Scutură-te de obiceiurile care te fac nefericit !


Psihologii americani de la Universitatea din California, citaţi de descopera.ro, susţin că o mare parte din nefericirea care ne copleşeşte provine din felul nostru de a gândi, din comportamentul şi obiceiurile noastre , iar  40% din şansa de a fi fericiţi stă în capacitatea noastră de schimbare.  Dacă acest lucru este adevărat, înseamnă că există speranţă pentru toţi. Există miliarde de oameni pe planetă şi o parte dintre ei sunt cu siguranţă nefericiţi. Ceilalţi suntem într-o continuă pendulare între fericire şi nefericire, depinzând de fiecare zi în parte.
http://bit.ly/2Cz43uZ
Pentru a ne îmbunătăţi starea de spirit, specialiştii americani ne asigură că există trăsături şi obiceiuri ce stau la îndemâna noastră să le schimbăm.
Ai tendinţa să te gândeşti că viaţa este grea – Oamenii fericiţi ştiu că viaţa poate fi uneori dificilă, dar preferă să trateze încercările la care îi supune soarta cu curiozitate, nu cu spirit de victimizare. Preferând să îşi asume responsabilitatea problemei, oamenii fericiţi se gândesc cum au ajuns în necaz şi se concentrează să facă în aşa fel încât să iasă din probleme cât mai repede posibil. Perseverenţa spre rezolvarea problemelor, în locul lamentării, este un simptom al unei persoane fericite. Oamenii nefericiţi se văd pe ei ca victime ale vieţii şi stau blocaţi în mentalitatea de „uite ce mi s-a întâmplat” sau „de ce mi se întâmplă tocmai mie” în loc să caute o cale de a ieşi la liman.
Nu poţi avea încredere în oameni – Discernământul este important, dar cei mai mulţi oameni sunt fericiţi şi pentru că au curajul să creadă în aproapele lor. Ei cred în binele din oameni, în loc să fie suspicioşi pe fiecare om ce le apare în cale. În general, dacă ai un comportament deschis, apropiat faţă de oameni, ajuţi la ţeserea unei comunităţi pozitive în jurul tău şi asta îţi poate aduce în preajmă tot mai mulţi oameni fericiţi. Oamenii nefericiţi nu au încredere în persoanele pe care le cunosc şi presupun că acestea nu pot fi de încredere. Acest tip de comportament închide şansele pentru a lega prietenii.
Imagine în linie
Vezi lumea ca pe o luptă între bine şi rău – Cu siguranţă există lucruri care nu sunt în regulă pe lume, iar oamenii nefericiţi evită să privească partea plină a paharului, concentrându-se pe ce este negativ. Îi poţi zări de la o poştă, vor fi cei care completează orice lucru pozitiv pe care îl aud cu formula „da, dar…”. Oamenii fericiţi sunt conştienţi de problemele planetei, dar pun în balanţă şi lucrurile bune care există pentru a ajunge la echilibru. Este ceea ce se numeşte „ţine ochii deschişi”. Oamenii nefericiţi tind să închidă un ochi, cel orientat spre lucrurile bune, şi să-l păstreze deschis doar pe cel care este orientat spre ceea ce este rău. Oamenii fericiţi îi ţin deschişi pe amândoi şi gândesc în perspectivă.
 
Te compari cu ceilalţi şi invidiezi alţi oameni – Oamenii nefericiţi cred că avuţia şi bunăstarea altora a survenit dintr-un act de furt de la cei nefericiţi. Cei nefericiţi se gândesc că binele este limitat şi nu poate ajunge la toată lumea, aşa că cei care se bucură de bine îi privează automat pe ceilalţi de el. În schimb, oamenii fericiţi ştiu că norocul şi circumstanţele pozitive sunt lucruri la care poate aspira oricine. Oamenii fericiţi cred că pot face un plan de fericire personală ce nu depinde de ceilalţi. Oamenii fericiţi cred în universul nelimitat al posibilităţilor de a fi fericiţi.
Faci o obsesie din a controla propria viaţă – Există o diferenţă între a încerca să îţi faci viaţa într-un mod constructiv şi obsesia de a controla tot ce ţi se întâmplă. Oamenii fericiţi cunosc faptul că sunt multe lucruri care intervin în viaţa unui om ce nu pot fi controlate. Oamenii nefericiţi tind să organizeze cele mai mici detalii ale vieţii lor şi se blochează atunci când viaţa le încurcă planurile, aruncându-le în faţă un element pe care nu l-au prevăzut. Oamenii fericiţi pot trece prin viaţă fără să planifice totul şi să se bazeze pe spontaneitate.
Cheia este să fii orientat spre scopuri concrete, dar să permiţi şi lucrurilor neprevăzute să se întâmple, fără a intra în panică atunci când acestea îţi apar în drum. „Să te laşi purtat de val” este deviza oamenilor fericiţi atunci când trec la planul B.
Te gândeşti cu teamă la viitor – Există atât de mult „spaţiu de închiriat” între urechile noastre, dar oamenii nefericiţi îl „închiriază” unor gânduri ce spun că lucrurile pot merge prost, comparativ cu ceea ce ar putea merge bine. Oamenii fericiţi îşi injectează o doză sănătoasă de speranţă şi îşi permit să viseze cu ochii deschişi cu privire la ceea ce îşi doresc să aibă parte în viaţă. Oameni nefericiţi umplu acel spaţiu din cap cu griji şi frică. Oamenii fericiţi experimentează frica şi grijile, însă fac o distincţie clară între a le simţi şi a le trăi.
Imagine în linie
Bârfele şi plânsul de milă fac apanajul conversaţiilor pe care le porţi – Oamenilor nefericiţi le place să trăiască în trecut. Ce li s-a întâmplat şi greutăţile vieţii sunt subiectele cele mai folosite în conversaţiile lor. Când îşi epuizează poveştile cu care îşi plâng de milă, trec la a bârfi alte persoane. Oamenii fericiţi trăiesc în prezent şi visează la viitor. Poţi simţi energia lor pozitivă din cealaltă cameră. Sunt entuziasmaţi de ceea ce fac, recunoscători pentru ce au şi visează la orizonturi pozitive ale vieţii.
Antisocial şi în permanentă harţă cu partenerul – Persoanele nefericite întâmpină mai multe dificultăţi în rezolvarea problemelor de cuplu. Nu doresc să îşi lărgească cercul de prieteni, evită socializarea, invidia şi gelozia iau locul fidelităţii şi încrederii etc. Astfel, apare distanţarea între parteneri, lipsa de comunicare şi răcirea relaţiilor cu prietenii de ambele baricade. Oamenii fericiţi încearcă să iasă cât mai mult în lume, să fie alături de cei dragi la diverse evenimente şi să discute orice îi nemulţumeşte.
Tot timpul stresat – Prea mult stres strică, pe toate planurile. Îţi poate afecta sănătatea fizică şi psihică, dăunează relaţiilor cu colegii de muncă şi, mai ales, vieţii de cuplu. Detaşează-te de mediile stresante şi fii mai senin. Pe termen scurt, stresul te ajută să fii mai atent şi să dai tot ce-i mai bun din tine, însă, pe termen lung, stresul este un factor major de risc pentru apariţia nefericirii.Deşi stresul nu poate fi scos din contextul societăţii moderne, oamenii fericiţi încearcă să gândească mai optimist, să vadă şi partea plină a paharului şi să se bucure de mărunţişurile vieţii de zi cu zi.
No-Stress
Mergi la shopping pentru a-ţi trata nefericirea – Achiziţiile materiale nu pot înlocui niciodată sentimentele, cum este fericirea, de exemplu. Poate pe termen scurt au acest efect, însă portofelul e mult mai mic decât durata vieţii. Nu poţi da o raită prin magazine ori de câte ori te simţi la pământ. Asta ar însemna clar un faliment în cel mai scurt timp.Oamenii fericiţi citesc o carte, ies în parc la plimbare cu animalul de companie, la un film amuzant, îşi oferă o floare care să îi facă să zâmbească.

Bineînţeles, nimeni nu este perfect. Cu toţii putem să avem de a face cu momente negative câteodată, dar ceea ce este important este cât de mult stăm cufundaţi în starea respectivă şi cât de repede putem să depăşim momentul greu.


Așadar, mergi, cazi, ridică-te, scutură-te de praf şi continua-ți drumul. Ai o singură viaţă , aici pe pământ !   Scutură-te de obiceiurile care te fac nefericit, deschide ochii și privește în jurul tău ,obligatoriu ,cu inima deschisă ! Vei constata că este plin de frumusețe .

sursa-descopera.ro


Doneaza


2560x1440-white-solid-color-background


Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s