Zodiile și obsesiile lor


Fiecare om are fixațiile si obsesiile sale, uneori recunoscute si asumate, alteori semnalate de cei apropiati. Astrologii au stabilit ca fiecare zodie are cel putin o fixație, iar acum vi le prezentam pe (aproape) toate:

http://bit.ly/2Cz43uZ

Berbec- Sincer, dinamic si direct, Berbecul nu e genul de om care sa se cantoneze in sabloane. Are, insa, doua-trei fixuri. Unul e legat de timp: traieste cu senzatia ca lucrurile nu merg suficient de repede si ca nu-i ajunge timpul. Efectele? De la mania vitezei si graba cu care se repede cu capul înainte, ignorând pericolele, pana la noptile cand n-are chef sa se culce, spunându-si ca somnul ar fi o pierdere de vreme.

berbec
Alt fix este cel conform caruia el stie intotdeauna ce e mai bine pentru ceilalti. Poate deveni enervant cu „directivele”, dar trebuie inteles ca e sincer si manat de cele mai bune intentii – e genul cavalerului sau eroinei care lupta pentru un scop nobil, care se simte dator sa puna umarul la bunul mers al planetei.

Taur- Taurul e un semn solid, perseverent si de incredere. Dar se ataseaza atat de tare de lucruri, persoane si idei, incat ajunge, obligatoriu, sa faca fixatii. Obsedat de stabilitate si siguranta, are impresia ca este la adapost doar daca acumulează. De aici vine atat lacomia lui proverbiala, cat si simtul de posesiune exagerat.

Taurus-Wallpaper-HD-for-Computer
Majoritatea Taurilor nu gândesc decat in termeni ca bani, case, masini, haine si bijuterii. Atașamentul fata de oameni (familie, partener de cuplu, prieteni, colegi) e la fel de puternic si de obsesiv, si are la baza aceeași teama de schimbare. Prejudecățile si ideile fixe au un mecanism putin diferit: Taurul gandeste practic si temeinic, dar cam incet – si odata ce si-a format o parere (fie ea buna sau rea) nimeni nu i-o mai poate schimba. Nu are flexibilitate si nici capacitatea de a nuanta.

Gemeni- Cei mai vioi si mai adaptabili copii ai Zodiacului, Gemenii, sunt si cei mai lipsiti de obsesii si de manii. Daca dragostea pentru informatie, comunicare si miscare ar putea fi catalogata drept „fixatie”, atunci cam asta ar fi meteahna lor. Si inca ceva: se feresc de oamenii prosti, neindemanatici si inceti. Dar, de-aici si pana la obsesii, e cale lunga. De ce sa te consumi in incordari psiho-emotionale, cand pe lume sunt atatea lucruri interesante?021737-3d-glossy-blue-orb-icon-culture-astrology-geminiTiparele rigide nu sunt de ei. Spirite libere si democrate, li se pare absolut aberant sa le impui celorlalti gusturile sau ideile tale. Nu merge ceva? Nici o problema, se reorienteaza cat ai clipi. Bineinteles ca au si ei micile lor ciudatenii, dar, in general, nu sunt deranjante. Se mai supara uneori, insa le trece repede.

Rac- Racul fiind un diplomat, este dificil sa-ti dai seama cat de greu poate fi scos dintr-ale lui. Nevoia de securitate ii determina aproape toate actiunile. Motivația e de natura emotionala: ii trebuie parametri cunoscuti, verificati si siguri. Asa ajunge sa faca fixatii pentru traditii, amintiri sau obiecte vechi. Asa ia nastere obsesia pentru casa, familie si copii.rac 4Femeia-Rac, desi foarte romantica si sensibila, se aciuiază adesea pe langa un barbat, doar pentru ca acesta ii poate asigura protectie si confort. Fiindca nu rareori partenerul respectiv este mai in varsta, este posibil ca la mijloc sa fie si o fixatie paterna. De fapt, barbat sau femeie, Racul face frecvent o fixatie pentru unul sau altul dintre parinti.

Leu- Leul are, intr-adevar, o mare fixatie: propria-i persoana. Dac-ar fi dupa el, chiar si Soarele ar trebui sa se invarta in jurul lui. Obsedat sa placa, sa fie remarcat, admirat, apreciat sau laudat, Leul sufera de „obsesia scenei”. De aceea se si comporta atat de teatral, de-acolo vin gesturile largi si dramatice, pozitiile si „pozele” lui studiate. Are nevoie de aplauze si de complimente, vrea pozitie sociala, renume, diplome si decoratii.

026724-glossy-black-3d-button-icon-culture-astrology2-lionIn fond, Leii sunt niste oameni deosebiti, plini de vitalitate si resurse, optimisti, nobili, loiali si generosi. Nu le cade bine cand sunt tradati sau subapreciati si sunt foarte posesivi. Analizand lucrurile mai atent, iti dai seama ca in adancul lor sunt terorizati de gandul ratarii, singuratatii sau al lipsei de afectiune. Numai ca sunt atat de mandri, incat nu si-ar recunoaste niciodata temerile. Iar atunci pareaza.

Fecioara- La cate manii (mai mici sau mai mari) are, Fecioara s-ar mai putea numi si „zodia micilor maniaci”. Totul izvorăște din atributele semnului: spirit de observatie (care detecteaza chiar si cele mai marunte defecte), simțul amănuntului, puternice tendinte critice, gandire analitica, dragoste pentru ordine, punctualitate si curatenie, tentatia de a clasifica si cataloga.

virgo-zodiac-symbolToate astea sunt bune in munca, dar in relatii devin destul de enervante. Experta in despicatul firului in patru, Fecioara mai sufera de ceea ce am putea numi „obsesia perfectiunii”, „fixatia restului” si „sindromul furnicii”. Pe rand, ar veni cam asa: vrea ca totul sa fie perfect si iti scoate ochii pentru orice fleac, cat de mic. Apoi, econoama, tine socoteala pana la ultimul sfant. In plus, aduna mereu, colectioneaza, stocheaza.

Balanta- Balanta e un semn profund relational – pentru ea conteaza enorm sa fie placuta si acceptata de ceilalti. Din acest motiv, chiar daca are fixatiile ei, e suficient de diplomata ca sa nu-i agaseze pe cei din jur cu ele.

balanceTotusi, se intampla adesea sa te nedumereasca prin nehotararea ei. La origine se afla „mania echitatii” – incearca intotdeauna sa analizeze diferitele aspecte ale unei situatii pentru a fi sigura ca face alegerea justa. Te mai poate sacai cu sintagme de genul „nu e drept”, „pe de alta parte”, sau „stiu ca ai dreptate, dar si el (ea)…”. Uneori e cuprinsa de o ciudata manie a contradictiei, sustinand o opinie adversa, numai de dragul de a… echilibra balanta discutiei.

Scorpion- La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia. Este cel mai framantat si suspicios semn din zodiac. Vesnic nemultumit, sufera de obsesia perfectiunii. E extrem de exigent, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Investeste totul, dar vrea totul in schimb. Are insa un dispozitiv intern hi-fi pentru detectarea fisurilor, si reactioneaza intens la ele.

Female_Emperor_ScorpionVesnic in garda, se amorseaza instantaneu (chiar inainte de a aparea motivele reale, pe care parca le presimte) si ramane amorsat. E adevarat ca are mania secretelor, ii place sa manipuleze lumea, e gelos, usor paranoic, obsedat sexual, distructiv si autodistructiv. Dar are o personalitate fascinanta si plina de resurse, fiind capabil de performante uluitoare. Asa ca merita sa-l admiri si sa incerci sa-l intelegi, in ciuda „umbrelor” sale.

Sagetator- Entuziast si optimist, Săgetătorul e un adaptabil care nu prea face fixatii. Are, totusi, unele sensibilități care pot duce la suparari si complicatii. Mai intai, e snob si oportunist – nu pierde nici o ocazie sa amintească de relatiile lui cu „lumea buna” si sta cu ochii roata dupa evenimentele mondene de pe urma carora ar putea profita. In fapt, este foarte conventional si pune mare pret pe ce spune lumea despre el.

sagittarius_zodiac_horoscope_astrology_sign_tshirt-r48a188d1fe8a4e3c9dbd1fee3773f44e_f0c6u_324
Sufera de „sindromul supraevaluării”, care ii poate strica planurile de „respectabilitate”. Ii e greu sa-si recunoască limitele si se baga in situatii care-i depasesc posibilitatile. De aici actiunile iresponsabile, promisiunile neonorate, incurcaturile financiare sau chiar legale. Fiind cel mai norocos din zodiac, pana la urma scapa cu bine din toate. Iar apropiatii il iarta, fiindca e vesel, simpatic si „baiat bun”.

Capricorn- Introvertit, încăpățânat si suspicios, Capricornul are multe complexe, dar le ascunde cu diplomatie. Obsesia lui primordiala este aceea de a detine controlul. De-asta e mereu in garda si se straduieste continuu, încărcându-se cu atatea responsabilități.

026686-glossy-black-3d-button-icon-culture-astrology-capricornToate actiunile lui au un scop. Iar scopul, oricare ar fi, e menit sa-i asigure controlul asupra oamenilor si situatiilor. Convins ca are mereu dreptate, se considera dator sa dea sfaturi si indrumari. Daca nu e ascultat, poate recurge la strategii subtile si chiar la manipulare pentru a te aduce acolo unde vrea. Mult-trambitata lui modestie e o baliverna – in realitate, Capricornul este extrem de ambitios si de orgolios. Totusi, alaturi de Scorpion, este una din „piesele de rezistenta” care misca lumea inainte si care merita atentie si consideratie.

Varsator- „Originalul” zodiacului, Vărsătorul, e plin de contradicții si paradoxuri. E un revoluționar cu ciudate tendinte tiranice, un liberal capabil de uimitoare idei fixe, un nonsalant cu surprinzatoare accese paranoice, un singuratic cu nevoi sociale foarte marcate.luna-plina-varsator.jpg
Este vizionar si utopic, altruist si egoist deopotriva. Cu toate ca nu ezita sa spuna exact ce gândește, fara sa-i pese de consecințe, se intampla deseori sa faca tocmai pe dos fata de ceea ce le predica altora. Înzestrat cu multa vitalitate si cu o personalitate distincta, indiferent ca e tipul savantului distrat sau al răzvrătitului agitat, te surprinde cu cele mai neașteptate manifestări.

PestiEnigmatici, evazivi, iraționali si impredictibili, Pestii sunt cei mai derutanti produsi ai zodiacului. „Funcționează” numai pe baza de emotii, perceptii, impresii si intuitii. Majoritatea sunt atinsi de „sidromul relativitatii” (Einstein a fost Peste). Ei stiu ca realitatea nu e niciodata una singura, ci ca are foarte multe fatete. Sunt maestri in „arta aburirii”.

close up of a siamese fighting fish
Photo by Chevanon Photography on Pexels.com

Pentru unii alunecosi, pentru altii fascinanti, Pestii sunt plini de toane si de mici manii inofensive. Au fixurile lor legate de lumea misticului, fantasticului, superstitiei si magiei. Cu toate astea, sunt persoane maleabile, compasive si ingaduitoare, care mai degraba incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, decat sa-i judece. Chiar daca sufera, sunt gata sa ierte si au o imensa capacitate de iubire si devotament.


ccc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.