodii îsi vor revizui de multe ori modul de lucru si modalitătile de abordare a problemelor cu care se confruntă, asta însă nu pentru că le-o cere (şi cu atât mai puţin pentru că le-o ordonă) cineva, ci pentru că aşa simt ei nevoia. Pe scurt, 2020 va fi un an în care Racii vor fi perfecţionişti. Există aici şi un mic pericol: dând prea multă atenţie detaliilor, ei ar putea neglija problemele în ansamblul lor, sau cel puţin anumite implicaţii ale acestora. Nu pentru multă vreme, însă, de fiecare dată, o „scurtătură” va pune pe nativii acestui Semn de Apă pe drumul cel bun, şi nu numai pe ei, pentru că Racii vor fi, de multe ori, cei care îi vor opri (poate chiar pe ultima sută de metri) pe cei apropiaţi să facă vreo prostie, gafă sau chiar un gest ireparabil. Reciproca este însă valabilă şi ea, iar de aici rezultă că nativii acestei zodii vor trebui să acorde o atenţie sporită lucrului în echipă. Şi pentru că tot am ajuns la acest capitol, e de dorit ca Racii, care îşi vor face, cum am mai spus, multe cunoştinţe noi, să se bazeze „la greu” (ceea ce inseamnă şi pentru punerea în practică a unor proiecte ambiţioase) pe prietenii vechi, de care pot ti siguri în orice împrejurare. De asemenea, trebuie evitată tendinta de a grăbi rezolvarea unor probleme sau abordarea lor prematură întotdeauna trebuie aşteptat momentul potrivit. Şi, cu puţin efort, Racii ar putea izbuti si să se afle la locul potrivit în acel moment, mai ales că Jupiter aflat in semnul lor zodiacal, nativii au toate şansele de a-şi găsi protectori puternici, care îi vor ajuta să promoveze în plan social.crab-animal-aquatic-archipelago-59809.jpegExistă însă si domenii în care Racii vor  trebui să fie ceva mai prudenţi decât până acum, şi anume cei profesional (unde trebuie să se ferească de decizii pripite) şi sănătatea. Nu este cu totul exclus ca bunele intentii ale nativilor acestui Semn de Apă să fie, uneori, greşit înţelese, dar, cu un plus de efort la capitolul „tact şi diplomaţie”, reuşita va fi a lor. Poate că unele lucruri vor trebui refăcute, dar asta va avea drept consecinţă micşorarea diferenţelor dintre proiecte şi rezultate.


ccc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.