Cea mai periculoasă otravă din lume


Ca om modern, ești supus zilnic ingerării şi inhalării de toxine. Fie din alimente, fie din aer, fie din apa de băut. Mici cantități de substanțe menite să conserve, să sterilizeze, să ne protejeze, ne pot intoxica treptat. La care unii dintre noi mai adaugă țigările, alcoolul, medicamentele și tot felul de alte substanțe. Însă otrava cea mai periculoasă pentru noi este propriul hormon de stres pe care îl fabrică propriile noastre glande, la comanda propriului nostru creier!

ccc

Cu alte cuvinte, noi ne intoxicăm, fără să vrem, cu substanțe toxice pe care tot noi le fabricăm! Mai mult, pe măsură ce ajungem să avem propriul sânge inundat de hormonide stres, devenim, la rândul nostru, toxici pentru cei din jur! Îi contaminăm, fără să le dăm efectiv din sângele nostru. Le transmitem doar emoțiile noastre perturbatoare, nefaste și ei, la rândul lor, preiau involuntar tiparul și încep să se autosaboteze fabricând, de asemenea, hormoni de stres care le inundă sângele, otrăvindu-l. Este ca o boală, însă transmisă sub forma unui program comportamental și nu prin contact direct!

Cu alte cuvinte, cineva poate să fie în altă țară, pe un alt continent, și totuşi poate să contamineze cu afecțiunea lui persoane aflate la mii de kilometri distanță! Prin contaminare emoțională, starea unei persoane se poate transmite celor din jur, din anturajul ei, sau celor cu care a comunicat la un moment dat, fie și la telefon! Sau prin radio, televiziune și internet!night-television-tv-theme-machines.jpgPutem spune că nu există o toxină mai puternică decât cea pe care o primești zi de zi, picătură cu picătură, din interior, sub influența unor factori manipulativi din exterior! Și este suficient să pierzi controlul (dacă l-ai avut vreodată) asupra sursei de toxine proprii, ca mai apoi să începi să le amplifici. Cu cât ai mai multe astfel de toxine în trup, cu atât devii mai dependent de ele și le ceri în cantitate şi mai mare! Le fabrici continuu și în același timp constați că nivelul lor este deja insuportabil. Fapt pentru care încerci să le contracarezi cumva și, culmea, le produci în continuare! Iar metodele prin care vrei să scapi de efectul lor devin imperative ale vieții tale și nu le mai poți controla.

Devin surogate, devin tehnici subțiri, complet ineficiente, prin care tu vrei să fugi, să evadezi dintr-o realitate incomodă, să ieși din starea de (auto)intoxicare în care te-ai scufundat singur. Iar când suferința este maximă, orice surogat este acceptat ca fiind bun, din lipsă de altceva. Astfel, se poate ajunge la situaţia în care în locul unui autocontrol eficient, o țigară, un pahar de alcool, o dependență, oricare ar fi ea, devine un pansament temporar pentru o rană infectată profund.

woman s face on white liquid
Fotografie de Bennie Lukas Bester pe Pexels.com

Pansamentul doar ascunde rana pentru un moment, ca să nu poată fi văzută, dând falsa impresie că nu este chiar atât de gravă. Deși puroiul din profunzime este tot acolo. Și atunci devenim foarte grijulii, dar nu cu rana, ci cu pansamentele. Pe care le consumăm în exces, le adăugăm, le cosmetizăm cu mare grijă, pentru că ele, doar ele, ne pot îndepărta complet privirea de la cât de urâtă este propria rană! Și în aceste condiții, orice pansament pare a fi bun!stres

Însă rana este provocată de tine, de propriul tău hormon de stres, de propriile tale gânduri, care există, au o formă energetică și primesc o formă fizică în trupul tău, prin intermediul propriilor tale secreții de hormoni de stres, care în cantități excesive te otrăvesc și te distrug din interior. Orice exces, orice dependență, orice surogat folosit pentru a pansa temporar o rană sufletească și orice amânare a rezolvării cauzelor profunde ale problemei vor duce doar la adâncirea rănii și la propagarea infecției!No-Stress

Soluția este oprirea autointoxicării cu propriile tale toxine, iar acest proces necesită un anumit efort. Cei mai mulţi sunt dispuşi să îl facă doar dacă limita autointoxicării la care s-a ajuns a devenit insuportabilă. Uneori, nici atunci. Însă această decizie îţi aparţine în totalitate şi o poți lua chiar acum, în cunoștință de cauză.

Este important de știut că otrava interioară poate fi contracarată ușor. Are un antidot provenit tot din interior, sub forma hormonilor secretați tot de tine, care sunt meniți să îți creeze stările de bucurie, fericire, relaxare, extaz… Tu alegi categoria hormonilor care să fie produși și care să predomine în trupul tău. Odată secretaţi, ei vor acţiona apoi să prefigureze, să proiecteze, să direcționeze, să creeze viața ta!


ccc

Un gând despre „Cea mai periculoasă otravă din lume

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.