Cheia secretă a învingătorului


Sunt genul perfecționist, iar când am un eșec simt că totul se prăbușește în jurul meu. Din această cauză am pus un stres inutil asupra corpului ani de zile și am devenit vulnerabilă în fața bolilor. Pentru că în acest stil nu mai puteam continua, am început să caut ajutor, mai întâi pe internet, pe site-urile specializate. Informații există din belșug. Și de calitate!

ART_Life-Files--Communication-Over-Interaction

În primul rând, dintr-un articol scris de medicul Dan Amzallag (totodată speacker și life coach) mi-am reamintit că rămâne la latitudinea mea să decid cum ar trebui să mă simt în fiecare zi a vieții mele, chiar și atunci când am un eșec. La fel ca în cazul oricărui lucru, sunt matură și pot face toate alegerile pe care le doresc, atât timp cât îmi asum și responsabilitatea pentru fiecare dintre deciziile mele.

Repetiția și practica sunt cheia reușitei

Deși știm teoria, ceea ce face diferența între succes și eșec este să ne reamintim iar și iar ce este important și să punem în aplicare zi de zi, puțin câte puțin. Orice obicei nou de gândire se formează în timp, prin perseverență și atenție concentrată asupra gândurilor pe care le cultivăm.

Prima încercare pe drumul învățării

În engleză, la cuvântul eșec se spune FAIL: Dan Amzallag a dat câte o semnificație fiecărei majuscule a cuvântului F.A.I.L și le-a tradus în sens pozitiv astfel: First Attempt In Learning. Adică prima încercare pe drumul învățării. Sună cât se poate de pozitiv și este cel mai elocvent exemplu despre cum poți transforma ceva negativ – chiar și un cuvânt cu conotație negative – în ceva pozitiv.

„Eșecul nu este un rezultat al unui lanț de erori pe care le-ai făcut pe tot parcursul călătoriei în viață, ci un proces de a ști ce să faci când te vei afla în fața acelorași provocări. Atâta timp cât nu vei face aceleași greșeli, vei fi pregătit să te îndrepți spre succes. Dar cu condiția să înveți din eșecul anterior. Aceasta nu înseamnă că eșecul nu te va lovi din nou, ci într-o formă diferită, folosind obstacole diferite și necunoscute pentru tine. Și din acest eșec vei învăța ceva ce vei aplica într-o situație similară“, susține medicul Dan Amzallag.

Și totuși întrebarea care ne poate veni în minte este: dacă provocările sunt diferite în cele mai multe cazuri, asta înseamnă că viața noastră va fi mai mult un șir de eșecuri?
Nicidecum! Eșecurile noastre sunt diferite, dar totuși ele au niște similitudini care îți vor permite să îți pregătești chiar și mental câteva soluții de ieșire dintr-o situație neplăcută.

Modele-de-succes-pentru-tineri--la-BUZZ-CAMP-2013

Atitudinea mentală pozitivă: ingredientul succesului

Un capitol întreg acordă prăbușirii din cauza eșecului și John C. Maxwell în cartea Atitudinea învingătorului.

„Am aflat pe propria piele ce efect poate să aibă asupra unui tânăr un rezultat negativ. Un om care se aruncă plin de entuziasm în cariera pe care vrea s-o urmeze poate fi cu ușurință strivit dacă nu înțelege că cele mai bune fructe pe care le poate culege sunt cele din pomul vieții“, susține Maxwell.

Maxwell susține că atitudinea pe care o aveam în fața unui eșec poate fi influențată și de criticile celor din jur. Și pentru a exemplifica cât de mult rău ne facem atunci când ținem cont de părerea negativă a celorlalți, Maxwell a dat exemplu personajul Amos din piesa radiofonică „Amos și Andy“.

„Amos se săturase de critica pe care i-o făcea Andy mereu. Îl enerva la culme degetul pe care Andy îl îndrepta mereu spre pieptul lui Amos, ca semn al criticii sale neîncetate. Într-o zi lui Amos îi ajunse cuțitul la os. A cumpărat niște dinamită, și-a legat-o la piept și i-a spus prietenului său: „Data viitoare când Andy va începe din nou să mă critice și să-mi arate degetul, dinamita asta o să i-l smulgă cu brat cu tot. Desigur că el nu s-a gândit ce îi va face lui dinamita“.

Morala: Ne rănim singuri atunci când reacția pe care o avem față de cei care ne critică devine negativă.

gandirea-pozitiva1

3 modalități de a împiedica sentințele critice să ne saboteze atitudinea:

1. Evită persoanele care te subapreciază. Oamenii „mici“ încearcă să te doboare, dar oamenii „mari“ văd adevărata ta valoare. Un om cu o atitudine corectă, apreciativă, îți va atrage atenția atunci când greșești și va veni cu explicații raționale de ce un anumit comportament nu este în regulă. Persoanele critice, lipsite de încredere în propria persoană, sunt setate să găsească părțile negative și ceea ce faci greșit.

2. Pune-ți următoarea întrebare: Ce mă supără cel mai mult când sunt criticată? Persoana care o face? Motivul pentru care o face?Atitudinea care a însoțit critica? Locul unde mi-a fost făcută critica? Faptul că vine de la persoane diferite, dar se referă la același lucru? Faptul că este adevărată? Iar dacă are temei real, am de gând să fac ceva în privința asta?

3. Du-te la un bun prieten și discută cu el. Îndreaptă-te spre acel prieten care știe să asculte și simți că nu te judecă. În același timp, lucrează cu tine constant pentru a-ți crea noi obiceiuri pozitive de gândire. Câte puțin în fiecare zi.
Și am să închei cu o povestire, care este cât se poate de elocventă despre atitudinea corectă după un eșec.

friends-reporter-online

Magazinul unui om a ars în marele incendiu din Chicago. El a venit a doua zi la locul unde fusese magazinul său și și-a plasat în mijlocul ruinelor o masă. Apoi, a pus pe ea următorul anunț: Am pierdut totul în afară de soție, copii și speranță. Ne vom relua activitatea mâine la aceeași oră“. Asta da atitudine!!!

Din păcate, spune Maxwell, cei mai mulți dintre noi semănăm cu un om care împlinise 100 de ani. Un reporter s-a dus să-i ia un interviu: „Sunt convins că ați văzut foarte multe schimbări în cei 100 de ani ai dvs.? Bătrânul și-a încrucișat mâinile, și-a încleșat maxilarul și a răspuns: Așa este! Și am îmbătrânit cu fiecare dintre ele.“

AUTOR-  SURSA-AICI

astrograma completa

Pachet SERIA „CALUGARUL CARE SI-A VANDUT FERRARI-UL”(4 carti) http://www.vidia.ro/afiliere/idevaffiliate.php?id=1&url=15
Pachet SERIA „CALUGARUL CARE SI-A VANDUT FERRARI-UL”(4 carti) 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s