Corporatismul= sclavagismul modern


Folosim destul de des astăzi, când ne referim la cei care ne controlează viaţa, numele de sistem. Sistemul sub care suntem acum este format din marea finanţă mondială – bancherii internaţionali – sau dumnezeii banilor, pentru că fac banii din nimic, apoi sistemul politic – SUA, UE, apoi canalele de propagandă prin care se obţine adeziunea la sistem – mass-media, marile corporaţii.

Acest sistem când intră într-o ţară vine cu puterea nelimitată a banilor făcuţi din nimic (fără număr), însă acest aspect nu este suficient pentru a controla o societate simplă, tradiţională. Ei au nevoie să transforme banii pe care îi au în putere, iar puterea în control. De aici începe jocul – jocul spiralei sclaviei.

Sistemul are nevoie doar să te implice în joc, să te introducă în spirala sclaviei, restul vine de la sine, odată intrat eşti aproape fără scăpare. El te invită la consum, îţi generează nevoi şi îţi propune să cauţi banii oferiţi de el pentru a-ţi satisface nevoile. Vă mai amintiţi cât de mult eram criticaţi şi ni se dădea mereu în cap cu statisticile pentru consumul mic? Sistemul este aproape neputincios în faţa celui ce nu consumă şi reuşeşte în proporţie cât mai mare să îşi satisfacă nevoile de bază prin propria gospodărire.

Odată intrat în joc, sistemul te învăluie pe toate laturile – mass-media, marketingul marilor corporaţii şi, bineînţeles, cu ajutorul pârghiilor pe care le are statul. Uitaţi-vă cum după colapsul imobiliar din 2008, toate preţurile au explodat, deşi criza s-a adâncit, preţurile au crescut cu mici excepţii. În mod normal, pe timp de criză preţurile ar fi necesar să scadă odată cu cererea, dar benzina aproape s-a dublat, gazele, utilităţile la fel , taxele locale, impozitele, tarifele la transporturi au avut creşteri serioase. Vă daţi seama cât de mult au fost adânciţi în spirala sclaviei cei cu datorii când salariul real a scăzut considerabil, să nu mai vorbim de cei cu credite în franci elveţieni. Dacă vă uitaţi atent la toate aceste aspecte vedem că tot scenariul bancherilor a fost creat pentru a culege roadele acum. Gândiţi-vă cine putea rezista la o astfel de încercuire – când rata la bancă ţi se dublează, salariul scade – cel nominal din cauza tăierilor şi apoi şi cel real din cauza tuturor scumpirilor.

http://bit.ly/2Cz43uZ

Punctul în care am ajuns acum nu este nicidecum cel final, de aici mai urmează foarte multe scumpiri venite prin presiunea Uniunii Europene, pe standarde de mediu şi alte motive care au scopul de a ridica plafonul minim de subzistenţă la un nivel cât mai înalt, astfel încât şi cei care nu s-au împrumutat şi au fost chibzuiţi să fie puşi sub presiunea de a nu mai putea plăti taxele şi impozitele şi cheltuielile strict necesare. O ţară în care tineretul munceşte din greu pentru a-şi plăti datoriile şi poftele generate de sistem, pensionarii nu mai umblă cu sacoşica pe la magazine, ci dau cu cardul pe la mall şi mulţi dintre ei au muşcat din mărul creditării; o ţară în care cei care mai au timp să înveţe se apleacă numai către cunoştinţe tehnice pentru a servi sistemului şi nu urmăresc să înveţe pentru a înţelege viaţa, ceea ce apoi la va creşte şansele de supravieţuire; o ţară în care nimeni nu mai are timp de reflecţie, în care copiii sunt educaţi în acelaşi mod superficial pentru a reuşi în „viaţa” propusă de sistem, este o ţară care a intrat cu totul în spirala sclaviei şi cu greu mai poate ieşi…

Cele mai sinistre curente de gândire, care au transformat omul dintr-o fiinţă spirituală, într-un animal de povară, cel puţin în epoca modernă, sunt: nazismul, capitalismul şi corporatismul. Fără a menţiona nimic despre amănuntele ocultismului satanic care stă la baza coruperii firii noastre.

cloud-walking-wire-business-man-600x361

Întotdeauna îmbrăcat corect, cu un zâmbet îngheţat pe buze, preocupat, important, tot timpul grăbit, n-are timp de pierdut în discuţii banale căci este permanent prins în tot felul de „proiecte”. Nu prea are timp să doarmă, ajunge acasă obosit şi taciturn, are o amantă/amant, printre colegele/colegii la fel de workoholici, vorbeşte şi gândeşte în clişee şi se înfierbântă ca un sectar dacă îi pui la îndoială patronatul sau dacă nu-l divinizezi pe boss, ăla cu casa mare, maşini de lux, yahturi, trabuce şi restul de nimicuri care fac un prost să se creadă important. Cea mai enervantă întrebare pe care poţi să i-o pui unui corporatist este: pentru ce munceşte şi la ce-i mai folosesc banii dacă oricum nu găseşte nici 5 minute pe săptămână să se bucure de ei?

Imaginea de sine

Să devină important, să fie băgat în seamă, şi pentru asta are nevoie de o funcţie cât mai aproape de vârful piramidei, să deţină toate gadgeturile gen: ultimul tip de telefon/tabletă/smartphone, o maşină bună, de peste 20.000 euro, un apartament într-un cartier de fiţe şi pentru asta e în stare să se îndatoreze până peste cap, sporind, în acelaşi timp, avuţiile băncilor de la care se împrumută şi ale companiilor multinaţionale de la care cumpără. Deşi nu are timp de auto cunoaştere şi dezvoltare personală, întrucât munceşte între 12-14 ore pe zi, totuşi simte o nevoie maladivă de a ajunge şi el „cineva”, să îl respecte lumea, să i se ceară părerea, iar dresorii care îl fac să se simtă atât de important obţin totul de la el.

featured_money@wdd2x

Realitatea este că sclavul modern corporatist nu va fi niciodată bogat sau liber. Înlănţuit de credite pe 20 de ani, dependent de disponibilitatea şefilor de a-l promova ierarhic, trepanat şi îndoctrinat, zilnic şi prin metode de persuasiune profesioniste, el va produce maximum de profit pentru boss. Singura constantă a corporatistului este munca. Iluzionat şi egocentric, corporatistul îşi ruinează viaţa personală, viaţa de familie, se îndepărtează atât de tare de latura lui spirituală, încât va plonja pe nesimţite într-o viaţă jalnică, înglodat în credite şi datorii, fără timp să respire.

Mai mult, ni se induce ideea că evenimentele ce caracterizează începutul acestui al treilea mileniu ar arăta că procesul globalizării pieţelor nu ar fi suficient pentru a crea dezvoltarea economică şi social-culturală care se doreşte. De aceea, se spune că echilibrele economice cer, pentru ca acest proces să funcţioneze unitar, să fie urmat de „globalizarea culturilor”, de integrarea acestora în evoluţia şi dezvoltarea omenirii.

Şi totuşi, ne întrebăm şi noi de unde provine impetuoasa nevoie a guvernanţilor pentru „globalizare”, pentru „etatizare”… de unde, de ce?! Oare fiindcă este vorba de o maturizare a elitei politice până acolo încât să-şi dorească cu atâta ardoare binele întregii omeniri, sau pentru că îşi doresc pentru sine întreaga guvernare planetară!? Tema de faţă îşi propune să caute răspunsul la o asemenea problemă.

Incursiune din trecut spre prezent

Dacă la sfârşitul secolului al XIV-lea existau numeroase bănci italiene care îşi internaţionalizau afacerile, ulterior constatăm o implicare, fireşte, cointeresată, a unor state puternice în dominaţia altor ţări şi popoare prin intermediul companiilor (Compania Olandeză şi cea britanică Indiile de Est, Compania Muscovy, Compania Africa Regală şi Compania Hudson Bay). Acestea par să fi fost modelele incipiente ale corporaţiilor transnaţionale din zilele noastre.

Una dintre primele şi cele mai longevive companii englezești, înființată în jurul anului 1600, la început pentru a face comerț în Indiile de Est dar care a ajuns să facă comerț mai ales în India și China, a fost Compania Indiilor de Est. Deşi compania a fost dizolvată după o perioadă de funcţionare de peste 250 de ani de activitate, mai precis la 1 ianuarie 1874, vreme îndelungată a deținut o poziție privilegiată în raport cu guvernul englez și, ulterior, cu cel britanic. A primit adesea privilegii speciale, inclusiv scutiri de taxe și anumite monopoluri comerciale. Mai mult, pornind de la comerţ, această companie a ajuns în anul 1757 (după bătălia de la Plassey) să guverneze părți mari din India, exercitând putere militară și asumându-și administrația, renunțând treptat la activitățile comerciale. În 1670, succesul comerţului cu blănuri de la populaţia indigenă a determinat fondarea Companiei Golfului Hudson, care a şi primit de la coroana britanică monopolul comerţului cu blănuri în zona bazinului golfului Hudson – Ţara lui Rupert (zona golfului Hudson a fost locuită încă din preistorie de diferite triburi de eschimoşi iar în anul 1610, Henry Hudson a descoperit golful care va purta numele său, explorându-i coastele estice). Constatăm că în anul 1870, monopolul comerţului cu blănuri a fost abolit, iar „Ţara lui Rupert” a fost anexată la Canada.

Demnă de menţionat este şi apariţia cartei corporative, ce reflecta atenţia pe care Coroana engleză o acorda acestei forme de expansiune şi de dominaţie. Carta era practic o favoare din partea Coroanei engleze, care limita răspunderea legală a unui investitor la cuantumul investiţiei sale, drept care nu era recunoscut cetăţenilor individuali. De asemenea, în cartă erau stabilite drepturile şi obligaţiile specifice corporaţiei, precum şi partea de profit care urma să revină Coroanei.

Best-top-desktop-money-wallpapers-hd-money-wallpaper-picture-image-3

Procesul de transnaţionalizare însă nu se opreşte aici, continuă, va duce la apariţia mai multor societăţi/companii transnaţionale, însă transnaţionalizarea va merge mult mai departe, miza ei reală fiind reprezentată, pentru secolele XIX-XX, de ascensiunea naţionalismului, apoi depăşirea acestuia şi, în sfârşit, încercarea de a construi o nouă eră postnaţionalistă care să cuprindă toate sectoarele vieţii umane. Pentru aceasta se simţea nevoia unei „colaborări” legale între economic şi politic, aspect care faptic reprezenta o realitate mai veche dacă ne gândim că în spatele puternicelor corporaţii s-au aflat tot timpul „oamenii politici”. Însă diplomaţia şi reuşita strategiei impunea nevoia de legitimitate aparentă.

Pentru aceasta statul era nevoie să fie implicat într-un mod transparent şi legal în economie şi societate, oportunitate creată de apariţia liberalismul care tocmai îşi făcea simţită prezenţa în economia celei de-a două jumătăţi a secolului XIX. Astfel, s-a reuşit ca „statul jandarm” să fie înlocuit în timp cu un stat intervenţionist care să aibă la dispoziţie pârghii directe financiare şi de orientare economică. Pe de altă parte, folosindu-se de germenele naţionalismului pe cale să dea roade la începutul secolului al XIX s-au pus „bazele” primului război mondial, o sursă şi o oportunitate deosebită de îmbogăţire a marilor trusturi bancare care au finanţat ambele tabere ale războiului, aşa cum de altfel procedaseră şi în timpul lui Napoleon – bătălia de la Waterloo. Campaniile de armament finanţate de băncile din Anglia, Germania, Franţa şi Austria, controlate de Rothschild, au sponzorizat toate taberele războiului.

Această dorinţă de îmbogăţire a fost plătită cu preţul a peste 20 de milioane de vieţi umane. „Elitele” au folosit conjunctura ca pretext pentru crearea Ligii Naţiunilor, care să preîntâmpine războiul, nebănuindu-se că în spatele acestei societăţi „binevoitoare” se ascundea crearea unui cadru pentru viitorul Guvern Mondial.

Dorinţa de bani şi de preluare a puterii planetare nu a cedat nici în faţa celui de-al Doilea Război Mondial. Sfârşitul acestui război a oferit, de asemenea, oportunitatea înfiinţării de către învingători a complexului ONU, mai întâi în oraşul New York pe un pământ donat de John D. Rockefeller, unul dintre ramurile promotorilor tradiţionalişti ai globalizării.

Aşadar, primul pas în planul trilateral de mondializare a fost crearea Uniunii Europene, motiv pentru care la 18 aprilie 1951 şase state, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda, au semnat Tratatul de la Paris, prin care s-a constituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (ECSC). A luat naştere prima comunitate europeană, urmărindu-se în continuare constituirea a încă două organisme : Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană pentru Energia Atomică (Euratom). În 1954, elita planetei s-a întâlnit în secret în hotelul Bilderberg din Oosterbeek (Olanda). În opinia globaliştilor, de îndată ce Uniunea Europeană a fost înfiinţată sub pretextul schimburilor comerciale, Uniunea Nord Americană şi Uniunea Asiatică ar fi ca şi formate iar ONU ar servi ca un regulator mondial ale celor 3 super-puteri. La 1 ianuarie 1958, Tratatele de la Roma deja devin operaţionale iar Adunarea Parlamentară şi Curtea de Justiţie devin instituţii comune tuturor celor trei comunităţi europene: ECSC, CEE şi Euratom. Structurile politice create în scopul guvernării întregii lumi erau conduse de către aceiaşi oameni care deţineau şi controlul economiei mondiale prin marile bănci, companii transnaţionale, ceea ce era deosebit de important pentru înfăptuirea pieţei unice declarate şi, ulterior, a unui guvern mondial încă ascuns opiniei publice.

Earth

În acest context, crearea Grupului Celor 7, devenit Grupul Celor 8 state (G8) cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic şi militar (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii) a reprezentat un semnal aproape imperceptibil de ieşire la suprafaţă a intenţiei de globalizare, de realizare a planului trilateral. La început miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din cele mai importante cinci ţări s-au întâlnit la intervale neregulate, pe căi neoficiale. Prima întâlnire s-a ţinut în 1967 la Chequers, casa de la ţară a prim-ministrului britanic.

Până în 2009 s-au creat aproape toate mecanismele care să pună în mişcare sistemul de globalizare, inclusiv prin transferul de suveranitate al statelor naţionale. Tratatul de la Lisabona, intrat şi el în vigoare începând cu data de 1 decembrie 2009 şi ratificat de cele 27 state membre ale Uniunii Europene, constituie un pas înainte în transferul de suveranitate de la statele membre la Uniunea Europeană, dar este unul limitat. Au fost extinse puterile Comisiei, Parlamentului şi Curţii de Justiţie în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. În prezent constatăm fără putere de tăgadă că declinul statelor-naţiune este mai mult decât evident, cedarea de suveranitate în favoarea organizaţiilor internaţionale aflate într-o continuă consolidare şi centralizare şi, pe de altă parte, în favoarea corporaţiilor financiare şi bancare. Aşa-zisele „raţiuni de stat” care au determinat guvernele să cedeze puterea statelor în favoarea corporaţiilor transnaţionale au fost în realitate „raţiuni” impuse de actuala „elită” planetară prin constrângerea economică indirectă exercitată prin crearea celor mai ingenioase „maşinării” ale timpului.ccc

Uniunea Europeană, o entitate fără personalitate juridică, care se pretinde astăzi o organizaţie internaţională călăuzită de scopuri nobile, o „comunitate” economică şi politică internaţională care numără 27 de state europene, cu tendinţe comportamentale specifice unui stat federal, formată în scopul declarat al asigurării păcii, stabilităţii şi prosperităţii cetăţenilor acestora, afirmării identităţii UE la nivel internaţional, introducerea cetăţeniei Uniunii, spaţiul liber fără frontiere, piaţa unică, libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, capitalurilor şi serviciilor etc. reprezintă „un pas” apocaliptic spre o hipercentralizare, o luptă continuă pentru descompunerea şi preluarea suveranităţii statelor naţionale ale lumii cu efectul direct al „subjugării omenirii” în numele civilizaţie şi pentru aşa-zisa „unitate în diversitate”.

În loc de concluzii

Deşi istoria internaţionalizării afacerilor pare a avea rădăcini destul de adânci, constatăm însă că marile imperii politico-militare cunoscute de-a lungul istoriei antice şi medievale, care nu au urmărit altceva decât dominaţia întregii lumi, au fost înlocuite în prezent cu imperiile comerciale şi financiare (în care armata a fost înlocuită de investiţiile externe), imperii care în doctrina recentă ne-au devenit cunoscute sub denumirile de „corporaţii multinaţionale”, „corporaţii transnaţionale”etc.

Aceste corporaţii nu sunt altceva decât nişte firme sau alianţe intre firme, care s-au dovedit deosebit de puternice şi care şi-au extins „tentaculele” afacerilor asupra întregii planete servind unui plan prestabilit, adică globalizării, mondializării, respectiv concentrării oligarhice a întregii puteri planetare, economice şi politice. Aşadar, scopul a rămas acelaşi însă forma şi mijloacele de atingere a acestei finalităţi (ce oglindeşte lăcomia nemărginită a omului de a deţine puterea mondială) au îmbrăcat o arhitectură nouă.

Având în vedere faptul că alături de noţiunea de „corporaţie multinaţională” se utilizează adesea expresii precum „firme multinaţionale”, „societăţi internaţionale”, „companii internaţionale”, „corporaţii transnaţionale” etc. vom lămuri această terminologie.

Din literatura de specialitate par a se desprinde trei criterii care dau sens noţiunilor de „internaţional”, „multinaţional”, „transnaţional”, noţiuni utilizate adesea alături de termenii „corporaţii”, „firme”, „societăţi”, „companii”.

  • Aceste criterii sunt:
    – Criteriul capitalului social
    . În situaţia în care o societate comercială are capitalul social provenit dintr-o singură ţară, societatea respectivă este „naţională”, iar dacă capitalul provine din mai multe ţări, atunci spunem că firma este „multinaţională”.
    – Criteriul teritorialităţii. Dacă o societate comercială sau un concern deţine întreprinderi independente (de mărimea şi cifra de afaceri a acestuia) în mai mult de o singură ţară, putem să vorbim despre caracterul „internaţional” al acelei societăţi.
    Combinând cele două criterii de mai sus putem spune că o firmă este „national-internaţională”, dacă are capital social exclusiv dintr-o singură ţară şi deţine întreprinderi independente în mai mult de o singură ţară.
    – Criteriul organizatoric. Când concernele sau societăţile comerciale desfăşoară activităţi internaţionale peste frontierele propriei ţări şi au structuri organizatorice proprii, ele sunt „transnaţionale”.

Deşi autorii anglo-saxoni în domeniu utilizează termenul de „întreprindere multinaţională”, în materialele UNCTAD-ului pe probleme de investiţii directe se foloseşte cu precădere expresia „corporaţie transnaţională”, motivat de împrejurarea că acesta din urmă „are un plus de sugestivitate şi de relevanţă… pentru fenomenul de transnaţionalizare care se desfăşoară în prezent în economia mondială”.

sursa-yogaesoteric.net


ccc