Am ales calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată de timp. Când nu există timp nu există rană. Desprinde-te de trecut şi vei fi liber de reproşuri, resentimente şi nemulţumiri. E simplu, nu-i aşa?
Timpul face ca rana să pară reală. Face ca moartea să pară reală. Face ca toate schimbările din viaţa ta să pară reale. Şi totuşi, nimic din toate acestea nu e real. Dacă măcar pentru o clipă ai putea să nu mai fii în timp – şi te asigur că poţi – ai înţelege ce înseamnă mântuirea. În acel moment atemporal, nimic din ceea ce ai făcut sau ai spus nu mai înseamnă nimic.
In acel moment, nu mai ai nimic: nici trecut, nici viitor, nici identitate. Există doar clipa fiinţării pure, momentul non-separării, al ne-judecării. Aceasta este clipa în care tu sălăşluieşti tot timpul, fără s-o ştii. Închipuie-ţi: eşti deja în Cer şi nu o ştii! Eşti în Cer, dar Cerul nu este de acceptat pentru tine. Cerul nu oferă suport ego-ului tău, planurilor şi visurilor tale. Cerul nu te susţine în luptele tale pentru putere. În lecţiile tale şi nici măcar în procesul tău de iertare. Nu e nevoie de iertare în Cer.
„De ce nu?”, ai putea întreba. Deoarece în Cer nimeni nu este vinovat! Nici unul dintre cei care sălăşluiesc în momentul prezent nu a comis vreo crimă şi nu a gândit vreun gând greşit. Cerul nu oferă sprijin melodramei tale despre crimă şi pedeapsă, despre păcat şi mântuire. In Cer nimic nu trebuie îndreptat. La fel. În această clipă nu există nimic ce are nevoie de reparaţie. Aminteşte-ţi aceasta şi eşti în împărăţie.
Ori de câte ori gândeşti că cineva a greşit sau că ceva e greşit, iartă-te pe tine însuţi pentru că gândeşti acest gând. Ori de câte ori gândeşti că te afli în greşeală, iartă-te pe tine însuţi pentru că gândeşti acest gând. Spune-ţi: „Acest lucru pare a fi greşit, dar aşa să fie oare? Probabil că există ceva aici la care trebuie să mă uit, ceva ce nu vreau să văd. De asta gândesc eu că este greşit, pentru că nu vreau să mă uit la el.” Fii dispus să priveşti lucrurile pe care îţi vine să le condamni. Aceasta este calea cea mai rapidă de a-ţi demonta vina.
Orice sau oricine ţi se pare că nu ar fi in regulă nu face decât să-ţi arate ceea ce ţi se pare că nu e în regulă cu tine însuţi. Aceasta este vina ta, frate al meu. Ai face bine să te uiţi la ea, căci, altfel, ea va continua să-ţi dirijeze viaţa. Încetează de a mai încerca să faci ca iluziile să fie adevărate. Încetează de a mai încerca să-ţi justifici judecăţile. Asta îţi va adânci doar convingerea că eşti separat de alţii. Îndrăzneşte. Asumă-ţi un risc adevărat. Dă-ţi seama că ceea ce te deranjează nu e altceva decât propria ta vină.
Contemplă ceea ce te deranjează şi iartă-te pentru că ai luat totul prea în serios. Numai o persoană vinovată ar lua atât de în serios ceva din lumea voastră nebună. Ai de iertat doar o singură persoană în călătoria ta – şi aceea eşti tu însuţi. Tu eşti judecătorul, tu eşti juraţii. Şi tu eşti prizonierul. O nesfântă treime, desigur! Destinde-te, prietene. Tot ceea ce ţi se pare că le-ai făcut altora nu este decât o formă de autopedepsire. Tu eşti cel ce trebuie să trăiască cu vina, nu ei.
Cu cât te simţi mai vinovat, cu atât te vei chinui mai mult. Proiectând vina asupra altuia şi chinuindu-l, nu faci decât să mai adaugi la povara vinei pe care o porţi. Singura cale de ieşire din acest labirint al fricii este practica iertării. Iartă tot ce crezi că este greşit, iertându-ţi ţie însuţi faptul că judeci. Contemplă fiecare judecată pe care o emiţi cu compasiune pentru tine însuţi şi pentru persoana pe care o judeci. Nu-ţi justifica judecăţile şi astfel, nu vei face ca iluziile tale să fie reale.
In clipa prezentă, frica, judecata şi aşteptările sunt date la o parte. Trecutul şi viitorul sunt aduse în clipa de acum. Şi, astfel, există numai acest moment şi modul tău de acum de a-l privi. Şi dacă îl vezi cu frică, te uiţi direct la frica ta. Şi dacă îl vezi cu judecată, te uiţi direct la judecata ta. Şi, atunci când îţi ierţi frica şi judecata, ele dispar din calea ta. Şi nu mai priveşti printr-un geam înnegrit. Convieţuieşti lejer cu ceea ce este. Iertarea este calea, pentru că numai ea desface rana încleştată de timp! Unde nu există timp, nu există rană.
Nu eşti vinovat de nici un păcat, doar crezi că eşti. Şi atâta vreme cât crezi asta, vei avea nevoie de iertare. Este singura cale de ieşire din iluzia ta autoimpusă. Crezi, în mod eronat, că poţi răni pe altul şi că acesta te poate răni pe tine. Acestea sunt gândurile care conduc lumea ta. Şi, astfel, ai venit aici ca să vezi toate efectele convingerilor şi credinţelor taie şi să recunoşti, în sfârşit, că ele nu sunt adevărate.”
Paul Ferrini – Iubire fara conditii
ASTRODEVA 