Rugăciunile izvorăsc din inima noastră

„Profet al Domnului, în căutarea celor necuprinse, îndelung ai scrutat orizonturile, pentru a-ţi descoperi corabia.  Şi acum, iată, corabia ta a sosit şi trebuie să pleci. Totuşi, înainte de a ne părăsi, am dori să ne vorbeşti şi să ne dezvălui câte ceva din adevărurile tale. Iar noi le vom dărui copiilor, iar aceştia nepoţilor noştri şi ele nu vor pieri niciodată.”

Atunci o preoteasă zise: „Vorbeşte-ne despre Rugăciune.”

Iar el răspunse acestea: „Vă rugaţi în clipele de deznădejde şi de nevoie. Oh, de v-aţi ruga, de asemeni, în plinătatea bucuriei şi în zilele ce vă sunt îmbelşugate! Fiindcă rugăciunea ce-i oare dacă nu expansiunea firii voastre în eterul mereu trăitor? Şi dacă, spre uşurarea voastră, stă faptul că aruncaţi în spaţiu întunericul din voi, este de asemeni, spre desfătarea voastră să răspândiţi zorii din sufletul vostru. Iar dacă nu puteţi decât să plângeţi când sufletul vă cheamă la rugăciune, aceasta trebuie să vă îmboldească iar şi iar, în pofida lacrimilor, până veţi veni râzând la ea.

Când vă rugaţi, vă şi înălţaţi, pentru a-i întâlni în văzduh pe cei care, asemeni vouă, la aceeaşi oră se roagă şi pe cei care în afara timpului de rugă, nu-i puteţi întâlni.  Se cuvine, de aceea, ca întâlnirea voastră în templul nevăzut să fie numai pentru starea de extaz şi dulce comuniune,  Fiindcă dacă veţi intra în acest templu doar pentru a cere, nu veţi primi nimic,  Iar dacă doar spre a vă umili, nu vă veţi înălţa, Sau chiar dacă veţi intra spre a implora fericirea pentru semenii voştri, nu veţi fi auziţi. E destul numai, să intraţi în acest templu nevăzut.

Nu aş putea să vă învăţ cum să vă rugaţi cu ajutorul cuvintelor. Cel Nevăzut nu ascultă vorbele voastre, afară doar dacă El însuşi le pronunţă, prin buzele voastre.  Şi n-aş putea să vă învăţ rugăciunile mărilor, ale pădurilor şi ale munţilor,  Însă voi, care v-aţi născut în munţi, ori în păduri, sau pe mări, puteţi afla aceste rugăciuni în inima voastră.

Iar dacă veţi asculta, numai, în taina nopţii le veţi auzi şoptind în tăcere:

„Creatorule, Tu, care eşti eul nostru înaripat,în firea noastră voinţa Ta voieşte, 
În dorinţa noastră dorinţa Ta arde, 
Puterea Ta e în noi, dorind să ne schimbe nopţile – care ale Tale sunt – în zile, care ale Tale sunt, de asemenea. 
Noi nu putem să-Ţi cerem nimic, deoarece Tu ne cunoşti trebuinţele înainte ca ele să se fi ivit înlăuntrul nostru. 
Tu eşti trebuinţa noastră şi, dăruindu-ne cât mai mult din Tine, totul ne dărui.”

Fragment din „Profetul”, de Kahlil Gibran

---