25 de gânduri vindecătoare de la Louise Hay


Louise Hay ne amintește că suntem pe deplin responsabili pentru toate evenimentele din viața noastră – şi cele bune, și cele rele. Fiecare gând ne creează viitorul. Cu toate acestea, forţele universului niciodată nu ne judecă şi nu ne critică. Ne acceptă aşa cum suntem. Şi apoi reflectă în mod automat convingerile noastre.face-623313_1280

Pentru ca gândurile noastre să nu ne facă rău, este important să ținem minte următoarele:

  1. Dragostea pentru o altă persoană este frumoasă, dar trecătoare, iar pentru sine este veșnică. Iubește familia din interiorul tău: copilul, părintele și anii care îi despart.
  2. Corpul nostru întotdeauna vorbește cu noi. Trebuie doar să găsim timp să-l ascultăm. Fiecare celulă a corpului reacționează la fiecare cuvânt şi gând pe care îl avem.

  3. Pe drumul vieții noastre sunt doar două puncte – nașterea și moartea. Drumul pe care mergem, îl alegem noi.

  4. Imediat ce o persoană devine bolnavă, trebuie să caute în inima sa pe cine trebuie să ierte.

  5. Puterea este aici şi acum – în mintea noastră.

  6. Tot ceea ce dăruiţi primiţi înapoi.

  7. Eliberează trecutul cu dragoste şi fii recunoscător pentru că te-a adus la o astfel de conștiință.

  8. Dacă în minte ţi-a venit o idee negativă, spune-i “Mulțumesc pentru participare.”

  9. Oamenii care nu au iubire pentru ei înșiși, de regulă, nu știu să ierte.

  10. Iubește-te acum, nu aștepta când vei deveni perfect(ă).

  11. Dacă luăm ceva fără permisiune – pierdem, dacă oferim – atunci primim, altfel nu poate fi.

  12. Oferă o zecime din venitul tău – și pregătește-te pentru noi intrări de bani.

  13. Ne formăm convingerile în copilărie şi apoi trecem prin viaţă, recreând situații, care sunt compatibile cu convingerile noastre.

  14. În lume, totul este în abundență, ea doar așteaptă să te decizi să faci cunoștință cu bogățiile nespuse. Bani există mai mulți decât poţi cheltui. Oameni sunt mai mulți decât ai întâlnit vreodată. Bucurie este mai multă decât îţi poţi imagina. Dacă crezi, vei avea tot ce-ţi dorești.

  15. Oamenii care ţi-au pricinuit durere, au fost la fel de speriați ca şi tine acum.

  16. Rivalitatea și compararea cu ceilalți sunt două obstacole care te împiedică să devii o persoană creativă.

  17. Trecutul a plecat pentru totdeauna. Este un fapt şi nu poate fi schimbat. Cu toate astea, putem schimba gândurile noastre despre trecut.

  18. Fiecare dintre noi încă mai este un copil de trei ani, căruia îi e frică şi care vrea doar un pic de dragoste.

  19. Iubirea – singurul răspuns la toate problemele noastre, iar calea spre această stare trece prin iertare. Iertarea dizolvă resentimentele.

  20. Toate, așa-numitele probleme – nu sunt altceva decât oportunitatea care ne-a fost oferită din nou, pentru a ne schimba și a crește.

  21. Iubirea nu este o manifestare externă, este întotdeauna în noi. Cu cât mai mult iubești, cu atât ești înconjurat de mai multă iubire.

  22. Să-ţi amintești mereu trecutul – înseamnă să te rănești în mod intenționat.

  23. Gândurile pe care le emitem şi cuvintele pe care le rostim dau naștere experiențelor cu care ne confruntăm.

  24. Îţi poţi schimba oricând atitudinea faţă de trecut, întrucât e o prostie să te pedepseşti singur pentru rana pe care ţi-a produs-o cineva cu mult timp în urmă; dacă nu-l poţi ierta, tot ţie îţi faci rău în primul rând.

  25. Nu trebuie să crezi în tot. Tot ce trebuie să știi vine la locul potrivit şi în momentul potrivit.

Sursa


2560x1440-white-solid-color-background