Cum îţi începi de obicei ziua? Te dai jos din pat, îţi verifici telefonul şi intri pe reţelele de socializare să vezi ce noutăţi au apărut peste noapte? Sau te trezeşti pus pe treabă, grăbit să te organizezi pe tine şi pe cei dragi, ca să ajungă fiecare unde trebuie şi la timp? Indiferent de scenariul care ţi se potriveşte – sau poate te afli undeva între ele – există o cale mult mai bună în care îţi poţi începe dimineaţa. Este o afirmaţie curajoasă, aşa este. Dar vorbim despre o rutină practicată şi rafinată de-a lungul anilor şi care dă rezultate! În plus, este simplă şi are un impact profund.
Începe ziua cu 10 şi termină ziua tot cu 10
Pentru mulţi oameni numărul magic este 10. Începe şi termină ziua enumerând 10 motive pentru care te simţi recunoscător. Se pot repeta? Da. Este vreo problemă dacă se repetă? În niciun caz! Este posibil ca la început să identifici cu greu chiar şi 3 motive pentru care să te simţi recunoscător. Dar, cu timpul, vei descoperi cu uşurinţă 10 motive.
Nu îţi ia mult timp
Poate te gândeşti că este ceva în plus ce trebuie să faci dimineaţa (pe lângă toate celelalte) şi ţi se pare că nu vei avea timp, însă tot ce contează este să-ţi pui în ordine priorităţile. Dacă ai timp să te uiţi la serialul tău preferat sau să citeşti un articol ca acesta, înseamnă că vei putea să-ţi faci timp şi pentru un alt lucru cel puţin la fel de important pentru tine. Iar această rutină, dacă o faci de două ori pe zi, nu îţi va răpi mai mult de câteva minute, poate chiar mai puţin, pe măsură ce devine o obişnuinţă.Secretul fericirii
Să fie exprimarea zilnică a recunoştinţei secretul fericirii? Cu siguranţă este unul dintre ele. Această practică este extrem de utilă pentru a contracara tiparele de gândire nefaste şi convingerile în care cei mai mulţi dintre noi ne blocăm deseori.
