Meditaţia este un răgaz de linişte, un proces şi o stare de relaxare, reflecţie şi contemplare. În timpul meditaţiei au loc reacţii contrare celor produse de stres: pulsul şi tensiunea arterială scad, respiraţia devine mai lentă şi muşchii se relaxează. Are, de asemenea, un efect de calmare şi deseori generează o prezenţă mai intensă, încredere, un simţământ de toleranţă, conectare şi autocontrol.
Meditaţia nu solicită mintea în nici un fel. Uneori, când scapă de sub povara solicitărilor, deciziilor sau problemelor de fiecare zi, mintea se limpezeşte şi îşi manifestă creativitatea. Când lăsăm mintea să se liniştească, inconştientul scoate la lumină chestiuni importante şi ne ajută să dobândim mai multă înţelegere, un plus de discernământ sau o perspectivă mai profundă. Pentru a medita e nevoie de exerciţiu şi ambiţie. Există multe cărţi bune, centre şi grupuri unde poţi afla mai multe despre această „terapie”.
Iată un exerciţiu de bază pe care îl puteţi practica singuri, acasă!
În fiecare zi, luaţi o pauză de o jumătate de oră. Alege un moment în care puteţi sta în linişte, neîntrerupţi. Aşează-te într-o poziţie relaxată – cu picioarele încrucişate (turceşte), dacă vă simţiţi confortabil aşa, sau pe un scaun cu spatele drept şi tălpile pe podea.

La început, veţi descoperi că nu veţi putea sta liniştit prea mult timp, dar după o lună de practică zilnică durata va creşte. Dacă în minte apar imagini, amintiri, fantezii sau planuri, lăsaţi-le să treacă fără să vă ataşaţi de ele; concentraţi-vă din nou asupra lumânării, a respiraţiei sau a sunetelor. Dacă apare un gând important, o să vi-l amintiţi mai târziu.
Când sunteţi pregătit, ieşiţi uşor din starea de meditaţie. Deschideţi ochii, ridicaţi-vă încet şi întindeţi-vă. Începeţi treptat să gândiţi din nou, dar încercaţi să vă menţineţi calmul mental timp de câteva minute; veţi observa că vă simţiţi deopotrivă relaxat şi atent, calm şi energizat!
Sursa: „Regăsirea echilibrului”, Deborah Tom