Ferește-te de invidie şi ură!


Tradiția creștină avertizează asupra invidiei și urii, emoții inferioare atât de des întâlnite și astăzi printre oameni, care întunecă și macină sufletele celor care le dau curs.  Redăm mai jos câteva citate din Sfintele scripturi precum și câteva învățături ale unor mistici creștini care au vorbit despre aceste păcate ale firii omenești.

  • Să nu urăşti pe fratele tău în cugetarea ta.” (Leviticul 19, 17), spune cuvântul lui Dumnezeu.
  • Cu cei ce urau pacea, eram făcător de pace.” (Psalmi 119, 6)
  • Invidia nu ştie să cinstească lucrul cel de folos.” (Triod, Laude, Sfânta şi Marea Marţi).
  • Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni.” (IIoan 3, 15)
  • Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui.” (I Ioan 2,11)
  • Lepădând toată răutatea şi tot vicleşugul şi făţărniciile şi pizmele şi toate clevetirile.” (I Petru 2, 1)
  • Iar faptele trupulul sunt cunoscute, şi ele sunt: preacurvia, necurăţia, destrăbălarea, îmchinarea la idoli, fermecătoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, dezbinările, eresurile, pismuirile, uciderile, beţiile, chefurile şi cele asemenea acestora…” (Galateni 5, 19-21)
  • Să nu fim iubitori de slavă deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.” (Galateni 5, 26)
  • Unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău.” (Iacov 3, 16)

Sfântul Vasile cel Mare ne spune despre pizmă: „Aşa cum rugina distruge fierul, tot astfel şi pizma distruge sufletul care o are… Pizma este răutatea însăşi a diavolului, patimă care nu suportă vindecare…” „Demonul”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „are pizmă, însă faţă de oameni, nu faţă de demon, tu însă, care deşi eşti om, pizmuieşti pe oameni, de care iertare te vei învrednici?” După Sfântul Grigorie Teologul, pizma este rădăcina tuturor relelor, izvorul a tot felul de nenorociri, pepiniera faptelor necuvioase.invidia-marturisita-sau-nu-este-totdeauna-semn-de-inferioritatePomenirea de rău, ne învaţă Cuviosul Talasie, este lepra sufletului. Nepomenitor de rău este cel care se roagă pentru cei care l-au mâhnit. Ura faţă de aproapele este moartea sufletului. Sufletul celui care cleveteşte are ură şi lucrează ură.Sfântul Maxim Mărturisitorul ne adevereşte că sufletul raţional care nutreşte ură faţă de om nu se poate împăca cu Dumnezeu. Cel care vede în inima sa o urmă de ură faţă de vreun om pentru vreo greşeală a lui, se face străin cu totul de dragostea lui Dumnezeu.

În ziua în care vei deschide gura ta”, ne spune Sfântul Isaac Sirul, „şi vei vorbi împotriva cuiva, să te socoteşti pe tine mort şi zadarnic în toate lucrurile pe care le faci, deşi crezi că întru sinceritatea inimii vorbeşti spre zidire.”

Cel care pizmuieşte se vatămă, în timp ce acela care este pizmuit se binecuvântează. Omul care este pizmuit sporeşte spre cele bune acoperit, aşa cum s-a petrecut cu Iosif cel preafrumos, căci cu cât mai mult l-au pizmuit fraţii lui, cu atât şi Dumnezeu l-a înălţat, până ce l-a suit la împărăţie. Patima pizmei, ne sfătuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur, este mult mai rea decât desfrânarea şi preadesfrânarea. Ea a răsturnat biserici întregi şi a infectat toată lumea.

În sufletul pomenitor de rău”, scrie Sfântul Antioh, „se vor sălăşlui vulpile şi în inima tulburată se vor cuibări fiarele sălbatice, adică viclenii diavoli.

woman s face on white liquid
Fotografie de Bennie Lukas Bester pe Pexels.com

Nu se potriveşte ca ucenicii lui Hristos, creştinii, să fie stăpâniţi de pizmă. Semnul sufletului curat este cuvânt fără pizmă şi râvnă fără răutate. Să ne depărtăm de pizmă, pentru că este fiica diavolului. Să urmărim dragostea şi să umblăm cu dragoste, deoarece dragostea este împlinirea Legii, aşa cum ne învaţă Apostolul Pavel. Nu numai că nu este bine să-i pizmuim sau să-i urâm pe semenii noştri, ci dimpotrivă, să-i iubim pe toţi cei care ne urăsc şi ne vrăjmăşesc.

Regele Spartei, Aghis, care fusese clevetit de rudele sale, a fost îndemnat de curtenii săi să-i pedepsească. Acela însă nu a fost de acord cu ei, ci a răspuns cu linişte: „Simt compasiune pentru ei din toată inima. Pizma este chipul cel mai rău al pedepsirii de sine. Ei înşişi se pedepsesc. Mai întâi de patima lor şi apoi de către virtuţile mele. Această pedeapsă le ajunge”. Patima pizmei este un neîntrerupt iad şi o continuă pedeapsă a celui pizmaş.

SURSA-yogaesoteric.net


ccc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.