Despre păcat


Oare ce-o fi păcatul şi ce înseamnă să fii păcătos? Sfinţii îşi spun ”păcătoşi”, dar noi, cei ce privim cu speranţă către ei, nici nu auzim, nici nu vedem şi nici nu înţelegem ”păcatul unui sfânt”, căci apropierea noastră de unul dintre ei ne dăruieşte speranţă, ne înalţă şi ne îndepărtează de suferinţele minţii.

Cum-iti-afecteaza-Facebook-ul-stima-de-sine

Pentru noi păcatul are un conţinut grosier. A păcătui înseamnă a  lovi pe cineva, a-i lua banii, femeia sau bărbatul, a minţi, a fura, a invidia, a fi răutăcios, iar uneori, căutându-ne dreptatea, adevărul sau fericirea, ne justificăm păcatele şi le transformăm în virtuţi. Se poate ca păcatul să aibă tot atâtea definiţii câţi oameni îl înfăputiesc.

Din pricina asta, definiţiile păcatului pot fi confuze, iar noi ne putem găsi păcătoşi sau lipsiţi de păcat, nu pentru că am fi astfel, cât pentru că nu înţelegem ce este păcatul sau pentru că n-am găsit o definiţie universală a lui. Cum bâjbâim prin existenţă, în căutarea unui adevăr absolut, în căutarea unui consens privind fericirea, suferinţa, ura, nădejdea, înţelepciunea şi chiar percepţia despre Dumnezeu însuşi, băjbâim şi în privinţa păcatului.

Sundar Singh, un înţelept indian, care a devenit creştin după ce s-a rugat la Dumnezeu într-o gară; s-a rugat cu sinceritate şi cu disperare să i se arate adevărul şi i s-a arătat chiar acolo, pe un peron, Isus însuşi (el este cel care a prezis că România va fi grădina Maicii Domnului), ne-a transmis o definiţie notabilă a păcatului.

În cartea sa, ”La picioarele Maestrului”(Ed. Sapientia) , Sundar Singh spune că ”păcatul nu are existenţă, el reprezintă absenţa lui Dumnezeu”, dar absenţa lui Dumnezeu este ”o stare întunecată a răului, una teribilă, care face ca omul să se piardă”.

”Păcatul înseamnă a nesocoti voinţa lui Dumnezeu şi a trăi în conformitate cu voinţa personală, luând în deşert ceea ce este adevărat şi drept pentru satisfacerea propriilor dorinţe, în speranţa că astfel se va obţine fericirea”.

bine-si-rau

I-am citit definiţa aceasta unei prietene, iar replica ei imediată  a fost una pe care o putem simţi cu toţii; ”Atunci, ce să facem? Să nu mai avem dorinţe? Să fim ca nişte legume?” Răspunsul este ”nu, în nici un caz”. Noi nu ne putem reprima dorinţele, căci multe dintre ele ne sunt inspirate de harul divin, dar cele inspirate de har sunt întodeauna bune, iar efectul lor imediat este însăşi fericirea.

Dorinţele inspirate de Dumnezeu nu fac rău nimănui, pe când cele ce se nasc din dorinţele omeneşti vor binele personal cu orice preţ, între care răul altuia.

Înţeleptul ne spune că păcatul se naşte tocmai prin libertatea noastră de a alege, dar împlinirea lui se întâmplă în clipa în care existenţa nu aşterne în faţa noastră lucrurile aşa cum le vrem. Dacă nu avem casa visurilor noastre, iubita sau iubitul visaţi, dacă drumul pe care mergem într-o zi se închide pentru lucrări, dacă copilul a luat nota 8 în loc de zece, dacă soţul nu vine acasă la cinci, ci la şapte şi noi ne supărăm, ne opunem, ne întristăm, ne-am pierdut fericirea.

adevarul_despre_pacat_www.fiimplinit.ro_

Păcatul este tocmai această pierdere a fericirii, a comuniunii cu pacea lăuntrică, a comunicării cu Dumnezeu din noi înşine, iar pricina – zice înţeleptul – şade în alegerea noastră de a vedea fericirea într-un singur sens, într-un tipar, într-o direcţie.

Dacă dorinţele nu ni se împlinesc e bine, cum bine-i când se împlinesc; iată o atitudine care nu predispune la păcat, dar ne poate descoperi feţe fantastice ale fericirii, ce vor rămâne necunoscute şi invizibile atâta vreme cât nu acceptăm că vedem frânturi şi Dumnezeu singur vede în perspectivă.

AUTOR-MARIA TIMUC

astrograma completa

Anunțuri

Un gând despre „Despre păcat

  1. Fiecare pas făcut de om în necunoaştere dar şi imensa curiozitate cu care omul e dotat poate constitui un păcat pentru că A VRUT SĂ CERCETEZE ? Şi cînd a aflat constată că îi era interzis să afle ? Cine e acel dumnezeu care îi spune omului cînd şi ce să facă fără a păcătui ? Spiritualitatea spune că nu este păcat ul decît o autoînvinuire. Este o experienţă a sufletului venită la încarnare pe planul 3D tocmai pentru a experimenta deoarece numai din experienţa proprie sufletul învaţă.Dacă nu ar încerca ,cum ar mai învăţa neluînd contact cu experienţa în urma căreia învaţă virtutea sau viciul ? Eu cred că nu e păcat să fi curios,să experimentezi atîta timp cît nu afectezi libertatea şi modul de gîndire al semenilor tăi şi apoi fiecare are liberul arbitru ,morala creştină,bunul simţ care-ţi dictează cît de încăpătoare ţi-e plapuma.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s