Puterea neaşteptată a recunoştinţei


http://bit.ly/2Cz43uZRecunoştinţa ar trebui să fie lentila prin care să privim întotdeauna lumea. Dacă vom privi prin această lentilă numai la planul material, vom aştepta întotdeauna ca lucrurile din exterior să ne spună cum trebuie să ne simţim în interior. Vom fi recunoscători numai atunci când totul va funcţiona potrivit dorinţelor, nevoilor şi aşteptărilor noastre. Vom împuţina astfel mulţumirile noastre către Dumnezeu, diminuând lumina propriei noastre treziri spirituale şi limitându-ne doar la ceea ce dorim să avem, în loc să fim atenţi la ceea ce suntem. 
21-mesaj-recunostinta2
În zilele noastre, calităţi precum recunoştinţa par să aparţină unei alte ere – vremurilor mai simple, atunci când totul se desfăşura lin şi exista timp pentru a aprecia totul. În această calitate minunată – care este recunoştinţa -, ce ne evocă o stare de blândeţe şi blajinitate, se află ascunsă o forţă şi o putere colosală, care ne poate transforma radical modul în care privim viaţa.
  • Iată cum ne poate ajuta recunoştinţa:

    Ne ajută să ne transformăm perspectiva asupra vieţii
    Aproape toate fiinţele umane au tendinţa de a lăsa lucrurile rele care li se petrec în viaţă să le umple mintea, fără a mai lăsa loc şi pentru bine. Această tendinţă a omului modern este reflectată şi perpetuată din plin de televiziune, de ziare şi de toate mijloacele de manipulare în masă. Adeseori este suficient să ni se petreacă un singur lucru rău, pentru ca noi să ne lăsăm acaparaţi de el şi să devenim chiar disperaţi, indiferent de câte alte lucruri bune există sau apar în viaţa noastră la acel moment. Prin practicarea zilnică a recunoştinţei pentru tot ceea ce primim în fiecare zi de la viaţă, vom începe să inversăm acest proces nesănătos şi aducător de tensiune şi suferinţă şi să câştigăm o perspectivă nouă, mai optimistă şi mai fericită asupra vieţii.

  • Ne ridică deasupra suişurilor şi coborâşurilor vieţii
    Cu cât ne vom dezvolta mai mult capacitatea de a fi recunoscători, cu atât mai mult vom începe să simţim recunoştinţă, chiar şi atunci când vom avea parte de situaţii neplăcute în viaţa noastră, deoarece vom ajunge să înţelegem că lucrurile bune, la fel ca şi cele rele, nu sunt altceva decât experienţe necesare transformării noastre, care, dacă nu ne doboară, ne fac întotdeauna mai puternici şi mai înţelepţi. Adoptând această atitudine, vom putea avea mai mereu o stare de pace interioară, de mulţumire şi de înţelegere, de calm şi de seninătate, indiferent de circumstanţele exterioare trecătoare şi mereu schimbătoare care vor apărea în viaţa noastră.
  • Ne scoate în afara egoului nostru limitat
    În cadrul practicilor spirituale care ne conduc la cunoaşterea de sine, conştiinţa noastră se expansionează şi începem să simţim gradat că suntem o parte a ceva mult mai vast, care există dincolo de ego-ul nostru limitat. Ajungem să conştientizăm totodată cât de limitată este viziunea conform căreia noi suntem doar nişte fiinţe muritoare (adică suntem doar trupul şi mintea).
  • recunostinta-stefan
    În acelaşi mod, manifestarea constantă a stării de recunoştinţă ne ajută să ne depăşim egoismul şi egocentrismul şi să realizăm care ne este locul în univers, ca parte integrantă a Totului. Acest Tot este în realitate Dumnezeu Tatăl, care ne îmbrăţişează neîncetat şi care totodată există permanent în interiorul fiecăruia dintre noi, sub forma scânteii divine nemuritoare. Astfel, vom avea revelaţia faptului că tot ceea ce există este intercorelat, că de fapt nu suntem şi nu am fost niciodată separaţi de nimic din tot ceea ce există; că totul depinde de tot şi funcţionează într-o armonie perfectă, conform cu voinţa lui Dumnezeu. În lumina acestor înţelegeri interioare pe care ni le poate aduce practicarea perseverentă a recunoştinţei, vom atinge o stare de mulţumire interioară profundă şi constantă, în care ni se va revela adevărata noastră natură, care este divină şi eternă.
  • Trezeşte o parte mai elevată din fiinţa noastră
    Recunoştinţa este o stare ce izvorăşte din inimă, locul acela din mijlocul pieptului în care simţim vie esenţa fiinţei noastre. De aceea, atunci când practicăm în mod conştient recunoştinţa, simţim cum o parte tainică a fiinţei noastre se trezeşte, facilitându-ne accesul la profunzimile mai elevate şi mai nobile ale sufletului nostru, făcându-ne mai buni, mai iubitori, mai grijulii faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine. Ne deschide inima, ajutându-ne să ieşim din cochilia egoistă a intereselor proprii şi să îmbrăţişăm viaţa, trăind astfel în mod plenar tot ceeea ce ea ne dăruieşte.
multumire-si-recunoastere
Tehnici de cultivare a stării de recunoştinţă
Există multe modalităţi de a pune în practică recunoştinţa. Ceea ce este însă important este ca ele să fie practicate în fiecare zi, astfel încât aceasta să devină pentru noi un bun obicei. Dimineaţa, imediat după ce ne trezim, este momentul cel mai potrivit pentru practicarea recunoştinţei, deoarece atunci este cel mai puţin probabil să fim deranjaţi şi nu am apucat încă să ne umplem mintea cu toate treburile pe care le vom avea de făcut în ziua respectivă.  Avantajul este că, procedând astfel, întreaga noastră zi va fi încărcată de energia minunată a stării de recunoştinţă pe care am evocat-o de dimineaţă. Iar recunoştinţa noastră va atrage la rândul ei recunoştinţa altora. Iată o modalitate practică extrem de simplă, minunată şi foarte eficientă de a face mai bună lumea în care trăim. De asemenea, ne putem realiza momentul de practică a recunoştinţei şi seara, înainte de culcare, enumerând în minte toate fiinţele, situaţiile, lucrurile din ziua respectivă, pentru care putem fi recunoscători.
1. Scriem pe o foaie de hârtie toate lucrurile pentru care suntem recunoscători -Acest exerciţiu este un foarte bun preambul înainte de realizarea celorlalte tehnici de practicare a recunoştinţei. În fiecare zi este bine să notăm pe hârtie mai multe lucruri pentru care suntem cu adevărat recunoscători şi, pe măsură ce le scriem, să urmărim să simţim sentimentul inefabil al recunoştinţei cum se trezeşte şi creşte în inima noastră.these-ancient-writing-utensils-may-actually-help-to-keep-your-fragile-mind-intact
Când punem pe hârtie toate acestea, începem să realizăm cât de multe sunt de fapt lucrurile pentru care ar trebui să ne simţim recunoscători, începând cu lucrurile mari, precum darul vieţii sau prietenii pe care îi avem, până la micile evenimente care s-au petrecut ieri, cum a fost, de exemplu, zâmbetul pe care l-am primit de la cineva sau ocazia pe care am avut-o de a petrece câteva minute relaxante pe o bancă în parc.
2. Expansionăm floarea recunoştinţei în inima noastră -Un alt exerciţiu este acela de a rosti cât mai des cuvântul recunoştinţă în minte. De fiecare dată când repetăm acest cuvânt, vizualizăm şi simţim cum o floare a recunoştinţei creşte în inima noastră din ce în ce mai mult, expansionându-se, petală cu petală, şi cuprinzându-ne toată inima. În felul acesta minunat, inima noastră se va umple zilnic de recunoştinţă, ceea ce ne va face să ne simţim mai mereu fericiţi.
3. Ne cultivăm bucuria interioară – Bucuria aduce cu ea o stare de expansiune şi de conştienţă, care dau naştere recunoştinţei. Vom urmări să inspirăm şi să expirăm, păstrându-ne atenţia focalizată asupra fluxului tainic al respiraţiei, care intră şi iese din trupul nostru. Simţim cu putere că atunci când inspirăm, în inima noastră pătrunde bucuria pură, iar atunci când expirăm, grijile şi tensiunile noastre interioare sunt eliminate o dată cu aerul. Astfel ne vom elibera de toate tensiunile şi stresurile şi întreaga noastră fiinţă se va umple de o bucurie exuberantă.joy3
4. Îi mulţumim, plini de recunoştinţă, lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne dăruieşte neîncetat – Angrenarea unei practici zilnice care implică să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce El ne dăruieşte după voia Sa divină, este o modalitate extraordinar de eficientă şi de rapidă de a ne îmbunătăţi viaţa şi de a fi cu adevărat fericiţi. Vom putea în felul acesta să Îl percepem pe Dumnezeu din ce în ce mai prezent în viaţa noastră, iar perspectiva asupra lucrurilor care ni se petrec – fie ele bune sau rele – se va modifica radical pentru noi, căci vom înţelege că, acceptând cu inima deschisă tot ce vine de la El, fără să opunem nicio rezistenţă, să ne împotrivim, vom fi scutiţi de orice suferinţă.
Pe de altă parte, gradat, vom înţelege că toate situaţiile pe care ni le trimite Dumnezeu sunt totodată pentru noi şanse să devenim mai buni, mai curajoşi, mai iubitori, modelându-ne treptat caracterul, până când vom ajunge să fim ceea ce suntem cu adevărat: copiii divini perfecţi ai lui Dumnezeu.
O melodie instrumentală inspirată, elevată ne poate ajuta să evocăm mai uşor această stare.
5. La fiecare eveniment important din viaţa noastră putem realiza un mic ritual al recunoştinţei – La fiecare eveniment important din viaţa noastră, cum este aniversarea zilei noastre de naştere, Anul Nou, Sărbătoarea Sfântă a Crăciunului sau Paştele, putem realiza un fel de ritual al recunoştinţei. Putem de exemplu aprinde o lumânare şi beţişoare parfumate sau putem aranja camera într-un anumit fel care să ne introducă mai uşor într-o atmosferă de sacru ori putem face tot ceea ce considerăm noi că este în ton cu ritualul de recunoştinţă pe care dorim să îl realizăm.pranayama
Putem atunci să începem prin a ne interioriza, a ne deschide sufletul faţa de energiile benefice din univers, faţă de inspiraţia îngerilor de lumină şi faţă de Dumnezeu, dupa care putem, de exemplu, face un bilanţ al vieţii noastre sau a unei perioade din viaţa noastră, pentru a vedea care sunt darurile cele mai extraordinare pe care le-am primit de la Dumnezeu. Putem conştientiza astfel, în ce măsură ne-au ajutat lucrurile care au fost aparent rele în viaţa noastră, care a fost darul lor pentru noi. După aceasta, în final, vom manifesta din toată inima o stare de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, mulţumindu-I pentru toate darurile Sale.


Procedând periodic în acest mod, viaţa noastră se va spiritualiza din ce în ce mai mult şi vom începe să realizăm, cu din ce în ce mai multă luciditate, care este rostul nostru pe acest pământ.

sursa-yogaesoteric.net


2560x1440-white-solid-color-background

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.