Nemulțumirea atrage greșeala. Este ca şi cum omul s-ar sabota pe el însuşi


– Părinte, cui se datorează cârtirea şi cum poţi scăpa de ea?
– Ea se datorează ticăloşiei omului şi este alungată cu doxologie. Cârtirea naşte cârtire, iar doxologia naşte doxologie. Când cineva nu cârteşte pentru o greutate pe care o întâmpină, ci slăveşte pe Dumnezeu, atunci diavolul plesneşte şi se duce la altul care cârteşte, pentru a-i încurca aceluia şi mai mult lucrurile. Deoarece, cu cât cârteşte cineva mai mult, cu atât se distruge pe sine.
http://bit.ly/2Cz43uZ
Uneori ne fură aghiuţă şi ne face să nu ne mulţumească nimic, în timp ce te poţi bucura de toate duhovniceşte cu doxologie, primind astfel binecuvântarea lui Dumnezeu. Iată, cunosc pe cineva acolo în Sfântul Munte care, atunci când plouă şi îi spui „iarăşi plouă”, începe: „Da, plouă mereu. O să putrezim de atâta umezeală”. Dacă după puţin timp se opreşte ploaia şi îi spui: „Ei, nu a plouat atât de mult”, acela începe iarăşi: „Da, ploaie a fost asta? O să se usuce pământul”. Şi nu se poate spune că nu este sănătos la minte, ci pur şi simplu s-a obişnuit să cârtească. Să fie om raţional şi să gândească astfel de neghiobii!


Cârtirea atrage blestemul. Este ca şi cum omul s-ar blestema pe sine însuşi, după care vine urgia lui Dumnezeu. În Epir am cunoscut doi ţărani. Unul era familist şi avea vreo două ogoraşe, şi întotdeauna pe toate le încredinţa lui Dumnezeu. Lucra cât putea, fără stres. „Voi face atât cât voi apuca”, spunea el. Uneori o parte din snopii de grâu ce rămâneau pe câmp putrezeau din pricina ploii pentru că nu apuca să îi strângă, iar pe alții îi împrăştia vântul. Dar pentru tot ce se petrecea spunea: „Slavă Ţie, Dumnezeule!” şi toate îi mergeau bine. Celălalt avea multe terenuri, vaci, etc. şi nu avea nici copii. Dacă îl întrebai „Cum îţi merge?”, răspundea: „Lasă-mă, nu mă întreba!”, niciodată nu spunea: „Slavă Ţie, Dumnezeule!”, ci mereu cârtea. Şi să vedeţi ce i se petrecea, uneori îi murea vaca, alteori pătimea altceva. Le avea pe toate, dar procopseală nu făcea.
basket blur boy child
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com
De aceea spun că doxologia este un lucru mare. Depinde de noi să gustăm sau nu binecuvântările pe care ni le dă Dumnezeu. Dar cum să le gustăm, dacă atunci când Dumnezeu ne dă, de pildă, banane, noi ne gândim ce mâncare bună mănâncă cutare bogătaş? Câţi oameni nu mănâncă numai posmag, dar zi şi noapte slavoslovesc pe Dumnezeu şi se hrănesc cu dulceaţă cerească! Aceşti oameni dobândesc o sensibilitate duhovnicească şi cunosc mângâierile lui Dumnezeu. Dar noi nu le înţelegem pe acestea, deoarece inima noastră ni s-a învârtoşat şi nimic nu ne mai satisface.
Nu înţelegem că fericirea o aflăm în veşnicie şi nu în deşertăciune.
Sfântul Paisie Aghioritul


Doneaza
Daca vrei sa (iți) faci o bucurie apasă butonul

ccc

Un gând despre „Nemulțumirea atrage greșeala. Este ca şi cum omul s-ar sabota pe el însuşi

  1. Eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce imi da si il rog mereu sa-i ierte pe cei care mi-au creat necazuri ,pentru ca sufar eu destul si nu trebuie sa mai sufere nimeni ! Doamne ajuta-ne !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.