10 reguli de viață de la Dalai Lama


http://www.aimgroup.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=111&url=12

Viața poate fi o cursă nebună, sau poate fi un vis frumos. Depinde cum alegi să o străbați și cât de mult ești dispus să lucrezi cu tine pentru ca fericirea și buna dispoziție să te însoțească în această călătorie. Dalai Lama, marele lider spiritual al Tibetului, propune câteva reguli pline de înțelepciune, speranță și valoare pentru ca viața noastră să fie mai bună, mai sinceră și mai împlinită.

1. Nu uita că marea iubire şi marile realizări implică riscuri la fel de mari.

Nu riști, nu câștigi. Iar realizările importante implică automat și asumarea unui risc. Acesta este, de fapt, detaliul care face diferența între un învingător și restul oamenilor. Învingătorii își asumă întotdeauna riscuri. Sunt conștienți de încercările pe care le vor avea de trecut în realizarea misiunii și sunt gata să depășească orice bariere.

2. Când pierzi, ai grijă să nu pierzi și experiența acumulată.

Faptul că în se întâmplă să și pierzi nu e un lucru grav. E o experiență normală, des întâlnită în viața fiecăruia dintre noi. Problema apare atunci când, greșeala se repetă. Orice greșeală, orice lucru pierdut trebuie să fie un imbold pentru viitor. NU e musai ca atunci când pierzi, să uiți tot ce ai învățat și tot ce ai acumulat până în momentul eșecului. Este esențial pentru evoluția ta ca om să înveți din greșeli și să păstrezi vii cunoștințele acumulate.TIBET-CINA_-_0911_-_Dalai_Lama

3. De-a lungul vieții, încearcă să nu pierzi din vedere cele trei reguli aur:

A. Respectul față de tine.
Dacă te respecți pe tine însuți și cei din jurul tău te vor respecta. E valabil pentru oricare dintre noi, în orice mediu ne-am desfășura activitatea și din orice mediu am proveni. E atât de important respectul de sine, încât o evoluție sănătoasă este imposibilă, în lipsa acestei ”arme”. În situații de cumpănă, ea poate face diferența.
B. Respectul față de ceilalți.
E adevărat că respectul se câștigă, însă e la fel de adevărat și că acesta se dăruiește. Nu aștepta să fii respectat, dacă tu, la rândul tău, nu respecți. E o regulă de aur a societății în care trăim, o regulă ce ține de educație și de gradul de dezvoltare personală.
C. Responsabilitatea pentru ceea ce faci.
Asumă-ți responsabilitatea pentru ceea ce faci. Acestea pot fi cuvintele care alcătuiesc definiția demnității, a onoarei și a respectului. Asumă-ți sentimentele, acțiunile, eșecurile și succesele. Ești singurul responsabil pentru ele, ești cel care îți conduci viața exact așa cum dorești.Respect-C

4. Învaţă regulile pentru a ști cum să le încalci corect.

Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, însă este important cum faci acest lucru. Acționează moral, însă asta nu înseamnă totdeauna că trebuie să faci ceea ce se presupune a fi corect. Însă pentru a atinge acest prag, e nevoie să le cunoști perfect, tocmai pentru a le descoperi micile imperfecțiuni.

5. Nu lăsa o mică dispută să strice o mare prietenie.

Greșeli facem cu toții. Iar dacă cel apropiat a greșit și tu nu ierți, înseamnă că nu ai fost un prieten adevărat. Uneori, trebuie să lași orgoliul și mândria deoparte pentru a nu strica într-o secundă tot ceea ce ai clădit într-o viață. Dalai Lama afirmă faptul că dacă lași de la tine nu devii vulnerabil. Din contră, arată cât de sigur ești pe tine și pe deciziile tale.

6. Uneori e bine să te asculți, în singurătate.

Cu alte cuvinte, meditația e sănătoasă pentru trupul și sufletul tău. Așadar, oferă-ți, din când în când, câteva clipe de singurătate, clipe pe care să le petreci doar tu cu tine și cu gândurile tale. Observă-te. Fii prezent în propriul corp și în propria minte.

7. Simte-te liber, dar nu încălca limitele.

Sentimentul de libertate ne ajută deseori în situații dificile. Iar libertatea, ca stare pură, te ajută să faci față provocărilor, să prețuiești și să acționezi sincer și moral. Însă a fi liber nu este egal cu a încălca limite. Tocmai de aceea e bine să fii responsabil și conștient de granița dintre libertate și ilegalitate (sau imoral).Libertate

8. Există situații în care tăcerea este cel mai bun răspuns.

Există situații și momente în care tăcerea este fundamentală. Însă, dacă stăm să ne gândim mai bine și tăcerea, în sine, e o artă. Una pe care nu mulți o cunosc și o stăpânesc. O artă pe care o înveți odată cu maturizarea, cu înțelepciunea și cu evoluția.

9. Atmosfera iubitoare este fundamentul pentru viaţa ta.

E important să știi să iubești, să fii iubit și să dăruiești. Fără iubire nu poți evolua, nu poți cunoaște și nu poți aspira. Iar creșterea și dezvoltarea într-o atmosferă călduroasă, iubitoare te va transforma într-un om puternic, sigur pe el, capabil să gândească și să ia decizii corecte.

10. Uneori trebuie să renunţi la ceea ce vrei, ca să primeşti.

Se întâmplă, e drept, ca uneori să fii nevoit să renunți pentru a putea avea. Poate părea o tragedie, un sfârșit, un haos total, însă nu e. Nu uita că există un circuit natural al lucrurilor și că, la un moment dat, și tu poți face parte din el. Nu te agață de ceea ce îți dorești. Este natural să vrei, dar nevoia te împiedică de multe ori să obții acel lucru. Cultivă o atitudine relaxată. Și mai ales, fii conștient că primim în viață ceea ce suntem.

sursa-aici

astrograma completa

Pachet CARTI PENTRU SPIRIT http://www.vidia.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=1&url=14
Pachet CARTI PENTRU SPIRIT 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s