Despre conștientizare

Gândurile tale creează realitatea în care trăieşti. Noi ne creăm viaţa prin gândurile pe care le avem zi de zi. Nu de puţine ori oamenii încearcă sentimente de nesiguranţă şi nelinişte datorită gândurilor negative despre ei înşişi, fapt mai ameninţător decât factorii perturbatori reali din mediul înconjurător.

Părerile pe care le avem în legătură cu situaţiile prin care trecem, cu „ceea ce” şi „de ce” trebuie să facem sau să nu facem, ne determina să acţionăm într-o anumită direcţie. În calea realizării dorinţelor noastre se interpun diverse obstacole, în faţa cărora răspundem în moduri fundamental diferite. În confruntarea cu obstacole externe contează nu numai mărimea lor obiectivă, ci şi imaginea, reflectarea lor în plan intern.

Chiar dacă primim aceleaşi informaţii, ne comportăm diferit dat fiind faptul că fiecare dintre noi acţionăm în funcţie de schemele pe care le avem despre noi sau despre lume. Schema despre sine constă în „generalizări despre sine, derivate din experienţă trecută, care organizează şi orientează procesarea informaţiilor despre propria persoană”. Reprezentarea cognitivă despre noi înşine începe să se formeze încă din fragedă copilărie jucând un rol central în modul nostru de procesare a informaţiei şi de interacţiune cu lumea din jur.

Prin urmare, atitudinile pe care le avem pot influenţa realitatea.Schemele pe care le construim despre sine sau despre lume ne ajută să percepem, să organizăm şi să procesăm informaţiile. Atitudinile reprezintă o cristalizare a experienţei anterioare; în momentul confruntării cu anumite situaţii, noi percepem într-un anumit fel, „înţelegem” mai rapid, ştim fără efort cum să ne comportăm faţă de ele pentru că există deja atitudini stabilizate. Aceste păreri, sentimente şi reacţii „prefabricate” în fata diverselor evenimente permit o mare economie de efort şi, în măsura în care sunt adecvate, ele facilitează adaptarea la realitate. Dacă s-au format însă atitudini inadecvate, ele împiedica adaptarea noastră.

Atitudinea, fiind o relaţie relativ stabilă între sentimente, credinţe şi tendinţele spre acţiune, ne determina să ne orientăm într-un anumit fel către persoane, lucruri, idei sau obiecte. Uneori credinţele noastre pot avea un puternic caracter perturbator dacă experienţele noastre de viaţă au întărit anumite convingeri disfuncţionale, acestea putând să ne blocheze evoluţia. În psihologia socială fenomenul este cunoscut sub denumirea „profeţia autoimplinita”; pe scurt se întăresc aşteptările care îşi au originea în experienţa noastră de viaţă. Dacă purtăm cu noi anumite „afaceri neîncheiate” avem destul de multe şanse ca în fata aceluiaşi tip de relaţie să ne comportăm la fel cum am făcut-o şi în trecut, întărindu-ne în felul acesta anumite credinţe disfuncţionale. Atunci când suntem „blocaţi” datorită unor experienţe pe care nu le-am înţeles sau integrat îndeajuns, inconştientul nostru scoate la suprafaţă conflictele interioare, forţându-ne să „înţelegem” lecţia de viaţă şi să mai facem un pas spre maturitate.

În timp ajungem chiar să „determinăm” comportamentul celor din jur. Atunci când cineva percepe o anumită persoană ca având anumite trăsături se comportă faţă de ea într-un mod care determină „persoana-ţintă” să se conformeze credinţelor, aşteptărilor faţă de ea. „Persoana-ţintă” preia rolul care îi este impus prin expectaţiile atribuitorilor de rol. Şi uite aşa istoria se tot repetă până reuşim să conştientizăm gândurile disfuncţionale, să integrăm conţinuturile reprimate, fapt care se poate realiza în cadrul relaţiei terapeutice sau în afara acesteia, printr-un travaliu considerabil mai îndelungat şi cu costuri emoţionale mai mari.

Spre exemplu, persoanele timide îşi construiesc o imagine asupra lumii în care ele au o poziţie de inferioritate. Acestea sunt îngrădite de propriile imagini asupra drepturilor lor în relaţiile cu lumea şi uneori sunt înfrânte mai puţin de adversar decât de ele însuşi. Timiditatea îşi poate avea originea într-un context familial disfuncţional, caracterizat prin diverse tipuri de deprivări, abuzuri, neglijări care au condus la un nivel scăzut al autostimei. Drept rezultat, persoană va dezvolta la vârsta adultă un profund sentiment de insecuritate, jena şi inadecvare care se poate manifesta în plan comportamental sub forma unei temeri de a se confrunta cu lumea exterioară, teamă de a nu fi umilit etc.

Experienţa psihoterapeutică arată că, în general, oamenii sunt mai puţin perturbaţi de agresiunea şi schimbările mediului extern decât de ideile pe care ei le dezvolta în legătură cu acest eveniment. Altfel spus, ei sunt perturbaţi mai mult de ei însuşi decât de ceea ce li se întâmplă cu adevărat. Autoperturbarea se dovedeşte a fi o procedură foarte „eficientă” de limitare a capacităţilor proprii, de autosabotare în realizarea obiectivelor propuse, a succesului şi satisfacţiei în activitatea umană de orice natură.

„Amintirile sunt o altă denumire pentru atitudinile negative care ne ţin pe atâţia dintre noi prizonieri. Atât de mulţi oameni nu îşi dau seama că, atunci când se simt jigniţi, ofensele sunt doar reflecţii ale minţii lor. Amăgirile provoacă durere şi suferinţa, deoarece te fac sensibil la abuzuri, insulte sau pierderi închipuite ale prestigiului. Astăzi așază-te pe un scaun şi da foc tuturor amăgirilor. Refuza pur şi simplu să te mai simţi jignit sau insultat vreodată.”( Lillian Too, „Cartea de aur”.)

Tensiunea pe care o resimt oamenii care poartă cu ei o istorie de viaţă ce încă nu a fost integrată, perturba relaţiile pe care le au cu celelalte persoane, care pot activa conţinuturile conflictuale.

Putem să ne eliberăm din capcanele propriului nostru destin conştientizând şi asumându-ne acele părţi „tulburi” din propria noastră fiinţă. Pentru acesta este nevoie să ne confruntăm „umbra” noastră, cu acele conţinuturi pe care nu le lăsăm să iasă la lumina pentru că pot să ne zdruncine toate credinţele. Însă, pentru a construi e nevoie mai întâi să dărâmi, să „cureţi” locul printr-un efort conştient şi asumat. Terapeutul te poate ghida, poate fi alături de tine, în tot acest demers spre găsirea propriei tale cai, pe care numai tu o poţi găsi.

În cazul în care nu cunoşti încă un psiholog, fie nu consideri că ai nevoie, pentru că în viaţa ta totul este aşa cum îţi doreşti, fie îţi spui că „acesta este norocul meu”, „aşa sunt eu, nu am ce să fac” şi te consideri absolvit de responsabilitatea unor afecte, sentimente etc. Şi în primul şi în al doilea caz poţi să cultivi în tine „gândirea pozitivă”. Ea presupune o anumită structura cognitiva, emoţională şi comportamentală în faţa lumii, un anumit mod de a se „vedea” pe sine şi pe ceilalţi, de a înţelege, simţi şi acţiona în relaţiile cu ceilalţi, cu situaţia cu care te confrunţi, şi anume, un mod constructiv eficient şi oportun.

Drumul autocunoaşterii şi dezvoltării spirituale începe prin schimbarea stării mentale. Când oamenii îşi menţin părerile absolutiste, prin care „comanda” evenimentelor cum să evolueze, aproape întotdeauna se perturba sub aspect emoţional şi îşi menţin această stare. Persoanele care au o gândire „pozitivă” se descurcă mai bine în situaţiile dificile, au o mai mare capacitate de efort fizic şi intelectual, rezista mai bine la situaţii stresante şi, în general, sunt mai capabile să obţină rezultate superioare decât alţii cu aptitudini asemănătoare. De asemenea, ele se însănătoşesc mai rapid în cazul că au fost afectate de o maladie sau de un accident şi se pare chiar că au o mai mare rezistenţă la îmbolnăviri.

Gândirea pozitivă este de fapt o atitudine care ne permite să descoperim mai uşor soluţiile, aspectele pozitive ale situaţiilor cu care suntem confruntaţi. Ea nu se referă numai la optimism, ci şi la orientarea constructivă de tipul „să vedem ce se poate face în situaţia în care ne aflăm”.
Această atitudine porneşte de la „să vedem cum se poate să soluţionăm problema”, nu de la „nu se poate, orice aş face nu am nici o scăpare, sunt învins”.

Mintea noastră este cea care creează universul iar dacă noi o lăsăm „prinsă” în anumite conflicte nerezolvate sau o „otrăvim” cu gânduri negative nu vom face decât să ne punem singuri piedica. Poate nu toate lucrurile merg aşa cum ţi-ai dori în viaţa ta însă „îngrijorarea nu face decât să te încurce. Te împiedică să fii tu; nu te lasă să obţii performante, să descoperi minunatele comori dinăuntrul tău. … De ce să te îngrijorezi dacă poţi rezolva o problemă? Şi de ce să te îngrijorezi dacă nu poţi?”

Obstacolele din viaţa noastră, dificultăţile sau eşecurile ne ajută să devenim, să ne transformăm şi să ne apropriem şi mai mult centrul fiinţei noastre. Dacă privim toate aceste lucruri ca pe nişte provocări care ne fac mai puternici, mai curajoşi şi acceptăm schimbările din viaţa noastră, vom înceta să mai fim captivii propriului mod de a gândi. Sclavia este o chestiune de mentalitate. Eliberează-ţi mintea, şi sufletul îţi va fi liber.
Cultiva în tine bună dispoziţie gândindu-te la clipele fericite din viaţa ta. Opreşte-te în momentul acesta din citit şi recheamă în mintea ta toate acele amintiri plăcute care te-au făcut să te simţi minunat. Inspiră adânc şi condu-ţi mintea spre acele momente.

Acum, fii conştient de starea pe care o ai în acest moment. Cum te simţi? Ce se întâmplă cu buzele tale? Ce atitudine ai în faţa vieţii? Eşti singurul responsabil de felul în care alegi să trăieşti.
Încearcă să te simţi bine în fiecare zi a vieţii tale.

„Astăzi, încearcă să priveşti un obicei mai vechi dintr-o nouă perspectivă. Sau priveşte altfel o persoană întâlnită în fiecare zi. Fă lucrul acesta conştient. Lasă un lucru de rutină să îţi dezvăluie o nouă viziune, care să te bucure. Fă în aşa fel încât să priveşti dintr-o nouă perspectivă o sarcină zilnică, neplăcută, precum planificarea celui mai bun traseu până la serviciu. Sau adopta o atitudine complet nouă faţă de un coleg de birou pe care, înainte, abia îl băgai în seamă. A te simţi bine înseamnă a şti că îţi poţi remodela reacţiile în funcţie de fiecare nouă împrejurare şi nouă viziune. Atunci viaţa devine o odisee continua de noi descoperiri, uneori de-a dreptul entuziasmante. Persoana pe care înainte o considerai neinteresantă şi o scăpai din vedere s-ar putea chiar să se dovedească a fi sufletul tău pereche. Simplul fapt de a fi pregătit să priveşti pe oricine sau orice dintr-o nouă perspectivă generează, de obicei, surprize plăcute.”

Lillian Too, „Cartea de aur”.