Ce este tratamentul cu Energie Universală şi cum vindecă el bolile?


 Câmpul de Energie Universală este răspândit în întregul Univers, astfel că el se află și în jurul corpul omenesc și interacţionează cu el, corpul fiecăruia dintre noi fiind și el un câmp oscilant, individual. Totul este un singur mare câmp energetic şi toate sunt interconectate.

Interacţiunea dintre Câmpul de Energie Universală şi câmpul individual (persoana) se concretizează într-un schimb de energie între cele două câmpuri – energia fiind transferată de la Câmpul de Energie Universală la persoană, aceasta din cauză că cel dintâi are vibrații mai înalte şi o energie mai înaltă, în timp ce câmpul persoanei are vibrații şi energii mai joase. Când vibrațiile înalte ale Câmpului de Energie Universală interacţionează cu vibrațiile joase ale câmpului individual, apare o amplificare a vibrațiilor ființei respective, ceea ce este echivalent cu un transfer de energie. Acest transfer de energie este utilizat ca o parte fundamentală a energiei vitale necesară pentru viaţa şi sănătatea ființei.

În condiţii normale (când hrana şi aerul primite de trup sunt adecvate) Energia Universală, care în mod natural şi spontan provine din Câmpul de Energie Universală, menţine trupul sănătos. Atunci când corpul este supus stresului, tensiunea internă poate reduce energia vitală a anumitor sisteme ale sale la un nivel inferior pragului critic şi boala poate afecta aceste sisteme, în ciuda transferului neîntrerupt de Energie Universală ce străbate corpul. De observat este faptul că acest flux de energie este prezent fără niciun fel de intervenţie conştientă.

În cazul în care tensiunea nu poate fi îndepărtată prin diverse metode cunoscute, clasice (ceea ce se petrece în mod uzual), o cale eficientă de a îndepărta tensiunea este creşterea fluxului de energie din Câmpul de Energie Universală, către corp, prin intervenţie conştientă. Numai când acest aspect este realizat, energia vitală a sistemului corpului poate fi readusă la nivelul dorit, vibraţiile energetice ale corpului amplificându-se, revenind la normal, ceea ce va contrabalansa tensiunea.

Vibraţii vii înseamnă mobilitate, în timp ce tensiunea înseamnă imobilitate, iar mobilitatea va trata întotdeauna imobilitatea, în felul acesta îndepărtându-se tensiunea şi eliminându-se stresul. Dacă pacientul păstrează în sine emoţiile negative, este foarte posibil ca tensiunea să revină. Este foarte important să scăpăm de emoţiile negative, ce sunt condiţionate de tensiune. Acest lucru este cel mai bine realizat dacă avem o bază spirituală adecvată, ce ne va aduce pacea şi acceptarea şi o mai mică implicare emoţională.

Valul puternic al Energiei Universale, la fel de bine ca energia vitală ce va fi disponibilă pentru îndepărtarea tensiunilor, va da un surplus de energie corpului, pentru a îmbunătăţi imunitatea, precum şi refacerea celulelor şi sistemelor afectate, şi ca urmare boala (simptome asociate cu tensiunea) va dispare.

Ceea ce trebuie să știm este cum să creştem fluxul de Energie Universală de la Câmpul de Energie Universală către corp, la un nivel mai mare decât în mod obișnuit. În acest punct, iese la iveală rolul foarte important al conştiinţei. Mai întâi să oferim câteva repere despre ce este conştiinţa. Conştiinţa individuală este facultatea ce permite perceperea stărilor interioare (gânduri, sentimente, senzaţii etc.) şi a senzațiilor provenite de la exterior (impulsuri provenind din mediu, aşa cum sunt ele percepute de cele cinci simţuri).

Conştiinţa creează intenţii, atenţie (focalizare) şi efecte aparente – fără intervenția conştiinţei individuale limitate, Universul ne-ar apare așa cum este, într-o stare de nediferenţiere, ce se aplică de asemenea şi energiei – Energia Universală – pe care o conţine. Energia curge fără a avea o direcţie preferenţială şi are aceeaşi intensitate în toate direcţiile. Totuşi, conştiinţa (chiar și individuală) poate face ca această energie să curgă într-o direcţie precisă mai mult decât în alte direcţii. Ea realizează aceasta în mod intenţionat, prin concentrarea atenţiei – energia merge acolo unde este direcționată atenţia.

Când aceasta se petrece, Energia Universală va curge către locul indicat, cu o densitate a energiei mai mare decât înainte, ceea ce înseamnă vibraţii amplificate, aplicate în locul dorit. Pe scurt: când un pacient sau un terapeut se concentrează în mod voit către punctul de contact dintre persoana şi Câmpul de Energie Universală, atunci se intensifică fluxul de Energie Universală dintre Câmpul de Energie Universală şi acea parte a corpului asupra căreia conştiinţa s-a focalizat, ceea ce va creşte energia vitală a acelei părţi a corpului, îndepărtându-se astfel tensiunea şi boala asociată.

Transferul de energie se realizează cel mai bine atunci când persoana care lucrează (terapeutul sau persoana în cauză) simte sau vizualizează imagini ale fluxului intens de Energie Universală către locul ce necesită energie. O astfel de concentrare asupra Energiei Universale creează niveluri ridicate ale fluxului de energie, în beneficiul pacientului, care nu ar fi fost altfel posibile înaintea intervenţiei conştiente, exceptând practicile de autoconştientizare (cum ar fi anumite tehnici de respiraţie, diferite exerciții de yoga etc.).

Intensitatea fluxului de energie poate fi asimilată metaforic cu o furtună. În condiţii meteo normale, curenţii de aer întâlnesc pământul cu o viteză, o forţă şi o intensitate reduse, dar în anumite condiţii, cum ar fi în timpul unei furtuni, o fac având o viteză, o forţă şi o intensitate uriaşe.

sursa-yogaesoteric

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s