Într-un sens mai larg al cuvântului, egoul în sine este patologic, indiferent de forma pe care o îmbracă. Dacă privim rădăcina greacă străveche a cuvântului patologic, descoperim cât de nimerit este termenul pentru a fi asociat cu egoul. Deşi cuvântul este în mod normal folosit pentru a reda o stare de boală, el derivă de la cuvântul pathos, care înseamnă suferinţă.
Desigur, exact aceasta descoperise Buddha în urmă cu 2 600de ani: suferinţa este o caracteristică a condiţiei umane. Însă când o persoană se află în stăpânirea egoului, ea nu recunoaşte suferinţa ca suferinţă, ci o consideră singurul răspuns adecvat în orice situaţie dată. În orbirea sa, egoul este incapabil să vadă suferinţa pe care şi-o produce sieşi şi altora. Nefericirea este o boală mental-emoţională creată de ego, care a ajuns la proporţii epidemice. Ea reprezintă echivalentul interior al poluării mediului pe planeta noastră.
Stările negative precum furia, neliniştea, ura, resentimentele, nemulţumirea, invidia, gelozia şi aşa mai departe nu sunt considerate negative, ci total justificate; ele nu sunt nici percepute ca fiind rezultate din sine, ci provocate de altcineva sau de un factor exterior. „Te consider responsabil de durerea mea”, iată ce spune în mod implicit egoul.
Egoul nu poate face distincţia între o situaţie, pe de o parte, şi interpretarea pe care i-o dă el şi reacţia pe care o are el faţă de respectiva situaţie, pe de altă parte. Aţi putea spune: „Ce zi oribilă”, fără să realizaţi că frigul, vântul şi ploaia sau oricare ar fi starea vremii faţă de care reacţionaţi nu sunt oribile, ci sunt aşa cum sunt. Oribilul ţine de reacţia voastră, de rezistenţa interioară faţă de ea şi de emoţia căreia îi dă naştere rezistenţa, în termenii lui Shakespeare, „orice lucru e bun sau rău, numai după cum îl face închipuirea noastră”. Mai mult încă, suferinţa sau negativitatea sunt adesea luate în mod eronat de către ego drept plăcere deoarece, până la un punct, egoul se consolidează prinintermediul lor.
De exemplu, furia sau resentimentul consolidează egoul prin amplificarea sentimentului de separare, accentul căzând astfel pe alteritatea celorlalţi şi luând naştere o atitudine mentală de Justeţe”, care aparent este la fel de necucerit ca o fortăreaţă. Dacă aţi putea observa schimbările fiziologice care au loc în corpul vostru atunci când cădeţi pradă unor astfel de stări negative, modul în care afectează ele nefavorabil funcţionarea inimii, a sistemului digestiv şi a celui imunitar şi o mulţime de alte funcţii corporale, ar deveni extrem de limpede că astfel de stări sunt într-adevăr patologice, că sunt forme de suferinţă, nicidecum de plăcere.
Oricând sunteţi într-o stare negativă, ceva din voi vrea acea negativitate, o percepe ca
plăcută sau crede că vă va procura ceea ce vă doriţi. Altminteri, cine ar vrea să se agate de negativitate, să aducă nefericire sieşi şi celorlalţi şi să îşi expună trupul îmbolnăvirii? De aceea, dacă puteţi fi conştienţi ori de câte ori există negativitate în voi că în acel moment ceva din voi simte plăcere datorită negativităţii sau crede că aceasta are un scop util, atunci conştientizaţi nemijlocit egoul. In momentul în care se întâmplă aceasta, identitatea voastră s-a deplasat de la ego la conştiinţă.
Asta înseamnă că egoul se contractă, iar conştiinţa se dezvoltă. Dacă în toiul negativităţii puteţi realiza că „în acest moment eu îmi creez suferinţa”, acest lucru va fi suficient pentru a vă ridica deasupra limitărilor stărilor şi reacţiilor egocentriste. În faţa voastră se vor deschide posibilităţile infinite care apar atunci când există conştientizare — căi mult mai inteligente de a trata orice situaţie. Veţi fi liberi să renunţaţi la nefericire în momentul în care îi recunoaşteţi lipsa ei de inteligenţă. Negativitatea nu este inteligentă.
Ea aparţine întotdeauna egoului. Egoul poate fi abil, dar nu este inteligent. Abilitatea îşi urmăreşte propriile ei scopuri mărunte. Inteligenţa vede întregul în ansamblul său în care toate lucrurile sunt legate între ele. Abilitatea este motivată de interesul faţă de sine şi nu vede decât foarte puţin în perspectivă. Majoritatea politicienilor şi a oamenilor de afaceri sunt abili. Foarte puţini sunt inteligenţi. Cel care s-a realizat prin abilitate are viaţă scurtă şi întotdeauna se dovedeşte în final a-şi fi dăunător sieşi. Abilitatea divide; inteligenţa include.
sursa-aici
ASTRODEVA 