Observarea de sine – cel mai puternic instrument de transformare personală


Probabil ai aflat până acum că prin simpla schimbare a modului de a vedea lucrurile viața ți se poate schimba radical. Eu te întreb dacă ai și încercat să faci acest lucru. Probabil că te simți foarte confortabil atunci când citești ce e bine să faci pentru a aduce schimbarea în viața ta, dar te anunț că nu e suficient doar să acumulezi informații. Ele trebuie puse în aplicare.

ai_0

Altfel, sunt doar niște informații și atât. Iar dacă mai ai nevoie de un imbold, ți-l va da Anthony De Mello în stilul caracteristic în cartea sa „Conștiența, Capcanele și șansele realității“.

„Trezește-te! Trezește-te! Căiește-te! Adoptă o nouă minte. Adoptă un nou fel de a vedea lucrurile! Pentru că «împărăția (cerurilor)» este aici. Sunt rari creștinii care iau asta în serios. V-am spus că primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să vă treziți, să acceptați faptul că nu vă place să vă treziți. În al doilea rând, să înțelegeți. Să înțelegeți că poate aveți idei greșite și că aceste idei sunt cele care vă influențează viața și v-o fac dezordonată și vă mențin adormiți. Idei despre iubire, idei despre libertate, idei despre fericire și așa mai departe“, explică de Mello în cartea sa.

Ascultă și privește în jurul tău cu atenție!

Așadar, ne putem schimba modul de a vedea lucrurile ascultând și privind. Prin observarea de sine. Însă acesta este cel mai greu de realizat lucru, întrucât oamenii, în general, se încăpățânează să nu vadă ce se petrece în interiorul și în jurul lor. Mai simplu spus: nu vor să iasă din zona de confort mental.

activebrain

Iar șansele de a te trezi sunt direct proporționale cu cantitatea de adevăr pe care o poți accepta, fără să o iei la fugă. Pentru a vedea dacă ești pregătit, fă un exercițiu simplu și anume răspunde la următoarele întrebări: Cât de pregătit ești să accepți? Cât de mult din tot ce îți este drag ești gata să distrugi, fără să dai bir cu fugiții? Cât de pregătit ești să te gândești la ceva necunoscut?

Ei bine, prima reacție va fi una de frică. Și nu vorbesc de frica de necunoscut pentru că, nu-i așa, nu-ți poate fi frică de ceva ce nu știi. Îți va fi frică de pierderea cunoscutului.

„Tot ce facem este infestat cu egoism. Nu-i așa că nu vă este ușor să auziți asta? Dar gândiți-vă un minut și haideți să intrăm ceva mai adânc în subiect. Gândiți-vă la toate faptele bune pe care le-ați făcut sau măcar la unele dintre ele (pentru că vă dau doar câteva secunde). Acum înțelegeți că ele au izvorât din interes propriu – fie că ați știut asta, fie că nu. Întreaga situație se schimbă, nu? Dar nu este minunat să realizezi că nu ești mai bun decât oricine altcineva din lumea asta? Nu e minunat?“, sunt câteva întrebări pe care le pune Anthony de Mello cu scopul de a ne trezi la realitate.

EGO

Iluzia despre ceilalți dispare prin observare

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să nu fii deziluzionat, să nu mai fii niciodată dezamăgit? Să nu te mai simți trădat niciodată? Să nu te mai simți niciodată respins? Potrivit lui de Mello, dacă vrei toate astea, atunci trebuie să renunți ideile tale false.

„Vezi prin oameni. Iar dacă vei vedea prin tine, vei vedea prin toată lumea. Apoi îi vei iubi. Altfel, îți petreci tot timpul luptându-te cu părerile tale greșite despre ei, cu iluziile tale care se lovesc, în mod constant, de realitate. Dacă ai fi păstrat tot timpul legătura cu realitatea, nu ai mai fi fost dezamăgit. Dar tu ai ales să zugrăvești oamenii în culori aprinse, ai ales să nu vezi prin ființele umane, pentru că ai ales să nu vezi prin tine însuți. Iar acum trebuie să plătești“, susține de Mello.

Prin urmare, atunci când vei fi gata să schimbi iluziile cu realitatea, visele cu faptele, doar atunci vei descoperi cum stau lucrurile în realitate. De aici încolo viața va deveni plină de înțeles. Adică frumoasă!

Ceea ce judeci nu poți înțelege

Dacă ești genul de om care vrea să înțeleagă lumea, ce-ar fi să începi cu tine. Ce-ar fi ca mai întâi să te transformi pe tine însuți? Cum o poți face? Prin observare, prin înțelegere, dar fără intervenție și judecată din partea ta. Și asta pentru că ceea ce judeci nu poți înțelege. Când pui cuiva o etichetă, de exemplu «X este un slab orator», l-ai pierdut. Nu-l mai poți înțelege.

judgement

„Dacă veți permite vreodată să vă simțiți bine atunci când oamenii vă vor spune că sunteți OK, înseamnă să vă pregătiți pe voi înșivă să vă simțiți prost atunci când vă vor spune că nu sunteți buni. Atât timp cât trăiești pentru a îndeplini așteptările altor oameni, ar fi bine să ai grijă ce porți, cum te piepteni, dacă ai pantofii lustruiți – pe scurt, dacă ești la înălțimea tuturor așteptărilor lor afurisite. Asta vei descoperi când te vei privi atent pe tine însuți. Realitatea este că nu ești OK, dar nici ne-OK“, Anthony de Mello

În loc de concluzie, reține doar faptul că dacă vrei să produci schimbări în viața ta este esențial să elimini toate toate judecătile negative despre tine și despre lume în general. Privește-te, fii spectator la piesa jucată de tine. Nu te grăbi să te critici sau să te ridici în slăvi. Observă-te dintr-o lumină nouă. Fii prezent.

Conștiența, Capcanele și șansele realității, Anthony De Mello

sursa-aici

astrograma completa

Un gând despre „Observarea de sine – cel mai puternic instrument de transformare personală

  1. Observarea de sine e aidoma cu a ne privi în oglindă și a ne accepta și a ne iubi așa cum suntem. Abia după ce putem face acest gest, îi putem iubi cu adevărat și pe alții. Mulțumesc pentru articol! Suntem în același timp actorii și spectatorii propriei noastre vieți.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s