Cum poți să-ți schimbi destinul adoptând o gândire pozitivă


În ceea ce privește destinul, există mai multe accepții. Unii sunt de părere că acesta ne este dat de Divinitate și scris de la început și trebuie să-l acceptăm cu bune și rele. În schimb, alte concepții susțin că acesta poate fi influențat de gândirea și subconștientul nostru, mergând pe principiul ești ceea ce gândești sau că este influențat de liberul arbitru, că poți fii creatorul destinului tău. Astfel, se spune că există două tipuri de oameni, cei care își trăiesc viața și cei care sunt simpli spectatori ai propriei lor vieți.Mulți oameni se plâng de propria existență, sunt nemulțumiți de viața pe care o duc, dar nu fac nimic pentru a schimba ceva. Se complac în situația dată și se lasă în voia sorții, se lasă purtați de valul vieții, încotro va vrea el să-i ducă. Asta însă nu le garantează întotdeauna succesul și de aici apare dezamăgirea unui destin nefericit. Succesul, cum se spune, nu are lift, pentru el trebuie să urci scările treaptă cu treaptă. Astfel, dacă vrei să fii creatorul destinuluit tău, trebuie să începi schimbarea din interiorul tău, schimbându-ți în primul rând modul de gândire.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să fii creatorul destinului tău, schimbându-ți-l într-un mod pozitiv.

Hotărăște-te cine vrei să fii.

Doar atunci când vei știi exact ce vrei cu adevărat de la viață, aceasta îți va putea da acel lucru. Stabilește-ți așadar prioritatea în viață și fii sigur că acela este lucrul pe care îl vrei. Fă un exercițiu de imaginație și privește-te pe tine însuți în viitor. După ce ai stabilit exact cum vrei să arați în viitor, stăruie în dorința și imaginația ta. Imaginează-ți continuu că deja ești așa cum apari în visul tău.

Ascultă sfaturile celor din jur dar nu te lăsa influențat în mod sistematic.

Acordă și ia seama doar de criticile constructive ale celorlalți însă nu te lăsa înfrânat de gândirea uneori limitată a celor din jur. Dă frâu liber imaginației și îndrăznește să visezi. Orice mare realizare la început a fost doar un vis.

Caută provocările.

Nu alege doar drumul cel mai scurt și simplu. Pe acestea calcă toată lumea. Ține minte că destinul capătă formă doar atunci când iei o decizie, iar deciziile uneori constă în provocări, amintește-ți sintagma cine nu riscă, nu câștigă. Dacă nu încerci nimic, nu poți avea așteptări de la viață, vei pluti doar în derivă. Așadar, ia atitudine în ceea ce privește viața ta.

Planifică-ți destinul.

Alege și hotărăște-te ce vrei să faci în viață. Hotărârea este foarte importantă, fii creatorul destinului tău. Apoi stabilește-ți ținte și obiective pe termen scurt. Țintește aceste obiective rând pe rând. Foarte important este să nu renunți pe parcurs și să nu te lași descurajat. Vizualizează-ți în continuare visul ca și cum deja l-ai fi atins, chiar dacă pentru atingerea lui vei face la început pași mici, important este să nu te oprești din drum. Obiectiv după obiectiv atins și în felul acesta te vei apropia de visul tău. Încrederea în viziunea ta este cheia unui destin de succes.

sursa-aici