Discipolul lui Socrate şi bârfa


Un discipol  a venit  foarte agitat  acasă la înţeleptul Socrate şi imediat ce a intrat pe uşă a început să-i vorbească în felul următor : “ – Maestre, vreau să îţi spun că acum două zile m-am întâlnit cu un prieten de-al tău despre care trebuie neaparat să ştii că a vorbit foarte urât despre tine…  şi a spus unor prieteni ai săi nişte lucruri îngrozitoare… Fiindcă tot am venit pe la tine vreau să îţi spun tot ceea ce am aflat pentru  ca să şti şi tu ce fel de prieteni ai…
Atunci Socrate a zâmbit şi după ce a făcut un gest plin de compasiune l-a întrerupt spunându-i:
– Dragul meu, stai te rog o clipă şi înainte să-mi spui mai întâi gândeşte-te bine! Ai trecut deja ceea ce vrei să-mi spui prin cele trei sfere ale înţeleptului?
Discipolul a răspuns :
– Cele trei sfere? Dar nici măcar nu ştiu că există aşa ceva ! Care anume sunt  acele trei sfere ale înţeleptului pentru că eu nu ştiu nimic despre aceasta?
– Tocmai pentru că nu ştii am să te iniţiez acum în taina celor trei sfere ale înţeleptului – i-a răspuns Socrate. PRIMA SFERĂ  ESTE ACEEA A ADEVĂRULUI ADEVĂRAT. Ai cercetat chiar tu  cu grijă şi ai descoperit pînă la urmă că tot ceea ce intenţionezi să îmi spui este pe deplin adevărat din toate punctele de vedere? Eşti complet sigur  că ceea ce vrei să-mi spui  este chiar ADEVĂRUL ADEVĂRAT?Citat-Socrate – Nu……. – i-a răspuns discipolul. Pentru că eu doar l-am auzit pe acel prieten al tău spunând despre tine nişte lucruri îngrozitoare unor prieteni de a-i săi cu care vorbea.
– Încep să-mi dau seama despre ce este vorba. Să trecem acum la CEA DE A DOUA SFERĂ CARE ESTE ACEEA  A BUNĂTĂŢII ŞI A FRUMUSEŢII. Ceea ce vrei tu  să-mi spui  că ai aflat este ceva bun? Este ceva frumos?
– Nu, din contră, este chiar opusul…… Când o să-ţi spun tot ceea ce zicea acel prieten al tău despre tine ai să te cutremuri de scârbă şi probabil că ai să te superi foarte tare……
– Aha ! Începe să fie tot mai clar, i-a spus Socrate. Hai acum să trecem la CEA DE A TREIA SFERĂ,  CARE ESTE  ACEEA  A NECESITĂŢII ŞI A BENEFICIILOR. Tu chiar crezi că îmi este necesar şi totodată binefăcător tot ceea ce vrei să-mi  povesteşti  că a spus despre mine acel om?
– Ca să fiu sincer, nu. Nu consider că-ţi este necesar şi pe deasupra eu nu am descoperit nici un beneficiu în tot ceea ce spunea acel om despre tine, ba din contră este ceva mizerabil care s-ar părea că te priveşte.socrate    – Atunci – a zâmbit Socrate – dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevarul Adevărat, nu este nici ceva bun şi frumos şi nu-mi este deloc necesar pentru că nu-mi aduce nici un beneficiu, renunţă  mai bine să-mi mai spui ceva  despre toate acestea.
  Dă totul uitării, detaşează-te complet iar acum  fiindcă tot ai venit pe la mine  află că eu sunt mult mai bucuros să vorbim  fie despre ceva frumos, fie despre ceva bun, fie despre deliciile iubirii. Iar dacă nici unul dintre aceste subiecte nu te interesează află că eu  aş fi foarte bucuros să-ţi împărtăşesc din experienţa mea  referitoare la avantajele nepieritoare ale înţelepciunii.
 sursa-yogaesoteric
astrograma completa
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s